Şedinţa publică din data de 22 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.06.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat obligarea pârâtei să emită un răspuns petiţiilor nr. x şi y din data de 17 aprilie 2019.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 551 din 7 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligând pârâta la soluţionarea petiţiilor înregistrate sub nr. x/17.04.2019 şi y/17.04.2019.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În susţinerea recursului, recurenta – pârâtă a arătat că prin petiţiile la a căror soluţionare a fost obligată, reclamantul a solicitat soluţionarea cu prioritate a dosarului nr. x C. civ., precum şi comunicarea unei fotocopii a dosarului de despăgubire nr. x
Cu toate acestea, prin petiţia înregistrată la instituţia recurentă cu nr. x la data de 10.11.2016, domnul A. a comunicat că titularii dosarului de despăgubire au decedat, urmând ca după definitivarea procedurii de succesiune, să indice moştenitorii legali ai respectivelor drepturi.
Deşi recurenta a comunicat un răspuns petentului la memoriile sale, solicitându-i certificatul de moştenitor care atestă calitatea sa de persoană îndreptăţită în dosarul de despăgubire, în lipsa unui certificat de moştenitor (care nu a fost depus până în prezent la dosarul de despăgubire), apreciază că instanţa de fond a considerat în mod greşit faptul că poate răspunde solicitărilor reclamantului de soluţionare cu prioritate a dosarului de despăgubire şi de comunicare a unei fotocopii a acestui dosar. În susţinerea celor afirmate, a anexat răspunsul nr. x/01.10.2019.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul – reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile tardivităţii, netimbrării, inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale active, lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi nulităţii recursului, excepţii ce au fost soluţionate la termenul de judecată din 22.02.2022, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual reparaţii pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.
Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Totodată, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 "Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă."
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că obiectul cauzei deduse judecăţii îl reprezintă obligarea pârâtei la soluţionarea cererii reclamantului, aşa cum a solicitat expres prin cererea introductivă.
Instanţa de control judiciar reţine că intimatul-reclamant a invocat refuzul nejustificat al pârâtei de a răspunde petiţiilor înregistrate sub nr. x/17.04.2019 şi y/17.04.2019.
Făcând aplicarea în cauză a dispoziţiilor legale mai sus redate, Curtea constată că în cauză nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a petiţiilor reclamantului, prin care a solicitat soluţionarea cu prioritate a dosarului nr. x C. civ., precum şi comunicarea unei fotocopii a dosarului de despăgubire nr. x
Înalta Curte constată că, anterior, prin petiţia înregistrată la instituţia recurentă cu nr. x la data de 10.11.2016, intimatul-reclamant a comunicat că titularii dosarului de despăgubire au decedat, urmând ca după definitivarea procedurii de succesiune, să indice moştenitorii legali ai respectivelor drepturi .
Faţă de această împrejurare, recurenta a comunicat un răspuns petentului la petiţiile înregistrate sub nr. x/17.04.2019 şi y/17.04.2019, solicitându-i certificatul de moştenitor care atestă calitatea sa de persoană îndreptăţită în dosarul de despăgubire, în lipsa acestei dovezi care să ateste calitatea de persoană îndreptăţită în dosarul de despăgubire cererea neputând fi luată în considerare .
În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că, în mod greşit, prima instanţă a admis acţiunea reclamantului, neputându-i fi imputată autorităţii pârâte împrejurarea că nu a comunicat un răspuns petiţiilor reclamantului înregistrate sub nr. x/17.04.2019 şi y/17.04.2019.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 551 din 7 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 februarie 2022.