Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din data de 23 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2022, s-a dispus respingerea, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., formulate de către contestatorii A. şi B.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că această excepţie a fost ridicată de către una dintre părţile din proces (apelanţii B. şi A.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea căii ordinare de atac a apelului formulat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnaţii C., A. şi B.
Excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţii din C. proc. pen. în vigoare, respectiv art. 432 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., vizând procedura de judecare a contestaţiei în anulare şi s-a constată neîndoielnic îndeplinită această exigenţă ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituţional
Cu toate acestea, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constat că nu este îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
Autorii excepţiei susţin că, întrucât legiuitorul nu defineşte care este tipul hotărârii care se pronunţă în situaţia concretă a respingerii unei contestaţii în anulare, dispoziţiile art. 432 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., instituie un sistem imprecis şi imprevizibil de aplicare a legii, ceea ce este de natură să garanteze insecuritate juridică.
S-a apreciat că împrejurările invocate de apărare vizează interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 432 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen. cu referire la care se susţine că sunt supuse arbitrariului, existând posibilitatea de a conferi caracter definitiv sau nu unei astfel de hotărâri, după cum interpretează completul care respinge contestaţia.
Însă, asemenea aspecte nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, ci, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţia României, sunt de competenţa exclusivă a instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei, respectiv a celei ierarhic superioare, în cadrul căii de atac prevăzute de lege.
Practic, apelanţii urmăresc, în mod esenţial, o interpretare punctuală a normei de incriminare, cu efect direct asupra propriei situaţii procesuale şi, implicit, obţinerea punctului de vedere al instanţei de contencios constituţional cu privire la modul de aplicare a textului de lege în contextul particular al speţei.
Prin urmare, instanţa a constat că solicitarea apelanţilor excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2022, în termen legal, apelanta B. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2022/a1.1
Primul termen a fost fixat în mod aleatoriu, la data de 30 ianuarie 2023, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului ales al recurentei B., fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor fi reluate.
Examinând recursul declarat de recurenta B. împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2022, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cu titlu prealabil, se reţine că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, revine Curţii Constituţionale.
Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată cu modificările şi completările ulterioare "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum este reglementată în cuprinsul dispoziţiilor anterior menţionate, este un mecanism creat cu scopul de a garanta supremaţia Constituţiei în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei, exercitându-se controlul de constituţionalitate a posteriori şi asigurându-se accesul părţilor la jurisdicţia constituţională.
Analiza admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale presupune verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate, se află în vigoare la data soluţionării cererii;
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă;
- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului.
Se constată că în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 432 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen. şi a fost invocată de către apelanta B., în cadrul dosarului aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, respectiv Dosarul nr. x/2022, având ca obiect apelul formulat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare.
Având în vedere că instanţa are competenţa de a cenzura susţinerile părţii cu privire la excepţiile invocate şi de a fixa limitele sesizării Curţii Constituţionale, în conformitate cu dispoziţiile legii şi cu specificul cauzei, se constată că incidenţa textelor de lege criticate în soluţionarea cauzei nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat inclusiv interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma efectelor pe care le-ar produce o eventuală constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate.
Se reţine că excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţii din C. proc. pen. în vigoare, respectiv art. 432 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., potrivit cărora:
"(1) La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare.
(...)
(4) Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă."
Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, recurenta a susţinut că dispoziţiile legale criticate nu prevăd în mod clar, situaţiile în care calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare este soluţionată printr-o sentinţă penală, respectiv o decizie penală, precum şi în care dintre situaţii se poate exercita calea de atac a apelului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţa care a soluţionat contestaţia în anulare, situaţii care determină o încălcare a dreptului părţilor la un proces echitabil precum şi a principiului dublului grad de jurisdicţie.
Recurenta a arătat că legiuitorul nu defineşte care este tipul hotărârii care se pronunţă în situaţia concretă a respingerii unei contestaţii în anulare, motiv pentru care dispoziţiile art. 432 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen. instituie un sistem imprecis şi imprevizibil de aplicare a legii, ceea ce este de natură să determine insecuritate juridică.
Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate fiind acela de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională.
Faţă de aceste aspecte, precum şi de conţinutul concret al susţinerilor recurentei B., se apreciază că argumentele prezentate de nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că aspectele invocate de recurenta B. nu reprezintă argumente concrete în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., ci se urmăreşte, în principal, o interpretare punctuală a normei procesual penale, cu efect direct asupra propriei situaţii procesuale în cauza în care a fost invocată excepţia.
Din analiza susţinerilor recurentei, rezultă că este vizat modul de interpretare şi aplicare a normei juridice, însă acestea nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, ci, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţia României, sunt de competenţa exclusivă a instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei.
Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii, fiind necesară în vederea clarificării înţelesului dispoziţiilor legale, precum şi a domeniului de aplicare a acestora.
Se constată că în privinţa Constituţiei care este norma de referinţă, Curtea este unica autoritate jurisdicţională care are competenţa de a o interpreta, însă, în privinţa normelor supuse controlului de constituţionalitate, interpretarea este realizată de instanţele judecătoreşti.
În acelaşi sens, Curtea Constituţională a relevat faptul că "aspectele ce ţin de aplicarea legii intră în competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege" (Decizia nr. 514 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 770 din 24 august 2020, par. 23).
Astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în orice sistem juridic, oricât de clar ar fi formulată o dispoziţie legislativă, inclusiv o dispoziţie de drept penal, în mod inevitabil, există un element de interpretare judiciară.
Pentru a releva rolul pe care instanţa de judecată îl are în procesul de interpretare şi aplicare a legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că că "funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi evident previzibilă (a se vedea S.W. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, hotărârea din 22 noiembrie 1995, seria x nr. x, p. x, pct. x)" (cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, Hotărârea din 24 august 2007, pct. 37).
Prin urmare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că, în cauză, criticile formulate de recurenta B. cu privire la dispoziţiile art. 432 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen. a căror constituţionalitate se contestă prin excepţia invocată, vizează aspecte de interpretare şi aplicare a legii, care intră în competenţa de soluţionare a instanţei judecătoreşti şi, în consecinţă, acestea nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate şi calitate a textului normativ, în raport cu conţinutul normei, in abstracto.
În consecinţă, sesizarea Curţii Constituţionale în scopul interpretării şi aplicării textelor legale, ar presupune a ignora limitele competenţelor Curţii, având în vedere că aceasta nu este o instanţă de control judiciar. De altfel, instanţa de contencios constituţional a consacrat soluţia în sensul respingerii ca inadmisibile a excepţiilor de neconstituţionalitate cu o astfel de finalitate, în condiţiile în care, prin criticile formulate, sunt invocate probleme de interpretare şi aplicare a legii, iar nu de constituţionalitate.
Prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute de lege, având în vedere că aspectele invocate reprezintă chestiuni de interpretare şi aplicare a legii, motiv pentru care, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă.
Apreciind că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu vizează, în fapt, neconstituţionalitatea normei, ci modalitatea acesteia de aplicare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că susţinerile din cuprinsul cererii de sesizare exced competenţei Curţii Constituţionale, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta B. împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta B. împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2023.
GGC - ED