Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 22 mai 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

A. JUDECATA ÎN FOND

Prin sentinţa penală nr. 590 din data de 20 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 153 alin. (1), art. 154 alin. (1) lit. c), alin. (2) din C. pen. şi la deciziile nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. să plătească cu titlu de cheltuieli judiciare către stat suma de 1.500 RON.

În baza art. 272 din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în sumă de 942 RON, a rămas în sarcina statului fiind plătită din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2019 din data de 27 noiembrie 2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-un nou dosar pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 5 din C. pen. privind sumele de bani încasate prin conturile companiei B..

În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2013, din data de 23 martie 2015, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., constând în aceea că, în anul 2009, în calitate de ministru al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a pretins şi primit de la C. şi D. suma de 2.196.035 euro pentru a asigura promovarea hotărârii de guvern, pentru a face demersuri în vederea obţinerii bugetului necesar, pentru a facilita firmelor susţinute de C. încheierea contractului de închiriere de licenţe E. prin exercitarea influenţei asupra unor persoane din cadrul Guvernului, respectiv asupra unor funcţionari. Suma de 2.196.035 euro a fost transferată la solicitarea sa în contul firmei F. pe care o controla prin intermediul lui G., în baza unor contracte de consultanţă ce atestă operaţiuni comerciale fictive.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea în vederea continuării cercetărilor faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea:

- infracţiunii de spălarea banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, pentru a se stabili circuitul financiar al sumelor de bani primite de acesta până la beneficiarii finali şi implicarea acestora în săvârşirea faptelor;

- infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 7 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în anul 2008, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi al Societăţii Informaţionale a pretins de la firma H., prin intermediul avocatului I., suma de 1.800.000 de euro pentru a aproba efectuarea plăţii aferente actului adiţional nr. x, pentru a trece cu vederea deficienţele constatate şi pentru a obţine suplimentarea bugetului.

Dosarul disjuns a fost înregistrat sub numărul x/P/2015.

Prin ordonanţa nr. 234/P/2015 din data de 05 noiembrie 2019 s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-un dosar separat faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălarea banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

Dosarul disjuns a fost înregistrat sub numărul x/P/2019, în esenţă reţinându-se că, în perioada 24 august 2010 - 13 noiembrie 2015, în scopul de a disimula originea ilicită a sumei de 2.196.035 euro, reprezentând folosul patrimonial necuvenit obţinut de inculpatul A. din infracţiunea de trafic de influenţă (folos primit în contul companiei F. din contul companiei J., la datele de 01 şi 23 decembrie 2009), acesta a dispus transferul respectivei sume de bani, în mod succesiv, după cum urmează:

- în perioada 24 august 2010-07 octombrie 2013, din contul F., deschis la K. Elveţia (societate controlată de inculpat), în conturile companiilor cipriote L., M. şi N. (societăţi controlate de inculpat), în baza unor contracte de împrumut încheiate de F. cu cele trei societăţi din Cipru;

- în continuare, în perioada 05 septembrie 2011-13 noiembrie 2015, din conturile companiilor L., M. şi N., în conturile S.C. O. S.R.L. şi S.C. P. S.R.L., în baza unor contracte de asociere în participaţiune, cu justificarea contribuţie de capital şi alte angajamente, cunoscând faptul că respectiva sumă de bani reprezenta folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de trafic de influenţă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală sub nr. x/2019, la data de 28 noiembrie 2019.

Prin încheierea nr. 226 din data de 17 iunie 2020, pronunţată de judecătorul de camera preliminară, în dosar nr. x/2019, au fost respinse, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpatul A..

În baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin rechizitoriul nr. x/2019, din data de 27 noiembrie 2019, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie

S-a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Prin încheierea nr. 26/C din data de 20 octombrie 2020, pronunţată în dosar nr. x/2019.2, de completul de 2 judecători de cameră preliminară, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 226 din data de 17 iunie 2020, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 3 judecători, a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin sentinţa penală nr. 258 din 24 martie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 162 din data de 03 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2016, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) din C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., a art. 320¹ din C. proc. pen. şi a art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

Totodată, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 2.196.035 euro.

Prin aceeaşi sentinţă au fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă şi inculpaţii C., Q., R. şi S..

Infracţiunea de trafic de influenţă pentru care a fost condamnat inculpatul A. a constat în aceea că, în anul 2009, în calitate de ministru al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a pretins şi primit de la C. şi D. suma de 2.196.035 euro pentru a asigura promovarea hotărârii de guvern, pentru a face demersuri în vederea obţinerii bugetului necesar, pentru a facilita firmelor susţinute de C. încheierea contractului de închiriere de licenţe E. prin exercitarea influenţei asupra unor persoane din cadrul Guvernului, respectiv asupra unor funcţionari.

Pentru contribuţia infracţională avută la încheierea contractului cu licenţe E., inculpatul A. a primit cu titlu de folos necuvenit suma de 2.196.035 euro, sumă ce a fost transferată la solicitarea sa în contul firmei F. pe care o controla prin intermediul lui G., în baza unor contracte de consultanţă ce atestă operaţiuni comerciale fictive. Inculpatul A. a iniţiat proiectul de hotărâre de guvern în luna aprilie 2009.

Modalitatea în care inculpatului A. i-au parvenit banii din traficul de influenţă a fost descrisă în sentinţa de condamnare pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

S-a reţinut, astfel, că martorul cumpărător de influenţă D. a înfiinţat firma J., în contul căreia T., firma câştigătoare a contractului de închiriere de licenţe E., aparţinând martorului cumpărător de influenţă C., a virat toate sumele stabilite cu titlu de folos necuvenit inculpaţilor C., Q., R. şi A..

Astfel, s-a reţinut în sentinţa penală nr. 258 din 24 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că, în data de 24 noiembrie 2009 între J., companie controlată de D. şi F., companie controlată de inculpatul A., a fost încheiat un contract prin care F., în calitate de consultant se obliga sa presteze servicii IT şi suport tehnic (inclusiv help desk), în conformitate cu termenii şi condiţiile incluse în contractul nr. x/09 septembrie 2009 semnat de T. cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Preţul contractului a fost de 1.503.023 EUR.

În data de 18 decembrie 2009, a fost semnat un act adiţional prin care a fost suplimentat contractul cu produse, iar preţul a crescut cu suma de 693.012 EUR, ce trebuia plătită până la 31 decembrie 2009. Cumulul aritmetic al celor două contracte a însumat un total de 2.196.035 euro, plată ce a fost efectuată din contul J. aparţinând lui D. către F. - beneficiar inculpatul A. şi a reprezentat folosul real necuvenit obţinut ca urmare a traficului de influenţă exercitat. În aceeaşi sentinţă a fost descrisă şi modalitatea în care a fost înfiinţată F..

S-a reţinut astfel, pe baza declaraţiilor martorului U. şi ale inculpatului A., care a uzat de procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, că în luna august sau septembrie a anului 2009, când deţinea funcţia de ministru al Comunicaţiilor şi al Societăţii Informaţionale, acesta din urmă l-a trimis pe G. în Elveţia, la Zurich, pentru a înfiinţa o societate prin intermediul căreia inculpatul A. să-şi încaseze folosul necuvenit. V. s-a deplasat împreună cu C. la Zurich, unde, pe numele lui G., a fost înfiinţată o societate de tip off-shore, înregistrată sub denumirea de F.. Ulterior, au avut loc mai multe deplasări la Zurich în cadrul cărora G. a semnat documente de plată pentru sume cuprinse între 50.000 de euro şi 300.000 de euro.

S-a mai reţinut, în sentinţa penală nr. 258 din 24 martie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că raportul de constatare întocmit în cauză pe relaţia J., firmă ce aparţinea lui D. şi F., ce a fost înfiinţată tocmai în scopul ca inculpatul A. să-şi încaseze folosul necuvenit, reliefează cu fidelitate modul în care banii au ajuns la acesta.

Fiind o cauză disjunsă din cauza având ca obiect infracţiunea de trafic de influenţă, în care s-a emis rechizitoriul nr. x/2013 din data de 23 martie 2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi, ulterior, sentinţa penală nr. 258 din 24 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 162 din data de 03 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2016, în prezenta cauză au fost administrate şi probe care au fost administrate în dosarul nr. x/2013, respectiv înscrisuri şi raportul de constatare nr. 187/P/2015 întocmit de Serviciul de Specialişti al DNA .

Raportul de constatare menţionat descrie relaţia contractuală dintre J., controlată de D. şi F., controlată în fapt de inculpatul A., prin intermediul căreia D. i-a virat inculpatului A. suma de 2.196.035 euro, în două tranşe, de 1.503.023 euro şi de 693.012 euro.

Pentru justificarea celor două viramente bancare, la data de 24 noiembrie 2009 a fost încheiat un contract de consultanţă între J. şi F., prin care aceasta din urmă, în calitate de consultant, se angaja să furnizeze toate resursele necesare pentru a furniza servicii IT şi suport tehnic în mod exclusiv pe teritoriul României, în perioada august 2009-31 decembrie 2012, pentru suma de 1.503.023 euro.

În data de 18 decembrie 2009, a fost semnat un act adiţional prin care a fost suplimentat contractul şi cu alte servicii, iar preţul a crescut cu suma de 693.012 euro, ce trebuia plătită până la 31 decembrie 2009.

Înscrisurile obţinute de la autorităţile judiciare din Elveţia, prin intermediul comisiei rogatorii efectuate în cursul urmăririi penale în prezenta cauză, evidenţiază documentele de înfiinţare ale companiei J., contul bancar din care a fost transferată către compania F. suma totală de 2.196.035 euro (1.503.023 EUR +693.012 EUR), rulajul aferent tranzacţiilor financiare efectuate prin acest cont bancar, precum şi contul bancar aparţinând companiei F., în care compania J. a transferat suma totală de 2.196.035 euro (1.503.023 euro +693.012 euro) şi rulajul aferent tranzacţiilor financiare efectuate prin acel cont bancar .

Aceste înscrisuri au confirmat starea de fapt reţinută în sentinţa penală nr. 258 din 24 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, cu privire la modul de înfiinţare a companiei F., precum şi la modalitatea în care banii din traficul de influenţă săvârşit de inculpatul A., respectiv suma de 2.196.035 euro, au intrat în posesia sa, dar a evidenţiat realizarea şi a unui alt transfer bancar, între B. şi F. cu privire la suma de 4.560.000 euro.

Sintetizând starea de fapt reţinută în baza probatoriului administrat, Înalta Curte a reţinut că, în contul F. a intrat suma totală de 6.856.053 euro:

- 2.196.953 euro de la J., la datele de 01 şi 23 decembrie 2009, respectiv folosul necuvenit obţinut de inculpatul A. prin săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă;

- 2.130.000 euro de la B., în perioada 15 august 2011-13 februarie 2014;

- suma de 2.530.000 euro de la B., la data de 30 aprilie 2014, în contul datoriei W., reprezentând echivalentul datoriei pe care companiile M., L. şi N. o aveau faţă de F.).

Transferurile de bani din contul F. în conturile L., M. şi N. (suma totală de 4.409.866,42 euro), s-au realizat în perioada 24 august 2010 - 07 octombrie 2013; şi anume:

- suma de 1.104.449,32 euro transferată în contul L., în perioada 24 august 2010-21 noiembrie 2012, justificată prin contract de împrumut încheiat la data de 25 august 2011, cu două anexe întocmite la datele de 07 decembrie 2011 şi 06 noiembrie 2012, din care rezultă că suma totală împrumutată de L. de la F. este de 1.085.000 euro, scadenţa fiind la data de 30 septembrie 2018;

- suma de 3.020.402,11 euro transferată în contul M., în perioada 26 aprilie 2012-7 octombrie 2013, justificată prin contract de împrumut încheiat la data de 25 aprilie 2012, cu două anexe întocmite în perioada 30 mai 2012-03 octombrie 2013, din care rezultă că suma totală împrumutată de M. de la F. este de 3.200.000 euro, scadenţa fiind la 30 septembrie 2018;

- suma de 285.014,99 euro transferată în contul N., la data de 27 septembrie 2012, justificată prin contractul de împrumut încheiat la 11 septembrie 2012 din care rezultă că suma totală împrumutată este de 285.000 euro, scadenţa fiind la data de 30 septembrie 2019.

Suma totală împrumutată de F. companiilor din Cipru-L., M. şi N., prevăzută în contractele de împrumut şi anexele acestora, cu scadenţa la data de 30 septembrie 2018 este de 4.570.000 euro.

Contractele de împrumut au fost încheiate pentru ca L. şi M. să folosească banii împrumutaţi pentru contribuţie de capital şi alte angajamente legate de realizarea unui complex de construcţii reprezentând o fermă de peşte în Sinaia. Contractul de împrumut între F. şi N. s-a încheiat pentru ca banii împrumutaţi să fie folosiţi de N. drept contribuţie de capital şi alte angajamente într-o companie din România care are art. marketing, ca domeniu principal de activitate.

Transferurile de bani din conturile L., M. şi N. în conturile P. S.R.L. şi O. S.R.L. în sumă totală de 6.115.932 euro, s-au realizat în perioada 5 septembrie 2011-13 noiembrie 2015; respectiv:

- suma de 1.215.032 euro transferată de L. în contul P. S.R.L., în perioada 05 septembrie 2011, justificată printr-un contract de asociere în participaţiune încheiat la data de 20 iulie 2011, cu 3 anexe fără dată, în care se prevede contribuţia L. la realizarea complexului de construcţii, fermă peşte, din Sinaia, precum şi cheltuielile realizate de aceasta în cadrul acestui proiect de investiţii este de în sumă totală de 1.575.000 euro;

- suma de 4.029.900 euro transferată de M. în contul O. S.R.L., în perioada 03 mai 2012-13 noiembrie 2015, justificată printr-un contract de asociere în participaţiune încheiat la date de 20 aprilie 2012, cu anexele nr. 3 şi nr. 7 întocmite în 12 iulie 2013, conform căruia contribuţia M. la realizarea complexului fermă de peşte din Sinaia de către O. S.R.L. se ridica la suma totală de 1.085.000 euro;

- suma de 871.000 euro, transferată de N. în contul O. S.R.L., în perioada 26 noiembrie 2012-03 octombrie 2014, pentru care nu a fost identificat un contract de asociere în participaţiune, existând doar menţiunea din contractul de împrumut încheiat între F. şi N. din 11 septembrie 2012, în sensul că banii vot fi utilizaţi pentru ca N. să îşi asume contribuţia de capital şi alte angajamente într-o companie din România.

Suma totală prevăzută în contractele de asociere în participaţiune (încheiate în perioada 20 iulie 2011-03 octombrie 2014) cu titlu de contribuţie a companiilor L., M. şi N., la realizarea complexului fermă de peşte, în Sinaia, de către P. S.R.L. şi O. S.R.L. este de 3.531.000 euro.

Suma de 2.196.035 euro obţinută din traficul de influenţă a fost transferată pe teritoriul României, alături de celelalte sume de bani, a căror provenienţă nu a putut fi stabilită, prin intermediul companiilor L. Cipru, M. Cipru şi N. Cipru, în conturile P. S.R.L. şi O. S.R.L. cu titlu de investiţie, fiind astfel supusă unui proces de "albire", de disimulare a provenienţei sale ilicite.

Prin încheierea contractelor de împrumut între F. şi L., M. şi N., precum şi a contractelor de asociere în participaţiune între aceste companii din Cipru şi P. S.R.L. şi O. S.R.L. s-a creat aparenţa realizării unei investiţii de către societăţile din România cu bani proveniţi din afaceri legale.

Or, aşa cum a arătat anterior, prima instanţă a reţinut că inculpatul A. a conceput şi pus în aplicare acest mecanism financiar tocmai pentru a ascunde provenienţa ilicită a sumei de 2.196.035 euro, pentru a putea evita eventuala descoperire a provenienţei sumei de bani şi pentru a împiedica recuperarea de către autorităţi a produsului infracţiunii.

În ceea ce priveşte, însă, perioada de timp în care a fost transferată suma de 2.196.035 euro în conturile P. S.R.L. şi O. S.R.L., Înalta Curte a reţinut că, în mod greşit, parchetul a reţinut aceeaşi perioadă de timp în care a fost transferată întreaga sumă de 6.115.932 euro din conturile L., M. şi N. către societăţile din România, respectiv perioada 05 septembrie 2011-13 noiembrie 2015.

Având în vedere obiectul acţiunii penale, precum şi ordinea cronologică a tranzacţiilor financiare dintre J.-F., apoi dintre F. şi companiile din Cipru, L., M. şi N., iar în final, dintre aceste companii şi societăţile din România, P. S.R.L. şi O. S.R.L., astfel cum este justificat circuitul banilor în contractele de împrumut, în contractele de asociere în participaţiune şi evidenţiat în extrasele de cont ale companiilor menţionate, Înalta Curte a constatat că perioada de timp în care suma de 2.196.035 euro a fost transferată din conturile companiilor din Cipru în conturile societăţilor din România este 05 septembrie 2011-14 septembrie 2012.

Astfel, într-o primă etapă, după ce în luna decembrie a anului 2009 a primit produsul traficului de influenţă, în sumă de 2.196.035 euro în contul F., inculpatul A., prin intermediul martorilor G., X. şi Y., care reprezentau societăţile, a conceput un contract de asociere în participaţiune între L. şi P. S.R.L., încheiat la data de 20 iulie 2011, în care este menţionată contribuţia L. la complexul de la Sinaia în sumă de 475.000 euro.

Ulterior, s-au întocmit şi alte trei anexe, fără dată, prin care contribuţia L. la investiţia realizată de P. la complexul fermă de peşte din Sinaia se majora, ajungând la suma totală de 1.575.000 euro.

Apoi, în data de 25 august 2011, inculpatul A. a conceput un contract de împrumut între F. şi L. în care se arată că banii se vor folosi pentru contribuţie de capital şi alte angajamente legate de realizarea unui complex de construcţii, reprezentând fermă de peşte pe terenul de la Sinaia, str. x, jud. Prahova.

Ulterior, împrumutul a fost extins: la data de 07 decembrie 2011- la suma de 800.000, iar la data de 06 noiembrie 2012 -la suma de 1.085.000 RON.

Urmărind transferurile de bani pe relaţia F.-L. S.R.L., s-a observat că, în perioada 30 august 2010-21 martie 2012, de la F. la L., a fost transferată suma de 800.179,86 euro.

Verificând apoi extrasele de cont ale P. S.R.L., s-a constatat că, în perioada 05 septembrie 2011-27 martie 2012, de la L. la P. S.R.L., a fost transferată suma de 940.016 euro.

Prin urmare, în baza contractului de împrumut din 25 august 2011, F. a transferat către L., suma de 800.179,86. Anterior încheierii contractului de împrumut, din 24 august 2010 până în data de 12 august 2011, F. a mai transferat către L. suma de 19.198,19, astfel că, până la data de 21 martie 2012, în contul L. au ajuns, din contul F. unde se afla suma de 2.196.035 euro provenită din traficul de influenţă, suma de 819.378, 04 euro.

Astfel, suma de 940.016 euro care a fost transferată din contul L. în Contul P., până la data de 27 martie 2012, include suma de 819.378,04 euro, care provenea din banii obţinuţi din traficul de influenţă, şi care fusese transferată din contul F. în contul L. în perioada 24 octombrie 2010-21 martie 2012.

Într-o a doua etapă, începând cu data de 20 aprilie 2012, inculpatul A. a conceput un contract de asociere în participaţiune între M. şi O. S.R.L., având ca scop realizarea aceluiaşi complex de construcţii reprezentând fermă de peşte pe terenul din Sinaia, str. x, jud. Prahova. Conform acestui contract, contribuţia M. la investiţie era de 485.000 euro, ulterior, prin întocmirea anexelor nr. 3 şi nr. 7, la data de 12 iulie 2013, la acest contract contribuţia M. a fost majorată cu câte 300.000 euro, ajungând la suma totală de 1.085.000 euro.

Apoi, în data de 25 aprilie 2012, inculpatul A. a conceput un contract de împrumut încheiat între F. şi M. pentru suma de 485.000 euro, şi cu privire la care au fost întocmite ulterior mai multe anexe, în intervalul 30 mai 2012-3 octombrie 2013, în care se menţionează că suma totală împrumutată de M. de la F. este de 3.200.000 euro, banii urmând a fi folosiţi pentru contractul de asociere în participaţiune încheiat între M. şi O. S.R.L..

Urmărind transferurile de bani pe relaţia F.-M., s-a observat că, în perioada 26 aprilie 2012-12 septembrie 2012, de la F. la M., a fost transferată suma de 1.445.219,69 euro.

Verificând, apoi, extrasele de cont ale O. S.R.L., s-a constatat că, în perioada 03 mai 2012-14 septembrie 2012, de la M., a fost transferată suma de 1.415.000 euro.

Astfel, suma de 1.415.000 euro care a fost transferată din contul M. în contul O. S.R.L. până la data de 14 septembrie 2012 este inclusă în suma de 1.445.219,69 euro, care provenea din banii obţinuţi din traficul de influenţă.

Prin urmare, până la data de 14 septembrie 2012, inculpatul A. a transferat succesiv bani din contul F. în conturile L. şi M., apoi, din conturile acestora din urmă, în conturile P. S.R.L. şi O. S.R.L., iar în final i-a utilizat pentru acoperirea cheltuielilor generate de investiţia din Sinaia, reprezentând complex de construcţii, fermă de peşte, suma totală transferată până la această dată fiind de 2.355.016 euro.

Prima instanţă a reţinut că această sumă de bani depăşeşte suma de 2.196.035 euro, cât a reprezentat folosul necuvenit obţinut de inculpatul A. din săvârşirea traficului de influenţă, iar acest fapt a fost generat de împrejurarea că, în datele de 15 august 2011 şi 09 august 2012, în contul F. au intrat sumele de 100.000 euro, respectiv 50.000 euro de la B., fiind transferate astfel şi aceste sume de bani alături de suma de 2.196.035 euro.

Ulterior, în intervalul 21 septembrie 2012-13 februarie 2014, au mai intrat în contul F. de la B. şi alte sume de bani, respectiv suma de 1.980.000 euro, iar în data de 30 aprilie 2014, suma de 2.530.000 euro, aceasta din urmă reprezentând suma plătită de B. în contul datoriei W., care a preluat creanţa pe care F. o avea faţă de M., L. şi N..

Prin urmare, în contul F., alături de suma de 2.196.035 euro (provenită din traficul de influenţă), a mai intrat şi suma de 4.660.000 euro, de la B., a cărei origine nu este cunoscută în prezent, suma totală intrată în contul F. fiind, în intervalul 1 decembrie 2009-30 aprilie 2014, de 6.856.035 euro.

Astfel se explică faptul că sumele de bani transferate în conturile P. S.R.L. şi O. S.R.L., în toată perioada indicată în actul de sesizare, 05 septembrie 2011-13 noiembrie 2015, depăşesc suma provenită din traficul de influenţă. Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că, în perioada 24 august 2010-07 octombrie 2013, în conturile L., M. şi N. a intrat suma totală de 4.409.866,1 euro, iar în perioada 05 septembrie 2011-13 noiembrie 2015, în conturile P. S.R.L. şi O. S.R.L. a intrat suma totală de 6.115.932 euro.

Prin sentinţa apelată s-a mai arătat că neconcordanţele care există în actul de sesizare cu privire la suma totală intrată în conturile L., M. şi N. şi suma totală intrată în conturile P. S.R.L. şi O. S.R.L., se explică prin aceea că înscrisurile comunicate de autorităţile elveţiene cu privire la sumele intrate în contul M. de la F. se referă la perioada 26 aprilie 2012-07 octombrie 2013, iar extrasele de cont ale O. S.R.L. cu privire la banii primiţi de la M. se referă la perioada 03 mai 2012-13 noiembrie 2015. Autorităţile judiciare din Cipru nu au transmis înscrisuri cu privire la tranzacţiile efectuate de M. pentru că banca la care avea cont şi-a închis sucursala în data de 31 martie 2017.

Faţă de aceste considerente, văzând că obiectul acţiunii penale în prezenta cauză este limitat la infracţiunea de spălarea banilor cu privire la suma de 2.196.035 euro, provenită din săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de trafic de influenţă, Înalta Curte a apreciat că trebuie avută în vedere ca reper temporal al desfăşurării activităţii infracţionale doar perioada de timp în care această sumă de bani a fost transferată succesiv în conturile societăţilor controlate de inculpatul A., respectiv perioada 30 august 2011-14 septembrie 2012, în care s-au efectuat următoarele transferuri de bani:

- 30 august 2011-12 septembrie 2012-perioada în care a fost transferată suma totală de 2.245.399,55 euro pe relaţia F. şi companiile L. şi M. (800.179,86 euro pe relaţia F.-L. şi 1.445.219,69 euro pe relaţia F.-M.);

- 05 septembrie 2011-14 septembrie 2012-perioada în care a fost transferată suma totală de 2.355.016 euro pe relaţia L. şi M. -societăţile din România (940.016 euro pe relaţia L.-P. S.R.L. şi 1.415.000 euro pe relaţia M.-O. SRL).

După data de 12 septembrie 2012, în perioada 27 septembrie 2013 până în data de 7 octombrie 2013, au fost transferate în conturile L., M. şi N. din contul F. alte sume de bani (suma totală de 2.145.268,58 euro), provenite din sumele de bani transferate de B. în contul F. (2.100.000 euro), în perioada 15 august 2011-13 februarie 2014.

Apoi, în data de 30 aprilie 2014, a fost transferată în contul F. de la B., suma de 2.530.000 euro.

Deşi, în răspunsul parţial al autorităţilor judiciare din Elveţia sunt evidenţiate transferurile de bani din contul F. în contul M. efectuate doar în perioada 26 aprilie 2013 - 07 octombrie 2013 şi care sunt în sumă totală de 3.020.402,11 euro, din extrasul de cont al O. S.R.L. rezultă că M. a continuat să transfere bani în contul societăţii din România şi după data de 7 octombrie 2013, respectiv în perioada octombrie-13 noiembrie 2015, astfel că suma totală care a ajuns în contul O. din contul M. a fost, în final, de 4.029.000 euro.

Instanţa nu a putut avea în vedere ca perioadă a desfăşurării activităţii infracţionale, în prezenta cauză, perioada indicată de parchet în actul de sesizare, respectiv 24 august 2010 - 13 noiembrie 2015, chiar dacă alături de suma de 2.196.035 euro, în contul F. s-a încasat şi suma de 4.660.000 euro de la B., pentru care există suspiciunea că ar face obiectul săvârşirii infracţiunii de spălarea banilor, continuându-se cercetările într-un dosar separat.

În lipsa unor dovezi care să ateste faptul că suma de 2.196.035 euro a fost supusă unui proces de spălare prin depunerea acesteia într-un cont comun, alături de suma de 4.660.000 euro, astfel ca prin această modalitate a amestecării cu o altă sumă de bani şi a unor transferuri ulterioare, în diferite conturi, să fie disimulată originea sa ilicită, instanţa nu a putut reţine ca perioadă a săvârşirii faptei întreaga perioadă în care a fost transferată o sumă mult mai mare decât cea care provenea din traficului de influenţă.

Din probele administrate în cauză, s-a reţinut că suma de 2.196.035 euro a fost deja transferată în România, până la 14 septembrie 2012, iar perioada în care au fost efectuate transferurile unor sume importante de bani din contul B. în contul F. (cu excepţia sumelor de 100.000 euro şi 50.000 euro, transferate la datele de 15 august 2011 şi 09 august 2011) este ulterioară, respectiv 21 septembrie 2012-30 aprilie 2014.

Prin urmare, văzând că suma de 2.196.035 euro obţinută din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă a fost transferată de către inculpatul A., prin interpuşi, din contul F. în conturile L. şi M., în perioada 30 august 2011 - 12 septembrie 2012, în baza contractelor de împrumut încheiate la 25 august 2011 (cu anexa din 7 decembrie 2011) şi la data de 25 aprilie 2012 (cu anexele din datele de 30 mai 2012, 07 august 2012 şi 06 septembrie 2012) şi, în continuare, în perioada 05 septembrie 2011-14 septembrie 2012, din conturile L. şi M., în conturile P. S.R.L. şi O. S.R.L., în baza contractelor de asociere în participaţiune din 20 iulie 2011şi 20 aprilie 2012, Înalta Curte a constatat că perioada în care inculpatul A. a transferat succesiv suma obţinută din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, pentru a-i da aparenţa provenienţei legale, este 30 august 2011-14 septembrie 2012.

Referitor la încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului A., Înalta Curte a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) b) din Legea nr. 656/2002, republicată, aflată în vigoare la data săvârşirii faptei şi potrivit art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, care este în vigoare începând din data de 1 ianuarie 2022, infracţiunea de spălare a banilor constă în ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.

Doctrina şi practica judiciară au definit acţiunea de ascundere sau disimulare ca fiind acea acţiune care constă în mascarea provenienţei nelegale a acestora prin operaţiuni complexe de natură juridică, economică sau financiară.

Pentru a exista infracţiunea de spălare de bani este obligatoriu ca activităţile de disimulare să fie precedate de comiterea unei infracţiuni din care să provină bunurile supuse spălării, această modalitate alternativă a elementului material fiind întotdeauna acţiune distinctă, situată în timp la un moment ulterior de cele ce formează latura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii premisă, dar care însă pot fi săvârşite şi de acelaşi subiect activ.

În prezenta cauză, este dovedit dincolo de orice dubiu că suma de 2.196.035 euro a rezultat dintr-o activitate infracţională desfăşurată de inculpatul A. pentru care a şi fost condamnat definitiv.

Sub aspect subiectiv, infracţiunea de spălare de bani este condiţionată de reprezentarea mentală a subiectului activ cu privire la faptul că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, doar în lipsa cunoaşterii acestui aspect neputându-se angaja răspunderea sa penală. Or, este evident faptul că inculpatul A. cunoştea provenienţa sumei de 2.196.035 euro, pe care a supus-o procesului de albire prin mecanismului complex de tranzacţii financiare între firmele pe care le controla în Elveţia, Cipru şi România, pentru ca în final să se poată folosi de produsul activităţii infracţionale, în sensul cheltuirii sumei de bani cu titlu de investiţie în România.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că, în drept, fapta inculpatului A., care în perioada 30 august 2011-14 septembrie 2012 a disimulat originea ilicită a sumei de 2.196.035 euro, reprezentând folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de trafic de influenţă (folos primit în contul companiei F. din contul companiei J. la datele de 01 şi 23 decembrie 2009) prin aceea că a dispus transferul respectivei sume de bani, în mod succesiv, după cum urmează:

- în perioada 30 august 2011 - 12 septembrie 2012, din contul F. deschis la K. Elveţia, (societate controlată de inculpat prin intermediul lui G.) în conturile companiilor cipriote L. şi M. (societăţi controlate de inculpat prin intermediul lui G.), în baza unor contracte de împrumut încheiate de F. cu cele două societăţi din Cipru,

- în continuare, în perioada 05 septembrie 2011-14 septembrie 2012, din conturile companiilor L. şi M., suma a fost transferată în conturile S.C. O. S.R.L. şi S.C. P. S.R.L., în baza unor contracte de asociere în participaţiune, cu justificarea contribuţie de capital şi alte angajamente, cunoscând faptul că respectiva sumă de bani reprezenta folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de trafic de influenţă, întruneşte elementele de constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (în vigoare la data săvârşirii faptei).

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de spălarea banilor constând în disimularea originii ilicite a sumei de 2.196.035 euro prin transferuri succesive la diferite intervale de timp a unor sume de bani, dispuse de inculpatul A. între societăţi situate în Elveţia, în Cipru şi în România, pe care le controla, în baza unui mecanism complex creat de acesta, constând în încheierea unor contracte de asociere în participaţiune şi de împrumut între aceste societăţi pentru justificarea transferurilor de bani efectuate, este dovedit cu mijloacele de probă administrate în cauză.

În acest sens, au fost apreciate ca fiind relevante înscrisurile privind actele constitutive ale societăţilor F. din Elveţia, L., M. şi N., din Cipru, P. S.R.L. şi O. S.R.L. din România, contractele de împrumut încheiate între F. şi fiecare din societăţile din Cipru- L., M. şi N., şi contractele de asociere în participaţiune, încheiate între societăţile din Cipru şi P. S.R.L. şi O. S.R.L., precum şi cele reprezentând extrase de cont şi documente aferente tranzacţiilor financiare, din care rezultă transferurile de bani între conturile societăţilor menţionate (pe de o parte între F. şi L., M. şi N., iar pe de altă parte, între L., M., N. şi societăţile din România, P. S.R.L. şi O. SRL).

Înalta Curte a reţinut că înscrisurile prezentate se coroborează cu raportul de constatare nr. 187/P/2013 din 20 martie 2015 întocmit de Serviciul de specialişti al DNA şi cu declaraţiile martorilor G., X., Z., AA. şi BB., precum şi cu declaraţiile inculpatului A..

Astfel, s-a reţinut că martorii menţionaţi şi inculpatul A. au declarat că, în fapt, acesta din urmă a fost cel care a înfiinţat F., L., M., N. (prin intermediul martorului G.) şi O. (prin intermediul martorului X.), precum şi cel care a controlat întreaga activitate a acestor societăţi, de asemenea, prin interpuşi (G. pentru societăţile din Cipru, X., AA. şi Z. pentru O. SRL).

În ceea ce priveşte S.C. P. S.R.L., s-a reţinut că, deşi asociat unic şi administrator figura în acte sora inculpatului, martora Y., toate deciziile erau luate de inculpat, iar de conceperea şi derularea contractului de asociere în participaţiune, de transferurile de bani efectuate în baza acestui contract s-a ocupat tot acesta, astfel cum rezultă din declaraţia martorei BB..

Împrejurările evidenţiate de martorii audiaţi în cauză şi chiar de inculpatul A. au fost reţinute, de instanţa de fond, ca fiind relevante în evidenţierea mecanismului privind transferul, la diferite intervale de timp, a unor sume de bani din suma de 2.196.035 euro primită de inculpat în contul F. în decembrie 2009, în urma săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, către alte societăţi înfiinţate în acest scop în Cipru şi ulterior, din conturile societăţilor din Cipru în conturile celor două societăţi controlate de inculpat în România, activitate continuă de disimulare, de ascundere a adevăratei provenienţe ilicite a sumei de 2.196.035 euro.

Această activitate de disimulare s-a derulat continuu, în perioada 30 august 2011 - 14 septembrie 2012, data de 30 august 2011 reprezentând data la care a fost transferată de la F. la L. prima tranşă de bani (din suma de 2.196.035 euro aflată în contul F. din anul 2009), în baza contractului de împrumut încheiat între F. şi L. la data de 25 august 2011, iar data de 14 septembrie 2012 reprezentând data la care a intrat în contul O. S.R.L. ultima tranşă de bani (din suma de 2.196.035 euro aflată în contul F. din anul 2009 şi transferată apoi succesiv în conturile L. şi M.), în baza contractului de asociere în participaţiune încheiat între L. şi M. la data de 20 aprilie 2012.

Astfel, transferurile de bani din suma de 2.196.035 euro s-au realizat în intervalul 30 august 2011 - 12 septembrie 2012, pe relaţia F.-L. şi M. şi în continuare, în intervalul 05 septembrie 2011-14 septembrie 2012, pe relaţia L. S.R.L. şi M.-O. S.R.L..

Martorul G., relatând despre modalitatea în care a înfiinţat la solicitarea inculpatului A. compania din Elveţia, F., a declarat că scopul pentru care inculpatul A. a înfiinţat, în Elveţia, F. a fost acela "de a încasa nişte bani de undeva şi de investi aceşti bani în anumite proiecte", respectiv într-o păstrăvărie, la Sinaia.

Martorul a mai declarat că, din discuţiile pe care le-a purtat cu inculpatul A. cu privire la investirea banilor din Elveţia în România, a rezultat că acesta nu voia să investească direct din societatea din Elveţia în România pentru că, "pe de o parte, Elveţia nu este în UE, iar pe de altă parte are o reputaţie proastă, în sensul că acolo se ascund bani".

În cadrul acestor discuţii, inculpatul i-a spus martorului că este nevoie de o firmă tampon prin intermediul căreia urma să fie trimise de la F. la P. S.R.L. sumele de bani necesare realizării investiţiei în păstrăvărie şi aşa a luat fiinţă L..

Martorul a mai declarat că între L. şi P. S.R.L. s-a încheiat un contract de asociere în participaţiune, care cuprindea un desfăşurător al sumelor ce urmau să fie trimise la P. S.R.L., inculpatul A. fiind cel care se ocupa de partea de finanţare la P. S.R.L. pentru realizarea investiţiei în păstrăvărie.

Martorul a mai declarat că, după acelaşi mecanism, a fost creată şi M., care a fost implicată în relaţia cu O. S.R.L., de care, în fapt, se ocupa tot inculpatul A., deşi în acte figura asociat şi administrator Aprodu Marian.

De asemenea, martorul a mai relatat că inculpatul A. i-a solicitat să deschidă o altă companie în Cipru, N. care să desfăşoare activităţi economice cu O. S.R.L., pentru că prin M. se derulaseră deja foarte mulţi bani.

Martorul a declarat şi faptul că sumele de bani care au ajuns în modalitatea descrisă în conturile P. S.R.L. şi O. S.R.L. au fost utilizate pentru realizarea păstrăvăriei şi pentru cumpărarea unor apartamente şi a unor terenuri.

Martorul Aprodu Marian, relatând despre înfiinţarea O. S.R.L., despre relaţiile acestei societăţi cu M. şi N., a declarat că scopul înfiinţării acestei societăţi, în anul 2011, a fost acela ca inculpatul A. să facă investiţii în ţară cu bani proveniţi din străinătate, despre care nu i-a dat vreodată impresia că ar fi ai lui.

Martorul a subliniat, însă, că beneficiarul afacerii derulate de O. S.R.L. era inculpatul A., împreună, eventual, cu investitorii din străinătate, inculpatul fiind cel care îl anunţa câţi bani intrau în contul societăţii şi ce destinaţie să aibă. Martorul a mai declarat că banii intraţi în O. S.R.L. au fost investiţi în CC. şi restaurantul DD. din Sinaia.

Martorul AA., care a fost o perioadă administrator la O. S.R.L., a declarat că toate deciziile cu privire activitatea societăţii erau luate de inculpatul A..

Din declaraţiile acestor martori a rezultat faptul că prin intermediul societăţilor înfiinţate în scopul de a transfera banii primiţi în compania din Elveţia în societăţile din România, prin intermediul celor trei societăţi înfiinţate în Cipru, inculpatul A. a desfăşurat o activitate de "albire" a banilor obţinuţi din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, astfel încât aceştia să aibă în România aparenţa unor investiţii din surse licite aflate în străinătate.

Prin urmare, analizând ansamblul materialului probator, Înalta Curte a constatat că activitatea desfăşurată de inculpatul A., care a înfiinţat toate aceste societăţi pe numele altor persoane, pentru a putea primi banii proveniţi din săvârşirea unei infracţiuni şi pentru a-i putea cheltui ulterior ca şi cum ar fi avut o provenienţă licită, astfel încât să nu se poată descoperi nici săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi nici utilizarea banilor, îngreunând astfel, atât descoperirea infracţiunii premisă sau predicat, cât şi recuperarea produsului infracţiunii, constituie o împrejurare de fapt care dovedeşte pe deplin că transferurile succesive de bani din suma de 2.196.035 euro prin conturile societăţilor controlate de inculpat, din străinătate şi din România, constituie o veritabilă activitatea de disimulare a provenienţei din săvârşirea unei infracţiuni a acestei sume de bani.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condiţiile ataşate elementului material, ale căror consecinţe se reflectă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, respectiv aceea ca bunurile să provină din săvârşirea unei infracţiuni şi autorul infracţiunii de spălarea banilor să cunoască aceasta.

În cauză, suma de 2.196 035 euro, care a fost supusă procesului de disimulare în ceea ce priveşte provenienţa sa, a fost obţinută de inculpatul A. în urma săvârşirii de către acesta a infracţiunii de trafic de influenţă, aspect dovedit cu sentinţa nr. 258 din 24 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul penal nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 162 din 3 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul de 5 judecători pronunţate în dosarul penal nr. x/2016 Este evident deci că inculpatul A. a cunoscut provenienţa ilicită a sumei de bani atunci când a derulat activitatea de spălarea banilor.

În ceea ce priveşte urmarea imediată, Înalta Curte a constatat că aceasta a constat în starea de pericol creată pentru relaţiile financiare, pentru stabilitatea şi reputaţia sectorului financiar.

Cu referire la latura subiectivă a infracţiunii de spălarea banilor, sub forma intenţiei directe, Înalta Curte a reţinut că este dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză.

Împrejurările şi situaţiile de fapt evidenţiate de înscrisuri şi declaraţiile martorilor G., Aprodu Marian, AA., BB. şi Z. au evidenţiat faptul că inculpatul a derulat tranzacţiile financiare între societăţile care îi aparţineau în fapt şi a conceput un cadru contractual pentru efectuarea tranzacţiilor, tocmai pentru a putea investi, într-o afacere pe teritoriul României, suma de 2.196.035 euro provenită din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, fără a se putea cunoaşte sursa ilicită a banilor.

Totodată, s-a reţinut că mobilul şi scopul urmărit de inculpatul A. a fost acela de a ascunde implicarea sa în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi de a pune la adăpost folosul necuvenit primit, prin îngreunarea identificării sursei ilicite.

Or, crearea aparenţei unei investiţii străine din surse legale prin intermediul unor societăţi, în care scriptic inculpatul nu avea nicio calitate, într-o afacere pe teritoriul României, realizată de societăţi în care asociaţi şi administratori erau alte persoane, iar nu inculpatul A., avea aptitudinea de a îngreuna descoperirea săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă şi recuperarea de către stat a unei importante sume de bani, provenită din săvârşirea acestei infracţiuni.

Astfel, deşi săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul A. a fost descoperită de către autorităţi, iar inculpatul a fost condamnat şi s-a dispus confiscarea specială a sumei de 2.196.035 euro, statul a recuperat de la inculpatul A. infima sumă de 257 RON, în ciuda faptului că societăţile controlate, în fapt, de acesta au realizat investiţii cu această sumă de bani, aşa cum s-a reţinut în prezenta hotărâre.

Prin urmare, scopul urmărit de inculpatul A. de a face imposibilă recuperarea de către stat a sumei provenite din traficul de influenţă a fost atins tocmai prin săvârşirea de către inculpatul A., cu intenţie directă, a infracţiunii de spălarea banilor.

În speţă, consumarea infracţiunii de spălarea banilor a intervenit la data încetării acţiunii de disimulare a originii ilicite a sumei de 2.196.035 euro, acţiune care s-a desfăşurat continuu, prin transferuri succesive ale unor sume de bani la diferite intervale de timp, până la momentul la care a fost transferată întreaga sumă de bani.

Prin urmare, în speţă, infracţiunea de spălarea banilor este o infracţiune continuă, deoarece implică o continuitate la nivelul acţiunii de disimulare, realizată prin transferuri succesive la diferite intervale de timp ale unor sume de bani, până la transferarea întregii sume provenite din săvârşirea infracţiunii predicat.

În această situaţie, tocmai în considerarea faptului că subiectul are posibilitatea de a pune capăt actului său de conduită, dar alege să lase să îşi continue efectele, art. 154 alin. (3) din C. pen. prevede, în cazul infracţiunilor continue, că termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii.

Având în vedere caracterul continuu al elementului material al infracţiunii de spălarea banilor, astfel cum este configurat în prezenta cauză, Înalta Curte a constatat că termenul de prescripţie, conform art. 154 alin. (3) din C. pen., curge de la data încetării acţiunii continue de disimulare, respectiv de la data la care transferurile succesive de bani s-au realizat, în sensul că suma de 2.196.035 euro, care provenea din săvârşirea unei infracţiuni, a ajuns în conturile societăţilor din România ale inculpatului A., având aparenţa unei investiţii licite din străinătate.

Instanţa a apreciat că este neîntemeiată apărarea inculpatului A. în sensul că termenul de prescripţie se calculează de la data primului act material, respectiv de la data încheierii primului contract de împrumut între F. şi L., respectiv de la data de 25 august 2011, fiind eronată invocarea deciziei nr. 5 din 11 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 334 din 2 mai 2019.

Această decizie se referă la "infracţiunile simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp", în vreme ce infracţiunea de spălarea banilor, săvârşită în modalitatea disimulării originii ilicite a provenienţei unei sume de bani prin transferuri succesive, cu caracter continuu, a unor sume mai mici de bani, până la transferul întregii sume, este o infracţiune continuă, în cazul căreia termenul de prescripţie curge de la data încetării acţiunii de transfer.

Analizând apărările inculpatului A. prima instanţă a arătat că iniţial, în dosarul nr. x/2013, în data de 19 ianuarie 2015, cu privire la suma de 2.196.035 euro, care constituia folosul necuvenit obţinut în urma infracţiunii de trafic de influenţă, inculpatul A., a declarat, că F. era un vehicul de acumulare de capital ce urma a fi utilizat exclusiv în scopuri politice, respectiv cheltuieli de partid şi finanţarea campaniei electorale, fiind înfiinţată de C. ca verigă în lanţul de distribuire a fondurilor provenite din afacerea E.. Totodată, cu prilejul aceleiaşi audieri, inculpatul A. a declarat că nu a deţinut niciodată instrumentele de decontare pentru administrarea efectivă a fondurilor transferate în F., că nu ştie cine şi în ce mod a realizat operaţiunile financiare. Inculpatul A. a susţinut, astfel, că sumă de 2.196.035 euro încasată în conturile F. a fost destinată finanţării campaniilor electorale ale EE..

După disjungerea cauzei privind pe inculpatul A. prin rechizitoriul nr. x/2013 din data de 23 martie 2015 emis de Direcţia Naţională Anticorupţie şi după disjungerea cauzei privind pe acelaşi inculpat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/20002, prin ordonanţa nr. 234/P/2015 din data de 05 noiembrie 2019, în cursul urmăririi penale, inculpatul A. nu a mai dat declaraţii în cauză.

În cursul judecăţii cauzei în primă instanţă, în data de 26 aprilie 2021, inculpatul A. a dat o amplă declaraţie, în care a revenit asupra aspectelor declarate în data de 19 ianuarie 2015 şi a recunoascut circuitul financiar al sumei de 2.196.035 euro, prin intermediul firmelor controlate de el. Inculpatul A. a recunoscut faptul că a distribuit suma de bani dobândită din infracţiunea principală de trafic de influenţă în cadrul firmelor sale prin contracte de împrumut, încheiate între F. şi M., L., N., şi apoi prin contracte de asociere în participaţiune, încheiate între M. şi O. S.R.L. şi L. şi P. S.R.L., însă contractele nu au fost acte disimulate, ci au constituit acte de dobândire, deţinere sau folosire de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

Inculpatul A. a susţinut astfel că, întrucât atât F., cât şi celelalte firme sunt componente ale patrimoniului său, transferurile de bani reprezintă o redistribuire în patrimoniul aceleiaşi entităţi, iar nu un act juridic cu caracter fictiv.

Inculpatul a mai arătat că firmele din Cipru aveau activitate comercială proprie în această ţară, fiind folosite pentru redistribuirea banilor în interesul propriu al beneficiarului real atât al firmei împrumutătoare, cât şi al celor împrumutate şi nu au acţionat ca nişte vehicule financiare prin care să fie pierdută urma banilor.

A mai precizat despre contractele subsecvente de asociere în participaţiune ce nu pot fi considerate fictive, întrucât toate au justificare faptică, au fost realizate, au prevăzut achiziţii şi investiţii cu caracter real.

Totodată, inculpatul A., în apărare, a invocat aplicarea principiului de drept al egalităţii tratamentului juridic, în condiţiile în care în dosarul de urmărire penală nr. 187/P/2013, în care a fost cercetată infracţiunea principală de trafic de influenţă şi din care s-a disjuns infracţiunea de spălare de bani, atât pentru sine, cât şi pentru inculpatul S., Parchetul, faţă de inculpatul S. a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, apreciind că activitatea desfăşurată de inculpatul S. constituie o activitate de dobândire, deţinere şi folosire de bunuri.

În urma pronunţării deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, inculpatul A. a invocat împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, în raport de data săvârşirii faptei şi de efectele deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale şi, în temeiul art. 18 C. proc. pen., a solicitat ca, în cazul, constatării prescripţiei răspunderii penale, să nu fie continuat procesul penal. Analiza activităţii infracţionale care face obiectul acţiunii penale se impune însă a fi realizată din perspectiva apărărilor formulate de inculpat, chiar în contextul invocării prescripţiei răspunderii penale, având în vedere relevanţa stabilirii elementelor de tipicitate ale infracţiunii de spălarea banilor, în special a laturii obiective şi a datei săvârşirii infracţiunii, pentru stabilirea termenului de prescripţie a răspunderii penale şi a datei de la care curge aceasta.

Referitor la susţinerea inculpatului A. în sensul că activitatea de distribuire a sumei dobândite din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în cadrul firmelor sale prin contracte de împrumut, încheiate între F. şi M., L., N., şi apoi prin contracte de asociere în participaţiune, încheiate între M. şi O. S.R.L. Şi L. şi P. S.R.L. a constituit o activitate de dobândire, deţinere sau folosire de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că această apărare nu are fundament în actele şi lucrările dosarului.

Astfel, din analiza materialului probator, prima instanţă a reţinut că inculpatul A. a desfăşurat o activitate de disimulare a provenienţei ilicite a sumei de 2.196.035 euro pe care a dobândit-o în urma săvârşirii traficului de influenţă, prin transferul succesiv de sume de bani, la diferite intervale de timp, din contul F. în conturile societăţilor din Cipru, L. şi M., în baza unor contracte de împrumut, continuând apoi cu transferul sumelor de bani din conturile L. şi M. în conturile P. S.R.L. şi O. S.R.L., în baza unor contracte de asociere în participaţiune, pentru a fi cheltuiţi în final pentru realizarea investiţiei constând într-un complex de construcţii-fermă de peşte în Sinaia.

Înalta Curte a reţinut că suma de bani provenită din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă a fost dobândită de inculpatul A., la datele de 1 decembrie 2009 şi 23 decembrie 2009, şi a fost deţinută de acesta în contul F. din Elveţia, înfiinţată în acest scop, până la data de 30 august 2011, când a fost transferată prima sumă de bani în contul L. din Cipru, în baza contractului de asociere în participaţiune.

Prin urmare, prima instanţă a reţinut că transferurile succesive de sume de bani între firmele controlate de inculpatul A. nu constituie o activitate de dobândire sau deţinere de bunuri, astfel cum este descrisă în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

De asemenea, s-a constatat că această activitate complexă desfăşurată de inculpatul A. prin crearea mecanismului de transferuri succesive de sume de bani la intervale diferite de timp, între firmele sale, înfiinţate pentru primirea produsului din infracţiunea de trafic de influenţă şi pentru realizarea transferurilor de bani, nu poate fi asimilată unei activităţi de folosire de bunuri, care este imediat subsecventă activităţilor de dobândire şi deţinere şi nu presupune un proces de schimbare a deţinătorului sau a justificării transferului.

Dimpotrivă, s-a apreciat că activitatea de transferuri succesive a sumelor de bani, în mai multe societăţi, întâi cu titlu de împrumut, apoi cu titlu contribuţie de asociere în participaţiune nu constituie o simplă activitate de folosire a banilor proveniţi din traficul de influenţă, ci o activitate complexă de disimulare a sursei ilicite a banilor în scopul îngreunării descoperirii săvârşirii infracţiunii şi al ascunderii folosului necuvenit.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că în reglementările interne şi internaţionale, precum şi în doctrina juridică, prin spălarea banilor, se înţeleg operaţiunile de ascundere a profiturilor rezultate din comiterea infracţiunilor, realizându-se practic transferul banilor ce provin din activităţi ilicite, prin diferite tranzacţii, cu rolul de a disimula sursa şi originile reale ale acestora. Astfel, atât jurisprudenţa naţională, precum şi jurisprudenţa CJUE, au stabilit că infracţiunea de spălarea banilor poate fi săvârşită de autorul activităţii infracţionale care a generat banii în cauză.

Cu privire la infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, reglementată în prezent în art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, în considerentele deciziei nr. 418/2019 a Curţii Constituţionale s-a reţinut că faptele de ascundere sau disimulare sunt fapte care, prin natura lor, sunt comise ulterior infracţiunilor din care provin bunurile ce constituie obiectul material al infracţiunii de spălareaa banilor, fiind, prin urmare, întotdeauna acţiuni distincte de cele care formează elementul material al infracţiunii predicat. Aceste infracţiuni pot fi săvârşite de acelaşi subiect activ sau de un subiect activ diferit de cel al infracţiunii predicat.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 16/2016, a învederat faptul că infracţiunea de spălarea banilor nu trebuie reţinută automat în sarcina autorului din care provin bunurile, pentru simplul fapt că, în activitatea sa infracţională, s-a realizat şi una dintre acţiunile proprii elementului material al infracţiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracţiunea de spălarea banilor de individualitate, astfel că revine organelor judiciare să decidă dacă infracţiunea de spălare de bani este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea din care provin bunurile.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai reţinut în decizia menţionată că infracţiunea de spălarea banilor are caracter autonom, existenţa sa nefiind condiţionată de pronunţarea unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile.

De asemenea, în hotărârea CJUE din 2 septembrie 2021, pronunţată în cauza C-790/19, LG şi MH s-a stabilit că art. 50 din Cartă nu se opune ca autorul infracţiunii predicat să fie urmărit penal pentru infracţiunea de spălarea banilor, prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. (a) din Directiva 2005/60/CE, când faptele care stau la baza urmăririi penale nu sunt identice cu cele constitutive ale infracţiunii predicat. În cauza principală, revine instanţei de trimitere sarcina de a examina dacă închiderea acţiunii penale aferente infracţiunii predicat constituie efectiv o hotărâre penală definitivă.

În concluzie, CJUE a statuat că art. 1 alin. (2) lit. (a) din Directiva 2005/60/CE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naţionale care prevede că infracţiunea de spălarea banilor, în sensul acestei dispoziţii, poate fi săvârşită de autorul activităţii infracţionale care a generat banii în cauză.

Având în vedere reglementările legale interne şi internaţionale privind spălarea banilor, precum şi jurisprudenţa menţionată, Înalta Curte a constatat că activitatea desfăşurată de inculpatul A. se circumscrie perfect unei activităţi de spălarea banilor, realizată în modalitatea alternativă a activităţii de disimulare a adevăratei provenienţe, cu privire la suma de 2.196.035 euro, obţinută din săvârşirea infracţiuni de trafic de influenţă.

Referitor la invocarea de către inculpatul A. a aplicării principiului de drept al egalităţii tratamentului juridic, Înalta Curte a constatat că acest principiu nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea acţiunii penale având în vedere particularităţile fiecărei cauze, care, chiar dacă au ca obiect infracţiuni săvârşite de inculpaţi diferiţi în aceleaşi împrejurări, impun o analiză separată ce poate conduce la soluţii diferite.

În ceea ce priveşte incidenţa cauzei de încetare a procesului penal, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.-prescripţia răspunderii penale, invocată de inculpat în apărare, Înalta Curte a reţinut că probele administrate în cauză dovedesc dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 de care este acuzat, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Având în vedere faptul că, în cursul desfăşurării procesului penal care are ca obiect acţiunea penală formulată de către parchet împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, până la pronunţarea sentinţei, Curtea Constituţională a pronunţat decizia nr. 358/2022 cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., care reglementează întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, a fost invocată de inculpat incidenţa efectelor deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2019, cu privire la prescripţia răspunderii penale.

Pentru a stabili dacă deciziile nr. 287/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale au consecinţe asupra modului de soluţionare a acţiunii penale exercitate în această cauză împotriva inculpatului A., instanţa de fond a apreciat că este necesară analiza dispoziţiilor C. pen. cu privire la prescripţia răspunderii penale şi la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, în contextul pronunţării acestor decizii şi al modificării dispoziţiilor C. pen. prin O.G. nr. 71/2022, precum şi analiza efectelor deciziilor curţii constituţionale, în general.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.

Prin decizia nr. 287 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 155 alin. (1) din C. pen. şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

În considerentele deciziei s-a reţinut că spre deosebire de reglementarea anterioară, care prevedea întreruperea cursului termenului de prescripţie doar ca efect al realizării unor acte procedurale ce se comunicau, potrivit legii, învinuitului sau inculpatului, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare prevăd întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale cu ocazia realizării oricărui act de procedură, indiferent de natura acestuia. Curtea a reţinut că, procedând în acest mod, legiuitorul a extins sfera cauzelor de întrerupere a termenului prescripţiei, cu consecinţa restrângerii incidenţei acestei instituţii.

Curtea Constituţională a mai reţinut că întreruperea cursului termenului de prescripţie reprezintă, pe de o parte, o soluţie juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripţie, în care îşi poate exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoştinţa suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârşit-o nu şi-a pierdut rezonanţa socială avută în momentul comiterii sale.

Prin prisma acestui ultim aspect, întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producând efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie.

Or, o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale.

Curtea a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. instituie o soluţie legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situaţie juridică incertă referitoare la condiţiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârşite.

Pentru aceste motive, Curtea a reţinut că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale.

În acest context, Curtea a constatat că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.

Prin decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 565 din 9 iunie 2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 155 alin. (1) din C. pen. şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a făcut referire la decizia nr. 297/2018 şi, prin raportare la decizia nr. 5 din 21 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi la decizia nr. 25 din 11 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, la faptul că, după pronunţarea deciziei nr. 297/2018, s-au conturat două opinii ce plasează această decizie fie în categoria deciziilor de admitere simple/extreme, fie în categoria deciziilor de admitere interpretative/cu rezervă de interpretare, cu consecinţa apariţiei unei practici judiciare neunitare.

Subliniind obligativitatea atât a dispozitivului, cât şi a considerentelor, indiferent de tipul deciziilor pronunţate, Curtea a reţinut că Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 sancţionează "soluţia legislativă" pe care textul de lege criticat o conţinea, astfel că, aplicând criteriile tradiţionale/clasice, aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare.

În acest context, Curtea Constituţională a apreciat că trebuie stabilit în ce măsură ansamblul legislativ în vigoare este apt să determine o aplicare clară şi previzibilă a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., astfel cum acestea au fost sancţionate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018.

Curtea a constatat că, prin efectele pe care le produce Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, a fost sancţionată unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau.

Făcând referire la considerentele deciziei nr. 287/2018 (din paragrafele nr. 22, 23 şi 34), Curtea a subliniat că, deşi a sancţionat soluţia legislativă prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. deoarece aceasta prevedea că se poate întrerupe cursul prescripţiei prin efectuarea de acte procedurale care nu sunt cunoscute suspectului sau inculpatului, prin comunicare sau prin prezenţa acestuia la efectuarea lor, Curtea nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripţiei răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competenţa legiuitorului, cu condiţia esenţială ca acestea să îndeplinească exigenţele menţionate de către instanţa de contencios constituţional.

Curtea a observat astfel că, prin tăcerea legiuitorului, identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale a rămas o operaţiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situaţie lipsită de claritate şi previzibilitate, situaţie ce a determinat inclusiv aplicarea diferită la situaţii similare a dispoziţiilor criticate (fapt confirmat prin constatarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a existenţei unei practici neunitare). Astfel, lipsa de intervenţie a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se substitui acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situaţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi, implicit, aplicarea legii penale prin analogie, lucru nepermis atât din perspectiva separaţiei puterilor în stat, cât şi din perspectiva principiului legalităţii incriminării şi pedepsei şi din perspectiva principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie.

În consecinţă, Curtea Constituţională a constatat că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Curtea a observat că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Curtea Constituţională a statuat că, pentru restabilirea stării de constituţionalitate, este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate.

Prin ordonanţa de urgenţă nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., legiuitorul a dat eficienţă efectelor deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a pus în concordanţă dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. cu dispoziţiile constituţionale.

Având în vedere deciziile Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018 şi nr. 358 din 26 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, în raport de dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie, Înalta Curte a constatat că pe perioada cuprinsă între data publicării deciziei nr. 297/2018, respectiv data de 25 iunie 2018 şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, la data de 30 mai 2022, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Prima instanţă a considerat că, în această perioadă, respectiv între 25 iunie 2018 (data publicării deciziei nr. 297/2018) şi 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a O.G. nr. 71/2022), în absenţa intervenţiei legiuitorului, organele judiciare au fost cele care au identificat cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, dând eficienţă în continuare aplicării art. 155 alin. (1) din C. pen.. Această situaţie a fost apreciată de către Curtea Constituţională, în decizia nr. 358/2022, ca fiind lipsită de claritate şi previzibilitate, determinând inclusiv aplicarea diferită la situaţii similare a dispoziţiilor criticate, cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate.

Astfel, Înalta Curte, în lumina deciziilor 297/2018 şi 358/2022, în raport de efectele deciziilor constituţionale, consacrate în dispoziţiile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţia României, a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., care prevedeau întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, şi-au încetat efectele juridice la data publicării deciziei nr. 297/2018.

Nefiind identificată în fondul legislativ o altă situaţie în care cursul prescripţiei răspunderii penale poate fi întrerupt, întreruperea cursului prescripţiei nu mai era reglementată în C. pen., după publicarea deciziei nr. 297/2018 (în 45 de zile de la publicarea deciziei, dispoziţiile declarate neconstituţionale au fost suspendate de drept, iar în lipsa intervenţiei legiuitorului, după trecerea acestui termen, şi-au încetat efectele).

Astfel, prin raportare la decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, care este obligatorie atât în ceea ce priveşte dispozitivul, cât şi în ceea ce priveşte considerentele, Înalta Curte a constatat că după publicarea deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, organele judiciare, pe rolul cărora se aflau/se află cauze în diferite stadii ale procesului penal, de la data începerii urmăririi penale şi până la data rămânerii definitive a hotărârii, trebuie să aplice în mod direct decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale de declarare a neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) din C. pen. şi să analizeze eventuala intervenire a prescripţiei răspunderii penale numai din perspectiva termenelor de prescripţie a răspunderii penale, prevăzute de art. 154 din C. pen., nu şi din perspectiva întreruperii prescripţiei răspunderii penale, în condiţiile în care legea nu prevedea niciun caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.

În privinţa efectelor deciziilor curţii constituţionale, Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, a constatat că o dispoziţie legală beneficiază de prezumţia de constituţionalitate din momentul intrării sale în vigoare, însă această prezumţie este relativă, putând fi răsturnată printr-o decizie a Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiei legale, decizie care îşi produce efectele de la data publicării sale.

Decizia de constatare a neconstituţionalităţii se va aplica în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea sa în Monitorul Oficial-facta futura, însă având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială şi un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii, Curtea Constituţională a stabilit că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează nu doar situaţiile ce urmează a se naşte-facta futura, ci şi situaţiile juridice pendinte (situaţii juridice aflate în curs de soluţionare) şi, în mod excepţional, acele situaţii care au devenit facta praeterita (situaţii juridice definitiv şi irevocabil soluţionate).

Prin urmare, o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti de la momentul publicării acesteia (cauze pendinte), în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii Constituţionale este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii constatate ca fiind neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes (Decizia nr. 404/2016).

Astfel, în procesele penale care au fost definitiv soluţionate până la data publicării deciziei nr. 297/2022 a Curţii Constituţionale, respectiv data de 25 iunie 2018, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. au fost aplicate în mod întemeiat, deoarece de la data intrării lor în vigoare şi până la intervenţia curţii Constituţionale, aceste dispoziţii referitoare la întreruperea prescripţiei răspunderii penale au beneficiat de prezumţia de constituţionalitate.

În procesele penale aflate în curs de desfăşurare la data publicării deciziei nr. 297/2022 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu mai sunt însă aplicabile, deoarece şi-au încetat efectele juridice, prin omisiunea legiuitorului de a le pune în acord cu dispoziţiile Constituţiei, chiar dacă raporturile juridice s-au născut anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale, respectiv în perioada cuprinsă de la data intrării în vigoare a C. pen., 1 februarie 2014 până la data de 25 iunie 2018.

Sintetizând considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., având următorul cuprins: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză", a fost în vigoare în perioada 1 februarie 2014 - 25 iunie 2018 şi s-au aplicat raporturilor juridice de conflict ivite şi soluţionate definitiv până la data de 25 iunie 2018.

În perioada cuprinsă între data publicării deciziei nr. 297/2018, respectiv data de 25 iunie 2018 şi data intrării în vigoare a O.G. nr. 71/2022, respectiv data de 30 mai 2022, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. au ieşit din fondul activ al legislaţiei, încetându-şi efectele juridice în urma aplicării deciziei nr. 297/2018.

Începând cu data de 30 mai 2022, art. 155 alin. (1) C. pen., are următorul cuprins: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale (decizia nr. 1092/18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 67 din 31 ianuarie 2013, decizia nr. 473 din 8 august 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 942 din 7 noiembrie 2018) şi cu decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte-Completul de 3 judecători a constatat că, prin efectele sale, prescripţia înlătură răspunderea penală, aparţinând dreptului substanţial, şi nu dreptului procesual. Chiar dacă prin înlăturarea răspunderii penale se înlătură şi acţiunea penală, acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect de ordin material.

Prin urmare, dat fiind caracterul de normă de drept material a dispoziţiilor legale referitoare la prescripţia răspunderii penale, şi implicit la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, în situaţia în care aceste dispoziţii au fost modificate sau şi-au încetat efectele juridice pe parcursul procesului penal, ca o excepţie de la aplicarea principiului activităţii legii penale, prevăzut de art. 3 din C. pen., se impune aplicarea legii penale mai favorabile, în temeiul art. 15 alin. (2) din Constituţie, reflectat în art. 5 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte a constatat că de la momentul publicării deciziei nr. 297/2018 şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, respectiv în perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., care are denumirea marginală "Întreruperea cursului răspunderii penale", şi-au încetat efectele juridice, astfel că, în această perioadă, cursul prescripţiei răspunderii penale nu a fost întrerupt, fiind aplicabile numai dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii penale (art. 153 din C. pen.) şi termenele de prescripţie a răspunderii penale (art. 154 din C. pen.).

Din această perspectivă, s-a constatat că dispoziţiile mai favorabile sunt dispoziţiile din C. pen. care nu mai cuprindeau norme referitoare la întreruperea prescripţiei răspunderii penale, respectiv dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ale căror efecte juridice au încetat în urma declarării neconstituţionalităţii soluţiei legislative pe care o prevedeau, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin decizia nr. 297/2018.

Potrivit art. 5 alin. (1) din C. pen., aplicarea legii penale mai favorabile se impune numai în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale.

Prin urmare, a reţinut instanţa de fond, acest principiu este aplicabil, în ceea ce priveşte întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, numai infracţiunilor care s-au săvârşit anterior datei de 30 mai 2022, dată la care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. au fost puse în acord cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, în cauzele care nu au fost soluţionate definitiv până în prezent.

Principiul aplicării legii penale mai favorabile, prevăzut de art. 5 alin. (1) din C. pen., nu se aplică infracţiunilor săvârşite anterior datei de 30 mai 2022, care au fost definitiv judecate până la pronunţarea Deciziei nr. 297/2018.

În cauză, acţiunea penală exercitată împotriva inculpatului A. are ca obiect tragerea acestuia la răspundere penală pentru săvârşirea, în perioada 30 august 2010-14 septembrie 2012 a infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, aflată în vigoare la data săvârşirii faptei.

Întrucât în perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale au încetat să mai aibă efecte juridice, Înalta Curte a constatat că dispoziţiile C. pen. în vigoare în perioada menţionată constituie legea penală mai favorabilă pentru inculpatul A..

Pe cale de consecinţă, termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea săvârşită de inculpat se raportează numai la dispoziţiile art. 154 alin. (1) din C. pen., deoarece, în lipsa unor dispoziţii legale referitoare la întreruperea cursului prescripţiei, nu se poate stabili că a început un nou termen de prescripţie, cu consecinţa socotirii ca fiind împlinit termenul de prescripţie, în cazul depăşirii cu încă o dată a acestuia.

Înalta Curte a constatat că termenul de prescripţie se calculează potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) din C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată.

Totodată, în ceea ce priveşte reglementările care incriminează fapta comisă de inculpat, care, de asemenea, au fost modificate de la data săvârşirii faptei până în prezent, au fost avute în vedere pentru încadrarea juridică a faptei dispoziţiile de incriminare aflate în vigoare în perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022, corespunzătoare aplicării dispoziţiilor din C. pen. apreciat ca fiind lege penală mai favorabilă, făcându-se astfel aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Prin urmare, Înalta Curte a reţinut că încadrarea juridică dată faptei de spălarea banilor săvârşită de inculpatul A. în perioada 30 august 2011-14 septembrie 2012, este cea prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., este de 8 ani şi se socoteşte împlinit la data de 14 septembrie 2020.

Văzând că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în cazul infracţiunii de spălarea banilor săvârşită de inculpatul A., ca urmare a încetării efectelor juridice a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., referitoare al întreruperea prescripţiei răspunderii penale în urma pronunţării deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, Înalta Curte a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale în ceea ce priveşte acţiunea penală exercitată împotriva acestuia de către Ministerul Public

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 153 alin. (1), art. 154 alin. (1) lit. c), alin. (2) din C. pen. şi la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, s-a dispus încetarea procesului conform art. 396 alin. (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

B. JUDECATA ÎN APEL

Împotriva sentinţei penale nr. 590 din data de 20 decembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019, în termen legal, a declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2023, primul termen fiind fixat la data de 30 ianuarie 2023.

I. Procedura în faţa Completului de 5 Judecători

Prin încheierea din data de 30 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, a admis cererea de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării formulată de intimatul inculpat A., pentru a lua cunoştinţă de motivele de apel şi pentru a formula un punct de vedere cu privire la cererile de probatorii solicitate de reprezentantul Ministerului Public.

La termenul din data de 20 februarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, deliberând asupra cererii de probatorii formulate de Ministerul Public, în temeiul art. 100 alin. (3) lit. b) din C. proc. pen. a respins cererea formulată având în vedere că, în cauză, pentru dovedirea elementului de fapt ce face obiectul probaţiunii, au fost administrate suficiente mijloace de probă.

La acelaşi termen, având în vedere poziţia exprimată în cauză de intimatul inculpat A., care a învederat că doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 420 alin. (4), raportat la dispoziţiile art. 378 alin. (1) şi art. 382 din C. proc. pen., cu referire la art. 110 alin. (1) - (4) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a procedat la audierea intimatului inculpat A., acestuia fiindu-i adresate întrebări de către instanţă şi de către reprezentantul Ministerului Public.

Dezbaterile şi susţinerile reprezentantului Ministerului Public şi ale inculpatului asistat de apărător ales au avut loc în şedinţa publică din data de 20 februarie 2023, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

La data de 15 mai 2023 intimatul inculpat A. a transmis la dosarul cauzei o cerere de repunere a cauzei pe rol motivat de împrejurarea că i s-a eliberat o carte de identitate provizorie, înscris în cuprinsul căruia este consemnat un cod numeric personal diferit de cel consemnat în cartea de identitate în baza căreia inculpatul a fost identificat în cursul judecăţii cauzei de faţă. În susţinerea cererii, intimatul inculpat a precizat că eliberarea unei cărţi provizorie de identitate a fost determinată de anularea certificatului de naştere emis iniţial, în cuprinsul căruia, în mod greşit, a fost consemnată o altă dată de naştere decât cea reală.

Examinând cererea formulată Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că este neîntemeiată.

Repunerea cauzei pe rol şi respectiv reluarea cercetărilor sau după caz a dezbaterilor, poate avea loc, potrivit art. 395 din C. proc. pen., doar dacă în procesul deliberării, membrii completului de judecată apreciază că trebuie lămurite anumite aspecte, care pot fi de natură să facă necesară fie reluarea cercetării judecătoreşti, fie dezbaterile pe fondul cauzei.

Aspectele învederate de intimatul inculpat cu referire la modificări ale actelor de stare civilă, ce pot fi constate prin simpla accesare a bazei de date a Direcţiei pentru evidenţa persoanelor, în mod evident, nu pot determina repunerea cauzei pe rol şi reluarea dezbaterilor, nefiind de natura chestiunilor ce formează obiectul deliberării.

II. Sinteza criticilor formulate

Prin motivele scrise de apel, dar şi prin susţinerile orale formulate în faţa instanţei de control judiciar, Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat sentinţa apelată pentru următoarele motive:

II.1. Greşita restrângere de către instanţa de fond a perioadei de săvârşire a infracţiunii de spălarea banilor, de către inculpatul A., la intervalul 30 august 2011 -14 septembrie 2012 şi a numărului de entităţi implicate (excluzând societatea comercială N. din Cipru). Potrivit rechizitoriului, inculpatul a conceput un mecanism prin care suma de bani provenită din infracţiunea de trafic de influenţă, aflată într-un cont al firmei F. deschis la o bancă elveţiană, a fost transferată succesiv, prin intermediul a trei firme în Cipru (înfiinţate şi controlate de inculpat prin acelaşi interpus), pentru a ajunge, în final, în România la dispoziţia inculpatului A., în conturile a două firme de unde acesta a folosit-o pentru activităţi desfăşurate în perioada 24 august 2010 -13 noiembrie 2015.

Susţinând netemeinicia sentinţei penale apelate, prin motivele de apel formulate s-a arătat că instanţa de fond era obligată să analizeze si să dea semnificaţia reală, din punct de vedere penal, tuturor acţiunilor desfăşurate de inculpat în tot intervalul de timp precizat de procuror (începând cu data de 24 august 2010 si până la data de 13 noiembrie 2015), în legătură cu folosul necuvenit dobândit prin săvârşirea infracţiunii de corupţie.

Astfel, rezolvarea corectă a conflictului juridic de drept penal în cazul infracţiunii de spălarea banilor nu se rezumă la a constata doar că anumite sume de bani au fost transferate şi au ajuns în conturile a două societăţi comerciale din România, prin acţiunile coordonate ale inculpatului care s-a folosit de alte persoane fizice şi juridice, ci se impune a fi abordat un raţionament care să conducă la stabilirea răspunderii autorului pentru conceperea întregului mecanism ilicit, implicând gestionarea, mişcarea, fracţionarea, transformarea - operaţiunilor financiare ori juridice de orice fel şi transferul banilor pentru folosirea acestora în interes personal ori al firmelor controlate de inculpat (înţelegând prin aceasta ascunderea proprietăţii sumelor de bani).

Totodată, s-a susţinut că instanţa era datoare să evalueze toate probele dosarului din care rezultă situaţia banilor aflaţi în contul din Elveţia al societăţii controlate de inculpat - F., cont în care s-au aflat sumele provenite din săvârşirea infracţiunilor de corupţie, dar şi bani dintr-un credit acordat de bancă firmei, precum şi suma pe care firma B.. a virat-o, în luna aprilie 2014, în contul datoriei celor trei firme din Cipru, fiind supuşi procesului de stratificare, etapă a spălării banilor.

II. 2. Greşita încetare a procesului penal prin constatarea incidenţei prescripţiei răspunderii penale, prin raportare la Deciziile nr. 297/2018 şi 358/2022 ale Curţii Constituţionale şi prin aprecierea că pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 5 din C. pen. s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale la data de 14 septembrie 2020, deşi termenul de prescripţie generală a răspunderii penale de 8 ani nu s-a împlinit prin raportare la data de 13 noiembrie 2015, considerată de procuror ca moment al ultimului transfer de bani pe teritoriul României şi, implicit, al epuizării activităţii ilicite.

Astfel, procurorul a susţinut că, în intervalul 24 august 2010 -27 octombrie 2014, urmărirea penală nu putea fi exercitată faţă de inculpatul A. pentru infracţiuni de corupţie şi spălarea banilor, în absenţa avizului prevăzut de lege în cazul miniştrilor. Prin urmare, la stabilirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru spălarea banilor, nu poate fi luată în calcul perioada respectivă, obţinerea avizului fiind o condiţie de procedibilitate.

S-a arătat că acest interval de timp nu poate fi inclus în calculul termenului general de prescripţie de 8 ani, termen pe care instanţa de fond l-a considerat ca fiind curs neîntrerupt între 14 septembrie 2012 şi 14 septembrie 2020, după ce a apreciat, potrivit propriului raţionament, că fapta de spălarea banilor s-a consumat la data de 14 septembrie 2012, când toată suma obţinută prin trafic de influenţă - 2.196.035 euro - ar fi fost transferată în conturile celor două societăţi comerciale româneşti controlate de inculpatul A. .

II. 3. Omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 129 din 2019 privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului.

Potrivit art. 52 din Legea nr. 129/2019, hotărârile definitive privind infracţiunile de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului se comunică Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Prin urmare, s-a susţinut că sentinţa pronunţată, după rămânerea definitivă, trebuie comunicată potrivit legii.

III. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 din C. proc. pen. cu referire la art. 420 din C. proc. pen., prin raportare la probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti în primă instanţă şi în apel, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Ansamblul circumstanţelor faptice în care a fost comisă infracţiunea dedusă judecăţii a fost reţinut corect de către instanţa de fond, care a evaluat temeinic probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti.

Făcând trimitere la considerentele sentinţei penale atacate, care reflectă o interpretare corectă a probatoriului, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că nu se justifică o reiterare detaliată a tuturor circumstanţelor factuale în care s-au derulat activităţile ilicite deduse judecăţii.

Prin urmare, va expune propria sa analiză numai prin raportare la acele chestiuni de fapt sau de drept care interesează din perspectiva cenzurării explicite a tuturor criticilor formulate în apel.

Astfel, cu privire la motivul de apel formulat de Ministerul Public vizând greşita restrângere, de către instanţa de fond, a perioadei de săvârşire a infracţiunii de spălarea banilor de către inculpat la intervalul 30 august 2011 -14 septembrie 2012 şi a numărului de entităţi implicate (excluzând societatea comercială N. din Cipru), se constată caracterul nefondat al criticilor formulate.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că acuzaţia formulată împotriva inculpatului A., prin rechizitoriul nr. x/2019 a fost aceea că, în perioada 24 august 2010-13 noiembrie 2015, în scopul de a disimula originea ilicită a sumei de 2.196.035 euro, reprezentând folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de trafic de influenţă (folos primit în contul companiei F. din contul companiei J. la datele de 01 şi 23 decembrie 2009) a dispus transferul respectivei sume de bani, în mod succesiv, după cum urmează:

- în perioada 24 august 2010 - 07 octombrie 2013, din contul F. deschis la K. Elveţia (societate controlată de inculpat prin intermediul lui G.) în conturile companiilor cipriote L., M. şi N. (societăţi controlate de inculpat prin intermediul lui G.), în baza unor contracte de împrumut încheiate de F. cu cele trei societăţi din Cipru;

- în perioada 05 septembrie 2011 - 13 noiembrie 2015, din conturile companiilor L., M. şi N., suma a fost transferată în conturile S.C. O. S.R.L. şi S.C. P. S.R.L., în baza unor contracte de asociere în participaţiune, cu justificarea contribuţie de capital şi alte angajamente - cunoscând faptul că respectiva sumă de bani reprezenta folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de trafic de influenţă, fapte ce realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, acţiunea de ascundere sau disimulare constă în mascarea provenienţei nelegale a bunurilor prin operaţiuni complexe de natură juridică, economică sau comercială. Infracţiunea de spălarea banilor, în forma reţinută în speţă, presupune ca activităţile de ascundere sau disimulare să fie precedate de comiterea unei infracţiuni din care să provină bunurile supuse spălării, aceste modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii fiind întotdeauna distincte şi ulterioare celor ce formează latura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii premisă.

Natura şi cauza acuzaţiilor de spălarea banilor în modalitatea normativă prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 în prezenta cauză penală este raportată, conform actului de acuzare, la o infracţiune predicat, respectiv infracţiunea de trafic de influenţă pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A., prin sentinţa penală nr. 258/24 martie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia nr. 162 din data de 03 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2016.

Probatoriul administrat în cauză atestă modalitatea în care banii proveniţi din traficul de influenţă săvârşit de inculpatul A., respectiv suma de 2.196.035 euro, au intrat în posesia sa, evidenţiind totodată şi transferul bancar intervenit între B.. şi F., cu privire la suma de 4.560.000 euro.

Acţiunea reţinută în sarcina inculpatului A. prin actul de sesizare a constat în operaţiuni de transfer bancar a preţului traficului de influenţă supus procesului de albire printr-un mecanism complex de tranzacţii financiare între firmele pe care inculpatul le controla în Elveţia, Cipru şi România, pentru ca în final să se poată folosi de produsul activităţii infracţionale, în sensul cheltuirii sumei de bani cu titlu de investiţie în România.

Din analiza rulajului contului bancar al companiei F. deschis la banca K., rezultă că au fost efectuate următoarele transferuri: în contul bancar nr. x, IBAN x deschis de F., la banca K. (actuală FF.), a intrat din contul J., la data de 1 decembrie 2009, suma de 1.503.023 euro şi, la data de 23 decembrie 2009, suma de 693.012 euro (însumând suma de 2.196.035 euro ce a făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă). .

În acest cont, în afară de suma încasată de la J., ce a făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul A. (2.196.035 euro), a fost încasată, suplimentar, şi suma de 4.660.000 euro (în perioada 15 august 2011 - 30 aprilie 2014) de la compania B., în baza unor contracte de cesiune de creanţă.

Astfel, la datele de 15 august 2011 şi 09 august 2012, în contul F. au intrat sumele de 100.000 euro, respectiv 50.000 euro de la B.. Ulterior, în intervalul 21 septembrie 2012-13 februarie 2014 au mai intrat în contul F. de la B. şi alte sume de bani, totalizând suma de 1.980.000 euro, iar în data de 30 aprilie 2014, suma de 2.530.000 euro.

Prin urmare, suma totală intrată în contul F., în intervalul 1 decembrie 2009 - 30 aprilie 2014, a fost de 6.856.035 euro.

Suma de 2.196.035 euro, obţinută din traficul de influenţă şi care prezintă interes în prezenta cauză, a fost transferată în perioada 30 august 2011-14 septembrie 2012, prin intermediul companiilor L. Cipru şi M. Cipru în conturile P. S.R.L. şi O. S.R.L. cu titlu de investiţie, fiind, astfel, supusă unui proces de "albire", de disimulare a provenienţei sale ilicite:

· Astfel, la data de 20 iulie 2011, între L. şi S.C. P. S.R.L. a fost încheiat un contract de asociere în participaţiune având ca obiect realizarea unui complex de construcţii reprezentând o fermă de peşte (vol. 6 dosar urmărire penală filele x).

Conform acestui contract, contribuţia L. urma să fie de 475.000 Euro. Ulterior, s-au întocmit şi alte trei anexe, fără dată, prin care contribuţia L. la investiţia realizată de P. la complexul fermă de peşte din Sinaia se majora, ajungând la suma totală de 1.575.000 euro.

În data de 25 august 2011, a fost încheiat un contract de împrumut între F. şi L. (vol. 6 dosar urmărire penală filele x) în care se preciza că banii se vor folosi pentru contribuţie de capital şi alte angajamente legate de realizarea unui complex de construcţii reprezentând fermă de peşte pe terenul din localitatea Sinaia.

Ulterior, la data de 07 decembrie 201, împrumutul a fost extins cu suma de 325.000 euro, astfel încât suma împrumutată a fost de 800.000 euro, iar la data de 06 noiembrie 2012 împrumutul a fost extins cu suma de 285.000 euro, valoarea totală a împrumutului fiind de 1.085.000 RON .

Urmărind transferurile de bani pe relaţia F. - L. - P. S.R.L., se observă faptul că în perioada 30 august 2010-21 martie 2012, de la F. la L. a fost transferată suma de 800.179,86 euro.

Totodată, din verificarea extraselor de cont ale P. S.R.L., se constată că în perioada 05 septembrie 2011 - 27 martie 2012, de la L. la P. S.R.L. a fost transferată suma de 940.016 euro.

Prin urmare, în baza contractului de împrumut din 25 august 2011, anterior menţionat, F. a transferat către L. suma de 800.179,86 euro.

Anterior încheierii contractului de împrumut, din 24 august 2010 până în data de 12 august 2011, F. a mai transferat către L. suma de 19.198,19 euro, astfel că până la data de 21 martie 2012, în contul L. a ajuns din contul F. (din suma de 2.196.035 euro, provenită din traficul de influenţă) suma de 819.378, 04 euro.

Prin urmare, suma de 940.016 euro care a fost transferată din contul L. în contul P., până la data de 27 martie 2012, include suma de 819.378,04 euro, care provenea din banii obţinuţi din traficul de influenţă şi care fusese transferată din contul F. în contul L., în perioada 24 octombrie 2010-21 martie 2012.

· Începând cu data de 20 aprilie 2012, a fost încheiat un contract de asociere în participaţiune între M. şi O. S.R.L., având ca scop realizarea aceluiaşi complex de construcţii reprezentând fermă de peşte pe terenul din Sinaia, jud. Prahova.

Conform acestui contract, contribuţia M. la investiţie era de 485.000 euro, ulterior, prin întocmirea, la data de 12 iulie 2013, a anexelor nr. 3 şi nr. 7 la acest contract contribuţia M. fiind majorată cu câte 300.000 euro, ajungând la suma totală de 1.085.000 euro.

În data de 25 aprilie 2012, a fost încheiat un contract de împrumut între F. şi M. (fil. 129-133, vol. 6 dosar urmărire penală) pentru suma de 485.000 euro, cu privire la care au fost întocmite ulterior mai multe anexe, în intervalul 30 mai 2012 - 3 octombrie 2013, în care se menţionează că suma totală împrumutată de M. de la F. este de 3.200.000 euro, banii urmând a fi folosiţi pentru contractul de asociere în participaţiune încheiat între M. şi O. S.R.L..

Urmărind transferurile de bani pe relaţia F.-M., se observă faptul că, în perioada 26 aprilie 2012 - 12 septembrie 2012, de la F. la M. a fost transferată suma de 1.445.219,69 euro.

Din verificarea extraselor de cont ale O. S.R.L., se constată că, în perioada 03 mai 2012 - 14 septembrie 2012, M. a transferat către O. suma de 1.415.000 euro.

Astfel, suma de 1.415.000 euro care a fost transferată din contul M. în contul O. S.R.L., până la data de 14 septembrie 2012, este inclusă în suma de 1.445.219,69 euro, care provenea din banii obţinuţi din traficul de influenţă.

Rezultă, aşadar, că până la data de 14 septembrie 2012, din contul F. în conturile L. şi M., apoi din conturile acestora din urmă, în conturile P. S.R.L. şi O. S.R.L. a fost transferată succesiv suma de 2.355.016 euro.

Această sumă de bani depăşeşte suma de 2.196.035 euro, echivalentă folosului necuvenit obţinut din săvârşirea traficului de influenţă, însă acest fapt a fost generat de împrejurarea că, în datele de 15 august 2011 şi 09 august 2012, în contul F. au intrat sumele de 100.000 euro, respectiv 50.000 euro de la B., ce au fost transferate şi ele alături de suma de 2.196.035 euro.

În acest context, văzând că obiectul acţiunii penale în prezenta cauză este limitat la infracţiunea de spălarea banilor cu privire la suma de 2.196.035 euro, provenită din săvârşirea, de către inculpatul A., a infracţiunii de trafic de influenţă, sumă ce a fost supusă unui proces de spălare în perioada 30 august 2011-14 septembrie 2012, prin depunerea acesteia într-un cont comun, alături de alte sume de bani, urmărindu-se ca prin această modalitate a amestecării cu o altă sumă de bani şi a unor transferuri ulterioare, în diferite conturi, să fie disimulată originea sa ilicită, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că trebuie avută în vedere, ca reper temporal al desfăşurării activităţii infracţionale, doar perioada de timp în care această sumă a fost efectiv transferată de către inculpatul A., prin interpuşi, din contul F. în conturile L. şi M..

Similar instanţei de fond, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi nu poate reţine, ca perioadă a săvârşirii faptei, întregul interval de timp precizat în rechizitoriu, în care a fost transferată o sumă de bani mult mai mare decât cea care provenea din traficului de influenţă. Astfel, după ce a fost transferată suma de 2.196.035 euro în conturile S.C. P. S.R.L. şi O. S.R.L., din contul F. prin intermediul L. şi M. (în perioada 30 august 2011 - 14 septembrie 2012), în intervalul 21 septembrie 2012 - 13 februarie 2014 au mai intrat în contul F. de la B.. şi alte sume de bani, respectiv suma de 1.980.000 euro, iar în data de 30 aprilie 2014 suma de 2.530.000 euro, sume ce excedează valorii produsului infracţiunii de trafic de influenţă.

Prin urmare, în mod corect, instanţa de fond nu a reţinut ca perioadă a desfăşurării activităţii infracţionale, în prezenta cauză, perioada indicată de parchet în actul de sesizare, respectiv 24 august 2010 -13 noiembrie 2015, chiar dacă alături de suma de 2.196.035 euro, în contul F. s-a încasat şi suma de 4.660.000 euro de la B..

Susţinerile Ministerului Public privind necesitatea luării în considerare şi a intervalului de timp în care contul F. a fost alimentat cu sume de la B.. sunt nefondate.

Astfel, prin actul de sesizare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea 129/2019 cu aplicarea art. 5 din C. pen., pentru sumele de bani încasate de inculpatul A. prin transfer bancar din conturile companiei B.., s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-un nou dosar, aceste operaţiuni nefăcând obiectul judecăţii. În plus, probatoriul confirmă statuările primei instanţe, în sensul că cea mai mare parte a transferurilor de la B. în contul F. s-a realizat începând cu data de 21 septembrie 2012, ulterior, aşadar, finalizării transferării întregii sume de 2.196.035 euro obţinută de inculpatul A. din infracţiunea premisă, neexistând, prin urmare, o suprapunere temporală între transferul produsului infracţional şi cel al sumelor provenite din contul B..

Susţinerea acuzării, referitoare la necesitatea luării în considerare, sub aspectul perioadei în care s-ar fi derulat activitatea ilicită, şi a facilităţii fiscale de care ar fi beneficiat F. din partea băncii elveţiene, este, de asemenea, nefondată. Aceste facilitaţi bancare au la baza raporturi contractuale distincte între F. şi unitatea bancară, ce nu se circumscriu obiectului judecăţii si nu pot fi avute în vedere la stabilirea perioadei infracţionale.

În ce priveşte motivul de apel vizând greşita încetare a procesului penal prin constatarea incidenţei prescripţiei răspunderii penale, se constată caracterul nefondat al criticilor formulate.

Astfel, din analiza materialului probator, a rezultat că inculpatul A. a desfăşurat o activitate de disimulare a provenienţei ilicite a sumei de 2.196.035 euro, pe care a dobândit-o în urma săvârşirii traficului de influenţă, prin transferul succesiv de sume de bani, la diferite intervale de timp, din contul F. în conturile societăţilor din Cipru, L. şi M., în baza unor contracte de împrumut, continuând apoi cu tranferul sumelor de bani din conturile L. şi M. în conturile P. S.R.L. şi O. S.R.L., în baza unor contracte de asociere în participaţiune, pentru a fi cheltuiţi în final pentru realizarea investiţiei constând într-un complex de construcţii-fermă de peşte în Sinaia.

Având în vedere caracterul continuu al acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii de spălarea banilor, astfel cum este configurat în prezenta cauză, termenul de prescripţie curge, conform art. 154 alin. (3) din C. pen., de la data încetării acţiunii continue de disimulare, respectiv de la data de 14 septembrie 2012, dată la care transferurile succesive ale produsului infracţional s-au finalizat, în sensul că suma de 2.196.035 euro, provenită din infracţiunea de trafic de influenţă, a ajuns în conturile societăţilor din România ale inculpatului A., având aparenţa unei investiţii licite din străinătate.

Prin urmare, termenul de prescripţie a răspunderii penale, pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., este de 8 ani şi, în acord cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, se socoteşte împlinit la data de 13 septembrie 2020.

În cauză nu poate fi reţinută împrejurarea invocată de reprezentantul Ministerului Public, care a susţinut că în intervalul 24 august 2010 -27 octombrie 2014 urmărirea penală nu a putut fi exercitată faţă de A. pentru infracţiuni de corupţie şi spălarea banilor, întrucât a lipsit avizul prevăzut de lege în cazul miniştrilor şi, prin urmare, această perioadă, nu ar putea fi avută în vedere la calculul termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Contrar celor afirmate de reprezentantul Ministerului Public, în cauză se constată că nu a operat o suspendare a termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Potrivit art. 156 alin. (1) din C. proc. pen. "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal".

Or, nicio dispoziţie legală nu prevede suspendarea cursului prescripţiei în perioada cuprinsă între data săvârşirii infracţiunii şi cea la care se solicită efectuarea urmăririi penale faţă de o persoană ce are calitatea de ministru.

Astfel, dispoziţiile art. 109 alin. (2) din Constituţie, precum şi cele din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială instituie o condiţie de procedibilitate pentru efectuarea urmăririi penale in personam, condiţie ale cărei efecte eventuale asupra desfăşurării procesului se produc, însă, de la data constatării existenţei împrejurării care reclamă îndeplinirea respectivei condiţii, nicidecum de la data săvârşirii infracţiunii.

În cauza de faţă, acest moment de timp este echivalent celui la care organul de urmărire penală, subsecvent începerii urmăririi penale in rem, a solicitat emiterea avizului necesar începerii urmăririi penale faţă de suspect, numai de la această dată urmând a se evalua consecinţele acestei împrejurări asupra desfăşurării procesului.

Astfel, din actele şi lucrările dosarului se constată că anterior obţinerii avizului necesar urmăririi penale faţă de A. în cauză au fost efectuate acte de urmărire penală in rem cu privire la faptele de corupţie în legătură cu derularea proiectelor şi contractelor de închiriere de licenţe E.. Totodată, se constată că avizul necesar începerii urmăririi penale faţă de A., ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, a fost solicitat prin adresa nr. x/2014 din data de 26 septembrie 2014, iar prin adresa Administraţiei Prezidenţiale - Cancelaria Preşedintelui nr. 2088 din 2 octombrie 2014, a fost încuviinţată cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de A..

Având în vedere durata extrem de redusă a intervalului de timp cuprins între data solicitării avizului şi cea a încuviinţării cererii de efectuare a urmăririi penale, se constată că această perioadă de timp nu are vreo relevanţă asupra considerării ca împlinite, la data pronunţării hotărârii apelate, a termenului de prescripţie generală a răspunderii penale.

Critica formulată de Ministerul Public vizând omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 129 din 2019 privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului, este, de asemenea, nefondată.

Potrivit art. 52 din Legea nr. 129/2019 hotărârile definitive privind infracţiunile de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului se comunică Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Prin urmare, se constată că aspectele învederate nu sunt veritabile critici aduse sentinţei penale, întrucât ele ţin de punerea în executarea a hotărârii penale, aceste comunicări urmând a fi făcute ulterior rămânerii definitive a hotărârii, în condiţiile prevăzute de lege.

Prin urmare, în raport cu argumentaţia ce precede, va fi respinsă, ca nefondată cererea formulată de intimatul inculpat A. de repunere a cauzei pe rol.

Totodată, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi va respinge, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva sentinţei penale nr. 590 din data de 20 decembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019, privind pe intimatul A..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de intimatul inculpat A..

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva sentinţei penale nr. 590 din data de 20 decembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019, privind pe intimatul A..

În temeiul art. 276 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2023.