Şedinţa publică din data de 21 februarie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea/contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj – secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 18.02.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:
- constatarea nulităţii absolute a Deciziei nr. 58/19.01.2022 emisă de către pârâtă, în temeiul art. 252 coroborat cu art. 251 din Codul muncii;
- restabilirea situaţiei anterioare emiterii actului de concediere prin reintegrarea reclamantului pe funcţia de reprezentant comercial, deţinută anterior concedierii, în temeiul art. 80 alin. (2) Codul muncii;
- plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat de la momentul desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă, inclusiv a bonusurilor lunare din vânzări realizate şi neîncasate la zi, precum şi a primei reprezentând bonificaţia în cuantum de 600 RON, aferentă lunii decembrie 2021, în temeiul art. 80 alin. (1) Codul muncii;
- obligarea pârâtei la îndeplinirea obligaţiilor legale constând în plata contribuţiilor sociale şi impozitelor aflate în sarcina sa, precum şi reţinerea şi virarea contribuţiilor aferente reclamantului pe perioada cuprinsă între desfacerea contractului de muncă şi reintegrarea efectivă, în temeiul art. 40 alin. (1) lit. f) din Codul muncii;
- obligarea pârâtei la efectuarea modificărilor corespunzătoare în Registrul de evidenţă al salariaţilor, în temeiul art. 40 alin. (1) lit. g) din Codul muncii;
- obligarea pârâtei la compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă neefectuate, în temeiul art. 146 alin. (4) Codul muncii;
- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente tuturor drepturilor salariale mai sus menţionate de la data introducerii prezentei acţiuni şi până la data plăţii efective;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu;
La data de 18.05.2022, reclamantul a depus cerere adiţională prin care a solicitat completarea petitelor din cererea introductivă în sensul obligării pârâtei şi la plata diferenţelor salariale aferente perioadei 2019 – 2021, compuse din diferenţă salariu şi bonusuri din vânzări, neîncasate conform tabelelor estimative anexate; a mai arătat că valoarea diferenţelor de bonusuri de 120% pentru cele 35 de luni, începând cu 2019, este de 58400 RON, neplătiţi şi neîncasaţi de la intimată.
La primul termen de judecată, instanţa, în temeiul art. 131 C. proc. civ., a pus în discuţie competenţa teritorială.
Prin sentinţa civilă nr. 1454/2022 din 26 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Cluj – secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Tribunalului Hunedoara competenţa de soluţionare a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Cluj a reţinut că, potrivit prevederilor art. 269 Codul muncii, conflictele de muncă se judecă de către instanţa competentă în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, aceste dispoziţii fiind completate de art. 210 din Legea nr. 62/2011 conform căruia, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, fiind astfel reglementată în mod expres o competenţă teritorială exclusivă şi absolută în această materie.
În acest sens, a reţinut că, din actele dosarului, nu rezultă datele privind domiciliul sau reşedinţa reclamantului în circumscripţia Tribunalului Cluj, acesta având domiciliul în oraşul Petrila, judeţul Hunedoara.
A mai reţinut că susţinerile părţilor legate de aplicabilitatea prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 sunt pertinente, astfel încât cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, legiuitorul stabilind o competenţă alternativă de la cea statuată de art. 269 din Codul muncii.
Pe de altă parte, instanţa a mai reţinut că, aşa cum rezultă din actele dosarului, nici locul de muncă al reclamantului nu se găseşte în circumscripţia Tribunalului Cluj, întrucât, potrivit prevederilor contractului individual de muncă, locul de muncă al reclamantului a fost stabilit "la sediul clienţilor şi la punctele de lucru B. S.R.L.". Suplimentar, s-a mai reţinut că, prin actul adiţional nr. x părţile, definind locul de muncă, au convenit că activitatea de birou se desfăşoară la fabrica din Turda, iar activitatea de teren se desfăşoară pe raza judeţelor Alba şi Hunedoara.
În acest context, a apreciat că instanţa competentă teritorial este Tribunalul Hunedoara, sens în care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă la 27 iunie 2022, sub acelaşi număr de dosar.
La 7 septembrie 2022, reclamantul a depus note de şedinţă prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Hunedoara în soluţionarea cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 1345/2022 din 24 octombrie 2022, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, invocată de reclamant, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Cluj – secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Totodată, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă şi Tribunalul Cluj – secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, sens în care a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
De asemenea, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei până la pronunţarea soluţiei asupra conflictului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de conflict a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Apreciind că, în speţă, competenţa aparţine, în mod alternativ, fie tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul/reşedinţa reclamantul, fie tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are locul de muncă, instanţa de conflict a reţinut că, în speţă, domiciliul reclamantului (Petrila, judeţul Hunedoara - fila x) se află în raza de competenţă teritorială a Tribunalului Hunedoara, iar locul de muncă al reclamantului, aşa cum rezultă din contractul individual de muncă nr. x/2015 este la sediul clienţilor şi la punctele de lucru ale pârâtului, aflate în judeţul Cluj şi judeţul Giurgiu . Totodată, a mai arătat că, din anexa 1 la contractul individual de muncă, rezultă că locul de muncă al reclamantului este pe teren (80%) şi la birou (20%) – fila x – dosar Tribunalul Cluj, iar din actul adiţional nr. x/27.09.2021 activitatea de birou se desfăşoară la fabrica din Turda, judeţul Cluj.
Reţinând că locul de muncă al reclamantului se află în raza de competenţă teritorială a Tribunalului Cluj, instanţa a conchis în sensul că, potrivit art. 116 C. proc. civ., la momentul formulării cererii de chemare în judecată, reclamantul avea posibilitatea de a alege între două instanţe deopotrivă competente din punct de vedere teritorial, respectiv între Tribunalul Hunedoara şi Tribunalul Cluj. Cum reclamantul a ales să se adreseze Tribunalului Cluj, această instanţă a devenit competentă absolut să soluţioneze cauza, competenţa fiind de ordine publică, cu caracter exclusiv.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la data de 23 decembrie 2022, sub nr. x/2022/a1.
Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanţe – Tribunalul Cluj şi Tribunalul Hunedoara – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre ele este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
În cauza de faţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat constatarea nulităţii absolute a unei decizii de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, restabilirea situaţiei anterioare emiterii actului de concediere prin reintegrarea acestuia pe funcţia deţinută anterior concedierii, precum şi obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale.
Aşadar, din perspectiva naturii cererii, aceasta se circumscrie unui conflict individual de muncă, fiind incidente dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, care permit reclamantului să exercite un drept de opţiune, însă numai în ceea ce priveşte tribunalele în a căror circumscripţie se află domiciliul ori, după caz, locul de muncă.
Potrivit art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite potrivit legii, iar potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, aplicabil prin prisma art. 95 pct. 4 C. proc. civ., conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de tribunal.
Cu toate că dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii prevăd că cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social reglementează o excepţie de la această regulă, în sensul că: "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
Având în vedere succesiunea în timp a normelor cu acelaşi obiect şi faptul că au o sferă de aplicare mai restrânsă, în sensul că devin incidente numai în conflictele individuale de muncă în care reclamantul este salariatul, Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii sunt derogatorii de la reglementarea instituită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.
Prin urmare, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de data formulării acţiunii, în cauză, sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.
În altă ordine de idei, deşi dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 consacră un drept de opţiune al reclamantului, aceste norme rămân imperative, deoarece cererile "se adresează" exclusiv uneia din cele două instanţe determinate de legiuitor. Deci, aceste prevederi legale consacră o competenţă teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecţiei salariatului, căruia îi este recunoscut un drept de opţiune, întrucât numai salariatul poate aprecia care aşezare în teritoriu a instanţei serveşte cel mai bine protejării drepturilor şi intereselor sale legitime.
Prin urmare, în ipoteza conflictelor individuale de muncă în care o persoană fizică sesizează instanţa (cum este şi cauza dedusă judecăţii), reclamantul are un drept de opţiune numai între tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul şi cel în a cărui circumscripţie se află locul său de muncă.
În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reţine că, deşi domiciliul reclamantului se află în judeţul Hunedoara, locul de muncă al reclamantului se află în raza teritorială a Tribunalului Cluj (fabrica din Turda, conform actului adiţional nr. x/27.09.2021 – dosar Tribunalul Cluj).
Prin urmare, atât Tribunalul Hunedoara, cât şi Tribunalul Cluj, erau deopotrivă instanţe competente în soluţionarea cauzei, reclamantul având alegerea între acestea două.
În consecinţă, dat fiind că art. 210 din Legea nr. 62/2011 instituie un caz de competenţă teritorială alternativă, rezultă că alegerea instanţei deopotrivă competente aparţine reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ.
În aceste condiţii, introducerea acţiunii pe rolul instanţei în circumscripţia căreia se află locul de muncă al reclamantului impune concluzia că Tribunalului Cluj îi revine competenţa de soluţionare a conflictului de muncă.
Pentru aceste motive, în aplicarea art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 februarie 2023.