Şedinţa publică din data de 23 februarie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 08 aprilie 2022 pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor si Proiectelor Europene - Direcţia Generala Programe Europene Infrastructura Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare, a solicitat anularea Raportului de neconformitate nr. x/15.10.2021, aferent contractului de lucrări nr. x/13.07.2021 CL25Y, având ca obiect "Extinderea facilităţilor de captare, înmagazinare si tratare apa potabilă în aglomerarea Balteni-Perieti-Schitu", comunicat sub numărul x/15.10.2021 şi înregistrat cu nr. x/15.10.2021, precum şi a Deciziei nr. 6298/14.12.2021, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată împotriva Raportului de neconformitate nr. x/15.10.2021.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 396 din 31 august 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă, că, raportat la subiectele raportului juridic litigios, competenţa teritorială exclusivă revine Tribunalului Bucureşti, fiind aplicabilă teza finală a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care stipulează că reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 6521 din 08 decembrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare.
În motivarea hotărârii, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu are calitatea de autoritate publică în sensul prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, din ansamblul dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 s-a constatat că în raportul de drept administrativ dedus judecăţii nu reclamantul are calitatea de autoritate publică în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, acesta fiind beneficiarul contractului de finanţare, ci pârâtul este organul de stat care acţionează în regim de putere publică iar în virtutea competenţei legale, de gestionare a fondurilor europene a şi emis actele administrative care sunt contestate în prezenta cauză, reclamantul având în speţă calitatea de persoană vătămată.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare, a solicitat anularea Raportului de neconformitate nr. x/15.10.2021, aferent contractului de lucrări nr. x/13.07.2021 CL25Y, având ca obiect "Extinderea facilităţilor de captare, înmagazinare si tratare apa potabilă în aglomerarea Balteni-Perieti-Schitu", comunicat sub numărul x/15.10.2021 şi înregistrat cu nr. x/15.10.2021, precum şi a Deciziei nr. 6298/14.12.2021, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată împotriva Raportului de neconformitate nr. x/15.10.2021.
Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă vizează aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce priveşte consecinţele pe care le atrage încadrarea reclamantului autoritate publică în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanţei competente teritorial să judece cauza.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei: "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului".
De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamanta A. S.A. are calitatea de autoritate publică, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "autoritate publică - orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică".
Astfel, reclamanta are calitate de autoritate publică asimilată, având în vedere faptul că, deşi este o societate înfiinţată în anul 2007 în baza Legii nr. 31/1990, conform Legii nr. 31/1990, prin reorganizarea vechii regii autonome – RAGC, are capital integral public şi prestează un serviciu de utilităţi publice dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, precum şi de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 241/2006 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, încadrându-se în definiţia operatorului de servicii de utilităţi publice dată de art. 2 lit. g) din această lege privind serviciile comunitare de utilităţi publice.
Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză are calitatea de autoritate publică, acesta se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă pârâtul având sediul în municipiul Bucureşti. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de autoritate publică.
Deşi, în prezenta cauză, reclamanta A. S.A. acţionează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o altă autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincţii în textul de lege care reglementează competenţa, în situaţia în care o autoritate publică are calitatea de reclamant într-o acţiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanţei de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă în favoarea acestei instanţe.
Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situaţia reclamanţilor persoane fizice sau juridice, competenţa trebuie tranşată în raport de dispoziţiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului autoritate publică, fără a face distincţie între situaţiile în care se acţionează în calitate de parte vătămată şi cele în care se acţionează ca emitent al actelor atacate.
Prin urmare, în considerarea calităţii de autoritate publică a reclamantei A. S.A. şi a locului situării sediului pârâtului Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripţia teritorială a municipiului Bucureşti.
În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 februarie 2023.