Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2022
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 191 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2022 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petent A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate ale art. 38 şi art. 47 din C. proc. pen. cuprinse în încheierea penală din data de 18 februarie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în dosarul nr. x/2021.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte, secţia penală a constatat că excepţia a fost invocată de către petentul A., într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 38, art. 47, art. 341 alin. (8), art. 395, art. 4 75 din C. proc. pen., iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Cu referire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a reţinut că, în virtutea atributului de verificare a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, mai înainte de trimiterea spre judecare la Curtea Constituţională a excepţiei, trebuie să examineze pertinenţa acesteia. Analiza pertinenţei excepţiei nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional.
Totodată, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în rezolvarea cauzei, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci impune o analiză riguroasă.
Din interpretarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre prevederile legale a căror neconstituţionalitate se invocă şi modul de soluţionare a cauzei trebuie să fie evidentă şi de natură a produce consecinţe directe asupra soluţiei ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepţiei a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au un rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei dispoziţii legale ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces penal.
Totodată, examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei. Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenţei excepţiei, în sensul unei legături cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, precum şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
Înalta Curte a constatat că recurentul petent A. a criticat dispoziţiile art. 38 din C. proc. pen. care se referă la competenţa funcţională, după materie şi după calitatea persoanei a curţii de apel, art. 47 din C. proc. pen., care vizează modul de invocare a excepţiilor de necompetenţă, dispoziţiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., potrivit cărora încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (71) este definitivă, şi ale art. 395 din C. proc. pen., care se referă la cazurile în care se poate dispune reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor, precum şi dispoziţiile art. 475 din C. proc. pen. care stabilesc obiectul şi condiţiile în care poate fi sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, iar nemulţumirea petentului vizează lipsa de claritate şi predictibilitate a dispoziţiilor legale ante-menţionate.
Totodată, instanţa supremă a constatat că excepţia a fost invocată în cursul judecării, în faţa judecătorului de cameră preliminară, a plângerii formulate de petentul A., împotriva ordonanţei din data de 26 aprilie 2021 emisă în dosarul cu numărul x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.
Raportându-se la cele anterior expuse, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte, a apreciat că textele prevăzute la art. 38, art. 47, art. 341 alin. (8), art. 395, art. 475 din C. proc. pen. nu au, în mod real, legătură cu soluţionarea plângerii formulate în temeiul dispoziţiilor art. 341 din C. proc. pen., deoarece criticile aduse dispoziţiilor legale ante-menţionate privesc competenţa materială şi funcţională a Curţii de Apel Galaţi în soluţionarea plângerilor formulate împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, competenţă ce a fost stabilită, în mod definitiv, prin încheierea nr. 574 din data de 02 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi, care a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Galaţi.
Or, în condiţiile în care remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de petentul A. în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, cu aplicabilitate directă asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în cauză, instanţa supremă a apreciat că, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, soluţia dispusă prin încheierea recurată fiind, în aceste limite, legală.
Împotriva deciziei penale nr. 191 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2022 petentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2022, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 12 septembrie 2022, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de recurentul petent, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
În cauză, recurentul petent a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva deciziei penale nr. 191 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petent A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate ale art. 38 şi art. 47 din C. proc. pen. cuprinse în încheierea penală din data de 18 februarie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în dosarul nr. x/2021.
De asemenea, instanţa supremă reţine că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
În raport cu aceste dispoziţii legale, se constată că legea specială a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs numai a încheierii prin care se dispune respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, nu şi a hotărârii prin care se soluţionează calea de atac a recursului declarată împotriva acestei încheieri.
În acest context, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme reţine că, în privinţa hotărârii prin care se soluţionează recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a instanţei de control constituţional, nu a fost reglementat un alt grad de jurisdicţie, această hotărâre având caracter definitiv.
Prin urmare, hotărârea recurată în prezenta cauză, fiind definitivă, nu este susceptibilă a fi atacată, calea de atac exercitată fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege. Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul petent A. împotriva deciziei penale nr. 191 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2022, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul petent A. împotriva deciziei penale nr. 191 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2022.