Asupra cauzei de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1922 din 21 iulie 2022 pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 336 alin. (1) din C. pen., cu apl. art. 396 alin. (1) şi 10 din C. proc. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. fără antecedente penale, pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului - faptă săvârşită la data de 03.09.2017.
În baza art. 83 alin. (1) lit. a) - d) din C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 din C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 85 alin. (2) lit. c) din C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 86 alin. (1) şi (2) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Dolj.
Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiei prevăzute în art. 85 alin. (2), lit. a) şi b) din C. pen. se face de Serviciul de Probaţiune Dolj.
În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. şi 83 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv asupra faptului că nerespectarea, cu rea-credinţă, a obligaţiilor de mai sus ori săvârşirea unei noi infracţiuni cu intenţie sau intenţie depăşită după amânarea aplicării pedepsei atrage revocarea amânării executării pedepsei şi aplicarea şi executarea pedepsei.
S-a respins acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, de acordare a cheltuielilor de spitalizare ale numitei B., ca inadmisibilă.
În temeiul art. 25 şi art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 49 şi art. 55 din Legea nr. 136/1995, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi a fost obligată partea responsabilă civilmente SC C. SA, la plata sumei de 535,37 RON, cu titlu de daune materiale, plus dobânda legală, calculată de la data producerii prejudiciului şi până la data plăţii efective a debitului principal, reprezentând 50% din cheltuielile de spitalizare asigurate persoanei vătămate A.
În temeiul art. 25 din C. proc. pen., art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 1357 din C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A. şi a fost obligată partea responsabilă civilmente SC C. SA, la plata sumei de 1850 euro, cu titlu de daune materiale şi la suma de 20.000 euro, cu titlu de daune morale.
A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat.
Prin Decizia penală nr. 1638/2022 din 15 decembrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, inculpatul D. şi de partea responsabilă civilmente SC C. SA Bucureşti, str. x, Sector 1 împotriva Sentinţei penale nr. 1922 din 21 iulie 2022 pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/2021.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând pe latură penală şi civilă:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului D. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 338 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului D. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 196 alin. (2) şi (3) din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
S-a majorat termenul de supraveghere al inculpatului D. stabilit conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. de la 2 la 3 ani.
S-au redus despăgubirile materiale acordate părţii civile A. de la 1850 euro la 1852 RON.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Pentru a hotărî în acest sens, curtea a reţinut că prima instanţă a soluţionat cauza în procedura de recunoaştere a învinuirii reglementată de art. 375 din C. proc. pen., inculpatul A. fiind trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că în data de 03.09.2017, în jurul orei 22:20, a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe DN 56, pe raza loc. Podari din jud. Dolj, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, iar inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, prev. de art. 196 alin. (2) şi (3) din C. pen. şi respectiv art. 338 alin. (1) din C. pen. constând în aceea că în data de 03.09.2017, în jurul orei 22:20, a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe DN 56, pe raza loc. Podari, din direcţia Craiova către Calafat, iar în timp ce se afla la intersecţia DN 56 cu strada x, din cauza nerespectării regulilor de circulaţie (nu a supravegheat cu atenţie calea de rulare, nu a semnalizat şi nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers), a intrat în coliziune cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, condus în aceeaşi direcţie de către A., provocând un accident de circulaţie în urma căruia A. a suferit leziuni traumatice care au necesitat 125 - 130 zile de îngrijiri medicale, iar numita B. a suferit leziuni ce au necesitat spre vindecare 75 - 80 zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză întocmit de expertul tehnic E., a rezultat că accidentul a fost generat de către D. care nu a supravegheat cu atenţie calea de rulare, a virat la stânga fără să semnalizeze şi fără să se asigure, cât şi de A. pentru că pe fondul consumului de alcool şi vitezei de deplasare peste limita admisă a efectuat o manevră de depăşire într-o zonă în care era interzisă o astfel de manevră.
Inculpatul D. putea evita accidentul dacă ar fi fost atent, iar înainte de efectuarea virajului la stânga ar fi semnalizat şi s-ar fi asigurat că nu s-a angajat niciun vehicul în depăşirea sa, iar inculpatul A. ar fi putut evita accidentul dacă nu ar fi efectuat o depăşire neregulamentară, trecând peste marcajul longitudinal ce desparte cele două sensuri de mers. Conform calculelor efectuate de expert, autoturismul condus de A. a avut în momentele premergătoare accidentului o viteză de cca 85 km/h, iar cel condus de D. o viteză de cca 20 km/h.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a numitului A. care a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 125 - 130 zile de îngrijiri medicale şi a numitei B., pasageră în autoturismul condus de acesta, ce a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 75 - 80 zile de îngrijiri medicale.
Cele două apeluri declarate au fost considerate ca fiind întemeiate, urmând a fi admise.
În cauză s-au avut în vedere deciziile nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din data de 25 iunie 2018) şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale.
În acest sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală care prin dec. nr. 67/25. oct. 2022, a stabilit că:
"Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen."
Potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală. Conform art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică. Instanţa reţine că prescripţia este o cauză ce înlătură răspunderea penală ca urmare a trecerii unei perioade de timp prevăzute de lege, fiind, pe de o parte, sancţionată astfel neglijenţa, pasivitatea ori inerţia subiectului activ al acţiunii penale în desfăşurarea procedurilor ori în activităţile investigative, iar pe de altă parte, asigurată securitatea juridică şi termenul rezonabil al procesului penal.
În ceea ce priveşte apelul declarat de partea responsabilă civilmente SC C. SA, instanţa de apel l-a apreciat ca fondat pentru următoarele motive:
În ceea ce priveşte proporţia culpelor stabilite pentru cei doi conducători auto implicaţi în accident, Curtea a considerat că aceasta a fost corect stabilită de instanţa de fond.
Aşa cum s-a arătat şi în raportul de expertiză tehnică realizat în cauză, accidentul a fost generat de ambii conducători auto, de D. care nu a supravegheat cu atenţie calea de rulare, efectuând un viraj la stânga fără a semnaliza şi fără a se asigura dacă nu este angajat un alt autovehicul în depăşirea sa, dar şi de inculpatul A. care a efectuat o depăşire neregulamentară, pe fondul consumului de alcool şi al unei viteze de deplasare peste limita admisă de lege. Faţă de circumstanţele efective ale producerii accidentului, stabilirea unei culpe de câte 50% pentru fiecare inculpat în parte este corectă, acest motiv de apel fiind nefondat.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor materiale şi morale acordate părţii civile A., prin apelul formulat de partea responsabilă civilmente s-a criticat cuantumul acestora, apreciind că primele nu sunt dovedite cu înscrisuri, iar celelalte sunt prea mari în raport cu prejudiciul efectiv încercat de acesta.
Din apelul declarat de către partea responsabilă civilmente a rezultat faptul că aceasta nu contestă existenţa vătămării, faptul că aceasta a fost generată de infracţiune şi nici faptul că persoana vătămată a înţeles să se constituie parte civilă. Practic singurul aspect contestat este cuantumul prejudiciului acordat de instanţa de fond, părţii civile.
Partea civilă A. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 euro cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli privind achiziţia de medicamente, consultaţii de specialitate, kinetoterapie, fizioterapie, cheltuieli efectuate cu ocazia intervenţiilor suferite.
În ceea ce priveşte despăgubirile materiale, spre deosebire de cele morale, pentru acordarea acestora este necesar a se proba efectuarea acestora, prejudiciul trebuind să fie cert pentru a se putea acoperi.
Partea civilă a făcut dovada cu înscrisuri a efectuării unor cheltuieli de 3.705 RON (reprezentând expertiză medico-legală, consultaţie ortopedie, şedinţe kinetoterapie- dosar fond).
Deşi instanţa de apel, îşi însuşeşte motivarea instanţei de fond privind faptul că aceste cheltuieli nu trebuie dovedite doar cu înscrisuri, fiind de înţeles că datorită situaţiei traumatizante în care s-a aflat partea civilă şi familia acesteia, au neglijat să păstreze documentele ce atestau efectuarea acestor cheltuieli, s-a apreciat că aceste cheltuieli trebuie să fie dovedite cu alte mijloace de probă, respectiv prin proba cu martori, neputându-se acorda o sumă reprezentând despăgubiri materiale pe baza rezonabilităţii unor astfel de cheltuieli.
Deşi părţii civile i-au fost încuviinţaţi doi martori pentru dovedirea laturii civile, niciunul din acesta nu a precizat care ar fi fost sumele cheltuite de partea civilă pentru recuperarea medicală urmată în urma accidentului, respectiv pentru procurarea de medicamente, consultaţii medicale, etc.
Prin urmare, faţă de acest aspect, s-a apreciat întemeiat apelul declarat de partea responsabilă civilmente, urmând a reduce cuantumul daunelor materiale acordate, la valoarea rezultată din înscrisurile depuse de aceasta, respectiv de la suma de 1850 euro, la 1852 RON, luând în considerare culpa de 50% a acesteia în producerea accidentului.
În ceea ce priveşte daunele morale acordate de instanţa de fond, respectiv 40.000 euro(reduse la suma de 20.000 euro ca urmare a reţinerii culpei concurente de 50 %), instanţa de apel a apreciat criticile aduse de apelanta parte responsabilă civilmente, ca nefondate.
Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale, pentru suferinţe de acelaşi ordin, şi nu a unei satisfacţii patrimoniale, iar spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată. Totodată, în cazul vătămărilor fizice cauzate de un accident de circulaţie, la evaluarea despăgubirilor pentru daunele morale, în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau pentru a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei, trebuie să se ţină seama de suferinţele fizice şi morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin respectivul accident, precum şi de toate consecinţele acestuia, relevate de actele medicale ori de alte mijloace de dovadă, cum ar fi declaraţii de martori.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulaţie, precum şi consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor privată, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.
Astfel, instanţa a reţinut că, în urma accidentului, partea civilă a suferit vătămări care au necesitat circa 125 - 130 de zile de îngrijiri medicale, vătămări ce au necesitat osteosinteză cu şuruburi, acesta prezentând o deficienţă uşoară şi o incapacitate inadaptativă de 20%, astfel cum rezultă de raportul de expertiză medicală eliberat de IML Craiova .
Deşi, aşa cum a rezultat din acelaşi raport de expertiză medicală, partea civilă nu prezintă infirmitatea fizică şi are capacitatea de muncă păstrată, însă este fără putinţă de tăgadă că partea civilă a suferit traume fizice şi psihice accentuate, ca urmare a accidentului rutier provocat de către inculpat, în raport cu toate elementele de la dosar (acte medicale, declaraţii de martori) fiind cert faptul că suferinţele părţii civile au fost unele accentuate, acesteia fiindu-i limitată posibilitatea de a desfăşura activităţi cotidiene, provocându-i-se, în acelaşi timp, şi suferinţe fizice însemnate.
Faţă de toate aceste aspecte, Curtea a apreciat că nu se impune reducerea daunelor morale acordate părţii civile, acestea fiind justificate de prejudiciul moral încercat de către aceasta ca urmare a infracţiunii săvârşite de către inculpat.
În ceea ce priveşte obligarea părţii responsabile civilmente la plata cheltuielilor de spitalizare ale părţii civile, acestea se acordă în temeiul dispoziţiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
Dispoziţiile art. 320 Legii nr. 95/2006 reglementează deci, expres dreptul furnizorilor de servicii medicale de a-şi recupera de la autorul accidentului cheltuielile de spitalizare efectuate pentru serviciile medicale prestate victimei accidentului auto.
În considerarea dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data producerii accidentului, asigurătorul este obligat să acorde despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule în conformitate cu legislaţia în vigoare.
În categoria prejudiciilor aduse persoanelor juridice prin accidente de vehicule, sunt incluse şi prejudiciile produse unităţilor sanitare prevăzute de art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, prerogativa unităţii sanitare de a pretinde şi a primi contravaloarea serviciilor medicale prestate de la persoana care, prin faptele sale, a adus daune sănătăţii altei persoane fiind reglementată de dispoziţiile amintite din Legea nr. 95/2006, text care nu comportă interpretări şi reprezintă, practic, o novaţie prin schimbare de debitor, în condiţiile în care, în temeiul legii, prestatorul serviciilor medicale are dreptul de a recupera contravaloarea acestora, dar nu de la beneficiarul direct, pacientul, ci de la cel care, prin fapta sa, a produs vătămarea care a necesitat îngrijiri medicale.
În cauză, unitatea spitalicească, prestând serviciile medicale, are dreptul, în temeiul legii, la contravaloarea acestora, de la cel care a produs prejudiciul. Cum acesta din urmă este o persoană aflată sub un contract de asigurare de răspundere civilă delictuală, asigurătorul(respectiv apelanta parte responsabilă civilmente) urmează a plăti direct unităţii medicale contravaloarea serviciilor medicale prestate, acestea intrând în sfera noţiunii cu care operează art. 50 din Legea nr. 136/1995.
Cum în speţă s-a reţinut că vătămarea corporală a părţii civile s-a datorat acţiunii inculpatului D., persoană asigurată de partea responsabilă civilmente, în mod corect instanţa de fond a admis în parte acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, proporţional cu gradul de culpă al inculpatului responsabil de producerea accidentului şi a dispus obligarea părţii responsabile civilmente la plata sumei de 535,37 RON la care se adaugă dobânda legală calculată de la data producerii accidentului şi până la data plăţii efective a debitului principal.
În privinţa dobânzii legale, de asemenea, criticată de apelanta parte responsabilă civilmente, Curtea a reţinut că legiuitorul a clasificat cele două tipuri de dobânzi prin Legea nr. 71/2011, act normativ care a modificat O.G. nr. 9/2000.
Prin O.G. nr. 13/2011 a fost abrogată O.G. nr. 9/2000, iar dobânzile au fost clasificate în cele două categorii: remuneratorii şi penalizatoare.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, "Părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti."
Dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol prevăd că dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie, iar dispoziţiile alin. (3) prevăd că dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare.
În ceea ce priveşte calculul dobânzii, art. 3 alin. (1) prevede că rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, iar alin. (2) dispune că rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale.
Cum, în speţă, dobânda a fost solicitată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru neîndeplinirea la scadenţă a reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidentul de circulaţie şi nu ca o plată pentru restituirea unui împrumut este de necontestat că dobânda legală solicitată este una penalizatoare.
Prin urmare, în temeiul art. 10 din O.G. nr. 13/2011 - conform căruia "dispoziţiile art. 1535 şi art. 1538 - 1543 din Legea nr. 287/2009, republicată, sunt aplicabile dobânzii penalizatoare" - şi al art. 1381 alin. (3) anterior menţionat, sunt aplicabile prevederile art. 1535 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu."
Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a sumei de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada vreunui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
Potrivit aceloraşi dispoziţii, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Or, conform principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptăţită să pretindă repararea întregului prejudiciului, respectiv efectiv (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligaţiilor băneşti, este prezumat de legiuitor, în conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (3) din C. civ. şi 1535 din C. civ., la nivelul dobânzii legale.
Pentru toate aceste motive, Curtea a apreciat celelalte motive de apel formulate de apelanta parte responsabilă civilmente SC C. SA Bucureşti nefondate.
În ceea ce priveşte cererea intimatului inculpat A. privind extinderea efectelor apelului declarat de inculpatul D. şi asupra sa şi corelativ constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale cu privire la infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, Curtea a apreciat că dat fiind faptul că apelul declarat de partea responsabilă civilmente îl vizează pe acesta, nu se impune extinderea efectului apelului declarat de celălalt inculpat, ci analizarea acestei cereri ca urmare a efectului devolutiv al apelului declarat de partea responsabilă civilmente.
În primul rând s-a menţionat că, datorită apelului declarat de partea responsabilă civilmente în cauză, apel ce a vizat, inclusiv latura penală a cauzei, aceasta solicitând majorarea procentului de culpă în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., hotărârea nu a rămas definitivă faţă de acesta.
Pe de altă parte, datorită efectului devolutiv al apelului, instanţa de apel trebuie să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept care au format obiectul primei judecăţi.
Efectul devolutiv îşi produce consecinţele în situaţia în care calea ordinară de atac declarată este admisibilă şi a fost exercitată în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, în limitele în care cauza a fost devoluată, instanţa de apel trebuind să procedeze la verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii primei instanţe sub toate aspectele de fapt şi de drept, nu doar strict prin raportare la motivele invocate de apelant.
Efectul devolutiv al apelului este limitat de aplicarea efectului non reformatio in peius. Analizarea existenţei unui impediment la exercitarea acţiunii penale, cum este cea vizând intervenirea prescripţiei răspunderii penale, nu este o încălcare a acestui efect, dat fiind faptul că este o chestiune ce ţine de legalitatea hotărârii, neputându-se susţine că prin analizarea acesteia, s-ar crea o situaţie mai grea apelantei parte responsabilă civilmente.
În ceea ce priveşte infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice prevăzută de dispoziţiile art. 336 alin. (1) din C. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiunea este închisoarea de la una la 5 ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani, este de 5 ani.
Având în vedere consecinţele ce decurg din deciziile nr. 297/2018 şi 358/2022 ale Curţii Constituţionale, respectiv ale Deciziei nr. 67/2022 ale ICCJ, cu privire la existenţa în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, instanţa de apel a analizat dacă şi cu privire la infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată şi condamnatul inculpatul F. a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Cum respectiva infracţiune continuă s-a epuizat pe data de 03.09.2017, faţă de termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, de 5 ani, luând în calcul şi perioada în care termenul de prescripţie a fost suspendat, a rezultat că aceasta s-a prescris pe data de 02.11.2022.
Împotriva Deciziei penale nr. 1638 din 15 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind pe intimatul - inculpat A.
Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10.02.2023, când s-a stabilit termen la data de 16.03.2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.
Cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. şi a vizat greşita încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.
Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenta băuturilor alcoolice prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., având totodată şi calitatea de parte civilă în procesul penal ca urmare a trimiterii în judecată a inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpa prev. de art. 196 alin. (2) şi 3 din C. pen., reţinându-se că în urma accidentului de circulaţie A. a suferit leziuni traumatice care au necesitat 125 - 130 zile de îngrijiri medicale.
Efectul devolutiv al apelului prev. de art. 417 din C. proc. pen., care presupune judecarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept care au format obiectul judecăţii în faţa instanţei de fond, în scopul verificării legalităţii şi temeiniciei sentinţei, este limitat la persoana care a declarat apelul şi la persoana la care apelul se referă, raportat la calităţile pe care acestea le au în procesul penal.
Doar în aceste limite, în care este devoluată cauza, instanţa de apel verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii de fond.
În prezenta cauză, inculpatului A. i-a fost comunicată hotărârea pronunţată de instanţa de fond la data de 26.07.2022 la adresa din comuna Podari, Jud. Dolj, semnând personal dovada de primire, conform înscrisurilor de la dos. instanţa fond.
Inculpatul A. nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva Sentinţei penale nr. 1922/21.07.2022, astfel că hotărârea a rămas definitivă faţă de acesta conform art. 551 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., la data expirării termenului de apel 09.08.2022 şi înainte de împlinirea termenului de prescripţie generală de 5 ani calculat de instanţa de control judiciar potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 la data de 02.11. 2022.
Apelurile declarate de celelalte părţi nu l-au vizat pe inculpatul A.; apelul declarat de parchet l-a vizat doar pe inculpatul D. sub aspectul legalităţii pedepsei pentru infracţiunea prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen., în apelul declarat inculpatul D. a solicitat încetarea procesului pentru infracţiunea prev. de art. 196 alin. (2), (3) din C. pen.
Apelul declarat de partea responsabilă civilmente a vizat cuantumul despăgubirilor şi proporţia culpelor reţinute de instanţa de fond, criticile formulate fiind circumscrise infracţiunii de vătămare corporală din culpă în raport de care această parte a participat în cadrul procesului penal, aceasta neavând nicio calitate în raport de infracţiunea de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată.
Având în vedere efectul devolutiv al apelului prin raportare la persoanele care au declarat apel şi calităţile pe care acestea le au în prezenta cauză, instanţa de apel a apreciat greşit că în apelul părţii responsabile civilmente SC C. SA Bucureşti poate fi devoluată cauza cu privire la A. nu numai în calitate de parte civilă, dar şi în calitate de inculpat pentru infracţiunea de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, constatând astfel în mod greşit că hotărârea nu a rămas definitiva faţă de acesta şi în cursul soluţionării apelurilor în prezenta cauză s-a împlinit termenul de prescripţie generală de 5 ani şi pentru infracţiunea prev. de art. 336 dispunând încetarea procesului penal şi faţă de acest inculpat.
Pe de altă parte, în cauză nu ar putea fi aplicate nici prevederile art. 419 din C. proc. pen., privind extinderea efectelor apelului declarat de inculpatul D., cei doi inculpaţi neaflându-se în aceeaşi situaţie juridică, întrucât la data rămânerii definitive a hotărârii faţă de inculpatul A. nu se împlinise termenul prescripţiei generale.
În ceea ce priveşti infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice prevăzută de dispoziţiile art. 336 alin. (1) din C. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiunea este închisoarea de la 1 la 5 ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. d din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani, este de 5 ani.
Cum respectiva infracţiune continuă s-a epuizat pe data de 03.09.2017, faţă de termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, de 5 ani, luând în calcul şi perioada în care termenul de prescripţie a fost suspendat, rezultă că aceasta s-a prescris pe data de 02.11. 2022.
Prin încheierea de şedinţă din data de 16 martie 2023, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 1638/2022 din 15 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2021, privind pe intimatul - inculpat A. şi s-a acordat termen pentru data de 27 aprilie 2023.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, faţă de actele şi lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.
În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.
În acest sens, sub aspectul situaţiei de fapt, acuzaţiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că în data de 03.09.2017, în jurul orei 22:20, a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe DN 56, pe raza loc. Podari din jud. Dolj, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.
Curtea a reţinut că infracţiune prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. s-a epuizat pe data de 03.09.2017, iar faţă de termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, de 5 ani, luând în calcul şi perioada în care termenul de prescripţie a fost suspendat, rezultă că aceasta s-a prescris pe data de 02.11.2022.
În continuare, Înalta Curte reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că:
"... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).
Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează:
"(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."
Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.
În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.
Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022.
Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Instanţa supremă a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 - 25.06.2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30.05.2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.
Astfel, în speţă, Înalta Curte observă că, Curtea de Apel Craiova a judecat apelul, valorificând, în acest cadru procesual, prescripţia generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.
Modalitatea de interpretare şi aplicare, în apel, a normelor de drept penal pertinente sub acest aspect este cea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă anterior menţionată.
În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunea prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani şi a început să curgă de la data epuizării, respectiv 03.09.2017.
De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în speţă, la data de 02.11.2022.
În consecinţă, în cauză este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluţia dispusă faţă de inculpat prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.
Cât priveşte celelalte critici aduse deciziei din apel prin recursul în casaţie declarat, Înalta Curte constată că nu acestea nu se circumscriu cazului de casare invocat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 1638 din 15 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.
În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova vor rămâne în sarcina statului.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 1638 din 15 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 aprilie 2023.
GGC - ED