Şedinţa publică din data de 23 mai 2023
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 28.11.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 1.000.700 RON cu titlu de daune morale pentru încălcarea dreptului la viaţă şi a nu fi supus torturii ocrotit de art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin sentinţa civilă nr. 998 pronunţată la data de 10 mai 2019 de Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, invocată prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi C., în contradictoriu cu pârâta B. în favoarea Tribunalului Prahova.
La termenul din data de 11 septembrie 2019, Tribunalul Prahova a respins excepţia necompetenţei sale teritoriale şi, prin sentinţa civilă nr. 1997, pronunţată la aceeaşi dată, a respins în totalitate acţiunea formulată de către reclamanţii A. şi C. în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii.
Prin încheierea nr. 1283/25.06.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea judecării cauzei de la Curtea de Apel Ploieşti la Curtea de Apel Braşov, păstrând actele de procedură îndeplinite înainte de strămutare.
Prin decizia civilă nr. 746/Ap, pronunţată la data de 23 septembrie 2020 de Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de reclamanţii A. şi C. în contradictoriu cu pârâta B. împotriva sentinţei civile nr. 1997/2019 pronunţată de Tribunalul Prahova, pe care a anulat-o şi, în temeiul art. 480 alin. (4) coroborat cu art. 145 alin. (3) din C. proc. civ. a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Covasna.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Covasna:
Prin sentinţa civilă nr. 94 pronunţată la data de 11.02.2021, în dosarul x/2018, Tribunalul Covasna, secţia civilă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi C. în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată.
I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov:
Prin decizia nr. 1034Ap din 21 iunie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018 s-a admis cererea de apel formulată de apelanta A. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 94, pronunţată de Tribunalul Covasna, secţia civilă la data de 11 februarie 2021, în dosarul cu nr. de mai sus. A fost anulată sentinţa apelată, iar cauza a fost reţinută pentru rejudecare, fiind stabilit termen la 30 septembrie 2022, cu citarea părţilor.
II. Calea de atac exercitată în cauză.
Împotriva deciziei nr. 1034Ap din 21 iunie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018, au declarat recurs reclamanţii A. şi C., solicitând admiterea recursului şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea pe fond a cererii de chemare în judecată.
II.1. Motivele de recurs.
Prin cererea de recurs, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., arătând, în esenţă, că instanţa de apel, cu încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a principiului neînrăutăţirii situaţiei în propria cale de atac reglementat de art. 481 din C. proc. civ., le-a creat în propria cale de atac o situaţie mai gravă decât cea din hotărârea apelată.
Astfel, situaţia mai gravă derivă din împrejurarea că, deşi prin sentinţa tribunalului acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, prin decizia recurată s-a admis apelul reclamanţilor, urmând ca în rejudecare să fie pusă în discuţie admisibilitatea acţiunii.
Mai mult, prin decizia recurată instanţa de apel a reţinut în mod eronat şi ilegal faptul că prima instanţă ar fi respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.
În continuarea memoriului de recurs, recurenţii au expus situaţia de fapt, exprimându-şi nemulţumirea cu privire la modul de soluţionare al cauzei.
II.2. Procedura de filtru.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut că hotărârea atacată, fiind o hotărâre intermediară, nu este supusă recursului decât odată cu hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor, iar recurenţii au depus note scrise prin care au arătat, în esenţă, că nu există o fragmentare a fazei procesuale a judecării în apel, întrucât prin decizia atacată apelul deja a fost soluţionat definitiv, creându-le o situaţie mai gravă prin propria cale de atac.
Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., prin rezoluţia din 5 mai 2023, s-a stabilit termen de judecată la data de 23 mai 2023, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea examinării admisibilităţii în principiu a recursului.
II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând cauza în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Conform art. 480 alin. (3) teza I din C. proc. civ., în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Astfel, decizia de admitere a apelului, prin care se dispune anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe, cu reţinerea procesului spre judecare, fixându-se termen în acest scop, are doar menirea de a pregăti soluţionarea fondului cauzei.
În cauză, decizia civilă nr. 1034Ap din 21 iunie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018, atacată pe calea prezentului recurs, este o decizie intermediară, prin care instanţa de apel a admis cererea de apel formulată de reclamanţii A. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 94 pronunţate de Tribunalul Covasna, secţia civilă, la data de 11 februarie 2021, a anulat sentinţa apelată şi a acordat termen pentru soluţionarea cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin. (6) din C. proc. civ.
Astfel, prin decizia recurată, instanţa de apel nu a soluţionat fondul cauzei, ci a pronunţat o primă hotărâre prin care, admiţând apelul, a anulat hotărârea primei instanţe, reţinând procesul spre judecare, urmând a pronunţa o a doua hotărâre, prin care va soluţiona fondul cauzei.
Câtă vreme cauza rămâne în curs de rezolvare după anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe, aceasta nu poate fi considerată soluţionată definitiv decât după pronunţarea deciziei asupra fondului procesului. Raţiunea pentru care s-a instituit principiul de a fi supuse căii extraordinare de atac a recursului numai hotărârile judecătoreşti definitive este tocmai necesitatea instituirii unui sistem de natură să asigure judecarea completă şi într-un timp rezonabil a cauzelor, fără fragmentarea cursului judecăţii. Astfel, se impune concluzia că o atare cale de atac nu poate fi exercitată şi împotriva deciziei de anulare în tot sau în parte a procedurii finalizate prin sentinţa apelată, cu reţinerea cauzei spre judecare.
De altfel, faţă de caracterul ei intermediar, decizia instanţei de apel de anulare a hotărârii primei instanţe, cu reţinerea cauzei spre judecare, nici nu are o existenţă autonomă, ci face parte din succesiunea de hotărâri ce survin în cursul rezolvării pricinii. În situaţia expusă, atât timp cât nu a fost epuizată examinarea căii ordinare de atac a apelului, prin pronunţarea hotărârii definitive asupra fondului pricinii, recursul nu se poate exercita şi asupra hotărârii intermediare care a declanşat procedura de cercetare a cauzei pe fond.
O atare soluţie este impusă şi de regula unicităţii de exercitare a căii de atac instituită prin art. 460 din C. proc. civ., fiind de neconceput fragmentarea fazei procesuale a judecării în apel, încât şi sub acest aspect prima hotărâre a instanţei de apel, de anulare a hotărârii atacate, cu reţinerea cauzei spre judecare, nu poate fi examinată de instanţa de control judiciar, în recurs, decât odată cu decizia finală, dată asupra fondului.
De altfel, o atare interpretare a fost dată şi de către instanţa supremă prin Decizia nr. XXXIII din 16 aprilie 2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 772 din 14 noiembrie 2007, pronunţată în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că este inadmisibil recursul declarat împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de apel, prin care s-a anulat în tot sau în parte procedura urmată, precum şi hotărârea atacată, cu consecinţa reţinerii cauzei spre judecare.
Chiar dacă decizia este pronunţată cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 299 alin. (1) cu referire la art. 297 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. din 1865, pentru identitate de raţiune, justeţea argumentelor şi similaritatea de dispoziţii procedurale, soluţia este aplicabilă şi sub imperiul actualului C. proc. civ.
Pentru considerente expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi C. împotriva deciziei nr. 1034/Ap din 21 iunie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi C. împotriva deciziei nr. 1034/Ap din 21 iunie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2023.