Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1978 din 24 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureșt, secția de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC T.C. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Ilfov, având ca obiect anularea deciziei nr. 239 din 30 iulie 2003, emisă de primul pârât și anularea parțială a procesului-verbal nr. 361/785 din 29 octombrie 2001, încheiat de a două pârâtă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În motivarea acțiunii s-a susținut că prin încălcarea prevederilor art. 212 din O.U.G. nr. 297/2000, potrivit cărora „cota din profitul brut reinvestit de către întreprinderile mici și mijlocii, nu se impozitează”, s-au reținut în sarcina reclamantei, datorii fiscale pe anul 2000, în sumă de 2.972.090.796 lei (diferențe de impozit pe profit și majorări de întârziere aferente acestor diferențe).
Avându-se în vedere că ordonanța invocată de reclamantă a intrat în vigoare, prin publicare în Monitorul Oficial, la data de 30 decembrie 2000, au fost înlăturate susținerile reclamantei, apreciindu-se că dacă legiuitorul ar fi dorit ca prevederile ordonanței să se aplice pentru tot anul 2000, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres.
Ca atare, soluția dată de Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 239 din 30 iulie 2003, contestației formulate împotriva procesului-verbal din 29 octombrie 2001, a fost considerată ca legală.
În termen legal, împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, reclamanta SC T.C. SRL.
Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 și art. 3041 C. proc. civ., recurenta a arătat în esență că este nelegală și chiar neconstituțională, interpretarea instanței de fond asupra neaplicării O.U.G. nr. 297/2000 (M. Of. nr. 707/30.12.2000), din moment ce exercițiul financiar se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. În opinia recurentei, prevederile O.U.G. nr. 297/2000 se aplică pentru întreg exercițiul financiar 2000, iar în sprijinul acestei susțineri s-au invocat dispozițiile art. 78 din Constituția României, principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus și regula interpretării teleologice a actelor normative (potrivit scopului urmărit de legiuitor).
Pe fondul cauzei, recurenta a precizat că îndeplinește toate condițiile pentru a beneficia de prevederile ordonanței de urgență, fiind înregistrată ca întreprindere mică și mijlocie la Camera de Comerț și Industrie și luată în evidența Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Ilfov.
Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Ilfov a solicitat, prin întâmpinare, menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței recurate.
Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., îl va respinge ca atare.
Obiectul contestației formulate la Ministerul Finanțelor Publice l-a constituit diferența de impozit pe profit pe anul 2000 și majorările de întârziere aferente, astfel cum au fost stabilite prin procesul-verbal nr. 361/785 din 29 octombrie 2001, întocmit de organele de control ale Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Ilfov.
Prin decizia nr. 239 din 30 iulie 2003, Ministerul Finanțelor Publice a respins ca neîntemeiată, această contestație, reținând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 212 din O.U.G. nr. 297/2000, pentru profitul reinvestit de societatea reclamantă, anterior datei de 30 decembrie 2000, dată la care s-a publicat în Monitorul Oficial, această ordonanță de urgență.
În mod corect, instanța fondului a constatat ca legală și temeinică, soluția Ministerului Finanțelor Publice, aplicând principiul constituțional conform căruia „legea se aplică numai pentru viitor”.
Așa cum însăși recurenta subliniază în dezvoltarea motivelor sale de recurs cu privire la intrarea în vigoare a unui act normativ, în art. 78 din Constituția României (nerevizuită), se prevede că „legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei”.
Cum în cuprinsul O.U.G. nr. 297/2000 nu este prevăzută o anume dată a intrării în vigoare a dispozițiilor ei, rezultă că aceasta a intrat în vigoare și s-a aplicat începând cu data publicării - 30 decembrie 2000.
Așadar, nu poate fi primită susținerea recurentei, privind incidența dispozițiilor art. 212 din ordonanța în discuție, privind neimpozitarea cotei parte din profitul brut reinvestit. A primi punctul de vedere al recurentei, ar echivala cu acceptarea aplicării retroactive a legii și, deci, cu încălcarea dispozițiilor constituționale mai sus citate.
În ce privește regula interpretării teleologice la care a făcut trimitere recurenta, tocmai în aplicarea acesteia se impune a se sublinia că dacă legiuitorul ar fi urmărit ca prevederile acestei ordonanțe de urgență să se aplice pentru întreg exercițiul financiar al anului 2000, ar fi precizat acest lucru în conținutul ordonanței.
Rezultă, așadar, că prevederile art. 212 din O.U.G. nr. 297/2000, sunt aplicabile numai pentru profitul brut reinvestit de către întreprinderile mici și mijlocii, după data de 30 decembrie 2000.
Față de cele expuse, se constată că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinței recurate, aceasta fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC T.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 1978 din 24 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2005.