Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin încheierea de şedinţă din 5 decembrie 2022, pronunţată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2022 în Dosarul nr. x/2022 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 (C. proc. pen.), art. 107 alin. (2) şi art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009 (C. pen.), formulată de apelantul inculpat A.
Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 şi art. 107 alin. (2), art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat că sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs de soluţionare, aflarea în vigoare a dispoziţiilor legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior aceste texte de lege.
Înalta Curte a apreciat că argumentele prezentate de apelantul inculpat A. nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate.
Astfel, s-a reţinut că, în cauză, apelantul inculpat A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă ."
Apelantul inculpat A. a arătat, în esenţă, că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din C. proc. pen. dau posibilitatea instanţei de judecată să anihileze prezumţia de nevinovăţie, prin orice fel de hotărâre penală definitivă prin care este stabilită vinovăţia inculpatului, dând astfel naştere unui conflict constituţional între prevederile art. 4 alin. (1) din C. proc. pen. şi prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţia României.
S-a apreciat că pentru a se putea dispune condamnarea unei persoane, instanţa de judecată analizează existenţa faptei, caracterul infracţional al acesteia şi dacă a fost săvârşită de inculpat. Doar apreciind asupra întrunirii cumulative a acestor condiţii, chestiune ce presupune analiza temeiniciei acuzaţiei formulate, instanţa de judecată poate dispune condamnarea inculpatului, cu efectul înfrângerii prezumţiei de nevinovăţie reglementată de art. 23 alin. (11) din Constituţia României. În orice alt caz, în care instanţa de judecată nu dispune condamnarea inculpatului printr-o hotărâre penală definitivă, efectele prezumţiei de nevinovăţie nu pot fi înlăturate.
Totodată, apelantul inculpat A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 286/2009, potrivit cărora "măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată" şi a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009 conform cărora "bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia ."
Apelantul inculpat a arătat că garanţiile prezumţiei de nevinovăţie implică şi obligaţia organelor judiciare de a se abţine de la orice referire de vinovăţie în raport cu acuzaţiile formulate faţă de inculpat, în lipsa unei hotărâri de condamnare. Or, în ipoteza în care inculpatul nu solicită continuarea procesului penal conform art. 18 din C. proc. pen. şi instanţa de judecată constată intervenţia prescripţiei răspunderii penale, se naşte impedimentul de procedibilitate care paralizează judecata pe fond a acuzaţiei, instanţa neavând posibilitatea de a statua asupra săvârşirii faptei penale de care inculpatul este acuzat.
Una dintre consecinţele acestei incapacităţi de a analiza temeinicia acuzaţiei în ipoteza descrisă este aceea că instanţa de judecată nu poate statua asupra îndeplinirii condiţiilor generale sau particulare pentru a dispune confiscarea specială a bunurilor prezumtiv dobândite prin presupusa săvârşire a unor fapte prevăzute de legea penală.
Din cele susţinute prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale instanţa a reţinut că aspectele invocate de apelantul A. vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate o invocă.
Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi a reţinut, însă aceste aspecte nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, ci, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţia României, sunt de competenţa exclusivă a instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei.
Apelantul inculpat A. a invocat în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 107 alin. (2) şi art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., existenţa unei practici judiciare greşite, în sensul că se poate dispune confiscarea unor bunuri despre care se afirmă că ar fi obţinute prin săvârşirea unei infracţiuni, în lipsa unei hotărâri definitive de condamnare.
Referitor la aceste susţineri, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi a reţinut că aspectele ce ţin de aplicarea legii intră în competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, iar legiuitorul a consacrat alte soluţii privitoare la interpretarea şi aplicarea legii, pentru lămurirea înţelesului dispoziţiei legale şi dezlegarea contradicţiilor jurisprudenţiale, respectiv instituţia recursului în interesul legii sau sesizarea instanţei supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept.
Prin urmare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a apreciat că, în cauză, criticile formulate de apelantul inculpat A. cu privire la dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 (C. proc. pen.), art. 107 alin. (2) şi art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009 (C. pen.) a căror constituţionalitate se contestă prin excepţia invocată, vizează aspecte de interpretare şi aplicare a legii, care intră în competenţa de soluţionare a instanţei judecătoreşti şi, în consecinţă, acestea nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate şi calitate a textului normativ, în raport cu conţinutul normei, în abstracto.
În plus, s-a constatat că prin criticile formulate cu privire la dispoziţiile art. 107 alin. (2), art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009, se tinde la modificarea şi completarea acestor dispoziţii pretins neconstituţionale.
Astfel, apelantul inculpat A. a susţinut că rezultă din modul de redactare a normelor legale criticate, că măsura confiscării speciale a unor bunuri despre care se afirmă că ar fi obţinute prin săvârşirea unei infracţiuni, poate fi dispusă în lipsa unei hotărâri definitive de condamnare.
În consecinţă, s-a apreciat că scopul urmărit de apelantul inculpat A., prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, excedează unor critici de constituţionalitate propriu-zise, excepţia nevizând, în fapt, neconstituţionalitatea normelor, ci modalitatea de interpretare şi de aplicare a normelor legale criticate.
Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 (C. proc. pen.), art. 107 alin. (2) şi art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009 (C. pen.), formulată de apelantul inculpat A.
II. Împotriva încheierii de şedinţă din 5 decembrie 2022, pronunţată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2022 în Dosarul nr. x/2022. inculpatul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2022/a1.1, primul termen fiind fixat, în mod aleatoriu, la data de 24 aprilie 2023, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile apărătorului recurentului inculpat şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul formulat de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia de neconstituţionalitate au fost invocate de către apelantul inculpat A., în cadrul dosarului aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, respectiv Dosarul nr. x/2022 având ca obiect apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpaţii B., A., C., D. şi E. şi de persoana interesată SC F. SA împotriva Sentinţei penale nr. 127 din data de 24 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
Totodată, se constată că dispoziţiile legale criticate, respectiv art. 4 alin. (2) din Legea nr. 135/2010, respectiv art. 107 alin. (2) şi art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009, nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Referitor la condiţia privind legătura normelor ce fac obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să poată produce un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.
Legătură dintre norma ce face obiectul excepţiei şi soluţionarea cauzei este, de asemenea, o condiţie de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale. Această condiţie presupune că norma invocată poate să orienteze soluţia. Contrar celor reţinute prin încheierea atacată, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 135/2010, respectiv art. 107 alin. (2) şi art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009 are, în substanţă, legătură cu soluţionarea cauzei din perspectiva măsurii de siguranţă a confiscării speciale în ipoteza dispunerii unei soluţii de încetare a procesului penal pornit faţă de inculpat ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale şi există, prin urmare, un interes al inculpatului A. în promovarea acesteia.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 135/2010, respectiv art. 107 alin. (2) şi art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că excepţia este neîntemeiată.
Textele de lege incidente:
Art. 4 din C. proc. pen.
(1) Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Art. 107 din C. pen. (...)
(2) Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.
Art. 112 din C. pen. (...)
(1) Sunt supuse confiscării speciale:
e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;
În examinarea criticilor de neconstituţionalitate formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că potrivit dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României: (1) " Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică şi trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată într-un mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei drepturilor sau a libertăţii".
Din conţinutul textului din legea fundamentală citat mai sus, se desprinde în mod clar concluzia că, dreptul la libertatea individuală, consacrat de art. 23 din Constituţia României, nu trebuie înţeles ca drept absolut, el putând face obiectul unor ingerinţe sau restrângeri, dacă sunt necesare într-o societate democratică, în scopurile arătate la alin. (1) al art. 53 din Constituţie, inclusiv cel al desfăşurării instrucţiei penale, cum este cazul în speţă.
De altfel, dispoziţiile art. 53 din Constituţia României sunt conforme şi cu cele ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care la art. 2 Protocolul 4, prevede că, "exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora ."
Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că "Măsurile de siguranţă, între care se regăseşte şi măsura confiscării extinse, au, în sfera categoriilor juridice, caracterul de sancţiuni de drept penal, deoarece pot fi dispuse numai faţă de persoanele care au săvârşit fapte penale. Totodată, incidenţa aplicării lor nu este determinată de existenţa răspunderii penale pentru fapta săvârşită, ci de existenţa stării de pericol relevată de acea faptă. Prin urmare, starea de pericol care constituie, în acord cu art. 111 din C. pen. din 1969, temei al luării măsurii de siguranţă, nu se confundă cu pericolul social al infracţiunii, deoarece aceasta priveşte persoana, făptuitorul sau anumite lucruri având legătură cu fapta săvârşită de el şi care constituie o ameninţare pentru viitor ." (Decizia nr. 78 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 273 din 14 aprilie 2014
Dispoziţiile art. 107 alin. (2), art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 2 decembrie 2015, prin care a reţinut că, "prin infracţiune se înţelege, conform prevederilor art. 15 alin. (1) din C. pen., fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, acestea fiind, aşa cum arată şi denumirea marginală a articolului anterior referit, şi trăsăturile esenţiale ale infracţiunii.
Confiscarea specială reprezintă o sancţiune de drept penal, respectiv o măsură de siguranţă, care constă în transferul silit şi gratuit al dreptului de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, în patrimoniul statului, întrucât, având în vedere legătura acestor bunuri cu fapta săvârşită, deţinerea lor în continuare de către persoana în cauză prezintă pericolul săvârşirii unor noi infracţiuni.
Se deduce astfel intenţia legiuitorului de a aplica măsura confiscării speciale şi a altor fapte prevăzute de legea penală decât cele care constituie infracţiuni, intenţie reglementată expres prin art. 107 alin. (2) din C. pen.. De asemenea, conform art. 107 alin. (3) din C. proc. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. O astfel de situaţie este şi cea a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
18. Curtea a constatat că faptele săvârşite de autorul excepţiei de neconstituţionalitate sunt şi rămân infracţiuni, iar soluţia de încetare a procesului penal ca urmare a constatării prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa neaplicării unei pedepse, nu este de natură a o transforma pe aceasta într-o faptă prevăzută de legea penală ce nu constituie infracţiune ."
Aşa fiind, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Înalta Curte- Completul de 5 Judecători constată că dispoziţiile art. 4 din C. proc. pen., art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. sunt concordante cu prevederile art. 107 alin. (2) din acelaşi Cod, neputând-se reţine încălcarea de către acestea, pentru motivele invocate în prezenta cauză, a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale ce reglementează statul de drept, principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei precum şi prezumţia de nevinovăţie.
Faţă de aceste considerente, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători va admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii de şedinţă din 5 decembrie 2022, pronunţată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2022 în Dosarul nr. x/2022.
Încheierea recurată va fi desfiinţată şi, în rejudecare va fi admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 (C. proc. pen.), art. 107 alin. (2) şi art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009 (C. pen.), formulată de apelantul inculpat A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii de şedinţă din 5 decembrie 2022, pronunţată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2022 în Dosarul nr. x/2022.
Desfiinţează încheierea recurată şi rejudecând admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 (C. proc. pen.), art. 107 alin. (2) şi art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009 (C. pen.), formulată de apelantul inculpat A.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2023.
GGC - ED