Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2022

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

I. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară, înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2021, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului Cluj, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din aceeaşi lege.

II. Hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2021

1. Încheierea din 03.11.2021

Prin încheierea din 03.11.2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat cererea de amânare a judecăţii cauzei formulată de pârâtul A. - judecător în cadrul Tribunalului Cluj, în vederea pregătirii apărării, a amânat cauza şi a acordat termen de judecată la 17.11.2021.

2. Încheierea din 17.11.2021

Prin încheierea din 17.11.2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de amânare a cauzei formulată de pârâtul judecător A., motivat de faptul că se află la o conferinţă în Sarajevo, reţinând că anterior a mai fost acordat un termen pentru lipsă de apărare în condiţiile art. 222 C. proc. civ. a încuviinţat pentru ambele părţi, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 C. proc. civ., proba cu înscrisurile aflate la dosar şi a respins, ca nefiind utilă cauzei, proba testimonială solicitată de pârât faţă de teza probatorie invocată şi, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunţarea la 08.12.2021.

3. Încheierea din 08.12.2021

Prin încheierea din 08.12.2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 13.12.2021.

4. Hotărârea nr. 28J din 13 decembrie 2021

Prin hotărârea nr. 28J/13.12.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât următoarele: (i) cu majoritate, a respins cererea de repunere pe rol formulată de pârât, ca neîntemeiată; (ii) cu majoritate, a respins excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare invocată de pârât, ca neîntemeiată; (iii) cu unanimitate, a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Cluj, pentru fapta constând în exprimarea unor opinii în lucrarea "900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române"; (iv) cu majoritate, a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru fapta constând în manifestările pârâtului pe reţelele de socializare; (v) cu majoritate, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, a aplicat domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din acelaşi act normativ.

4.1. Cu referire la cererea de repunere pe rol

În şedinţa din 17.11.2021, pârâtul judecător a invocat excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru lipsa sesizării, nerespectarea termenului de efectuare a verificărilor prealabile şi încălcarea repartizării aleatorii.

La 06.12.2021, pârâtul a formulat o cerere prin care a solicitat repunerea pe rol a cauzei pentru a putea să îşi exercite dreptul legal la apărare şi pentru discutarea în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară a neregulilor ivite în fazele prealabile judecăţii disciplinare.

În raport cu art. 400 C. proc. civ., instanţa disciplinară a respins cererea de repunere pe rol, reţinând că nu sunt necesare probe sau lămuriri noi şi pârâtul avea posibilitatea să depună concluzii scrise, întrucât s-a dispus amânarea pronunţării la 17.11.2021, 08.12.2021 şi 13.12.2021.

4.2. Referitor la motivul de nulitate absolută vizând lipsa unei sesizări

Sesizarea Inspecţiei Judiciare s-a realizat în condiţiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 317/2004"), care prevede că "Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori".

În cauză, la 22.01.2021, s-a înregistrat la Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie pentru Judecători, sub nr. x, adresa nr. x/21.01.2021 prin care Consiliul Superior al Magistraturii, prin preşedinte, în temeiul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 a solicitat efectuarea de verificări cu privire la domnul judecător A., din cadrul Tribunalului Cluj, cu referire la anumite articole de presă, pentru determinarea existenţei indiciilor de săvârşire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004. Prin adresă au fost transmise articolul intitulat "A. despre declaraţii publice împotriva sistemului judiciar făcute de politicieni, jurnalişti şi chiar avocaţi", publicat la 20.01.2021 pe site-ul www.x.ro; articolul intitulat "Imagini şocante cu un celebru judecător! Cum s-a filmat? Întrece orice imaginaţie", publicat la 04.08.2020 pe site-ul www.x.ro; articolul intitulat "A., pe B.. L-a lăsat mut pe C.", publicat la 05.08.2020 pe site-ul www. D.; articolul intitulat "Judecătorul A. a comis-o din nou", publicat la 09.08.2020, pe site-ul www. E..

Reţinând că sesizarea face referire la o situaţie de fapt care reiese din cuprinsul articolelor de presă anexate sesizării, instanţa disciplinară a apreciat că, raportat la dispoziţiile art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004, demersul disciplinar a avut la bază o sesizare care întruneşte condiţiile prevăzute de lege, întrucât este formulată de Consiliul Superior al Magistraturii reprezentat prin preşedinte, în temeiul art. 45 din lege, este semnată, conţine datele de identificare ale autorului şi indicii concrete cu privire la situaţia de fapt.

4.3. Cu privire la motivul de nulitate absolută ca urmare a nerespectării termenului maxim de efectuare a verificărilor prealabile şi a prelungirii nelegale a termenului de efectuare a verificărilor prealabile

Dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi art. 29 alin. (5) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/2018 ("Regulamentul lucrărilor de inspecţie judiciară") prevăd posibilitatea ca inspectorul-şef să dispună, o singură dată, infirmarea rezoluţiei de clasare şi completarea verificărilor prealabile.

În raport cu data sesizării - 22.01.2021 -, verificările prealabile au fost finalizate cu respectarea termenului de 45 de zile, prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, la 08.03.2021, când, prin rezoluţia nr. 598/08.03.2021 s-a dispus clasarea sesizării. Această rezoluţie a fost infirmată de inspectorul-şef prin rezoluţia din 13.05.2021, prin care s-a dispus completarea verificărilor prealabile de către un alt inspector judiciar, în termen de 10 zile, termen prelungit cu încă 15 zile prin referatul din 19.05.2021. Verificările prealabile au fost finalizate, cu respectarea termenului de 25 de zile, la 08.06.2021, când, prin rezoluţia nr. 1783/08.06.2021, s-a dispus începerea cercetării disciplinare.

Completarea verificărilor prealabile după infirmarea rezoluţiei de clasare s-a efectuat cu respectarea termenului maxim de 30 de zile prevăzut de art. 29 alin. (5) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie.

Susţinerea pârâtului în sensul că nu a fost respectat termenul maxim de 90 de zile pentru efectuarea verificărilor prealabile, prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 nu a fost primită, întrucât, în cauza de faţă, s-a dispus completarea verificărilor ulterior infirmării rezoluţiei iniţiale de clasare a sesizării, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile alin. (4) al aceluiaşi articol coroborat cu art. 29 alin. (5) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, care prevede un termen de 30 de zile pentru completare.

Prin urmare, dispoziţiile legale şi regulamentare nu prevăd obligativitatea ca efectuarea completării verificărilor prealabile să fie realizată în interiorul termenului de 90 de zile stabilit de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

4.4. Referitor la motivul de nulitate absolută privind încălcarea principiului repartizării aleatorii

Potrivit art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "Modul de repartizare a sesizărilor şi dosarelor disciplinare către inspectorii judiciari se face cu respectarea principiului repartizării aleatorii".

Potrivit art. 13 alin. (1) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, inspectorul-şef repartizează lucrările de inspecţie uneia din direcţii, în funcţie de calitatea persoanei vizate de sesizare, iar conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din acelaşi Regulament, lucrările se repartizează aleatoriu inspectorilor de la direcţia competentă. Totodată, art. 73 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 134/2018 ("Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare"), prevede că "lucrările de inspecţie cu grad de complexitate standard se repartizează prin metoda sistemului ciclic sau în sistem informatic".

Lucrarea a fost repartizată cu respectarea principiului repartizării aleatorii, aşa cum rezultă în succesiunea operaţiunilor efectuate, în dosar fiind evidenţiate toate operaţiunile în legătură cu modalitatea în care s-a realizat repartizarea, iar toate informaţiile vizând repartizarea şi desemnarea inspectorilor judiciari sunt stocate în baza de date a sistemului ECRIS IJ, cu respectarea dispoziţiilor referitoare la repartizarea aleatorie în sistem informatic.

4.5. Cu privire la abaterea disciplinară

Potrivit art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu".

Pentru existenţa acestei abateri disciplinare, sub aspectul laturii obiective, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: să existe o manifestare/manifestări ale magistratului de natură a aduce atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, acestea să fie săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, să fi avut loc în public sau să fi ajuns la cunoştinţa publicului, astfel încât legătura de cauzalitate între aceste manifestări şi urmarea produsă să fie neîndoielnică.

Natura specifică a funcţiei de judecător şi nevoia de a păstra demnitatea acesteia presupune ca judecătorul să se comporte astfel încât să se asigure că în ochii unui observator rezonabil conduita sa este ireproşabilă.

Conduita magistratului trebuie să fie ireproşabilă nu numai în exercitarea funcţiei, ci şi în societate, în aşa fel încât publicul să aibă încredere în integritatea corpului judiciar. Aflându-se permanent în atenţia publică, datorită importanţei activităţii sale, magistratul trebuie să accepte, în mod liber şi de bunăvoie, anumite restricţii personale care celorlalţi cetăţeni nu le sunt aplicabile.

În raport cu dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 161/2003, art. 90 din Legea 303/2004 şi art. 18 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, precum şi în considerarea obligaţiei de integritate prevăzute de pct. 1.2 din Principiile de bază ale independenţei justiţiei (Principiile O.N.U.), art. 3 din Statutul Universal al Judecătorilor, Principiul V pct. I din Recomandarea R (94) 12 a Consiliului Europei şi de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni din noiembrie 2002, s-a reţinut că integritatea presupune ca magistratul să se asigure că are, în ochii unui observator rezonabil, o conduită ireproşabilă, iar manifestările şi acţiunile sale reafirmă încrederea oamenilor în integritatea sistemului judiciar, inclusiv a magistraţilor, etica reprezintă o valoare ce impune magistratului bunele maniere şi aparenţa respectării acestora, în îndeplinirea tuturor activităţilor pe care le desfăşoară, iar obligaţia de rezervă reprezintă un comportament cvasi-ireproşabil care se aşteaptă de la judecător şi determină o serie de aşteptări, atât în interiorul corpului de magistraţi, cât şi în raport cu justiţiabilii ori cu societatea privită în sens larg.

Pentru a constata existenţa laturii obiective a acestei abateri disciplinare, sunt avute în vedere situaţiile în care, prin acţiunile sale, magistratul aduce atingere valorilor morale şi sociale unanim acceptate de comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea, prin prisma dreptului la liberă exprimare şi obligaţiei de rezervă ce incumbă judecătorilor.

Dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (6) din Constituţie, art. 10 paragraful (2) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ("Convenţia") corelat cu jurisprudenţa CEDO (Hotărârea din 3 mai 1988 în cauza Morissens contra Belgiei) şi Norma 4 din cadrul Principiilor de la Bangalore cu privire la conduita judiciară (2002) conturează obligaţia de rezervă a magistratului în exercitarea dreptului la liberă exprimare, care presupune moderaţie şi reţinere în ceea ce priveşte prezentarea opiniilor.

Referitor la exprimarea unor opinii în lucrarea "900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române", instanţa disciplinară a reţinut că opiniile exprimate de pârât se referă la chestiuni de interes general în societate şi de interes particular pentru sistemul de justiţie, deoarece vizează aspecte referitoare la funcţionarea sistemului judiciar, respectiv independenţa acestuia. Prin urmare, această dezbatere se bucură de protecţia art. 10 din Convenţie, în acord cu cele reţinute în jurisprudenţa CEDO (Baka împotriva Ungariei, par. 158, 165; Kudeshkina împotriva Rusiei, par. 84, 99-100; Roland Dumas împotriva Franţei, par. 43; Morice împotriva Franţei, par. 125). În acest sens, s-a reţinut că domnul judecător a prezentat aspecte referitoare la funcţionarea sistemului de justiţie din perspectiva asigurării independenţei acestuia, exprimând-şi opiniile într-un limbaj adecvat şi echilibrat, a formulat aprecieri personale, subiective, care se circumscriu dreptului la liberă exprimare cu privire la subiecte de interes general, neimplicând în vreun fel instanţa unde acesta activează şi nici corpul magistraţilor, iar modalitatea de exprimare nu a fost de natură a aduce atingere independenţei, imparţialităţii şi prestigiului justiţiei, astfel că fapta imputată nu se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Referitor la manifestările pârâtului judecător în spaţiul public virtual, instanţa disciplinară a avut în vedere publicarea de către pârât a două filmuleţe pe reţeaua de socializare din mediul online B., care au fost republicate în reţeaua Instagram, în care magistratul apare în timp ce tunde gardul viu cu un fierăstrău electric şi în timp ce efectuează lucrări de recondiţionare a piscinei, articolul intitulat "Imagini şocante cu un celebru judecător. Cum s-a filmat? Întrece orice imaginaţie", publicat pe site-ul www.x.ro, la 04.08.2020, articolul intitulat "A., pe B.. L-a lăsat mut pe C.", publicat pe site-ul D., la 05.08.2020, articolul intitulat "Vorbe de fumoar 29-09-2020 - Intraţi, nu o să regretaţi: spectacol de senzaţie cu un inegalabil!", publicat pe site-ul F., la 29.09.2020, articolul intitulat "Judecătorul A. a comis-o din nou", publicat pe site-ul E., la 09.08.2020. Totodată, instanţa disciplinară a avut în vedere şi comentariile judecătorului cu privire la reacţiile altor utilizatori ocazionate de publicarea celor două filmuleţe.

În esenţă, s-a reţinut că judecătorul a încălcat interdicţia prevăzută de art. 104 din Legea nr. 161/2003 şi dispoziţiile art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, comportamentul său având un potenţial de afectare a prestigiului funcţiei de magistrat şi a justiţiei, în condiţiile în care obligaţia de rezervă presupune, prin însăşi natura sa, moderaţie şi reţinere, inclusiv în privinţa filmărilor din viaţa privată. Sub acest aspect, au fost avute în vedere următoarele argumente: videoclipul în care pârâtul taie gardul viu cu un fierăstrău electric a generat o serie de comentarii care pun la îndoială capacitatea psihică a acestuia; pârâtul judecător a iniţiat un dialog neadecvat, într-o manieră ironică cu persoanele care au reacţionat prin comentarii, oferindu-se chiar să taie gratis gardul viu pentru oricine are nevoie, manifestări care nu pot fi considerate acceptabile pentru un magistrat; imaginile au fost preluate şi comentate şi pe site-ul retetesivedete.ro, iar videoclipul în care domnul judecătorul tunde gardul viu din curte a fost difuzat de către o televiziune cu acoperire naţională în cadrul unei emisiuni, în care au fost formulate comentarii critice cu privire la persoana magistratului; filmuleţul postat pe B. în care pârâtul judecător, îmbrăcat sumar, recondiţiona piscina a fost preluat în mass-media şi a fost comentat critic.

Susţinerea pârâtului în sensul că aceste manifestări s-au derulat în timpul liber şi ţin de viaţa sa privată nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere având în vedere că fiecare utilizator al reţelelor de socializare are deplina responsabilitate pentru materialele şi comentariile postate pe contul său.

Ceea ce prezintă relevanţă din perspectivă disciplinară este maniera în care domnul judecător a ales să posteze pe reţelele de socializare videoclipuri în care este prezentat în timp ce desfăşoară activităţile menţionate, expunându-se unor comentarii din partea opiniei publice şi devenind subiect de discuţie în mass-media, cu atât mai mult cu cât în toate materialele de presă care au preluat postările se face referire expresă la calitatea acestuia de judecător.

Referitor la caracterul public, s-a reţinut că B. şi Instagram sunt aplicaţii de socializare publică şi îndeplinesc exigenţa juridică privind "caracterul public", întrucât, pe de o parte, prin natura lor, sunt destinate accesului public al oricărui utilizator şi, pe de altă parte, conţinutul este postat cu intenţia de a fi adus la cunoştinţa persoanelor care le accesează, iar, prin publicarea celor două videoclipuri pe B., pârâtul a acceptat posibilitatea ca acestea să fie accesibile persoanelor care puteau accesa reţelele de socializare şi să fie preluate şi de alte canale media, cum de altfel s-a şi întâmplat.

Deşi pârâtul judecător a invocat faptul că respectivele conturi, pe care au fost postate filmuleţele, sunt private, ele fiind accesibile doar prietenilor săi virtuali, în fapt, la momentul efectuării verificărilor prealabile, conturile erau publice, iar la 17.08.2021, erau private. De asemenea, s-a reţinut că pârâtul cunoştea că postările sale pe reţelele de socializare au suscitat interesul opiniei publice, fiind preluate în mass-media şi cu alte ocazii, astfel că era conştient de implicaţiile pe care le au manifestările sale în mediul virtual şi de consecinţele negative pe care le pot genera din perspectiva opiniei publice.

Chiar dacă surprind manifestări ale pârâtului în afara exercitării atribuţiilor profesionale, respectiv în timpul liber, cele două videoclipuri au fost de natură a pune la îndoială probitatea morală şi profesională a pârâtului judecător astfel cum a rezultat atât din comentariile utilizatorilor reţelelor de socializare, cât şi din reacţiile virulente apărute în mass-media.

O atitudine demnă în public din partea judecătorilor nu este o cerinţă disproporţionată. Ea contribuie, alături de alte valori, la consolidarea încrederii publice în înfăptuirea actului de justiţie. Pe de altă parte, este permis judecătorilor ca, în acord cu prestigiul funcţiei lor şi în lumina menirii lor fundamentale de a consolida statul de drept, să se exprime pe teme de interes pentru sistemul de justiţie şi să explice cetăţenilor chestiuni legate de buna funcţionare a justiţiei într-o manieră care să nu pericliteze însuşi actul de justiţie care îl înfăptuiesc.

Judecătorii nu trebuie să fie şi nici să lase impresia că sunt ridicoli în societate, întreg comportamentul lor, limbajul folosit, interacţiunea cu terţii trebuie să se bazeze pe respect şi bună cuviinţă. Spre deosebire de, bunăoară, jurnalişti, care pot să şocheze prin opiniile lor, este cert că judecătorii nu o pot face prin comportamentul lor.

Instanţa disciplinară a avut în vedere şi modul repetitiv de manifestare a judecătorului în mediul virtual, pârâtul susţinând că este cel mai urmărit judecător pe reţele de socializare din Europa de Est, argument care ar trebui să reprezinte o temă de reflecţie serioasă mai ales pentru că în mod definitiv s-a mai aplicat o sancţiune disciplinară pentru o faptă săvârşită în acelaşi mod şi s-a mai reţinut o încălcare a dispoziţiilor Codului deontologic pentru exprimări publice inadecvate cu standardele profesiei.

În consecinţă, s-a reţinut că manifestările pârâtului judecător în spaţiul public virtual, concretizate în postarea unor videoclipuri pe reţelele de socializare (B. şi Instagram) accesibile publicului, în care apare folosind un fierăstrău electric în timp ce taie gardul viu din curte, imagini asociate rezonabil cu scene dintr-un film de o violenţă extremă, interzis la momentul apariţiei sale în unele ţări civilizate, Texas Chain Saw Massacre, respectiv, îmbrăcat sumar în timp ce lucrează la construirea unei piscine, postări care au generat puternice reacţii publice în contextul în care era de notorietate calitatea de judecător a pârâtului se circumscriu manifestărilor contrare demnităţii funcţiei, fiind de natură a aduce atingere prestigiului justiţiei.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că vinovăţia pârâtului judecător în săvârşirea faptei, sub forma intenţiei directe, este dovedită şi rezultă din faptul că a ales să posteze în spaţiul virtual al unor reţele de socializare, accesibile publicului larg, două videoclipuri în care este prezentat într-o manieră care depăşeşte limitele unor manifestări decente şi care au generat comentarii negative din partea opiniei publice, înregistrări video care nu sunt izolate, ci sunt postate tocmai urmărind aducerea lor la cunoştinţa publică.

De asemenea, s-a reţinut că prezintă relevanţă şi modul în care pârâtul judecător se raportează la obligaţiile ce îi incumbă din perspectiva statutului deţinut, întrucât, în cuprinsul notelor scrise depuse în cadrul cercetării disciplinare, a precizat că şi în trecut a postat filmuleţe în care sare cu paraşuta, cântă karaoke acasă, dansează de Crăciun, face karate în apă, aceste filmuleţe stârnind critici sau doar amuzament. Or, un judecător trebuie să accepte că îi sunt impuse anumite restricţii personale, care nu sunt aplicabile celorlalţi cetăţeni, inclusiv în afara exercitării atribuţiilor de serviciu.

Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept.

În concluzie, instanţa disciplinară a reţinut că fapta pârâtului judecător realizează conţinutul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

La individualizarea sancţiunii, în condiţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, în raport cu împrejurările, gravitatea concretă, precum şi consecinţele faptelor săvârşite, au fost avute în vedere faptul că atitudinea pârâtului a fost de natură a genera suspiciuni publice din perspectiva respectării de către magistrat a obligaţiilor legale ce îi revin în considerarea statutului deţinut, împrejurarea că postările au fost intens mediatizate în spaţiul public şi au generat comentarii care au pus la îndoială chiar capacitatea acestuia de a-şi îndeplini atribuţiile specifice funcţiei deţinute.

Totodată, s-a reţinut că pârâtul judecător a mai fost anterior sancţionat disciplinar pentru săvârşirea aceleiaşi abateri disciplinare, prin hotărârea nr. 15J/07.05.2019 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, rămasă definitivă prin decizia nr. 62/18.05.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi pentru încălcarea prevederilor art. 9 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, însă aceste antecedente nu şi-au atins scopul preventiv.

III. Recursurile declarate împotriva hotărârilor instanţei disciplinare

1. Recursul declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară

În temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta Inspecţia Judiciară a declarat recurs împotriva hotărârii nr. 28J/13.12.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, susţinând, în esenţă, că este nelegală, întrucât cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii disciplinare întemeiate pe dispoziţiile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 cu privire la fapta constând în exprimarea unor opinii în lucrarea "900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române".

Raportat la limitele pe care obligaţia de rezervă le impune magistratului în privinţa libertăţii de exprimare, se argumentează că pârâtul avea dreptul să îşi prezinte propria părere în legătură cu o serie de evenimente care ar fi putut influenţa activitatea sistemului judiciar, însă maniera concretă în care au fost făcute afirmaţiile redate în acţiunea disciplinară a fost de natură a rupe justul echilibru între nevoia de a proteja dreptul la libera exprimare (inclusiv al magistraţilor), pe de o parte, şi nevoia de a proteja autoritatea puterii judecătoreşti şi drepturile altor persoane, pe de altă parte, cu atât mai mult cu cât niciun element nu tinde să arate că, în împrejurările date, acest mod de exprimare constituia pentru domnul judecător unica modalitate de a pune în valoare informaţiile pe care înţelegea să le prezinte.

Conduita materializată în expunerea, într-o lucrare publică, a unor opinii personale, într-o manieră neprincipială, de natură a pune la îndoială competenţa profesională şi integritatea magistraţilor procurori, ce desfăşoară activitate în cadrul secţiei de investigare a Infracţiunilor din Justiţie, precum şi a judecătorilor Curţii Constituţionale, contravine obligaţiei de rezervă impuse magistraţilor în exercitarea libertăţii de exprimare, în considerarea statutului lor.

În mod nelegal, secţia a reţinut că fapta pârâtului constând în exprimarea unor opinii în lucrarea "900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române", astfel cum a fost descrisă în acţiunea disciplinară, nu se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în condiţiile în care s-a reţinut săvârşirea aceleiaşi abateri cu privire la manifestările judecătorului pârât în spaţiul public virtual.

Se argumentează că între cele două fapte săvârşite de judecător există o strânsă legătură, în sensul că acestea întregesc tabloul conduitei ilicite a judecătorului pârât, care a încălcat obligaţia de rezervă a magistraţilor, obligaţie ce presupune, prin însăşi natura sa, moderaţie şi reţinere şi în ceea ce priveşte prezentarea opiniilor de către magistrat, indiferent de natura modului în care s-a ales a fi exprimate verbal ori, în scris, ca în cazul de faţă.

Astfel, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii disciplinare pentru săvârşirea faptei constând în exprimarea unor opinii în lucrarea "900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române", instanţa disciplinară, validând situaţia de fapt reţinută de Inspecţia Judiciară, printr-o motivare ce vine în contradicţie tocmai cu considerentele de fapt şi de drept reţinute în argumentarea soluţiei de admitere a acţiunii disciplinare pentru săvârşirea aceleiaşi abateri disciplinare pentru săvârşirea faptei constând în conduita pârâtului în spaţiul public virtual, a apreciat în mod greşit că opiniile exprimate de pârât în cuprinsul lucrării nu au fost de natură a aduce atingere independenţei şi imparţialităţii justiţiei şi nici prestigiului acesteia, fiind circumscrise exercitării dreptului la liberă exprimare, cu respectarea obligaţiei de rezervă impusă magistraţilor.

Situaţia de fapt demonstrează că expresiile pe care judecătorul pârât a înţeles să le utilizeze în contextul emiterii unor aprecieri pur personale acuzatoare de natură a pune la îndoială competenţa profesională şi integritatea magistraţilor procurori, ce desfăşoară activitate în cadrul secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, precum şi a judecătorilor Curţii Constituţionale, au reflectat o atitudine subiectivă de natură a rupe justul echilibru între nevoia de a proteja dreptul la libera exprimare (inclusiv al magistraţilor), pe de o parte, şi nevoia de a proteja autoritatea puterii judecătoreşti şi drepturile altor persoane.

În consecinţă, Inspecţia Judiciară solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, reţinerea spre rejudecare a acţiunii disciplinare, în limitele stabilite de art. 501 C. proc. civ., iar în rejudecare, admiterea acţiunii disciplinare şi pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303 şi aplicarea unei sancţiuni aspre, dintre cele prevăzute de art. 100 din aceeaşi lege.

2. Recursul declarat de pârâtul judecător A.

Pârâtul judecător A. a declarat recurs împotriva încheierilor din 03.11.2021, 17.11.2021 şi 08.12.2021 şi împotriva hotărârii nr. 28J din 13.12.2021, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2021, solicitând casarea lor şi, în principal, trimiterea cauzei în vederea rejudecării, în subsidiar, respingerea acţiunii disciplinare, iar în al doilea subsidiar, reindividualizarea sancţiunii aplicate.

Printr-o primă critică, recurentul-pârât invocă nelegala constituire a instanţei disciplinare, întrucât încheierile şi hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2021 nu conţin numele şi semnătura grefierului, contrar dispoziţiilor art. 233 alin. (1), art. 425 alin. (1) lit. a) şi art. 426 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 47 alin. (7) şi art. 62 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018.

În cadrul unei a doua critici, recurentul-pârât invocă încălcarea dreptului la apărare în faţa Consiliul Superior al Magistraturii, contrar dispoziţiilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi art. 149-150 C. proc. civ., pentru următoarele motive: Inspecţia Judiciară a depus la Consiliul Superior al Magistraturii numai rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare, nu şi înscrisurile pe care a înţeles să le folosească ca probe; pentru termenul din 03.11.2021, i-a fost comunicată numai rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare, fără niciun document ataşat, motiv pentru care nu s-a prezentat la termenul respectiv, arătând că nu îşi poate face apărarea; termenul din 17.11.2021 a fost fixat fără a i se comunica modul de soluţionare a cererii şi fără a i se trimite toate documentele depuse de Inspecţia Judiciară; cererea de preschimbare a termenului din 17.11.021, motivată de participarea la un eveniment în străinătate, nu a fost soluţionată conform art. 230 C. proc. civ. apărătorul angajat la 15.11.2021 s-a prezentat la termenul din 17.11.2021 şi a solicitat un termen pentru citirea dosarului şi pregătirea apărării, cerere care a fost respinsă pe motiv că deja se acordase un termen pentru pregătirea apărării, în temeiul art. 222 C. proc. civ., deşi amânarea dispusă la termenul din 03.11.2021 nu îi era imputabilă, deoarece nu i se comunicaseră toate înscrisurile din dosarul cauzei; neregulile menţionate au fost invocate prin cererea de repunere pe rol a cauzei, care a fost respinsă.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru lipsa unei sesizări legale, se invocă nerespectarea prevederilor art. 12 alin. (3) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, întrucât sesizarea nu cuprindea indicii concrete cu privire la situaţia de fapt reclamată, nefiind acceptată o formulare generală, deoarece legea impune indicarea faptei, datei comiterii, împrejurările care ar putea constitui o abatere. Astfel, se susţine că sesizarea formulată de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu cuprinde nicio stare de fapt, nu indică data, locul, fapta comisă, ci doar se înaintează către Inspecţie patru articole din presă.

Soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru incompatibilitatea unuia dintre membrii instanţei disciplinare este criticată pentru faptul că domnul judecător G. s-a aflat în situaţie de incompatibilitate, întrucât este autorul sesizării adresate Inspecţiei Judiciare, fiind incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Cu privire la soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru încălcarea regulii de repartizare aleatorie a cauzei disciplinare, sunt formulate criticile arătate în continuare.

Contrar dispoziţiilor art. 72 alin. (1) şi art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, la dosarul cauzei nu sunt ataşate dovezi cu privire la repartizarea sesizărilor către inspectorii judiciari cu respectarea principiului repartizării aleatorii şi nici cu privire la desemnarea doamnei inspector judiciar H., nu rezultă data la care doamna inspector a solicitat redistribuirea lucrării şi data la care această cerere a fost aprobată, iar aprobarea nu este semnată de inspectorul-şef I., nu există niciun document doveditor cu privire la desemnarea doamnei inspector judiciar J..

Totodată, se susţine că la dosarul de cercetare disciplinară nu este ataşată fişa care conţine modificarea ordinii de repartizare şi modul de efectuare a redistribuirii, iar modalitatea concretă de desemnare a inspectorilor judiciari nu se regăseşte în fişa ECRIS IJ depusă la dosar.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru nerespectarea termenului de efectuare a verificărilor prealabile, sunt formulate criticile arătate în continuare.

Verificările prealabile au fost finalizate după 104 zile de la data sesizării cu nerespectarea termenului maxim de 90 de zile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2017, iar prelungirea cu 15 zile a termenului de 10 zile stabilit prin rezoluţia de infirmare a rezoluţiei iniţiale de clasare este nelegală, întrucât, pe de o parte, nu se regăseşte la dosarul electronic la care pârâtul a avut acces, iar, pe de altă parte, art. 29 alin. (5) din Regulamentul privind lucrările de inspecţie judiciară prevedeau că este posibil să se dispună o singură dată completarea verificărilor prealabile.

Printr-o altă critică, se invocă nelegalitatea rezoluţiei de începere a cercetării disciplinare şi a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare pentru depăşirea limitelor sesizării, întrucât în rezoluţia de începere a cercetării disciplinare şi în rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare se face referire la comentariile făcute de pârât pe conturile de B. sau Instagram, iar nu la filmuleţe şi conţinutul acestora care au făcut obiectul sesizării. Sub acest aspect, se mai arată că aceste comentarii au fost obţinute în mod nelegal, cu nerespectarea art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, deoarece au fost obţinute ulterior demarării verificărilor preliminare şi numai la cererea inspectorului, neexistând niciun proces-verbal întocmit de cel care a procurat noile înscrisuri în care să se menţioneze cine, cum şi când le-a obţinut.

Subsumat unei alte critici, recurentul-pârât invocă nerespectarea dreptului la apărare în cursul cercetării disciplinare, pentru următoarele motive: (i) nu i s-a comunicat modul de soluţionare a cererii din 05.07.2021, prin care a solicitat prelungirea cu două săptămâni a termenului de formulare a apărărilor în cadrul cercetării disciplinare; (ii) invitaţia primită la 26.07.2021 de participare la 30.07.2021 la audierea disciplinară este nelegală, întrucât inspectorii judiciari cunoşteau că se află în concediu de odihnă în perioada 02.08.2021-06.09.2021, iar la 30.07.2021, a avut activităţi aferente activităţii de judecată (pronunţări şi redactări), astfel că nu se putea deplasa la Bucureşti; au fost încălcate dispoziţiile art. 42 alin. (1) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, conform cărora regula o reprezintă audierea magistratului la sediul instanţei, nefiind justificată opţiunea de audiere la sediul Inspecţiei Judiciare; (iii) la dosarul de cercetare disciplinară nu este ataşat procesul-verbal din 09.08.2021, prin care au fost soluţionate cererile în apărare transmise de pârât prin poşta electronică la 30.07.2021, pârâtului nefiindu-i comunicat modul de soluţionare a cererilor respective; (iv) în mod nelegal a fost respinsă cererea de depunere de către Inspecţia Judiciară a lucrărilor privind postări asemănătoare ale altor judecători, întrucât solicitarea nu a fost formulată pentru a fi făcute publice postările respective, iar pe de altă parte, chiar inspectorul a depus la dosar asemenea documente din oficiu, dar pentru alţi judecători decât cei indicaţi de pârât; sub acest aspect, se invocă lipsa de imparţialitate a inspectorului judiciar, contrar dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, ceea ce atrage nulitatea cercetării disciplinare; (v) invitaţia de participare la 24.08.2021 la cercetarea disciplinară constând în audierea a patru persoane la Tribunalul Cluj este nelegală pentru următoarele motive: inspectorii judiciari cunoşteau din 22.07.2021 faptul că pârâtul se află în concediu de odihnă în perioada 02.08.2021-06.09.2021; la 17.08.2021, Tribunalul Cluj a comunicat Inspecţiei Judiciare că toate cele patru persoane invitate la audiere se află în concediu de odihnă şi nu pot fi încunoştiinţate; invitaţia pentru audierea din 24.08.2021 i-a fost comunicată pârâtului la 06.09.2021; (vi) dispoziţia din 25.08.2021 a inspectorilor judiciari de cercetare în lipsă, conform art. 42 alin. (4) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie judiciară este nelegală pentru următoarele motive: nu au existat neprezentări repetate ale magistratului, ci numai neprezentarea din 31.07.2021; nu a existat o imposibilitate de comunicare cu magistratul; (vii) procesul-verbal de încheiere a cercetării disciplinare din 06.09.2021 este nelegal, întrucât inspectorii judiciari nu au dispus cu privire la martorii încuviinţaţi, care nu au fost audiaţi la 24.08.2021.

Cu privire la abaterea disciplinară reţinută în sarcina sa, pârâtul solicită să se constate că publicarea pe reţele de socializare rezervate doar prietenilor virtuali a două filmuleţe prezentând aspecte de viaţă privată, fără nicio legătură cu viaţa profesională, nu întruneşte elementele obiective şi subiective ale vreunei abateri disciplinare, pentru argumentele sintetizate în continuare.

Cele două filmuleţe au fost făcute în condiţiile restrictive şi specifice perioadei de pandemie din vara anului 2020, iar în cadrul lor pârâtul nu vorbeşte despre problema justiţiei sau în vreo calitate oficială şi nu se adresează publicului larg, ci doar urmăritorilor săi. Pârâtul arată că a ales cele două reţele de socializare în mediul online (B. şi Instagram) drept căi de comunicare către adolescenţi, afirmând că a alcătuit de mulţi ani o comunitate cu care uneori împărtăşeşte aspecte serioase, dar şi din viaţa sa privată (precizând că, în unele filmuleţe, s-a filmat în timp ce face paraşutism, karate, scuba diving, dansează, cântă karaoke etc.).

Conturile de pe B. şi Instagram nu sunt accesibile decât persoanelor acceptate de utilizator şi nicio postare de acolo nu a fost făcută cu intenţia de a ajunge în mass-media, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile laturii subiective, în sensul intenţiei sale de a dăuna în vreun fel imaginii de profesionist sau imaginii justiţiei.

Se mai arată că a şters imediat comentariile pe care le-a apreciat a fi nepotrivite, chiar dacă iniţial se angrenase în discuţii, evidenţiind faptul că cele mai multe comentarii (33 din totalul de 35) sunt glumeţe şi laudative.

Publicarea celor două filmuleţe este expresia dreptului la libertate de exprimare, în virtutea art. 10 din Convenţie şi art. 30 din Constituţie, iar pârâtul susţine că nu poate fi făcut responsabil de modul în care alte persoane interpretează activităţile sale private şi nici nu poate fi limitat în a se exprima astfel, de teama unor comentarii negative, deoarece are aceleaşi drepturi ca orice alt cetăţean când e vorba de viaţa privată socială, conform art. 8 din Convenţie şi art. 26 din Convenţie, iar imixtiunea statului în cele două drepturi trebuie să fie temeinic justificată.

Recurentul-pârât argumentează că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, pentru următoarele motive: filmuleţele nu au fost publicate nici pentru publicul larg şi nici pentru presă; nu s-a adus atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, deoarece nimeni nu a avut şi nu are motive să se îndoiască de onoarea/probitatea sa profesională, de cinstea, integritatea şi corectitudinea sa în legătură cu modul în care îşi îndeplineşte funcţia de judecător; nimeni nu a pus la îndoială prestigiul justiţiei; este nepotrivită caracterizarea conduitei sale ca fiind indecentă, exhibiţionistă şi ridicolă.

Cu referire la sancţiunea disciplinară aplicată, recurentul-pârât susţine că este nelegală şi netemeinică şi solicită reindividualizarea ei, pentru următoarele argumente: art. 100 din Legea nr. 303/2004 nu impune să se ţină cont de situaţia personală sau antecedentele disciplinare şi deontologice; la data comiterii faptei sancţiunea disciplinară anterioară nu era definitivă, motiv pentru care nu poate fi luată în considerare; referirea la abaterea deontologică anterioară este eronată, întrucât hotărârea din 2019 prin care s-a constatat încălcarea Codului deontologic nu era definitivă la momentul pronunţării hotărârii atacate în prezenta cauză, ci formează obiectul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ; instanţa disciplinară nu a avut în vedere circumstanţele personale, şi anume: vechimea în magistratură de 23 de ani; evaluarea "foarte bine" a activităţii profesionale; faptul că a fost consilier al ministrului justiţiei, vicepreşedinte de instanţă şi purtător de cuvânt, membru al Consiliului Superior al Magistraturii şi membru în colegiul de conducere al Tribunalului Cluj, formator la Institutul Naţional al Magistraturii, expert al Consiliului Europei şi al Uniunii Europene în mai multe ţări pentru domeniul reforma justiţiei şi anticorupţie; situaţia familială.

IV. Apărările formulate în cauză

Domnul judecător A. a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat de Inspecţia Judiciară, prin care susţine caracterul nefondat al criticilor din cererea de recurs.

Reclamanta Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de domnul judecător A..

Domnul judecător A. a răspuns la întâmpinarea formulată de Inspecţia Judiciară, prin care invocă nulitatea întâmpinării, susţinând că nu este semnată de inspectorul-şef, şi combate apărările din întâmpinare.

V. Considerentele Înaltei Curţi

În acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 381/2018 şi cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunţate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos şi Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 şi 78077/13) şi Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 şi 74041/13), în cadrul recursului exercitat în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, sunt supuse analizei inclusiv criticile referitoare la temeinicia hotărârii instanţei de disciplină în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea probatoriului administrat (Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 129/2017, nr. 139/2017, nr. 164/2017, nr. 5/2018 - pct. 70, nr. 173/2018 - pct. 78).

1. Excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară, invocată de recurentul-pârât A.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii recursului declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară, recurentul-pârât A. invocă faptul că, în raport cu dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, conform cărora împotriva hotărârii pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară "se poate exercita recurs (...) de către judecătorul sau procurorul sancţionat ori, după caz, de Inspecţia Judiciară", Inspecţia Judiciară nu poate exercita recurs împotriva hotărârii prin care a fost admisă acţiunea disciplinară şi a fost aplicată o sancţiune disciplinară.

Conform art. 51 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004:

"Art. 51. - (1) Hotărârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară se redactează, obligatoriu, în termen de cel mult 20 de zile de la pronunţare şi se comunică, de îndată, în scris, judecătorului sau procurorului vizat, precum şi Inspecţiei Judiciare. Comunicarea hotărârilor este asigurată de Secretariatul general al Consiliului Superior al Magistraturii.

(...)

(3) Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancţionat ori, după caz, de Inspecţia Judiciară. Competenţa soluţionării recursului aparţine Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din Completul de 5 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii sau judecătorul sancţionat disciplinar."

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că dispoziţiile citate prevăd dreptul Inspecţiei Judiciare de a exercita recurs împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară, fără a reglementa distincţia propusă de recurentul-pârât, în funcţie de soluţia dată acţiunii disciplinare.

Pentru aceste considerente, va fi respinsă excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară, excepţie invocată de recurentul-pârât A..

2. Excepţia lipsei de interes a recursului declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară, invocată de recurentul-pârât A.

În susţinerea excepţiei lipsei de interes a recursului declarat de Inspecţia Judiciară, recurentul-pârât A. invocă faptul că, prin hotărârea recurată, a fost aplicată cea mai severă dintre sancţiunile disciplinare, astfel că nu subzistă un interes al reclamantei în promovarea căii de atac.

În materie civilă, art. 33 C. proc. civ. prevede că "interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual".

Interesul reclamantei în exercitarea recursului răspunde cerinţelor prevăzute de art. 33 C. proc. civ., întrucât Inspecţia Judiciară urmăreşte, în acord cu rolul instituţiei, admiterea acţiunii disciplinare exercitate împotriva domnului judecător A. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce priveşte opiniile exprimate în lucrarea "900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române", faptă în privinţa căreia acţiunea a fost respinsă prin hotărârea atacată.

Prin exercitarea recursului, folosul practic urmărit de Inspecţia Judiciară rezidă în angajarea răspunderii disciplinare a unui magistrat pentru săvârşirea faptei menţionate, în acord cu competenţa conferită instituţiei şi potrivit dispoziţiilor care reglementează răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor, iar acest deziderat nu poate fi realizat dacă nu ar fi exercitată calea de atac a recursului.

Pentru aceste argumente, excepţia invocată de recurentul-pârât este neîntemeiată.

3. Referitor la criticile prin care se invocă nelegala constituire a instanţei disciplinare

Criticile recurentului-pârât cu privire la încheierile şi hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2021, prin care se invocă nelegala constituire a instanţei disciplinare, întrucât nu conţin numele şi semnătura grefierului, contrar dispoziţiilor art. 233 alin. (1), art. 425 alin. (1) lit. a) şi art. 426 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 47 alin. (7) şi art. 62 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018, nu pot fi primite pentru argumentele arătate în continuare.

Conform art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, dispoziţiile acestei legi care reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta.

Jurisprudenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este consolidată în sensul că, în aplicarea normei de trimitere de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, nu devin incidente în mod automat prevederile C. proc. civ., ci numai în măsura în care nu sunt incompatibile cu dispoziţiile speciale ce reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare, cuprinse în Legea nr. 317/2004.

Sub acest aspect, în jurisprudenţă s-a arătat că un argument esenţial este reprezentat de faptul că secţiile CSM, atunci când îndeplinesc rolul de instanţă de judecată în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, nu sunt instanţe de judecată în sensul art. 126 alin. (2) din Constituţie şi al prevederilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ci reprezintă o instanţă extrajudiciară (Decizia Curţii Constituţionale nr. 148 din 16 aprilie 2003) care îndeplineşte o activitate administrativ-jurisdicţională (Decizia Curţii Constituţionale nr. 391 din 17 aprilie 2007), fiind astfel un organ administrativ-jurisdicţional (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, Decizia nr. 266/2017, pct. 66; Decizia nr. 271/2017, pct. 45; Decizia nr. 293/2017, pct. 19; Decizia nr. 36/2020, pct. 16).

În acord cu jurisprudenţa menţionată, se reţine că dispoziţiile din C. proc. civ. referitoare la constituirea instanţei prin participarea grefierului de şedinţă, cu toate efectele procedurale adiacente, printre care menţionarea grefierului în cuprinsul hotărârii şi semnarea de către grefier a hotărârii, nu sunt aplicabile în procedura administrativ-jurisdicţională de soluţionare a acţiunii disciplinare desfăşurată în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, atunci când îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor.

În consecinţă, sunt neîntemeiate criticile recurentului-pârât referitoare la lipsa menţionării şi semnăturii grefierului din cuprinsul încheierilor şi hotărârii pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

4. Referitor la criticile privind încălcarea dreptului la apărare în faţa Consiliului Superior al Magistraturii

Susţinerile recurentului-pârât A. referitoare la faptul că Inspecţia Judiciară a depus la Consiliul Superior al Magistraturii numai rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare, nu şi înscrisurile pe care a înţeles să le folosească ca probe, sunt nefondate, având în vedere că, din actele cauzei, se constată că reclamanta a depus la instanţa disciplinară rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare şi dosarele nr. x şi nr. x/a1, care conţin toate înscrisurile din procedura administrativă desfăşurată în faţa Inspecţiei Judiciare pe care se fundamentează actul de învestire a secţiei pentru judecători în materie disciplinară.

În ceea ce priveşte comunicarea dosarului de cercetare disciplinară, se reţine că recurentul-pârât a avut posibilitatea de a lua cunoştinţă de actele cauzei şi de a-şi pregăti apărarea, în condiţiile în care a avut cunoştinţă de termenul din 03.11.2021 de la 20.10.2021, când i-a fost comunicată rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare şi citaţia pentru termenul respectiv, nefiind identificate elemente care să demonstreze încălcarea dreptului la apărare sub aspectul împiedicării părţii de a lua cunoştinţă de probele propuse de Inspecţia Judiciară în susţinerea demersului disciplinar.

Este relevant faptul că Inspecţia Judiciară a comunicat pârâtului rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare la 06.09.2021 (procesul-verbal din 06.09.2021, dosarul nr. x/a1), anterior sesizării Consiliului Superior al Magistraturii la 07.10.2021 . Totodată, este de observat că recurentului-pârât i-a fost comunicată copia electronică a dosarului de inspecţie, context în care nu se poate reţine că pârâtul nu ar fi avut cunoştinţă de probatoriul administrat în cauza disciplinară care îl vizează.

Respectarea dreptului la apărare este demonstrată şi de faptul că, prin încheierea din 03.11.2021, a fost încuviinţată cererea domnului judecător de amânare a judecăţii cauzei pentru pregătirea apărării, iar prin încheierea din 17.11.2021, a fost amânată pronunţarea inclusiv pentru a da posibilitatea părţilor să formuleze concluzii scrise, pronunţarea fiind amânată ulterior la 13.12.2021.

Or, rezultă cu evidenţă că, între data comunicării iniţiale a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare (06.09.2021) şi data pronunţării hotărârii atacate, recurentul-pârât a avut la dispoziţie un interval suficient de timp pentru a lua cunoştinţă de actele cauzei şi pentru a-şi pregăti şi formula apărările pe care le considera necesare.

În condiţiile în care pe întreaga durată a derulării procedurii disciplinare, până la pronunţarea hotărârii din dosarul nr. x/2021, recurentul-pârât a înţeles să solicite şi să determine pentru diverse motive (activităţi la instanţă, concediu de odihnă, participarea la evenimente în străinătate, invocarea necomunicării unor diverse înscrisuri) amânarea desfăşurării procedurilor administrative şi administrativ-jurisdicţionale, propria sa conduită nu poate reprezenta o cauză a încălcării dreptului său la apărare.

În consecinţă, se reţine că nu sunt identificate elemente care să demonstreze încălcarea dreptului la apărare al recurentului-pârât.

5. Referitor la criticile vizând soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru lipsa unei sesizări legale

Potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori".

Potrivit art. 12 alin. (1) şi (3) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, Inspecţia Judiciară poate fi sesizată, în scris şi motivat, de orice persoană în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de magistraţi, iar sesizările care nu sunt semnate de petenţi, nu conţin datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat sesizarea se clasează.

Conform art. 24 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 317/2004 şi art. 10 alin. (8) lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 1073/2018, preşedintele Consiliului are atribuţia de reprezentare a instituţiei în relaţiile interne.

Analizând sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare de către Consiliul Superior al Magistraturii, se constată că aceasta a fost formulată de Consiliu, conform competenţei conferite prin art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi în exercitarea atribuţiei de reprezentare ce revine preşedintelui Consiliului, în temeiul art. 24 alin. (3) lit. a) din aceeaşi lege, şi conţine elementele prevăzute, sub sancţiunea clasării, de dispoziţiile menţionate din Regulamentul lucrărilor de inspecţie referitoare la datele de identificare şi semnătura autorului sesizării, precum şi circumstanţele de fapt în raport cu care se impune verificarea informaţiilor apărute în mass-media pentru a se stabili dacă există indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

6. În ceea ce priveşte criticile vizând soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru incompatibilitatea unuia dintre membrii instanţei disciplinare, contrar susţinerilor din recurs, se reţine că sesizarea Inspecţiei Judiciare de către Consiliul Superior al Magistraturii a fost înaintată de preşedintele Consiliului în exercitarea atribuţiilor administrative conferite prin dispoziţiile menţionate în paragraful precedent, iar preşedintele Consiliului a participat în compunerea secţiei pentru judecători în materie disciplinară în temeiul dispoziţiilor legale referitoare la constituirea şi funcţionarea secţiei atunci când îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor. Pe de altă parte, sesizarea formulată de preşedintele Consiliului nu relevă aspecte care să probeze o lipsă de imparţialitate a domnului judecător G. în sensul dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

7. Referitor la criticile vizând soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru nerespectarea regulilor de repartizare aleatorie a lucrării de inspecţie

Criticile din recurs reprezintă, în esenţă, o reiterare dezvoltată a apărărilor formulate în faţa Consiliului Superior al Magistraturii şi nu conduc la o altă concluzie decât cea împărtăşită de instanţa disciplinară. Înalta Curte, realizând propria analiză, constată că, în dosarul de cercetare disciplinară nr. x/a1, se regăseşte referatul din 02.09.2021, în cuprinsul căruia este expusă derularea procedurii de distribuire în sistem automat a lucrării nr. x, fiind ataşate înscrisurile care fac dovada elementelor procedurii, respectiv referatul prin care inspector judiciar K. a solicitat desemnarea unui al doilea inspector judiciar, solicitare încuviinţată de inspectorul-şef, fiind desemnată doamna inspector judiciar H., care a formulat cerere de redistribuire a lucrării din motive obiective legate de volumul de activitate, de asemenea încuviinţată de inspectorul-şef, ceea ce a condus la desemnarea în sistem informatic a doamnei inspector judiciar J., în calitate de al doilea inspector desemnat pentru efectuarea verificărilor alături de doamna inspector judiciar K..

Extrasul din sistemul ECRIS relevă cele patru sesiuni de repartizare aleatorie efectuate în privinţa lucrării, corespunzător reperelor menţionate anterior, şi anume: la 25.01.2021 a avut loc prima repartizare a sesizării către inspector judiciar L.; în urma rezoluţiei inspectorului-şef din 13.05.2021 de infirmare a rezoluţiei de clasare emise de inspector judiciar L., la 14.05.2021 lucrarea a fost repartizată în sistem informatic doamnei inspector judiciar K.; la 19.05.2021, lucrarea a fost repartizată în sistem automat doamnei inspector judiciar H. (în urma solicitării doamnei inspector judiciar K. de desemnare a unui al doilea inspector); la 21.05.2021, lucrarea a fost distribuită automat doamnei inspector judiciar J. (în urma cererii de redistribuire formulate de doamna inspector judiciar H.).

În acest context, nu sunt identificate elemente care să releve vicierea procedurii de repartizare aleatorie a lucrării, reţinându-se că distribuirea lucrării în sistem informatic s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 72 alin. (1) şi art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, la dosar fiind ataşate înscrisurile care fac dovada procedurii de repartizare aleatorie a lucrării.

8. În ceea ce priveşte criticile referitoare la soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru nerespectarea termenului de efectuare a verificărilor prealabile

Prin criticile formulate, recurentul-pârât susţine că cercetarea disciplinară a fost dispusă după 104 zile de la data sesizării, cu nerespectarea termenului maxim de 90 de zile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2017, susţineri care nu pot fi primite pentru considerentele următoare.

Potrivit art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004:

"(3) Aspectele semnalate (...) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare. Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor."

În cauză, Inspecţia Judiciară a fost sesizată la 22.01.2021, iar, prin Rezoluţia nr. 589/08.03.2021, s-a dispus clasarea sesizării cu respectarea termenului de 45 de zile prevăzut de dispoziţiile citate pentru efectuarea verificărilor prealabile.

Prin Rezoluţia din 13.05.2021, inspectorul-şef a infirmat Rezoluţia de clasare nr. 589/08.03.2021 şi a dispus completarea verificărilor prealabile în termen de 10 zile, termen care a fost prelungit cu 15 zile de către inspectorul-şef, în urma aprobării solicitării formulate de inspector judiciar K., termen care se constată a fi respectat, întrucât verificările prealabile au fost finalizate la 08.06.2021, conform procesului-verbal din aceeaşi dată şi Rezoluţiei nr. 1783/08.06.2021, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare.

În consecinţă, verificările prealabile au fost efectuate cu respectarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2017, atât în privinţa verificărilor iniţiale finalizate prin rezoluţia de clasare, cât şi în privinţa completării verificărilor dispuse prin rezoluţia de infirmare a rezoluţiei iniţiale de clasare.

Apărările din recurs prin care se argumentează că, inclusiv în ipoteza unei rezoluţii de infirmare a propunerii de clasare, termenul maxim pentru efectuarea verificărilor prealabile este de 90 de zile, fiind prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, nu pot fi primite. Dispoziţiile menţionate se referă exclusiv la verificările prealabile iniţiale până la momentul emiterii rezoluţiei prin care se dispune fie clasarea, fie începerea cercetării disciplinare. Situaţia în care inspectorul-şef emite o rezoluţie de infirmare a rezoluţiei de clasare dispuse în urma verificărilor prealabile iniţiale este reglementată de art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, care prevăd numai faptul că în această situaţie se dispune completarea verificărilor, fără a fi prevăzut un termen pentru efectuarea completărilor. Or, în cauză, se constată că, după infirmarea rezoluţiei de clasare, completarea verificărilor s-a făcut cu respectarea termenului de 25 de zile dispus de inspectorul-şef, termen care se încadrează, de altfel, în limitele prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Criticile referitoare la nelegalitatea prelungirii cu 15 zile a termenului stabilit iniţial pentru completarea verificărilor prealabile sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că prelungirea termenului nu reprezintă dispunerea unei a doua completări a verificărilor prealabile, astfel că nu sunt încălcate prevederile art. 29 alin. (5) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie judiciară, care prevăd că "inspectorul-şef (...) poate dispune prin rezoluţie scrisă şi motivată, o singură dată, completarea acestora". Totodată, susţinerile din recurs prin care se afirmă că inspectorul-şef nu putea dispune prelungirea termenului iniţial de 10 zile dispus pentru completarea verificărilor prealabile reprezintă o aserţiune nesusţinută de indicarea unor dispoziţii legale sau regulamentare care să instituie o asemenea interdicţie.

9. Referitor la criticile vizând nelegalitatea rezoluţiei de începere a cercetării disciplinare şi a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare pentru depăşirea limitelor sesizării

Potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "în cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei", iar, potrivit art. 73 alin. (4) din aceeaşi lege, "inspectorii judiciari pot solicita, în condiţiile legii, inclusiv conducătorilor instanţelor sau parchetelor, orice informaţii, date, documente sau pot face orice verificări pe care le consideră necesare în vederea efectuării cercetării disciplinare ori a exercitării celorlalte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente".

Cu respectarea dispoziţiilor menţionate, în cadrul procedurii disciplinare desfăşurate de Inspecţia Judiciară, au fost analizate datele considerate concludente pentru examinarea existenţei indiciilor de săvârşire a abaterii disciplinare prin prisma aspectelor din sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, nu pot fi primite criticile prin care recurentul-pârât tinde să disocieze aspectele referitoare la articolele publicate în presă, care au fost menţionate în sesizare, de probele administrate şi aspectele examinate în cadrul procedurii disciplinare referitoare la comentariile pârâtului din mediul online. Or, aşa cum rezultă din circumstanţele de fapt, comentariile din mediul online reprezintă chestiuni intrinseci manifestărilor pârâtului constând în publicarea pe reţelele de socializare a videoclipurilor la care se face referire în articolele din mass-media ce formează obiectul sesizării, motiv pentru care nu se poate reţine depăşirea limitelor sesizării Inspecţiei Judiciare.

10. În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe nerespectarea dreptului la apărare în cursul cercetării disciplinare

Contrar susţinerilor din recurs, Înalta Curte constată că, în cadrul procedurii administrative, Inspecţia Judiciară a uzat de mijloacele legale şi regulamentare pentru a asigura pârâtului exercitarea efectivă a dreptului la apărare, dovadă în acest sens fiind faptul că domnului judecător i-au fost comunicate la 28.06.2021 rezoluţia de începere a cercetării disciplinare şi termenul pentru formularea apărărilor .

Este relevant faptul că, deşi iniţial se acordase pârâtului termen până la 05.07.2021 pentru formularea apărărilor, solicitarea pârâtului transmisă prin poşta electronică la 05.07.2021 de prelungire a termenului a fost în mod implicit soluţionată favorabil de către Inspecţia Judiciară, întrucât, abia la 22.07.2021, aşa cum se menţionează în procesul-verbal din 22.07.2021, inspectorii judiciari au consemnat faptul că domnul judecător nu a transmis niciun înscris care să conţină apărări sau vreun punct de vedere.

În ceea ce priveşte audierea, domnul judecător a fost invitat la 30.07.2021 şi la 24.08.2021, însă a invocat imposibilitatea de participare la audiere, motiv pentru care cercetarea disciplinară a fost efectuată în lipsa magistratului, în acord cu dispoziţiile art. 42 alin. (4) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, care prevăd că "în situaţiile în care, din cauza neprezentării în mod repetat a magistratului vizat sau a imposibilităţii repetate de îndeplinire a procedurii de comunicare cu acesta, indiferent de natura motivului, există posibilitatea depăşirii termenelor prevăzute de art. 46 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 317/2004, cercetarea disciplinară se efectuează şi în lipsa magistratului" şi "nu afectează valabilitatea sa".

În aceste condiţii, procedura disciplinară a fost desfăşurată de Inspecţia Judiciară cu respectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare referitoare la respectarea dreptului la apărare al magistratului cercetat.

11. În ceea ce priveşte criticile formulate în cele două recursuri cu privire la abaterea disciplinară ce formează obiectul cauzei disciplinare

În cauză, domnului judecător A. îi este imputată săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, constând în "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu".

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, este necesar să se constate că manifestările magistratului în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu sunt de natură să aducă atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei.

Prin recursul întemeiat pe motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta Inspecţia Judiciară critică hotărârea pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii disciplinare pentru fapta constând în exprimarea unor opinii în lucrarea "900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române", analizată din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Realizând propria apreciere, Înalta Curte constată că situaţia de fapt, astfel cum a fost expusă în acţiunea disciplinară şi reţinută în hotărârea atacată, relevă faptul că, în lucrarea "900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române", domnul judecător a realizat o prezentare cronologică şi de drept comparat a unor aspecte legate de modificările legislative intervenite în domeniul justiţiei, anterior şi ulterior aderării la Uniunea Europeană, în contextul şi prin prisma poziţiilor oficiale adoptate de instituţii interne şi europene şi a opiniilor exprimate public în contextul dezbaterilor de interes public purtate pe marginea acestui subiect.

În analiza condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în acord cu instanţa disciplinară, se reţine că, în jurisprudenţa CEDO, s-a statuat în sensul că art. 10 alin. (2) din Convenţie garantează un nivel ridicat de protecţie a libertăţii de exprimare în privinţa unor subiecte de interes general, cum sunt cele vizând funcţionarea sistemului judiciar, chiar dacă declaraţia judecătorului vizează chestiuni care suscită dezbateri cu implicaţii politice, asociate unei marje restrânse de apreciere a autorităţilor atunci când afirmaţiile au legătură cu un asemenea subiect (Baka împotriva Ungariei, par. 159, 165; Roland Dumas împotriva Franţei, par. 43; Morice, par. 125; Kudeshkina împotriva Rusiei, par. 99-100), fiind necesar.

Contrar susţinerilor recurentei Inspecţia Judiciară, atât subiectele abordate, cât şi modalitatea concretă de exprimare a domnului judecător în cuprinsul lucrării în discuţie sunt asociate, pe de o parte, unor subiecte de interes general, aflate în dezbatere publică în decursul timpului, cu privire la organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, iar pe de altă parte, nu reflectă exprimarea unor opinii personale într-o manieră neprincipială, de natură a pune la îndoială competenţa profesională şi integritatea unor magistraţi.

Astfel, în acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte constată că modul în care domnul judecător a prezentat şi s-a exprimat cu privire la modificările legislative intervenite în privinţa organizării şi funcţionării sistemului judiciar se circumscriu nivelului ridicat de protecţie conferit exercitării dreptului la liberă exprimare cu privire la asemenea subiecte de interes general, nefiind identificate elemente care să conducă la concluzia atingerii aduse justului echilibru între nevoia de protecţie a acestui drept şi nevoia de a proteja autoritatea puterii judecătoreşti şi drepturile altor persoane.

În privinţa modului concret de exprimare a opiniilor asumate de domnul judecător, în cuprinsul lucrării în discuţie este folosit un limbaj adecvat şi echilibrat, care nu depăşeşte limitele deontologiei profesionale, nu încalcă obligaţia de rezervă impusă magistraţilor în exercitarea libertăţii de exprimare şi nu aduce atingere independenţei, imparţialităţii ori prestigiului justiţiei.

În concluzie, Înalta Curte reţine că nu este îndeplinit elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare, care presupune existenţa unor manifestări care să aducă atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, ceea ce face inutilă analiza existenţei celorlalte elemente constitutive ale abaterii.

Pentru aceste argumente, în circumstanţele relevate de probatoriul administrat, instanţa disciplinară a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, fiind nefondat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurenta Inspecţia Judiciară.

Nici criticile invocate de recurenta Inspecţia Judiciară, care pot fi circumscrise motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu pot fi primite, întrucât nu există echivalenţă între cele două fapte imputate domnului judecător din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, pentru a se ridica problema contradicţiei între considerentele referitoare la fapta constând în exprimarea unor opinii în lucrarea "900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române" şi cele referitoare la fapta constând în manifestările magistratului în spaţiul public virtual.

Pentru toate aceste considerente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate sub aspectul soluţiei de respingere a acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru fapta constând în exprimarea unor opinii în lucrarea "900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române", în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară.

Recurentul-pârât, judecător A., critică hotărârea atacată în ceea ce priveşte admiterea acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară şi reţinerea în sarcina sa a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 pentru fapta constând în publicarea pe reţelele de socializare în mediul online - Tik Tok şi Instagram - a două videoclipuri în care tunde gardul viu cu un fierăstrău electric şi efectuează recondiţionarea piscinei.

Situaţia de fapt, astfel cum este expusă în hotărârea atacată, necontestată în recurs, relevă întrunirea laturii obiective a abaterii disciplinare. Sub aspectul elementului material, se reţine că manifestările recurentului-pârât în spaţiul virtual atât prin modalitatea în care s-a prezentat în filmuleţele în discuţie, cât şi prin răspunsurile la comentariile unor persoane au generat în spaţiul public reacţii critice incisive în sensul incongruenţei unor asemenea manifestări cu statutul profesional, prin care se creează publicului inclusiv impresia că persoana nu îndeplineşte condiţiile esenţiale pentru exercitarea funcţiei, ceea ce este de natură a-l plasa pe judecător, în calitate de persoană învestită cu exercitarea prorogativelor specifice autorităţii judecătoreşti, într-o postură contrară obligaţiilor de rezervă, demnitate, probitate morală şi profesională, aşa cum rezultă în mod explicit din comentariile utilizatorilor reţelelor de socializare şi din reacţiile provocate în mass-media.

Astfel, prin manifestările ce îi sunt imputate, judecătorul a încălcat obligaţia de a asigura, prin întreaga lui conduită, în exercitarea şi afara exercitării atribuţiilor de serviciu, prezervarea demnităţii funcţiei de magistrat şi prestigiului justiţiei, în acord cu dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor. Consecinţa manifestărilor imputate rezidă în atingerea adusă prestigiului justiţiei, ca urmare a conduitei unui magistrat care se îndepărtează semnificativ de la aşteptările pe care colectivitatea le are de la un reprezentant al autorităţii judecătoreşti, legătura de cauzalitate rezultând în mod implicit, nefiind necesară o demonstraţie de inferenţă suplimentară.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăţia recurentului-pârât este reliefată de împrejurarea că judecătorul a ales în mod direct şi în cunoştinţă de cauză să se manifeste în spaţiul public virtual în modalitatea relevată, această conduită reprezentând o constantă a conduitei sale în decursul timpului, fapt confirmat inclusiv de susţinerile din recurs prin care se evidenţiază activităţile sale în mediul on-line, ceea ce demonstrează existenţa unui tipar persistent de conduită în acest sens.

În esenţă, prin criticile din recurs, recurentul-pârât argumentează că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, întrucât publicarea videoclipurilor în discuţie este expresia dreptului la libertate de exprimare, de care beneficiază ca orice alt cetăţean în privinţa vieţii private, în temeiul protejat prin art. 10 din Convenţie şi art. 30 din Constituţie, videoclipurile nu au fost destinate publicului larg sau presei, prin publicarea lor nu s-a adus atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei şi nu poate fi atrasă răspunderea sa disciplinară pentru modul în care acestea au fost comentate în mass-media.

Susţinerile recurentului-pârât referitoare la faptul că cele două filmuleţe au fost efectuate în condiţiile restrictive din perioada pandemiei de Covid-19, că foloseşte cele două reţele de socializare în mediul online pentru comunicare cu membrii comunităţii pe care şi-a creat-o în spaţiul virtual pentru a dezbate diferite chestiuni de interes, că a transformat conturile de pe reţelele de socializare din publice în private şi că a şters comentariile la care se face referire în hotărârea recurată nu sunt apte să demonstreze lipsa vreunuia dintre elementele constitutive ale abaterii disciplinare.

Apărările recurentului-pârât întemeiate pe faptul că a mai publicat anterior videoclipuri în care apărea în timp ce efectua diverse activităţi (paraşutism, karate, scuba diving, dans, karaoke) nu răstoarnă concluzia anterioară, ci, dimpotrivă, au potenţialul de a întări convingerea că domnul judecător manifestă tendinţa de a se expune pe reţelele de socializare într-o modalitate care se îndepărtează de la obligaţia de rezervă care impune magistratului adoptarea unei conduite cvasi-ireproşabile, caracterizate, printre altele, de decenţă, moderaţie şi sobrietate, ca elemente constitutive ale imaginii şi prestigiului justiţiei.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului-pârât în sensul că videoclipurile au fost accesibile numai persoanelor acceptate în lista sa de prieteni, ceea ce în opinia sa demonstrează lipsa intenţiei sale de a ajunge în mass-media, nu pot fi primite. Sub acest aspect, în jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a reţinut că postarea pe o reţea de socializare îndeplineşte exigenţa juridică privind "caracterul public".

În cauză, caracterul public al faptei săvârşite este demonstrat de împrejurarea că publicarea celor două videoclipuri a generat reacţii critice în spaţiul public în privinţa manifestărilor magistratului, inclusiv cu referire la îndeplinirea de către judecător a cerinţelor pentru exercitarea funcţiei.

În analiza răspunderii disciplinare nu este examinată veridicitatea opiniilor exprimate în mass-media sau în spaţiul public cu privire la conduita judecătorului, ci prezintă relevanţă împrejurarea că, prin manifestările concrete din spaţiul virtual, judecătorul a prilejuit o reacţie publică virulentă şi critică, ceea ce, prin prisma funcţiei exercitate, este de natură a aduce atingere prestigiului justiţiei, în accepţiunea de percepţie adecvată pe care publicul o are faţă de reprezentanţii autorităţii judecătoreşti.

Contrar apărărilor recurentului-pârât, se reţine că, în privinţa magistraţilor, dreptul la liberă exprimare, consacrat de art. 30 din Constituţie şi art. 10 din Convenţie, este supus unor limitări specifice statutului profesional.

În jurisprudenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Deciziile nr. 128 din 27 mai 2019, nr. 62 din 18 mai 2020), s-a reţinut că, prin incriminarea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, s-a urmărit respectarea obligaţiei de rezervă ce incumbă magistratului, obligaţie ce reprezintă o sinteză practică a principiilor generale ale deontologiei profesiei (independenţă, imparţialitate, integritate) şi presupune moderaţie şi reţinere în viaţa profesională, socială şi privată. Obligaţia de rezervă trebuie analizată şi din perspectiva necesităţii ca magistratul să-şi conformeze conduita în raport cu principiile morale şi etice recunoscute ca atare de societate şi să acţioneze în toate împrejurările cu bună-credinţă, corectitudine şi decenţă, fiind, practic, imposibil de enumerat într-un text toate faptele care pot fi de natură să încalce obligaţia de rezervă.

În acelaşi sens, s-a reţinut că, din perspectiva dreptului la liberă exprimare (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 62 din 18 mai 2020), este necontestat că judecătorului, în calitate de simplu cetăţean, îi este recunoscută inviolabilitatea dreptului la liberă exprimare. Însă, inclusiv în reglementarea art. 10 alin. (2) din Convenţie, exercitarea dreptului la liberă exprimare "poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti". Astfel, inviolabilitatea dreptului la liberă exprimare nu este absolută, iar în cazul judecătorului, libertatea de exprimare este subordonată obligaţiei de rezervă, limitare inerentă statutului specific funcţiei de magistrat, aşa cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa CEDO cu referire la restricţiile ce grefează această libertate în cazul persoanelor care exercită o funcţie publică (Morissens contra Belgiei).

Pentru aceste considerente, se constată legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în privinţa soluţiei de admitere a acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva domnului judecător A. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, constând în fapta de publicare a celor două filmuleţe pe reţelele de socializare din mediul on-line, nefiind identificate, în sensul criticilor din recurs, motive de reformare a hotărârii din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii disciplinare, Înalta Curte apreciază că scopul regimului sancţionator poate fi atins, atât sub aspect punitiv, cât şi de remediu, prin aplicarea sancţiunii disciplinare constând în "avertisment" prevăzute de art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, având în vedere circumstanţele personale ale domnului judecător, cu precădere vechimea în magistratură de peste 23 de ani, evaluarea prin calificativul "foarte bine" a activităţii profesionale şi evoluţia carierei profesionale care relevă implicare reală în realizarea actului de justiţie, atât în calitate de judecător, cât şi în calitate de formator, şi asumarea unor responsabilităţi semnificative în cadrul sistemului judiciar şi în cadrul formelor de cooperare profesională internaţională.

Totodată, se apreciază că manifestările imputate domnului judecător, deşi se îndepărtează de la obligaţia de respectare a obligaţiilor specifice funcţiei de magistrat expuse atât în considerentele hotărârii atacate, cât şi în cuprinsul prezentei decizii, nu prezintă o gravitate atât de semnificativă încât să conducă la concluzia că nu mai sunt îndeplinite exigenţele impuse de exercitarea funcţiei de judecător.

În acelaşi timp, în contextul în care domnul judecător a mai fost sancţionat anterior cu aceeaşi sancţiune pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 pentru o faptă similară constând în manifestările de pe reţeaua de socializare din mediul on-line Facebook, se apreciază că sancţiunile aplicate au potenţialul de a-l determina pe magistrat să îşi adapteze conduita extraprofesională la standardele specifice statutului profesional.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de recurentul-pârât împotriva hotărârii nr. 28J din 13 decembrie 2021, va fi casată în parte hotărârea atacată şi, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, va fi aplicată domnului judecător sancţiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din aceeaşi lege, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate. Totodată, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de domnul judecător A. împotriva încheierilor de şedinţă din 3 noiembrie 2021, 17 noiembrie 2021 şi 8 decembrie 2021, pronunţate în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes a recursului declarat de Inspecţia Judiciară, invocate de domnul judecător A..

Admite recursul declarat de domnul judecător A. împotriva Hotărârii nr. 28J din 13 decembrie 2021, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

Casează în parte Hotărârea nr. 28J din 13 decembrie 2021, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, aplică domnului A. - judecător la Tribunalul Cluj sancţiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din aceeaşi lege.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 28J din 13 decembrie 2021, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de domnul judecător A. împotriva încheierilor de şedinţă din 3 noiembrie 2021, 17 noiembrie 2021 şi 8 decembrie 2021, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.