Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare
Prin decizia civilă nr. 155 din 20 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022, a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 5628 din 17 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.
2. Contestaţia în anulare declarată în cauză
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, S.C. A. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2022.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând excepţia netimbrării contestaţiei în anulare, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Actele normative referitoare la taxele judiciare de timbru interzic, prin norme imperative, soluţionarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plăţii taxelor judiciare de timbru corespunzătoare.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, cu excepţiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite în acest act normativ.
Totodată, art. 33 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă prevede că:
"taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat". Dispoziţiile art. 197 din C. proc. civ. stipulează că neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii, aceste prevederi fiind incidente şi în cauza pendinte, prin raportare la art. 508 alin. (1) din C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxa judiciară de timbru datorată pentru contestaţia în anulare este de 100 RON.
În cauză, contestatoarei i-a fost adusă la cunoştinţă obligaţia de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente contestaţiei în anulare la 29 noiembrie 2021, potrivit dovezii de înmânare a citaţiei, aflate la dosar contestaţie în anulare.
La termenul de judecată acordat în cauză, Înalta Curte a constatat că S.C. A. S.R.L. nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, procedural comunicată, nu a solicitat acordarea ajutorului public judiciar şi nici nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru.
În consecinţă, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 508 alin. (1) raportat la art. 197 din C. proc. civ. şi va anula contestaţia în anulare, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 155 din 20 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022, ca netimbrată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2022.