Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 1944 din 20 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins cererea de suspendare a cursului perimării, formulată de recurentul-petent A. şi a constatat perimat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 29 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din 7 octombrie 2021 stabilit pentru judecarea recursului, termen la care, constatându-se că niciuna din părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., a fost dispusă suspendarea pricinii.
Termenul de perimare de 6 luni prevăzut de lege a început să curgă la data pronunţării încheierii de suspendare a judecăţii şi s-a împlinit la 7 aprilie 2022.
La 16 iunie 2022, recurentul-petent A. a depus la dosar cerere de suspendare, cerere care nu este însă aptă a produce efectul întreruptiv prevăzut de lege, deoarece nu a fost efectuată înăuntrul termenului de perimare, respectiv între momentul suspendării (7 octombrie 2021) şi data la care s-a împlinit termenul de perimare (7 aprilie 2022).
În ceea ce priveşte excepţia de perimare, astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat îndeplinite cumulativ cerinţele perimării, respectiv, pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării şi până la data repunerii pe rol a cauzei în vederea analizării excepţiei de perimare trecând mai mult de 6 luni, timp în care niciuna dintre părţi nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecăţii şi nici nu a fost făcută dovada existenţei, în timpul curgerii termenului de perimare, a vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.
2. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii judecătoreşti menţionate la pct. 1, la 26 octombrie 2022, recurentul-petent A. a depus declaraţie de recurs, în cuprinsul căreia a menţionat că motivele recursului vor fi depuse ulterior, după comunicarea încheierii recurate.
II. Procedura de filtrare
În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" (iii) prezentul dosar a fost început la 13 iunie 2017 astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.
Raportul întocmit în cauză a fost comunicat părţilor, conform dovezilor de comunicare ataşate la dosar, la filele x.
Părţile nu au depus punct de vedere la raport.
III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului, în condiţiile art. 493 alin. (5) şi (6) din C. proc. civ., Completul de filtru constată următoarele:
Analizând excepţia nulităţii recursului, întrucât acesta nu a fost motivat, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) pct. d) din C. proc. civ., întrucât nu a fost depusă motivarea căii de atac.
Potrivit art. 486 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat.
Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.
Conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile şi în recurs", adică atunci când termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.
Înalta Curte reţine că petentul a depus doar o declaraţie de recurs, aflată la dosar.
Decizia recurată a fost comunicată recurentului la 9 noiembrie 2022, cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosar recurs; termenul de motivare al căii de atac a curs de la această dată şi s-a împlinit la 15 noiembrie 2022, care a fost o zi lucrătoare.
Având în vedere cele constatate, se apreciază ca prezenta cale de atac extraordinară este nemotivată, fiind incidentă excepţia nulităţii recursului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (1) şi art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1994 din 20 octombrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2023.
GGC - ED