Şedinţa publică din data de 06 iunie 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 528 din 04 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţia nulităţii recursului principal, invocată de intimatul-pârât A.; a respins, ca nefondat, recursul principal declarat de reclamantul B. împotriva deciziei nr. 207/A din 08 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă; a respins, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâţii C. şi D. - Filiala Vrancea împotriva aceleiaşi decizii.
La data de 19 aprilie 2023, prin poştă, petenţii C. şi D. - Filiala Vrancea au depus cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 528 din 04 aprilie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, în sensul obligării recurentului B. la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, au arătat că au solicitat obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat în sumă de 10.000 RON, respectiv 5.000 RON pentru recurentul C., conform chitanţei, şi 5.000 RON pentru recurentul D. - Filiala Vrancea, conform extrasului bancar, însă o atare menţiune nu se regăseşte în dispozitivul hotărârii, astfel cum a apărut acesta pe site-ul instanţei, împrejurare ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ.
Au precizat că faţă de soluţia de respingere a recursului incident, ca nefondat, prezenta cerere nu vizează taxa judiciară de timbru, ci doar onorariul de avocat, astfel că se impune admiterea acesteia în parte.
Totodată, au susţinut că recursul pârâţilor a fost formulat în condiţiile art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ., fiind generat de promovarea recursului de către reclamantul B., iar în raport de criteriile de apreciere asupra onorariilor avocaţiale, instituite de dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată şi circumstanţele cauzei, luând ca reper primul criteriu, formularea căii de atac nu a generat costuri pentru partea adversă, nefiind formulate apărări în cauză (întâmpinare), iar cuantumul mai mare al onorariilor reflectă munca avocatului în formularea apărărilor la recursul principal, precum şi pentru formularea căii de atac incidentale.
Relativ la dispoziţiile art. 451 C. proc. civ., sub aspectul compensării cheltuielilor de judecată, au învederat cuantumul distinct al onorariilor, formularea a 2 cereri, întâmpinarea şi recursul incident, fiindu-le admise doar prima cerere (apărările formulate).
La data de 15 mai 2023, prin poştă electronică, petentul B. a depus cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 528 din 04 aprilie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, în sensul obligării intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că la termenul de judecată stabilit de instanţă a solicitat obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, conform chitanţei depuse la dosar, onorariu achitat atât pentru promovarea cererii sale de recurs, dar şi pentru a combate cererea de recurs formulată de recurenţii C. şi D., însă nu există nicio menţiune cu privire la cheltuielile de judecată solicitate afişată pe portalul instanţei de recurs, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 444 C. proc. civ.
La aceeaşi dată, 15 mai 2023, prin poştă electronică, petentul B. a depus întâmpinare la cererea formulată de petenţii C. şi D. - Filiala Vrancea, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de aceştia.
În susţinerea poziţiei sale procesuale, a menţionat că, în speţă, nu se regăseşte ipoteza părţii care a câştigat procesul, prevăzută de art. 453 C. proc. civ., având în vedere că cererile de recurs formulate de părţile adverse au respinse.
Totodată, a precizat că nu este incidentă nici ipoteza a 2-a a art. 453 C. proc. civ., invocată de recurenţi, întrucât cererea de recurs promovată de aceştia a fost respinsă şi a generat necesitatea depunerii de acte suplimentare la dosar, înscrisuri comunicate direct avocatului petentului, recurenţilor şi instanţei de recurs, declanşând o muncă suplimentară concretizată în apărări făcute în combaterea cererii de recurs a acestora şi în depunerea de înscrisuri.
Analizând cererile de faţă, Înalta Curte constată următoarele:
Conform prevederilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii.
Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificat prin art. I pct. 41 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, sub incidenţa căreia intră cererile formulate:
"Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la pronunţare".
Din cuprinsul acestui text de lege, rezultă că încuviinţarea unei cereri de completare a hotărâri judecătoreşti este admisibilă numai atunci când instanţa a omis a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, această procedură fiind stabilită pentru a se asigura respectarea principiului disponibilităţii în procesul civil, în sensul soluţionării tuturor capetelor de cerere formulate în cauză.
Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la cheltuielile de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de art. 444 C. proc. civ., dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată fiind recunoscut, potrivit art. 453 C. proc. civ., părţii care a câştigat procesul, atunci când aceasta le-a solicitat în mod expres, însă instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
În speţă, prin decizia nr. 528 din 04 aprilie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţia nulităţii recursului principal, invocată de intimatul-pârât A.; a respins, ca nefondat, recursul principal declarat de reclamantul B. împotriva deciziei nr. 207/A din 08 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă; a respins, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâţii C. şi D. - Filiala Vrancea împotriva aceleiaşi decizii.
În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată de către petenţi, Înalta Curte remarcă faptul că la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată, reglementată de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. stă culpa procesuală, care este prezumată de lege, partea care pierde procesul trebuind să suporte cheltuielile făcute justificat de partea câştigătoare.
Cu alte cuvinte, art. 453 C. proc. civ. prevede drept fundament al plăţii cheltuielilor de judecată, culpa procesuală dovedită prin faptul pierderii procesului, interesând pentru aplicarea dispoziţiei legale, în egală măsură, atât rezultatul procesului, dar şi conduita părţilor manifestată anterior litigiului ori pe parcursul desfăşurării acestuia. Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, poziţia juridică de parte câştigătoare este determinată de raportul dintre conţinutul obiectului acţiunii şi rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată având un caracter accesoriu în ansamblul procesului asupra căreia instanţa trebuie să se pronunţe în chiar dispozitivul hotărârii, întrucât cheltuielile de judecată nu pot fi valorificate în afara încuviinţării de către instanţă a dreptului asupra acestora.
Realitatea cheltuielilor priveşte sarcina probei, ce revine părţii care le reclamă, conform art. 249 C. proc. civ., iar necesitatea lor ţine de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă şi indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia şi concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obţine serviciul avocatului în funcţie de calitatea acestuia, considerată ca o garanţie a succesului său.
Aşa fiind, în ceea ce priveşte cheltuielile generate de judecata recursului principal declarat de reclamantul B., Înalta Curte constată că acestea au fost solicitate în partea finală a cererii de recurs şi reiterate la primul termen de judecată acordat la data de 04 aprilie 2023, în cadrul dezbaterilor orale, când apărătorul părţii a solicitat obligarea recurenţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.165 RON, conform chitanţei nr. x din 03 aprilie 2023 aflate la dosar.
Totodată, în raport de recursul incident, se are în vedere aceeaşi solicitare din partea recurenţilor-pârâţi C. şi D. - Filiala Vrancea, de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON, din care 5.000 RON pentru recurentul-pârât C., conform chitanţei nr. x din 10 octombrie 2022 aflate la dosar, şi 5.000 RON pentru recurentul-pârât D. - Filiala Vrancea, conform extrasului bancar nr. 28 din 31 octombrie 2022 eliberat de E. aflat la dosar.
Pentru aceste motive, cererile petenţilor de completare a dispozitivului deciziei nr. 528 din 04 aprilie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, întemeiate pe dispoziţiile art. 444 C. proc. civ., prin care au fost soluţionate cele 2 recursuri, se dovedesc a fi justificate, acestea urmând a fi admise pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 455 C. proc. civ., "Dacă în cauză sunt mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi, ei vor putea fi obligaţi să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit poziţiei lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei."
În considerarea culpei procesuale a recurentului-reclamant materializată în promovarea unei căi de atac nefondate şi, în acelaşi timp, cea a recurenţilor-pârâţi în formularea unui recurs incident care s-a dovedit a fi nefondat, aşadar o culpă comună fără ca aceasta să însemne o împărţire egală a cheltuielilor de judecată avansate de fiecare parte, se impune obligarea reciprocă a părţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Compensarea judiciară reglementată de art. 453 C. proc. civ. este o consecinţă a obligaţiei reciproce a părţilor cu privire la suportarea totală sau parţială a cheltuielilor de judecată, caz în care instanţa le va compensa până la concurenţa sumei cele mai mici dintre ele, în condiţiile art. 1616 C. civ., normă de drept comun în materia compensaţiei ca modalitate de stingere a unor datorii reciproce; textul din C. civ. este aplicabil în acest caz, întrucât acolo unde legea procesuală nu conţine o dispoziţie specială, derogatorie sau proprie, se va recurge, în completare, la aplicarea normelor de drept comun edictate în acea materie.
În această privinţă, se reţine că atât recurentul-reclamant, cât şi recurenţii-pârâţi îşi suportă cheltuielile aferente propriei culpe, respectiv cheltuielile efectuate cu achitarea taxei judiciare de timbru pentru soluţionarea recursului pe care fiecare l-a exercitat şi partea corespunzătoare, proporţională, din onorariul de avocat achitat pentru prestarea serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare de către avocat, corespunzătoare respingerii propriului recurs, cheltuieli ce nu pot fi imputate părţii potrivnice, dar care îşi poate recupera, la cerere, cheltuielile de judecată efectuate în legătură cu respingerea căii de atac a adversarului, şi anume partea corespunzătoare din cheltuielile efectuate cu plata onorariului de avocat pentru apărarea în calea de atac a celeilalte părţi, potrivnice, iar stabilirea acestei proporţii reprezintă o chestiune de apreciere în sarcina instanţei de judecată la nivel global şi nu implică în mod necesar un calcul aritmetic.
Ca atare, în aplicarea acestor criterii, sunt luate în balanţă valoarea şi complexitatea cauzei, activitatea concretă desfăşurată de apărători în etapa procesuală a recursului, respectiv pentru recurentul-reclamant - promovarea recursului principal, depunerea unor înscrisuri în combaterea cererii de recurs formulate de pârâţi, iar pentru recurenţii-pârâţi - formularea întâmpinării la calea de atac a adversarului şi declarea recursului incident, susţinerea concluziilor orale în faţa instanţei de recurs în combaterea recursului părţii potrivnice, precum şi soluţionarea cauzei la primul termen de judecată.
Faţă de soluţia de respingere a recursurilor, pronunţată în cauză, părţile fiind în culpă procesuală şi, astfel, în situaţia de a datora cheltuieli de judecată celeilalte părţi, în temeiul dispoziţiilor art. 453 şi art. 455 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune compensarea parţială a cheltuielilor de judecată, cu consecinţa obligării petenţilor C. şi D. - Filiala Vrancea la câte 1.500 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, către petentul B., în mod proporţional faţă de admiterea capătului de cerere accesoriu şi acesta în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererile formulate de petenţii B., C. şi D. - Filiala Vrancea.
Dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 528 din 04 aprilie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, în sensul că admite ambele cereri formulate de petenţi.
Compensează în parte cheltuielile de judecată.
Obligă pe petenţii C. şi D. - Filiala Vrancea la câte 1.500 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, către petentul B..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 iunie 2023.