Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2022
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/2019, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de pârâtul procuror A. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii
Prin Hotărârea nr. 3P din 19 mai 2021 pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare nr. x/2018 din 28 februarie 2019 şi s-a constatat nulitatea acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, având ca obiect săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004.
Prin hotărârea menţionată, s-a reţinut că rapoartele întocmite de Comisia Europeană în anii 2018, 2019 şi 2021 ale căror constatări şi recomandări trebuie respectate, dovedesc că reglementarea naţională în discuţie, respectiv O.U.G. nr. 77/2018, a dat naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor.
De asemenea, având în vedere întregul context politic şi juridic în care a fost emisă O.U.G. nr. 77/2018 şi prin care s-a dispus exercitarea, ca interimar, de către domnul B., a funcţiei de inspector-şef, secţia pentru procurori în materie disciplinară a reţinut existenţa unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor şi de control politic a activităţii acestora.
În susţinerea acestei concluzii, secţia pentru procurori în materie disciplinară a reţinut incidenţa în cauză a Hotărârii din 18 mai 2021 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauzele reunite C-83/19, C-127/19 şi C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19, C-355/19, C-397/19, care a stabilit că O.U.G. nr. 77/2018 a permis Guvernului să facă numiri interimare în funcţiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare şi cu exercitarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi a procurorilor, respectiv Inspecţia Judiciară, fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional, încalcând art. 2 şi art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum şi Decizia 2006/928. A mai stabilit că reglementarea unei astfel de ordonanţe de urgenţă a fost de natură să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor din Inspecţia Judiciară ca instrument de presiune asupra activităţii respectivilor judecători şi procurori si de control politic al acestei activităţi.
Astfel, în temeiul principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, secţia pentru procurori în materie disciplinară a apreciat că are obligaţia de a lăsa neaplicată dispoziţia naţională contrară, respectiv O.U.G. nr. 77/2018.
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a constatat că rezoluţia prin care a fost dispusă exercitarea acţiunii disciplinare faţă de pârâtul procuror A. a fost confirmată de domnul B., care exercita ca interimar funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare în temeiul unui act normativ contrar dispoziţiilor dreptului Uniunii Europene.
În aceste condiţii, secţia pentru procurori în materie disciplinară a constatat că procedura confirmării rezoluţiei dispusă conform art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 de către inspectorul-şef B. potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 s-a efectuat cu încălcarea competenţei funcţionale recunoscute autorităţii, având drept consecinţă nulitatea absolută a actului. Aceasta întrucât confirmarea rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare nu reprezenta o simplă formalitate, ci presupunea o analiză a legalităţii şi temeiniciei întregii proceduri disciplinare, nefiind o simpla activitate administrativă pur formală.
Pe cale de consecinţă, secţia pentru procurori, ca instanţă de judecată în materie disciplinară, a constatat că acţiunea disciplinară, ca act procesual civil ce jalonează debutul procesului civil în faţa secţiei, a fost întocmită cu încălcarea dispoziţiilor legale, fiind aplicabile dispoziţiile art. 174 şi următoarele din C. proc. civ. privind nulitatea actelor de procedură.
3. Recursul exercitat împotriva hotărârii secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii
Împotriva hotărârii menţionate în cadrul paragrafului anterior, a formulat recurs Inspecţia Judiciară, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, cu nr. x/2021.
Prin recursul declarat, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii nr. 3P a secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pronunţată la data de 19 mai 2021 în dosarul nr. x/2019 cu trimiterea cauzei la instanţa disciplinară, în vederea rejudecării.
Recurenta a arătat că hotărârea nr. 3P din 19 mai 2021 este nelegală întrucât în mod greşit au fost interpretate şi aplicate prevederile Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, în sensul stabilirii supremaţiei dreptului Uniunii Europene şi neaplicării dispoziţiilor Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 considerată ca fiind "dispoziţie naţională contrară".
Recurenta consideră că prin O.U.G. nr. 77/2018 nu s-a realizat o numire a domnului B. ca inspector-şef interimar, raţiunea acestui act normativ fiind aceea de a reglementa situaţia ocupării funcţiilor de conducere în cazul vacantării acestora. Împrejurarea că la acel moment inspector-şef era domnul B. care, în baza O.U.G. nr. 77/2018 a asigurat interimatul pe perioada vacanţei funcţiei de conducere nu este de natură şi nici suficientă prin ea însăşi pentru a aprecia că prin O.U.G. nr. 77/2018 s-a realizat numirea domnului B. în funcţia de inspector-şef interimar.
În acest sens, face trimitere la considerentele sentinţei civile nr. 182/2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea acţiunii având ca obiect anulare act administrativ. Prin sentinţa menţionată s-a reţinut cu privire la Ordinul nr. 136 din 11 decembrie 2018 al inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, că "Actul normativ menţionat nu conţine dispoziţii propriu-zise de numire a unor persoane determinate în funcţiile de conducere respective, ci completează Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu norme cu aplicabilitate permanentă, iar nu doar la acel moment, acoperind un vid legislativ.
Ţinând seama de repercusiunile negative asupra activităţii acestei instituţii, în situaţia rămânerii fără conducere până la o dată neprevăzută, când Consiliul Superior al Magistraturii urma să organizeze un concurs şi faţă de faptul că mandatul conducerii Inspecţiei Judiciare expirase la data de 1 septembrie 2018 şi nu exista o dispoziţie legală care să reglementeze expres modul de asigurare a interimatului pentru aceste funcţii, organul abilitat a emis un act normativ în vederea acoperirii acestui vid, în regim de urgenţă".
O altă critică din memoriul de recurs este aceea că secţia pentru procurori în materie disciplinară şi-a depăşit atribuţiile, considerând că are obligaţia de a lăsa neaplicată O.U.G. nr. 77/2018, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", şi, aşa cum în mod constant a reţinut Curtea Constituţională a României - în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii cu care a fost investită de Consiliul Superior al Magistraturii - atât secţia pentru judecători, cât şi secţia pentru procurori - pe care a respins-o cu motivarea că nu a fost legal sesizată - că potrivit atribuţiei Consiliului Superior al Magistraturii, acesta "îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică", fiind "instanţă extrajudiciară". A motivat că Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, prevede în art. 2 alin. (2) că instanţele judecătoreşti sunt "a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b)curţi de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanţe militare; f) judecătorii."
În consecinţă, secţia pentru procurori în materie disciplinară nu este instanţă de judecată şi nici instanţă de trimitere în faţa căreia a fost ridicată întrebarea preliminară, astfel cum a reţinut Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în hotărârea din 18 mai 2021, paragraful 201, potrivit căruia "Revine în cele din urmă instanţei de trimitere sarcina de a se pronunţa cu privire la acest aspect după ce va fi efectuat aprecierile necesare în acest scop".
Aşa fiind, pronunţarea asupra împrejurării dacă reglementarea naţională în discuţie, respectiv O.U.G. nr. 77/2018 a avut ca efect să confere guvernului naţional o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi dacă această numire a putut da naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi nu poate fi făcută în mod legal decât de instanţa de trimitere.
Recurenta a arătat că în conformitate cu prevederile art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniuni Europene "instanţa de trimitere" este instanţa naţională care utilizează procedura întrebărilor preliminare şi care trebuie să îndeplinească anumite condiţii printre care şi acea de a fi permanentă, or în prezenta cauză secţia pentru procurori în materie disciplinară este o "instanţă" disciplinară cu caracter ocazional şi temporar; întrunirea acestei "instanţe" nu poate avea loc decât în condiţiile sesizării acesteia de către Inspecţia Judiciară.
În concluzie, apreciază că Hotărârea nr. 3P din 19 mai 2021 este nelegală întrucât în mod greşit au fost interpretate/aplicate prevederile Hotărârii C.J.U.E. din 18 mai 2021, în sensul stabilirii supremaţiei dreptului Uniunii Europene şi neaplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2018 considerată ca fiind "dispoziţie naţională contrară", cu consecinţa constatării nulităţii absolute a acţiunii disciplinare promovată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin rezoluţia nr. 5609/IJ/1391/D1 P/2018 din data de 28 februarie 2019.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători:
Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că recurenta invocă incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi ale art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru argumentele ce vor fi arătate în continuare.
Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa disciplinară a admis excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare nr. 2230/B dată în lucrarea nr. 19-76 din data de 8 iulie 2019 şi a constatat nulitatea acţiunii disciplinare formulată de Inspecţia Judiciară împotriva intimatului procuror. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa disciplinară a avut în vedere Hotărârea din 18 mai 2021 pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Înalta Curte reţine că, în considerarea Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19, a fost sesizat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la interpretarea art. II din Ordonanţa de urgenţă nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv dacă se poate aprecia că această procedură este de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi procurorilor sau de control politic al acestei activităţi. În subsidiar, în cazul în care răspunsul la prima întrebare era afirmativ, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a fost întrebat dacă reglementarea supusă analizei a fost de natură să afecteze legalitatea actelor emise în perioada interimatului.
Prin decizia nr. 15 din 14 martie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, nu sunt de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi.
În considerentele deciziei menţionate anterior, s-a reţinut că atât în Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, dar şi în jurisprudenţa sa din cauze similare [Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A.K. şi alţii (Independenţa Camerei Disciplinare a Curţii Supreme), C-585/18, C-624/18 şi C-625/18, EU:C:2019:982], CJUE acceptă, de principiu, că interimatul, în situaţii de felul celei în cauză, nu este de natură să genereze, per se, îndoieli precum cele la care se raportează instanţa europeană, fiind necesară verificarea condiţiilor de fond şi de procedură în care se realizează numirile respective.
Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a constatat că nu pot fi identificate elemente care să conducă la concluzia că dispoziţiile art. II din O.U.G. nr. 77/2018 au conferit sau ar fi conferit la momentul respectiv Guvernului o competenţă directă de numire în funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare.
S-a mai arătat că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, Guvernul nu a procedat la numirea directă a persoanelor care au exercitat cu caracter interimar funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare. S-a constatat, totodată, că acest act normativ nu conţine dispoziţii propriu-zise de numire a unor persoane determinate în funcţiile de conducere respective, neavând, prin urmare, caracter intuitu personae.
În analiza chestiunii de drept, Înalta Curte a observat că împrejurările în care au fost adoptate prevederile art. II din O.U.G. nr. 77/2018 reprezintă situaţii obiective excepţionale, ce nu pot fi privite ca elemente care să poată reliefa conduita sau intenţia Guvernului de a-şi aroga, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă, competenţa de numire directă în funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare de o manieră care "să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi".
Totodată, s-a reţinut că interimatul celor două funcţii de conducere din cadrul Inspecţiei Judiciare a fost exercitat în temeiul dispoziţiilor art. II din O.U.G. nr. 77/2018 iar Executivul nu a avut nicio implicare în selectarea sau numirea persoanelor care au asigurat interimatul. Astfel, s-a constatat că nu este vorba despre o numire într-o funcţie de conducere efectuată direct de puterea executivă, cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de lege, ci de adoptarea unui act normativ, în baza unei abilitări constituţionale, în considerarea unor situaţii extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată.
Constată că potrivit art. 521 alin. (3) teza ultimă din C. proc. civ., dezlegarea dată chestiunii de drept în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare este obligatorie pentru instanţă, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pe cale de consecinţă, având în vedere că rezoluţia prin care a fost dispusă exercitarea acţiunii disciplinare nr. x/2018 din 28 februarie 2019, în dosarul nr. x/2019, a fost confirmată de o persoană care deţinea calitatea legală de a efectua asemenea act, în condiţiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că este neîntemeiată excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare în această cauză.
Reţine că nu se mai impune analizarea aspectelor relative la congruenţa noţiunii de instanţă cu modul de constituire şi funcţionare a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sau cele relative la inexistenţa obligaţiei instanţelor extrajudiciare de a aplica dreptul comunitar, astfel cum este acesta interpretat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de Inspecţia Judiciară, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în vederea soluţionării acţiunii disciplinare, în dosarul nr. x/2019.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva hotărârii nr. 3P din 19 mai 2021 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2019.
Casează hotărârea recurată.
Trimite cauza secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în vederea soluţionării acţiunii disciplinare nr. x/2018 din 28 februarie 2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2022.