Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2023
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.03.2020 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, anularea Hotărârii nr. 2 din 17.01.2020, emise de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi, pe cale de consecinţă, constatarea legalităţii şi temeiniciei Hotărârii nr. 68199/30.10.2019 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, precum şi a Deciziei de Imputare nr. 46998/06.09.2019.
Prin încheierea de şedinţă din data de 30.09.2020, instanţa de fond a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului A..
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 137 din 25 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi A..
3. Cererile de recurs
3.1. Împotriva sentinţei nr. 137 din 25 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare (în ceea ce priveşte art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), respectiv casarea sentinţei recurate (în ceea ce priveşte art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).
Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că instanţa a apreciat că prevederile art. 58 din Instrucţiunile M.A.I. nr. 114/2013 sunt de strictă interpretare şi nu se impune o interpretare extensivă, fără a se raporta la argumentele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Astfel, susţine instanţa de fond nu a analizat motivele din acţiunea introductivă, rezumându-se numai la menţionarea prevederilor art. 58 din Instrucţiuni şi la faptul că acestea sunt de strictă interpretare. Or, prin cererea de chemare în judecată a arătat că prin hotărârea C.J.I. nr. 2/2020 s-a adăugat în mod nepermis la lege, în condiţiile în care în instrucţiuni se vorbeşte de şeful competent şi şeful eşalonului ierarhic superior, pentru fiecare din aceştia fiind stabilite anumite atribuţii/sarcini.
Consideră că hotărârea recurată nu conţine motivele care au stat la baza respingerii acţiunii.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că prevederile art. 58 din Instrucţiunile M.A.I. nr. 114/2013 sunt de strictă interpretare şi că aceste prevederi au fost interpretate eronat de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor. Invocând prevederile art. 57 şi art. 58 din Instrucţiuni, susţine că acestea vorbesc de comandantul sau şeful competent (cel care a constatat sau a luat la cunoştinţă de producerea unei pagube) şi de şeful eşalonului ierarhic superior (conducătorul unităţii în subordinea căreia se află cel care a constatat paguba).
Precizează că s-a considerat că sunt de strictă interpretare dispoziţiile art. 58 din Instrucţiunile M.A.I. nr. 114/2013, ale art. 23 din Ordonanţa nr. 121/1998 şi ale art. 57 din Instrucţiunile M.A.I. nr. 114/2013, deşi articolele menţionate reglementează situaţii diferite, motiv pentru care a apreciat că modul de interpretare al Comisiei reprezintă o adăugare nepermisă la lege.
Concluzionând, arată că hotărârea a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale, întrucât instanţa de fond a avut în vedere numai prevederile de la art. 58 din Instrucţiunile M.A.I. nr. 114/2013, fără a lua în considerare şi celelalte articole invocate de recurentul-pârât, pe baza cărora se putea face o interpretare corectă a situaţiei de fapt.
Pe fondul cauzei, solicită rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat recurs incident pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi respingerea acţiunii reclamantului, ca lipsită de interes.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei de interes invocată de recurentul-pârât.
Susţine că interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere şi că în speţă, prin actul administrativ atacat, a fost admisă contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 68199 din 30 octombrie 2019 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, a fost anulată Decizia de imputare nr. 46998 din 6 septembrie 2019 şi s-a dispus efectuarea unei noi cercetări administrative de către specialiştii din cadrul unităţii ierarhic superioare, respectiv Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Astfel, consideră că prin Hotărârea Comisie de Jurisdicţie a Imputaţiilor nr. 2/17.01.2020, drepturile şi interesele legitime ale recurentului-reclamant Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova nu au fost vătămate.
În acest sens, invocă dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi art. 43 din Ordonanţa de Guvern nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, care se referă la faptul se pot adresa instanţei judecătoreşti competente persoanele obligate la repararea prejudiciului, care consideră că au fost lezate într-un drept legitim.
Sub acest aspect, arată că actele administrative contestate nu sunt apte să producă, prin ele însele, vreo vătămare Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, cu atât mai mult cu cât s-a dispus de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, efectuarea unei noi cercetări, urmând ca prejudiciul să fie recuperat.
Prin urmare, întrucât actele administrative supuse controlului judecătoresc nu au produs vreo vătămare instituţiei reclamante, se impunea respingerii acţiunii ca lipsită de interes.
4. Apărările formulate
4.1. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a hotărârii recurate în ceea ce priveşte respingerea acţiunii recurentului-reclamant.
Consideră că în mod corect a reţinut instanţa de fond că problema de drept care trebuie analizată se referă la incidenţa art. 58 din Instrucţiunile M.A.I. nr. 114/2013, dispoziţii care sunt de strictă interpretate, astfel că nu se impune o interpretare extensivă a acestora.
4.2. Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
În esenţă, arată că în raport cu data la care a fost dispusă cercetarea administrativă, respectiv 12.12.2017, şi data finalizării acesteia, precum şi cu data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă, 09.08.2019, rezultă că cercetarea s-a efectuat cu nerespectarea art. 23 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 121/1998, sens în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998, potrivit cărora după expirarea termenelor indicate, paguba se impută celor vinovaţi de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate prin cererile de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamantul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a învestit instanţa de contencios administativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, anularea Hotărârii nr. 2 din 17.01.2020, emise de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi, pe cale de consecinţă, constatarea legalităţii şi temeiniciei Hotărârii nr. 68199/30.10.2019 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, precum şi a Deciziei de Imputare nr. 46998/06.09.2019.
Examinând considerentele hotărârii recurate, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., invocate de către recurenţi, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a analizat toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată şi nici nu a reţinut starea de fapt în raport cu care a aplicat prevederile legale arătate în considerente.
Astfel, cu titlu exemplificativ, se constată că instanţa de fond nu a analizat susţinerile reclamantului referitoare la faptul că Instrucţiunile M.A.I. nr. 114/2013 prevăd în conţinutul lor două paliere de decizie, respectiv comandantul/şeful unităţii şi comandantul/şeful eşalonului ierarhic superior, iar din interpretarea art. 68 alin. (1) teza I din instrucţiuni, comandantul/şeful competent este cel care ia hotărârea asupra rezultatului cercetării administrative, respectiv comandantul/şeful care a ordonat-o, iar potrivit tezei a II-a, comandantul/şeful competent în a lua hotărârea asupra rezultatului cercetării este comandantul/şeful în subordinea căruia se află personalul din cadrul eşalonului superior, doar atunci când cercetarea s-a executat de personalul cu atribuţii de îndrumare şi control din cadrul acestui eşalon.
În mod concret, s-a susţinut că în mod greşit Comisia a reţinut că prelungirea termenului de anchetă a fost făcută în mod neregulamentar de o persoană care nu avea competenţa legală şi astfel ancheta s-a realizat tardiv-a arătat recurentul că suspendarea anchetei s-a realizat de inspectorul şef al IPJ Prahova, în loc de Inspectorul general al poliţiei române).
Instanţa de fond nu a analizat nici susţinerile reclamantului referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 58 din Instrucţiunile M.A.I. nr. 114/2013 în raport cu competenţa de a hotărî, la finalizarea cercetării administrative, aplicarea uneia dintre măsurile de la art. 70 lit. a)-f) din aceleaşi instrucţiuni.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, invocate de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond.
Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a analizat toate susţinerile relevante din cererea de chemare în judecată şi nici nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei de interes, invocate de către Ministerul Afacerilor Interne prin întâmpinare.
Or, în lipsa analizării acestor aspecte de către instanţa de fond, instanţa de recurs nu poate proceda la analiza lor, impunându-se casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu se poate considera că sentinţa atacată răspunde cerinţei privind motivarea soluţiilor pronunţate de către instanţele judecătoreşti, respectiv a exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi ale art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde: "b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, în raport cu toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judecătoresc de către instanţa ierarhic superioară, constituind o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de dovezi ale părţilor, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanţei de control judiciar să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă şi pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.
În acest mod, a fost încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.
Prin urmare, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamantă, urmând să analizeze toate aspectele deduse judecăţii în prezenta cauză, să reţină starea de fapt în raport cu care a aplicat prevederile legale arătate în considerente, pronunţându-se în acelaşi timp, şi asupra excepţiei lipsei de interes, invocate de către Ministerul Afacerilor Interne prin întâmpinare.
În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor din ambele recursuri care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul principal declarat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova şi recursul incident declarat de Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor împotriva sentinţei nr. 137 din 25 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul principal declarat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova şi recursul incident declarat de Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor împotriva sentinţei nr. 137 din 25 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 12 ianuarie 2023.