Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.02.2020 pe rolul Tribunalului Ialomiţa – secţia civilă, reclamanţii A., B. şi C., specialişti I.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa:
- anularea deciziilor Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 508, 510, 563/27.11.2019, privind stabilirea drepturilor salariale pe baza VRS începând cu data de 09.04.2015;
- emiterea unor noi decizii de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care să li se stabilească drepturile salariale pe baza VRS în cuantum de 421,36lei, respectiv 463,5 RON, începând cu data de 09.04.2015 la acelaşi nivel cu specialiştii IT din tribunale, respectiv cu includerea nivelului instanţei/parchetului de 5%, în aplicarea prevederilor legale şi a deciziei CCR nr. 794/2016.
Prin sentinţa civilă nr. 539 F, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa – secţia civilă în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1055 din 28 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, având ca obiect "obligaţia de a face".
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 1055 din 28 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C., solicitând admiterea recursului, anularea sentinţei recurate şi, în rejudecare, revocarea deciziilor Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 508, 510 şi 563/27.11.2019, privind stabilirea drepturilor salariale pe baza VRS începând cu data de 09.04.2015 şi obligarea la emiterea unor noi decizii de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care să li se stabilească drepturile salariale pe baza VRS în cuantum de 421,36 RON, respectiv 463,5 RON, pentru perioada 09.04.2015-31.12.2017, la acelaşi nivel cu specialiştii IT din tribunale, respectiv cu includerea nivelului instanţei/parchetului de 5%, în aplicarea prevederilor legale şi a deciziei CCR nr. 794/2016.
Recurenţii-reclamanţi arată, în esenţă, că cererea lor vizează perioada 09.04.2015-31.12.2017, având în vedere că de la 01.01.2018 nivelul instanţei a fost în considerare la stabilirea salariului; că diferenţele de salarizare dintre specialiţtii IT din cadrul instanţelor şi cei din cadrul parchetelor au apărut în 2008, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 97/2008.
Prezintă modalitatea de stabilire a salariului de bază conform O.G. nr. 8/2007 şi modul de calcul ce a generat, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 97/2008, diferenţele salariale între cele două categorii de specialişti IT.
Susţin că legiuitorul a dorit eliminarea acestor diferenţe, sens în care invocă Decizia nr. 36/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi recomandarea Plenului CSM în raport cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016.
4. Apărările formulate
Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate.
II. Soluţia instanţei de recurs
2.1. Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului formulat de către reclamanţii A., B. şi C., invocată de către instanţa de recurs din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.: "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Examinând cererea de recurs formulată de către reclamanţii A., B. şi C., Înalta Curte constată, sub un prim aspect, faptul că recurenţii-reclamanţi nu au indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. ce constituie temeiul de drept al cererii de recurs.
De asemenea, din examinarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurenţi nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aceştia prezentând starea de fapt şi textele de lege pe care le consideră a fi incidente speţei.
Cu alte cuvinte, cererea de recurs nu conţine critici de nelegalitate aduse hotărârii recurate, ci consideraţii cu caracter general, precum şi nemulţumirea recurenţilor-reclamanţi faţă de soluţia instanţei de fond, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate.
În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind verificarea aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Or, în speţă, susţinerile din cererea de recurs nu pot face obiectul căii de atac a recursului în lipsa unor critici concrete aduse legalităţii hotărârii recurate, care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.
Prin urmare, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât nu conţine motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.
Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.
Astfel fiind, întrucât recuenţii-reclamanţi nu s-au conformat exigenţelor cerute de lege şi nu au formulat critici care să poată fi analizate în calea de atac a recursului, Înalta Curte va constata nul recursul de faţă.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de C., B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 1055 din 28 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de C., B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 1055 din 28 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 12 ianuarie 2023.