Asupra recursului constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Abaterea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată la 21.02.2022 pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, sub nr. x/2022, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) şi d) din aceeaşi lege.
În motivarea acţiunii s-a reţinut că domnul judecător A. a declarat public apartenenţa la o formaţiune politică (B. şi C.), adoptând poziţii publice vizând opţiuni politice legate inclusiv de modul în care partidele politice trebuiau să acceadă ori să se menţină la putere, precum şi soluţii propuse pentru ca un partid să piardă alegerile ori să nu ajungă la guvernare, încălcând astfel interdicţia de a face parte din formaţiuni politice.
S-a mai reţinut că domnul judecător a încălcat şi interdicţiile privind exercitarea de activităţi specifice profesioniştilor prevăzute de art. 8 lit. c) din Legea nr. 303/2004 şi art. 102 lit. b) din Legea nr. 161/2003. De asemenea, prin poziţiile publice adoptate ulterior sancţionării sale de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, atât personal, cât şi prin intermediul asociaţiilor din care face parte, a fost încălcată interdicţia de a-şi exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare.
2. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii
Prin Hotărârea nr. 7J/25.05.2022, secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu unanimitate, a respins ca neîntemeiată acţiunea disciplinară a Inspecţiei Judiciare pentru încălcarea, de către domnul judecător A., a interdicţiei de a desfăşura activităţi economice şi de a-şi exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs, circumscrise abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi, cu majoritate, a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, constând în încălcarea interdicţiei de a face parte din formaţiuni politice şi pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. d) din acelaşi act normativ.
Totodată, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a aplicat domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) şi d) din acelaşi act normativ.
3. Recursul şi motivele de casare
Împotriva acestei hotărâri, dar numai cu privire la dispoziţia de admitere a acţiunii disciplinare şi de sancţionare cu excluderea din magistratură, precum şi împotriva tuturor încheierilor premergătoare, dl. judecător A. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi respingerea în tot a acţiunii disciplinare, iar, în subsidiar, reindividualizarea sancţiunii aplicate.
Astfel, recurentul a arătat că a fost de acord cu soluţia pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii de respingere a acţiunii disciplinare pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, constând în încălcarea interdicţiilor magistratului de a desfăşura activităţi economice şi de a-şi exprima opinia cu privire la procese aflate în curs.
În cuprinsul criticilor de recurs, recurentul a dezvoltat motive de casare care privesc succesiv, nelegalitatea acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară, lipsa de temeinicie a acţiunii şi, în final, greşita individualizare a sancţiunii aplicate.
În ceea ce priveşte prima categorie, recurentul a susţinut că în timpul actelor întocmite de Inspecţia Judiciară în acest dosar nu putea fi cercetat, deoarece, încă de la momentul depunerii sesizării pentru demararea acţiunii disciplinare, era deja suspendat din funcţie prin hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din 14.12.2022, ca urmare a unei hotărâri nedefinitive de excludere din magistratură ca sancţiune disciplinară.
Aşadar, în mod nelegal, Consiliul Superior al Magistraturii a respins excepţia lipsei calităţii de judecător - subiect al acţiunii disciplinare - a recurentului prin încheierea din 13.04.2022, pe motiv că, deşi suspendat din funcţie, acesta nu şi-a pierdut calitatea de judecător şi că faptele imputate sunt anterioare momentului în care s-a dispus suspendarea.
Succesiv, recurentul a arătat că la dosar există două sesizări din partea unei persoane fizice, una primită pe cale electronică şi una depusă la registratura Consiliului Superior al Magistraturii.
Cu privire la prima sesizare, recurentul a arătat că acest document nu este suficient pentru a constitui o sesizare valabilă, potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, iar în ceea ce priveşte a doua sesizare, a susţinut că aceasta nu purta data înregistrării, la Consiliului Superior al Magistraturii, de unde a fost redirecţionată la Inspecţia Judiciară, unde trebuia depusă.
Recurentul a precizat că s-a înscris în fals în faţa instanţei de disciplină motivat de faptul că semnătura celei de-a doua sesizări nu aparţine petentului semnatar, însă Consiliul Superior al Magistraturii a respins nelegal această obiecţiune, arătând recurentului că are deschisă calea sesizării organelor judiciare penale şi că ceea ce a indicat recurentul nu este comiterea unei infracţiuni, ci inexistenţa unui document, aspect neverificat de Consiliul Superior al Magistraturii.
Recurentul a mai arătat că cele două sesizări din dosar au fost nelegal conexate la Consiliul Superior al Magistraturii şi că ar fi trebuit conexate de Inspecţia Judiciară, care era organul competent să le soluţioneze.
Aceste susţineri au fost nelegal respinse prin încheierea din 13.04.2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, deşi, în cauză, nu a fost respectată procedura prevăzută de art. 45 alin. (6) din Legea nr. 317/2004.
S-a invocat, de asemenea, nelegalitatea cercetării disciplinare pentru lipsa interesului petentului D. Astfel, s-a susţinut că în mod nelegal, Consiliul Superior al Magistraturii a respins excepţia lipsei de interes a petentului care a formulat sesizarea, prin încheierea din 13.04.2022, pe motiv că abaterea disciplinară este una care vizează interesul general de înfăptuire a justiţiei şi că acest lucru nu ar impune dovedirea unui interes particular. În opinia recurentului, argumentul nu este fondat, deoarece pentru interesul general al justiţiei ar fi trebuit ca Inspecţia Judiciară să se sesizeze din oficiu, aceasta fiind o obligaţie legală, însă, pentru că sesizarea a fost făcută de o persoană particulară, aceasta trebuia să invoce un interes personal. Or, petentul D. nu a avut niciun interes în prezenta acţiune, aşa cum impun dispoziţiile art. 33 din C. proc. civ.
Succesiv, recurentul a opus nelegalitatea sesizării pentru neavizarea rezoluţiei de începere a cercetării disciplinare de către inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare. În susţinerea acestui motiv, a susţinut că rezoluţia din 22.12.2021, de începere a cercetării disciplinare nu a fost avizată de inspectorul-şef şi nu purta dată certă.
A mai susţinut că în cursul cercetării disciplinare a fost în imposibilitate de a-şi pregăti apărarea din cauza nelegalităţilor comise de inspectorul de caz, dar, deşi a invocat acest lucru în cursul judecării cauzei în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, prin încheierea din aprilie 2022 au fost respinse în mod nefondat excepţiile, dar şi orice probe propuse în apărare.
De asemenea, s-a susţinut nelegalitatea rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare pentru lipsa începerii cercetării disciplinare. Recurentul a arătat în faţa secţiei disciplinare că la sfârşitul cercetării inspectorul judiciar a reţinut în sarcina sa fapte noi, pentru care nu era începută cercetarea disciplinară şi pentru care nu a fost înştiinţat şi că pentru alte fapte a lăsat nesoluţionată sesizarea disciplinară. Recurentul a criticat această măsură, cu referire la art. 44 alin. (6), art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004. A susţinut că secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat o singură faptă imputată prin actul de trimitere în judecată disciplinară, în timp ce pe celelalte fapte le-a analizat la modul global, deşi natura lor era diferită; a arătat că se impunea o tratare unitară a faptelor, cât timp ceea ce se impută recurentului sunt acţiuni concrete.
Prin urmare, rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare a fost nelegală în raport cu art. 20 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie şi art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, pentru neefectuarea cercetării disciplinare în legătură cu toate faptele imputate.
De asemenea, s-a menţionat a invocat lipsa de imparţialitate a inspectorului judiciar, însă instanţa disciplinară a respins excepţia pe motiv că inspectorul şi-a îndeplinit atribuţiile profesionale.
S-a invocat ca motiv de recurs nelegala respingere a cererii de reunire a cauzei la alte dosare. Recurentul a arătat că, la momentul sesizării, pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii se aflau mai multe acţiuni disciplinare îndreptate împotriva sa ce făceau obiectul judecăţii în Dosarul nr. x/2022, nr. y/2022 şi nr. z/2021. Toate sesizările ce îl priveau pe recurent se aflau în faţa primei instanţe de judecată în materie disciplinară şi toate se refereau la comiterea unor abateri disciplinare, cauzele fiind conexe. În aceste condiţii, se impunea reunirea lor în baza art. 139 din C. proc. civ. însă, în mod nelegal, prin încheierea din 11.05.2022, secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii a respins cererea de conexare.
Într-un al doilea set de critici, recurentul a invocat motive de recurs care atrag casarea hotărârii pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, rejudecarea cauzei şi respingerea ca nefondată a acţiunii Inspecţiei Judiciare.
Astfel, a arătat recurentul că în mod nelegal instanţa disciplinară a respins ca nefondate probele solicitate pentru lămurirea noţiunii de "formaţiune politică" şi pentru lămurirea naturii acţiunilor recurentului în cadrul celor două asociaţii profesionale.
Deşi recurentul a solicitat efectuarea unei adrese către Autoritatea Electorală Permanentă pentru a lămuri înţelesul noţiunii de "formaţiune politică", Consiliul Superior al Magistraturii a respins cererea pe motiv că nu putea duce la dezlegarea pricinii. De asemenea, a solicitat proba cu martori, respectiv audierea unor profesori la facultăţile de ştiinţe politice, însă şi această probă a fost respinsă, ca nefiind utilă cauzei.
Cu privire la temeinicia acţiunii disciplinare, s-a arătat că Inspecţia Judiciară a formulat acţiune împotriva recurentului pentru comiterea a două abateri disciplinare: prima, a vizat încălcarea a trei interdicţii, dintre care Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut doar încălcarea interdicţiei privind apartenenţa la o formaţiune politică, a doua abatere a vizat comiterea a trei fapte.
În ceea ce priveşte prima abatere reţinută, recurentul a susţinut că argumentele Consiliul Superior al Magistraturii, prin care s-a arătat că recurentul a făcut parte din două formaţiuni politice sunt nefondate.
Astfel, distincţia dintre "partid politic" şi "formaţiune politică" trebuia a fi făcută doar în legătură cu procesul electoral şi nu din perspectiva răspunderii disciplinare a magistraţilor, cuprinsă într-o lege specială, Legea nr. 303/2004, care nu redă definiţii ale acestor sintagme. Ca urmare, trebuia apelat la regulile generale de interpretare a normelor juridice, or, dreptul comun în această materie era dreptul electoral. Numai în Constituţie şi legile speciale cu privire la înfiinţarea entităţilor politice şi alegerea în funcţii de demnitate publică se face referiri la domeniul politic. Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii a formulat o definiţie a sintagmei "formaţiune politică" ca fiind "orice organizaţie care împărtăşea o concepţie politică şi urmărea, în mod organizat, un obiectiv politic, asumându-şi, în mod public, poziţii politice", comiţând o ingerinţă în sfera altei puteri a statului
Recurentul a susţinut că instanţa disciplinară a operat cu o altă noţiune, respectiv cea de "politică", pe care nu a definit-o, dar pe care a folosit-o pentru a-l sancţiona pe recurent. A arătat că scopul unei organizaţii politice era participarea la alegerile pentru ocuparea unei funcţii în stat, ceea ce nici B., nici C. nu urmăreau. De asemenea, o formaţiune politică primeşte anual subvenţii de la bugetul de stat, ceea ce nici B., nici C. nu a încasat sau oferit. A susţinut nelegalitatea argumentelor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit cărora B. şi C. erau calificate ca formaţiuni politice, cu referire la sintagmele apărute în Declaraţia fondatoare a B., care făceau trimitere la politică, şi la cinci comunicate ale B., critice la adresa unor structuri politice, la un team-building nepublic al organizaţiei unde a participat o persoană care avea calitatea de membru într-un partid politic.
În acest sens, a subliniat recurentul că redefinirea noţiunii de formaţiune politică de către instanţa disciplinară s-a comis cu încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti care, astfel, s-a substituit autorităţii legiuitoare.
Cele două entităţi din care recurentul face parte sunt organizaţii neguvernamentale, constituite în apărarea intereselor sociale generale, democratice şi au un rol de mediator între autorităţile publice şi interesele generale ale cetăţenilor. Astfel, atât B., cât şi asociaţia C. sunt structuri apolitice, cu scopuri civice, care includ apărarea şi promovarea valorilor culturale şi sociale româneşti adaptate celor europene; aceste entităţi sunt active prin elaborarea de programe şi platforme publice, prin contribuţia unor experţi calificaţi - cercetători, profesori, jurişti - care constituie o analiză critică a modului de gândire şi implementare a unor politici publice, privind educaţia, cultura, justiţia etc., potrivit scopului şi obiectivelor declarate în actele lor de înfiinţare.
Or, din această perspectivă, un magistrat poate avea calitatea de membru într-o formaţiune profesională sau civică, nepolitică, aşa încât nu a comis nicio abatere disciplinară.
Nici cea de-a doua faptă reţinută ca temei al sancţionării sale disciplinare nu are caracter fondat. Recurentul a subliniat că, în esenţă, instanţa disciplinară a reţinut în sarcina sa fapta care constă în aceea de a fi avut calitatea de membru în organele de conducere a celor două structuri, asociindu-şi imaginea şi numele cu acestea, inclusiv în legătură cu două comunicate prin care aceste entităţi îşi exprimau sprijinul pentru o anumită formaţiune politică.
A arătat recurentul că, deşi a produs probe din care a rezultat departajarea sa de orice demers care depăşea sfera acţiunilor civice ale entităţilor în discuţie, acestea au fost ignorate, fiind pus accent pe împrejurarea că recurentul face parte din staff-ul de conducere al celor două organizaţii şi creându-se o confuzie între normele de etică ale unui magistrat şi obligaţiile sale legale a căror încălcare poate constitui temei al abaterii disciplinare.
În final, recurentul a criticat modul în care instanţa disciplinară a individualizat sancţiunea aplicată, ţinând cont de antecedenţa sa disciplinară, în condiţiile în care sancţiunile sale anterioare nu aveau caracter definitiv.
În cauză, Inspecţia Judiciară a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului.
Recurentul a depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează susţinerile din cererea de recurs.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.
În preambulul celor ce urmează să fie prezentate şi în considerarea caracterului unitar al recursului declarat în cauză atât împotriva încheierilor premergătoare, cât şi împotriva Hotărârii nr. 7J/25.05.2022 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători în materie disciplinară, se impune observaţia că decizia a fost adoptată cu majoritate numai cu privire la motivele de recurs care au vizat temeinicia acţiunii disciplinare.
De aceea, au caracter comun considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra motivelor care vizează nelegalitatea acţiunii disciplinare şi care vor fi examinate prioritar.
Astfel, un prim motiv al recursului a vizat nelegalitatea acţiunii disciplinare exercitate împotriva d-lui judecător A. care a susţinut că, la data procedurii, nu mai avea calitatea de judecător, fiind suspendat din funcţie, aşa încât acţiunea disciplinară nu putea fi demarată sau continuată împotriva sa. A susţinut recurentul că încă prin hotărârea CSM, secţia pentru judecători din 13.12.2021 s-a dispus suspendarea sa din funcţie, în timp ce sesizarea formulată, ca temei al prezentei acţiuni, a fost formulată numai la 15.12.2021, iar acţiunea disciplinară a fost exercitată la 18.02.2022. În considerarea efectului suspendării din funcţie, recurentul a susţinut că nu mai avea nicio obligaţie dintre cele ataşate funcţiei sale, iar păstrarea calităţii sale de judecător nu are semnificaţie. Astfel a considerat încălcate dispoziţiile legale şi greşit extinse normele cu caracter de excepţie ale art. 521 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.
Motivul de recurs nu are caracter fondat. Suspendarea din funcţie a unui judecător, măsură cu caracter temporar, nu implică, similar situaţiei prevăzute de art. 65 din Legea nr. 303/2004, pierderea calităţii de judecător, ci numai suspendarea drepturilor şi obligaţiilor profesionale pe perioada corespunzătoare duratei acestei măsuri. Rezultă, aşadar, că în afara acestor limite temporale magistratul este ţinut să respecte toate îndatoririle profesionale, inclusiv pe cele a căror neîndeplinire ar putea atrage sancţionarea sa disciplinară.
Cum pretinsele fapte care au intrat, în opinia Inspecţiei Judiciare, în conţinutul abaterilor pentru care a fost demarată acţiunea disciplinară, au fost săvârşite în perioada de activitate profesională a magistratului, rezultă că, pentru acestea, răspunderea disciplinară poate fi angajată, chiar dacă la data demarării acţiunii judecătorul în cauză era suspendat din profesie printr-o hotărâre care, la acel moment, îşi producea efectele. Concluzia se desprinde printr-o interpretare a fortiori a dispoziţiilor art. 521 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 care, contrar susţinerii recurentului, nu reprezintă o normă cu caracter de excepţie, ci o regulă a răspunderii disciplinare pentru toate acţiunile sau inacţiunile magistratului în perioada exerciţiului activităţii sale profesionale. Aşadar, dacă în situaţia reglementată prin art. 521 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 se prevede continuarea acţiunii disciplinare împotriva magistratului căruia această calitate i-a încetat, pentru fapte săvârşite în cursul exercitării profesiei, cu atât mai mut această acţiune poate fi exercitată împotriva unui judecător suspendat din profesie, căruia calitatea de magistrat nu i-a încetat.
Prin urmare, este legală dispoziţia instanţei disciplinare care a respins ca nefondată această excepţie.
Nici următorul motiv de casare nu are caracter fondat. Recurentul a subliniat încălcarea dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în considerarea lipsei semnăturii sesizării disciplinare transmise de petentul D. prin e-mail, în condiţiile în care a doua sesizare, transmisă letric de acelaşi petiţionar, nu are o dată de înregistrare, determinată prin rezoluţie, iar împotriva ei s-a formulat o cerere de înscriere în fals.
Cu privire la aceste apărări, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară a argumentat că sesizarea are caracter unitar şi, de aceea, dispoziţiile legale evocate nu pot fi evaluate decât prin raportare la o sesizare cu caracter unic, chiar dacă, în concret, aceasta a fost făcută prin două mijloace, în mod succesiv.
Această abordare corespunde aplicării corecte a legii, aşa încât, prin raportare la dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, nu se poate considera că sesizarea formulată nu a fost semnată ori că aceasta nu a cuprins date referitoare la identitatea titularului ei.
În ceea ce priveşte solicitarea de înscriere în fals, Înalta Curte subliniază că instanţa disciplinară a fost sesizată, pe aceste pârghii, cu aspecte care nu puteau fi verificate în procedura specifică.
În mod particular, înscrierea în fals, care, ca regulă, se integrează administrării înscrisurilor şi este un mijloc al contestării veridicităţii unor probe administrate în cursul procesului, vizează contrafacerea scrierii sau semnăturii, adică aspectele materiale ale unui înscris administrat ca probă. Or, în măsura în care dl. judecător A. a contestat autenticitatea transmiterii prin e-mail a sesizării disciplinare şi respectiv împrejurarea că sesizarea a fost depusă la registratura Inspecţiei Judiciare de către titular personal, acestea reprezintă chestiuni care excedează sferei chestiunilor care pot fi cercetate în procedura falsului şi care nu pot fi decelate prin mijlocirea verificării autenticităţii unui înscris.
De aceea, în mod corect instanţa disciplinară a respins petentului această solicitare dând acestuia alte îndrumări, aşa încât nu se poate reţine ca fondat motivul de nulitate invocat de recurent.
Nici măsura respingerii cererii de conexare, formulată de dl. judecător în procedura disciplinară nu a fost greşită, fiind dispusă în acord cu dispoziţiile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 317/2004.
În considerarea specificităţii procedurii disciplinare, aceste dispoziţii stabilesc incidenţa conexării numai în cazul în care există concomitent mai multe sesizări diferite care privesc aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană. Această premisă nu a existat în cauză, atâta vreme cât s-a formulat o singură sesizare, înaintată succesiv Inspecţiei Judiciare prin mijloace distincte.
Prin urmare, nu se punea în discuţie încălcarea normelor de procedură referitoare la repartizarea aleatorie a mai multor sesizări diferite de natură a produce vreo vătămare dintre cele sesizate de recurent, aşa încât şi aceste critici vor fi înlăturate.
Un alt set de critici vizează lipsa interesului personal al titularului sesizării, ca o condiţie a demarării acţiunii disciplinare şi încălcarea condiţiilor generale ale acţiunii civile, concordante dispoziţiilor art. 33 din C. proc. civ.. Argumentând lipsa interesului personal al titularului sesizării, recurentul a subliniat că abordarea instanţei disciplinare este contrară Deciziei nr. 516/2019 pronunţată de Curtea Constituţională în interpretarea art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, dar şi celor dezvoltate în jurisprudenţa constantă a instanţelor de contencios administrativ care, în interpretarea art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 au subliniat că persoanele fizice şi juridice de drept privat pot formula o cerere prin care invocă apărarea unui interes public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. A arătat recurentul că această abordare corespunde şi practicii proprii a Inspecţiei Judiciare, evocând rezoluţia nr. x/17.03.2017, dar şi standardele internaţionale exprimate succesiv de Comisia de la Veneţia în opiniile date cu privire la proiectul de lege privind răspunderea disciplinară a judecătorilor din Republica Moldova şi cu privire la proiectul de Cod etic al judecătorilor din Republica Kazakhstan. În aceste condiţii, recurentul a subliniat că se impunea clasarea acţiunii disciplinare în faţa Inspecţiei Judiciare sau anularea ei în faţa instanţei disciplinare, pentru lipsa interesului personal al autorului sesizării.
Examinând acest motiv de casare, prin circumstanţiere la criticile şi argumentele dezvoltate de recurent, Înalta Curte sesizează că el nu are aptitudinea de a conduce la concluzia că argumentul opus de instanţa disciplinară a condus la o încălcare a legii.
Astfel, în încheierea din 13.04.2022, această instanţă a arătat că prin voinţa legiuitorului român, acţiunea disciplinară este numai o specie a acţiunii civile, însă, distinct de aceasta, în acest tip de proces nu se identifică raportul de drept substanţial tipic, componenta publică, subsumată necesităţii ocrotirii interesului general privind buna funcţionare a sistemului judiciar, fiind mai pregnantă, astfel că scopul acţiunii disciplinare se îndepărtează de scopul tipic al procesului civil, care este obţinerea unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial personal, de vreme ce demararea procedurii disciplinare este deopotrivă recunoscută Inspecţiei Judiciare sau Consiliului Superior al Magistraturii.
Or, opinia contrară a recurentului cu privire la aceste statuări nu este în sine, suficientă să conducă la concluzia că interpretarea art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 oferită de Consiliul Superior al Magistraturii se opune sensului sau scopului reglementării.
În aceste condiţii, singurul argument de nelegalitate, corect invocat de recurent, este acela că interpretarea dată de CSM este contrară unei statuări a contenciosului constituţional. Or, verificările proprii ale instanţei de recurs impun concluzia că nu s-a produs incongruenţa evocată, întrucât prin decizia contenciosului constituţional, respingându-se excepţia de neconstituţionalitate pentru argumentul că problema sesizată reprezintă o problemă de interpretare a legii, nu s-a decelat în sfera interesului personal al titularului sesizării disciplinare.
De aceea, Înalta Curte subliniază că motivul de casare, exprimat ca o nemulţumire a recurentului care are o altă optică asupra sensului reglementării nu se identifică în concret ca o critică de nelegalitate, aşa încât urmează să fie înlăturat.
A mai susţinut recurentul şi că sesizarea secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM este nelegală, întrucât rezoluţia din 22.12.2021, de începere a cercetării disciplinare întocmită de inspectorul de caz, nu a fost avizată de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare şi nu are dată certă. Astfel, pe lângă împrejurarea că nu există nicio justificare pentru care inspectorul-şef nu a semnat această rezoluţie, recurentul susţine încălcarea principiului separaţiei carierei judecătorilor, dar şi faptul că lipsa datei certe îi încalcă dreptul de a accesa o procedură în mod previzibil.
Verificând acest motiv de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată caracterul lui nefondat. În mod corect a argumentat instanţa disciplinară că dispoziţiile art. 69 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, permit, în exerciţiul atribuţiilor administrative, ca, în activitatea proprie, inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare să fie ajutat de un inspector-şef adjunct - procuror.
Nu există, nici în lege, nici în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare - forma în vigoare la data efectuării actului de procedură contestat, o dispoziţie care să impună inspectorului-şef justificarea substituirii sale în exercitarea activităţilor administrative proprii de către adjunctul său; formula legii concepe ca cei doi conducători ai acestui organism să conlucreze, iar rolul inspectorului-şef adjunct este acela de a a-l ajuta pe inspectorul-şef în activitatea de verificare şi avizare a actelor şi rezoluţiilor întocmite de către inspectorii judiciari, al cărui înlocuitor de drept este.
În acest sens, instanţa de recurs subliniază că semnarea rezoluţiei din 22.12.2021 de către inspectorul-şef adjunct - procuror este consecinţa exercitării unei măsuri care, pe lângă împrejurarea că serveşte unei bune administrări a dosarului, nu este de natură să conducă la încălcarea principiului neintereferenţei carierelor procurorilor în cariera judecătorilor, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost executată în aplicarea unei dispoziţii legale, art. 69 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.
În ceea ce priveşte lipsa datei certe a rezoluţiei contestate, instanţa de recurs sesizează, într-un prim considerent, lipsa interesului recurentului cu privire la o asemenea contestaţie, întrucât lipsa datei certe a unui înscris nu poate fi opozabilă celui căruia actul i se opune; oricum, lipsa datei certe nu afectează valabilitatea actului contestat, ci se repercutează asupra altor aspecte, în planul probaţiunii, cu privire la chestiuni a căror evaluare poate fi influenţată de data înscrisului. Nu în ultimul rând, rezoluţia în discuţie are, oricum, dată certă în condiţiile art. 278 din C. proc. civ., însă data certă din cuprinsul ei nu a produs nicio consecinţă asupra drepturilor materiale ori procedurale ale persoanei cercetate disciplinar.
Prin urmare, va fi înlăturat şi acest motiv de casare.
Succesiv, recurentul a contestat legalitatea hotărârii arătând că inspectorul judiciar care a instrumentat cercetarea disciplinară a reţinut în sarcina sa fapte care au excedat conţinutului sesizării disciplinare, pentru care nu a existat o rezoluţie de începere a cercetării şi nici o sesizare din oficiu a Inspecţiei Judiciare. Recurentul a subliniat că s-a produs încălcarea dreptului său la un proces echitabil, cel puţin în privinţa unor fapte care nu au făcut obiect al sesizării disciplinare. În acest sens, recurentul critică hotărârea CSM prin care excepţia nelegalităţii acţiunii disciplinare, derivată din nelegalitatea rezoluţiei de începere a acţiunii, a fost respinsă pentru faptele pentru care nu s-a realizat cercetarea în mod corespunzător.
Critica nu este fondată.
Principiul legalităţii acţiunii disciplinare exercitate împotriva magistraţilor impune efectuarea prealabilă a cercetării disciplinare pentru faptele care intră în conţinutul abaterilor disciplinare, astfel cum acestea sunt definite de lege. Identificarea acestora, caracterizarea şi aprecierea lor ca acte materiale care intră în sfera acestor abateri sunt atributul inspectorului judiciar care instrumentează sesizarea, persoană care are competenţa decelării, pe baza conţinutului sesizării şi a dovezilor prezentate, a tuturor faptelor pentru care acuzaţia este formulată. Împrejurarea că, în acest caz, inspectorul judiciar a stabilit că în sfera faptelor imputate se regăsesc mai multe elemente materiale care intră în conţinutul unei singure abateri disciplinare, nu reprezintă o extindere neregulată a acţiunii disciplinare; toate acestea erau integrate situaţiei de fapt descrise în sesizarea disciplinară, deci erau elemente ale aceleiaşi pretinse abateri disciplinare, în al cărei conţinut au intrat mai multe pretinse acte materiale.
Prin urmare, în acest caz, nu era incidentă extinderea cercetării disciplinare de natură să atragă propunerea de sesizare din oficiu a Inspecţiei Judiciare pentru alte fapte decât cele prezentate în cuprinsul sesizării. Este necombătută de recurent împrejurarea că sesizarea disciplinară formulată împotriva sa s-a referit la multiple acţiuni succesive, care, împreună, au vizat activitatea domnului judecător pe o perioadă determinată şi că acestea au constituit, în opinia titularului acţiunii disciplinare, o abatere cu caracter unic, pentru care s-a desfăşurat o procedură singulară.
Abordarea instanţei disciplinare a fost corectă, iar recurentul a opus în recurs o opinie diferită, fără a justifica, însă, caracterul greşit al rezolvării date acestei excepţii în procedura disciplinară desfăşurată în faţa acestei instanţe.
A fost criticată, de asemenea, încheierea premergătoare a CSM, secţia pentru judecători în materie disciplinară prin care s-a respins excepţia nelegalităţii cercetării disciplinare, pentru neregularităţi sesizate în procedura comunicării actelor şi citării magistratului cercetat. S-a contestat împrejurarea că întreaga corespondenţă a fost transmită de Inspecţia Judiciară recurentului, în faza cercetării disciplinare, de la o adresă electronică a unei persoane necunoscute, cu încălcarea art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, dispoziţie care impune ca judecătorului cercetat toate actele de procedură să îi fie comunicate de inspectorul care efectuează cercetarea disciplinară.
Înalta Curte constată, într-un prim considerent că dispoziţia legală invocată de recurent nu susţine motivul de nulitate sesizat; dispoziţiile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 stabilesc că modul de repartizare a sesizărilor şi dosarelor disciplinare către inspectorii judiciari se face cu respectarea principiului repartizării aleatorii. Astfel cum s-a reţinut şi în încheierea premergătoare atacată, în lipsa unei dispoziţii procedurale legale sau regulamentare care să dispună asupra modului de comunicare a corespondenţei emise de Inspecţia Judiciară prin mijlocirea unui departament cu astfel de competenţe, nu poate fi invocată încălcarea legii ca argument de nulitate al acestor comunicări, cu atât mai mult cu cât corespondenţa a ajuns şi a fost recepţionată de destinatarul ei.
Nu este criticabilă hotărârea atacată nici din perspectiva nelegalei citări a judecătorului cercetat în procedura disciplinară. Modalitatea comunicării actelor de procedură către dl. judecător A. demonstrează respectarea dispoziţiilor art. 741 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, aceasta fiind făcută în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie aprobate prin Ordinul inspectorului-şef nr. 51/2021. Astfel, dl. judecător a fost invitat la audiere succesiv, la termenele stabilite pentru 29.12.2021, 18.01.2022 şi 03.02.2022, fiind consemnat că acesta nu a participat la niciuna din întâlnirile fixate în acest scop. Evocarea lipsei mijloacelor materiale pentru deplasarea la Bucureşti, nu justifică, în lipsa unui temei legal, solicitarea cu temei a organizării unei videoconferinţe în scopul audierii sale. De altfel, audierea judecătorului cercetat este, în faza cercetării, o garanţie a dreptului acestuia la propria apărare, drept pe care domnul A. l-a exercitat prin înaintarea solicitărilor sale în formă scrisă, acestea fiind integral examinate.
Nu se poate susţine cu temei nulitatea cercetării judiciare determinată de lipsa imparţialităţii inspectorului judiciar desemnat în dosar. Astfel cum a subliniat şi instanţa disciplinară, în exercitarea atribuţiilor specifice, inspectorii judiciari desfăşoară o activitate sui generis care, în faza cercetării disciplinare, are reguli specifice, care nu pot fi asociate cu cele procesuale. Din acest punct de vedere, legea care reglementează această activitate stabileşte, în executarea principiului independenţei şi imparţialităţii inspectorului judiciar, o situaţie specifică de incompatibilitate în art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, iar prin art. art. 21 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie aprobate prin Ordinul inspectorului-şef nr. 51/2021 este prevăzută posibilitatea persoanei cercetate de a cere inspectorului-şef redistribuirea lucrării pentru motive temeinice, unui alt judecător inspector.
Or, în aceste condiţii, chestiunea sesizată de dl judecător A. în faţa instanţei disciplinare a vizat o suspiciune care putea fi opusă în faţa Inspecţiei Judiciare. Cu toate acestea, instanţa disciplinară a apreciat că nu există suport probator pentru justa susţinere a excepţiei invocate, iar instanţa de recurs subliniază că în această fază a procesului recurentul reiterează susţineri similare, fără a fi fost însă criticat raţionamentul instanţei disciplinare. Or, se cuvine subliniat că, dincolo de specificitatea acestui recurs, el este totuşi o cale de atac în sistem jurisdicţional şi de aceea, criticile care o susţin trebuie să releve în mod necesar greşelile săvârşite de instanţa a cărei hotărâre este astfel controlată. În măsura în care recurentul este doar nemulţumit de hotărârea pronunţată, reiterând aspectele deja rezolvate într-o primă jurisdicţie fără o critică consistentă, calea de atac îşi nu atinge obiectivul, iar devoluţiunea nu operează automat.
În fine, nici refuzul de conexare a mai multor dosare disciplinare în temeiul art. 139 din C. proc. civ., nu reprezintă o critică fondată. Conexitatea, instituţie concepută în special ca având valenţele unei măsuri de mai bună administrare a justiţiei, este o chestiune procesuală de oportunitate, evaluată de instanţa sesizată. Admiterea conexităţii nu poate fi apreciată după criteriul avantajului personal al părţii litigante, ci după scopul conexării, acela de a conduce la o mai bună administrare a justiţiei. Stabilirea conexităţii se face după reperul legăturii necesare între procese, a interdependenţei soluţiilor, iar nu pentru facilitarea unui rezultat părţii care o cere.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decide cu unanimitate înlăturarea tuturor criticilor recurentului referitoare la nelegalitatea acţiunii disciplinare.
Al doilea set de critici au vizat caracterul netemeinic al acţiunii disciplinare, asupra cărora decizia adoptată a fost luată cu majoritate.
Prima dintre acestea a vizat constatarea nelegală a încălcării de către dl. judecător A. a obligaţiei de a nu face parte dintr-o formaţiune politică, prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor şi al procurorilor şi greşita sancţionare pentru comiterea abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. b) din aceeaşi lege.
A arătat recurentul că CSM a reţinut că acesta face parte din două formaţiuni politice, C. şi B., printr-un artificiu de redefinire a legii, prin care a stabilit că prin formaţiune politică, din perspectiva răspunderii disciplinare, se înţelege orice organizaţie care împărtăşeşte o concepţie politică şi urmăreşte, în mod organizat, un obiectiv politic, asumându-şi public poziţii politice. Procedând astfel, se afirmă că CSM a încălcat competenţele sale jurisdicţionale, deoarece a intrat intră în zona de competenţă a autorităţii legiuitoare care stabileşte atât conceptul de partid politic, în Legea nr. 14/2003, cât şi pe cel de formaţiune politică, cuprins atât în Legea nr. 208/2015, în Legea nr. 334/2006 şi Legea nr. 370/2004. Statuând că CSM are libertatea de a nu ţine seama de conceptele definite în legile speciale, înseamnă a recunoaşte acestei instanţe dreptul de a redefini orice instituţie juridică, dincolo de lege, chiar în pofida unor dezlegări de care autoritatea judiciară este ţinută, cum ar fi Decizia nr. 80/2014 şi Decizia nr. 272/2014 ale Curţii Constituţionale, şi dreptul de a nu respecta voinţa legislativă.
În acest sens, recurentul subliniază că noţiunea de formaţiune politică, concept definit după optica autorităţii judiciare în materie disciplinară, în dezacord cu concepţia legii, este folosită de CSM pentru sancţionarea magistratului. Astfel, CSM foloseşte trei criterii pentru calificarea B. şi C. ca formaţiuni politice, raportându-se nu la statutele acestor organizaţii, ci la acte şi comunicate care au exhibat de la acestea în cadrul unui team-building cu caracter nepublic, la care a participat un membru al unui partid politic.
Arată recurentul că o asociaţie neguvernamentală civică este un membru al societăţii civile care acţionează ca un mediator între autorităţile publice şi cetăţeni, în interes general şi printr-un proces democratic; atât B., cât şi C. sunt astfel de entităţi, care au ca obiective declarate formarea unei culturi democratice având la bază valorile europene, ale culturii, educaţiei şi justiţiei, care nu şi-au propus să candideze la procesul electoral, iar structura şi natura acestor organizaţii este distinctă de calitatea profesională ori politică a membrilor lor fondatori sau a membrilor care au aderat la statutele lor. Chiar dacă asociaţiile în discuţie au întocmit documente în care se regăsesc critici asupra modului de implementare a unor politici publice şi chiar dacă, în cadrul acestor documente, recurentul a elaborat un capitol vizând problema educaţiei la nivel naţional, acestea nu sunt programe politice, ci luări de poziţie concordante statutului celor două organizaţii. Contrar opticii CSM, recurentul arată că cele două structuri nu sunt politice şi că, în lipsa unor argumente veritabile, instanţa disciplinară l-a sancţionat în temeiul art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, pentru că s-a "implicat activ în activităţi politice, întocmai ca politicienii" şi "nu se poate accepta ca un magistrat să facă parte dintr-o fundaţie cu caracter cultural şi în acelaşi timp să aibă poziţii publice cu caracter politic".
Examinând aceste critici, Înalta Curte reţine că principiul legalităţii obligă evaluarea săvârşirii unei abateri disciplinare de către un judecător prin raportare la conţinutul legii. Astfel, potrivit art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii", iar potrivit art. 9 alin. (1) din aceeaşi lege "Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic".
Întrucât instanţa disciplinară a reţinut că cele două organizaţii au natura unor formaţiuni politice, instanţa de recurs urmează să verifice legalitatea acestei calificări.
Astfel, reţine că în hotărârea atacată s-a subliniat diferenţa între noţiunea de partid politic şi cea de formaţiune politică, stabilindu-se că formaţiunea politică este un concept nedefinit de lege, dar şi că reperele din legile electorale cu privire la acesta sunt lipsite de utilitate în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor. În aceste condiţii, instanţa disciplinară s-a preocupat să definească acest concept, statuând că sunt necesare criterii precum: concepţia politică a organizaţiei, urmărirea sistematică a unui obiectiv politic şi asumarea publică a unor poziţii politice. Consecutiv, s-a reţinut că din conţinutul statutului B. rezultă că această asociaţie a avut ca obiectiv colaborarea cu partidele politice şi că prin documentul intitulat "declaraţie fondatoare" s-a caracterizat ca fiind "o opţiune intelectuală, educaţională, culturală şi politică, fiind susţinută la diferite niveluri şi de diferiţi actori ..., nu doar de partide politice şi nu doar cu ocazia campaniilor electorale". În ceea ce priveşte C., CSM a reţinut că, deşi aceasta nu are scop politic, rezultă că a avut numeroase poziţii publice de interes pentru viaţa politică, până la chestiuni concrete privind abordările politice ale unora dintre partide. S-a stabilit că B. a exhibat comunicate prin care propune soluţii politice, o candidatură comună a unor partide politice existente, exprimă opinii asupra nevoii de schimbare a premierului, lansează critici asupra politicilor de partid şi chiar propune, prin preşedintele său, documentul România 3.0, un veritabil proiect politic, subliniind că partidele politice din România nu corespund decât parţial funcţiei de reprezentare, iar deciziile lor nu sunt în acord cu voinţa electoratului.
În aceste circumstanţe, CSM a considerat că cele două formaţiuni conturează veritabile opţiuni politice, că au caracterul unor formaţiuni politice în sensul legii privind statutul magistraţilor şi că dl. judecător A. este membru al acestora.
Preocuparea instanţei de recurs este, în aceste circumstanţe, concordant criticilor formulate, să stabilească dacă noţiunea de formaţiune politică este definită ori care sunt criteriile care o pot caracteriza şi dacă este posibilă adaptarea conţinutului acestei noţiuni în funcţie de un anumit specific socio-juridic în care autoritatea este chemată să îl aprecieze.
Examenul actelor normative la care recurentul a făcut referire, al căror domeniu de aplicare este specific procesului electoral şi modului de funcţionare, organizare şi finanţare a partidelor, vădeşte că noţiunea de formaţiune politică nu este suficient definită, însă este constant înţeleasă ca înglobând partidele parlamentare ori neparlamentare, organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, fie că fac sau nu parte din grupul parlamentar al acestor minorităţi, alianţe politice ori parlamentare. Lipsa corespondentului clar determinat în realitatea juridică a acestei sintagme a fost sesizată de Curtea Constituţională, în examinarea propunerii legislative de modificare a Constituţiei, care a subliniat că legea nu cuprinde în conţinutul ei nicio referire la noţiunea de formaţiune politică.
Aşadar, în lipsa unei definiţii clare a acestui concept, Înalta Curtea notează totuşi că legiuitorul îl localizează în zona partidelor politice, a grupurilor minorităţilor naţionale sau alianţelor politice care acţionează în procesul electoral, ca numitor comun în câmpul legislaţiei existente.
Acest concept impune, ca o constantă a procesului de legiferare, ca lui să îi fie ataşată mereu aceeaşi semnificaţie, concluzie degajată din principiile de sistematizare şi unificare a legislaţiei regăsite în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În acest fel, concordant principiului unicităţii reglementării şi evitării paralelismelor, reglementările dintr-un act normativ pot cuprinde reglementări conexe dacă sunt necesare scopului urmărit de acest act şi este interzis paralelismul normativ, adică reglementarea a aceluiaşi concept juridic legislativ în mod succesiv, în conţinutul aceluiaşi act sau în acte normative diferite; pentru evitarea paralelismului legislativ se utilizează norma de trimitere. Scopul evitării paralelismului legislativ degajă un alt principiu fundamental, acela al previzibilităţii interpretării şi aplicării legii, al congruenţei constante a acestui concept în domeniul social, politic, jurisdicţional etc.
Prin urmare, actele normative principale în care se regăseşte conceptul de formaţiune politică sunt cele care reglementează specific procesul electoral, în sensul arătat, aşa încât este necesară trimiterea la acestea pentru clarificarea lui, dacă acesta este regăsit în alte acte normative care nu îşi propun în principal re/definirea lui. Aşadar, dispoziţia art. 9 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care face referire la noţiunea de formaţiune politică, trebuie evaluată şi interpretată prin trimitere la actul normativ care poate fi considerat principal pentru evaluarea conceptului corespunzător, dacă legiuitorul nu derogă explicit.
Constatând deplin aplicabil acest procedeu în cauză, în măsura în care legiuitorul nu ataşează, prin derogare, în legea privind statutul magistraţilor, o altă definiţie a noţiunii de formaţiune politică, rezultă că noţiunea în discuţie nu poate primi o altă interpretare decât cea care îi este ataşată în legea care are acest obiectiv principal.
În concluzie, redefinirea de către instanţa disciplinară a noţiunii de formaţiune politică, într-un sens particular domeniului răspunderii disciplinare a magistraţilor este de natură să încalce aceste reguli şi se îndepărtează de la principiul legalităţii şi previzibilităţii legii şi este, în particular, contrară dispoziţiilor art. 9 şi art. 10 din C. civ. care stabilesc că interpretarea legii se face în scopul aplicării ei în cazul dedus judecăţii, iar nu în scopul redefinirii legii, dar şi că dispoziţiile care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile limitativ prevăzute în lege, prin norme cu caracter precis.
Instanţa de recurs infirmă raţionamentul instanţei disciplinare care opune criterii proprii de apreciere a noţiunii de formaţiune politică în privinţa celor două organizaţii din care face parte domnul A., criterii care nu au în vedere scopul şi obiectul de activitate al celor două entităţi, astfel cum acestea au fost decelate prin statutele lor, la înfiinţare; ambele asociaţii îşi declară ca scop, potrivit actelor lor constitutive, promovarea valorilor şi respectului pentru democraţie, a culturii şi educaţiei, susţinerea principiilor statului de drept pentru o bună guvernare, în acord cu valorile Uniunii Europene şi universale şi nu au platforme subordonate scopului de a participa la guvernarea politică ori în procesul electoral. Împrejurarea că în documentul elaborat, "România 3.0", B. s-a declarat "o opţiune intelectuală, educaţională, culturală şi politică, fiind susţinută la diferite niveluri şi de diferiţi actori ..., nu doar de partide politice şi nu doar cu ocazia campaniilor electorale" nu este de natură ca aceasta să fie considerată formaţiune politică, tot astfel cum C. nu poate fi astfel calificată ca urmare a poziţiilor publice de interes pentru viaţa politică, ori a referirii, în documentele proprii, la chestiuni concrete privind abordările politice ale unora dintre partide.
Constatând că în mod greşit instanţa disciplinară a stabilit caracterul de formaţiuni politice al celor două entităţi juridice din care domnul judecător A. face parte, rezultă, cu caracter suficient, că, prin apartenenţa la aceste organizaţii - în exerciţiul unui drept general de întrunire şi asociere - interdicţia legală impusă magistraţilor de a nu face parte din formaţiuni politice nu a fost încălcată, aşa încât abaterea prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 nu a fost comisă.
Găsind, pentru aceste considerente, motivul de casare fondat, Înalta Curte stabileşte că admiterea acţiunii disciplinare pentru această faptă şi aplicarea sancţiunii corespunzătoare nu au avut caracter legal.
Un al doilea motiv de recurs referitor la examenul de fond al acţiunii a vizat greşita sancţionare a domnului judecător A. pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic.
În măsura în care CSM a reţinut în sarcina magistratului judecat în procedura disciplinară că asociaţiile din care acesta face parte, B. şi C. au emis mai multe comunicate, postate pe paginile publice proprii de web ori E., prin care sunt exprimate poziţii referitoare la anumite partide politice sau au exprimat susţinerea pentru un anumit partid, a rezultat, în viziunea instanţei disciplinare, că acesta a participat la activităţi cu caracter politic. Recurentul arată că aprecierea CSM nu este fondată şi este chiar contrară sensului pe care acest organism îl dă noţiunii de desfăşurare de acţiuni politice, respectiv acela de a fi o activitate conştientă şi efectivă a magistratului de a se manifesta în spaţiul public şi de a afirma sprijinul pentru un partid sau pentru un candidat politic.
Combătând cele reţinute împotriva sa, recurentul arată că a susţinut şi demonstrat, în faţa instanţei disciplinare, fără succes, că ori de câte ori chestiunile discutate în cele două organizaţii au vizat sfera politicului, acesta s-a abţinut de la vot în mod manifest, iar comunicatele transmise în spaţiul public nu îi pot fi atribuite şi nici nu permit asocierea cu numele său şi că au fost folosite împotriva sa idei împărtăşite în spaţiul privat, într-o corespondenţă purtată între membrii unui grup de whatsapp. Recurentul subliniază că i-a fost angajată răspunderea disciplinară pentru fapte comise de entităţi juridice, cu a căror identitate nu poate fi confundat şi pentru care nu este responsabil.
Mai subliniază recurentul că CSM l-a sancţionat nu pentru fapte care intră în conţinutul abaterii disciplinare specifice, ci pentru nerespectarea unor norme de etică, cu caracter de recomandare, cuprinse în codul de conduită al magistraţilor, ceea ce are caracter nelegal.
Examinând şi acest motiv de recurs, Înalta Curte reţine, în primul rând, că faptele imputate dlui. judecător au privit mai multe comunicate exhibate în spaţiul public de către B., la 21.04.2021, 04.09.2021, 24.11.2021 şi 22.06.2020. Prin acestea, B. a afirmat că singura formulă posibilă pentru înlăturarea F. de la putere se va baza pe coaliţia dintre G., H., I. şi J., că salută rezolvarea impasului politic şi continuarea guvernării în formula negociată după alegerile din decembrie 2020, că această coaliţie politică trebuie păstrată cu un alt prim-ministru, acuzând puterea politică pentru politicile de guvernare. În acest context, instanţa disciplinară a subliniat că este relevant un comunicat al preşedintelui B., prin care a arătat că unele dintre aceste comentarii exprimă unanimitatea de opinie a membrilor consiliului director, împrejurare din care a dedus că domnul judecător A., prin prisma calităţii sale de membru în organele de conducere ale B. şi C., a participat, în acest mod, la activităţi cu caracter politic. S-a mai reţinut şi că dl. judecător a participat la un forum, în luna iulie a anului 2021, în cadrul căruia o persoană, în calitate de vicepreşedinte al unui partid politic a prezentat o temă cu caracter politic, "Reforma partidelor politice în România". A fost înlăturată apărarea pârâtului care a susţinut că s-a abţinut de la vot ori de câte ori s-a pus în dezbatere elaborarea comunicatelor amintite, cu aprecierea că potrivit statutului organizaţiei, consiliul director decide publicarea materialelor adoptate în mediul on-line. Împrejurarea abţinerii de la vot, coroborată cu pasivitatea în adoptarea unei poziţii publice clare, în sensul delimitării de aceste comunicate, a fost considerată de către instanţa disciplinară lipsită de relevanţă, conducând la ataşarea, în mod conştient, a imaginii proprii a magistratului de luările de poziţie cu vădit caracter politic. A rezultat, în consecinţă, că pârâtul şi-a asumat desfăşurarea de activităţi cu caracter politic, urmarea imediată fiind aceea a afectării încrederii şi respectului opiniei publice în justiţie, ca sistem independent şi serviciu de apărare a ordinii de drept.
Instanţa de recurs subliniază, în examinarea temeiniciei motivului de casare, că nu face obiectul niciunei contestaţii judiciare caracterul politic al comunicatelor destinate publicului, emanate de cele două organizaţii, preocuparea instanţei de control judiciar fiind aceea de a stabili dacă domnul judecător A. a desfăşurat activităţi publice de participare activă, conştientă, publică la aceste acţiuni, acceptând asocierea numelui şi imaginii sale în aceste demersuri, în calitatea sa de judecător.
Astfel, se cuvine, în primul rând, evidenţiat că, din modul de reglementare a abaterii examinate, aceasta include în conţinutul său constitutiv actul material de a desfăşura activităţi publice cu caracter politic. Or, modul de reglementare al conţinutului acestei abateri presupune mai mult decât manifestarea, din partea magistratului, a unei obligaţii de rezervă, integrată codului de conduită etică a acestui corp profesional, concordant misiunii speciale a puterii judiciare şi justificată de faptul că acţiunile unui membru al corpului magistraţilor au o greutate obiectivă, care angajează întreg sistemul judiciar.
Cu toate acestea, desfăşurarea în mod public a unei activităţi, presupune cel puţin o manifestare vizibilă şi neîndoielnică, prin care magistratul intenţionează să exprime prin vorbe, fapte sau acţiuni, propriile sale convingeri politice publicului.
Împrejurarea că domnul judecător A. este membru a două organizaţii care, în spaţiul public, au avut manifestări explicite de natura arătată nu este în sine aptă să implice răspunderea magistratului, care are o evidentă caracteristică personală.
Prin urmare, mai mult decât a realizat instanţa disciplinară, trebuia verificat dacă recurentul s-a manifestat, în aceste contexte, într-o manieră care să conducă la concluzia că aceste acţiuni îi aparţin explicit ori implicit, în mod incontestabil, pentru ca atitudinea sa comisivă să constituie elementul material al abaterii pentru care a fost cercetat disciplinar.
Or, în afara aserţiunii că magistratul cercetat are calitatea de membru al organelor de conducere al celor două entităţi, fiind evident că a asumat orice consecinţe care decurg din aducerea la îndeplinire a scopurilor celor două asociaţii, instanţa disciplinară nu a oferit argumente convingătoare pentru lipsirea de greutate a apărării centrale a magistratului, care a susţinut şi demonstrat cu capturi de ecran ale conversaţiilor purtate în grupul propriu constituit în aplicaţia whatsapp că s-a abţinut de la vot în toate chestiunile "mai degrabă politice", discutate în cadrul grupului.
Aşadar, în ciuda manifestărilor explicite de abţinere cu privire la chestiunile de natură politică dezbătute, CSM a reţinut că magistratul s-a exprimat sau a acţionat în sensul incriminat. Fără a valorifica departajarea demonstrată a magistratului de discuţiile care conţineau dezbateri politice şi fără a avea în vedere că probele aduse în apărare nu puteau fi scindate, instanţa disciplinară a subliniat că afirmaţia "Evident, împărtăşesc necesitatea subliniată de voi" este totuşi relevantă în aprecierea că persoana cercetată şi-a exprimat opţiunile politice. Procedând astfel, instanţa disciplinară şi-a întemeiat judecata pe o prezumţie simplă dedusă din faptul conex, fără a avea în vedere împrejurarea că, prin celelalte probe administrate, reclamantul a făcut dovada împrejurării contrare, aceea a abţinerii de la vot.
Totuşi, indiferent de această interpretare, trebuie subliniat că mesajul incriminat nu a fost exprimat public. Recurentul era, în acel context, într-o conversaţie privată, adresându-se unui număr limitat de persoane, postările domniei sale nu erau vizibile decât utilizatorilor grupului whatsapp, aşa încât condiţia caracterului public al mesajului său nu a fost îndeplinită. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că este atenuat caracterul public al unui mesaj atunci când acesta este transmis într-un mediu delimitat şi destinat unui grup, chiar eterogen, într-o dezbatere care reprezintă interes pentru membrii acelui grup, de vreme ce corespondenţa este vizibilă exclusiv utilizatorilor respectivului grup (hotărârea Kozan împotriva Turciei).
Aceeaşi condiţie, a caracterului public al acţiunilor reţinute în sarcina pârâtului, se infirmă şi în legătură cu fapta magistratului de a participa la o întâlnire organizată de asociaţia B., în cadrul căreia dl. judecător este învinuit că a audiat un discurs politic al unui membru de partid, acest aspect fiind postat pe pagina de E. a B. Trebuie amintit, în contextul acestei examinări că nici titularul acţiunii disciplinare şi nici instanţa disciplinară nu s-au aplecat asupra chestiunii examinării caracterului politic al întrunirii respective ori stabilirii împrejurării determinante dacă, eventualele discuţii cu caracter politic au fost previzibile, acceptate şi asumate de magistratul în cauză, ca auditor la acele dezbateri. Instanţa de recurs subliniază că, în lipsa acestor elemente determinante, audierea unui discurs politic nu echivalează manifestării publice a unei acţiuni politice şi, în orice caz, în speţă, nu a fost exhibată în spaţiul public.
Înalta Curte subliniază, astfel, că o procedură disciplinară desfăşurată împotriva unui magistrat impune o rigoare de natură să întărească încrederea publicului în funcţionarea puterii judecătoreşti; de aceea, orice magistrat care face obiectul unei asemenea proceduri trebuie să dispună de garanţii împotriva arbitrariului, astfel încât efectul ei să nu fie unul disuasiv, aşa cum degajă jurisprudenţa CEDO în multiple rânduri (hotărârea Kozan împotriva Turciei).
În esenţă, pe lângă împrejurarea că instanţa disciplinară a lipsit de relevanţă faptul dovedit că domnul judecător A. s-a abţinut de la vot şi a exprimat reţinerea de a vota în chestiuni în legătură cu care avea obligaţia legală de a nu se exprima, CSM a subliniat că este deopotrivă grav şi incriminator faptul că judecătorul în cauză nu s-a dezis public clar de poziţiile politice exprimate în cadrul structurilor juridice în care magistratul are calitatea de membru.
Cu toate acestea, Înalta Curte reaminteşte ceea ce a subliniat repetat în această decizie, anume că orice măsură de sancţionare, mai cu seamă aplicată în zona libertăţilor individuale, cum este libertatea de opinie, manifestare şi exprimare trebuie să fie prevăzută de lege, iar legea trebuie să aibă calitatea de a fi clară şi previzibilă. Din acest punct de vedere, este interzis magistraţilor să desfăşoare activităţi publice cu caracter politic, adică să manifeste vizibil prin acţiuni, comunicate etc. exhibate în mod evident în nume propriu şi destinate publicului. Această formulă a legii nu degajă şi nu subînţelege ceea ce instanţa disciplinară a pretins, mai mult decât magistratul în cauză a executat în mod efectiv, o abţinere de la vot, şi a făcut un comentariu în cadrul unui grup delimitat. Dincolo de această acţiune, dispoziţia legală nu face să fie previzibilă, chiar dacă putea fi considerată recomandabilă, o obligaţie a magistratului de a se dezice de un comunicat emanat de o entitate juridică, act care nu este creaţia sa şi nu este asumat explicit.
Nivelul de precizie impus de legislaţia internă depinde de enunţul textului de lege avut în vedere şi de destinatarii normei. Or, în măsura în care CSM a reţinut în sarcina magistratului sancţionat mai degrabă nerespectarea unei obligaţii de rezervă şi a uneia de dezicere, nu a explicat, în mod corespunzător, de ce, în mod efectiv, art. 99 lit. d) din Legea nr. 304/2004 îi impunea o asemenea conduită.
În concluzie, este de reţinut că în conţinutul normativ al abaterii nu este sancţionat un comportament ce ar încălca o normă din sfera celor integrate codului deontologic profesional, ci sunt sancţionate doar actele materiale comisive subsumate unei activităţi cu caracter politic exprimate public; nu pot fi circumscrise acestora acţiunile omisive imputate, neprevăzute ca elemente materiale ale abaterii reţinute, dar considerate oportune de instanţa disciplinară, anume că judecătorul în cauză nu şi-a făcut public actul de abţinere de la vot, sau că nu s-a departajat public de comunicatele publice ale asociaţiei, pentru a nu fi asociat cu activitatea organizaţiei din care făcea parte, deoarece textul de lege nu degajă în interpretare un asemenea conţinut.
Înalta Curte mai subliniază că, în acord cu libertăţile recunoscute individului într-o societate democratică, magistraţii au dreptul să ia parte la dezbateri privind independenţa sistemului judiciar, manifestarea democraţiei şi funcţionarea instituţiilor statului de drept. În acest context, trebuie sesizat că fapta reţinută ca temei al răspunderii disciplinare a magistratului priveşte libertatea recunoscută membrilor sistemului judiciar de a accesa şi primi un gen de informaţii care corespund zonei în care aceştia se pot manifesta.
De aceea, CSM nu a explicat suficient în acest caz şi nici nu a justificat de ce aplicarea art. 99 lit. d) din Legea nr. 304/2004 impune interpretarea că magistraţii nu au voie să participe la întruniri şi să audieze discursuri şi cum această interdicţie se desprinde în mod neîndoielnic din interpretarea textului de lege. Instanţa de recurs arată că este insuficientă, în acest caz, ca bază factuală, evocarea unui titlu de presă critic la adresa judecătorului cercetat spre a se putea desprinde, fără alte elemente, că în cazul respectivei întruniri, domnul A. a manifestat public opinii ori activităţi cu caracter politic. Instanţa supremă reafirmă că nu s-a stabilit că forumul din luna iulie 2021 a avut caracter politic, dar şi că aceste elemente factuale nu au intrat în sfera acţiunii disciplinare.
În concluzie, cu majoritate, instanţa de recurs decide că în acest caz, instanţa disciplinară nu a realizat cu precizia necesară interpretarea corectă a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 99 lt. d) din Legea nr. 304/2004 şi nu a integrat corect în conţinutul material al abaterii disciplinare faptele judecătorului A., ceea ce a condus la greşita sa sancţionare.
De aceea, pentru toate aceste motive, constatând aplicarea greşită a legii în situaţiile examinate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va casa în parte Hotărârea nr. 7J din 25 mai 2022, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2022, conform motivelor de casare, menţinând restul dispoziţiilor instanţei disciplinare. Rejudecând acţiunea disciplinară, instanţa de recurs va respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului judecător A. pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) şi d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
De asemenea, în raport cu soluţia adoptată, ca o consecinţă a constatării caracterului neîntemeiat al acţiunii disciplinare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că nu se mai impune examinarea motivelor de casare aferente greşitei individualizări a sancţiunii disciplinare aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate,
Admite recursul formulat de recurentul A. împotriva.
Casează în parte hotărârea atacată şi rejudecând cauza:
Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului judecător A. pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) şi d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
Menţine celelalte dispoziţii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2023.
Opinia separată a domnilor judecători K. şi L. în sensul următor:
Respinge recursul formulat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 7J din 25 mai 2022 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2022, ca nefondat.
Contrar opiniei majoritare, considerăm că sunt întrunite toate elementele constitutive prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii disciplinare a recurentului judecător.
1. Prima dintre abaterile disciplinare reţinute în sarcina acestuia, reglementată de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, vizează încălcarea obligaţiei de a nu face parte dintr-o formaţiune politică, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) din aceeaşi lege.
Astfel, potrivit art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii", iar potrivit art. 9 alin. (1) din aceeaşi lege "judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic".
În opinie majoritară, s-a apreciat că noţiunea de formaţiune politică nu este suficient definită însă este constant înţeleasă ca înglobând partidele parlamentare ori neparlamentare, organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, fie că fac sau nu parte din grupul parlamentar al acestor minorităţi, alianţe politice ori parlamentare. În măsura în care legiuitorul nu ataşează, prin derogare, în legea privind statutul magistraţilor, o altă definiţie a noţiunii de formaţiune politică, rezultă că noţiunea în discuţie nu poate primi o altă interpretare decât cea care îi este ataşată în legea care are acest obiectiv principal.
În opinie minoritară apreciem că, dimpotrivă, diferenţa între noţiunea de partid politic şi cea de formaţiune politică este fundamentală în soluţionarea prezentei cauze în condiţiile în care formaţiunea politică este un concept nedefinit de lege iar reperele din legile electorale cu privire la acesta, lipsite de utilitate în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, trebuie înlăturate în favoarea unor criterii precum: concepţia politică a organizaţiei, urmărirea sistematică a unui obiectiv politic şi asumarea publică a unor poziţii politice.
Noţiunea de "formaţiune politică" în sensul dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 nu poate fi restrânsă la entităţile care au dreptul de a depune propuneri de candidaţi în procesul electoral, astfel cum sunt menţionate în dispoziţiile art. 52 alin. (8) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, respectiv partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi alianţele dintre aceste entităţi care participă la alegeri.
O astfel de interpretare ar goli de conţinut dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, prin echivalarea practic a noţiunii de "formaţiune politică" cu aceea de "organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale"
Din conţinutul statutului B. rezultă că această asociaţie a avut ca obiectiv colaborarea cu partidele politice iar prin documentul intitulat "declaraţie fondatoare", s-a caracterizat ca fiind " o opţiune ... politică, fiind susţinută la diferite niveluri şi de diferiţi actori ..., nu doar de partide politice şi nu doar cu ocazia campaniilor electorale".
În ceea ce priveşte C., deşi aceasta nu are scop declarat politic, organizaţia a avut numeroase poziţii publice de interes pentru viaţa politică, inclusiv chestiuni concrete privind abordările politice ale unora dintre partide, fiind emise comunicate prin care sunt propuse soluţii politice, candidaturi comune ale unor partide politice existente, sunt exprimate opinii asupra nevoii de schimbare a premierului, lansate critici asupra politicilor de partid şi chiar a propus, prin preşedintele său, documentul România 3.0, un veritabil proiect politic, subliniind că partidele politice din România nu corespund decât parţial funcţiei de reprezentare, iar deciziile lor nu sunt în acord cu voinţa electoratului.
Nu a avut loc o redefinire, de către instanţa disciplinară, a noţiunii de formaţiune politică, fiind doar avute în vedere criterii de apreciere a noţiunii de formaţiune politică în privinţa celor două organizaţii din care face parte domnul A., criterii care au în vedere tocmai scopul şi obiectul de activitate al celor două entităţi, astfel cum acestea au fost decelate prin statutele lor, la înfiinţare.
În litera dar şi spiritul legii, pentru a sancţiona încălcarea obligaţiei de rezervă a magistratului, prevederile legale trebuie interpretate în sensul în care produc efecte, iar nu în sensul în care nu ar produce niciunul.
În parag. 25 al Deciziei nr. 326/21 mai 2019, Curtea Constituţională, citând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, cauza C.R. împotriva Regatului Unit, parag. 34) se arară că, oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale, în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare juridică.
În aceste circumstanţe, apreciem că cele două asociaţii conturează veritabile opţiuni politice, că au caracterul unor formaţiuni politice în sensul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor şi că dl. judecător A. este membru al acestora, nefiind vorba despre simplul exerciţiu al unui drept general de întrunire şi asociere.
2. Un al doilea motiv de recurs găsit întemeiat, în opinie majoritară, se referă la greşita sancţionare a domnului judecător A. pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic.
Faptele imputate dlui judecător au privit printre altele mai multe comunicate exhibate în spaţiul public, de către B., la 21.04.2021, 04.09.2021, 24.11.2021 şi 22.06.2020. Prin acestea, B. a afirmat că singura formulă posibilă pentru înlăturarea F. de la putere se va baza pe coaliţia dintre G., H., I. şi J., că salută rezolvarea impasului politic şi continuarea guvernării în formula negociată după alegerile din decembrie 2020, că această coaliţie politică trebuie păstrată cu un alt prim-ministru, acuzând puterea politică pentru politicile de guvernare.
De asemenea, asociaţiile din care acesta face parte, respectiv B. şi C., au emis mai multe comunicate, postate pe paginile publice proprii de web ori E., prin care sunt exprimate poziţii referitoare la anumite partide politice, sau au exprimat susţinerea pentru un anumit partid, împrejurări din care a rezultat, în viziunea instanţei disciplinare, că domnului judecător A. a participat la activităţi cu caracter politic.
Achiesăm la susţinerea potrivit căreia nu face obiectul niciunei contestaţii judiciare caracterul politic al comunicatelor destinate publicului, emanate de cele două organizaţii, preocuparea instanţei de control judiciar fiind aceea de a stabili dacă domnul judecător A. a desfăşurat activităţi publice de participare activă, conştientă, publică la aceste acţiuni, acceptând asocierea numelui şi imaginii sale în aceste demersuri, în calitatea sa de judecător.
De asemenea, susţinem că modul de reglementare al conţinutului acestei abateri presupune mai mult decât manifestarea, din partea magistratului, a unei obligaţii de rezervă, integrată codului de conduită etică a acestui corp profesional, concordant misiunii speciale a puterii judiciare şi justificată de faptul că acţiunile unui membru al corpului magistraţilor au o greutate obiectivă, care angajează întreg sistemul judiciar.
Cu toate acestea, în opinie majoritară se consideră că nu s-a dovedit că recurentul s-a manifestat, în aceste contexte, într-o manieră care să conducă la concluzia că aceste acţiuni îi aparţin explicit ori implicit, în mod incontestabil, pentru ca atitudinea sa comisivă să constituie elementul material al abaterii pentru care a fost cercetat disciplinar.
În opinie minoritară, constatăm că magistratul cercetat are calitatea de membru al organelor de conducere al celor două entităţi, fiind evident că a asumat orice consecinţe care decurg din aducerea la îndeplinire a scopurilor celor două asociaţii, existând argumente convingătoare pentru înlăturarea apărării centrale a magistratului, care a susţinut că s-a abţinut de la vot în toate chestiunile "mai degrabă politice", discutate în cadrul grupului.
În legătură cu capturile de ecran ale conversaţiilor purtate în grupul propriu constituit în aplicaţia whatsapp, nu există o dată certă a acestora şi nici vreo referire punctuală la chestiunea politică concretă vizată de abţinerea d-lui judecător. De asemenea, nu rezultă că respectivele capturi sunt autentice şi transmise de pe telefonul sau de pe un alt dispozitiv al persoanei cercetate şi nici care este obiectul discuţiilor. Deşi sunt vizate mai multe comunicate de presă, nu poate fi realizată o corespondenţă între mesajele presupus distribuite în aplicaţia whatsapp şi fiecare dintre aceste comunicate.
De asemenea, instanţa disciplinară a subliniat în mod judicios că este relevant un comentariu al preşedintelui B. prin care a arătat că poziţia exprimată de asociaţie prin comunicatul din data de 04.09.2021, intitulat "Coaliţia G. - H. - I. - J. trebuie păstrată cu un alt prim-ministru", exprimă unanimitatea de opinie a membrilor consiliului director, împrejurare din care unica deducţie logică este aceea că domnul judecător A., prin prisma calităţii sale de membru fondator şi de membru în organele de conducere ale B. şi C., a participat, în acest mod, la activităţi cu caracter politic.
Chiar acceptând împrejurarea abţinerii de la vot, pasivitatea în adoptarea unei poziţii publice clare, în sensul delimitării de aceste comunicate, trebuie considerată relevantă, conducând la ataşarea, în mod conştient, a imaginii proprii a magistratului de luările de poziţie cu vădit caracter politic.
Apare ca dovedit astfel faptul că recurentul s-a manifestat, în aceste contexte, într-o manieră care conduce la concluzia că aceste acţiuni îi aparţin în mod incontestabil, nu doar implicit, atitudinea sa comisivă constituind elementul material al abaterii pentru care a fost cercetat disciplinar.
Contrar opiniei majoritare, apreciem că abaterea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic, reprezintă o faptă comisivă care se poate săvârşi şi prin omisiune, în condiţiile în care judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice în spaţiul public.
Rezultă că recurentul şi-a asumat desfăşurarea de activităţi cu caracter politic, urmarea imediată fiind aceea a afectării încrederii şi respectului opiniei publice în justiţie, ca sistem independent şi serviciu de apărare a ordinii de drept.
3. În cadrul celui de -al treilea motiv de recurs, domnul judecător A. critică hotărârea atacată sub aspectul individualizării sancţiunii aplicate, respectiv excluderea din magistratură.
În opinie majoritară, s-a apreciat că nu se mai impune examinarea motivelor de casare aferente greşitei individualizări a sancţiunii disciplinare aplicate, ca o consecinţă a constatării caracterului neîntemeiat al acţiunii disciplinare.
În opinie minoritară, se apreciază că sancţiunea disciplinară aplicată recurentului este corect individualizată raportat la gravitatea abaterilor reţinute în sarcina acestuia.
În absenţa unor criterii legale de individualizare a sancţiunilor disciplinare care se pot aplica magistraţilor, se reţine că recurentul a mai fost sancţionat pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 prin Hotărârea nr. 15J/07.05.2019 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, rămasă definitivă prin Decizia nr. 62/18.05.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.
În acord cu instanţa disciplinară, se reţine că gravitatea abaterilor reţinute în sarcina recurentului rezultă din asumarea încălcării interdicţiilor prevăzute de statutul judecătorului în cadrul statului de drept, prin apartenenţa acestuia la organizaţii care au un evident caracter politic şi prin implicarea acestuia în activităţi cu caracter politic.
4. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, va respinge recursul declarat de recurentul A., ca nefondat.
GGC - ED