Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară cu nr. X/2021, Inspecţia Judiciară a solicitat a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. f), lit. h), lit. k) teza a II-a şi lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004").
Prin rezoluţia din 18 iunie 2019, dispusă în lucrarea nr. x, înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară cu nr. x/2019, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de pârâta A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), f), k) teza a II-a şi m) din Legea nr. 303/2004 (acţiune ce formează obiectul prezentei cauze).
La termenul din 27 noiembrie 2019, în Dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepţia conexităţii şi s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 la Dosarul nr. x/2018.
Prin rezoluţia din 16 martie 2020, dispusă în lucrarea nr. x şi înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară cu nr. x/2020, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de pârâta A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I şi t) teza I din Legea nr. 303/2004.
La termenul din 22 iulie 2020, în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepţia conexităţii şi s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2020 la Dosarul nr. x/2018.
Prin Hotărârea nr. 13P din 18 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, secţia pentru procurori în materie disciplinară: (i) a admis excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare nr. x/2018 din 23 noiembrie 2018; (ii) a constatat nulitatea acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. f), lit. h), lit. k) teza a II-a şi lit. m) din Legea nr. 303/2004; (iii) a respins excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare nr. x/18.06.2019 dată în lucrarea nr. x din 18 iunie 2019, ca neîntemeiată; (iv) a disjuns acţiunile disciplinare conexate (lucrările Inspecţiei Judiciare nr. x şi nr. y), pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. f), lit. k) teza a II-a, lit. m) şi lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004.
Acţiunile disciplinare conexate (lucrările Inspecţiei Judiciare nr. x şi nr. y) au fost înregistrate cu nr. x/2020.
Prin Hotărârea nr. 6P din 17 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, secţia pentru procurori în materie disciplinară: (i) a admis excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare nr. x/16 martie 2020 dată în lucrarea nr. x la 26 martie 2020; (ii) a constatat nulitatea acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I şi lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004; (iii) a disjuns acţiunea disciplinară conexată (lucrarea Inspecţiei Judiciare nr. x) pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. f), lit. k) teza a II-a şi lit. m) din Legea nr. 303/2004.
Acţiunea disciplinară conexă disjunsă (lucrarea Inspecţiei Judiciare nr. x) a fost înregistrată cu nr. x/2021.
În cadrul dosarului nr. x/2021, la termenul din 8 decembrie 2021, pârâta-procuror A. a invocat excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, întrucât rezoluţia din 8 martie 2019, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare în prezenta cauză, sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. f), lit. k) teza a II-a şi lit. m) din Legea nr. 303/2004, a fost avizată de domnul B., care nu deţinea, în mod legal, calitatea de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, iar rezoluţia din 6 mai 2019, prin care fost soluţionată o cerere de redistribuire a lucrării către un alt inspector judiciar, a fost soluţionată de către acesta, în aceleaşi condiţii de nelegalitate.
În susţinerea excepţiei, pârâta a invocat şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ("CJUE") din 18 mai 2021, arătând, în esenţă, că aceasta ar avea drept consecinţă lipsirea de efecte juridice a actului normativ prin care s-a dispus numirea interimară a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, respectiv a O.U.G. nr. 77/2018, prin care Guvernul a procedat la o numire directă a conducerii Inspecţiei Judiciare, chiar dacă numai cu titlu provizoriu, ceea ce reprezintă o ingerinţă semnificativă a executivului asupra competenţei legale a Consiliului Superior al Magistraturii de numire a conducerii Inspecţiei Judiciare conform procedurii stabilite prin art. 67 din Legea nr. 317/2004.
2. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii
Prin Hotărârea nr. 16P din 21 decembrie 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2021, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii: (i) a admis excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare nr. 1927/B din 18 iunie 2019 dată în lucrarea nr. x la 18 iunie 2019 şi (ii) a constatat nulitatea acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. f), lit. k) teza a II-a şi lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Soluţia sus-menţionată, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, are la bază considerentele ce vor fi redate în continuare.
Analizând aplicabilitatea, în cauză, a Hotărârii CJUE din 18 mai 2021 pronunţate în cauzele reunite C-83/19, C-127/19 şi C-195/19, C-291/19, C-355/19, şi C-397/19, instanţa disciplinară a reţinut că hotărârile CJUE nu leagă numai instanţa de trimitere, ci sunt obligatorii pentru toate instanţele judecătoreşti naţionale, inclusiv pentru orice instanţă de apel sesizată cu o cale de atac împotriva hotărârii pe care o pronunţă instanţa de trimitere. În acest sens, secţia pentru procurori în materie disciplinară a făcut trimitere la art. 148 din Constituţia României şi la sublinierea CJUE din cadrul Hotărârii pronunţate în cauza C-110/15, Microsoft Mobile Sales International Oy, fostă Nokia Italia SpA şi alţii, pct. 56.
Mai mult, efectele asociate principiului supremaţiei dreptului Uniunii se impun tuturor organelor unui stat membru, fără ca dispoziţiile interne, inclusiv de ordin constituţional, să poată împiedica acest lucru. Instanţele naţionale sunt ţinute să lase neaplicată, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii care are efect direct, fără a trebui să solicite sau să aştepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naţionale pe cale legislativă sau prin orice procedeu constituţional (Hotărârea în cauzele conexate C-357/19 Euro Box Promotion şi alţii, C-379/19 DNA - Serviciul Teritorial Oradea, C-547/19 Asociaţia "Forumul Judecătorilor din România", C-811/19 FQ şi alţii şi C-840/19 NC din 21 decembrie 2021).
În prezenta cauză, se pune în discuţie validitatea unor acte, emise sau avizate de către inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, domnul B..
Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, instanţa disciplinară a constatat că avizarea de către domnul inspector-şef B., a rezoluţiei nr. 470/08.03.2019, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul A. sub aspectul comiterii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. f), lit. k) şi lit. m) din Legea nr. 303/2004, nu este de natură să atragă nulitatea rezoluţiei sus-menţionate.
Din perspectiva dispoziţiilor art. 31 alin. (5) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136/2018, în vigoare la data începerii cercetării disciplinare, dar şi prin prisma faptului că avizul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nu este prevăzut de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările şi completările ulterioare (art. 45 - 47), instanţa disciplinară a reţinut că acesta nu reprezintă o condiţie de validitate a rezoluţiei de începere a cercetării disciplinare, neavând nicio consecinţă din această perspectivă, după începerea cercetării disciplinare, indiferent de avizul emis, procedura urmându-şi cursul.
Pe de altă parte, secţia pentru procurori în materie disciplinară a constatat că emiterea şi aprobarea rezoluţiei din 6 mai 2019, prin care domnul B. a soluţionat cererea de redistribuire a lucrării în prezenta cauză şi a referatului din 6 mai 2019, prin care inspectorul judiciar desemnat să soluţioneze lucrarea a solicitat prelungirea termenului de efectuare a cercetării disciplinare cu încă 30 de zile - referat aprobat de inspectorul-şef, au avut loc în perioada în care domnul B. exercita interimatul funcţiei de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare în baza O.U.G. nr. 77/2018.
S-a reţinut, astfel, că această situaţie de nelegalitate pune în discuţie validitatea actelor efectuate, având în vedere, pe de o parte, că ar putea fi pusă în discuţie afectarea principiului imparţialităţii inspectorului judiciar care a efectuat cercetarea disciplinară, iar pe de altă parte, validitatea actelor efectuate după prelungirea termenului de efectuare a cercetării disciplinare de către domnul B., în condiţiile în care termenul de efectuare a cercetării disciplinare este un termen de decădere.
În aceste condiţii, având în vedere obiectul chestiunilor dezlegate de CJUE prin Hotărârea din 18 mai 2021, instanţa disciplinară a constatat că această hotărâre este incidentă în cauza de faţă, vizând inclusiv numirile interimare, cu caracter provizoriu.
Prin urmare, analizând în ce măsură reglementarea naţională în discuţie, respectiv O.U.G. nr. 77/2018, a conferit guvernului naţional o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi dacă această numire a putut da naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi, instanţa disciplinară a reţinut că ambele condiţii sunt îndeplinite, în cauză.
Astfel, s-a reţinut că, în temeiul noilor dispoziţii legale introduse prin O.U.G. nr. 77 din 5 septembrie 2018, domnul B. a exercitat, în calitate de interimar, funcţia de inspector-şef, iar domnul C. a exercitat, în calitate de interimar, funcţia de inspector-şef adjunct. Perioada în care cei doi urmau să exercite funcţiile de conducere în calitate de interimari nu era limitată în timp.
Deşi actul normativ emis de Guvern nu se referea expres la cei doi magistraţi, în momentul emiterii acestuia, era de notorietate că aceştia erau singurii inspectori care îndeplineau condiţiile de a exercita funcţiile ca interimari, astfel încât instanţa disciplinară a apreciat că actul normativ adoptat avea un caracter intuitu personae.
O.U.G. nr. 77/2018 a fost emisă de Guvern fără a se solicita avizul consultativ prealabil al Consiliului Superior al Magistraturii, într-un domeniu în care exista aceasta obligaţie constituţională.
Proiectul de lege de adoptare a O.U.G. nr. 77/2018 a fost avizat negativ de către Consiliul Superior al Magistraturii, în şedinţa din 11 septembrie 2018.
Ulterior, prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 82 din 15 mai 2019, domnul B. a fost numit în funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, pentru un nou mandat de 3 ani.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanţa disciplinară a constatat că este îndeplinită condiţia numirii directe de către Guvern a domnilor B. şi C. în funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct interimari, ca efect direct al O.U.G. nr. 77/2018, cu eludarea procedurii obişnuite de numire sau delegare, atribuţii care aparţineau Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenţei justiţiei.
Analizând condiţia ca reglementarea naţională să fi putut da naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi, cu titlu preliminar, instanţa disciplinară a reţinut că standardul probator instituit de CJUE este cel al îndoielii legitime, fiind suficientă probarea unor acţiuni şi inacţiuni ale politicienilor care deţineau pârghiile puterii şi ale conducerii Inspecţiei Judiciare care să pună la îndoială independenţa Inspecţiei Judiciare faţă de factorul politic, imparţialitatea şi obiectivitatea în desfăşurarea activităţilor de control şi cercetare a faptelor săvârşite de magistraţi. O instituţie care nu păstrează aparenţa îndeplinirii acestor standarde constituie un instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi procurorilor sau de control politic al activităţii lor. Pentru a constata îndeplinirea celor două condiţii impuse prin hotărârea CJUE, este suficient să se probeze doar aparenţa lipsei de independenţă şi obiectivitate a conducerii Inspecţiei Judiciare.
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a apreciat că acţiunile Inspecţiei Judiciare trebuie analizate în lumina întregului context politico-juridic din perioada 2017 - 2019, respectiv prin raportare la întreaga succesiune de proiecte şi acte normative adoptate, la acţiuni şi inacţiuni ale unor autorităţi şi instituţii publice, inclusiv ale conducerii Inspecţiei Judiciare, precum şi la declaraţiile publice ale actorilor politici relevanţi vizând activitatea justiţiei, în general, precum şi a Inspecţiei Judiciare şi a conducătorilor acesteia. Aspectele reţinute sunt de notorietate publică, astfel că nu este necesară dovedirea lor, conform art. 255 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, analizând contextul politico-juridic din perioada 2017 - 2019, contextul emiterii O.U.G. nr. 77/2018, modul în care a fost percepută activitatea Inspecţiei Judiciare în perioada 2017 - 2019 de către judecători şi procurori şi modul în care a fost reflectată activitatea Inspecţiei Judiciare în analizele organismelor internaţionale, instanţa disciplinară a conchis că toate aspectele analizate dovedesc că reglementările cuprinse în O.U.G. nr. 77/2018 au dat naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi funcţiilor Inspecţiei Judiciare de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor şi de control politic al activităţii acestora.
Constatând îndeplinirea celor două condiţii cumulative stabilite de CJUE prin Hotărârea din 18 mai 2021 în cauzele reunite C-83/19, C-127/19 şi C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19, C-355/19, C-397/19, secţia pentru procurori în materie disciplinară a apreciat că O.U.G. nr. 77/2018, care a permis Guvernului să facă numiri interimare în funcţiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare şi cu exercitarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi a procurorilor, respectiv Inspecţia Judiciară, fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional, încalcă articolul 2 şi articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul Uniunii Europene, precum şi Decizia nr. 2006/928.
În temeiul principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, consacrat în jurisprudenţa constantă a CJUE, instanţa disciplinară a reţinut că are obligaţia de a lăsa neaplicată dispoziţia naţională contrară, respectiv O.U.G. nr. 77/2018, şi, în consecinţă, a constatat că rezoluţia din 6 mai 2019 şi referatul din data de 6 mai 2019 au fost emise şi aprobate în perioada în care domnul B. exercita interimatul funcţiei de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, în temeiul unui act normativ contrar dispoziţiilor dreptului Uniunii Europene, cu încălcarea competenţei funcţionale recunoscute autorităţii, având drept consecinţă nulitatea absolută a acestora şi a tuturor actelor subsecvente acestora, inclusiv a acţiunii disciplinare.
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a constatat că această nulitate nu este condiţionată de existenţa unei vătămări, fiind o nulitate expresă (art. 176 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.). Cerinţele legale extrinseci actului de procedură (rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare), a cărui nulitate a fost constatată, sunt prevăzute de dispoziţiile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 317/2004"), de art. 174 şi următoarele C. proc. civ., iar potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (2) C. proc. civ., în cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrarie.
În consecinţă, s-a reţinut că nulitatea cercetării disciplinare efectuate după emiterea şi aprobarea actelor din 6 mai 2019, de către inspectorul-şef B., atrage şi nulitatea rezoluţiei nr. 1927/B/18.06.2019, prin care s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare faţă de pârâta A. şi sesizarea secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea soluţionării acţiunii disciplinare.
3. Recursul exercitat împotriva hotărârii secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii
Împotriva hotărârii menţionate în cadrul punctului 2 de mai sus, a formulat recurs Inspecţia Judiciară, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea Hotărârii nr. 16 P din 21 decembrie 2021 şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei disciplinare.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 468 şi 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
O primă critică a hotărârii instanţei disciplinare vizează depăşirea, de către aceasta, a atribuţiilor conferite de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, respectiv încălcarea limitelor învestirii cu soluţionarea acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru procurori, prin rezoluţia nr. x/18 iunie 2019, dispusă în lucrarea nr. x.
Recurenta învederează că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Constituţia României, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 204/2004 privind organizarea judiciară, republicată ("Legea nr. 304/2004"), precum şi faţă de considerentele cuprinse în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 391 din 17 aprilie 2007, nr. 514 din 29 mai 2007, nr. 788 din 20 septembrie 2007, secţiile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară nu sunt instanţe de judecată.
În aceste condiţii, se arată că, în motivarea soluţiei pronunţate, instanţa disciplinară şi-a depăşit atribuţiile conferite de lege şi şi-a subrogat competenţele unei instanţe judecătoreşti naţionale, prin realizarea analizei efectelor O.U.G. nr. 77/2018.
Urmare a analizei sus-menţionate, instanţa disciplinară a constatat ca fiind îndeplinită condiţia numirii directe, de către Guvern, a domnilor B. şi C. în funcţiile de inspector-şef şi de inspector-şef adjunct interimar, cu eludarea procedurii obişnuite de numire sau delegare, atribuţii care aparţineau Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenţei justiţiei.
Mai mult, arată recurenta, secţia pentru procurori în materie disciplinară a analizat contextul emiterii O.U.G. nr. 77/2018, modul în care a fost percepută activitatea Inspecţiei Judiciare în perioada 2017 - 2019 de către judecători şi procurori, modul în care a fost reflectată activitatea Inspecţiei Judiciare în analizele organismelor internaţionale, reţinând existenţa unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi procurorilor şi de control politic a activităţii acestora.
Printr-un al doilea motiv de recurs, recurenta invocă modul eronat în care instanţa disciplinară, prin incursiunea în domeniul puterii judecătoreşti, şi-a asumat obligaţia ca, "în temeiul principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, consacrat în jurisprudenţa constantă a Curţii, de a lăsa neaplicată dispoziţia naţională contrară, respectiv O.U.G. nr. 77/2018", constatând că acest act normativ este lipsit de efecte juridice.
De asemenea, în opinia recurentei, secţia pentru procurori în materie disciplinară a constatat, în mod neîntemeiat, că ar fi îndeplinită condiţia numirii directe, de către Guvern, a domnului B. în funcţia de inspector - şef interimar, cu eludarea procedurii obişnuite de numire sau delegare, atribuţii care aparţineau Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, şi că O.U.G. nr. 77/2018 a dat naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor.
Recurenta arată că, prin O.U.G. nr. 77/2018, a fost modificat art. 67 din Legea nr. 317/2004, în condiţiile în care Consiliul Superior al Magistraturii nu demarase procedura pentru ocuparea funcţiei de conducere a Inspecţiei Judiciare şi nici nu procedase la numirea unei persoane pentru exercitarea interimară a acestei funcţii (executarea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 159/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru numirea în funcţie a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare fiind suspendată de către Curtea de Apel Bucureşti în luna iunie 2018), iar legea nu oferea soluţii explicite pentru situaţia vacantării şi imposibilităţii de organizare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de conducere a Inspecţiei Judiciare.
Cu privire la O.U.G. nr. 77 din 5 septembrie 2018, nu s-a exercitat control de constituţionalitate şi nici control judecătoresc în condiţiile art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, actul normativ intrând în circuitul civil şi producând efecte juridice. Actele administrative normative, aşa cum este şi cazul O.U.G. nr. 77/2018, sunt întotdeauna şi oricând revocabile, putând fi abrogate numai cu efecte ex tunc (pentru viitor), acestea producându-se de la data publicării în Monitorul Oficial al României a actului normativ prin care se dispune abrogarea sau de la o dată ulterioară prevăzută în cuprinsul acestuia.
În caz contrar, s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice născute din actele juridice civile încheiate în baza actului administrativ respectiv, în condiţiile în care acesta a intrat în circuitul civil şi nu mai poate fi revocat cu efecte ex tunc.
În susţinerea argumentelor prezentate în cele de mai sus, recurenta invocă jurisprudenţa CJUE, respectiv Hotărârea din 28 aprilie 2016, pronunţată în cauza Borealis Polyolefine, şi Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în cauza Marckx c. Belgiei, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, respectiv Decizia nr. 390 din 8 iunie 2021, pct. 86.
În ceea ce priveşte efectele O.U.G. nr. 77/2018 prin raportare la Decizia CJUE din 18 mai 2021, instanţele naţionale, în considerentele unor hotărâri judecătoreşti, au invocat argumente contrare opiniilor exprimate de secţia pentru procurori în materie disciplinară în cuprinsul Hotărârii nr. 16P din 21 decembrie 2021 (Sentinţa nr. 59 din 14 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2021; Sentinţa nr. 532 din 14 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018).
Prin cel de-al treilea motiv de recurs, recurenta invocă lipsa de temeinicie a celor reţinute de instanţa disciplinară cu privire la nulitatea absolută a rezoluţiei din 6 mai 2019 şi a referatului din aceeaşi zi, precum şi a tuturor actelor subsecvente acestora, inclusiv a acţiunii disciplinare, motivat de faptul că acestea au fost emise şi aprobate în perioada în care domnul B. exercita, ca interimar, funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare în temeiul unui act normativ contrar dispoziţiilor dreptului Uniunii Europene, cu încălcarea competenţei funcţionale recunoscute autorităţii.
Recurenta apreciază că, în condiţiile în care instanţa disciplinară, întemeindu-se pe Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, a înlăturat de la aplicare O.U.G. nr. 77/2018, constatând că aceasta este contrară dreptului Uniunii Europene, ar fi trebuit ca, în temeiul principiului aparenţei în drept (error communis facit jus) transpus în dreptul administrativ prin teoria funcţionarului de fapt, să menţină actele emise sau aprobate de inspectorul-şef în perioada interimatului criticat.
În susţinerea argumentelor de mai sus, sunt invocate dispoziţiile art. 102 C. civ., precum şi elemente din doctrină (O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil, Partea generală, în reglementarea noului C. civ., Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 94).
Motivarea instanţei disciplinare, în sensul că valabilitatea rezoluţiei din 6 mai 2019, prin care inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare a respins cererea de redistribuire a lucrării, ar putea pune în discuţie afectarea principiului imparţialităţii inspectorului judiciar care a efectuat cercetarea disciplinară este contrară celor reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 232 din 7 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, prin care a fost respins recursul declarat de A. împotriva hotărârii 13P din 18.11.2020 a secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv faptul că nu este fondată critica privind lipsa de imparţialitate a inspectorului judiciar care a efectuat cercetarea disciplinară în lucrarea nr. x, aspect analizat de inspectorul-şef în cuprinsul rezoluţiei din 6 mai 2019.
Pe de altă parte, potrivit art. 177 alin. (3) C. proc. civ., actul de procedură nu va fi anulat dacă, până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate, a dispărut cauza acesteia.
Or, interimatul funcţiei de inspector-şef a încetat la 14.05.2019, iar începând cu data de 15.05.2019 domnul B. a fost numit în funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, calitate în care a confirmat rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare nr. x din 18 iunie 2019 emisă în lucrarea nr. x, anulată prin hotărârea atacată.
4. Întâmpinarea formulată de intimata A.
Prin întâmpinarea formulată, intimata procuror A. solicită respingerea recursului formulat şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a Hotărârii nr. 16P din 21 decembrie 2021, susţinând, în esenţă, aplicabilitatea directă şi obligatorie a Hotărârii CJUE din 18 mai 2021 pentru toate instanţele judecătoreşti naţionale, în temeiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători:
Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentă în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi ale art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este fondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
În acord cu susţinerile din recurs, Înalta Curte constată că, în mod greşit, instanţa disciplinară a admis excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare nr. x din 18 iunie 2019 dată în lucrarea nr. x şi a constatat nulitatea acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva intimatei procuror. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa disciplinară a avut în vedere Hotărârea din 18 mai 2021 pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Înalta Curte reţine, însă, că, în considerarea Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, pronunţate în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19, a fost sesizat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la interpretarea art. II din O.U.G. nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv dacă se poate aprecia că această procedură este de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi procurorilor sau de control politic al acestei activităţi. În subsidiar, în cazul în care răspunsul la prima întrebare era afirmativ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost întrebat dacă reglementarea supusă analizei a fost de natură să afecteze legalitatea actelor emise în perioada interimatului.
Prin Decizia nr. 15 din 14 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că "Dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi".
Conform art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 15/2002, pronunţată în mecanismul hotărârii prealabile, "este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Considerentele deciziei menţionate infirmă validitatea raţionamentului logico-juridic al instanţei disciplinare, în sensul că: (i) "fără a constata neconcordanţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 cu dreptul Uniunii Europene, CJUE a decis că, în cele din urmă, «revine instanţei de trimitere sarcina de a verifica, ţinând seama de ansamblul elementelor pertinente ale contextului de fapt şi de drept naţional, dacă reglementarea naţională în discuţie în litigiul principal a avut ca efect să confere guvernului naţional o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi dacă a putut da naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi» (paragraful 206 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021)" (parag. 48 din decizie); (ii) "contextul situaţiilor de fapt şi de drept care au condus la adoptarea ordonanţei de urgenţă relevă, pe de o parte, existenţa unui vid legislativ în privinţa interimatului funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare, iar, pe de altă parte, o ipoteză particulară fără corespondent legal, în care vacantarea celor două funcţii de conducere la 1 septembrie 2018, generată de imposibilitatea de finalizare a concursului pentru ocuparea funcţiilor în termenul legal din cauza unor proceduri judiciare referitoare la regulamentul de concurs, nu îşi găsea rezolvare normativă." (parag. 58 din decizie); (iii) "ipoteza «încălcării procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional», la care a făcut trimitere CJUE atunci când a furnizat elementele de interpretare a dreptului Uniunii Europene în raport cu care să fie evaluate efectele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, nu se regăseşte în contextul legislativ existent la momentul adoptării acestui act normativ" (parag. 61 din decizie); (iv) "atât în Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, cât şi în jurisprudenţa sa din cauze similare [Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. şi alţii (Independenţa Camerei Disciplinare a Curţii Supreme), C-585/18, C-624/18 şi C-625/18, EU:C:2019:982], CJUE acceptă, de principiu, că interimatul, în situaţii de felul celei în cauză, nu este de natură să genereze, per se, îndoieli precum cele la care se raportează instanţa europeană (paragraful 203 din hotărâre), fiind necesară verificarea condiţiilor de fond şi de procedură în care se realizează numirile respective. Însă, chiar şi în aceste condiţii, se impune a fi subliniat faptul că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, Guvernul nu a procedat la numirea directă a persoanelor care au exercitat cu caracter interimar funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare. Acest act normativ nu conţine dispoziţii propriu-zise de numire a unor persoane determinate în funcţiile de conducere respective, neavând, prin urmare, caracter intuitu personae", "este evident că legiuitorul delegat a urmărit completarea cadrului normativ existent cu norme cu aplicabilitate generală şi permanentă, iar nu doar la acel moment. Drept urmare, soluţia normativă introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 se regăseşte în prezent în fondul activ al legislaţiei, constituind forma actuală a art. 67 din Legea nr. 317/2004." (parag. 66 - 67 şi 69 din decizie); (v) "dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 nu produc un alt efect decât cel pe care l-ar fi produs, în absenţa lor, dispoziţiile art. I din ordonanţa de urgenţă, context în care este superfluu a se discuta despre potenţialul risc de a conferi Guvernului competenţa de numire directă în funcţiile de conducere vacante la data intrării lor în vigoare" (parag. 74 din decizie); (vi) "nu pot fi identificate elemente care să conducă la concluzia că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 ar conferi sau ar fi conferit la momentul respectiv Guvernului competenţa directă de numire în funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare" (parag. 75 din decizie); (vii) "În privinţa celui de-al doilea standard probatoriu instituit de CJUE referitor la îndoiala legitimă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că împrejurările în care au fost adoptate prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 reprezintă situaţii obiective excepţionale, ce nu pot fi privite ca elemente care să poată reliefa conduita sau intenţia Guvernului de a-şi aroga, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă, competenţa de numire directă în funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare de o manieră care «să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi" (paragraful 200 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021)» (parag. 76 din decizie); (viii) "un asemenea potenţial risc nu poate fi luat în discuţie în condiţiile în care aceeaşi persoană, numită iniţial de CSM, a exercitat funcţia de conducere până la momentul vacantării (1 septembrie 2018) şi a fost numită ulterior în funcţie de CSM în urma concursului organizat şi desfăşurat în temeiul art. 67 alin. (1)-(3) din Legea nr. 317/2004. Aşadar, soluţia normativă adoptată a urmărit ca interimatul să fie asigurat de către persoane care au dat dovada competenţei profesionale şi manageriale, exercitând deja funcţiile respective, având o cunoaştere aprofundată a activităţii Inspecţiei Judiciare şi susţinând un concurs, atât la momentul numirii iniţiale, cât şi la momentul reînvestirii pentru un nou mandat, în condiţiile legii" (parag. 83 din decizie); (ix) "se cuvine a fi luat în considerare şi faptul că, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare nu poate fi numit decât un judecător, a cărui întreagă carieră profesională este girată de CSM, garantul independenţei justiţiei, conform art. 133 alin. (1) din Constituţie, şi singura instituţie cu competenţe în numirea, promovarea, transferul şi sancţionarea judecătorilor, potrivit art. 125 alin. (2) din Constituţie, ceea ce înseamnă că persoana respectivă răspunde exigenţelor specifice corpului magistraţilor, prezentând garanţiile de imparţialitate şi independenţă în exercitarea funcţiei. Astfel, deşi este necontestat faptul că interimatul celor două funcţii de conducere a fost exercitat în temeiul dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, Executivul nu a avut nicio implicare în selectarea sau numirea persoanelor care au asigurat interimatul, motiv pentru care nu se poate reţine incidenţa ipotezei avute în vedere de CJUE la paragraful 202 din Hotărârea din 18 mai 2021. Ca urmare, nu se poate vorbi despre o numire într-o funcţie de conducere efectuată direct de puterea executivă, cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de lege, ci de adoptarea unui act normativ, în baza unei abilitări constituţionale, în considerarea unor situaţii extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată" (parag. 87 - 89 din decizie).
Pe cale de consecinţă, având în vedere că rezoluţia prin care a fost dispusă exercitarea acţiunii disciplinare nr. 1927/B din 18 iunie 2019, în Dosarul nr. x/2021, a fost confirmată de o persoană care deţinea calitatea legală de a efectua asemenea act, în condiţiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, în aplicarea dispoziţiilor 67 alin. (7) din lege astfel cum a fost completat prin art. II din O.U.G. nr. 77/2018, Înalta Curte constată că este neîntemeiată excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare în această cauză, pentru motivele reţinute de instanţa disciplinară.
Reţine că nu se mai impune analizarea aspectelor relative la congruenţa noţiunii de instanţă cu modul de constituire şi funcţionare a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sau cele relative la inexistenţa obligaţiei instanţelor extrajudiciare de a aplica dreptul comunitar, astfel cum este acesta interpretat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de Inspecţia Judiciară, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii pentru continuarea judecăţii, în Dosarul nr. x/2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 16P din 21 decembrie 2021 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2021.
Casează hotărârea atacată.
Respinge excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare nr. x/18.06.2019 dată în lucrarea nr. x la 18 iunie 2019.
Trimite cauza secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii pentru continuarea judecăţii în Dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2022.
GGC - ED