Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".
I. Circumstanţele cauzei
În dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" S.A. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a solicitat anularea în parte a Deciziei de soluţionare a contestaţiei fiscale prealabile nr. 406/18.12.2014 emisă de ANAF-DGSC, cu privire la suma de 214.385.212 RON reprezentând obligaţii suplimentare de plată menţinute de ANAF – DGSC în sarcina reclamantei, dar şi cu privire la soluţia de respingere a contestaţiei fiscale privind diminuarea bazei impozabile cu suma de 154.161.869 RON provenind din elemente de natură cheltuielilor şi veniturilor suplimentare; anularea deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/21.01.2014 şi a Raportului de inspecţia fiscală nr. x/21.01.2014 ambele emise de ANAF – DGAMC în ceea ce priveşte suma de 214.385.212 RON reprezentând obligaţii fiscale suplimentare de plată în sarcina reclamantei, reţinându-se, alături de argumentaţia ce tinde la nulitatea/anulabilitatea actelor contestate, şi motivele de incertitudine a întinderii creanţei fiscale, precum neluarea în calcul în sensul diminuării bazei impozabile la determinarea impozitului pe profit a sumei de 154.161.869 RON provenind din elemente de natura cheltuielilor şi veniturilor suplimentare; subsecvent admiterii petitelor 1, 2 şi 3 să se constate că debitul în sumă totală de 214.385.212 RON menţinut în sarcina reclamantei, este nedatorat, cu consecinţa exonerării de la plata acestuia sau, în subsidiar, în ipoteza menţinerii parţiale a impunerii fiscale prin diminuarea bazei impozabile la determinarea impozitului pe profit cu suma de 154.161.869 RON şi/sau prin reaprecierea juris dictio a unor cheltuieli deductibile din perspectiva impozitării pe profit şi/sau cu privire la care reclamanta şi-a exercitat în mod legal dreptul de deducere din perspectiva aplicării regimului TVA şi/sau aplicării corecte de către reclamantă a dispoziţiilor legale privind obligaţiile de plată la fondul de şomaj, să se constate că suma înlăturată prin impunerea fiscală (principal şi accesorii – dobânzi/majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere) este nedatorată cu consecinţa exonerării de la plata acesteia; obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
În cuprinsul cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2015, la punctul 3.1. sunt indicate ca motive de nelegalitate a Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/21.01.2014 şi a Raportului de inspecţia fiscală nr. x/21.01.2014 ambele emise de ANAF – DGAMC aspecte referitoare la decăderea pârâtei ANAF din dreptul de a îşi valorifica creanţe anterioare deschiderii procedurii insolvenţei, susţinându-se că odată intervenită sancţiunea decăderii, aceasta împiedică însăşi emiterea titlului de creanţă reprezentat de Decizia de impunere nr. x/21.01.2014.
Prezenta cauză – x/2020 - are ca obiect anularea actelor administrative fiscale nr. x emise de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi obligarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Marilor Contribuabili să restituie suma de 214.385.212 RON, cu obligarea la plata dobânzii şi penalităţilor de întârziere în conformitate cu prevederile art. 182 din Codul de procedură fiscală.
Suma de 214.385.212 RON a fost stabilită prin Decizia de impunere nr. x/21.01.2014, decizie contestată în dosarul nr. x/2015 iar o parte din argumentele pentru care, în prezenta cauză se solicită restituirea acestei sume sunt prezentate în cadrul situaţiei de fapt şi sunt aceleaşi cu cele pentru care se solicită în dosarul nr. x/2015 anularea deciziei de impunere prin care a fost stabilită creanţa a cărei restituire se cere în prezenta cauză.
Hotărârea/Încheierea pronunţată în cauză
La data de 11 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a dispus suspendarea judecarea cauzei formulată de reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale S.A., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În argumentele expuse în susţinera soluţiei, instanţa reţinut că, aspectele referitoare stabilirea creanţei de 214.385.212 RON, raportat la data deschiderii procedurii de insolvenţă, urmează a fi analizate în cadrul dosarului nr. x/2015 şi au, în opinia acesteia, o înrâurire hotărâtoare în prezenta cauză, a cărei dezlegare depinde de stabilirea legalităţii titlului de creanţă reprezentat de Decizia de impunere nr. x/21.01.2014.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din 11 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, a promovat recurs reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. .
Învocând ca temei de drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., a admiterea recursului, casarea încheierii din 11 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
În criticile expuse în susţinerea motivelor de recurs, recurenta- reclamantă a arătat, la data de 27.02.2020 după parcurgerea procedurii prealabile, a formulat cerere de chemare in judecata in contradictoriu cu Ministerul Finantelor Publice – Agentia Nationala de Administrare Fiscala – Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, prin care a solicitat:
I. Anularea actelor administrative fiscale nr. x emise de Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, comunicate si inregistrate la Hidroelectrica cu nr. x/26.11.2019 si nr. x/08.01.2020;
II. Obligarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala prin Directia Generala a Marilor Contribuabili sa restituie suma de 214.385.212 RON, cu obligarea si la plata dobanzii si penalitatilor de intarziere in conformitate cu prevederile art. 182 din Codul de procedură fiscală
III. Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu solutionarea prezentei cauze.
A arătat ca la data 06.11.2019, în temeiul art. 168 din Legea nr. 207/2015, reclamanta a formulat o cerere de restiture a unor sume reprezentand taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, platite in plus sau necuvenit si pentru care nu exista obligatie de declarare catre ANAF – Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili si prin care am solicitat restituirea sumei de de 214.385.212 cu dobanzile aferente pana la momentul platii efective, având că aceasta suma a fost executata in mod nelegal de catre ANAF, asa cum vom arata in continuare.
Prin decizia civila nr. 641A pronuntată in Dosarul x/2016 (Anexa nr. 1) Tribunalul Bucuresti a anulat în mod definitiv executarea silita efectuata de ANAF – DGRFP Bucuresti AFP Sector 1 impotriva SGB deschisa de Hidroelectrica la A., iar ulterior a refuzat în mod nejustificat restituirea sumelor executate în mod nelegal de la recurentă, sustinand ca intoarcerea executării o poate solicita doar entitatea executată, respectiv A., care la rândul sau refuza sa solicite in mod nejustificat intoarcerea executării. Or, în aceste conditii recurenta a uzitat de prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015, formuland o cerere de restiture a sumelor reprezentand taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, platite in plus sau necuvenit si pentru care nu exista obligatie de declarare, ce au fost executat in mod nelegal.
În aceste conditii în care ANAF – DGRFP Bucuresti Administratia Sector 1 a Finantelor Publice este decazuta din dreptul de a-si mai valorifica aceasta creanta, este fara putinta de tagada ca solutionarea dosarului nr. x/2015 va putea influenta solutionarea prezentei cauze.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., respectiv nemotivarea încheierii de sedinta pronuntata în data de 11.10.2020 de suspundare a cauzei nr. x/2020
În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta- reclamantă a susţinut că, instanta de judecata nu a motivat nici în fapt si nici în drept incheierea de sedinta pronuntata in data de 11.10.2020 prin care a dispus suspendarea solutionarii cauzei nr. x/2020, ci a evidentiat o situatie de fapt, sustinand ca decizia de impunere nr. x/21.01.2014 ce face obiectul contestatiei din dosarul nr. x/2015 se refera la aceeasi creanta ce face obiectul dosarului nr. x/2020, insa aceste aspecte au fost evidentiate in chiar cuprinsul cererii de chemare in judecata si era de domeniul evidentului ca in cele doua cererii sa se regaseasca acelesi motivari ale situatiei de fapt, fiind vorba de o decizie de impunere contestata si creanta aferenta acesteia.
Apreciază recurenta că încheierea de sedinta din data de 11.10.2020 prin care s-a dispus suspendarea solutionarii cauzei nr. x/2020 nu are o motivare care sa justifice suspendarea cauzei în raport de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
Motivul de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv incheierea de sedinta din data de 11.10.2020 de suspundare a cauzei nr. x/2020 a fost data cu aplicarea gresita a normelor de drept material;
Arată recurenta că, aşa cum rezultă din conţinutul SGB (Scrisorii de Garanţie Bancară nr. x), în scopul neînceperii/suspendării executării silite a obligaţiilor fiscale având un cuantum de 214.385.212 RON impuse la plată prin Decizia de impunere nr. x din 21.01.2014, subscrisa am ordonat A. emiterea SGB în favoarea ANAF – DGAMC.
Prin Decizia nr. 135/10 martie 2016, ulterior emiterii SGB (scrisorii de garanţie bancară), Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a decis în mod definitiv respingerea cererii de admitere la masa credală a creanţei în scopul garantării căreia a fost emisă SGB şi, în plus, a constatat pierderea dreptului ANAF – DGAMC (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Administrare a Marilor Contribuabili) de a-şi mai realiza această creanţă, atât în cadrul insolvenţei, cât şi în cadrul oricărei proceduri ulterioare închiderii procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica.
În data de 06.09.2016, DGRFPB-AS1FP (Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Bucureşti – Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice) transmite A. o somaţie informă, fără a fi însoţită de un titlu executoriu emis de organul de executare (astfel cum prevăd dispoziţiile art. 230 Codul de procedură fiscală) prin care pune în vedere emitentului SGB să achite suma de 214.385,212 RON.
În data de 14.09.2016, tardiv, dezicându-se de refuzul transmis anterior, A. efectuează plata sumei de 214.385,212 RON către ANAF, în urma interpretării cu rea-credinţă a dispoziţiilor din cuprinsul Contractului de credit nr. x din 09.02.2016, inclusiv definiţia noţiunii de Obligaţie Financiară şi a obligaţiilor asumate privind procedura de executare a SGB, asa cum sa constatat ulterior prin admiterea in mod definitiv a contestatiei la executare ce a facut obiectul dosarului nr. x/2016
Cererea recurentei formulată în cadrul contestatiei la executare, de obligare a ANAF la restituirea sumei de bani (intoarcerea executarii) a fost respinsă prin aceeaşi decizie civilă nr. 641A din 06.03.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/2016, justificat de faptul ca nu Hidroelectrica a fost executata, ci A., iar A. nu a formulat cerere de intoarcere a executarii.
Plata efectuată de A. nu a fost o plată în cadrul executării SGB, ci o plată efectuată în cadrul unei executări silite în care A. avea calitatea de debitoare. Aşadar, A. nu a plătit în calitate de emitent al SGB, ci în calitate de debitoare directă în raport de ANAF, ceea ce este nelegal.
Recurenta nu are niciun drept de regres împotriva ANAF in urma admiterii contestaţiei la executare, ci numai A. are dreptul la repunerea în situaţia anterioară ca urmare a anulării actelor juridice ce au determinat plata în contul ANAF, iar singurul mijloc legal la indemână al reclamantei era să formuleze cererea de restituire a sumei executate in mod nelegal, în temeiul art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Mai arată că, ANAF a înteles să uziteze de acest mijloc abuziv si nelegal de valorificare a creantei prin executarea SGB, întrucât daca ar fi solicitat executarea creantei direct de la sediukl recurentei, i-ar fi fost opusa decaderea pe legea nr. 85/2006 potrivit sentintei civile nr. 6458/17.07.2015 pronuntata de judecatorul sindic în dosarul x/2012
Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de sedinta din data de 11.10.2020 pronunţata de Curtea de Apel Bucuresti în dosarul nr. x/2020 şi trimiterea cauzei în vederea continuării judecatii cauzei.
Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât M.F.P. - A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând legalitatea încheierii atacate prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ce vizează suspendarea facultativă "instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".
Se observă că măsura suspendării reprezintă un incident în cursul desfăşurării acţiunii şi are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată din cauza unor împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor, aceste prevederi reglementând un caz de suspendare facultativă a judecăţii, şi anume, când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Din cuprinsul dispoziţiilor mai sus-menţionate, rezultă că legiuitorul a circumscris măsura suspendării facultative a judecăţii de îndeplinirea unei condiţii procedurale, respectiv, existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, şi a unei condiţii de oportunitate, reflectată în rezultatul aprecierii instanţei pe marginea necesităţii suspendării procesului, fondată pe legătura de cauzalitate dintre rezultatul celeilalte judecăţi şi modalitatea de soluţionare a cauzei civile în care se pune problema incidenţei prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Din această perspectivă Înalta Curte reţine că prima instanţă a reţinut, în mod corect, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru a se dispune suspendarea judecării cauzei.
Este de subliniat că, fiind vorba despre o suspendare facultativă, măsura dispunerii suspendării reprezintă atributul exclusiv al judecătorului de a aprecia dacă o asemenea măsură se justifică şi îndeplineşte condiţiile cerute de textul de lege invocat.
Prin caracterul permisiv al dispoziţiilor art. 413 (1) C. proc. civ., judecătorul are posibilitatea să cenzureze în fiecare caz utilitatea suspendării, întregul sistem de drept procedural românesc bazându-se pe dreptul de apreciere al judecătorului, prerogativă pe care instanţa de fond a exercitat-o în sensul adoptării măsurii suspendării cauzei.
Posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, ca şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil în vederea unei mai bune administrări a actului de justiţie, precum şi în respectarea principiului aflării adevărului, instanţa fiind datoare să valorifice în interesul tuturor părţilor din proces, dispoziţiile legale incidente fără a aduce atingere drepturilor şi interesele legitime ale celorlalte părţi.
Constatând că, acest caz de suspendare legală facultativă vizează o chestiune prejudicială de a cărei rezolvare depinde soluţia ce urmează a se pronunţa în cauza susceptibilă de aplicarea textului legal anterior citat şi are rolul de a preîntâmpina pronunţarea unor hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi.
Din norma enunţată, rezultă că suspendarea va putea fi dispusă în contextul îndeplinirii anumitor condiţii, şi anume: să fie vorba de două judecăţi pendinte; să privească existenţa sau inexistenţa unui drept; de existenţa sau inexistenţa acelui drept, să atârne în tot sau în parte dezlegarea pricinii în care s-a solicitat suspendarea.
Condiţia existenţei sau inexistenţei unui drept are în vedere însă un drept în sens substanţial iar nu procedural, cum este în cauză cel legat de reprezentarea părţilor în proces.
Dosarul nr. x/2020 - are ca obiect anularea actelor administrative fiscale nr. x emise de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi obligarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Marilor Contribuabili să restituie suma de 214.385.212 RON, cu obligarea la plata dobânzii şi penalităţilor de întârziere în conformitate cu prevederile art. 182 din Codul de procedură fiscală.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. dosar x/2015, recurenta a contestat atât Decizia nr. 406 din 18. 12. 2014 emisă de către Direcţia Generală Soluţionare Contestaţiii din cadrul ANAF cât şi Raportul de Inspecţie Fiscală nr. F-MC7/21. 01. 2014 şi Decizia nr. 851/21.01.2014 emise de către D.G.A.M.C.
Suma de 214.385.212 RON a fost stabilită prin Decizia de impunere nr. x/21.01.2014, decizie contestată în dosarul nr. x/2015 iar o parte din argumentele pentru care, în prezenta cauză se solicită restituirea acestei sume sunt prezentate în cadrul situaţiei de fapt şi sunt aceleaşi cu cele pentru care se solicită în dosarul nr. x/2015 anularea deciziei de impunere prin care a fost stabilită creanţa a cărei restituire se cere în prezenta cauză.
În situaţia faptică expusă este evident şi de netăgăduit că soluţionarea acestei acţiuni este în strânsă legătură cu acţiunea ce face obiectul Dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere cele menţionate anterior.
Înalta Curte are în vedere faptul că posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, ca şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. În vederea unei mai bune administrări a actului de justiţie, precum şi în respectarea principiului aflării adevărului, instanţa este datoare să valorifice în interesul tuturor părţilor din proces, dispoziţiile legale incidente fără a aduce atingere drepturilor şi interesele legitime ale celorlalte părţi.
Este de menţionat în acest sens şi practica Curţii Constituţionale, care, în Decizia sa nr. 29 din 27 ianuarie 2004, a reţinut că suspendarea cauzei într-o astfel de ipoteză este de natură să preîntâmpine situaţiile în care instanţele judecătoreşti (şi nu numai) ar pronunţa hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi. Suspendarea reprezintă un incident procedural survenit în cursul desfăşurării judecăţii şi are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată ca urmare a apariţiei unor împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor.
Prin urmare, suspendarea cauzei de faţă, în raport de o împrejurare ce determină incidenţa unui caz de suspendare a cauzei de drept facultativă pentru instanţă este în total acord cu cerinţa de a asigura părţii ce a demarat prezentul litigiu, un acces la instanţă într-un termen rezonabil, în raport de exigenţele instituite de art. 6 din Convenţia CEDO, astfel că argumentele prezentate în susţinerea motivelor de recurs sunt nefondate.
Or, în ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, judecătorul fondului a analizat nu doar îndeplinirea condiţiei de ordin procedural, considerentele încheierii reflectând analiza obiectului şi a împrejurările de fapt şi de drept pentru care instanţa a concluzionat în sensul înrâuririi pe care o poate avea hotărârea instanţei de contencios, în dosarul nr. x/2015, asupra modalităţii de dezlegare a prezentei cauze de contencios administrativ.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva încheierii din 10 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.