Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 21/2023

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare

Prin Decizia nr. 135 din 23 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, a fost respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 6008 din 2 decembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2018.

În motivare, s-a reţinut hotărârea recurată a fost pronunţată la 2 decembrie 2021, astfel că termenul prevăzut de art. 421 alin. (2) teza întâi C. proc. civ. s-a împlinit la 8 decembrie 2021, iar recursul, depus la oficiul poştal la 17 ianuarie 2022, a fost formulat cu depăşirea termenului prevăzut de lege, ceea ce atrage sancţiunea decăderii din dreptul de a exercita calea de atac, sancţiune prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

2. Contestaţia în anulare declarată în cauză

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, A. a formulat contestaţie în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.

În motivare, a arătat că procedura de citare la termenul de judecată când instanţa a rămas în pronunţare a fost nelegal îndeplinită, fiindcă partea nu a fost prezentă.

De asemenea, a arătat că recursul nu era tardiv declarat, ci în termen.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată în drept pe art. 509 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

3. Apărările părţilor

Intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea căii extraordinare de atac, ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea supusă analizei s-au invocat, ca temei de drept al contestaţiei în anulare, dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va analiza prezenta cale de atac extraordinară din perspectiva art. 503 C. proc. civ., având în vedere că s-a invocat lipsa de procedură cu contestatorul la termenul de judecată când s-a pronunţat decizia contestată.

Potrivit art. 503 alin. ("(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

De asemenea, alin. (2) C. proc. civ. stipulează "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză."

Înalta Curte reţine că în cuprinsul contestaţiei în anulare s-a indicat că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită, fără a fi aduse argumente în sprijinul acestei critici.

Din cuprinsul dosarului soluţionat prin decizia contestată, Înalta Curte reţine că la termenul de judecată din 23 mai 2022 procedura de citare a fost legal îndeplinită, cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosarul de recurs.

Prin întâmpinarea depusă la 14 martie 2022 şi aflată la dosarul de recurs, intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt a solicitat judecarea cauzei în lipsă; ca urmare, în mod legal instanţa de recurs a soluţionat pricina, chiar în lipsa părţilor legal citate.

Cum contestatorul nu a indicat care sunt motivele pentru care apreciază că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită, Înalta Curte va respinge această critică ce nu a fost motivată, reţinând, totodată, că lipsa părţilor de la şedinţa de judecată nu împiedică soluţionarea cauzei, câtă vreme s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, cum prevede art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. teza finală "Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă", prevederi legale ce sunt incidente în cauză.

Înalta Curte constată că împrejurările reclamate sumar de contestator nu se circumscriu niciunui motiv de contestaţie în anulare, redate anterior, ci reprezintă, de fapt, nemulţumirea părţii cu privire la soluţia dată de instanţa de recurs.

În consecinţă, aspectele prezentate în motivarea căii de atac nu pot fi supuse analizei în cadrul unei contestaţii în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că dezlegarea cauzei nu a fost bine soluţionată, în conformitate cu opinia contestatorului.

Pentru considerentele expuse, constatând că, în cauză, criticile deduse judecăţi nu se circumscriu motivelor de contestaţie în anulare reglementate de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 135 din 23 mai 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2023.

GGC - ED