Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 2 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021 s-a dispus, în baza art. 2502 C. proc. pen., menţinerea măsurii asiguratorii dispusă faţă de inculpatul A. prin ordonanţa 24/P/2015 din data de 25 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa sumei de 315.850 RON.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secţia penală a reţinut următoarele:
Conform art. 249 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei.
Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit şi, în mod particular, cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.
Deşi dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată, în principiu, la aprecierea organelor judiciare, există situaţii în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepţie, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, o atare excepţie fiind reglementată prin art. 20 din Legea nr. 78/2000 (cuprins în Secţiunea a 5-a a Capitolului III al legii), potrivit căruia "în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."
În cauză, raportat la aceste considerente, Înalta Curte a constatat că, prin ordonanţa nr. 24/P/2015 din data de 25 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în temeiul art. 249 alin. (1) C. proc. pen., art. 494 C. proc. pen. şi art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului penal asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în mun. Craiova, strada x, judeţul Dolj, aparţinând inculpatului A., trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., până la concurenţa sumei de 315.850 RON.
Temeiurile avute în vedere la dispunerea acestei măsuri procesuale au vizat, pe de o parte, obligativitatea luării măsurii asigurătorii, iar pe de altă parte, necesitatea evitării riscului ascunderii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor în vederea reparării pagubei produse prin infracţiunea comisă şi, respectiv, pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare.
Prin încheierea din 18.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 250 C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva ordonanţei nr. x/2015 din data de 25 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.
Prin încheierea din 17.03.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2021, s-a menţinut, în baza art. 2502 C. proc. pen., măsura asiguratorie dispusă faţă de inculpatul A. prin ordonanţa nr. x/2015 din data de 25 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa sumei de 315.850 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen. (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021) "în tot cursul procesului penal, (...), instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de (...) un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător".
Prin rechizitoriul nr. x/2015 din 12 aprilie 2021 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen.
Această infracţiune intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, astfel că, în speţă, necesitatea dispunerii măsurii asigurătorii analizată nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, situaţie în care, instanţa rămâne ţinută să evalueze, însă, în continuare, celelalte cerinţe normative obligatorii pentru dispunerea măsurii asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurenţa cărora se instituie măsura şi finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din enumerarea alternativă prevăzută de art. 249 alin. (1) C. proc. pen.
Aşadar, modificarea legislativă introdusă prin art. 2502 C. proc. pen. instituie o obligaţie procedural pozitivă de verificare periodică a temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, inclusiv în cazurile în care legea prevede caracterul obligatoriu al acestora, existând posibilitatea restrângerii sau ridicării măsurii dispuse, dacă organul judiciar apreciază că măsura procesuală nu mai satisface cerinţa proporţionalităţii.
Ca urmare, procedând la evaluarea măsurii dispusă în cauză, în limitele menţionate, Înalta Curte a constatat că, şi la acest moment procesual, măsura asigurătorie luată asupra bunurilor inculpatului A. este proporţională cu scopul urmărit prin dispunerea ei şi valoarea prejudiciului reţinut prin rechizitoriu, iar consecinţele pe care le produce nu depăşesc efectele normale ale unei astfel de măsuri, aşa încât, subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii asigurătorii în cursul urmăririi penale.
În acest sens, raportat la data luării măsurii asigurătorii, cuantumul prejudiciului reţinut în actul de sesizare a instanţei, valoarea bunului sechestrat, notând şi stadiul procesual în care se află cauza (faza judecăţii în fond), s-a apreciat rezonabil că, în privinţa măsurii asigurătorii luate de procuror în cursul urmăririi penale, se păstrează justul echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, şi interesul personal al acuzatului de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunului ce a fost indisponibilizat (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).
Faţă de argumentele prezentate, instanţa nu pot fi primite apărările inculpatului cu referire la prejudiciu, în sensul că măsura nu este necesară atât timp cât nu a fost dovedită existenţa unui prejudiciu cert, subsecvent faptelor cercetate, fiind chestiuni care antamează fondul cauzei.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul A. a formulat contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători Penal 1 - 2023 sub nr. x/2023, primul termen de judecată fiind fixat în mod aleatoriu la data de 03 aprilie 2023, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile apărătorului ales al contestatorului, respectiv ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând contestaţia formulată de inculpatul A., în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., constată că aceasta este nefondată şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2502 din C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 6/2021 în tot cursul procesului penal instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.
Prin această modificare legislativă s-a instituit obligaţia procedurală pozitivă de verificare periodică a legalităţii şi temeiniciei măsurii asiguratorii, inclusiv în ipotezele în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.
Având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asiguratorii, raţiunea acestei modificări, evidenţiază, pe de o parte, faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica odată cu trecerea timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare prin instituirea acestei obligaţii procedurale compensatoare să efectueze periodic o analiză concretă a testului de proporţionalitate consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în scopul asigurării unei protecţii mai eficiente a dreptului de proprietate (CEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 78, CEDO, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103).
Analizând în concret măsura asigurătorie instituită în cauză, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestei măsuri procesuale pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători precizează că această concluzie nu este de natură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul, având în vedere şi regimul măsurilor asigurătorii care se menţin, chiar şi în caz de achitare, în condiţiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.
Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.
Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că măsura asiguratorie a fost dispusă prin ordonanţa nr. x/2015 din data de 25 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în mun. Craiova, strada x, judeţul Dolj, aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 315.850 RON, fiind menţinută atât prin încheierea din 18.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în Dosarul nr. x/2020 (s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva ordonanţei nr. x/2015 din data de 25 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie), cât şi prin încheierea din 17.03.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2021 (în baza art. 2502 C. proc. pen., s-a menţinut măsura asiguratorie dispusă faţă de inculpatul A. prin ordonanţa nr. x/2015 din data de 25 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa sumei de 315.850 RON).
Spre deosebire de regulă generală conform căreia luarea măsurii asigurătorii în procesul penal este facultativă, dispunerea sa fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, prin excepţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze şi situaţii derogatorii, în care luarea măsurii asigurătorii este obligatorie. O astfel de situaţie este regăsită în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracţiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativităţii dispunerii măsurii asigurătorii, categorie căreia i se subsumează şi Legea nr. 78/2000, art. 20 din acest act normativ dispunând că "În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."
În cauza de faţă, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 din C. pen.
Aşadar, în cazul acestei categorii de infracţiuni imputate inculpatului, spre deosebire de regula dispunerii facultative a măsurii procesuale analizate, recunoscută cu valoare de principiu de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., dispoziţiile art. 20 din legea specială consacră expres, aşa cum s-a arătat în precedent, caracterul obligatoriu al luării măsurii asigurătorii. Norma legală are caracter special şi derogator în raport de regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., ceea ce înseamnă că riscul de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale este prezumat de legiuitor în cazul faptelor expres reglementate de Legea nr. 78/2000.
Astfel cum s-a reţinut prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 548/2019, "reglementarea acestor excepţii a fost determinată, în mod special, de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate."
În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanţă în considerarea art. 2502 C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.
În acest sens este şi Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit căreia "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."
Aşadar, în ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, instanţa trebuie să examineze dacă întinderea măsurii, respectiv valoarea sechestrată este proporţională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale)
Se constată că, în cauza de faţă, exigenţele referitoare la respectarea proporţionalităţii au fost respectate de către secţia penală a instanţei supreme, care a dispus menţinerea măsurii asigurătorii asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în mun. Craiova, judeţul Dolj, aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 315.850 RON.
Aşadar, nu există o măsură sau sarcină excesivă care să justifice soluţia ridicării sale. Măsura a fost limitată la cuantumul sumei ce a făcut obiectul infracţiunii de corupţie, valoarea indisponibilizată nedepăşind valoarea sumei probabile ce ar putea fi folosită pentru acoperirea prejudiciului, motiv pentru care Completul de 5 Judecători apreciază că cerinţa proporţionalităţii este pe deplin respectată.
Totodată, în raport cu natura acuzaţiilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., respectiv abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 din C. pen., data luării măsurii asigurătorii, cuantumul prejudiciului reţinut în actul de sesizare a instanţei, valoarea bunului sechestrat, precum şi în raport cu etapa procesuală în care se află cauza, respectiv cercetarea judecătorească în fond, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că la acest moment subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea măsurii asigurătorii.
În privinţa temeiurilor la care se referă art. 2502 din C. proc. pen., se reţine că potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., măsura asiguratorie a fost luată în cursul urmăririi penale în considerarea, pe de o parte, a obligativităţii luării măsurii asigurătorii, iar pe de altă parte, a necesităţii evitării riscului ascunderii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor în vederea reparării pagubei produse prin infracţiunea comisă şi, respectiv, pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare.
În ceea ce priveşte susţinerile apărării referitoare la faptul că nu există un prejudiciu cert raportat la valoarea imobilului ce face obiectul măsurii asiguratorii, Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată având în vedere faptul că măsura asiguratorie dispusă în cauză asupra cotei de 1/2 din imobilul menţionat s-a realizat numai până la concurenţa sumei de 315.850 RON, sumă pe care organul de urmărire penală a constatat-o ca fiind echivalentul prejudiciului creat prin pretinsa infracţiune reţinută în sarcina inculpatului.
Cu privire la argumentele invocate de către inculpat referitoare la faptul că este nevinovat, că din probele administrate până la acest moment procesual nu s-a stabilit existenţa unui prejudiciu, martorii audiaţi până în prezent neconfirmând acuzaţia, Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate având în vedere faptul că aceste critici privesc fondul cauzei, cauză care se află în faza de cercetare judecătorească, instanţa de fond urmând a dispune cu privire la acuzaţiile aduse inculpatului în urma administrării întregului material probator.
În consecinţă, analizând încheierea atacată şi susţinerile părţilor, se constată că măsura asigurătorie respectă dispoziţiile legale incidente şi exigenţele de proporţionalitate şi, totodată, temeiurile ce au justificat luarea măsurii subzistă, sens în care, în mod corect, aceasta a fost menţinută până la valoarea probabilă a obiectului infracţiunii de corupţie imputate inculpatului.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 2 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 2 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2023.
GGC - ED