1. Hotărârea ce formează obiectul contestaţiei în anulare
Prin Decizia nr. 79 din 4 aprilie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 5.198 din 2 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2021, pentru considerentele arătate în continuare.
Prioritar, instanţa de recurs a constatat că, deşi recurentul a înţeles să-şi întemeieze cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 din C. proc. civ., criticile formulate se circumscriu motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5 din C. proc. civ.
Prin primul motiv de recurs invocat în cauză, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., recurentul critică hotărârea atacată susţinând faptul că doi dintre judecătorii care au intrat în alcătuirea completului ce a soluţionat Dosarul nr. x/2021 s-ar fi aflat în starea de incompatibilitate absolută reglementată de art. 41 alin. (1) din C. proc. civ., dat fiind faptul că ar fi pronunţat, în Dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie secţia de contencios administrativ şi fiscal, încheierea nr. 1.812 din 23 martie 2021, prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. de strămutare a dosarului nr. x/2019/a1 al Curţii de Apel Ploieşti secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Analizând susţinerile recurentului, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) din C. proc. civ., a cărui încălcare a fost invocată de către recurentul-revizuent, s-a reţinut că acest prim motiv de recurs este nefondat, întrucât niciunul dintre judecătorii care au alcătuit completul de judecată care a pronunţat hotărârea atacată nu a pronunţat vreo încheiere sau hotărâre prin care să se fi soluţionat aceeaşi pricină, într-un alt stadiu procesual. Sub acest aspect a fost avută în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la natura juridică a încheierii prin care se soluţionează cererea de strămutare (Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1294 din 8 octombrie 2009, nr. 354 din 3 iunie 2021 şi nr. 236 din 19 aprilie 2018).
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut că sunt nefondate criticile referitoare la pronunţarea Deciziei nr. 5198 din 2 noiembrie 2021 cu încălcarea art. 6, art. 7 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 223 alin. (3), art. 411 alin. (1) pct. 2, art. 430 alin. (1) - (4), art. 431 alin. (2) şi art. 583 din C. proc. civ.
Prin urmare, s-a reţinut că instanţa de revizuire a hotărât, în mod corect, că autoritatea de lucru judecat a hotărârii prin care se dispune o măsură provizorie, în speţă fiind vorba despre procedura suspendării actelor administrative prevăzute de Legea nr. 554/2004, diferă de autoritatea de lucru judecat a celorlalte hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie contencioasă. Astfel, caracterul provizoriu al măsurilor dispuse printr-o hotărâre pronunţată asupra unei cereri de suspendare şi cerinţa neprejudecării fondului impun ca hotărârea dată în această materie să aibă autoritate de lucru judecat doar faţă de o altă cerere de suspendare, cu aceleaşi părţi, în temeiul aceleiaşi cauze şi cu acelaşi obiect şi numai dacă nu s-au modificat împrejurările care au determinat adoptarea soluţiei (a se vedea şi Decizia nr. 19 din 16 ianuarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).
De esenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunţate în cauze diferite, în privinţa cărora să existe tripla identitate - părţi, obiect, cauză - pentru a putea fi examinată respectarea autorităţii de lucru judecat. În cauză, s-a constatat că instanţa de revizuire a reţinut, în mod întemeiat, că nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect, cauză şi părţi, neoperând, astfel, efectul negativ al autorităţii de lucru judecat.
În ceea ce priveşte solicitarea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii formulată de către recurent, instanţa a reţinut inadmisibilitatea acesteia, dat fiind faptul că, potrivit art. 514 din C. proc. civ., titularii cererii de sesizare a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii sunt, exclusiv, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel şi Avocatul Poporului, o asemenea legitimare procesuală nefiind reglementată de legiuitor în sarcina sau în beneficiul Completului de 5 judecători şi/sau a/al justiţiabililor.
2. Contestaţia în anulare
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, a formulat contestaţie în anulare recurentul-revizuent A. în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.
În susţinerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., sunt invocate următoarele erori materiale: (i) contrar dispoziţiilor art. 235 din C. proc. civ., s-a reţinut că încheierea nr. 1.812 din 23 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, nu este o încheiere interlocutorie şi nu determină incompatibilitatea judecătorului în condiţiile art. 41 din C. proc. civ. această eroare materială a determinat în mod greşit respingerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. (ii) în mod greşit instanţa de recurs a considerat nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în susţinerea căruia s-a invocat încălcarea art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., reţinând că recurentul nu a făcut dovada nici unei vătămări aduse acestuia, care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea hotărârii atacate; (iii) în mod greşit instanţa de revizuire a reţinut inaplicabilitatea art. 411 alin. (2) din C. proc. civ. (iv) în mod greşit a fost analizat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în susţinerea căruia a fost invocată încălcarea prevederilor art. 430 alin. (1) şi (2) şi ar. 431 alin. (2) din C. proc. civ.
În susţinerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., se susţine că instanţa de recurs a omis să cerceteze: (i) motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., apreciind în mod greşit că încheierea nr. 1.812 din 23 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, nu este o încheiere interlocutorie; (ii) motivul de casare întemeiat pe încălcarea art. 430 alin. (1) şi (2) şi art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. (iii) motivul de casare întemeiat pe încălcarea art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. (iv) problema interpretării diferite de către trei instanţe diferite a definirii contractelor de furnizare de servicii medicale şi a stabilirii secţiei la care trebuie judecate litigiile vizând aceste contracte, ceea ce impunea sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 din C. proc. civ.
3. Considerentele Înaltei Curţi
Contestaţia în anulare, cale de atac extraordinară, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 503 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., care prevăd următoarele:
"Art. 503. - Obiectul şi motivele contestaţiei în anulare
(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."
Art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori de natură procedurală, constând în omiterea sau confundarea unor elemente ori date materiale, de o asemenea gravitate, încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite. Erorile materiale avute în vedere de textul procedural sunt greşeli evidente de fapt, iar nu de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispoziţiilor legale.
Or, în cauză, se constată că, pe calea contestaţiei în anulare întemeiate pe motivul menţionat anterior, sunt evocate critici cu privire la fondul litigiului dedus judecăţii, iar nu critici care să poată fi circumscrise noţiunii de eroare materială în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
În susţinerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., criticile din contestaţia în anulare reprezintă veritabile critici de legalitate şi temeinicie aduse hotărârii pronunţate în recurs, contestatorul fiind nemulţumit atât de soluţia instanţei de recurs, cât şi de considerentele pe care se sprijină soluţia de dispozitiv.
Din expunerea anterioară, se observă că instanţa de recurs a reîncadrat criticile invocate de recurent în susţinerea motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 din C. proc. civ., în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5 din C. proc. civ., analizând argumentele invocate în recurs şi răspunzând detaliat acestora în cuprinsul considerentelor hotărârii.
În condiţiile în care susţinerile din contestaţia în anulare reprezintă veritabile critici referitoare la hotărârea instanţei de recurs, acestea nu pot fi încadrate în ipotezele reglementate de art. 503 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., care se referă strict şi limitativ la erori materiale şi la omisiunea de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent.
Astfel fiind, analiza aspectelor de fapt şi de drept invocate de contestator cu privire la soluţia şi considerentele hotărârii atacate excedează limitele învestirii instanţei în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, restrânsă la motivele expres şi limitativ reglementate de art. 503 din C. proc. civ., în cadrul căreia nu se poate proceda la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, întrucât s-ar aduce atingere principiului res judicata.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de recurentul-revizuent A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 79 din 4 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2022.
GGC - ED