Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 31 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 alin. (1) din C. proc. pen., formulată de revizuentul condamnat A.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin cererea formulată la data de 10 octombrie 2022, în Dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 alin. (1) din C. proc. pen.
Revizuentul a susţinut că sintagma din textul art. 465 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv "dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate", nu corespunde cerinţelor de claritate şi calitate a legii, impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2), art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, respectiv ale art. 41 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind reparaţia echitabilă.
S-a arătat că sintagma "consecinţele grave ale încălcării Convenţiei... continuă să se producă" implică o încărcătură afectivă care, nefiind definită în termeni lipsiţi de echivoc, este lăsată la aprecierea instanţei. În aceste condiţii, se stabileşte un criteriu aleatoriu, de care depinde admiterea cererii de revizuire, ceea ce este în contradicţie cu principiile legalităţii, egalităţii în faţa legii, a dreptului la un proces echitabil şi înfăptuirii unei justiţii imparţiale.
Revizuentul a arătat că, pentru ca textul să fie constituţional, legiuitorul ar fi trebuit să explice - printr-o enumerare sau prin precizarea unor criterii care să fie avute în vedere pentru constatarea existenţei unor consecinţe negative grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale, respectiv pentru a se constata continuitatea şi imposibilitatea remedierii acestor consecinţe grave de o altă manieră decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Totodată, s-a apreciat că soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 alin. (1) din C. proc. pen. influenţează în mod direct, modul de soluţionare a cauzei în care a fost invocată.
Examinând admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 alin. (1) din C. proc. pen. formulată de revizuentul A., în Dosarul nr. x/2022, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi a constatat că aceasta este inadmisibilă.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a constatat că excepţia a fost invocată de către revizuentul A., în dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători (Dosarul nr. x/2022 având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2010 şi a Deciziei penale nr. 62 din 25 martie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2013) şi vizează dispoziţiile art. 465 alin. (1) din C. proc. pen.
De asemenea, s-a constatat că textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Cu toate acestea, s-a apreciat că argumentele prezentate de revizuentul A., în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 alin. (1) din C. proc. pen., iar prin invocarea excepţiei nu se tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare a neconcordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României.
Instanţa a constatat că, prin susţinerile revizuentului, este vizat modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 465 alin. (1) din C. proc. pen., însă acestea revin competenţei instanţei de judecată, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi a reţinut că instanţele judecătoreşti interpretează legea, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii, fiind necesară în vederea clarificării înţelesului dispoziţiilor legale, precum şi a domeniului de aplicare a acestora.
Astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în orice sistem juridic, oricât de clar ar fi formulată o dispoziţie legislativă, inclusiv o dispoziţie de drept penal, în mod inevitabil, există un element de interpretare judiciară.
S-a constatat că, în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii, pentru lămurirea înţelesului dispoziţiei legale şi dezlegarea contradicţiilor jurisprudenţiale, există alte soluţii consacrate de legiuitor, respectiv instituţia recursului în interesul legii sau sesizarea instanţei supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a apreciat că, în cauză, criticile formulate de revizuent cu privire la dispoziţiile art. 465 alin. (1) din C. proc. pen., vizează aspecte de interpretare şi aplicare a legii, care intră în competenţa de soluţionare a instanţei judecătoreşti şi, în consecinţă, acestea nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate şi calitate a textului normativ, în raport cu conţinutul normei, în abstracto.
Prin urmare, a sesiza instanţa constituţională în scopul interpretării şi aplicării textului legal, ar însemna a face abstracţie de limitele competenţelor instanţei de contencios constituţional, în jurisprudenţa obligatorie a Curţii Constituţionale fiind consacrată soluţia în sensul respingerii ca inadmisibile a excepţiilor de neconstituţionalitate cu o astfel de finalitate, cu motivarea că, prin criticile formulate, sunt invocate probleme de interpretare şi aplicare a legii, iar nu de constituţionalitate.
Împotriva încheierii din data de 31 octombrie 2022, pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2022, în termenul legal, revizuentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi - Completul de 5 Judecători la data de 8 decembrie 2022, sub nr. x/2022/a1.1, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 12 decembrie 2022, când instanţa a amânat judecarea cauzei, la cererea revizuentului, în vederea angajării unui apărător ales.
La termenul din data de 30 ianuarie 2023 au avut loc dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Prin recursul formulat, precum şi prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, recurentul A. a criticat soluţia instanţei, solicitând admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 alin. (1) din C. proc. pen.
Recurentul a susţinut că sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv excepţia este ridicată de către revizuent în faţa unei instanţe judecătoreşti, excepţia priveşte o dispoziţie din C. proc. pen., în vigoare şi care nu a fost declarat neconstituţional. Textul are legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece declararea sa ca neconstituţional influenţează în mod direct modul în care a fost soluţionată cauza.
S-a susţinut, în esenţă, că sintagma din textul art. 465 alin. (1) din C. proc. pen. "dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate" nu corespunde cerinţelor de claritate şi calitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţia României, privind principiul legalităţii, în componenta referitoare la calitatea legii, şi încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, la dispoziţiile constituţionale ale art. 11 şi 20 referitoare la obligaţia statului român de a îndeplini, cu bună credinţă, obligaţiile care îi revin din tratatele privind drepturile omului, respectiv ale art. 41 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind reparaţia echitabilă.
Textul de lege criticat stabileşte un criteriu aleatoriu, de care depinde admiterea cererii de revizuire, ceea ce este în contradicţie cu principiile legalităţii, egalităţii în faţa legii, a dreptului la un proces echitabil şi înfăptuirii unei justiţii imparţiale. Însă, condiţiile speciale în care poate fi admisă cererea de revizuire a unei hotărâri penale nu pot fi arbitrare, ci trebuie să respecte pe deplin dispoziţiile constituţionale.
S-a susţinut că legiuitorul ar fi trebuit să explice printr-o enumerare sau prin precizarea unor criterii care să fie avute în vedere pentru constatarea existenţei unor consecinţe negative grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale. În lipsa enumerării şi în lipsa enunţării criteriilor menţionate, se creează premisele pentru ca fiecare judecător să aprecieze, după propriile raţionamente şi concepţii, care dintre consecinţele unei condamnări penale întrunesc cerinţele pentru a fi considerate a fi grave şi pentru a aprecia că acestea nu pot fi înlăturate altfel decât prin revizuirea hotărârii penale de condamnare.
Recurentul a invocat în susţinerea recursului, soluţii ale jurisprudenţei naţionale, apreciind că în cazul său instanţa a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale criticate pentru neconstituţionalitate într-o manieră subiectivă şi restrictivă.
Examinând recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 31 octombrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat şi va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a cerinţelor prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege, respectiv:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 rezultă că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenţei excepţiei, în sensul constatării existenţei unei legături cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, precum şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată următoarele:
Excepţia a fost invocată de către revizuentul A., în dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători (Dosarul nr. x/2022 având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2010 şi a Deciziei penale nr. 62 din 25 martie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2013) şi vizează dispoziţiile art. 465 alin. (1) din C. proc. pen.
Conform dispoziţiilor art. 465 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Se reţine, aşadar, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de către revizuentul A. îndeplineşte cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs de soluţionare, dispoziţia legală criticată se află în vigoare şi nu există o decizie prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior textul de lege.
Cu toate acestea, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că nu este îndeplinită condiţia referitoare la legătura normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază, în raport de motivele invocate în susţinerea legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, că prin problema ridicată nu se antamează, în realitate, o chestiune de constituţionalitate.
Astfel, demersul autorului excepţiei nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de contencios constituţional, aspecte de neconstituţionalitate determinate de modalitatea de redactare a dispoziţiei legale criticate. Criticile aduse dispoziţiilor legale nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate şi previzibilitate a acestora.
În esenţă, recurentul a arătat că, faţă de prevederea din textul normativ conform căreia "dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei ... continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate" se stabileşte un criteriu aleatoriu, de care depinde admiterea cererii de revizuire, însă condiţiile speciale în care poate fi admisă cererea de revizuire a unei hotărâri penale nu pot fi arbitrare, ci trebuie să respecte dispoziţiile constituţionale.
Recurentul a susţinut că legiuitorul ar fi trebuit să explice printr-o enumerare sau prin precizare, criteriile care să fie avute în vedere pentru constatarea existenţei unor consecinţe negative grave ale încălcării Convenţiei. În lipsa enumerării sau a enunţării criteriilor menţionate, se creează premisele ca fiecare judecător să aprecieze, după propriile raţionamente şi concepţii, care dintre consecinţele unei condamnări penale întrunesc cerinţele pentru a fi considerate a fi grave şi pentru a aprecia că acestea nu pot fi înlăturate decât prin revizuirea hotărârii penale de condamnare.
Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată faptul că împrejurările invocate de recurentul A. vizează interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 465 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la care se susţine că sunt supuse arbitrariului şi interpretării judecătorului, conform propriilor raţionamente.
Or, asemenea aspecte nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, ci, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţia României, sunt de competenţa exclusivă a instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei, respectiv a celei ierarhic superioare, în cadrul căii de atac prevăzute de lege.
Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că în privinţa Constituţiei care este norma de referinţă, Curtea este unica autoritate jurisdicţională care are competenţa de a o interpreta, însă, în privinţa normelor supuse controlului de constituţionalitate, interpretarea este realizată de instanţele judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie (Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016).
Totodată, se reţine că prin criticile formulate se urmăreşte modificarea şi completarea textului de lege, în sensul de a fi identificate şi prevăzute criterii care să fie avute în vedere pentru constatarea existenţei unor consecinţe negative grave ale încălcării Convenţiei.
Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.
Curtea Constituţională a statuat că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a ţării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).
Având în vedere că modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituţională neavând o astfel de competenţă, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de recurent în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, astfel încât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 alin. (1) din C. proc. pen., este inadmisibilă.
Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că, în mod corect, prima instanţă a subliniat că instanţele judecătoreşti interpretează legea, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii, fiind necesară în vederea clarificării înţelesului dispoziţiilor legale, precum şi a domeniului de aplicare a acestora.
Ca atare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992, având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 alin. (1) din C. proc. pen., nu vizează, în fapt, neconstituţionalitatea normei, ci modalitatea de interpretare şi aplicare a acesteia.
Faţă de cele anterior menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 31 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2022, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 31 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2023.
GGC - ED