Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2022
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2021, Inspecţia Judiciară a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtei A. - magistrat asistent în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004.
2. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii
Prin Hotărârea nr. 24J din data de 17 noiembrie 2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii, cu unanimitate, a respins excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare invocată de pârâtă, ca neîntemeiată şi a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. - magistrat-asistent în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, cu majoritate, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat doamnei A. - magistrat-asistent în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pentru o perioadă de 1 lună" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din acelaşi act normativ. A fost exprimată şi o opinie separată doar în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, în sensul aplicării doamnei A. - magistrat-asistent în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a sancţiunii disciplinare constând în "avertisment" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004.
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, motivat de faptul că nu exista o sesizare legală, secţia pentru judecători în materie disciplinară a reţinut că sesizarea Inspecţiei Judiciare s-a realizat în condiţiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată. Prin urmare, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu unanimitate, a respins excepţia invocată, ca neîntemeiată.
S-a reţinut că pârâta A. a înregistrat în mod constant şi progresiv întârzieri în redactarea hotărârilor judecătoreşti, intervalele de timp cu care era depăşit termenul de redactare fiind deosebit de mari, la cele mai multe hotărâri.
Din această perspectivă, s-a mai reţinut un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru şi a prioritizării lucrărilor, aspect cu caracter determinant şi care, în condiţiile în care nu i se acordă importanţa cuvenită, a condus în timp la imposibilitatea îndeplinirii în termenul legal a activităţii de redactare a hotărârilor pronunţate sau chiar la un blocaj în desfăşurarea acesteia.
Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, secţia pentru judecători în materie disciplinară a reţinut că, la data de 13 august 2021, pârâta figura cu un total de 173 hotărâri neredactate în termenul legal, din care 20 predate în concept, cea mai veche din 27 mai 2020, iar la data de 16 noiembrie 2021, recurenta înregistra un număr de 144 de hotărâri restante (dintre care o hotărâre redactată în concept), cele mai vechi fiind 13 hotărâri pronunţate la data de 16 septembrie 2020.
Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat, din modul în care pârâta a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale ce se impuneau pentru redactarea în termen a hotărârilor pronunţate, că atitudinea psihică a acesteia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.
Faptele săvârşite de pârâtă au avut drept consecinţă încălcarea drepturile procesuale ale persoanelor care aveau calitatea de părţi în cauzele cu întârzieri la redactare.
Întrucât în calculul termenului rezonabil s-a avut în vedere durata judecăţii, atât în primă instanţă cât şi în cursul căilor de atac, prin inactivitatea recurentei, constând în redactarea cu întârziere sau în neredactarea hotărârilor pronunţate, părţile au fost lipsite de elementul esenţial al aducerii la cunoştinţă a conţinutului hotărârilor judecătoreşti sub aspectul considerentelor. Această situaţie s-a perpetuat pe o perioadă de mai multe luni de zile, fiind create premisele încălcării cerinţei derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă în sensul art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
În consecinţă, instanţa disciplinară a reţinut că nerespectarea dispoziţiilor art. 426 alin. (5) C. proc. civ., în modalităţile descrise anterior, are un caracter imputabil pârâtei, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.
Pentru toate aceste considerente, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu unanimitate, a constatat că prin probele administrate în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004, motiv pentru care acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei a fost admisă. La individualizarea sancţiunii ce a fost aplicată s-au avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum şi consecinţele faptei săvârşite de pârâtă.
Din această perspectivă, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a apreciat că atitudinea pârâtei trebuie examinată şi din perspectiva interesului justiţiabililor din cauzele în care s-au respectat termenele legale de redactare a hotărârilor care se suprapune cu interesul societăţii de a avea o justiţie ce soluţionează la timp cauzele cu care este sesizată, ca şi pilon al unei societăţi democratice.
Secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a reţinut că relevantă este şi atitudinea pârâtei faţă de îndeplinirea obligaţiei legale de redactare în termen a hotărârilor. Astfel, după declanşarea verificărilor disciplinare, aceasta nu s-a mobilizat pentru a diminua considerabil numărul hotărârilor pentru care era depăşit termenul legal de redactare, figurând la data de 16 noiembrie 2021 cu 144 de hotărâri restante, cele mai vechi fiind 13 hotărâri pronunţate la data de 16 septembrie 2020.
Ţinând cont de toate împrejurările care, în mod obiectiv, s-au avut în vedere la individualizarea sancţiunii aplicate, precum, gravitatea concretă a faptelor, vinovăţia pârâtei, dar şi faptul că nu a mai fost sancţionată disciplinar anterior, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a apreciat că se justifică aplicarea faţă de pârâtă a unei sancţiuni care să îi atragă atenţia asupra consecinţelor negative pe care le are abordarea unui mod de lucru necorespunzător.
Ca urmare, având în vedere cele arătate mai sus, precum şi faptul că sancţiunile aplicate trebuie sa fie proporţionale cu gravitatea abaterilor, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a apreciat că se impune aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pentru o perioadă de 1 lună" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din acelaşi act normativ.
3. Recursul exercitat împotriva hotărârii secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii
Împotriva hotărârii anterior menţionate, a declarat recurs recurenta A., înregistrat la Completul de 5 judecători, sub nr. x/2022.
Prin memoriul de recurs, recurenta susţine că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală şi solicită, în principal, admiterea recursului, casarea Hotărârii nr. 24J din 17 noiembrie 2021, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2021 şi, rejudecând, admiterea excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, şi pe cale de consecinţă, constatarea nulităţii absolute a acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară.
În cazul respingerii excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară, având ca obiect abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r), teza I din Legea nr. 303/2004.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea în parte a Hotărârii nr. 24J din 17 noiembrie 2021, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară şi rejudecând, înlocuirea sancţiunii disciplinare aplicate constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pentru o perioadă de o lună" cu cea a "avertismentului".
Recurenta invocă incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi arată că hotărârea recurată nu este motivată în ceea ce priveşte respingerea excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare.
Astfel, arătă că nu există o sesizare legală a Inspecţiei Judiciare deoarece sesizarea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv adresa nr. x/05 martie 2021, viza doar efectuarea de verificări cu privire la dosarele neredactate mai vechi de 18 luni, situaţie în care recurenta nu se încadra, întrucât, atât la data întocmirii situaţiei deciziilor aflate în curs de redactare (04 martie 2021), cât şi la data formulării sesizării (05 martie 2021), pentru cele 4 decizii (nr. 4190, nr. 4196, nr. 4206 şi nr. 4209 din 25 septembrie 2019) menţionate în tabelul anexat sesizării, nu era depăşit termenul de 18 luni.
Din eroare numele său a figurat în tabelul cu situaţia dosarelor neredactate mai vechi de 18 luni şi că aceasta a fost îndreptată ulterior, tabelul fiind rectificat şi transmis, în forma corectă, prin e-mail la cabinetul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 05 martie 2021. Cu toate acestea, Inspecţia Judiciară a ignorat aceste apărări.
Totodată, a arătat că, faţă de limitele învestirii prin sesizarea din 05 martie 2021, Inspecţia Judiciară nu putea extinde obiectul verificărilor efectuate în cursul cercetării disciplinare la împrejurări care iniţial nu au stat la baza sesizării Inspecţiei Judiciare din perspectiva existenţei indiciilor săvârşirii abaterii cercetate, în lipsa unui proces-verbal de sesizare din oficiu. Aceasta atrage nulitatea rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare, astfel că pretinsa neredactare a altor hotărâri restante decât cele menţionate în sesizare nu-i poate fi imputată ca abatere disciplinară, nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru sesizarea Inspecţiei Judiciare.
Deşi toate aceste argumente au fost invocate în susţinerea excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare la termenul de dezbateri din 17 noiembrie 2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins excepţia ca neîntemeiată, fără ca în motivarea soluţiei de respingere să se regăsească motivele pentru care au fost respinse argumentele invocate, nefiind suficientă.
Arată că nu a invocat niciodată că nu ar exista o sesizare legală din partea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie, ci a arătat că sesizarea preşedintelui nu o viza întrucât nu avea redactări mai vechi de 18 luni şi, deci, nu putea face obiectul unei cercetări disciplinare.
Precizează că o hotărâre de sancţionare trebuia să fie motivată iar prin aceasta trebuie să răspundă în mod rezonabil tuturor argumentelor părţilor.
Maniera extrem de lapidară în care sunt exprimate considerentele respingerii excepţiei nulităţii nu a creat transparenţă asupra silogismului judiciar care să explice şi să justifice soluţia pronunţată, lăsând neanalizate argumentele esenţiale referitoare la lipsa unui proces-verbal de sesizare din oficiu cu privire la extinderea cercetării disciplinare în ceea ce o priveşte pe recurentă.
Reiterează că în cauză nu există o sesizare din oficiu a Inspecţiei Judiciare, deoarece nu există niciun proces-verbal întocmit în acest sens, aşa cum prevede art. 10 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, "Sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare se realizează pe baza procesului-verbal întocmit de inspectorul-şef sau a procesului-verbal întocmit de inspectorul judiciar şi avizat de şeful direcţiei corespunzătoare şi de inspectorul-şef".
Face referire şi la prevederile art. 14 alin. (2) din acelaşi Regulament, "Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate. Inspectorii judiciari pot însă constata, cu ocazia efectuării verificărilor, orice alte încălcări ale normelor legale sau regulamentare, situaţie în care întocmesc un proces-verbal de sesizare din oficiu în condiţiile art. 10 alin. (6)".
Concluzionând, arată că atâta timp cât sesizarea iniţială nu o viza pe recurentă pentru că nu avea întârzieri mai mari de 18 luni, iar Inspecţia Judiciară nu a întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu cu privire la alte aspecte decât cele care au făcut obiectul sesizării iniţiale, consideră că se impunea admiterea excepţiei nulităţii acţiunii disciplinare.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta susţine că hotărârea atacată este pronunţată cu interpretarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Faţă de conţinutul abaterii disciplinare, recurenta precizează că pentru a fi atrasă răspunderea magistratului este necesar ca nerespectarea termenelor de redactare a hotărârilor să îi fie imputabilă.
Consideră că instanţa disciplinară trebuia să ţină cont de anumite criterii de apreciere, care nu trebuie privite în mod unilateral, ci cumulativ şi interdependent, ansamblul acestora determinând un eventual grad de vinovăţie sau de imputabilitate.
Pentru a analiza cauzele care au determinat nerespectarea obligaţiei de redactare a hotărârilor în termenul legal, în condiţiile lipsei unor criterii stabilite de lege, atât Inspecţia Judiciară cât şi secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii trebuiau să aibă în vedere volumul de activitate, condiţiile în care recurenta îşi desfăşoară activitatea, gradul de complexitate al cauzelor, apreciind că era necesară examinarea tuturor aspectelor ce ţin de activitatea sa profesională.
Deci Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară trebuia să analizeze dacă există motive imputabile recurentei, pentru a reţine incidenţa abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. r) teza I din Legea 303/2004 a ignorat toate probele depuse în apărare, care dovedeau, la nivel individual, cauzele justificative pentru existenţa întârzierilor în redactare, raportându-se doar la datele statistice generate de sistemul Ecris sau furnizate de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Or, o hotărâre de sancţionare disciplinară trebuia să conţină o evaluare a tuturor probelor administrate în dosar (fie pe parcursul efectuării cercetării disciplinare, fie în faţa secţiei pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM), precum şi considerentele pentru care au fost înlăturate apărările formulate şi pentru care nu au fost luate în considerare probele propuse în apărare (înscrisuri care atestau volumul de activitate al subsemnatei în perioada de referinţă dar şi anterior acesteia, situaţiile comparative, datele statistice generale la nivelul secţiei).
Apreciază că este injust să analizezi activitatea unui magistrat-asistent doar prin raportare la unele date statistice şi la o perioadă de 1 an şi jumătate, în contextul în care recurenta îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal de 13 ani, deci fără a analiza toate aspectele ce ţin de activitatea profesională.
Precizează că întârzierile în redactarea hotărârilor au fost determinate atât de volumul mare de activitate, cât şi de numărul insuficient al magistraţilor asistenţi de la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
În perioada de referinţă, doamna magistrat-asistent A. a participat la şedinţele de judecată ale secţiei de contencios administrativ şi fiscal conform planificării şedinţelor de judecată, atât în completul în cadrul căruia activează, cât şi în şedinţe suplimentare, prin rotaţie cu ceilalţi magistraţi asistenţi ai secţiei, în completuri care nu aveau magistraţi asistenţi.
Astfel, în anul 2019, a participat la 8 şedinţe de judecată, în care a rulat un număr de 500 de dosare (media participărilor la şedinţele de judecată fiind de 7 şedinţe pentru fiecare magistrat-asistent, iar media dosarelor rulate fiind de 484 de dosare); a fost desemnată redactor pentru deciziile pronunţate în 203 din cele 275 de cauze soluţionate (media fiind de 199 de decizii pentru fiecare magistrat-asistent, din 263 de cauze soluţionate, în medie); a redactat un număr de 97 decizii care i-au fost repartizate (atât decizii repartizate la redactat în anul curent, cât şi din anul anterior).
În anul 2020, recurenta a participat la 7 şedinţe de judecată, în care a rulat un număr de 337 de dosare (media participărilor la şedinţele de judecată fiind de 8 şedinţe pentru fiecare magistrat-asistent, iar media dosarelor rulate fiind de 451 de dosare); a fost desemnată redactor pentru deciziile pronunţate în 188 din cele 228 de cauze soluţionate (media fiind de 202 decizii pentru fiecare magistrat-asistent, din 249 de cauze soluţionate, în medie); a redactat un număr de 218 decizii care i-au fost repartizate (atât decizii repartizate la redactat în anul curent, cât şi din anul anterior)
În perioada 01.01.2021 - 26.05.2021, recurenta a participat la 3 şedinţe de judecată, în care a rulat un număr de 163 de dosare (media participărilor la şedinţele de judecată fiind de 3 şedinţe pentru fiecare magistrat-asistent, iar media dosarelor rulate fiind de 176 de dosare); a fost desemnată redactor pentru 83 de decizii (media fiind de 88 de decizii pentru fiecare magistrat-asistent); a redactat un număr de 97 de hotărâri, din care 56 de decizii care i-au fost repartizate (atât decizii repartizate la redactat în anul curent, cât şi din anii anteriori).
În perioada 29.03.2021-26.05.2021, doamna magistrat-asistent A.: nu a mai participat la alte şedinţe de judecată, deşi avea şedinţă în data de 19 mai 2021 a fost înlocuită, aflându-se în concediu medical în perioada 11.05-20.05.2021; a verificat şi finalizat încheieri şi practicale aferente şedinţei din data de 24 martie 2021 şi a regularizat dosare fără prim termen aferente completului căruia îi este alocată; a redactat efectiv un număr de 41 de documente, din care 30 decizii care i-au fost repartizate (atât decizii repartizate la redactat în anul curent, cât şi din anii anteriori).
4. Apărările intimatei
La data de 12 mai 2022, intimata Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Intimata afirmă că în cauză este nu sunt incidente motivele de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. invocate prin întâmpinare.
În raport cu termenul legal de redactare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzut de dispoziţiile art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., la data sesizării Inspecţiei Judiciare doamna magistrat asistent A. figura cu 4 decizii neredactate din data de 25 septembrie 2019, iar la data de 29 martie 2021 figura cu 162 de hotărâri neredactate, din care, cea mai veche din data de 25 septembrie 2019.
Contrar susţinerilor recurentei, Inspecţia Judiciară nu a extins obiectul verificărilor la împrejurări care iniţial nu au stat la baza sesizării. Au fost reţinute duratele excesive cu care s-au depăşit termenele legale de redactare în cazul unui număr considerabil de hotărâri şi persistenţa recurentei în neîndeplinirea acestei obligaţii. Arată că termenele de redactare a hotărârilor sunt cele prevăzute de lege şi nu sunt condiţionate de depăşirea duratei de 1 an şi 6 luni.
Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, în cauză s-a făcut dovada încălcării, în mod repetat, de către recurentă a termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti ce i-au revenit spre motivare.
În privinţa caracterului imputabil al faptei, s-au avut în vedere toate aspectele care ţin de activitatea profesională desfăşurată de recurentă în perioada de referinţă. secţia pentru judecători în materie disciplinară a reţinut că magistratul asistent A. a înregistrat în mod constant şi progresiv întârzieri în redactarea hotărârilor judecătoreşti, intervalele de timp cu care este depăşit termenul de redactare fiind deosebit de mari, cu referire la cele mai multe hotărâri.
În ceea ce priveşte volumul de activitate al secţiei de contencios administrativ şi fiscal, menţionează că în cursul cercetării disciplinare şi al soluţionării acţiunii disciplinare s-a reliefat concluzia că volumul de activitate la nivelul acestei secţii a fost unul ridicat în anii 2018-2020, fapt care s-a reflectat în activitatea tuturor magistraţilor-asistenţi, fiind generate întârzieri în redactarea hotărârilor judecătoreşti.
Prin hotărârea recurată a fost reţinută în mod corect situaţia de fapt, în sensul neluării de către magistratul-asistent a tuturor măsurilor prevăzute de lege pentru respectarea termenelor legale de redactare. Din probele administrate, nu rezultă existenţa unor circumstanţe reale sau personale de natură a afecta modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu şi de a înlătura astfel caracterul culpabil al faptelor ori de a justifica modul defectuos de lucru.
Cât priveşte criticile recurentei referitoare la individualizarea sancţiunii, le apreciem ca neîntemeiate întrucât au fost avute în vedere împrejurările în care au fost săvârşite faptele, cauzele, gravitatea concretă, consecinţele produse, astfel cum au fost reliefate de probatoriul administrat în cauză, această analiză fiind realizată şi în raport de circumstanţele reale şi personale ale doamnei magistrat asistent A..
În raport de considerentele expuse, intimata apreciază că secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, care s-a circumscris situaţiei de fapt şi că, în cauză, nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători:
Examinând hotărârea recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile formulate de recurentă şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Prin hotărârea atacată s-a reţinut că, prin probele administrate, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004 în ceea ce o priveşte pe recurenta-pârâtă.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se susţine că instanţa disciplinară nu a motivat soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.
Se constată că instanţa disciplinară a respins ca neîntemeiată excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, reţinând că sesizarea Inspecţiei Judiciare s-a realizat în condiţiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.
Înalta Curte reţine că prevederile la care se face referire în memoriul de recurs, respectiv Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012 nu sunt aplicabile cauzei, astfel că modalitatea de sesizare din oficiu semnalată de recurentă nu poate fi luată în considerare, nefiind prevăzută de norma aplicabilă.
În conformitate cu prevederile în art. 12 alin. (1) din Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136/2018, (în vigoare de la data de 1 ianuarie 2019 şi până la data de 14 iunie 2021, când a fost adoptat Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 51/2021), care este aplicabil cauzei, "Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată, în scris şi motivat, de orice persoană în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de magistraţi, precum şi cu privire la încălcarea obligaţiilor profesionale sau a normelor reglementate de Codul deontologic şi la situaţiile care pun în discuţie buna reputaţie a acestora".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători reţine că, în cauză, prin adresa din 5 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin preşedinte, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea luării măsurilor necesare cu privire la situaţia întârzierilor în redactarea hotărârilor judecătoreşti constatată în urma verificărilor interne efectuate la nivelul instanţei, precum şi verificarea responsabilităţii aferente în fiecare dintre aceste situaţii, fiind ataşată şi o situaţie a restanţelor în redactare la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, situaţie care o includea şi pe doamna magistrat-asistent A..
Înalta Curte consideră că termenul de 18 luni la care se face referire în adresa de sesizare este un termen apreciat de autorul sesizării ca fiind exagerat de mare faţă de termenul legal prevăzut de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., şi a cărui depăşire a impus luarea de măsuri, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. f) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform căruia preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie "f) controlează şi îndrumă activitatea secţiilor şi a celorlalte compartimente din structura Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".
De asemenea, se reţine că în virtutea prerogativelor citate anterior, sesizarea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este apreciată ca vizând neredactarea unui număr foarte mare de hotărâri în termenul legal.
Mai mult, condiţiile de admisibilitate ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 303/2004 nu se raportează la termenul de 18 luni indicat în cererea de sesizare, care nu este un termen legal şi pentru a cărei depăşire să se dispună sesizarea Inspecţiei Judiciare.
Astfel, conform rezoluţiei nr. 1782 din 8 iunie 2021 a Inspecţiei Judiciare în cauză s-a procedat la verificarea volumului de activitate înregistrat atât la magistratul asistent redactor - A., cât şi la ceilalţi colegi din cadrul secţiei, în perioada 2019 - 26 mai 2021, a situaţiei hotărârilor neredactate în termenul legal şi a condiţiilor concrete în care s-a desfăşurat activitatea în această perioadă şi nu doar la verificarea situaţiei dosarelor cu o întârziere la redactare mai mare de 18 luni.
Înalta Curte apreciază că sesizarea primită de Inspecţia Judiciară nu a exclus posibilitatea de a face verificări cu privire la toţi magistraţii asistenţi pentru care au fost reţinute duratele foarte mari cu care s-au depăşit termenele legale de redactare a hotărârilor. Verificările sunt limitate la situaţia de fapt sesizată, însă, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004 constă în neredactarea hotărârilor judecătoreşti în termenele prevăzute de lege şi astfel, inspectorul judiciar poate solicita relaţii cu privire la toate hotărârile neredactate de magistrat pentru a-şi face o părere asupra activităţii acestuia, în conformitate cu prevederile art. 24 din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136/2018.
Potrivit art. 24 alin. (4) din acelaşi regulament:
"Cu ocazia efectuării verificărilor prealabile, inspectorii pot constata şi alte fapte decât cele reclamate, situaţie în care întocmesc proces-verbal de sesizare din oficiu potrivit art. 12 alin. (7). Nu se întocmeşte proces-verbal dacă faptele constatate au aceeaşi natură ori se află în legătură cu cele care formează obiectul sesizării".
Având în vedere toate cele de mai sus, în mod corect, instanţa disciplinară a respins excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., motivarea corespunzătoare permiţând verificarea conformităţii hotărârii atacate, cu legea.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, se constată că acesta este nefondat.
Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Înalta Curte constată că instanţa disciplinară a apreciat în mod corect că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii disciplinare a recurentei-pârâte sub aspectul săvârşirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004.
Potrivit acestor dispoziţii legale, "Constituie abateri disciplinare: (…) neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege".
Recurentei-pârâte îi este imputată săvârşirea abaterii disciplinare susmenţionate, în forma prevăzută de prima teză a dispoziţiilor legale citate, constând în "neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătoreşti".
Abaterea disciplinară în discuţie este, sub aspect juridic, consecinţa nerespectării obligaţiei stipulate la art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., conform căruia "hotărârea se va redacta şi semna în cel mult 30 de zile de la pronunţare".
Totodată, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004:
"Hotărârile judecătoreşti trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării. în cazuri temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori."
Sub aspectul laturii obiective, abaterea constă în neîndeplinirea obligaţiei de a redacta hotărârile judecătoreşti în termenele prevăzute de lege, iar sub aspectul laturii subiective trebuie ca aceste fapte să fie imputabile magistratului, fiind exclusă orice cauză care exonerează magistratul de răspundere disciplinară.
Aşadar, sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, secţia pentru judecători în materie disciplinară a reţinut că la data de 13 august 2021, recurenta-pârâtă figura cu un total de 173 hotărâri neredactate în termenul legal, din care 20 predate în concept, cea mai veche din 27 mai 2020, iar la data de 16 noiembrie 2021 înregistra un număr de 144 de hotărâri restante (dintre care 1 hotărâre redactată în concept), cele mai vechi fiind 13 hotărâri pronunţate la data de 16 septembrie 2020.
Totodată, sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa disciplinară că, din modul în care recurenta-pârâtă a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale ce se impuneau pentru redactarea în termen a hotărârilor pronunţate, atitudinea psihică a acesteia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.
S-a reţinut că probele administrate în cauză relevă că această conduită, contrară responsabilităţilor specifice funcţiei, este specifică recurentei, care în mod constant, şi nu doar prin raportare la perioada de 18 luni la care face referire recurenta prin memoriul de recurs, a înregistrat un număr semnificativ de întârzieri în redactare, cu perioade de întârziere extrem de îndelungate, conform consemnărilor din Registrul de evidenţă a redactării hotărârilor .
Într-adevăr, volumul de activitate la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a fost unul ridicat în anii 2019-2021, însă Înalta Curte reţine că această situaţie s-a reflectat în activitatea tuturor magistraţilor asistenţi.
O asemenea conduită nu poate fi considerată justificată, în raport cu numărul total al hotărârilor redactate în cursul unui an, iar criteriul volumului de activitate invocat de recurentă în apărare nu poate înlătura concluzia că nerespectarea termenului de redactare îi este imputabilă, nefiind de natură a releva imposibilitatea obiectivă de respectare a termenului de redactare.
Perpetuarea situaţiei constând în depăşirea cu perioade mari de timp a termenului prevăzut de lege pentru redactarea hotărârilor demonstrează faptul că doamna magistrat-asistent nu a abordat sistematic lucrările pe care le-a avut spre redactare şi nu le-a motivat în ordinea vechimii lor ignorând astfel consecinţele deosebit de grave ce s-ar putea produce prin această abordare.
Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă a înregistrat în mod constant şi progresiv întârzieri în redactarea hotărârilor judecătoreşti, intervalele de timp cu care este depăşit termenul de redactare fiind deosebit de mari, cu referire la cele mai multe hotărâri.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa disciplinară un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru şi a prioritizării lucrărilor, aspect cu caracter determinant şi care, în condiţiile în care nu i se acordă importanţa cuvenită, a condus în timp la imposibilitatea îndeplinirii în termenul legal a activităţii de redactare a hotărârilor pronunţate sau chiar la un blocaj în desfăşurarea acesteia.
Faptele săvârşite de recurenta-pârâtă au avut drept consecinţe negative asupra drepturilor şi intereselor legitime ale justiţiabililor, subsumat imperativului de funcţionare optimă a sistemului judiciar şi cerinţei de soluţionare a cauzelor într-un termen rezonabil, optim şi previzibil în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 6 din C. proc. civ.
În acord cu aprecierea instanţei de disciplină, Înalta Curte reţine că este justificată aplicarea sancţiunii, iar individualizarea acesteia este corectă, în circumstanţele concrete ale speţei, care au reliefat că recurenta-pârâtă nu a fost în măsură să remedieze deficienţele din activitatea sa.
În consecinţă, se apreciază că circumstanţele invocate în apărare de recurentă nu sunt apte să înlăture concluziile instanţei de disciplină sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este fondat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei disciplinare este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 24J din 17 noiembrie 2021, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2022.