Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra recursului în casaţie de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 593 din data de 15 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, s-au dispus următoarele:

I. Cu unanimitate, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. i) combinat cu art. 6 (ne bis în idem) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpaţii A. şi B. pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen.

II. Cu majoritate, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. i) combinat cu art. 6 (ne bis în idem) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul C. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen.

III. Cu majoritate, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen.

IV. Cu majoritate, în conformitate cu art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. acţiunea civilă exercitată de partea civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României a fost lăsată nesoluţionată.

În temeiul art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale.

În temeiul art. 397 alin. (5) teza ultimă din C. proc. pen. a atras atenţia părţii civile Autoritatea pentru Digitalizarea României că măsurile asigurătorii încetează de drept, dacă nu introduce acţiune în faţa instanţei civile, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

V. Cu unanimitate, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

VI. Cu majoritate, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. au fost achitaţi inculpaţii: A. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, B. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, şi D. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

VII. Cu majoritate, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B. şi A., referitor la instigarea la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Inculpaţii A., B. şi C. au solicitat încetarea procesului penal prin aplicarea principiului "ne bis în idem" prev. de art. 6 din C. proc. pen., cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu (în participaţia penală menţionată în actul de acuzare).

Cu privire la principiul "ne bis în idem", conform jurisprudenţei C.E.D.O. şi C.J.U.E., noţiunea de "hotărâre definitivă" are un sens autonom în structura "ne bis în idem", nefiind limitată numai la sentinţele şi deciziile pronunţate de instanţele de judecată.

C.E.D.O. a statuat că analiza care trebuie efectuată pentru stabilirea incidenţei principiului "ne bis în idem" prin raportare la criteriul fapte identice sau fapte care sunt în mod substanţial aceleaşi, trebuie să vizeze acele fapte care constituie un set de împrejurări factuale concrete privind acelaşi acuzat şi care sunt indisolubil legate în timp şi spaţiu.

Conform jurisprudenţei sale, Curtea a statuat că principiul "ne bis în idem" se aplică şi în privinţa soluţiilor de netrimitere în judecată prin care Ministerul Public, pronunţându-se asupra fondului cauzei, pune capăt - chiar fără intervenţia instanţei - procedurii judiciare, astfel că dacă sunt îndeplinite celelalte cerinţe, printre care eadem personae şi idem factum, se consideră că acţiunea penală a fost stinsă în mod definitiv, iar acest caracter definitiv al stingerii nu este afectat de posibilitatea redeschiderii urmăririi penale ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări noi ori de posibilitatea anulării ulterioare a acesteia.

Examinând incidenţa principiului "ne bis în idem" în prezenta cauză penală, cu privire la inculpaţii A. şi B., cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu, în participaţia penală menţionată în rechizitoriu, Înalta Curte, secţia penală a reţinut următoarele:

Din examinarea Sentinţei penale nr. 258 din 24 martie 2016, pronunţată de secţia penală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 3 Judecători, precum şi din examinarea Deciziei penale nr. 162 din 3 octombrie 2016, pronunţată în apel de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat că numiţii A. şi B. au fost "cumpărători de influenţă" în cauza dedusă judecăţii prin rechizitoriul nr. x/2013 din 23 martie 2015 emis de secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind audiaţi în calitate de martori.

Această calitate procesuală a fost atrasă de soluţia dispusă de procurorul din cadrul D.N.A., în sensul "clasării cauzei" cu privire la A. şi B.

Din rechizitoriul nr. x/2013, emis la data de 23 martie 2015 a rezultat că B. şi A., consideraţi "martori-cumpărători de influenţă", au săvârşit faptele expuse anterior, însă nu poate fi atrasă răspunderea lor penală, întrucât au formulat denunţuri atât pentru darea de mită, cât şi pentru cumpărarea de influenţă, iar legea prevede consecinţele juridice ale denunţului (art. 290 alin. (3) şi art. 292 alin. (2) din C. pen.).

Înalta Curte a reţinut că, în legătură cu faptele săvârşite de numiţii B. şi A., apreciate de procuror sub încadrarea juridică ca infracţiuni de corupţie (dare de mită/cumpărare de influenţă), a fost dispusă o "decizie"/soluţie pe fondul acuzaţiilor (după examinarea faptelor, probelor şi răspunderii penale), printr-o dispoziţie de clasare a cauzei penale, soluţie "definitivă" atât din perspectiva dreptului naţional, cât şi din perspectiva jurisprudenţei CEDO şi CJUE.

Chiar dacă a fost dispusă prin rechizitoriu, soluţia de clasare are valoarea unei "ordonanţe de clasare" a cauzei, aceasta fiind motivată atât prin trimitere la textul de lege incident, cât şi prin argumentare de fapt şi de drept "faptele au fost denunţate de martorii B., A.".

Înalta Curte a constatat că această "decizie definitivă" a procurorului constituie "elementul prim" pentru "ne bis în idem", astfel că pronunţarea unei soluţii pe fondul acuzaţiilor din prezenta cauză penală (prin sesizarea Înaltei Curţi cu rechizitoriul nr. x/2017 din 27.09.2017 emis de Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie), nu este posibilă prin efectul principiului "ne bis în idem", indiferent de noua modalitate de expunere a faptelor ori de încadrare juridică a acestora.

Conform rechizitoriului nr. x, inculpaţii A. şi B. au fost trimişi în judecată pentru următoarele fapte:

Fapta inculpatului B. care, în calitate de reprezentant în fapt/drept al E., în perioada ianuarie - iunie 2009, împreună cu inculpatul D., s-a implicat în întocmirea de către reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a documentaţiei de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu nr. x/22.05.2009), în sensul stabilirii unor condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţie de natură să favorizeze E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. SRL, prin punerea la dispoziţie, sub formă de proiect, a documentaţiei de atribuire (caiet de sarcini, fişă de date a achiziţiei), împreună cu inculpatul A., l-a determinat pe inculpatul C., Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, să aprobe atât documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu nr. x/22.05.2009), deşi aceasta conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţie, cât şi să menţină, pe tot parcursul desfăşurării procedurii de licitaţie, condiţiile restrictive prin care să fie favorizată E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. SRL, modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 51.396.344,76 euro repercutat în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Fapta inculpatului A. care, în calitate de reprezentant în fapt/drept al E., în perioada ianuarie - iunie 2009, împreună cu inculpatul B., l-a determinat pe inculpatul C., Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, să aprobe atât documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu nr. x/22.05.2009), deşi aceasta conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţie, cât şi să menţină, pe tot parcursul desfăşurării procedurii de licitaţie, condiţiile restrictive prin care să fie favorizată E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. SRL, modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 51.396.344,76 euro repercutat în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Conform rechizitoriilor x din primul dosar, cât şi din actual dosar - s-a reţinut că schema infracţională ar fi următoarea:

B., persoană interesată de obţinerea contractului de licenţe cu MCSI, a apelat la A., fiind de notorietate că acesta era prieten cu I. (persoană apropiată mediului politic).

De asemenea, întrucât era de notorietate ascendenţa pe linie politică a lui J. (persoană din mediul politic) asupra ministrului C., s-a recurs şi la ajutorul acestuia.

Întrucât au formulat denunţuri, procurorul a dispus în cauza anterioară, pe acest motiv, clasarea cauzei cu privire la B. şi A. ("cumpărătorii de influenţă"), fiind trimişi în judecată şi condamnaţi inculpaţii I. şi J. (pentru trafic de influenţă) şi, respectiv, inculpatul C. (pentru trafic de influenţă).

Din modul de descriere a săvârşirii faptelor deduse judecăţii, s-a concluzionat că prin faptele de cumpărare de influenţă (convergent cu faptele de trafic de influenţă a celorlalte persoane arătate în sentinţa anterioară), a fost instigat inculpatul C. (funcţionar public, ministrul MCSI), să desfăşoare toate acţiunile/activităţile legate de iniţierea, organizarea şi finalizarea licitaţiei cu scopul precis orientat către câştigarea acesteia de către un anumit participant şi, în final, cu încheierea contractului în condiţiile acestui unic participant.

Această instigare, pe de o parte, precum şi persoanele şi modul de instigare, pe de altă parte, au format obiectul cauzei penale anterioare, finalizată cu condamnarea, printre alţii, şi a inculpatului C., respectiv, prin dispunerea de către procuror a soluţiei de clasare pentru martorii-cumpărători de influenţă A. şi B.

Astfel, jurisprudenţa CEDO şi CJUE, dar şi jurisprudenţa naţională, reţin că pentru stabilirea incidenţei principiului "ne bis în idem", este nerelevantă încadrarea juridică a faptelor, unicul criteriu relevant fiind identitatea faptelor materiale, înţeles ca existenţa unui ansamblu de circumstanţe concrete care sunt indisolubil legate între ele în timp, spaţiu şi prin obiectul lor independent de încadrarea juridică a acestor fapte sau de interesul juridic protejat. În acest context s-a făcut trimitere la cauza Mihalache c. România (paragraful 67), Serghei Zolotukhin c. Rusia (paragraf 82, 83, 84).

S-a reţinut că instigarea ministrului C. de către persoanele arătate (în urma căreia acesta a desfăşurat o serie de acţiuni, toate în scopul iniţierii şi finalizării "afacerii K.", denumire folosită de unul dintre inculpaţi, adică de câştigare a licitaţiei de către consorţiul E., cu împărţirea profitului către toţi cei implicaţi), a avut loc atât pentru emiterea actului normativ, cât şi - se arată în actualul rechizitoriu x în principal, pentru a fi favorizaţi în cadrul procedurii de licitaţie ce urma a se organiza ca urmare a adoptării hotărârii de guvern, prin trucarea procedurii de licitaţie.

În concret, potrivit probatoriului administrat, inculpatul C. şi-a exercitat influenţa asupra funcţionarilor din MCSI (care aveau atribuţii de serviciu legate de organizarea şi desfăşurarea licitaţiei) de o manieră care a făcut posibilă existenţa unui singur participant/ofertant, în condiţii de achiziţie stabilite de acest unic participant, cunoscând despre "necesitatea trucării licitaţiei", în modalitatea menţionată de probatoriul administrat.

Faptele de trafic de influenţă săvârşite de inculpatul C., sunt consecinţa unor fapte corelative de cumpărare de influenţă (săvârşite de către cei 2 martori-cumpărători de influenţă B. şi A. - prin rechizitoriul anterior faţă de aceştia fiind dispusă soluţia clasării cauzei ca urmare a denunţurilor formulate) sau altor fapte de trafic de influenţă (pentru care s-au dispus condamnări prin sentinţa arătată), potrivit situaţiei de fapt reţinută de instanţă.

Împotriva Sentinţei penale nr. 593 din data de 15 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi partea civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României, privind pe intimaţii inculpaţi B., A., C. şi D. şi pe intimata parte responsabilă civilmente L.

Prin motivele de apel formulate, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat hotărârea instanţei de fond sub următoarele aspecte:

- greşita soluţie de încetare a procesului penal în privinţa inculpaţilor C., B. şi A. pentru infracţiunile de abuz în serviciu, respectiv instigare la abuz în serviciu;

Apelantul Ministerul Public, prin motivele de apel formulate, a apreciat că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut incidenţa autorităţii de lucru judecat şi a principiului ne bis în idem, în privinţa inculpaţilor C., B. şi A., cu referire la infracţiunile de abuz în serviciu, respectiv instigare la abuz în serviciu, infracţiuni pentru care au fost trimişi în judecată în cauza de faţă.

Astfel, s-a susţinut că statuarea asupra identităţii faptelor nu se putea face concret decât după o analiză pe fond asupra acuzaţiilor aduse inculpaţilor în cele două cauze; numai o asemenea analiză este de natură să conducă la concluzia că faptele cercetate sunt identice sau, în mod substanţial, aceleaşi, în sensul jurisprudenţei Curţii europene a drepturilor omului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

- greşita achitare a inculpatului D. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu;

- greşita achitare a inculpaţilor B., A. şi D. pentru infracţiunea de spălare a banilor pentru care au fost trimişi în judecată.

În consecinţă, s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi pe cale de consecinţă trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, cu menţinerea tuturor actelor de procedură îndeplinite până la momentul dezbaterilor asupra fondului.

Prin apelul formulat, parte civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României a criticat sentinţa apelată pentru netemeinicie solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi pe cale de consecinţă pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale cu consecinţa obligării inculpaţilor la plata către partea civilă a sumei de 51.396.344,76 euro despăgubiri civile.

Conexiunea în plan subiectiv între acuzaţiile succesive aduse inculpatului C. nu este suficientă pentru a concluziona că faptele sunt indisolubil legate între ele, iar faptul că, mobilul care a fundamentat rezoluţia infracţională de a favoriza societatea respectivă, a fost acela de a obţine pentru sine un folos material, nu face ca faptele de care este acuzat inculpatul să fie substanţial aceleaşi, atât timp cât rezoluţia favorizării s-a concretizat în acţiuni distincte, realizate succesiv, în diferite etape ale licitaţiei, chiar dacă acestea au fost îndreptate în realizarea unui obiectiv final unic.

Referitor la acuzaţiile privind săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor imputate inculpaţilor D., B. şi A., s-a susţinut că, încetarea procesului penal pentru infracţiunea predicat nu atrage de plano concluzia privind inexistenţa situaţiei premisă, infracţiunea având caracter autonom.

II. Prin Decizia penală nr. 64 din data de 12 septembrie 2022, pronunţată pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a decis următoarele:

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de partea civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României împotriva Sentinţei penale nr. 593 din data de 15 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2017, privind şi pe intimaţii-inculpaţi B., A., C. şi D. şi pe intimata-parte responsabilă civilmente L. (fostă E.).

A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii:

1. C., pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen.

2. D., pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. şi pentru infracţiunea de spălarea banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002;

3. A., pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 şi

4. B., pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi pentru intimaţii-inculpaţi B., A., C. şi D., în cuantum de câte 220 RON s-au avansat din fondul statului.

Analizând criticile formulate ce au vizat, în esenţă, greşita statuare a instanţei de fond cu privire la incidenţa cazului care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, respectiv a principiului ne bis în idem, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a reţinut că, potrivit actualei reglementări (art. 6 din C. proc. pen.), nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub o altă încadrare juridică.

Atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi literatura de specialitate au reţinut în mod constant că autoritatea de lucru judecat reprezintă puterea sau forţa acordată de lege hotărârii judecătoreşti definitive, de a fi executată şi de a împiedica o nouă urmărire pentru aceeaşi faptă, concretizând principiul fundamental al procesului penal ne bis în idem, consacrat de art. 6 din C. proc. pen. şi art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, raportat la art. 20 din Constituţie şi art. 50 din Carta Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, la nivel naţional, principiul ne bis în idem este constituit pe baza unei duble identităţi: de persoană şi de faptă, în sens material, în materie penală identitatea de cauză (de temei juridic) fiind înlăturată prin efectul dispoziţiilor art. 6 din C. proc. pen. care menţionează expres că această regulă funcţionează chiar dacă faptei i s-ar da o altă încadrare juridică.

În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin "idem" se înţeleg acele fapte care constituie un ansamblu de circumstanţe concrete care implică de fapt acelaşi inculpat şi care sunt indisolubil legate între ele în timp şi spaţiu, a căror existenţă trebuie să fie demonstrată în scopul de a asigura o condamnare sau de a iniţia proceduri penale.

"Bis", în sensul jurisprudenţei CEDO, se referă la interzicerea repetării unei proceduri penale care a fost încheiată printr-o decizie definitivă, iar o hotărâre este definitivă în cazul în care, în conformitate cu expresia tradiţională, ea a dobândit forţa de res iudicata, întrucât părţile au epuizat căile de atac disponibile sau nu mai sunt permise căi de atac ordinare suplimentare ori părţile au permis ca termenul de atac să expire.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Sergey Zolotukhin împotriva Rusiei) a considerat că art. 4 din Protocolul nr. 7 trebuie interpretat ca interzicând urmărirea penală sau judecarea unei persoane pentru o a doua "infracţiune", în măsura în care aceasta are la bază fapte identice sau fapte care sunt "în esenţă" similare celor care sunt la originea primei infracţiuni [pct. 79-82, a se vedea şi A şi B împotriva Norvegiei (MC), pct. 108].

Curtea a precizat că punctul de pornire pentru examinarea aspectului dacă faptele din cele două proceduri sunt identice sau sunt în esenţă aceleaşi ar trebui să fie compararea expunerii faptelor care fac obiectul infracţiunii pentru care reclamantul a fost deja judecat cu expunerea faptelor legate de a doua infracţiune de care a fost acuzat acesta [Sergey Zolotukhin împotriva Rusiei (MC), pct. 83].

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a observat că această cauză penală reprezintă o disjungere dintr-un dosar anterior, soluţionat definitiv de Înalta Curte (dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi Dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în care au fost pronunţate Sentinţa penală nr. 258 din 24 martie 2016 şi Decizia penală nr. 162 din 3 octombrie 2016).

În consecinţă, unele legături între cele două cauze (cea anterior soluţionată definitiv şi cea aflată în prezent în cursul soluţionării căii ordinare de atac a apelului) sunt inerente şi imposibil de contestat.

Pentru a stabili că acţiunile ilicite imputate în cele două cauze sunt distincte sau nu, în materialitatea lor, se impune "compararea" acuzaţiilor aduse prin rechizitoriul anterior şi prin actualul rechizitoriu.

Instanţa de control judiciar a apreciat ca relevantă Hotărârea din 23 iunie 2015 în cauza Butnaru şi Bejan-Piser împotriva României, potrivit căreia, aspectul care trebuie clarificat nu este acela dacă elementele constitutive ale infracţiunilor (...) erau sau nu identice, ci acela de a determina dacă faptele imputate (...) în cele două proceduri penale se refereau la acelaşi comportament (...) De aceea, Curtea trebuie să cerceteze dacă în cauză era vorba de acelaşi comportament din partea aceloraşi persoane cu aceeaşi ocazie.

Prin urmare, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi a reţinut că, pentru constatarea incidenţei principiului ne bis în idem, este necesar ca faptele materiale şi inculpatul să fie aceleaşi în ambele proceduri desfăşurate în faţa ambelor instanţe, coincidenţa faptelor presupunând un ansamblu nediferenţiat de circumstanţe.

Analizând materialul probator administrat în cauză, referitor la critica Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, privind greşita soluţie de încetare a procesului penal în privinţa inculpaţilor B. şi A. pentru infracţiunile de abuz în serviciu, respectiv instigare la abuz în serviciu, instanţa de apel a reţinut că în cauza penală în care a fost pronunţată Sentinţa nr. 258 din 24 martie 2016 pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitivă prin Decizia nr. 162 din 3 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, numiţii A. şi B. au fost audiaţi în calitate de martori, calitate procesuală atrasă de soluţia dispusă de procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în sensul "clasării cauzei" cu privire la aceştia.

Din rechizitoriul nr. x/2013, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, la data de 23 martie 2015, rezultă următoarele:

g. La data de 25.08.2014, martorul B. a formulat denunţ cu privire la fapte de corupţie săvârşite în legătură cu încheierea şi derularea contractelor de licenţiere K. din anul 2004 şi respectiv din anul 2009. (pag. 5).

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul I. a primit de la martorii denunţători . . . . . . . . . .(pag. 30).

1. Fapte de corupţie în legătură cu încheierea contractului de licenţiere K. din anul 2009

După alegerile din anul 2009, în calitate de preşedinte al organizaţiei M., inculpatul J. l-a susţinut pe inculpatul C. pentru obţinerea funcţiei de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, asigurându-şi în acest mod o subordonare a acestuia pe linie politică.

Beneficiind de acest ascendent, la începutul anului 2009, în baza înţelegerii prealabile cu inculpatul I. şi a discuţiilor cu martorii cumpărători de influenţă B. şi A., inculpatul J. i-a solicitat inculpatului C. să participe la o întâlnire cu aceştia la N. din mun. Bucureşti.

În cadrul acestei întâlniri, martorul B. a expus oferta firmelor pe care le controla pentru reînnoirea contractului de licenţiere K.

Au urmat alte întâlniri în cadrul cărora, au stabilit ca profitul de circa 16 milioane de euro, majorat ulterior la 18 milioane de euro, să fie împărţit între iniţiatorii afacerii şi inculpaţi.

Din probatoriul testimonial rezultă că inculpatului J. i-a revenit sarcina de a asigura sprijinul inculpatului C., inculpatul I. a asigurat relaţionarea dintre B. şi A., pe de o parte, şi inculpaţii C. şi J., pe de altă parte, iar ulterior prin mijloacele de influenţare pe care le avea a asigurat sprijinul Guvernului pentru încheierea şi derularea acestui contract.

Inculpatul J. recunoaşte că a înlesnit întrevederea dintre inculpatul I., martorii A. şi B., însă susţine că inculpatul I. a negociat pentru el un comision de circa 4 milioane de euro şi că a acceptat acest comision pentru a finanţa partidul (pag. 18 - 19).

În concluzie, din probatoriul testimonial rezultă că inculpatul C. a primit de la B. şi A. suma de 2.196.035 euro de euro pentru a asigura promovarea hotărârii de guvern, pentru a face demersuri în vederea obţinerii bugetului necesar, pentru a facilita firmelor susţinute de B. încheierea contractului de închiriere de licenţe K. prin exercitarea influenţei asupra unor persoane din cadrul Guvernului, respectiv asupra unor funcţionari. (pag. 43 - 44)

2. Faptele inculpatului I. (aşa cum au fost descrise la cap. II, punctul 2), constând în aceea că, în anul 2009, în baza înţelegerii prealabile cu inc. J. şi inculpatul C., a pretins de la martorii cumpărători de influenţă B. şi A. suma de 9.000.000 de euro pentru el, suma de 3.996.360 euro pentru J., suma de 2.700.000 de euro pentru ministrul C., toate acestea pentru a-şi exercita influenţa asupra inculpatului C., precum şi asupra altor persoane din Guvern - ministrul O., P., în scopul de a asigura firmelor susţinute de B. adjudecarea contractului de licenţiere K. din anul 2009. Inculpatul a primit de la B. prin intermediul lui A. suma de 9.000.000 USD întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 6 din Legea 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.. (pag. 51).

3. Faptele inculpatului C. (aşa cum au fost descrise la cap. II, punctul 2), constând în aceea că, în anul 2009, în calitate de ministru al MCSI, a pretins şi primit de la B. şi A. suma de 2.196.035 euro pentru a asigura promovarea hotărârii de guvern, pentru a face demersuri în vederea obţinerii bugetului necesar, pentru a facilita firmelor susţinute de B. încheierea contractului de închiriere de licenţe K. prin exercitarea influenţei asupra unor persoane din cadrul Guvernului, respectiv asupra unor funcţionari întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă. Suma de 2.196.035 euro a fost transferată la solicitarea sa în contul firmei Q.. pe care o controla prin intermediul lui R., în baza unor contracte de consultanţă ce atestă operaţiuni comerciale fictive. (pag. 51-52)

În temeiul art. 327 lit. b) şi art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza 2 şi lit. h) din C. proc. pen., art. 46 alin. (1) din C. proc. pen.

D I S P U N E M: (pag. 133)

3. Clasarea cauzei pentru comiterea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., întrucât faptele au fost denunţate de martorii B., A., S.. (pag. 135).

În continuare, instanţa de control judiciar a mai reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2016 din 27 septembrie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, inculpaţii A. şi B. au fost trimişi în judecată pentru următoarele fapte:

Fapta inculpatului B. care, în calitate de reprezentant în fapt/drept al E., în perioada ianuarie - iunie 2009,

- împreună cu inculpatul D., s-a implicat în întocmirea de către reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a documentaţiei de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu nr. x/22.05.2009), în sensul stabilirii unor condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţie de natură să favorizeze E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. SRL, prin punerea la dispoziţie, sub formă de proiect, a documentaţiei de atribuire (caiet de sarcini, fişă de date a achiziţiei) împreună cu inculpatul A., l-a determinat pe inculpatul C., Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, să aprobe atât documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu nr. x/22 mai 2009), deşi aceasta conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţie, cât şi să menţină, pe tot parcursul desfăşurării procedurii de licitaţie, condiţiile restrictive prin care să fie favorizată E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. SRL, modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 51.396.344,76 euro repercutat în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Fapta inculpatului A. care, în calitate de reprezentant în fapt/drept al E., în perioada ianuarie - iunie 2009, împreună cu inculpatul B., l-a determinat pe inculpatul C., Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, să aprobe atât documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu nr. x/22.05.2009), deşi aceasta conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţie, cât şi să menţină, pe tot parcursul desfăşurării procedurii de licitaţie, condiţiile restrictive prin care să fie favorizată E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. SRL, modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 51.396.344,76 euro repercutat în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., reţinută în sarcina inculpaţilor B. şi A., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat că fapta imputată celor doi inculpaţi în cauza pendinte, este identică celei pentru care s-a dispus clasarea prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv oferirea unei sume de bani din profitul obţinut în mod fraudulos de E., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.

Totodată, instanţa de control judiciar a constatat că, prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, a fost dispusă o soluţie pe fondul acuzaţiilor (după examinarea faptelor, probelor şi răspunderii penale, respectiv s-a dispus clasarea cauzei pentru comiterea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., întrucât faptele au fost denunţate de martorii B., A., soluţie "definitivă" atât din perspectiva dreptului naţional, cât şi din perspectiva jurisprudenţei CEDO şi CJUE (astfel cum rezultă din cauzele anterior menţionate).

Prin evaluarea celor anterior menţionate, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi a reţinut că această primă decizie definitivă constituie elementul prim, astfel că, pronunţarea unei soluţii pe fondul acuzaţiilor din prezenta cauză nu este posibilă, prin efectul principiului ne bis în idem, indiferent de noua modalitate de expunere a faptelor sau de încadrarea juridică a acestora.

În consecinţă, sub acest aspect, instanţa de control judiciar a constată că, în circumstanţele relevate, acest episod al activităţii infracţionale dedusă judecăţii a fost corect reţinut de către prima instanţă şi că se impune menţinerea soluţiei dispuse, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. i) combinat cu art. 6 (ne bis în idem) din C. proc. pen. de încetare a procesului penal faţă de inculpaţii A. şi B. pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 64 din data de 12 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2021, cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 435 din C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat cerere de recurs în casaţie.

Prin cererea de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a invocat cazul de casare prevăzut art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. - în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

În argumentarea căii de atac, s-au susţinut, în esenţă, următoarele:

S-a arătat că instanţele de fond şi de apel au făcut o greşită aplicare a legii cu ocazia aprecierii asupra incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prevăzute de art. 16 lit. i) din C. proc. pen. (există autoritate de lucru judecat) în privinţa inculpaţilor B. şi A., întrucât faptele pentru care inculpaţii au beneficiat de clasare prin rechizitoriul nr. x/2013 nu sunt substanţial aceleaşi cu cele pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016.

În dosarul în care a fost emis rechizitoriul nr. x/2013 nu au fost formulate "acuzaţii în materie penală" faţă de martorii B. şi A., soluţia de clasare dispunându-se sub aspectul faptelor de cumpărare de influenţă cu singura motivare că cei doi martori au denunţat faptele şi că acestea erau corelative infracţiunii de trac de influenţă pentru care inculpatul C. a fost trimis în judecată în cauza respectivă.

Potrivit rechizitoriului nr. x, soluţia de clasare a procurorului de caz a vizat acţiunile martorilor B. şi A., de a plăti ministrului C. suma de 2.196.035 RON pentru ca acesta din urmă să desfăşoare activităţi pentru promovarea hotărârii de guvern, pentru a face demersuri în vederea obţinerii bugetului necesar, pentru a facilita firmelor susţinute de B. încheierea contractului de închiriere de licenţe K., prin exercitarea influenţei asupra unor persoane din cadrul Guvernului, respectiv asupra unor funcţionari.

S-a arătat că în cuprinsul motivării soluţiei de clasare nu s-a reţinut că martorii ar fi beneficiat de această soluţie în legătură cu determinarea ministrului C. să-şi încalce propriile atribuţii de serviciu, neexistând o soluţie definitivă a procurorului sub acest aspect şi nici vreo cauză de nepedepsire care să fi determinat o atare soluţie.

Mai mult, în dosarul penal nr. x/2013, martorii nu au denunţat aspecte relevante în ceea ce priveşte determinarea inculpatului C. să-şi încalce propriile atribuţii de serviciu, nefăcând niciun fel de referire la modalitatea în care i-au furnizat acestuia condiţiile restrictive şi documentaţia prin care acesta a favorizat, în procedura de licitaţie, asocierea al cărei lider era E., aspecte relevante pentru stabilirea elementelor constitutive ale infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpaţilor B. şi A. în dosarul penal nr. x/2016

Întrucât în dosarul penal nr. x/2013 nu au fost formulate "acuzaţii în materie penală" împotriva martorilor B. şi A., s-a apreciat ca fiind relevante în privinţa faptelor denunţate de către cei doi martori, "denunţurile" pe care procurorul din dosarul penal nr. x/2013 le-a avut în vedere la adoptarea soluţiei de clasare.

Cu privire la acest aspect, s-a arătat că numai B. a formulat denunţ în dosarul penal nr. x/2013, nu şi A., acesta din urmă formulând numai declaraţie de martor în cauza menţionată, în contextul administrării probelor. Din declaraţia acestuia, a rezultat că a formulat denunţuri în alte cauze şi cu privire la alte aspecte începând cu 05.11.2014. Totodată, la data de 25.08.2014 martorul B. a denunţat în dosarul penal nr. x/2013, că la începutul anului 2009, în contextul expirării termenului de utilizare a licenţelor K. contractate în anul 2004 de către Guvernul României, 1-a contactat pe A. pentru ca acesta "să caute relaţii în mediul guvernamental prin care să fie sprijinită încheierea unui nou contract de achiziţie pentru licenţele K. şi că, astfel, i-a cunoscut pe I., J. şi C., persoane care s-au arătat dispuse să se implice în procedură în schimbul unor sume de bani. Numitul B. nu a dat niciun fel de relaţii cu privire la modalitatea în care i-a furnizat inculpatului C. diferenţiatorii tehnici şi documentaţia prin care acesta din urmă a favorizat, în procedura de licitaţie, asocierea al cărei lider era E., împrejurări stabilite abia cu ocazia cercetării infracţiunilor de abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu în dosarul penal nr. x/2016. În plus, martorul A. a declarat la data de 16.02.2015, că ar fi avut numai rolul de a-i înlesni lui B. relaţionarea cu numiţii I., J. şi C., inclusiv în planul achitării comisioanelor pretinse, însă n-ar fi asistat la discuţiile purtate de aceştia în legătură cu încheierea şi derularea contractului de licenţiere K. - aspecte care ar fi fost relevante în materia infracţiunilor de abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu.

S-a susţinut că, analizând situaţia faptică pe care procurorul din dosarul penal nr. x/2013 a reţinut-o ca temei pentru a dispune clasarea cauzei faţă de B. şi A., indiferent de încadrarea juridică dată faptelor, se impune a se constata aceasta nu este identică sau în mod substanţial aceeaşi cu cea corespunzătoare infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu, stabilită în sarcina inculpaţilor B. şi A., abia după administrarea probatoriului în Dosarul nr. x/2016.

Contrar celor reţinute prin hotărârea instanţei de apel, s-a arătat că respectiva cauză de nepedepsire reţinută în Dosarul nr. x/2013 produce efecte numai cu privire la o parte din activitatea infracţională în care au fost implicaţi inculpaţii B. şi A., nefiind prevăzută de lege şi pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu.

Chiar dacă inculpaţii ar fi denunţat, în calitate de martori în dosarul penal nr. x/2013, aspecte relevante referitoare la modalitatea în care l-au determinat pe coinculpatul C. să-şi încalce propriile atribuţii de serviciu în procedura de atribuire a contractului, activităţile infracţionale denunţate n-ar putea fi acoperite de cauza de nepedepsire, ci, în temeiul art. 118 din C. proc. pen., declaraţiile martorii care au dobândit ulterior calitatea de inculpaţi în aceeaşi cauză, nu pot fi folosite împotriva lor.

S-a apreciat că faptele imputate inculpaţilor B. şi A., în Dosarul nr. x/2016 nu pot fi considerate identice sau substanţial aceleaşi cu cele din Dosarul nr. x/2013, nici în raport cu jurisprudenţa C.E.D.O. sau C.J.U.E. invocată în cuprinsul deciziei recurate. Spre deosebire de situaţia din cauza Mihalache c României, inculpaţii B. şi A. nu au fost acuzaţi în Dosarul nr. x/2013, soluţia de clasare fiind dispusă de procuror (cu privire la alte fapte decât cele care au făcut obiectul Dosarului penal nr. x/2016) fără o analiză a vinovăţiei acestora.

În contextul în care cauza penală nr. 766/P/2016 a reprezentat o disjungere din cauza penală nr. 187/P/2013, câtă vreme vânzarea influenţei asupra unor funcţionari de către o persoană care are ea însăşi calitatea de funcţionar în cadrul aceleiaşi autorităţi, nu poate exclude urmărirea funcţionarului respectiv (şi trimiterea sa în judecată) pentru încălcarea propriilor atribuţii de serviciu (cum s-a stabilit, de altfel, în cazul inculpatului C.), în mod similar cumpărarea de influenţă asupra altor funcţionari decât cel care îşi vinde influenţa, nu poate exclude urmărirea şi trimiterea în judecată a cumpărătorilor de influenţă pentru determinarea funcţionarului vânzător de influenţă să-şi încalce propriile atribuţii de serviciu, chiar dacă pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă ar fi incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 292 alin. (2) din C. pen., iar cumpărătorul ar fi scutit de răspundere pentru această faptă, întrucât a denunţat-o.

Considerându-se că instanţele au făcut o greşită aplicare a legii cu ocazia stabilirii incidenţei autorităţii de lucru judecat în favoarea inculpaţilor B. şi A., referitor la infracţiunile de instigare la abuz în serviciu pentru care aceştia au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016, recurentul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în parte a deciziei penală nr. 64/12.09.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2021 şi a Sentinţei penale nr. 593/15.11.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, în privinţa inculpaţilor B. şi A. pentru infracţiunile de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altui un folos necuvenit, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen.

IV. Prin încheierea din data de 12 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Deciziei penale nr. 64 din data de 12 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2021, privind pe intimaţii inculpaţi B. şi A.

Ca urmare a admiterii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, prin aceeaşi încheiere s-a dispus trimiterea cauzei la Completul de 5 Judecători.

V. Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme reţine că, pe calea recursului în casaţie se asigură verificarea legalităţii unor hotărâri penale definitive - prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege - ca o garanţie a respectării principiului legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Prin Decizia nr. 207 din 25 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 713 din 20 iulie 2021, Curtea Constituţională a reţinut că "recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casaţie, ce are ca scop controlul legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, soluţionarea recursului în casaţie fiind dată în competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. C. proc. pen. a revenit astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, constând în fond şi apel, ceea ce înseamnă că în recurs nu se rejudecă fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde sau nu legii." (în acelaşi sens, Decizia nr. 100 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 12 mai 2020 şi Decizia nr. 215 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iunie 2019).

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege are drept consecinţă împrejurarea că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Astfel, recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, respectiv cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale (art. 438 alin. (1) pct. 7, 8, 11, 12 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege) şi un caz întemeiat pe încălcări ale legii procesual penale (art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. - nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente).

În cauza de faţă, prin cererea de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., încetarea procesului penal se pronunţă atunci când: lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Prin urmare, cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. priveşte situaţiile în care s-a dispus, în mod greşit, încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele anterior menţionate.

În cauză, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că parchetul a susţinut recursul în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., din perspectiva faptului că, în mod greşit, s-a reţinut incidenţa cauzei de încetare a procesului penal prevăzute de art. 16 lit. i) din C. proc. pen. (există autoritate de lucru judecat) în privinţa inculpaţilor B. şi A., întrucât faptele pentru care inculpaţii au beneficiat de clasare prin rechizitoriul nr. x/2013 nu sunt substanţial aceleaşi cu cele pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti produce atât un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii şi poartă denumirea de puterea lucrului judecat, precum şi un efect negativ, în sensul că împiedică o nouă urmărire şi judecată pentru faptele şi pretenţiile astfel soluţionate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat (a se vedea Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 853 din 2 decembrie 2011).

Se constată că principiul ne bis în idem este consacrat prin art. 6 din C. proc. pen., conform căruia nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică.

Importanţa principiul respectării autorităţii de lucru judecat pentru ordinea juridică naţională şi comunitară este relevată de art. 4 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, art. 54 din Convenţia de Aplicare a Acordului Schengen (CAAS), art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi a fost subliniată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi în cea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Pentru reţinerea incidenţei principiului ne bis în idem este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unei hotărâri definitive cu privire la fondul cauzei; existenţa unei duble proceduri în materie penală de sancţionare (bis); noul proces penal să se îndrepte contra aceleiaşi persoane (eadem personae); noul proces penal să privească fapte identice ori fapte care sunt în mod substanţial aceleaşi (idem factum).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat sensul expresiei "aceeaşi infracţiune" şi a considerat că art. 4 din Protocolul nr. 7 trebuie interpretat ca interzicând urmărirea penală sau judecarea unei persoane pentru o a doua "infracţiune", în măsura în care aceasta are la bază fapte identice sau fapte care sunt "în esenţă" similare celor care sunt la originea primei infracţiuni (cauza Sergey Zolotukhin împotriva Rusiei, pct. 79 - 82).

Jurisprudenţa CEDO a subliniat faptul că un criteriu relevant în scopul aplicării acestui articol este identitatea faptelor materiale, înţeles ca existenţa unui ansamblu de fapte indisolubil legate între ele, independent de încadrarea juridică a acestor fapte sau de interesul juridic protejat.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că punctul de pornire pentru examinarea aspectului dacă faptele din cele două proceduri sunt identice sau sunt în esenţă aceleaşi ar trebui să fie compararea expunerii faptelor care fac obiectul infracţiunii pentru care reclamantul a fost deja judecat cu expunerea faptelor legate de a doua infracţiune de care a fost acuzat acesta (cauza Sergey Zolotukhin împotriva Rusiei, pct. 83).

În aceeaşi cauză, s-a statuat că trebuie să se examineze faptele care constituie un ansamblu de circumstanţe factuale concrete, care implică acelaşi făptuitor şi sunt indisolubil legate între ele în timp şi în spaţiu, existenţa acestor circumstanţe trebuind să fie demonstrată pentru a putea fi pronunţată condamnarea sau pentru ca noi acţiuni penale să poată fi puse în mişcare (pct. 83 - 84).

Totodată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat mai multe hotărâri în cauze referitoare la interpretarea principiului ne bis în idem în ceea ce priveşte articolul 54 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen (CAAS), hotărâri prin care se clarifică termeni precum "hotărâre definitivă", "aceleaşi fapte" sau "pedeapsa să fi fost executată".

În aceste coordonate de principiu, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că instanţa de apel a apreciat gradul de identitate şi conexitate dintre toate circumstanţele reale care trebuie comparate şi care au permis constatarea că este vorba de "aceleaşi fapte", atât din perspectiva dreptului naţional, cât şi din perspectiva jurisprudenţei CEDO şi CJUE.

Referitor la infracţiunea de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., reţinute în sarcina inculpaţilor B. şi A., instanţa de control judiciar a constatat că fapta imputată celor doi inculpaţi în cauza pendinte, este identică celei pentru care s-a dispus clasarea prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv oferirea unei sume de bani din profitul obţinut în mod fraudulos de E., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.

În mod concret, în cauza dedusă judecăţii prin rechizitoriul nr. x/2013 din 23.03.2015 emis de Direcţia Naţională Anticorupţie şi soluţionată prin Sentinţa nr. 258/24.03.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitivă prin Decizia nr. 162/3.10.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, numiţii B. şi A. au fost "cumpărători de influenţă" şi au fost audiaţi în calitate de martori, calitate procesuală determinată de soluţia dispusă de procuror, în sensul clasării cauzei cu privire la cei doi.

Astfel, prin rechizitoriul nr. x/2013, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, la data de 23.03.2015, s-au reţinut următoarele:

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul I. a primit de la martorii denunţători ....

1. Fapte de corupţie în legătură cu încheierea contractului de licenţiere După alegerile din anul 2009, în calitate de preşedinte al organizaţiei M., inculpatul J. l-a susţinut pe inculpatul C. pentru obţinerea funcţiei de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, asigurându-şi în acest mod o subordonare a acestuia pe linie politică.

În cadrul acestei întâlniri, martorul B. a expus oferta firmelor pe care le controla pentru reînnoirea contractului de licenţiere K.

2. Faptele inculpatului I. (aşa cum au fost descrise la cap. II, punctul 2), constând în aceea că, în anul 2009, în baza înţelegerii prealabile cu inc. J. şi inc. C., a pretins de la martorii cumpărători de influenţă B. şi A. suma de 9.000.000 de euro pentru el, suma de 3.996.360 euro pentru J., suma de 2.700.000 de euro pentru ministrul C., toate acestea pentru a-şi exercita influenţa asupra inculpatului C., precum şi asupra altor persoane din Guvern - ministrul O., P., în scopul de a asigura firmelor susţinute de B. adjudecarea contractului de licenţiere K. din anul 2009 întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (pag. 51).

Totodată, s-a dispus:

3. Clasarea cauzei pentru comiterea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000, cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., întrucât faptele au fost denunţate de martorii B., A., S.. (pag. 135).

Pe de altă parte, se constată că, în prezenta cauză, prin rechizitoriul nr. x/2016 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, la data de 27 septembrie 2017, inculpaţii A. şi B. au fost trimişi în judecată pentru următoarele fapte:

2. Fapta inculpatului B. care, în calitate de reprezentant în fapt/drept al E., în perioada ianuarie - iunie 2009,

- împreună cu inculpatul A., l-a determinat pe inculpatul C., Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, să aprobe atât documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu nr. x/22 mai 2009), deşi aceasta conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţie, cât şi să menţină, pe tot parcursul desfăşurării procedurii de licitaţie, condiţiile restrictive prin care să fie favorizată E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. SRL, modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 51.396.344,76 euro repercutat în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

3. Fapta inculpatului A. care, în calitate de reprezentant în fapt/drept al E., în perioada ianuarie - iunie 2009, împreună cu inculpatul B., l-a determinat pe inculpatul C., Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, să aprobe atât documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu nr. x/22.05.2009), deşi aceasta conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţie, cât şi să menţină, pe tot parcursul desfăşurării procedurii de licitaţie, condiţiile restrictive prin care să fie favorizată E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. SRL, modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 51.396.344,76 euro repercutat în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În prezenta cauză, instanţa a reţinut că din modul de descriere a săvârşirii faptelor deduse judecăţii, se concluzionează că prin faptele de cumpărare de influenţă a fost instigat inculpatul C. (funcţionar public, ministrul MCSI), să desfăşoare toate acţiunile/activităţile legate de iniţierea, organizarea şi finalizarea licitaţiei cu scopul precis orientat către câştigarea acesteia de către un anumit participant (de fapt, chiar să fie unicul participant) şi, în final, cu încheierea contractului în condiţiile acestui unic participant.

Aşadar, instigarea ministrului C. de către persoanele arătate (în urma căreia acesta a desfăşurat o serie de acţiuni, toate în scopul de câştigare a licitaţiei de către consorţiul E., cu împărţirea profitului către toţi cei implicaţi, a avut loc atât pentru emiterea actului normativ, cât şi, în principal, pentru a fi favorizaţi în cadrul procedurii de licitaţie ce urma a se organiza ca urmare a adoptării hotărârii de guvern, prin trucarea procedurii de licitaţie.

S-a reţinut că, potrivit probatoriului administrat, inculpatul C. şi-a exercitat influenţa asupra funcţionarilor din MCSI (care aveau atribuţii de serviciu legate de organizarea şi desfăşurarea licitaţiei) de o manieră care a făcut posibilă existenţa unui singur participant/ofertant, în condiţii de achiziţie stabilite de acest unic participant, cunoscând despre "necesitatea trucării licitaţiei", în modalitatea menţionată de probatoriul administrat.

În plus, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că, pentru ca principiul ne bis în idem să fie aplicabil, este necesar ca decizia de clasare emisă de procuror să se bazeze pe aprecierea pe fond a cauzei, iar această apreciere include şi situaţia în care cauza este clasată şi acuzaţiile sunt respinse deoarece, în pofida faptului că au fost constatate elementele de fapt ale infracţiunii, au existat motive de exonerare a presupusului autor sau de înlăturare a răspunderii penale.

Or, prin rechizitoriul nr. x/2013, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, s-a dispus clasarea cauzei pentru comiterea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., întrucât faptele au fost denunţate de martorii B., A., S., iar legea prevede consecinţele juridice ale denunţului (art. 290 alin. (3) şi art. 292 alin. (2) din C. pen.).

Din această perspectivă, în jurisprudenţa CEDO şi CJUE, s-a extins domeniul de aplicare al protecţiei principiului ne bis în idem dincolo de domeniul hotărârilor judecătoreşti stricto sensu. Ambele instanţe au statuat că deciziile altor autorităţi publice care au competenţe de constatare şi de sancţionare a comportamentelor ilicite, cum ar fi procurorii, sunt considerate decizii "definitive" în sensul principiului ne bis în idem. (Hotărârea din 11 februarie 2003, Gözütok şi Brügge (C 187/01 şi C 385/01, EU:C:2003:87, punctele 27, 28 şi 31).

Astfel, s-a statuat că principiul ne bis în idem se aplică şi în privinţa soluţiilor de netrimitere în judecată prin care Ministerul Public, pronunţându-se asupra fondului cauzei, pune capăt - chiar fără intervenţia instanţei - procedurii judiciare, astfel că dacă sunt îndeplinite celelalte cerinţe, printre care eadem personae şi idem factum, se consideră că acţiunea penală a fost stinsă în mod definitiv.

Totodată, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că în cauză, criticile formulate presupun o reevaluare a situaţiei de fapt şi a interpretării date acesteia prin hotărârea definitivă, care nu pot fi supuse cenzurii în calea extraordinară a recursului în casaţie, deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este corespunzătoare din punct de vedere al dreptului, adică dacă aceasta este conformă cu regulile de drept aplicabile (decizia Curţii Constituţionale nr. 540 din data de 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 841 din 24 octombrie 2016).

Prin urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi exced cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

În raport cu cele anterior reţinute, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră neîntemeiate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Deciziei penale nr. 64 din data de 12 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Deciziei penale nr. 64 din data de 12 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2023.

GGC - ED

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj