Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 398 din data de 28 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a dispus următoarele:

1. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpatului A. din trei infracţiuni de fals în declaraţii, prevăzute de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 292 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 631 din C. pen. din 1969, i s-a atras atenţia inculpatului că în cazul în care se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 din C. pen.

2. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. sub aspectul infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 din C. pen.

3. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpatului C. din trei infracţiuni de fals în declaraţii, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 292 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 631 din C. pen. din 1969, i s-a atras atenţia inculpatului că în cazul în care se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. sub aspectul infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost ridicată măsura asiguratorie a sechestrului, instituit prin ordonanţa din data de 28.03.2016, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A. şi C.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost ridicată măsura asiguratorie a sechestrului, instituit prin ordonanţa din 11.04.2014, asupra sumelor de 18.550 euro şi 114 dolari USA ridicate de la inculpatul C. cu ocazia percheziţiei domiciliare.

S-a constatat că inculpaţii C. şi B. au fost reţinuţi preventiv pe o durată de 24 de ore începând de la data de 08.04.2014 până la data de 09.04.2014.

În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului.

II. Împotriva Sentinţei penale nr. 398 din data de 28 iunie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2016, au formulat apel Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii C. şi A.

Prin Decizia penală nr. 45 din data de 10 mai 2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în majoritate, a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul C. şi pe cale de consecinţă:

A desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 398 din 28 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2016 şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. (e) din C. proc. pen., a încetat procesul penal faţă de inculpatul C., sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. şi trei infracţiuni de fals în declaraţii prevăzute de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 din C. pen., toate în concurs real prevăzut de art. 38 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal faţă de inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din noul C. pen.

În baza art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

A menţinut, în baza art. 292 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. d) din C. pen. anterior, a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 631 din C. pen. din 1969, a atras atenţia inculpatului că în cazul în care se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.

În baza art. 254 alin. (3) din C. pen. anterior, a confiscat de la inculpatul A. suma de 80.000 euro în echivalent în RON, la cursul BNR de la data plăţii.

A dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A., până la concurenţa sumei de 80.000 euro.

A respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul A.

A obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate stat în fond şi în apel.

În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C. proc. pen., a obligat pe inculpatul B. la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate stat în fond şi în apel.

A menţinut dispoziţiile sentinţei primei instanţei ce nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., toate celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul C., au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 RON, a rămas în sarcina statului.

III. Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători P1-2022 la data de 25 iulie 2022 sub nr. x/2022, termenul pentru discutarea admisibilităţii în principiu fiind stabilit, în mod aleatoriu, la data de 12 septembrie 2022.

În drept, condamnatul A. a invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 26 septembrie 2022 s-a dispus admiterea în principiu a contestaţiei în anulare formulate de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 45 din 10 mai 2022 pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2019, s-a respins cererea de suspendare a executării pedepsei aplicate prin aceeaşi decizie şi s-a fixat termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la data de 10 octombrie 2022.

La termenul din data de 10 octombrie 2022, în raport cu împrejurarea că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală era înregistrat Dosarul nr. x/2022, cu termen de judecată la data de 11 noiembrie 2022, ce avea ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, inclusiv cu privire la următoarea problemă de drept: "În aplicarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a analizat incidenţa acestei cauze de încetare în raport de împlinirea termenului de prescripţie specială, însă a omis să aibă în vedere natura simplă/extremă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv inexistenţa unei cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale în perioada 26.06.2018 - 30.05.2022?", precum şi în raport cu obiectul prezentei cauze în majoritate, s-a apreciat că se impune amânarea judecării cauzei la o dată ulterioară soluţionării Dosarului nr. x/2022, motiv pentru care cauza a fost amânată succesiv la data de 5 decembrie 2022 şi 16 ianuarie 2023.

La data de 11 ianuarie 2023, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - a depus o cerere prin care a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare.

La data de 16 ianuarie 2023, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - a învederat instanţei că îşi retrage cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, solicitând să se ia act de această manifestare de voinţă.

La aceeaşi dată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a considerat că, deşi nu a fost publicată Decizia nr. 82 din 19 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2022 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în raport cu soluţia pronunţată şi cu concluziile apărătorului ales al contestatorului condamnat A. şi ale reprezentantului Ministerului Public, nu se mai impune amânarea cauzei.

Prin contestaţia în anulare formulată, contestatorul condamnat A. a învederat că a fost condamnat pentru săvârşirea a doua infracţiuni, iar în momentul în care s-a făcut aplicarea principiului legii penale mai favorabile, instanţa a apreciat ca fiind favorabilă legea veche.

În opinia sa, în cadrul contestaţiei în anulare, ca o cale de reformare a unei decizii pentru erori de procedură, constând în eronata alegere a unei legi penale în locul altei legi, este o chestiune de procedură, şi nu de fond. Prin reaprecierea legii penale mai favorabile în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare nu se încalcă autoritatea de lucru judecat, întrucât nu se pune în discuţie schimbarea încadrării juridice.

De asemenea, a precizat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, la momentul condamnării, existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Astfel, a învederat că la data de 10 mai 2022, era în vigoare Decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din 27.04.2018, decizie care cuprinde dispoziţii clare cu privire la incidenţa prescripţiei penale şi la dispariţia unor temeiuri legale de întrerupere a cursului acesteia. Prin urmare, la momentul soluţionării cauzei existau toate probele necesare pentru pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal.

Prioritar, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în raport cu manifestarea de voinţă a reprezentantului Ministerului Public, va lua act de retragerea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, examinând contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 45 din data de 10 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019, constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale. Contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii anulând-o în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor sau persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanţa de judecată.

Prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestaţiei în anulare se urmăreşte, pe de o parte, respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive, principii care interzic rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de către instanţa de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen., contestaţia în anulare se declară împotriva hotărârilor penale definitive în următoarele cazuri (...); b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; (...).

Prin cererea formulată de contestatorul condamnat A., întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi, pe cale de consecinţă, încetarea procesului penal, constând în aceea că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. privind intervenirea prescripţiei răspunderii penale pentru cele două infracţiuni pentru care a fost condamnat [fals în declaraţii prevăzută de art. 292 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000].

Cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.. presupune o eroare de procedură, constând în omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e) - h), j) din C. proc. pen. pentru care existau probe în cauză. Nu poate interveni anularea caracterului definitiv al deciziei în considerarea unor fapte juridice noi, ci doar în considerarea faptelor juridice existente la data deciziei de condamnare, ale căror efecte nu au fost observate de instanţa de apel.

Totodată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că prin Decizia nr. 67/25.10.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen.

Determinarea legii penale mai favorabile într-o cauză determinată nu intră în sfera erorilor de procedură a căror remediu îşi poate găsi rezolvarea prin intermediul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, ci constituie o chestiune de judecată circumscrisă raţionamentului judiciar pe care instanţa îl dezvoltă asupra fondului cauzei. Aceasta întrucât determinarea legii penale mai favorabile presupune, prin raportare la situaţia de fapt reţinută de instanţa învestită cu judecarea cauzei, o comparare a normelor penale succesive şi evaluarea unor criterii referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute, condiţiile de incriminare sau de tragere la răspunderea penală.

Aşadar, întrucât nu face parte din categoria erorilor de procedură, determinarea legii penale mai favorabile nu poate constitui un temei pentru exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare. Deopotrivă, evaluarea raţionamentului avut în vedere de instanţa de judecată la alegerea legii penale mai favorabile nu poate fi realizată pe calea contestaţiei în anulare nici în mod indirect, prin invocarea naturii diferite a normelor care reglementează prescripţia răspunderii penale ca urmare a controlului de constituţionalitate, întrucât raportul dintre acestea este unul de subsidiaritate. Mai exact, instanţa determină legea penală mai favorabilă şi în funcţie de aceasta face aplicarea normelor privind prescripţia răspunderii penale. O modificare legată de această din urmă instituţie nu poate, în absenţa unei erori de procedură, să justifice un control judiciar al raţionamentului avut în vedere de instanţa de judecată care s-a pronunţat asupra fondului cauzei, întrucât ar converti calea extraordinară de atac în una de reformare ce i-ar permite o reevaluare a chiar fondului cauzei.

Or, contrar susţinerilor apărării, art. 154 din Noul C. pen. nu este incident în speţă, în realitate, apărarea formulând critici cu privire la stabilirea legii penale mai favorabile, ceea ce excedează analizei care se poate realiza în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare. Stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţelor învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept) şi nu poate face obiectul controlului în cadrul contestaţiei în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 426 din Codul procedură penală.

Aplicarea dispoziţiilor art. 154 din Noul C. pen. ar fi fost posibilă doar în situaţia în care instanţa care a judecat cauza (în fond şi în apel) ar fi stabilit că legea incidentă raportului juridic dedus judecăţii ar fi fost C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014.

Or, în speţă, se constată că, prin Sentinţa penală nr. 398 din data de 28 iunie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2016, modificată prin Decizia penală nr. 45 din data de 10 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 5.000 RON amendă penală pentru infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. şi la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 din C. pen.

Sub aspectul situaţiei de fapt, în esenţă, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care l-a ajutat pe inculpatul C. pentru ca acesta, în calitate de primar al municipiului Constanţa, să primească în anul 2011 suma de 175.000 euro în schimbul efectuării de demersuri atât în cadrul atribuţiilor de serviciu, cât şi contrare acestor atribuţii, în vederea câştigării licitaţiei organizate de RAEDPP Constanţa pentru construirea de locuinţe modulare în cadrul Campusului social Henri Coandă de către societatea D. SRL, în condiţii favorabile acestei societăţi, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de luare de mită.

Ajutorul acordat de inculpatul A. inculpatului C. a constat în punerea în punerea la dispoziţie a contului său personal din Israel pentru a primi o parte din banii daţi drept mită.

S-a mai reţinut că faptele inculpatului A. de nu a menţiona existenţa contului său personal deschis la E., precum şi disponibilul existent în acest cont, în declaraţiile de avere depuse la datele de 25.05.2011, 30.05.2012 şi 18.12.2012, în calitate de senator, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că, în condiţiile în care, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, au stabilit că legea penală mai favorabilă, aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, este C. pen. din 1969, calculul prescripţiei răspunderii penale se face tot în baza acestui act normativ.

Astfel, se constată că termenul general al prescripţiei răspunderii penale (art. 122 din C. pen. din 1969) a fost întrerupt de mai multe ori prin efectuarea de acte care, potrivit legii, trebuiau comunicate suspectului sau inculpatului, începând să curgă, de fiecare dată, un nou termen de prescripţie [art. 123 alin. (2) din C. pen. din 1969]. În aceste circumstanţe nu se ia în calcul termenul general de prescripţie, ci termenul de prescripţie specială a răspunderii penale care, în conformitate cu art. 124 raportat la art. 122 din C. pen. din 1969, la momentul pronunţării deciziei instanţei de apel, nu era împlinit pentru niciuna dintre infracţiunile pentru care contestatorul a fost condamnat definitiv.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 45 din data de 10 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 45 din data de 10 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.

GGC - ED