Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 272/2022

Decizia nr. 272

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2022

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

1. Decizia pronunţată în revizuire

Prin decizia nr. 5930 din 25 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 178 din 17 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate în revizuire

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, a declarat recurs revizuentul A., solicitând anularea tuturor hotărârilor prin care i-a fost respinsă acţiunea şi, în rejudecare, obligarea unităţii administrativ-teritoriale Alba Iulia să îl încadreze la nivelul maxim în plată.

În esenţă, recurentul-revizuent susţine că, prin hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat a fost încălcată (decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2018), a fost soluţionată favorabil acţiunea având ca obiect încadrarea şi salarizarea la nivelul maxim în plată în cadrul instituţiei a 6 persoane, beneficiind de soluţii similare aproximativ 230 de funcţionari publici din cadrul Primăriei Municipiului Alba Iulia.

Recurentul-revizuent susţine că în mod greşit a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece, contrar jurisprudenţei menţionate, prin decizia a cărei revizuire o solicită, decizia nr. 178 din 17 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea sa de salarizare la nivelul maxim în plată în cadrul instituţiei.

3. Întâmpinarea formulată în recurs

Intimatul Primarul Municipiul Alba Iulia a formulat întâmpinare, prin care, în principal, invocă excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât nu este indicat niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

4. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-revizuent a formulat răspuns la întâmpinare, prin care solicită respingerea apărărilor formulate de Primarul Municipiului Alba Iulia, prin întâmpinare, şi admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată.

5. Considerentele Înaltei Curţi

5.1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul Primarul Municipiului Alba Iulia

Excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul Primarul Municipiului Alba Iulia în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., este neîntemeiată, deoarece criticile formulate de recurentul-revizuent cu privire la încălcarea autorităţii de lucru judecat, ca urmare a soluţiei de respingere a cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se încadrează în motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., conform căruia:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

În consecinţă, va fi respinsă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul Primarul Municipiului Alba Iulia, prin întâmpinare.

5.2. Cu privire la recursul declarat în cauză

Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuentul a solicitat revizuirea deciziei nr. 178 din 17 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 296/CAF/2020 din 14 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, care încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, prin care instanţa a respins recursul declarat de pârâţii Municipiul Alba Iulia şi Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva sentinţei nr. 313/CAF/2018 din 9 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

De esenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunţate în cauze diferite, în privinţa cărora să existe tripla identitate de părţi, cauză, obiect, pentru a se putea verifica respectarea autorităţii de lucru judecat.

Principala critică a recurentului, susceptibilă a forma obiectul analizei în actualul stadiu procesual, este cea referitoare la faptul că instanţa de revizuire în mod greşit a reţinut că nu este îndeplinită cerinţa triplei identităţi - de părţi, cauză şi obiect - între litigiile în care au fost pronunţate hotărârile invocate în susţinerea motivului reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Raportat la criticile menţionate, este avut în vedere faptul că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ulterior modificării art. 513 alin. (4) teza a doua din C. proc. civ., prin Legea nr. 310/2018, s-a reţinut că efectul admiterii revizuirii îl constituie "anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind faptul că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, iar în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii", astfel că, "în ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 (...), instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile potrivnice în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor".

În aceste condiţii, întemeiat s-a reţinut şi s-a argumentat în considerentele hotărârii atacate că, în privinţa celor două litigii în care au fost pronunţate hotărârile invocate în susţinerea motivului de revizuire prevăzut de art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (decizia nr. 178 din 17 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, respectiv decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018), nu se verifică tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Sub acest aspect, se constată că dosarul nr. x/2018 are ca obiect cererea prin care reclamanţii B., A., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Alba Iulia, prin primar, şi Primarul Municipiului Alba Iulia, au solicitat obligarea pârâţilor la stabilirea cuantumului salariilor de bază şi a sporurilor reclamanţilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, începând cu ziua de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 şi obligarea pârâţilor la calcularea şi plata sumelor neacordate şi cuvenite, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda aferentă, în timp ce dosarul nr. x/2019 are ca obiect cererea prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Alba Iulia, anularea Dispoziţiei nr. 295/2019, calcularea şi acordarea nivelului maxim al salariului de bază şi a diferenţelor salariale, în acord cu dispoziţiile legale aplicabile.

Rezultă, astfel, că între cele două litigii nu există identitate de obiect şi de cauză, motiv pentru care soluţia dată revizuirii prin hotărârea ce formează obiectul recursului în prezenta cauză este legală şi temeinică, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul Primarul Municipiului Alba Iulia, prin întâmpinare.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 5930 din 25 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.