Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra recursurilor în casaţie de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 181 din 28 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a dispus următoarele:

1. A condamnat pe inculpata A. la:

- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 coroborat cu art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 din C. pen. anterior a contopit pedepsele aplicate inculpatei A. şi a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

În baza art. 71 din C. pen. anterior a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatei perioada arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 25 februarie 2015 la 16 iunie 2015.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpata A. pentru tentativă la infracţiunea de folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, prevăzută de art. 20 din C. pen. anterior raportat la art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

2. A condamnat pe inculpatul B. la:

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 5 din C. pen.

- 1 an şi 4 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 5 din C. pen.

- 1 an şi 4 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din C. pen. anterior a contopit pedepsele aplicate inculpatului B. şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. anterior a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

Conform art. 861 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului B., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. anterior.

În baza art. 863 din C. pen. anterior a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul B. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

A constatat că inculpatul B. a fost reţinut şi arestat la domiciliu în perioada 2 februarie 2015 - 21 mai 2015.

3. A condamnat pe inculpata C. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 din C. pen. anterior a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

Conform art. 861 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen. anterior a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei C. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. anterior.

În baza art. 863 din C. pen. anterior a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpata C. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

4. A condamnat pe inculpatul D. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) din C. pen. pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzute de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Conform art. 65 din C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) din C. pen.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 7 februarie 2015 la 16 iunie 2015.

5. A condamnat pe inculpatul E. la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzute de art. 255 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 din C. pen. anterior a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

Conform art. 861 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului E. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. anterior.

În baza art. 863 din C. pen. anterior a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul E. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

6. A condamnat pe inculpatul F. la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

Conform art. 861 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen. anterior a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului F. pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. anterior.

În baza art. 863 din C. pen. anterior a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul F. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

7. A condamnat pe inculpatul G. la:

- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Conform art. 863 raportat la art. 85 alin. (1) din C. pen. anterior, a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 983 din 17 iunie 2015 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 495 din 22 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi a constatat că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul G. este concurentă cu faptele reţinute în prezenta cauză.

În baza art. 36 alin. (1) coroborat cu art. 34 şi art. 35 din C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului G. şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 4 februarie 2014 la 10 iunie 2014, din 2 februarie 2015 şi de la 5 februarie 2015 la 22 iunie 2015.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G. pentru infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

8. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul H. pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a achitat pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A obligat pe inculpatul G., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC I. SRL (fostă SC J. SRL) la plata către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin A.N.A.F a sumei de 737.507 RON cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile prevăzute de Codul de procedură fiscală aferente debitului principal, calculate de la data scadenţei debitului principal şi până la plata integrală a acestuia.

A respins, ca nefondate, cererile de despăgubiri civile formulate de părţile civile S.N.T.G.N. Transgaz SA Mediaş, K., S.N. Nuclearelectrica SA Bucureşti, SC Complexul Energetic Oltenia SA, Societatea Naţională a Apelor Minerale SA, S.N.G.N. Romgaz SA Mediaş, S.P.E.E.H Hidroelectrica SA, SC IAR SA Ghimbav, C.N.T.E.E. Transelectrica SA

A obligat pe inculpata A. la plata sumei de 8.116.800 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Autoritatea Naţională pentru Turism.

Conform art. 254 alin. (3) din C. pen. anterior, a confiscat, în folosul statului, de la inculpata A., sumele de 695.367 RON şi 296.076 RON.

În baza art. 255 alin. (3) şi alin. (5) din C. pen. anterior a obligat pe inculpata A. să restituie echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii al sumei de 600.000 euro către martorul L. şi echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii al sumei de 300.000 euro către martorul M.

Conform art. 254 alin. (3) din C. pen. anterior, a confiscat în folosul statului, de la inculpatul G. suma de 3.000.000 RON.

A menţinut măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor A. şi G., măsură dispusă prin ordonanţa nr. 50/P/2014 din 17.02.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie.

A ridicat măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului H., măsură dispusă prin aceeaşi ordonanţă.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 a dispus comunicarea către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a copiei dispozitivului prezentei hotărâri la data rămânerii definitive a acesteia.

În baza art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat inculpaţii A. şi D. la plata sumei de câte 20.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 274 alin. (3) din C. proc. pen. a obligat pe inculpatul G., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC I. SRL (fostă SC J. SRL) la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat inculpaţii B., C., E. şi F. la plata sumei de câte 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A., G., D., B., C., E. şi H., în sumă de câte 500 RON pentru fiecare inculpat, au rămas în sarcina statului.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul F., în sumă de 400 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A. şi G., prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

1. - infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatei A.;

- infracţiunea de dare de mită săvârşită de martorii M. şi N. cu complicitatea inculpatului B.;

În cursul anului 2010, inculpata A., în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit, în mod indirect, pentru sine dar şi pentru O., prin intermediul inculpatului B., suma de 499.739,9 RON şi, respectiv, suma de 195.627,16 RON de la martorii M. şi N. pentru a asigura finanţarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de SC P. SA cu UAT Cavnic şi UAT Borsec, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În opinia instanţei de fond, probele administrate dovedesc faptul că inculpata A. a cunoscut despre remiterea sumelor de bani reprezentând 10% din sumele încasate de la cele două proiecte, cu titlu de mită de către martorii M. şi N., cu complicitatea lui B., iar, cu ştiinţa acesteia, sumele respective de bani, plătite pentru a se asigura finanţarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de SC P. SA cu unităţile administrativ-teritoriale Cavnic şi Borsec, au fost folosite în interesul personal al inculpatei, cu ocazia evenimentului în care a fost aleasă preşedintele O. din noiembrie 2010, dar şi în interesul O.

2. - infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatelor A. şi C., cu participarea lui D. în calitate de complice;

- infracţiunea de dare de mită reţinută în sarcina inculpatului E. cu complicitatea lui B.

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, în cursul anilor 2010 - 2011, inculpata A. a primit suma de 296.076 RON, cu ajutorul inculpatului D., pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de SC Q. SA în baza contractelor încheiate de această societate cu Compania Naţională de Investiţii, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Instanţa de fond a stabilit că probele dovedesc efectuarea plăţilor pentru inculpata A. şi O.

3. - infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi F., cu participarea inculpatului G. în calitate de complice;

- infracţiunea de dare de mită săvârşită de martorii M., N. şi L. cu participarea inculpatului B., în calitate de complice

Instanţa de fond a reţinut că la data de 7 februarie 2011, inculpata A., în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a pretins martorului M. un procent de 10% din plăţile efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru contractele de lucrări încheiate de SC P. SA şi SC R. SRL, iar la data de 6 octombrie 2011 a primit, efectiv, suma de 900.000 euro de la martorii M. şi L., în schimbul garanţiei că plăţile către aceste societăţi se vor efectua la timp de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Faptele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Fapta inculpatului G. de a primi suma de 3.000.000 RON de la martorul M. prin încheierea unui contract de publicitate între SC J. SRL şi SC P. SA, în cursul lunii decembrie 2011, reprezentând parte din procentul de 10% pretins de inculpata A., întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a mai menţionat că sumele de bani provenite din săvârşirea infracţiunilor de corupţie au ajuns integral în patrimoniul inculpatei A., prin remiteri în numerar sau plata unor servicii, de care a beneficiat inculpata personal, dar şi în patrimoniul O., fiind achitată contravaloarea mai multor servicii prestate în favoarea acestei organizaţii, după cum urmează:

- serviciile de publicitate prestate cu ocazia evenimentului organizat la data de 21 noiembrie 2010 la Palatul Parlamentului, când s-a desfăşurat Consiliul de Coordonare al O., cu ocazia căruia inculpata A. a fost aleasă în funcţia de preşedinte al acestei organizaţii; sala a fost decorată cu printuri digitale de mari dimensiuni inscripţionate cu sigla partidului, realizate de către martorul S. Plata s-a făcut la data de 20 septembrie 2010, din contul SC T. SRL controlată de inculpatul B., această societate achitând către SC U. SRL suma de 19.659 RON.

- servicii de monitorizare a presei în mediul online de care a beneficiat O., cu ştiinţa inculpatei A. şi pentru care, la data de 20 septembrie 2010, inculpatul B. a plătit suma de 71.920 RON din contul SC T. SRL către V. SRL, societate administrată de martorul W.;

- materiale promoţionale inscripţionate cu sigla O. în valoare de aproximativ 36.000 RON, plătite în perioada 2010 - 2011, în mai multe tranşe, de către inculpatul B. către SC X. SRL, al cărei administrator era martorul Y.

- remiterea de către inculpata C. a unei sume de bani în numerar inculpatei A. (două plăţi în numerar în cuantum de aproximativ 10.000 euro fiecare), bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi primiţi în numerar de la inculpatul D.;

- cazare pentru o vacanţă petrecută de inculpata A. în Grecia, la Z. în perioada 2-5 septembrie 2011, în valoare de 36.512 RON, bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de luare de mită ce au fost plătiţi în numerar de către inculpatul D. către SC AA. SRL, prin intermediul martorului BB., la data de 30 august 2011;

- plata de către inculpata C., la cererea expresă a inculpatei A., în două-trei rânduri, a salariului pe care inculpata A. îl acorda inculpatului D., constând într-o sumă nefiscalizată de 2.000 euro lunar pentru serviciile prestate în favoarea organizaţiei Bucureşti a O.;

- servicii de consultanţă politică prestate către O., în valoare de aproximativ 4.500 euro, plată efectuată de inculpatul D. în perioada septembrie - octombrie 2011 către martora CC.;

- servicii de publicitate prestate de SC DD. SRL, în sumă de 50.000 euro, achitaţi către administratorul societăţii, martorul EE., în baza unui contract încheiat cu O., reprezentată de inculpata A.;

- plata în numerar a sumei de 3.000 euro lunar, efectuată fie de către inculpata C., fie de către inculpatul D. către martorul FF., directorul departamentului de comunicare al O. în perioada noiembrie 2011 - iulie 2012 şi, ulterior, ocupându-se exclusiv de comunicarea publică a inculpatei A.;

- servicii de postare online a diferite comentarii, sub identităţi fictive, pe paginile de internet ale unor ziare sau portaluri de ştiri de către "postaci", în valoare totală de aproximativ 10.000 euro lunar, cuantumul sumei plătite fiecărei persoane variind între 200 şi 1500 RON lunar, în funcţie de numărul de comentarii postate.

4. - infracţiunea de abuz în serviciu şi tentativă la infracţiunea de folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene reţinute în sarcina inculpatei A.

Instanţa de fond a reţinut că inculpata A., în mod contrar atribuţiilor legale care îi reveneau potrivit art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, nu a exercitat un control al legalităţii activităţii funcţionarilor implicaţi în procedura achiziţiei serviciilor de promovare a României, ci dimpotrivă, i-a determinat pe aceştia să identifice soluţii pentru implicarea Ministerului în evenimentul sportiv "Campion pentru România" cu încălcarea legislaţiei care reglementează domeniul achiziţiilor publice, inculpata coordonând, direct sau indirect, întreaga procedură de atribuire a contractului desfăşurată cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006.

S-a constatat, astfel, că atribuţiile de serviciu încălcate de inculpata A. [art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1), art. 187, art. 58, art. 59 şi art. 177 alin. (2) raportat la art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006, dispoziţii preluate în art. 78 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 34/2006, art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 90/2001], în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, şi care determină reţinerea săvârşirii de către aceasta a infracţiunii de abuz în serviciu sunt expres reglementate. De altfel, dispoziţiile art. 53 alin. (1) lit. a) din prin Legea nr. 90/2001, prevăd că "miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate următoarele atribuţii generale: a) organizează, coordonează şi controlează aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici (...)".

Prin urmare, s-a concluzionat că fapta inculpatei A. care, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, în cursul anului 2011, cu ocazia achiziţionării serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentului sportiv din data de 9 iulie 2011, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea normelor legale, ceea ce a avut drept consecinţă producerea unei pagube în patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în cuantum de 8.116.800 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 coroborat cu art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

5. - cele două infracţiuni de evaziune fiscală şi o infracţiune de spălare de bani reţinute în sarcina inculpatul G.

Instanţa de fond reţine că inculpatul G., în perioada octombrie 2011 - august 2012, a realizat demersuri pentru a obţine înscrisuri emise de societăţile tip fantomă SC GG. SRL şi SC HH. SRL care atestau efectuarea de cheltuieli fictive de publicitate şi consultanţă, documente pe care le-a înregistrat ulterior în contabilitatea SC J. SRL.

În acest mod, s-a urmărit diminuarea obligaţiilor de plată la buget în contul taxei pe valoare adăugată încasate, a profitului obţinut în urma Galei Bute, a tranzacţiilor fictive încheiate cu P. şi a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 737.507 RON.

Sumele obţinute prin tranzacţiile încheiate cu GG. SRL au fost retrase în numerar de persoanele care controlau în fapt firmele fantomă în vara anului 2012 şi au fost restituite lui G., fiind astfel ascunsă originea ilicită a acestora.

II. Împotriva Sentinţei penale nr. 181 din data de 28 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015, au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii A., G., D., B., F., C. şi E., precum şi părţile civile SNTGN Transgaz SA, S.N. Nuclearelectrica SA, Societatea Naţională a Apelor Minerale SA, SNGN Romgaz SA şi II. SA.

Prin apelul formulat, inculpata A. a susţinut, în esenţă, următoarele critici:

a) în principal, a invocat nemotivarea hotărârii, solicitând, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) teza ultimă din C. proc. pen., desfiinţarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în considerarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţie;

b) în legătură cu infracţiunea de luare de mită presupus săvârşită de apelanta intimată inculpată şi infracţiunea de dare de mită presupus săvârşită de M. şi N., cu participarea apelantului intimat inculpat B., în calitate de complice, a făcut referire la răspunsul Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitor la convorbirile interceptate în baza unor mandate de siguranţă naţională, înaintat la dosar la data de 08 mai 2018, considerând că înregistrările transcrise în procesele-verbale de redare din vol. VI dosar urmărire penală sunt probe nule, în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 91 din data de 28 februarie 2018 (paragrafele 35, 55 şi 81), a Deciziei nr. 802 din data de 05 decembrie 2017 (paragrafele 24, 25, 28 şi 29) şi a Deciziei nr. 51/2016, raportat la textul art. 102 alin. (2) din C. proc. pen., sens în care apelanta intimată inculpată a solicitat ca aceste probe să fie înlăturate din cauză. În acest sens, a solicitat desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea discutării excepţiei invocate, având în vedere că cele două decizii ale Curţii Constituţionale anterior menţionate sunt pronunţate ulterior hotărârii atacate. Totodată, a susţinut că această soluţie se impune şi pentru că în cauză este necesară reanalizarea materialului probator, în raport cu nulitatea absolută a probelor anterior menţionate;

c) tot în legătură cu infracţiunea de luare de mită presupus săvârşită de apelanta intimată inculpată şi infracţiunea de dare de mită presupus săvârşită de M. şi N., cu participarea apelantului intimat inculpat B., în calitate de complice, apelanta intimată inculpată a susţinut, în esenţă, că materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, dar şi al judecăţii în primă instanţă a infirmat modul de stabilire a situaţiei de fapt realizat prin actul de sesizare al instanţei, dovedind, contrar celor reţinute de prima instanţă, că apelanta intimată inculpată nu a pretins şi nu a primit niciodată, nici în cursul anului 2010, nici ulterior, direct sau indirect, bani sau alte foloase în legătură cu vreun act ce intră în îndatoririle sale de serviciu. Ca atare, a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) şi c) din C. proc. pen.

d) în legătură cu infracţiunea de luare de mită presupus săvârşită de apelantele intimate inculpate A. şi C., cu participarea presupusă a apelantului intimat inculpat D., în calitate de complice şi infracţiunea de dare de mită presupus săvârşită de apelantul intimat inculpat E., cu complicitatea apelantului intimat inculpat B., apelanta intimată inculpată A. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) şi c) din C. proc. pen., deoarece situaţia de fapt rezultată din materialul probator nu se circumscrie elementului constitutiv al laturii materiale a infracţiunii de luare de mită, nefiind dovedit că apelanta intimată inculpată ar fi pretins, direct sau indirect, sume de bani de la apelantul intimat inculpat E. pentru a dispune deblocarea plăţilor corespunzătoare lucrărilor executate de SC Q. SA, în baza contractelor încheiate de această societate cu Compania Naţională de Investiţii, condusă de apelanta intimată inculpată C. Deopotrivă, a susţinut că în speţă nu a fost dovedită împrejurarea că apelanta intimată inculpată A. ar fi primit bani din circuitul anterior menţionat, direct sau indirect, prin achitarea unor costuri personale;

e) în legătură cu infracţiunea de luare de mită presupus săvârşită de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi F., cu presupusa participare a apelantului intimat inculpat G., în calitate de complice şi infracţiunea de dare de mită presupus săvârşită de martorii M., N. şi L., cu participarea apelantului intimat inculpat B., în calitate de complice, apelanta intimată inculpată A. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) şi c) din C. proc. pen.

f) în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu presupus săvârşită de apelanta intimată inculpată A., aceasta a criticat sentinţa apelată, arătând, pe de o parte, că situaţia de fapt a fost greşit reţinută în cauză şi, pe altă parte, că în cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen., prin raportare la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 90/2001, republicată, cu aplicarea art. 13 din Legea nr. 78/2000, întrucât în cuprinsul sentinţei nu se precizează care sunt dispoziţiile legale încălcate, iar atribuţiile de serviciu ale apelantei erau stabilite de Legea nr. 90/2001 şi nu de O.U.G. nr. 34/2006. Ca atare, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi achitarea sa pentru această infracţiune, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a), lit. b) teza I şi lit. c) din C. proc. pen.

g) apelanta intimată inculpată a mai invocat greşita individualizare a pedepselor aplicate, în sensul nereţinerii, în favoarea sa, a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) din C. pen. anterior;

h) a invocat şi greşita admitere a acţiunii civile, susţinând că în cauză, contrar aprecierii primei instanţe, s-ar fi impus soluţia respingerii cu privire la latura civilă, cu consecinţa ridicării măsurii asigurătorii instituită în cauză prin ordonanţa din 17.02.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie.

Prin motivele de apel formulate, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat hotărârea instanţei de fond sub următoarele aspecte:

a) greşita achitare a apelantei intimate inculpate A. pentru infracţiunea de folosire de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, în forma tentativei, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 18l alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000;

b) greşita achitare a apelantului intimat inculpat H. pentru infracţiunile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi, respectiv, de art. 13 din Legea nr. 78/2000;

c) greşita achitare a apelantului intimat inculpat G. pentru infracţiunea de spălare de bani, apelantul solicitând reaprecierea de către instanţa de control judiciar a materialului probator administrat în cauză;

d) sub aspectul individualizării pedepselor aplicate apelanţilor intimaţi inculpaţi, apelantul a criticat sentinţa apelantă pentru aplicarea, în privinţa tuturor apelanţilor intimaţi inculpaţi, a unor pedepse principale în cuantum prea redus, a unor pedepse complementare al căror conţinut este prea restrâns, cu termene de supraveghere, respectiv, de încercare prea reduse şi, de asemenea, a susţinut necesitatea aplicării unor pedepse accesorii adecvate, în ceea ce priveşte pe toţi apelanţii.

Prin motivele de apel formulate, inculpatul G. a solicitat, în principal, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, conform art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., în considerarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, iar în subsidiar, admiterea apelului, conform art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei apelate şi pronunţarea unei noi hotărâri ca urmare a rejudecării cauzei.

Astfel, inculpatul G. a susţinut următoarele critici:

a) cu privire presupusa complicitate la infracţiunea de luare de mită, apelantul intimat inculpat a invocat nemotivarea soluţiei de condamnare, în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde menţiunile prevăzute de art. 403 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen., ceea ce, în opinia apelantului, echivalează cu soluţionarea cauzei fără examinarea, în mod real şi în întregime, a problematicii esenţiale şi complexe a cauzei;

b) sub un alt aspect, tot în legătură cu presupusa faptă de complicitate la infracţiunea de luare de mită, apelantul intimat inculpat a invocat netemeinicia soluţiei de condamnare, din perspectiva lipsei tipicităţii obiective şi subiective, solicitând achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I (în principal) şi teza II (în secundar) din C. proc. pen.

c) în legătură cu pretinsele infracţiuni concurente de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat de către prima instanţă, apelantul intimat inculpat G. a susţinut că situaţia de fapt a fost stabilită necorespunzător de către prima instanţă, în baza unor probe "nefiabile", care nu au aptitudinea de a dovedi acuzaţiile formulate împotriva sa "dincolo de orice îndoială rezonabilă" şi, totodată, a susţinut că prima instanţă a realizat o greşită încadrare juridică, în sensul că situaţia de fapt reţinută în considerentele sentinţei apelate corespunde unei infracţiuni unice de evaziune fiscală, în formă continuată şi nu unui concurs omogen de infracţiuni de evaziune fiscală;

d) în raport cu încadrarea juridică considerată corectă de către apelant, anume infracţiunea unică de evaziune fiscală în formă continuată, a invocat netemeinicia soluţiei de condamnare, pentru lipsa tipicităţii obiective şi subiective, solicitând instanţei de control judiciar să admită apelul formulat şi să pronunţe o soluţie de achitare;

e) în legătură cu presupusa infracţiune de luare de mită în forma complicităţii, apelantul intimat inculpat G. a solicitat ca, odată cu achitarea sa, ca urmare a constatării inexistenţei acestei infracţiuni, instanţa de control judiciar să dispună înlăturarea măsurii confiscării sumei de 3.000.000 RON, dispusă de către prima instanţă în baza art. 254 alin. (3) C. pen. anterior, arătând că această sumă, încasată de la SC P. SA, nu a făcut obiectul infracţiunii reţinute în sarcina sa, ci a reprezentat contravaloarea contractului de publicitate încheiat cu SC P. SA;

f) în ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile de către instanţa de fond, apelantul intimat inculpat G. a susţinut, în considerarea solicitării sale de pronunţare a unei soluţii de achitare cu privire la infracţiunea unică de evaziune fiscală, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen., că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora, în caz de achitare a inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.

Prin Decizia penală nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul G. împotriva Sentinţei penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015.

1. A desfiinţat în parte sentinţa apelată, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G., sub aspectul încadrării juridice date faptelor de evaziune fiscală reţinute în sarcina sa şi al omisiunii aplicării pedepsei accesorii şi, rejudecând:

2. A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior în pedepsele componente astfel:

- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi

- 3 ani închisoare, aplicată inculpatului G. prin Sentinţa penală nr. 983 din 17 iunie 2015 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 495 din 22 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pedepse pe care le-a repus în individualitatea lor;

3. În baza art. 386 din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpatului G., din infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul G. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior.

4. În baza art. 36 alin. (1) coroborat cu art. 34 şi art. 35 din C. pen. anterior a contopit:

- pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- pedeapsa stabilită prin prezenta decizie, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen. şi cu

- pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului G. prin Sentinţa penală nr. 983 din 17 iunie 2015 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 495 din 22 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior.

5. În baza art. 71 din C. pen. anterior a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior.

6. A menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.

7. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., D., B., F. şi E., precum şi de părţile civile SNTGN Transgaz SA, SN Nuclearelectrica SA, Societatea Naţională a Apelor Minerale SA, SNGN Romgaz SA şi II. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.

A luat act de retragerea apelului declarat de inculpata C. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de apelul formulat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de către inculpatul G. au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen., a obligat apelanţii intimaţi inculpaţi şi apelantele părţi civile la plata cheltuielilor judiciare către stat astfel: pe apelanta intimată inculpată A. la plata sumei de 1000 de RON, pe apelantul intimat inculpat D. la plata sumei de 700 de RON, pe apelanţii intimaţi inculpaţi B., F. şi E. şi pe apelantele părţi civile civile SNTGN Transgaz SA, SN Nuclearelectrica SA, Societatea Naţională a Apelor Minerale SA, SNGN Romgaz SA şi II. SA la plata sumei de câte 600 RON, iar pe apelanta intimată inculpată C. la plata sumei de 200 de RON.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi A., G., D., B., F., C., E., precum şi pentru apelantul intimat inculpat H., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 130 RON, s-au suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa de apel a apreciat că sunt nefondate criticile invocate de inculpaţii A. şi G., cu excepţia criticii formulate de inculpatul G. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor de evaziune fiscală din două infracţiuni concurente de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi, respectiv, de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. anterior, într-o singură infracţiune de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită reţinute în sarcina inculpatei A., instanţa de control judiciar a reţinut că, în cursul anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, în scopul de a asigura finanţarea la timp şi plata către SC P. SA a sumelor cuvenite acestei societăţi în baza contractelor de lucrări încheiate cu UAT Cavnic şi UAT Borsec, inculpata a primit, în mod indirect, prin intermediul societăţii aparţinând inculpatului B., sume de bani (499.739,9 RON şi, respectiv, suma de 195.627,16 RON) de la martorii M. şi N., ce controlau societatea P. SRL şi care au intrat în patrimoniul apelantei sau au fost utilizate pentru plata unor servicii contractate de O., pe care aceasta o conducea.

În opinia instanţei de apel, consumarea infracţiunii de luare de mită s-a produs în varianta primirii sumelor de bani, deoarece acestea au fost transferate, din iniţiativa martorului M., în contul societăţii controlate de inculpatul B., însă nu acesta decidea modul de cheltuire al acestor sume, ci inculpata A.

Prin urmare, contrar susţinerilor inculpatei, s-a apreciat că faptele întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., critica formulată sub acest aspect fiind considerată ca nefondată.

De asemenea, Completul de 5 Judecători a reţinut că probele administrate în cauză dovedesc faptul că, în perioada 2010 - 2011, în scopul asigurării finanţării şi plăţii la timp a lucrărilor contractate de societatea deţinută de către inculpatul E., SC Q. SA cu Compania Naţională de Investiţii, inculpatele A. şi C. au primit, în mod indirect, prin intermediul societăţii SC JJ. SRL controlată de către inculpatul D., o sumă de bani reprezentând contravaloarea unui procent ("comision") de 10% din valoarea plăţilor primite de SC Q. SA de la Compania Naţională de Investiţii, sumă ce a fost remisă în mai multe tranşe succesive, prin intermediul SC T. SRL, controlată în fapt de către inculpatul B.

Folosul obţinut de către apelantă s-a regăsit în patrimoniul inculpatei C., care a beneficiat de plata unor servicii de turism şi, mai ales, în patrimoniul inculpatei A. (prin remiteri în numerar efectuate de apelanta C. şi plata unor servicii de cazare de care a beneficiat personal inculpata A.) şi al O., din care ambele apelante făceau parte, prin plata unor servicii de publicitate şi imagine prestate de terţi în favoarea acestei organizaţii.

Astfel, faptele anterior expuse întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în varianta primirii, infracţiune comisă de fiecare dintre inculpate.

Deopotrivă, instanţa de control judiciar a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti confirmă concluzia că faptele acesteia care, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a pretins martorului M. la data de 7 februarie 2011, cu ocazia întâlnirii de la Buşteni, să "întoarcă" o parte din plăţile finanţate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru contractele de lucrări încheiate de SC P. SA şi SC R. SRL, cu privire la care deţinea puterea de decizie, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., fapta fiind consumată în varianta pretinderii.

Deşi, în speţă, a fost dovedită şi împrejurarea că, la data de 6 octombrie 2011, în contul procentului uzual de 10% solicitat, inculpata A. a primit, prin intermediul şi cu concursul coinculpatului F., suma de 900.000 euro provenită de la martorii M. şi L., în vederea asigurării la timp şi integral de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a finanţării plăţilor ce urmau a fi efectuate către societăţile anterior menţionate şi, totodată, a direcţionat prin intermediul inculpatului F., primirea de către societatea J. SRL, controlată de către inculpatul G., a sumei de 3.000.000 RON, reprezentând diferenţa dintre sumele pretinse de apelantă şi cele efectiv primite în contul procentului solicitat, Completul de 5 Judecători a reţinut că infracţiunea de luare de mită s-a consumat în momentul pretinderii folosului, nefiind relevant dacă pretinderea a fost sau nu urmată de primirea banilor pretinşi.

De asemenea, în ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea de luare de mită, reţinută în sarcina inculpatului G., instanţa de control judiciar a apreciat că, din probele administrate în cauză, rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpat G. a facilitat, cu intenţie directă, atât primirea sumei de bani pretinse, cât şi utilizarea banilor, în scopul finanţării galei sportive, inclusiv prin presiunile exercitate, împreună cu inculpata A., asupra personalului ministerului şi, respectiv, asupra martorului M. pentru plata sumei respective.

Sprijinul acordat de către inculpatul G. inculpatei A. în desfăşurarea activităţii infracţionalitate reiese din declaraţiile apelanţilor F. şi B., ale martorului M., KK. şi N., care au relevat că apelantul intimat inculpat G. nu doar că a prevăzut, dar a şi urmărit încasarea sumelor plătite de către SC P. SA societăţii sale, SC J., în deplină cunoştinţă de cauză privind provenienţa banilor şi caracterul lor necuvenit.

Cunoaşterea, de către inculpatul G., a caracterului de mită al sumei pe care martorul M. urma să o furnizeze societăţii controlate de inculpatul G. rezultă din împrejurarea că, la momentul la care inculpatul s-a prezentat prima oară la biroul martorului M., trimis de inculpatul F., primii doi menţionaţi nu au analizat o posibilă relaţie de afaceri, nu au avut în vedere o negociere veridică şi nu au explorat o ofertă reală de prestare a unor servicii de publicitate sau de promovare de către SC J. pentru firma martorului, ci au discutat aspecte legate de ce tip de contract poate fi semnat între cele două societăţi pentru a se da o aparenţă de legalitate primirii de către inculpatul G. a sumei de 3.000.000 RON, convenită de martorul M. cu inculpatul F.

În sprijinul caracterului impus al contractului de servicii de publicitate semnat între SC J. SRL şi SC P. SRL şi al importanţei deosebite acordate de către inculpata A. procurării sumei de 3.000.000 RON pentru firma apelantului G. stă şi împrejurarea că inculpata s-a asigurat de faptul că, la rândul său, SC P. SA va avea resursele necesare să achite suma menţionată, facilitându-i, prin intervenţia sa directă, contractul de lucrări nr. x din data de 11 noiembrie 2011, în valoare de 10.896.359,11 RON, finanţat din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, contract încheiat cu U.A.T. Lupeni pentru actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a staţiunii turistice Straja şi care, potrivit martorului LL. (primarul municipiului Lupeni) a fost atribuit prin procedura negocierii directe, fără publicarea unui anunţ de participare, la solicitarea apelantei intimate inculpate A.

În ceea ce priveşte critica inculpatei A. privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, instanţa de control judiciar a constatat că în cauză este îndeplinită condiţia referitoare la elementul material al acesteia constând în îndeplinirea sau neîndeplinirea de către ministru a atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea, în principal, a unor dispoziţii prevăzute de legislaţia primară (astfel cum această infracţiune este redefinită prin efectul deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 16 iunie 2016), deoarece atribuţiile de serviciu încălcate, în mod primordial, de către inculpata A. au fost cele expres reglementate prin art. 53 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 90/2001 şi de art. 25 alin. (1), (26) alin. (1), (58), (59) şi 187 din O.U.G. nr. 43/2006, în subsidiar fiind încălcate şi alte dispoziţii corespunzând altor tipuri de acte normative (hotărâre de Guvern, ordin), specifice legislaţiei secundare.

În plus, s-a reţinut că activitatea nelegală a apelantei intimate inculpate a produs nu doar un folos necuvenit apelantului intimat inculpat G., dar şi o pagubă bugetului de stat, în contextul în care evenimentul sportiv a fost organizat de către SC J. SRL, nu de către Federaţia Română de Box, astfel cum impunea art. 5 lit. f) din Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului nr. 1389 din data de 27 aprilie 2011 publicat în Monitorul Oficial nr. 396/6 iunie 2011 şi H.G. nr. 14 din data de 5 ianuarie 2011, iar suma de 8.116.800 RON reprezentând contravaloarea serviciilor prestate a devenit cheltuială neeligibilă a fi suportată din fonduri europene, datorită încălcării art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 şi, în final, a grevat asupra patrimoniului ministerului.

Totodată, având în vedere legătura evidentă de cauzalitate între activitatea imputată inculpatei A. şi suma achitată din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (şi nu din fonduri europene), instanţa de control judiciar a respins, ca neîntemeiată, critica formulată de aceasta în legătură cu pretinsa soluţionare eronată a laturii civile vizând infracţiunea de abuz în serviciu ce s-a reţinut în sarcina acesteia şi s-a constatat că, dimpotrivă, în mod justificat a dispus prima instanţă, în baza art. 19 şi art. 20 din C. proc. pen. coroborate cu art. 1357 din C. civ., obligarea apelantei la plata sumei de 8.116.800 RON, cu titlu de despăgubiri civile către succesorul în drepturi şi obligaţii al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

În ceea ce priveşte criticile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie cu referire la inculpata A., Completul de 5 Judecători a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a dispus achitarea acesteia pentru tentativa la infracţiunea de folosire de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, prevăzută de art. 20 din C. pen. anterior raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, neexistând dovezi care să demonstreze săvârşirea de către apelantă a oricăror acţiuni care să se încadreze în variantele alternative ale elementului material al acestei infracţiuni, în forma tentativei şi ca atare, neputând fi reţinută vinovăţia inculpatei în acest sens.

Referitor la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, reţinută în sarcina inculpatului G., în baza materialului probator administrat în cauză instanţa de apel, a apreciat că fapta inculpatului G. constând în aceea că, în calitate de asociat şi administrator al SC J. SRL, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a înregistrat în contabilitatea societăţii înscrisuri emise de societatea tip fantomă SC GG. SRL care atestau efectuarea unor cheltuieli pentru servicii de publicitate şi consultanţă, care în realitate nu au fost prestate, prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu suma totală de 646.838 RON (TVA în sumă de 388.103 RON şi impozit pe profit în sumă de 258.735 RON) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În raport cu prejudiciul cauzat bugetului de stat, acesta fiind mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, a fost reţinută varianta agravată a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

De asemenea, fapta aceluiaşi inculpat care, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a înregistrat în evidenţele contabile ale SC J. SRL înscrisuri emise de societatea tip fantomă SC HH. SRL care atestau efectuarea unor cheltuieli pentru servicii de consultanţă, care în realitate nu au fost prestate, prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu suma de 90.669 RON (TVA în sumă de 54.402 RON şi impozit pe profit în sumă de 36.267 RON) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În raport cu situaţia de fapt conturată în speţă, instanţa de control judiciar a considerat întemeiată solicitarea inculpatului G. de schimbare a încadrării juridice, din două infracţiuni concurente de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi, respectiv, de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, într-o singură infracţiune de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen.

Astfel, dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 incriminează evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, iar agravanta prevăzută de alin. (2) al acestui articol prevedea, în varianta anterioară datei de 22 martie 2013, majorarea cu 2 ani a limitelor de pedeapsă, pentru situaţia producerii unui prejudiciu mai mare decât echivalentul în RON a sumei de 100.000 euro.

Din situaţia de fapt reţinută în speţă, în baza probelor administrate, a rezultat că în sarcina aceluiaşi subiect activ - inculpatul G. - s-a reţinut o pluralitate de acte de executare omogene, constând în acţiuni repetate de înregistrare în contabilitatea societăţii a unor înscrisuri emise de SC GG. SRL (facturi înregistrate în contabilitate în decembrie 2011, emise în baza contractului nr. x -10 din 10 octombrie 2011 şi a celor 15 acte adiţionale datate între 2 decembrie 2011 şi 31 decembrie 2011) şi SC HH. SRL (facturi înregistrate în contabilitate în luna decembrie 2011, emise în baza contractului din data de 1 februarie 2011, una dintre facturi fiind stornată în octombrie 2012), care atestau efectuarea de cheltuieli pentru servicii de publicitate şi consultanţă, care nu au fost prestate sau avans pentru marfă ce nu a fost livrată.

Deşi, în general, săvârşirea de către aceeaşi persoană a două sau mai multor acţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul unei infracţiuni determină existenţa unui concurs de infracţiuni, condiţiile concrete existente în speţă denotă o unitate în planul laturii subiective, în sensul existenţei unei rezoluţii unice privind toate acţiunile anterior descrise, prin săvârşirea de către apelantul intimat inculpat a tuturor acţiunilor multiple în scopul producerii unui rezultat unitar, constând în suma rezultatelor individuale produse prin fiecare acţiune de înregistrare în contabilitate a unor cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale.

În sensul unităţii rezoluţiei infracţionale pledează omogenitatea actelor de executare, intervalul aproximativ identic în interiorul cărora s-au emis facturile (luna decembrie 2011), distanţa relativă în timp între acestea şi, mai ales, scopul unic urmărit de apelantul intimat inculpat, constând în alterarea rezultatelor financiare ale societăţii la nivelul anului 2011, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale sau diminuării considerabile a valorii acestora.

Având în vedere aspectele anterior menţionate, precum şi faptul că prejudiciul cauzat prin acţiunile inculpatului G. a depăşit, în total, echivalentul în RON al sumei de 100.000 euro, instanţa de control judiciar a constatat critica formulată de apelant întemeiată, sens în care a admis-o.

În consecinţă, în baza art. 386 C. proc. pen., Completul de 5 Judecători a schimbat încadrarea juridică a faptelor de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpatului G., din două infracţiuni concurente, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi de art. (9) alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen.

Totodată, instanţa de apel a considerat că, în raport cu soluţia de condamnare dispusă în cauză, s-a impus obligarea inculpatului G., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC I. SRL (fostă SC J. SRL), la plata către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin A.N.A.F a sumei de 737.507 RON cu titlu de despăgubiri civile la care se adaugă dobânzile şi penalităţile prevăzute de Codul de procedură fiscală aferente debitului principal, calculate de la data scadenţei debitului principal şi până la plata integrală a acestuia.

III. Împotriva Deciziei nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2017, în termenul legal, au declarat recurs în casaţie condamnaţii A. şi G.

III.1. În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurenta condamnată A. a susţinut că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, iar infracţiunile reţinute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la un proces echitabil, recurenta condamnată a invocat art. 6 parag. 1 şi 4 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi decizia pronunţată de instanţa europeană în cauza Perlala contra Greciei, hotărâre care priveşte calea extraordinară de atac a recursului în casaţie şi din cuprinsul căreia rezultă faptul că dreptul elen este similar celui român.

În aceste condiţii, a învederat că potrivit art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale orice procedură care se aplică unei persoane aflate în stare de judecată trebuie realizată cu respectarea acestui principiu general, principiu asumat de România prin Tratatele de aderare şi prin Constituţia România.

Totodată, în acest context, recurenta condamnată a făcut trimitere la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României în conformitate cu care "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil", precum şi la cele ale art. 126 alin. (2) din acelaşi act normativ potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."

De asemenea, în ceea ce priveşte judecarea în fond a infracţiunilor de corupţie, a subliniat faptul că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie "Pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate". Or, prin Decizia nr. 417 din data de 3 iulie 2019 invocată în cuprinsul cererii de completare a cererii de recurs în casaţie, formulate în termenul de 30 de zile după publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, s-a soluţionat conflictul de natură constituţională dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatându-se că prin soluţionarea în primă instanţă a unei cauze privind fapte de corupţie de către un complet nespecializat se încalcă legea, precum şi faptul că, într-o asemenea situaţie, hotărârea pronunţată de un complet nespecializat este lovită de nulitate absolută.

În aceste condiţii, recurenta condamnată a precizat că nulitatea absolută poate fi invocată în orice stare a procesului, chiar şi în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

Cu privire la motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurenta condamnată A. a precizat că este condamnată pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, referitor la infracţiunea de luare de mită constând în remiterea de către inculpatul F. şi, respectiv, primirea sumei de 900.000 euro de către inculpata A., s-a susţinut că nu există niciun mijloc de probă care să confirme existenţa unei înţelegeri prealabile între A. şi M. sau F., sau vreun mijloc de probă care să confirme prezenţa inculpatei A. la minister la momentul remiterii sumei de bani.

Referitor la infracţiunea de luare de mită presupus săvârşită în complicitate cu D. şi C., în legătură cu finanţarea contractelor încheiate de SC P. SA cu U.A.T. Cavnic şi U.A.T. Borsec, a învederat că nu există nici un mijloc de probă care să ateste că inculpata ar fi pretins respectivele sume de bani.

În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită presupus săvârşită în colaborare cu B., N. şi M. în legătură cu finanţarea contractelor încheiate de SC P. SA cu U.A.T. Cavnic şi U.A.T. Borsec s-a susţinut că nu există nici un mijloc de probă care să ateste că inculpata A. ar fi pretins respectivele sume de bani.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina sa, inculpata A. a precizat că, urmare reconfigurării prin Decizia nr. 405 din 2016 a Curţii Constituţionale, această infracţiune există numai dacă au fost încălcate atribuţiile de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară.

Din perspectiva condiţiei de tipicitate a elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, constând în încălcarea unei îndatoriri de serviciu, prin îndeplinirea ei defectuoasă, recurenta condamnată a precizat că instanţa trebuia să identifice atribuţiile de serviciu care au fost încălcate şi dispoziţiile legii, ca act normativ adoptat de Parlament, sau ale ordonanţei emise de guvern, care prevăd în mod expres aceste atribuţii şi conduita corespunzătoare pe care trebuia să o adopte. Neprevederea în lege a îndatoririi de serviciu, chiar dacă există atribuţii de serviciu reglementate în acte normative care nu fac parte din legislaţia primară ori în acte emise de angajator, face ca acuzaţia adusă inculpatei să nu constituie infracţiunea de abuz în serviciu.

De asemenea, raportat la considerentele Deciziei nr. 405 din 2016 a Curţii Constituţionale, recurenta condamnată a învederat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că situaţiile în care acuzaţia de abuz în serviciu nu vizează încălcarea unor norme cu putere de lege echivalează cu o dezincriminare, iar consecinţa dezincriminării faptei o constituie lipsa prevederii în legea penală.

În raport cu criticile formulate, recurenta condamnată A. a solicitat, în principal, admiterea recursului în casaţie, casarea Deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2017 şi, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa, iar în subsidiar, constatarea nulităţii absolute a hotărârii pronunţate în primă instanţă şi pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare de către un complet de fond specializat în fapte de corupţie.

III.2. În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul condamnat G. a susţinut două critici, respectiv că infracţiunile reţinute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive prevăzute de lege, precum şi că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.

Cu privire la infracţiunea de luare de mită sub forma complicităţii, reţinută în sarcina sa, recurentul condamnat a apreciat că nu este realizată tipicitatea obiectivă, având în vedere că această infracţiune nu poate fi reţinută nici în sarcina autorului, respectiv în sarcina recurentei condamnate A., şi nici nu pot fi reţinute ca fiind îndeplinite exigenţele legale privitoare la participaţia penală sub forma complicităţii.

Astfel, deşi în sarcina autorului infracţiunii de luare de mită s-au reţinut ambele modalităţi alternative (de pretindere şi de primire a unei sume de bani), cu privire la recurentul condamnat G., nu i s-a imputat că ar fi avut vreun rol referitor la acţiunea de pretindere, ci doar la acţiunea de primire. Or, în cuprinsul hotărârii recurate, nu se menţionează modalitatea în care recurentul condamnat a contribuit la săvârşirea infracţiunii, respectiv înlesnire sau ajutare la acţiunea de primire reţinută în sarcina autorului, iar în raport cu situaţia de fapt, nu pot fi reţinute în sarcina recurentului condamnat acte de complicitate la infracţiunea de luare de mită deoarece la dosar nu există niciun element probator din care să rezulte că fapta a fost săvârşită prin cooperare în sensul contribuţiei recurentului condamnat şi voinţei comune a recurenţilor condamnaţi.

Totodată, recurentul condamnat a învederat că de esenţa participaţiei penale sub forma complicităţii este contribuţia indirectă şi mediată a complicelui prin înlesnirea sau ajutarea autorului, acesta din urmă fiind singurul care săvârşeşte acte de executare. Cu toate acestea, s-a reţinut în sarcina recurentului condamnat fapta de primire a unei sume de bani, faptă ce constituie un act de executare, astfel încât, în opinia apărării, acesta nu îndeplinea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită.

De asemenea, recurentul condamnat a învederat faptul că în C. pen. din 1968 nu era incriminată ca infracţiune fapta de primire pentru altul, or pentru existenţa infracţiunii de luare de mită era necesar ca suma de bani sau alte foloase să ajungă în posesia autorului, însă, în speţa de faţă, suma respectivă nu a ajuns în posesia presupusului autor, respectiv în posesia recurentei condamnate A.

În atare condiţii, apărarea a opinat că nu se poate reţine în sarcina recurentului condamnat G. participaţia penală sub forma complicităţii la infracţiunea de luare de mită.

Referitor la infracţiunea de evaziune fiscală, recurentul condamnat a învederat că, în viziunea legii evaziunii fiscale, subiect activ calificat al acestei infracţiuni este contribuabilul, definit de art. 2 lit. b) din legea anterior menţionată, respectiv cel care datorează impozite şi contribuţii la stat. În prezenta cauză, calitate de contribuabil avea doar societatea J. SRL, răspunderea penală a administratorului fiind una subsidiară, putând fi angajată doar dacă sunt întrunite condiţiile pentru sancţionarea contribuabilului.

Or, în cauză, societatea J. SRL, devenită ulterior SC I. SRL, nu a fost cercetată, fiind introdusă, în cauză, nu în calitate de autor, ci în calitate de parte responsabilă civilmente.

În privinţa elementului material, recurentul condamnat G. a învederat că, deşi legea reglementează noţiuni distincte, din cuprinsul deciziei recurate nu rezultă cu claritate care este ipoteza avută în vedere de instanţa de apel, respectiv lipsa unor operaţiuni reale sau existenţa unor operaţiuni fictive. În acest context, s-a arătat că la dosarul cauzei există înscrisuri constând în contracte şi facturi, care dovedesc realitatea relaţiilor comerciale în sensul că recurentul condamnat a depus diligenţele necesare pentru a se interesa cu privire la situaţia societăţilor, rezultând că în privinţa acestora nu a existat un comportament fiscal fraudulos, motiv pentru care nu sunt întrunite cerinţele pe care legea le impune în privinţa infracţiunii de evaziune fiscală.

O altă critică adusă hotărârii recurate vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil, făcând trimitere la Decizia nr. 203 din data de 6 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în cuprinsul căreia s-a statuat faptul că "nelegalitatea judecăţii, generată de încălcarea dreptului la un proces echitabil, determină nelegalitatea soluţiei pronunţate, (...). Nelegalitatea soluţiei de condamnare pentru motivul expus anterior generează nu numai nelegalitatea pedepsei, ci implicit şi lipsa evaluării prevederii faptei în legea penală."

Prin urmare, încălcarea dreptului la un proces echitabil poate fi valorificată prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în acest sens fiind hotărârea din data de 22 februarie 2017 pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Perlala contra Greciei, prin care s-a stabilit că, încălcarea dreptului la un proces echitabil poate fi considerat motiv de casare chiar şi în situaţia în care nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute, în mod expres. de legislaţia naţională.

În atare condiţii, recurentul condamnat a considerat că, în prezenta speţă, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin prisma Deciziei nr. 417 din data de 3 iulie 2019, pronunţată de Curtea Constituţională, referitoare la specializarea completurilor de 3 judecători, cauza fiind soluţionată în primă instanţă de un complet de judecată nespecializat în fapte de corupţie.

De asemenea, a precizat că la judecata în fond, a fost încălcat principiul loialităţii administrării probelor, fiind respinse cererile de administrare a unor probe, şi anume: proba cu expertiza evaluatorie pentru stabilirea valorii expunerii P., expertiza financiar-contabilă (fiind valorificate raporturile întocmite de specialiştii DNA, respectiv de Direcţia Generală Antifraudă) şi cererea de audiere a martorului MM.

În raport cu criticile formulate recurentul condamnat G. a solicitat admiterea recursului în casaţie şi pe cale de consecinţă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea sa.

Prin încheierea nr. 126/RC din data de la 14 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi - Completul de 5 Judecători, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul G. împotriva Deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2017 dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursurilor în casaţie.

Prin încheierea nr. 225/RC din data de 15 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi - Completul de 5 Judecători, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de condamnata A. împotriva aceleiaşi deciziei penale, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursurilor în casaţie.

Prin încheierea din data de 10 decembrie 2019, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (3) coroborat cu art. 45 alin. (2) din C. proc. pen., a dispus reunirea dosarului nr. x/2019 la Dosarul nr. x/2019.

Examinând pe fond recursurile în casaţie declarate de condamnaţii A. şi G. constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată, ca atare, în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, este necesar a sublinia că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate prin cererea de recurs în casaţie. În raport cu aceste dispoziţii legale, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători nu poate analiza alte motive cu caracter de noutate decât cele cuprinse în cererea de recurs în casaţie şi care nu au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc. pen.

Din acest punct de vedere, se constată că, prin cererea completatoare formulată la data de 12 noiembrie 2019, după pronunţarea încheierii de admitere în principiu a recursului în casaţie, recurenta A. a invocat şi cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., apreciind că, în cauză, ar fi incidentă Decizia Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 10 octombrie 2019, întrucât cauza a fost judecată în fond, de către un complet nespecializat în judecarea cauzelor având ca obiect fapte de corupţie.

De asemenea, apărătorul ales al recurentului condamnat G., cu ocazia dezbaterilor, a invocat aplicabilitatea acestei decizii.

Deşi aceste critici nu au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc. pen., pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum este garantat de art. 6 paragrafele nr. 1 şi 4 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători le va analiza.

Astfel, cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. (în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente), vizează încălcarea unor norme de procedură şi are în vedere încălcarea normelor privind competenţa materială şi personală a instanţelor de judecată, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente, adică atunci când este incidentă sancţiunea nulităţii absolute.

În raport cu criteriul calităţii persoanei, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa naţională competentă, potrivit dispoziţiilor procesual penale române (art. 40 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.), să judece cauza de faţă.

Totodată, se constată că, în materia infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din această lege consacră obligativitatea caracterului specializat al completurilor care judecă în primă instanţă infracţiuni de corupţie.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că recurenţii condamnaţi nu invocă aspecte de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., ci, practic, solicită valorificarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 10 octombrie 2019, a cărei incidenţă nu a putut fi reţinută în cursul judecării apelului, întrucât Decizia penală nr. 93 din data de 5 iunie 2018 a Completului de 5 Judecători al instanţei supreme, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, a fost anterioară publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019 în Monitorul Oficial al României.

Astfel, referitor la efectele Deciziei nr. 417 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 10 octombrie 2019, invocată de recurenţii condamnaţi A. şi G., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că, particularizând categoriile de cauze ce vizează situaţii juridice nedefinitiv consolidate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cărora li se aplică decizia pronunţată, instanţa de contencios constituţional în decizia amintită a limitat sfera cauzelor ce intră sub incidenţa sa, în considerarea principiului stabilităţii raporturilor juridice şi a identificat două categorii de cauze ce vizează situaţii juridice nedefinitiv consolidate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cărora urmează a li se aplica direct prezenta decizie.

În paragraful nr. 170 al deciziei instanţei de contencios constituţional sus menţionate s-a reţinut că:" Raportat la decizia de faţă şi ţinând seama de faptul că judecata în primă instanţă a cauzelor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000 a fost afectată de conduita neconstituţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a produs un blocaj instituţional implicit, Curtea identifică două categorii de cauze ce vizează situaţii juridice nedefinitiv consolidate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cărora urmează a li se aplica direct prezenta decizie. Prima categorie de cauze este reprezentată de cele a căror judecată în primă instanţă a fost realizată prin mijlocirea completurilor nespecializate anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019 şi, la data publicării deciziei, se aflau în curs de judecată, în faza apelului, pe rolul Completurilor de 5 judecători. Aceste cauze, având în vedere încălcarea, în faza judecăţii în primă instanţă, a prevederilor art. 21 alin. (3), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, urmează a fi rejudecate, în condiţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003. Desigur, a doua categorie de cauze este cea subsumată cauzelor care vor fi înregistrate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începând cu data publicării prezentei decizii, şi anume cauzele viitoare cu privire la care aplicarea prezentei decizii nu comportă nicio dificultate procesuală".

Această primă categorie de cauze are ca punct de demarcaţie Hotărârea Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, mai exact vizează cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi soluţionate de aceasta în primă instanţă anterior acestei hotărâri, în măsura în care nu au devenit definitive.

În aceeaşi ordine de idei, se constată că instanţa de control constituţional, în decizia menţionată, a reţinut că, practica neconstituţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a încetat odată cu adoptarea Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, aşadar, înainte de sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea prezentului conflict juridic de natură constituţională (paragraful nr. 171).

Prin urmare, Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019 a Curţii Constituţionale nu este aplicabilă şi situaţiei recurenţilor condamnaţi A. şi G. întrucât, la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 10 octombrie 2019, cauza în care aceştia au fost condamnaţi nu se mai afla în curs de judecată, în faza apelului, pe rolul Completului de 5 judecători, hotărârea rămânând definitivă la 5 iunie 2018, prin pronunţarea Deciziei penale nr. 93 din aceeaşi dată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători. În acest sens, în paragraful nr. 171 al deciziei menţionate, Curtea Constituţională a subliniat că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, astfel încât autoritatea de lucru judecat asociată hotărârilor judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care au fost soluţionate definitiv cauzele care intră sub incidenţa Legii nr. 78/2000, până la data publicării deciziei, nu este atinsă.

Totodată, din perspectiva respectării dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, pe parcursul desfăşurării procedurilor judiciare, au fost respectate drepturile recurenţilor condamnaţi, aceştia beneficiind de o apărare calificată în cursul desfăşurării procesului penal.

Prin urmare, dreptul la un proces echitabil a fost garantat în cauză, asigurându-se, astfel, respectarea exigenţelor instituite de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Analizând recursurile în casaţie, în raport de cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat prin cererile introductive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată următoarele:

Acest caz de casare (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - invocat de recurenţii condamnaţi A. şi G. în susţinerea căii de atac - nu este incident în cauză.

Din acest punct de vedere, se constată că motivul de casare sus menţionat se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, priveşte situaţiile în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fie se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv.

În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În cauza de faţă, prin decizia recurată, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, starea de fapt în baza căreia recurenta A. a fost condamnată pentru săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită şi o infracţiune de abuz în serviciu, iar recurentul G. a fost condamnat pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită şi pentru o infracţiune de evaziune fiscală, în formă continuată.

A. Criticile formulate de recurenta condamnată A. cu privire la infracţiunile de luare de mită şi criticile formulate de recurentul condamnat G. cu privire la complicitatea la infracţiunea de luare de mită sunt nefondate.

A.1. Infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatei A. în legătură cu darea de mită săvârşită de către martorii M. şi N., cu complicitatea inculpatului B., privind finanţarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a contractelor încheiate de SC P. SA cu unitatea administrativ-teritorială Cavnic şi unitatea administrativ-teritorială Borsec.

Situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel

a) Împrejurările în care au fost săvârşite faptele în legătură cu finanţarea acordată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului către unitatea administrativ-teritorială Cavnic

La data de 8 ianuarie 2010, între Consiliul Local al Oraşului Cavnic şi SC P. SA, reprezentată de martorul NN., s-a încheiat contractul de lucrări nr. x având ca obiect executarea lucrărilor de amenajare a domeniului schiabil Gutâiul Doamnei.

În executarea acestui contract, la data de 1 iunie 2010, SC P. SA a emis două facturi către unitatea administrativ-teritorială Cavnic, una pentru lucrări de proiectare, în valoare de 1.009.024 RON şi una pentru avans lucrări, în valoare de 3.990.000 RON.

La data de 3 iunie 2010, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a înregistrat solicitarea primarului oraşului Cavnic de finanţare a sumei de 5.000.000 RON.

Întrucât, la începutul lunii iulie, solicitarea unităţii administrativ-teritoriale Cavnic nu a fost aprobată de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar plăţile pentru lucrările efectuate în baza contractului nu au fost realizate, martorul N., la solicitarea fratelui său, martorul M., l-a contactat pe inculpatul B., pe care îl cunoştea din perioada anilor 2003-2004, cerându-i să se intereseze de posibilitatea efectuării acestor plăţi.

Inculpatul B. şi martorul M. s-au întâlnit la biroul pe care martorul îl avea în Băneasa, la Aviaţia Utilitară, împrejurare în care inculpatul i-a comunicat faptul că la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului există o cutumă, în sensul că, pentru deblocarea plăţilor este necesar să se plătească de către reprezentanţii societăţilor comerciale beneficiare ale sumelor de bani un comision, reprezentând o cotă parte din valoarea sumelor plătite, comision care urma "să revină la minister sau pentru efectuarea unor cheltuieli în campania electorală".

Inculpatul B. a comunicat martorului M. împrejurarea că, despre plata acestui comision, au cunoştinţă inculpaţii F. şi A., banii fiind destinaţi acoperirii cheltuielilor efectuate în campania electorală a O.

Cu acea ocazie, martorul M. a convenit cu inculpatul B. să dea un procent de 10% din sumele ce urmau a fi achitate pentru contractele pe care SC P. SA le avea încheiate cu UAT Cavnic şi UAT Borsec.

Referitor la modalitatea de remitere a sumei de bani, martorul M. i-a spus inculpatului B. că SC P. SA nu poate remite în numerar această sumă de bani, inculpatul propunând ca banii să fie viraţi prin intermediul societăţii pe care acesta o controla, respectiv SC T. SRL, respectiv prin interpunerea acestei societăţi în achiziţia unui post de transformare de către SC P. SA de la SC OO. SRL Bacău.

Ulterior, la data de 27 iulie 2010, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata facturilor de avans emise de SC P. SA, în cuantum total de 4.999.024 RON către unitatea administrativ-teritorială Cavnic, ordinul de plată fiind semnat de inculpatul F., secretarul general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

La data de 30 iulie 2010, suma de 4.764.233 RON a fost transferată de către unitatea administrativ-teritorială Cavnic în contul de trezorerie al SC P. SA care, la rândul său, a transferat în contul deschis la PP. suma de 3.135.500 RON la data de 3 august 2010 şi suma de 680.000 RON la data de 24 august 2010.

Pe baza înţelegerii anterioare referitoare la plata unui procent de 10% din încasările SC P. SA, suma de 499.739,9 RON a fost transferată de la SC P. SA către inculpatul B., prin interpunerea SC T. SRL în achiziţionarea unui post de transformare de la SC OO. SRL Bacău.

Din probele administrate în cauză, instanţele ordinare au reţinut că SC T. SRL a achiziţionat postul de transformare de la SC OO. SRL Bacău la preţul de 119.861,97 RON, în baza facturii nr. x/25.08.2010, ulterior acesta fiind revândut către SC P. SA cu suma de 619.601,87 RON, în baza facturii nr. x/23 august 2010.

La data de 24 august 2010, SC P. SA a achitat contravaloarea postului de transformare cu fondurile provenind din plăţile efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

SC T. SRL a efectuat plata către SC OO. SRL Bacău la data de 30 august 2010, iar diferenţa de 499.739,9 RON, ce reprezintă suma plătită cu titlu de mită, a fost folosită pentru constituirea unui depozit bancar.

Prin tranzacţia efectuată în modalitatea descrisă anterior s-a urmărit transferul sumei de bani din patrimoniul SC P. SA în contul SC T. SRL controlată de inculpatul B., sumă ce a reprezentat în fapt comisionul de 10% solicitat pentru deblocarea plăţilor la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Totodată, pe baza probelor administrate în cauză, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că inculpata A., în calitatea deţinută, avea atribuţii de decizie asupra deblocării sumelor necesare pentru a se asigura plata la timp a lucrărilor efectuate de SC P. SA

b) Împrejurările în care au fost săvârşite faptele în legătură cu finanţarea acordată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului către unitatea administrativ-teritorială Borsec

La data de 7 septembrie 2009, între unitatea administrativ-teritorială Borsec şi SC P. SA a fost încheiat contractul nr. x, având ca obiect lucrări de proiectare şi execuţie pentru pârtia de schi şi teleschi Speranţa, staţiunea Borsec, judeţul Harghita, în valoare totală de 7.457.091,63 RON.

Pentru lucrările executate în baza acestui contract, la data de 28 iunie 2010, SC P. SA a emis o factură în valoare de 844.081 RON către UAT Borsec.

Primăria Borsec nu a înaintat către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului solicitarea de finanţare, având în vedere că ministerul nu avea fonduri disponibile, aşteptându-se adoptarea unei rectificări bugetare prin care să se suplimenteze fondurile alocate Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

La data de 12 octombrie 2010, SC P. SA a emis o nouă factură către unitatea administrativ-teritorială Borsec, în valoare de 1.077.331,60 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate conform contractului de execuţie lucrări nr. x/7 septembrie 2010, iar unitatea administrativ-teritorială Borsec a trimis la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului solicitarea de finanţare la data de 27 octombrie 2010.

Sumele solicitate de către unitatea administrativ-teritorială Borsec pentru plata celor două facturi emise de SC P. SA au fost transferate către unitatea administrativ teritorială la data de 29 octombrie 2010 (suma de 844.081,33 RON) şi, respectiv, la data de 17 noiembrie 2010 (1.077.331,60 RON), valoarea totală a acestora fiind de 1.921.412,93 RON, ordinele de plată fiind semnate de inculpatul F.

Conform celor convenite anterior, de către inculpatul B. şi martorul M., SC P. SA a transferat 10% din această sumă către SC T. SRL, respectiv 195.627,16 RON, prin interpunerea acestei societăţi în achiziţionarea de către SC P. SA a unui alt post de transformare de la SC OO. SRL.

Astfel, SC T. SRL a achiziţionat de la SC OO. SRL Bacău un post de transformare cu preţul de 68.244,84 RON în baza unui contract încheiat la 29 noiembrie 2010 şi a unei facturi emise la 14 decembrie 2010, după care a revândut bunul către SC P. SA la data de 10 decembrie 2010 cu suma de 263.872 RON. SC P. SA a achitat integral preţul către SC T. SRL la data de 20 decembrie 2010, iar această societate a transferat suma la SC OO. SRL la data de 22 decembrie 2010.

Suma de 499.739,9 RON şi, respectiv, cea de 195.627,16 RON plătite de SC P. SA către SC T. SRL reprezintă comisionul de 10% plătit de martorii M. şi N. pentru a se asigura plata la timp a lucrărilor efectuate de SC P. SA conform celor două contracte încheiate de societate cu unităţile administrativ-teritoriale Cavnic şi Borsec, cu ajutorul inculpatului B.

În raport cu întregul material probatoriu administrat în cauză, se constată că, instanţa de apel a reţinut, cu titlu definitiv, faptul că, în cursul anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, inculpata A. a primit, în mod indirect, prin intermediul societăţii aparţinând apelantului intimat inculpat B., sume de bani (499.739,9 RON şi, respectiv, 195.627,16 RON), de la martorii M. şi N., ce controlau societatea P. SRL şi care au intrat în patrimoniul apelantei sau au fost utilizate pentru plata unor servicii contractate de O., pe care o apelanta o conducea.

A.2. Infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatelor A. şi C., cu participarea lui D. în calitate de complice, în legătură cu infracţiunea de dare de mită reţinută în sarcina inculpatului E. cu complicitatea lui B.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în esenţă, constată că, în sarcina inculpatei A. s-a reţinut că, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit suma de 296.076 RON, cu ajutorul inculpatului D., pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de SC Q. SA în baza contractelor încheiate de această societate cu Compania Naţională de Investiţii.

Astfel, inculpatele A. şi C. au primit, în mod indirect, prin intermediul societăţii SC JJ. SRL controlată de către inculpatul D., o sumă de bani reprezentând contravaloarea unui procent ("comision") de 10% din valoarea plăţilor primite de SC Q. SA de la Compania Naţională de Investiţii, sumă ce a fost remisă în mai multe tranşe succesive, prin intermediul SC T. SRL, controlată în fapt de către apelantul B.

Folosul obţinut s-a regăsit în patrimoniul inculpatei C., care a beneficiat de plata unor servicii de turism şi, mai ales, în patrimoniul inculpatei A. (prin remiteri în numerar efectuate de apelanta C. şi plata unor servicii de cazare de care a beneficiat personal inculpata A.), dar şi în patrimoniul O., din care ambele inculpate făceau parte, prin plata unor servicii de publicitate şi imagine prestate de terţi în favoarea acestei organizaţii.

A.3. Infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi F., cu participarea inculpatului G. în calitate de complice, în legătură cu darea de mită săvârşită de martorii M., N. şi L. cu participarea inculpatului B., în calitate de complice.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, în esenţă, în sarcina inculpatei A. s-a reţinut că, la data de 7 februarie 2011, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a pretins martorului M. un procent de 10% din plăţile efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru contractele de lucrări încheiate de SC P. SA şi SC R. SRL, iar la data de 6 octombrie 2011 a primit, efectiv, suma de 900.000 euro de la martorii M. şi L., în schimbul garanţiei că plăţile către aceste societăţi se vor efectua la timp de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Totodată, instanţa de apel, în baza probelor administrate în cauză, a stabilit că, la săvârşirea acestei infracţiuni de luare de mită au participat şi inculpaţii F., în calitate de autor, şi G., în calitate de complice, reţinând că, în cursul lunii decembrie 2011, prin încheierea unui contract de publicitate între SC J. SRL şi SC P. SA, inculpatul G. a primit suma de 3.000.000 RON de la martorul M., reprezentând parte din procentul de 10% pretins de inculpata A.

Potrivit art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1968, infracţiunea dedusă judecăţii constă în fapta funcţionarului public care "direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri".

Din conţinutul normei de incriminare, reiese că, pentru existenţa infracţiunii este nu doar necesar, ci şi suficient, ca elementul material să fie realizat în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, scop care însă, nu trebuie realizat efectiv, ci numai urmărit, fiind o cerinţă esenţială a laturii subiective a infracţiunii asupra căreia nu se poate statua în recurs în casaţie.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face, din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează exclusiv condiţiile de tipicitate obiectivă, lipsa condiţiilor subiective constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., teză care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. având în vedere că statuarea asupra acestora presupune reevaluarea probatoriului.

Art. 254 din C. pen. (1968) nu distinge între beneficiarii banilor sau foloaselor, iar obligaţiile internaţionale asumate de România privesc incriminarea faptelor de corupţie, indiferent de persoana în favoarea căreia se urmăreşte obţinerea folosului. În forma în vigoare a textului art. 289 din C. pen., legiuitorul a stabilit că folosul este obţinut pentru sine sau pentru altul tocmai pentru a sublinia, în mod expres, faptul că nu are importanţă cine obţine răsplata rezultată dintr-un act de corupţie. Aceasta menţionare expresă nu conduce la concluzia absenţei incriminării în norma penală substanţială anterioară. Per a contrario, ar rezulta că un act de corupţie realizat în beneficiul altei persoane nu poate fi sancţionat penal, ceea ce este eronat.

În ceea ce priveşte critica recurentului inculpat G. referitoare la infracţiunea de luare de mită sub forma complicităţii, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de existenţă a acestei forme de participaţie penală. Astfel, s-a stabilit, cu titlu definitiv, că inculpata A., în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a pretins martorului M. un procent de 10% din plăţile efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru contractele de lucrări încheiate de SC P. SA şi SC R. SRL, iar inculpatul G., în calitate de complice, în cursul lunii decembrie 2011, prin încheierea unui contract de publicitate între SC J. SRL şi SC P. SA, a primit suma de 3.000.000 RON de la martorul M., reprezentând parte din procentul de 10% pretins de inculpata A., contribuţia acestuia fiind efectivă şi în cunoştinţă de cauză.

Referitor la critica recurentei inculpate A. privind lipsa atribuţiei decizionale în deblocarea conturilor pentru efectuarea plăţilor către unităţile administrativ teritoriale care derulau proiecte cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători o consideră nefondată, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat. Astfel, prin decizia atacată s-a stabilit, cu titlu definitiv, că decizia de deblocare a sumelor de bani necesare plăţilor pentru proiectele derulate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu unităţile administrativ teritoriale aparţinea acesteia.

În ceea ce priveşte critica referitoare la neincriminarea faptei de luare de mită în modalitatea "pentru altul", la data comiterii acesteia, în raport cu împrejurarea că în vechiul C. pen. nu ar fi fost incriminată această variantă, instanţa de recurs o consideră nefondată. Este adevărat că, în norma în vigoare la data săvârşirii faptelor, nu se prevedea sintagma "pentru altul", însă textul incriminator nu menţiona nici sintagma "pentru sine", introducerea sintagmei "pentru sine sau pentru altul" în textul de lege actual având un rol de clarificare a normei juridice, fără ca, prin aceasta, să se aducă o modificare a condiţiilor de incriminare.

În raport cu aceste consideraţii, instanţa de recurs în casaţie constată că faptele inculpatei A., de a primi, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, în cursul anului 2010, în mod indirect, pentru sine dar şi pentru O., prin intermediul inculpatului B., sumele de 499.739,9 RON şi, respectiv, de 195.627,16 RON, de la martorii M. şi N., pentru a asigura finanţarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de SC P. SA cu UAT Cavnic şi UAT Borsec, se circumscriu infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

De asemenea, se constată că fapta inculpatei A. de a primi, în calitate de Ministru al Dezvoltării şi Turismului, împreună cu inculpata C., suma de aproximativ 300.000 RON de la E., administratorul SC Q. SA pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Totodată, fapta inculpatei A. de a pretinde martorului M., în data de 7 februarie 2011, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, un procent de 10% din plăţile efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru contractele de lucrări încheiate de SC P. SA şi SC R. SRL, iar la data de 6 octombrie 2011 a primit, efectiv, suma de 900.000 euro de la martorii M. şi L., în schimbul garanţiei că plăţile către aceste societăţi se vor efectua la timp de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită prevăzute de de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

B. Criticile formulate de recurenta condamnată A. cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu sunt nefondate.

Astfel, în decizia atacată se reţine că, inculpata A., în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, în cursul anului 2011, cu ocazia achiziţionării serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentului sportiv din data de 9 iulie 2011, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea normelor legale, ceea ce a avut drept consecinţă producerea unei pagube în patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în cuantum de 8.116.800 RON.

S-a reţinut că, pe parcursul derulării procedurii de achiziţie a serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentului sportiv desfăşurat în data de 9 iulie 2011, au fost încălcate mai multe dispoziţii legale referitoare la încheierea contractelor de achiziţie publică, respectiv cele prevăzute de art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1), art. 187, art. 58, art. 59 şi art. 177 alin. (2) raportat la art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006, dispoziţii preluate în art. 78 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 34/2006.

Totodată, instanţa de apel a apreciat că atribuţiile de serviciu încălcate de inculpata A., în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, sunt expres reglementate prin Legea nr. 90/2001 (în acord cu prevederile Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 405 din 15 iunie 2016), respectiv prin art. 53 alin. (1) lit. a) din acest act normativ, context în care, a constatat că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 coroborat cu art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzută de lege pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu.

Astfel, în ceea ce priveşte cerinţa ca dispoziţia încălcată de către funcţionarul public să fie reglementată printr-o lege lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, potrivit art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 90/2001:

"miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate următoarele atribuţii generale: a) organizează, coordonează şi controlează aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici (...)", iar prin art. 2 lit. n) din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 14/2011 privind aprobarea Programului anual de marketing şi promovare turistică şi a Programului anual de dezvoltare a destinaţiilor, formelor şi produselor turistice, se prevede că, în cadrul Galei Internaţionale de Box Profesionist organizate de Federaţia Română de Box, se vor desfăşura activităţi de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional, pe plan naţional şi internaţional.

În calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, inculpata A. avea, printre atribuţiile prevăzute de lege, şi pe acelea de a organiza, coordona şi controla aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor de Guvern.

Privite singular, aceste atribuţii pot fi considerate generale, însă coroborate cu dispoziţiile art. 2 lit. n) din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 14/2011 privind aprobarea Programului anual de marketing şi promovare turistică şi a Programului anual de dezvoltare a destinaţiilor, formelor şi produselor turistice, acestea devin atribuţii concrete, fiind astfel îndeplinită condiţia potrivit căreia atribuţia de serviciu să fie prevăzută în legislaţia primară (lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă).

În condiţiile în care, prin dispoziţiile art. 2 lit. n) din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 14/2011 privind aprobarea Programului anual de marketing şi promovare turistică şi a Programului anual de dezvoltare a destinaţiilor, formelor şi produselor turistice, s-a prevăzut, în mod expres, că Federaţia Română de Box este cea care primea sponsorizare din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru a desfăşura activităţi de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional, pe plan naţional şi internaţional, în cadrul Galei Internaţionale de Box Profesionist, inculpata A., în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului nu avea posibilitatea să achiziţioneze servicii de promovare a României de la o societate cu capital privat, respectiv de la SC J. SRL.

Totodată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, prin achiziţionarea acestor servicii, pe lângă încălcarea atribuţiilor prevăzute în mod expres în dispoziţiile art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 90/2001, coroborate cu dispoziţiile art. 2 lit. n) din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 14/2011 privind aprobarea Programului anual de marketing şi promovare turistică şi a Programului anual de dezvoltare a destinaţiilor, formelor şi produselor turistice, au fost încălcate şi dispoziţiile legale referitoare la încheierea contractelor de achiziţie publică, respectiv cele prevăzute de art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1), art. 187, art. 58, art. 59 şi art. 177 alin. (2) raportat la art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006, dispoziţii preluate în art. 78 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 34/2006.

Astfel, deşi potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului) avea obligaţia de a estima valoarea contractului de achiziţie publică pe baza calculării şi însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului, iar potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, valoarea estimată a contractului de achiziţie publică trebuia să fie determinată înainte de iniţierea procedurii de atribuire a contractului respectiv, bugetul contractului nu a fost stabilit în funcţie de interesele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului de promovare a brandului turistic, ci s-a urmărit satisfacerea intereselor financiare ale SC J. SRL, reprezentată de inculpatul G.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 187 din O.U.G. nr. 34/2006, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de autoritate contractantă, avea obligaţia să analizeze capacitatea efectivă a SC J. SRL de a presta serviciile de promovare, dar s-a limitat doar la verificări formale.

Art. 58 din O.U.G. nr. 34/2006 prevede că, printre clauzele cuprinse în contractele de publicitate media, trebuie incluse clauze specifice referitoare la obligaţia părţilor de a asigura, inclusiv pe parcursul îndeplinirii contractului, accesul publicului, cel puţin, la următoarele informaţii: destinatarii finali ai fondurilor de publicitate, criteriile de alocare a acestor fonduri, sumele alocate fiecărui beneficiar final şi termenele de îndeplinire a prevederilor contractuale, iar art. 59 din O.U.G. nr. 34/2006 prevede că orice comunicare, solicitare, informare, notificare şi altele asemenea, prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, trebuie să fie transmise în scris. (2) Orice document scris trebuie înregistrat în momentul transmiterii, respectiv în momentul primirii.

În cauză, negocierile între funcţionarii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi inculpatul G. au început anterior transmiterii invitaţiei de participare, iar documentele transmise nu au fost înregistrate, încălcându-se, astfel, regulile de comunicare şi transmitere a datelor, prevăzute de art. 59 din O.U.G. nr. 34/2006.

Totodată, înainte de încheierea contractului de servicii nr. x/24 iunie 2011, autoritatea contractantă (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului) nu a efectuat toate demersurile necesare pentru a stabili dacă SC J. SRL are drept de exclusivitate ce ar fi justificat atribuirea contractului prin negociere directă, obligaţie prevăzută de dispoziţiile art. 177 alin. (2) coroborat cu art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006, prevederi preluate în art. 78 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 34/2006.

Or, SC J. SRL nu deţinea exclusivitate pentru serviciile de promovare în cadrul galei de box profesionist desfăşurate la 9 iulie 2011, în condiţiile în care, titularii unor alte mărci (QQ.) au achiziţionat servicii de promovare în cadrul galei de box de la societăţile comerciale (RR. şi SS.), care deţineau drepturile de imagine ale sportivului TT.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că fapta inculpatei A. care, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, în cursul anului 2011, cu ocazia achiziţionării serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentului sportiv din data de 9 iulie 2011, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea normelor legale, ceea ce a avut drept consecinţă producerea unei pagube în patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în cuantum de 8.116.800 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 coroborat cu art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

C. Criticile formulate de recurentul condamnat G. cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală sunt nefondate.

Astfel, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, în esenţă, în sarcina inculpatului G. s-a reţinut că, în perioada octombrie 2011 - august 2012, a realizat demersuri pentru a obţine înscrisuri emise de societăţile tip fantomă (SC GG. SRL şi SC HH. SRL), înscrisuri care atestau efectuarea de cheltuieli fictive de publicitate şi consultanţă, documente pe care le-a înregistrat ulterior în contabilitatea SC J. SRL.

În acest mod, s-a urmărit diminuarea obligaţiilor de plată la buget în contul taxei pe valoare adăugată încasate, a profitului obţinut în urma Galei Bute şi a tranzacţiilor fictive încheiate cu P., bugetul de stat fiind prejudiciat cu suma totală de 737.507 RON.

Din situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat, rezultă că, în sarcina inculpatului G., s-a reţinut o pluralitate de acte de executare omogene, constând în acţiuni repetate de înregistrare în contabilitatea societăţii a unor înscrisuri emise de SC GG. SRL (facturi înregistrate în contabilitate în decembrie 2011, emise în baza contractului nr. x -10 din 10 octombrie 2011 şi a cele 15 acte adiţionale datate între 2 decembrie 2011 şi 31 decembrie 2011) şi de SC HH. SRL (facturi înregistrate în contabilitate în luna decembrie 2011, emise în baza contractului din data de 1 februarie 2011, una dintre facturi fiind stornată în octombrie 2012), care atestau efectuarea de cheltuieli pentru servicii de publicitate şi consultanţă, care nu au fost prestate sau avans pentru marfă, ce nu a fost livrată.

În raport cu probele administrate în cauză, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că faptele inculpatului G. constând în aceea că, în calitate de asociat şi administrator al SC J. SRL, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a înregistrat în contabilitatea societăţii înscrisuri emise de societăţile tip fantomă SC GG. SRL şi SC HH. SRL care atestau efectuarea unor cheltuieli care în realitate nu au fost efectuate, prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu suma totală de 737.507 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen.

În ceea ce priveşte celelalte critici invocate de recurenţii condamnaţi A. şi G., se constată că, prin acestea, nu se contestă legalitatea hotărârii, ci se urmăreşte o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel, care să conducă la o soluţie de achitare a inculpaţilor. Starea de fapt reţinută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casaţie, astfel că, o eventuală reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., în condiţiile în care, recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

În raport de considerentele expuse mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de condamnaţii A. şi G. împotriva Deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii condamnaţi la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii condamnaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 170 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de condamnaţii A. şi G. împotriva Deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenţii condamnaţi la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii condamnaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 170 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2022.

GGC - ED