Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2023
Asupra recursului, constată următoarele:
I. Hotărârea recurată
Prin decizia civilă nr. 133 din 26 ianuarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1109/R - COM/04.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva deciziei menţionate anterior, A. a formulat cerere de revizuire, care, prin decizia nr. 2126 din 20 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă ca inadmisibilă.
Astfel, instanţa de revizuire a constatat că decizia pronunţată în cauză, în soluţionarea recursului, nu este susceptibilă de revizuire, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 322 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, astfel că revizuirea formulată de revizuentul A. era inadmisibilă.
II. Cererea de recurs
Împotriva deciziei anterior menţionate, recurentul A. a declarat recurs, înregistrat la Completul de 5 judecători, sub nr. x/2022.
Prin memoriul de recurs, recurentul face referire la argumente de fond, reiterând solicitările pe fondul cauzei.
III. Apărările formulate în cauză
Intimata B. S.R.L prin lichidator judiciar a depus întâmpinare prin care invocă excepţia nulităţii recursului. Intimata apreciază că recursul este nul deoarece cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul. De asemenea, intimata solicită respingerea recursului ca inadmisibil, în raport de prevederile art. 328 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865 arătând că hotărârea instanţei supreme este irevocabilă, astfel că nu este supusă recursului.
Recurentul a depus răspuns la întâmpinare prin care susţine că soluţia de respingere ca tardiv declarat a recursului, pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este greşită. În continuare, a reluat susţinerile din cererea de recurs.
IV. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând decizia recurată, în raport cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele arătate în continuare.
Raportat la data declanşării litigiului între părţi, 15 iunie 2011, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865.
Astfel, potrivit prevederilor art. 328 din C. proc. civ. de la 1865:
"(1) Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. (2) Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă".
În cauză, cererea de revizuire a fost exercitată împotriva deciziei civile nr. 133 din 26 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, decizie care, în raport de dispoziţiile art. 328 alin. (1) raportat la art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ. de la 1865, fiind pronunţată în soluţionarea unui recurs exercitat împotriva unei decizii irevocabile, este, la rândul ei, o hotărâre irevocabilă.
Prin aplicarea art. 328 alin. (1) din C. proc. civ. hotărârea pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire, respectiv decizia nr. 2126 din 20 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022, este irevocabilă, şi prin urmare, recursul exercitat, având ca obiect o hotărâre irevocabilă este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Normele procedurale privind sesizarea organelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Prin urmare, hotărârea împotriva căreia s-a formulat calea de atac, fiind irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului şi, faţă de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 2126 din 20 octombrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2023.