Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2022
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea pronunţată de instanţa disciplinară
Prin hotărârea nr. 2J din 16 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Piteşti şi, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), a aplicat doamnei judecător sancţiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcţie pentru o perioadă de 6 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din acelaşi act normativ.
Sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa disciplinară a reţinut că, potrivit datelor statistice aferente semestrului II 2020, pe rolul completului prezidat de doamna judecător au fost identificate: 13 dosare cu o durată mai mare de 10 ani de la data înregistrării în sistemul judiciar; cele mai multe cauze (28) cu vechime de 3-5 ani în sistemul judiciar; 11 dosare cu o vechime de peste 5 ani de la data înregistrării în sistemul judiciar; 72 de dosare cu o vechime mai mare de 1 an de la data înregistrării. Prin prisma datelor statistice, pârâta judecător înregistra cel mai mare sau aproape cel mai mare număr de dosare cu vechimile menţionate la nivelul instanţei.
Cu referire la dosarele cu vechimea cea mai mare de la data înregistrării în sistem, instrumentate de doamna judecător, instanţa disciplinară a reţinut următoarele: (i) în dosarul nr. x/2007, având ca obiect fond funciar, din durata totală a procedurii judiciare de 14 ani şi 9 luni, o perioadă de 13 ani şi 6 luni dosarul a fost instrumentat de doamna judecător, judecarea cauzei fiind suspendată pentru un interval de 5 ani şi 7 luni, iar, la data pronunţării hotărârii, dosarul nu era soluţionat în primă instanţă; (ii) în dosarul nr. x/2008, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare este de aproximativ 14 ani, dosarul a fost instrumentat de doamna judecător un interval de 13 ani şi 4 luni, judecarea cauzei fiind suspendată pentru o perioadă de 1 an şi 1 lună, iar, la data pronunţării hotărârii, dosarul nu era soluţionat în primă instanţă; (iii) în dosarul nr. x/2008, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare era de 13 ani şi 10 luni, o perioadă de 13 ani şi 7 luni dosarul a fost instrumentat de doamna judecător, iar, la data pronunţării hotărârii, dosarul nu era soluţionat în primă instanţă; (iv) în dosarul nr. x/2009, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare era de 12 ani şi 10 luni, iar, la data pronunţării hotărârii, cauza nu era soluţionată în primă instanţă, următorul termen de judecată fiind acordat la 4 noiembrie 2021; (v) în dosarul nr. x/2009, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare era de 14 ani şi 10 luni, dosarul fiind instrumentat de doamna judecător pentru un interval de 12 ani şi 8 luni, iar, la data pronunţării hotărârii, cauza nu era soluţionată în primă instanţă; (vi) în dosarul nr. x/2009, având ca obiect partaj judiciar, durata totală a procedurii judiciare era de 12 ani şi 4 luni, dosarul a fost instrumentat de pârâta judecător un interval de 11 ani şi 7 luni, judecarea cauzei fiind suspendată pentru o perioadă de 1 an şi 3 luni, iar, la data pronunţării hotărârii, dosarul nu era soluţionat în primă instanţă; (vii) în dosarul nr. x/2010, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare era de 11 ani şi 9 luni, judecata fiind suspendată pentru o perioadă de 3 luni, iar, la data pronunţării hotărârii, cauza nu era soluţionată în primă instanţă; (viii) în dosarul nr. x/2010, având ca obiect partaj judiciar, durata totală a procedurii judiciare era de 10 ani şi 11 luni, până la data finalizării verificărilor prealabile, judecarea cauzei fiind suspendată pentru un interval de 1 an şi 6 luni, iar, la data pronunţării hotărârii, dosarul nu era soluţionat în primă instanţă, fiind acordat un nou termen de judecată la 4 noiembrie 2021, în vederea efectuării expertizei; (ix) în dosarul nr. x/2007, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare era de 14 ani şi 7 luni, până la data soluţionării în primă instanţă, dosarul a fost instrumentat de pârâta judecător un interval de 10 ani şi 10 luni, din care judecarea cauzei a fost suspendată pentru o perioadă de 4 ani şi 9 luni, iar, la data pronunţării hotărârii, dosarul era soluţionat în primă instanţă, hotărârea nefiind definitivă; (x) în dosarul nr. x/2011, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare era de 12 ani şi 5 luni, la data finalizării cercetării disciplinare, dosarul a fost instrumentat de doamna judecător un interval de 10 ani şi 3 luni, iar, la data pronunţării hotărârii, dosarul nu era soluţionat în primă instanţă; (xi) în dosarul nr. x/2011, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare era de 11 ani şi 2 luni, la data finalizării cercetării disciplinare, dosarul a fost instrumentat de doamna judecător un interval de 10 ani şi 4 luni, din care judecarea cauzei a fost suspendată pentru o perioadă de 4 ani şi 9 luni, iar, la data pronunţării hotărârii, dosarul nu era soluţionat în primă instanţă; (xii) în dosarul nr. x/2011, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare era de 14 ani şi 5 luni, dosarul a fost instrumentat de doamna judecător pentru o perioadă de 10 ani şi 7 luni, iar, la data pronunţării hotărârii, cauza nu era soluţionată în primă instanţă.
În cursul cercetării disciplinare, pentru conturarea modalităţii de lucru a magistratului au fost consultate, prin sondaj, dosare cu vechime mare în sistemul judiciar, reţinându-se următoarele: (i) în dosarul nr. x/2012, având ca obiect nulitate titlu proprietate, la data finalizării cercetării disciplinare, dosarul nu era soluţionat în primă instanţă, iar durata mare de soluţionare (aproximativ 8 ani şi 11 luni) este determinată de modul de exercitare a atribuţiilor de către experţi, dar şi de faptul că s-au acordat termene lungi pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului, au fost înlocuiţi în mod repetat experţii, respectiv au fost soluţionate cu întârziere cererile experţilor privind plata onorariilor; (ii) în dosarul nr. x/2016, având ca obiect revendicare imobiliară, obligaţie de a face şi grăniţuire, se înregistrează o vechime de aproximativ 5 ani şi o lună, determinată în primul rând de durata suspendării judecăţii - aproximativ 3 ani şi 9 luni, dar şi de termenele lungi acordate în vederea soluţionării cererii de repunere pe rol, dar şi pentru aducerea la îndeplinire a celorlalte măsuri dispuse de instanţă; (iii) în dosarul nr. x/2016, având ca obiect contestaţie la executare, se înregistrează o vechime în sistem de aproximativ 5 ani şi 8 luni, determinată în primul rând de neadaptarea măsurilor procesuale la natura litigiului, de lipsa clarificării cererilor părţilor şi a obiectivelor raportului de expertiză în timp util, respectiv de intervalele lungi acordate pentru a se lua cunoştinţă de completările la raportul de expertiză sau de obiecţiunile formulate de părţi, fără a se manifesta rol activ şi a se dispune măsuri între termenele de judecată; (iv) în dosarul nr. x/2013, având ca obiect acţiune pauliană, repartizat completului pârâtei judecător la 31.03.2015, judecata cauzei a fost suspendată la termenul din 30 iunie 2016, în baza art. 413 alin. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016, fiind repusă pe rol la 6 mai 2021, când au fost încuviinţate cererile de amânare în vederea angajării unui apărător, astfel cum au fost formulate de părţi, fiind acordat în acest sens termen la 3 iunie 2021, când s-a amânat din nou judecata cauzei pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar; la termenul de judecată din 7 octombrie 2021, instanţa a soluţionat cauza în sensul constatării perimării cererii; (v) în dosarul nr. x/2016, având ca obiect partaj bunuri comune, durata totală a procedurii judiciare era de 5 ani şi 1 lună, la data finalizării cercetării disciplinare, dosarul a fost instrumentat de pârâta judecător pentru o perioadă de 2 ani şi 4 luni, iar, la data pronunţării hotărârii, dosarul nu era soluţionat în primă instanţă; (vi) în dosarul nr. x/2016, având ca obiect partaj bunuri comune, durata totală a procedurii judiciare era de 5 ani şi 6 luni, la data finalizării cercetării disciplinare, dosarul a fost instrumentat de pârâta judecător pentru o perioadă de 3 ani şi 8 luni, iar, la data pronunţării hotărârii, dosarul nu era soluţionat în primă instanţă; (vii) în dosarul nr. x/2015, având ca obiect revendicare imobiliară, durata totală a procedurii judiciare era de 6 ani şi 5 luni, la data finalizării cercetării disciplinare, dosarul a fost instrumentat de pârâta judecător pentru o perioadă de 2 ani şi 5 luni, iar, la data pronunţării hotărârii, dosarul nu era soluţionat în primă instanţă.
În raport cu situaţia de fapt, instanţa disciplinară a reţinut îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, pentru considerentele expuse rezumativ în continuare.
Obligaţia ce incumbă judecătorilor de a soluţiona într-un termen rezonabil cauzele deduse judecăţii este impusă prin dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, art. 12 şi art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Sub aspectul laturii obiective, situaţia de fapt dovedeşte că modul specific de lucru adoptat de doamna judecător a condus la temporizarea procedurilor judiciare în dosarele menţionate, fapt ce dovedeşte un management defectuos în gestionarea lucrărilor repartizate spre soluţionare, iar această modalitate de instrumentare a cauzelor nu are un caracter izolat, fiind identificate în activitatea doamnei judecător mai multe situaţii în care s-a procedat de aceeaşi manieră.
Astfel, cu referire la dosarele mai vechi de 1 an înregistrate pe rolul completului doamnei judecător, s-a constatat că în cele mai multe cauze judecata este amânată pentru administrarea probei cu expertiză, sens în care sunt acordate termene de judecată la intervale mari de timp, fără a se uza de măsurile procesuale prevăzute de lege faţă de experţi pentru întocmirea cu întârziere a lucrărilor. Chiar dacă în unele situaţii doamna judecător a aplicat experţilor sancţiunea amenzii judiciare, nu rezultă că aceste măsuri au fost puse în executare şi nici că au fost aduse la cunoştinţa experţilor.
O altă caracteristică a modului de lucru adoptat de doamna judecător este şi faptul că dispune în mod obişnuit înlocuirea experţilor, fără a indica de cele mai multe ori considerentele avute în vedere, încuviinţând, fără nicio cenzură, obiecţiunile formulate de părţi la rapoartele de expertiză. Procedând în această manieră au fost prelungite în mod nejustificat procedurile judiciare, cu consecinţa afectării drepturilor părţilor din aceste cauze.
Motivele de amânare au fost determinate de luarea unor măsuri procesuale sau efectuarea unor acte procesuale cu nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege şi care au avut ca efect direct prelungirea duratei procedurilor judiciare în mod nejustificat.
Cu privire la apărarea pârâtei în sensul că, pentru modalitatea de instrumentare a dosarelor nr. x/2007, nr. y/2008, nr. z/2008, nr. w/2009, nr. t/2009, nr. s/2009, nr. q/2010 şi nr. 5460/280/2011, a fost deja sancţionată prin hotărârea nr. 2J din 5 februarie 2020, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară, definitivă prin decizia nr. 213 din 16 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, instanţa disciplinară a reţinut că în prezenta procedură disciplinară a fost analizat modul de lucru în aceste dosare ulterior lunii septembrie 2019, perioadă care nu a făcut obiectul analizei instanţei disciplinare la momentul pronunţării hotărârii menţionate.
Sancţionarea anterioară a pârâtei nu exclude analiza situaţiei dosarelor care nu au fost încă soluţionate şi care se regăsesc în acelaşi stadiu şi la acest moment, altfel ar fi lipsită de eficienţă aplicarea sancţiunii şi s-ar ajunge în situaţia în care aceste dosare să nu mai fie soluţionate odată ce judecătorul a fost sancţionat disciplinar anterior. Astfel, nu ar mai exista un mijloc de responsabilizare a magistratului, împrejurare ce ar afecta deosebit de grav drepturile procesuale ale părţilor. Prin urmare, pârâta avea obligaţia de a soluţiona cu celeritate dosarele menţionate anterior şi după sancţionarea sa disciplinară anterioară, verificările din prezenta lucrare vizând perioada ulterioară celei reţinute în hotărârea de sancţionare anterioară.
Faţă de cele reţinute anterior, instanţa disciplinară a reţinut o lipsă de fermitate din partea doamnei judecător în luarea măsurilor care se impuneau pentru soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi pentru respectarea dreptului părţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil din perspectiva acordării termenelor de judecată în raport cu obiectul cauzei şi cu vechimea dosarului în sistem, context în care, prin amânarea succesivă a judecăţii, soluţionarea cauzelor a fost tergiversată nejustificat, nefiind determinată de cauze obiective, externe conduitei magistratului, această practică a pârâtei reprezentând o exercitare necorespunzătoare a atribuţiilor judiciare prevăzute de legi şi regulamente, de natură a afecta drepturile procesuale ale părţilor şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Referitor la apărarea doamnei judecător în sensul că numărul mare de cauze mai vechi de 1 an se datorează volumului mare de activitate şi gradului de complexitate al cauzelor, s-a reţinut că tocmai modul de lucru adoptat de doamna judecător şi lipsa de diligenţă în gestionarea şedinţelor de judecată au generat creşterea volumului de activitate.
Volumul de activitate din anii 2019 şi 2020 nu justifică, în mod obiectiv, nerespectarea dispoziţiilor referitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, iar, în perioada de referinţă, nu au existat circumstanţe reale sau personale de natură a înlătura caracterul culpabil al faptelor ori de a justifica modul defectuos de lucru.
Sub aspectul laturii subiective, vinovăţia pârâtei judecător în săvârşirea faptei este dovedită şi rezultă din modul în care acesta a înţeles să facă aplicarea dispoziţiilor legale ce se impuneau pentru soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, atitudinea psihică fiind de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.
În ceea ce priveşte atitudinea pârâtei referitoare la îndeplinirea obligaţiilor profesionale, din înscrisurile depuse la dosarul disciplinar şi din declaraţiile domnilor judecători B., preşedintele Judecătoriei Piteşti, şi C., preşedintele secţiei civile, reiese că au fost luate măsuri pentru monitorizarea dosarelor cu vechime mare în sistemul judiciar, doamna judecător cunoscând situaţia dosarelor aflate pe rolul completului pe care îl prezidează, sens în care au existat discuţii între aceasta şi conducerea instanţei în scopul reducerii numărului cauzelor cu vechime mare. Cu toate acestea, activitatea doamnei judecător a continuat în aceeaşi manieră.
În procesul de individualizare a sancţiunii disciplinare, au fost avute în vedere atât faptul că abaterea a fost săvârşită ca urmare a adoptării unui mod de lucru lipsit de rigoare, care s-a perpetuat în timp şi a devenit o constantă în activitatea doamnei judecător, cât şi faptul că pârâta a mai fost anterior sancţionată disciplinar de trei ori pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi, lit. i) teza a doua şi lit. t) teza a doua din aceeaşi lege pentru acelaşi gen de fapte şi în legătură inclusiv cu unele dintre cauzele analizate în prezentul dosar. În acest context, s-a apreciat că sancţiunile anterioare nu şi-au atins scopul urmărit de legiuitor, motiv pentru care, potrivit principiului gradual al angajării răspunderii disciplinare, se justifică aplicarea unei sancţiuni care să atragă atenţia pârâtei asupra consecinţelor ce se pot produce prin abordarea unui mod de lucru defectuos.
II. Recursul
Doamna judecător A. a declarat recurs împotriva hotărârii instanţei disciplinare, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pentru criticile arătate în continuare, susţinând în esenţă că în mod greşit a fost reţinută îndeplinirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare.
Instanţa disciplinară nu a avut în vedere faptul că toate dosarele ce formează obiectul acţiunii disciplinare sunt dosare de fond funciar, în care judecătorul este ţinut de administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară, în condiţiile în care, potrivit încheierilor de şedinţă din majoritatea dosarelor analizate, cauzele au fost amânate pentru faptul că experţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile procedurale de a întocmi şi a depune, la termenele stabilite, rapoartele de expertiză. Sub acest aspect, se invocă numărul redus de experţi în specialitatea topografie-cadastru la nivelul judeţului Argeş, cărui îi sunt arondaţi numai 18 asemenea experţi, situaţie confirmată şi de preşedintele instanţei, care a declarat că, la nivelul Judecătoriei Piteşti, sunt probleme cu termenele de judecată acordate din pricina întârzierilor depunerii rapoartelor de expertiză.
Toate întârzierile în soluţionarea dosarelor în care trebuia efectuată expertiza tehnică judiciară nu i se datorează, de multe ori rezultând din încheierile aferente fiecărui dosar faptul că a dispus amendarea experţilor care au determinat amânarea nejustificată a cauzei.
Se învederează faptul că niciuna dintre părţile din dosare nu a reclamat tergiversarea cauzei, deoarece, de cele mai multe ori, părţile însele se opuneau înlocuirii expertului judiciar, invocând imposibilitatea financiară de a achita un nou onorariu de expert.
Printr-o altă critică, se susţine că instanţa disciplinară a înlăturat nejustificat şi nu a analizat apărările formulate în cursul cercetării disciplinare şi în faza administrativ-jurisdicţională, deoarece în hotărârea atacată nu se face referire la aceste apărări.
Se solicită a fi avut în vedere faptul că dosarele mai vechi de 10 ani au fost suspendate la cererea părţilor ori pentru nerespectarea obligaţiilor ce le reveneau, pentru perioade cuprinse între 1,6 ani şi 4 ani, suspendarea nefiindu-i imputabilă, iar, pe de altă parte, nu se ridică problema celerităţii în situaţia suspendării judecăţii, care are ca efect perimarea cererii, aşa cum s-a întâmplat în două dintre dosarele indicate în acţiunea disciplinară.
Este criticată aprecierea instanţei disciplinare referitoare la faptul că în mod corect acţiunea disciplinară a fost exercitată cu privire la dosare pentru care mai fusese sancţionată anterior, prin hotărârea nr. 2J din 5 februarie 2020 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, susţinând că în acest fel în mod nelegal a fost de două ori sancţionată pentru aceeaşi faptă.
Hotărârea recurată este criticată pentru că nu a fost luat în considerare faptul că niciuna dintre părţile din dosarele mai vechi de 5 ani nu a sesizat Inspecţia Judiciară şi nu a formulat contestaţie la tergiversare.
În mod greşit s-a reţinut că sancţiunile disciplinare anterioare nu şi-au produs efectele, contrar indicilor statistici referitori la operativitate, complexitate şi număr de dosare, din care rezultă că pârâta a soluţionat 923 de dosare în 2019, 850 de dosare în 2020, înregistrând o medie de circa 70-80 de dosare/şedinţă.
Totodată, recurenta-pârâtă arată că, în perioada 2018-2021, i-au fost repartizate ciclic dosare ca urmare a desfiinţării unor completuri de judecată, astfel că, deşi a gestionat unul dintre cele mai aglomerate completuri din cadrul instanţei şi în ciuda vechimii de peste 28 de ani în magistratură şi evaluării activităţii prin calificativ "bine" obţinut la ultima evaluare din perioada 2016-2018, a fost sancţionată disciplinar pentru nerespectarea principiului celerităţii judecării cauzelor.
În consecinţă, se solicită aplicarea unei sancţiuni mai uşoare, cu luarea în considerare a următoarelor circumstanţe profesionale: are o vechime de aproape 30 de ani în cadrul Judecătoriei Piteşti; este apreciată pozitiv de către colegii judecători, inclusiv de cei de la alte instanţe din raza Curţii de Apel Piteşti; se află pe primele locuri în cadrul instanţei în privinţa numărului de dosare soluţionate.
III. Întâmpinarea
Intimata-reclamantă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, argumentând legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de instanţa disciplinară.
IV. Considerentele Înaltei Curţi
Cu titlu prealabil, în sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 381/2018 şi în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunţate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos şi Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 şi 78077/13) şi Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 şi 74041/13), în cadrul recursului declarat în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 împotriva hotărârilor pronunţate de CSM în materie disciplinară, sunt supuse analizei inclusiv criticile referitoare la temeinicia hotărârii instanţei de disciplină în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea probatoriului administrat (Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 129/2017, nr. 139/2017, nr. 164/2017, nr. 5/2018 - pct. 70, nr. 173/2018 - pct. 78).
În contextul factual prezentat în hotărârea atacată, raportat la criticile din recurs, analizate sistematizat prin prisma probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Cu titlu prealabil, se constată că recurenta-pârâtă invocă numai formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu sunt identificate critici care să poată fi circumscrise motivului respectiv. În consecinţă, criticile din recurs vor fi analizate prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În cauză, este supusă analizei examinarea condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare a pârâtei judecător pentru săvârşirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, constând în "nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor".
În acord cu instanţa de disciplină, se reţine că, în analiza acestei abateri disciplinare, este verificată conformitatea conduitei profesionale a judecătorului cu dispoziţiile legale care îi impun obligaţia de a soluţiona cauzele cu celeritate şi cu respectarea termenului rezonabil, obligaţie prevăzută expres în legislaţie şi consacrată jurisprudenţial, prin dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, conform cărora "judecătorii au următoarele îndatoriri: g) să soluţioneze într-un termen rezonabil cauzele deduse judecăţii", ale art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, conform cărora "judecătorii (...) sunt datori să depună diligenţa necesară în vederea îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale, iar în cazul în care legea nu prevede, înăuntrul unor termene rezonabile" şi ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului corelat cu jurisprudenţa aferentă a CEDO, conform cărora "caracterul rezonabil al duratei procedurii trebuie evaluat în lumina circumstanţelor cauzei şi în raport cu următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi al autorităţilor competente şi obiectul litigiului din perspectiva reclamantului [...]" (CEDO, Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Vlad şi alţii împotriva României, par. 131).
Contrar susţinerilor din recurs referitoare faptul că acţiunea disciplinară nu putea fi exercitată cu privire la dosare pentru care mai fusese sancţionată anterior, se reţine că sancţionarea magistratului pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004 nu exclude exercitarea acţiunii disciplinare pentru săvârşirea aceleiaşi abateri cu privire la aceleaşi dosare care au făcut obiectul analizei în cadrul unei proceduri anterioare, întrucât, într-o eventuală procedură ulterioară, cum este şi cea din prezenta cauză, se examinează modalitatea de respectare a dispoziţiilor legale cu privire la soluţionarea cu celeritate a cauzelor pentru perioadele de întârziere consecutive intervalelor de timp analizate anterior.
A accepta teoria pârâtei judecător ar însemna ca, după sancţionarea disciplinară pentru nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la soluţionarea cu celeritate a unor cauze, dosarele respective să poată fi soluţionate oricând sau, prin reducere la absurd, niciodată, fără a fi posibilă recurgerea la modalităţile legale de responsabilizare şi sancţionare a judecătorului pentru o conduită care se circumscrie aceleiaşi abateri disciplinare săvârşite cu privire la aceleaşi cauze, însă într-un interval de timp ulterior. Or, în acord cu instanţa disciplinară, se constată că, în privinţa dosarelor pentru care fusese sancţionată anterior pentru săvârşirea aceleiaşi abateri disciplinare, pârâta a adoptat aceeaşi manieră de lucru lipsită de fermitate şi rol activ în ceea ce priveşte administrarea probei cu expertiză judiciară şi acordarea termenelor de judecată cu respectarea principiului soluţionării cu celeritate a litigiilor. Astfel, abaterea disciplinară analizată nu era epuizată în privinţa cauzelor analizate, deşi acestea mai făcuseră în precedent obiectul procedurii disciplinare.
Sub aspectul laturii obiective, sunt analizate elementul material, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate dintre primele două elemente.
În privinţa elementului material, probatoriul relevă faptul că pe rolul completului condus de pârâta judecător au fost identificate 12 dosare de primă instanţă cu o vechime în sistemul judiciar cuprinsă între 10 ani şi aproape 15 ani, dintre care 11 dosare nu erau soluţionate în primă instanţă la data pronunţării hotărârii recurate, ceea ce reflectă nerespectarea dispoziţiilor legale menţionate anterior care impun judecătorului obligaţia de a soluţiona cauzele cu celeritate. Or, cu privire la nerespectarea obligaţiei de soluţionare a cauzelor într-un termen rezonabil, în jurisprudenţa Completului de 5 judecători, s-a reţinut că există o astfel de nerespectare în ipoteza în care un dosar trenează pe rolul primei instanţe o perioadă de peste 7 ani, relevantă fiind, ca argument de comparaţie, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Vlad şi alţii împotriva României (hotărârea din 26 noiembrie 2013, §131), în care s-a constatat încălcarea art. 6 par. 1 din Convenţie, sub aspectul duratei excesive a procedurilor judiciare, în situaţia unor litigii cu o vechime în sistemul judiciar de 9, 12 sau 16 ani (decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 132/2017, par. 41).
Existenţa laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004 este condiţionată de caracterul imputabil al nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la soluţionarea cauzelor cu celeritate, element definitoriu care, în lipsa unor criterii prevăzute de lege, este examinat prin prisma tuturor aspectelor ce ţin de activitatea profesională a magistratului în perioada de referinţă, precum durata efectivă a procedurii judiciare, complexitatea cauzelor, numărul total de dosare mai vechi de un an aflate în curs de soluţionare pe completul aceluiaşi judecător sau volumul de activitate al judecătorului.
Modul în care pârâta judecător a instrumentat dosarele cu o vechime în sistemul judiciar mai mare de 10 ani denotă un management defectuos al cauzelor şi nu reprezintă situaţii izolate în activitatea magistratului, ci situaţii care se regăsesc şi în privinţa celorlalte dosare individualizate în hotărârea recurată, cu o vechime pe rolul completului de 8 ani (dosarele nr. x/2012 şi nr. y/2013), 6 ani (dosarul nr. x/2015) şi 5 ani (dosarele nr. x/2016, nr. y/2016, nr. z/2016 şi nr. 7055/280/2016).
De asemenea, se reţine că, în cauzele care au făcut obiectul verificărilor în cadrul procedurii disciplinare, durata îndelungată a procedurilor judiciare a fost determinată de amânarea judecării cauzelor pentru administrarea probei cu expertiză, acordarea termenelor de judecată la intervale mari de timp, încuviinţarea necenzurată a obiecţiunilor la rapoartele de expertiză şi neutilizarea instrumentelor procesuale prevăzute de lege pentru situaţiile în care lucrările de expertiză nu erau depuse la dosar în termenele stabilite de instanţă. Sub acest aspect, întemeiat instanţa disciplinară a observat că şi în situaţiile în care judecătorul a dispus sancţiunea amenzii judiciare pentru nedepunerea rapoartelor de expertiză tehnică judiciară, această măsură fie nu a fost pusă în executare, fie nu a fost adusă la cunoştinţa experţilor, aspecte de altfel necombătute prin criticile din recurs.
În aprecierea caracterului îndelungat al duratei procedurilor judiciare în cauzele de fond funciar, în mod just s-a reţinut că practica pârâtei judecător de gestionare a dosarelor de fond funciar constând în acordarea unor termene de 2 luni şi de a nu fixa termene în perioada vacanţei judecătoreşti contravine atât dispoziţiilor Legii nr. 247/2015, care prevăd că termenele se stabilesc la intervale de până la 15 zile, cu excepţia cazului când părţile sunt de acord cu fixarea unui termen mai lung, cât şi hotărârilor colegiului de conducere prin care s-a stabilit că aceste cauze sunt urgente şi se soluţionează şi în perioada vacanţei judecătoreşti, aspecte necombătute în recurs.
Relevant în privinţa modului de lucru al pârâtei judecător este şi faptul că, în dosarul nr. x/2016, având o vechime de 5 ani, nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 717 C. proc. civ., referitoare la judecarea de urgenţă şi cu precădere a contestaţiei la executare, cu citarea părţilor în termen scurt, aspect de asemenea necombătut în recurs.
Maniera defectuoasă de lucru a pârâtei care a determinat prelungirea duratei procedurilor judiciare este evidenţiată de situaţii precum cele reţinute în hotărârea atacată, şi anume: în dosarul nr. x/2007, raportul de expertiză nu era întocmit după 13 ani de la data înregistrării dosarului, din cauza înlocuirii succesive a experţilor, încuviinţării repetate a obiecţiunilor formulate de părţi şi comunicării deficitare a obiectivelor expertizei; în dosarul nr. x/2011, raportul de expertiză nu era întocmit în anul 2022, deşi proba cu expertiza fusese încuviinţată în februarie 2015, din cauza modului în care judecătorul a clarificat cererile părţilor, a stabilit obiectivele expertizei, a înlocuit în mod repetat experţii şi a cenzurat obiecţiunile părţilor. Nici aceste aspecte reţinute în hotărârea atacată nu sunt combătute în recurs.
Pentru aceste considerente se reţine că nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la soluţionarea cauzelor cu celeritate este imputabilă pârâtei judecător, care, în exercitarea funcţiei, a manifestat o conduită caracterizată de pasivitate şi lipsă de rol activ, nu a depus diligenţele necesare şi nu a folosit instrumentele procedurale pentru a asigura judecata cauzelor cu celeritate şi într-un termen rezonabil. Astfel, în cauzele în care durata procedurii judiciare în primă instanţă a fost întârziată pentru intervale atât de mari de timp, nu au fost identificate elemente obiective care să justifice întârzierile constatate.
Urmarea imediată a faptei imputate pârâtei constă în atingerea adusă dreptului părţilor cu privire la soluţionarea cauzelor lor cu celeritate, într-un termen rezonabil, iar legătura de cauzalitate cu elementul material al abaterii disciplinare este implicită, nefiind necesare inferenţe demonstrative suplimentare.
În ceea ce priveşte apărările recurentei întemeiate pe volumul de activitate, se constată, pe de o parte, că nu sunt indicate date statistice care să susţină criticile din recurs, iar pe de altă parte, probatoriul administrat nu relevă existenţa unor discrepanţe în privinţa volumului de activitate la nivelul secţiei, care să confere un caracter scuzabil conduitei culpabile a judecătorului cercetat. Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că volumul de activitate, complexitatea cauzelor, gradul de încărcare sau conduita procesuală a părţilor nu constituie ipso facto cauze exoneratoare de răspundere disciplinară, atât timp cât acestea reprezintă o constantă în activitatea tuturor judecătorilor, iar amploarea întârzierilor se regăseşte în cazul particular al recurentei-pârâte.
Apărările recurentei referitoare la complexitatea dosarelor, conduita părţilor sau a experţilor ori alte particularităţi ale cauzelor nu pot primi relevanţa propusă şi nu sunt apte să înlăture caracterul imputabil al conduitei reprobabile a magistratului, care s-a răsfrânt în mod negativ asupra soluţionării cu celeritate a cauzelor, întrucât circumstanţele invocate în apărare nu se regăsesc în mod exclusiv în activitatea pârâtei ori în cauzele analizate în cadrul prezentei acţiuni disciplinare, ci sunt specifice întregului sistem judiciar şi activităţii oricărui judecător.
Nu pot fi primite nici apărările referitoare la faptul că părţile din dosarele analizate nu au reclamat tergiversarea cauzei, întrucât analiza respectării dispoziţiilor referitoare la soluţionarea cauzelor cu celeritate este o obligaţie ce incumbă tuturor judecătorilor şi care formează, independent de sesizări ale justiţiabililor, obiectul unor monitorizări şi evaluări constante la nivelul întregului sistem judiciar în considerarea imperativului de respectare a celerităţii în soluţionarea cauzelor.
Susţinerile din recurs referitoare la faptul că nu au fost analizate apărările pârâtei sunt neîntemeiate, întrucât, aşa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, instanţa disciplinară a analizat apărările referitoare la exercitarea acţiunii disciplinare pentru dosare care mai fuseseră analizate anterior, la volumul de activitate, la gradul de complexitate al cauzelor, la circumstanţele personale şi profesionale.
În analiza laturii subiective a abaterii disciplinare, în acord cu instanţa disciplinară, se reţine că vinovăţia pârâtei judecător, sub forma intenţiei indirecte, este conturată de modul deficitar, în sensul celor expuse în precedent, în care pârâta a aplicat dispoziţiile procedurale în instrumentarea dosarelor într-o manieră care a condus la durata îndelungată a procedurilor judiciare, ceea ce impune concluzia că atitudinea psihică a fost de prevedere a rezultatelor, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.
În aprecierea vinovăţiei, sunt relevante şi aspectele reţinute în hotărârea atacată în sensul că, aşa cum rezultă din declaraţiile preşedintelui Judecătoriei Piteşti şi preşedintelui secţiei civile din cadrul judecătoriei, în pofida faptului că au fost purtate discuţii cu pârâta judecător în scopul soluţionării cu celeritate a dosarelor cu vechime mare în sistemul judiciar, magistratul şi-a păstrat modalitatea de lucru care a condus la perpetuarea situaţiei cauzelor menţionate.
În consecinţă, pentru toate considerentele arătate, se impune concluzia că instanţa disciplinară în mod corect a reţinut întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, criticile din recurs nefiind apte să conducă la o altă soluţie.
Sancţiunea disciplinară aplicată prin hotărârea recurată răspunde criteriilor de individualizare referitoare la împrejurările, gravitatea concretă şi consecinţele faptei săvârşite, care, în esenţă, constau în adoptarea şi persistenţa unei maniere de lucru deficitare care a condus la întârzieri foarte mari (de peste 10 ani) în soluţionarea mai multor cauze, cu afectarea dreptului părţilor la judecarea litigiilor cu celeritate, în condiţiile în care acestea se află în primă instanţă, ceea ce conduce, încă din această fază procesuală incipientă, la nerespectarea termenului rezonabil al procedurii.
La individualizarea sancţiunii aplicate, în mod corect instanţa disciplinară a avut în vedere faptul că pârâta judecător a mai fost sancţionată anterior de trei ori pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi, lit. i) teza a doua şi lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004 şi pentru acelaşi gen de fapte, inclusiv în legătură cu unele dintre cauzele analizate şi în prezentul dosar, ceea ce demonstrează persistenţa modului deficitar de lucru al pârâtei şi faptul că, prin sancţiunile anterioare, nu a fost atins scopul de remediu al conduitei neconforme a pârâtei în ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor legale privind soluţionarea cu celeritate a cauzelor.
În condiţiile în care pentru acelaşi gen de fapte, pârâtei i-au fost aplicate anterior, în mod succesiv, de două ori sancţiunea prevăzută de art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 şi, ulterior, sancţiunea prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, conform principiul aplicării graduale a sancţiunilor disciplinare, în mod corect a fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în "suspendarea din funcţie pentru o perioadă de 6 luni", apreciată ca având potenţialul, prin severitatea sa, să îşi atingă scopul aflictiv şi de remediu al conduitei reprobabile.
Pentru considerentele arătate, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de doamna judecător A. împotriva hotărârii nr. 2J/16.02.2022, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 2J din 16 februarie 2022, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 12 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.