Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2023
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la 8 aprilie 2022 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2022, reclamanta A. reprezentată legal prin Sindicatul Naţional Forţa Legii, în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritoriala a Comunei Brebu prin Primar şi Primarul Comunei Brebu, a solicitat să se constate îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea gradaţiei de vechime începând cu luna noiembrie 2017, obligarea pârâtului Primarul Comunei Brebu să emită dispoziţie privind avansarea în gradaţia 2 începând cu luna noiembrie 2017, să stabilească noul salariu de bază al reclamantei prin majorarea salariului de bază cu cota procentuală de 5% şi să îi acorde o despăgubire reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale acordate şi cele la care avea dreptul, începând cu luna noiembrie 2017, actualizate, la care se adaugă dobânda legală, şi în continuare, până la data intervenirii modificării în raportul de muncă.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr. 153/2017.
Prin sentinţa civilă nr. 1749 din 23.06.2022, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi în consecinţă a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
În motivare, instanţa a reţinut că acţiunea nu este formulată de sindicat în numele reclamantei, ci este promovată de reclamantă, sindicatul fiind indicat doar ca reprezentant al acesteia, motiv pentru care decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet competent să soluţioneze recursul în interesul legii, nu este incidentă.
Prin urmare, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 210 din Legea 62/2011 a dialogului social care completează art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cu consecinţa declinării cauzei Tribunalului Prahova, în raza căruia se află atât domiciliul reclamantei, cât şi locul de muncă al acesteia.
2. Cauza a fost înregistrată la 19.07.2022 pe rolul Tribunalului Prahova – secţia I civilă, sub acelaşi număr.
Prin sentinţa civilă nr. 2273 din 26 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Prahova – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, a fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
În motivare, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 şi ale Deciziei nr. 1/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet competent să soluţioneze recursul în interesul legii raportat la prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în sensul că este competent teritorial Tribunalul Dolj, instanţă în a cărei circumscripţie îşi are sediul sindicatul.
3. Dosarul a fost înregistrat la 11 noiembrie 2022, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Prahova, secţia I civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
În cauză se constată că în discuţie nu este competenţa materială procesuală, ci competenţa teritorială a instanţelor de judecată aflate în conflict.
Instanţele au stabilit că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, privind drepturi salariale, competenţa se stabileşte după regulile unui conflict individual de muncă.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
Conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62 din 2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul iar potrivit art. 28 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, salariaţii pot fi reprezentaţi legal de sindicat, care au dreptul de a formula acţiuni în justiţie în numele membrilor săi.
În cauză, se reţine că acţiunea a fost formulată de sindicat în numele membrului său şi nu de către acesta din urmă, întrucât cererea de chemare în judecată poartă antetul sindicatului şi a fost semnată de preşedintele şi consilierul juridic al sindicatului, fiind anexată la dosar şi împuternicirea acordată de angajat organizaţiei sindicale.
Prin urmare, în cauză este relevantă decizia în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, referitor la calitatea procesuală activă a organizaţiilor sindicale în acţiuni promovate în numele membrilor de sindicat, precum şi a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, prin care s-a statuat că instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acţiunilor formulate de sindicat este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Totodată, în contextul celor statuate prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, nu se poate reţine că se instituie o competenţă teritorială exclusivă doar în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se regăseşte sediul organizaţiei sindicale, partea având posibilitatea, în virtutea principiului disponibilităţii, să introducă cererea de chemare în judecată şi la tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă angajatul, potrivit art. 210 din Legea dialogului social nr. 62 din 2011.
În cauză, se constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată de Sindicatul Naţional Forţa Legii în numele membrului său, iar sediul acestuia este în municipiul Craiova, în a cărui raza teritorială funcţionează Tribunalul Dolj.
Prin urmare, Înalta Curte constată că prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Dolj, potrivit dispoziţiilor art. 116 din C. proc. civ., reclamantul şi-a exercitat dreptul de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente, stabilindu-se competenţa teritorială în favoarea instanţei de la sediul sindicatului.
Faţă de considerentele anterior expuse, şi prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ. stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2023.