R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI PENAL 1 - 2022
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 20 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.1 a fost respinsă, ca inadmisibilă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 C. proc. pen., art. 281 C. proc. pen. şi art. 92 alin. (2) C. proc. pen. formulată de inculpaţii A. şi B.
Pentru a dispune astfel, Completul de 2 Judecători de cameră preliminară al Înaltei Curţi a reţinut că, în speţă, sesizarea instanţei de contencios constituţional este solicitată numai în ipoteza în care instanţa urmează a interpreta, în cadrul soluţionării contestaţiei declarate de inculpaţi, textele de lege într-un anumit mod, respectiv, în măsura în care s-ar aprecia că judecătorul de cameră preliminară este împiedicat să analizeze încălcarea dreptului la apărare al suspecţilor sau inculpaţilor, în cursul urmăririi penale, pe motiv că o astfel de încălcare nu se sancţionează cu nulitatea absolută sau nu face obiectul camerei preliminare.
Astfel, prima instanţă a constatat că argumentele invocate de autorii excepţiei nu privesc vicii de neconstituţionalitate ale textelor de lege criticate, ci, au în vedere, de fapt, modalitatea de interpretare şi aplicare a acestora în speţa dedusă judecăţii.
Or, atât interpretarea conţinutului normelor juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situaţia de fapt dedusă judecăţii, cât şi aprecierea legalităţii activităţii desfăşurate de către organele de urmărire penală sunt, în speţă, de competenţa Înaltei Curţi - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, care, tocmai în baza textelor de lege invocate ca fiind neconstituţionale, va analiza contestaţia formulată de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, în procedura reglementată de dispoziţiile art. 342 - 346 C. proc. pen.
Împotriva încheierii încheierii din data de 20 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.1, în termen legal, recurenţii A. şi B. au formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2022, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 13 februarie 2023, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţi fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul formulat de recurenţii A. şi B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat şi va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepţia a fost invocată de recurenţii A. şi B. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (Dosarul nr. x/2022), are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare (art. 342 din C. proc. pen., art. 281 din C. proc. pen. şi art. 92 alin. (2) din C. proc. pen.), iar textele de lege criticate nu a fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.
Totodată, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.
În acest sens, se reţine că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, (parag. 18) s-a statuat că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.
În examinarea îndeplinirii legăturii normei legale ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că recurenţii A. şi B. au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 din C. proc. pen., art. 281 din C. proc. pen. şi art. 92 alin. (2) din C. proc. pen. în calea de atac a contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Galaţi (încheierea din 12.09.2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022) prin care au fost respinse, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii A. şi B., s-a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi s-a dispus începerea judecăţii privind pe inculpaţii A. şi B., trimişi în judecată, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen.
Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi, în acord cu instanţa fondului, reţine că respectivele critici formulate cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 342 din C. proc. pen., art. 281 din C. proc. pen. şi art. 92 alin. (2) din C. proc. pen., nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate a textelor de lege şi prin invocarea excepţiei nu se tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României.
Astfel, prin susţinerile recurenţilor, este vizat modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor a căror neconstituţionalitate se invocă, însă acestea revin competenţei instanţei de judecată, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că instanţele judecătoreşti interpretează legea, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii, fiind necesară în vederea clarificării înţelesului dispoziţiilor legale, precum şi a domeniului de aplicare a acestora.
Astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în orice sistem juridic, oricât de clar ar fi formulată o dispoziţie legislativă, inclusiv o dispoziţie de drept penal, în mod inevitabil, există un element de interpretare judiciară.
Dat fiind caracterul general al legilor, textul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Multe dintre acestea, din cauza necesităţii de a evita o rigiditate excesivă şi de a se adapta la schimbările de situaţie, folosesc, în mod inevitabil, formule mai mult sau mai puţin imprecise, a căror interpretare şi aplicare depind de practică (cauza Cantoni împotriva Franţei, pct. 31).
Subliniind rolul ce revine instanţei de judecată în procesul de interpretare şi aplicare a legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi evident previzibilă (a se vedea S.W. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, hotărârea din 22 noiembrie 1995, pct. 36)" (cauza Dragotoniu şi Militaru - Pidhorni împotriva României, Hotărârea din 24 august 2007, pct. 37).
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii, pentru lămurirea înţelesului dispoziţiei legale şi dezlegarea contradicţiilor jurisprudenţiale, există alte soluţii consacrate de legiuitor, respectiv instituţia recursului în interesul legii sau sesizarea instanţei supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept.
Prin urmare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că, în cauză, criticile formulate de recurenţi cu privire la dispoziţiile art. 342 din C. proc. pen., art. 281 din C. proc. pen. şi art. 92 alin. (2) din C. proc. pen. a căror constituţionalitate se contestă prin excepţia invocată, vizează aspecte de interpretare şi aplicare a legii, care intră în competenţa de soluţionare a instanţei judecătoreşti.
De altfel, chiar recurenţii invocă neconstituţionalitate textelor de lege criticate în interpretarea pe care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Galaţi a efectuat-o în procedura camerei preliminare.
Curtea Constituţională a arătat, în numeroase cauze, cu privire la aspectele de interpretare şi aplicare a legii, că aceasta "nu are competenţa de a elimina, pe calea controlului de constituţionalitate, din conţinutul normativ al textului o anumită interpretare izolată şi vădit eronată a acestuia, legislaţia în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti, iar Curtea şi-ar aroga competenţe specifice acestora, transformându-se din instanţă constituţională în una de control judiciar." (Decizia nr. 170 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 705 din 6 august 2020, parag. 21)
Prin urmare, a sesiza instanţa constituţională în scopul interpretării şi aplicării textului legal, ar însemna a face abstracţie de limitele competenţelor instanţei de contencios constituţional, în jurisprudenţa obligatorie a Curţii Constituţionale fiind consacrată soluţia în sensul respingerii ca inadmisibile a excepţiilor de neconstituţionalitate cu o astfel de finalitate, cu motivarea că, prin criticile formulate, sunt invocate probleme de interpretare şi aplicare a legii, iar nu de constituţionalitate.
În consecinţă, se apreciază că scopul urmărit de recurenţii A. şi B., prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, excedează unor critici de constituţionalitate propriu-zise şi, în raport de competenţa Curţii Constituţionale, se constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 din C. proc. pen., art. 281 din C. proc. pen. şi art. 92 alin. (2) din C. proc. pen. este inadmisibilă.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.1.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţi, în cuantum de câte 340 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.1.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţi, în cuantum de câte 340 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2023.
GGC - ED