Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea recurată
Prin Decizia nr. 2414 din 11 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis excepţia de tardivitate şi a anulat, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B., moştenitoare ale defunctului C. împotriva Deciziei nr. 3264 din 6 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În motivare, s-a arătat că hotărârile pretins potrivnice sunt Decizia civilă nr. 3264 din 06.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosar nr. x/2015 şi Decizia civilă nr. 478 din 31 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosar nr. x/2015
Ultima hotărâre, în sensul dispoziţiilor legale redate anterior, este Decizia civilă nr. 3264 din 06 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2015, astfel încât, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru formularea cererii de revizuire în cazul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a împlinit la data de 06 noiembrie 2020.
Cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost depusă la data de 25 martie 2021 (conform ştampilei Curţii de Ape Bucureşti), astfel încât faţă de data la care a rămas definitivă ultima hotărâre, instanţa a constatat că revizuirea a fost introdusă cu încălcarea termenului de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
2. Recursul
Împotriva acestei decizii, revizuentele A. şi B. au formulat recurs.
În cuprinsul criticilor, au susţinut nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Au arătat că cererea de revizuire nu este tardivă, întrucât deciziile pretins contrare au fost pronunţate în contradictoriu cu defunctul C., din culpa instanţei; procedând în acest fel, instanţa a aplicat greşit prevederile art. 184 C. proc. civ.
În consecinţă, recurentele au susţinut că termenul pentru declararea căii de atac extraordinare a revizuirii a fost suspendat, făcând referire la art. 184 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., care prevede că termenul procedural se întrerupe şi curge unul nou când intervine moartea părţii. Ca urmare, întrucât revizuentele nu au fost parte din procesele în care s-au pronunţat hotărârile pretins contrare, împotriva lor nu curge termenul de revizuire de 1 lună.
În subsidiar, au susţinut şi temeinicia cererii de revizuire, insistând că cele două decizii sunt contrare, astfel că se impune admiterea cererii de revizuire.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că recurentele şi-au întemeiat criticile pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că analiza acestora urmează a fi făcută din prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât este criticată atât aplicarea art. 184 C. proc. civ., cât şi calcularea termenului de declarare al revizuirii pentru contradictorialitate de hotărâri, aşadar criticile au în vedere norme de procedură civilă şi nu norme de drept material; în plus, în cuprinsul motivelor de recurs nu se regăsesc critici care să facă referire la lipsa motivării, la contradictorialitatea considerentelor sau la motive străine de natura cauzei, pe care instanţa să le poată circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural, care sunt sancţionate cu nulitatea, potrivit art. 174 C. proc. civ., care reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.
Sub imperiul acestui motiv de recurs se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, etc.; dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură.
În cazul nulităţii relative, art. 175 alin. (1) C. proc. civ. prevede condiţia vătămării "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia".
În speţa de faţă, prin memoriul de recurs, s-a susţinut greşita aplicare a art. 184 alin. (4) C. proc. civ., pe motiv că Decizia nr. 3264/2020 a Curţii de Apel Bucureşti ar fi fost pronunţată în contradictoriu cu defunctul, iar nu cu recurentele; ca urmare, împotriva lor nu poate curge termenul de declarare al căii de atac extraordinare a revizuirii, cum greşit a constatat instanţa de revizuire.
Aceste susţineri sunt nefondate şi urmează a fi respinse.
Potrivit art. 184 C. proc. civ., care reglementează curgerea termenelor:
"(1) Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.
(2) Se consideră că actul a fost comunicat părţii şi în cazul în care aceasta a primit sub semnătură copie de pe act, precum şi în cazul în care ea a cerut comunicarea actului unei alte părţi.
(3) Termenul procedural nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă mai înainte, se întrerupe faţă de cel lipsit de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu a fost desemnată o persoană care, după caz, să îl reprezinte sau să îl asiste.
(4) Termenul procedural se întrerupe şi un nou termen începe să curgă de la data noii comunicări în următoarele cazuri:
1. când a intervenit moartea uneia dintre părţi; în acest caz, se face din nou o singură comunicare la ultimul domiciliu al părţii decedate, pe numele moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea fiecărui moştenitor;
2. când a intervenit moartea reprezentantului părţii; în acest caz, se face din nou o singură comunicare părţii.
Din cronologia evenimentelor, instanţa reţine că la 20 mai 2016 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti Dosarul nr. x/2015, ce avea ca obiect apelul formulat de C. împotriva Sentinţei nr. 933 din 13 aprilie 2016 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă.
Prin încheierea din 17 octombrie 2016, instanţa a suspendat judecata apelului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
La termenul de judecată din 2 septembrie 2019, s-au prezentat A. şi B., care au învederat instanţei că apelantul C. a decedat, au depus certificatul de deces şi cel de calitate de moştenitor nr. x din 24 octombrie 2017 emis de notarul public şi au solicitat introducerea lor în cauză, în calitate de moştenitoare, precum şi menţinerea măsurii suspendării cauzei, întrucât dosarul anterior menţionat nu fusese definitiv soluţionat. Ca urmare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a menţinut măsura suspendării dispusă anterior.
La 30 iulie 2020, A. şi B., în calitate de moştenitoare ale defunctului C., au formulat cererea de repunere pe rol a procesului; ca urmare, s-a acordat termen de judecată la 7 septembrie 2020, pentru când a fost citat defunctul C.
La termenul de judecată din 7 septembrie 2020, s-au prezentat A. şi B., în calitate de moştenitoare ale defunctului C., prin avocat D., cu delegaţie la fila x.
La acest termen de judecată, instanţa a rămas în pronunţare asupra apelului, iar prin Decizia nr. 3264 din 6 octombrie 2020, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul C. împotriva Sentinţei civile nr. 933/13.04.2016, pronunţate de Tribunal Ilfov, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul-pârât Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov.
Înalta Curte reţine că recurentele s-au prezentat în instanţă, în locul defunctului lor tată, continuând demersul juridic iniţiat de acesta, respectiv apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 933/13.04.2016 pronunţate de Tribunal Ilfov, secţia civilă. Astfel, recurentele au adus la cunoştinţa instanţei decesul apelantului, care s-a produs pe durata suspendării cauzei, şi au solicitat introducerea în cauză în nume propriu, în calitate de moştenitoare, calitate dovedită cu certificatul de calitate de moştenitor.
Mai mult, la termenul de judecată la care apelul a fost soluţionat, s-a prezentat avocatul ales al defunctului apelant, care a răspuns pentru apelantele reclamante A. şi B., în calitate de moştenitoare ale defunctului C.; or, o eventuală viciere a procedurii de citare de la termenul din 7 septembrie 2020 nu mai poate fi pusă în discuţie, faţă de prevederile art. 160 alin. (2) C. proc. civ.
Aşadar, din cele anterior redate, Înalta Curte reţine că A. şi B. aveau cunoştinţă de procesul derulat, acestea formulând cerere de introducere în cauză, în calitate de moştenitoare ale defunctului C., cum reiese din certificatul de calitate de moştenitor nr. x din 24 octombrie 2017 emis de notarul public.
Ca urmare, deşi în dispozitivul hotărârii este trecut defunctul C., şi nu moştenitoarele acestuia (A. şi B.) această împrejurarea nu are valenţele juridice pe care le prezintă recurentele şi nu reprezintă o vătămare în sensul textului de lege anterior redat, care să impună desfiinţarea deciziei.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că termenul procedural de declarare a căii extraordinare de atac nu a fost întrerupt, ci a continuat să curgă împotriva recurentelor A. şi B., în calitate de moştenitoare ale defunctului C., nefiind incident în cauză art. 164 alin. (4) C. proc. civ.
Faţă de considerentele anterior expuse, reţinând deci că termenul de declarare al căii extraordinare de atac nu a fost întrerupt, Înalta Curte constată că este legală soluţia pronunţată de instanţa de revizuire, prin care cererea de revizuire a fost respinsă, ca tardiv formulată.
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurenta revizuentă, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
În cauză, prin cererea de revizuire, recurenta a susţinut că Decizia civilă nr. 3264 din 06.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosar nr. x/2015 este contrară Deciziei civile nr. 478 din 31 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosar nr. x/2015
Ultima hotărâre judecătorească, a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire, este Decizia civilă nr. 3264 din 06 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2015, care a rămas definitivă la data pronunţării, astfel cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
În consecinţă, data pronunţării Deciziei nr. 3264 din 06 octombrie 2020 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.
În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 06 octombrie 2020 şi s-a împlinit la 06 noiembrie 2020, care a fost o zi lucrătoare.
Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost depusă la 25 martie 2021 (conform ştampilei Curţii de Apel, Bucureşti), cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a sancţiunii decăderii revizuentelor din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere cele arătate mai sus, reţinând că recurentele revizuente au formulat critici ce sunt nefondate şi că decizia recurată este legală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. şi B., moştenitoare ale defunctului C. împotriva Deciziei nr. 2414 din 11 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2023.
GGC - ED