Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 14 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, a respins cererile formulate de către inculpaţii A., B. şi C. privind revocarea, înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune, respectiv modificarea conţinutului măsurii controlului judiciar pe cauţiune.
Totodată, în temeiul art. 362 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 208 alin. (5) din C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune luată faţă de inculpaţii A., B. şi C., astfel cum a fost modificată prin încheierea din 21 iulie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2022.4, rămasă definitivă prin necontestare, măsură pe care a menţinut-o.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2016 din 22 februarie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au fost trimişi în judecată inculpaţii:
- A., în stare de libertate sub măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă şi spălarea banilor, prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 291 din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că: în datele de 19.09.2016 şi 07.02.2017, l-a ajutat pe inculpatul C. să pretindă de la martorul D. un comision de 10% din valoarea contractului pe care societatea acestuia îl avea cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, având ca obiect servicii pază, în schimbul influenţei pe care C. urma să o exercite asupra funcţionarilor responsabili din cadrul acestei Direcţii, atât în mod direct, cât şi prin intermediul primarului Sectorului 1 Bucureşti, A., pentru a asigura buna desfăşurare a contractului, atât sub forma plăţii la timp a facturilor, cât şi sub forma actualizării tarifelor, C. primind în baza acestei solicitări suma totală de 105.000 RON în numerar, precum şi suma de 8.640 RON sub forma plăţii unor facturi fiscale fictive emise de societatea E.. Ajutorul acordat de inculpatul A. a constat în faptul că acesta, cu prilejul celor două întâlniri pe care le-a avut cu martorul D. în biroul său din cadrul Primăriei Sectorului 1, i-a întărit acestuia convingerea că inculpatul C. este trimisul său şi că trebuie să ţină legătura cu acesta pentru buna desfăşurare a contractului, confirmând caracterul real al influenţei acestuia din urmă. În schimbul acestui ajutor, inculpatul A. a fost principalul beneficiar al sumelor primite de inculpatul C. de la martorul D. cu titlu de preţ al traficării influenţei; în perioada ianuarie 2008 - martie 2019, timp în care acesta a realizat venituri licite totale de 637.687 RON (reprezentând o medie de aproximativ o mie de euro pe lună), prin ascunderea adevăratului proprietar şi a adevăratei provenienţe a sumelor de bani, a procedat la depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul fostei soţii, inculpata B., cu care convieţuieşte şi cu care are un copil minor, şi a menajerei F., în conturi bancare deschise pe numele acestora - în total 3.255.465 RON şi 231.117 euro; achiziţionarea de bunuri imobile pe numele fostei soţii, în sumă totală de 305.000 euro şi 470.000 RON, sume plătite de asemenea în numerar; acordarea unui împrumut, tot în numerar, către G. în cuantum de 920.000 de euro prin intermediul fostei soţii; achiziţionarea tot prin intermediul fostei soţii de bijuterii, inclusiv diamante în valoare de 9.784.295 RON; restituirea, în perioada 2010 - 2012, pe parcursul unui an şi jumătate, în mai multe tranşe, în numerar, a sumei de 240.000 de RON împrumutată în data de 13.09.2010 de la martorul H., prin intermediul inculpatei B., în contul căreia a fost transferată suma împrumutată şi care a fost utilizată în data de 15.09.2010 pentru achiziţionarea, pe numele acesteia a unui autoturism de lux marca x, în valoare de 59.494 euro; toate aceste sume de bani având provenienţă infracţională;
- B., în stare de libertate sub măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, constând în aceea că, în perioada ianuarie 2008 - martie 2019, l-a ajutat pe inculpatul A. ca, prin ascunderea adevăratului proprietar şi a adevăratei provenienţe a sumelor de bani, să procedeze la depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul inculpatei, cei doi convieţuind şi având un copil minor, şi prin intermediul menajerei F., în conturi bancare deschise pe numele acestora - în total 3.255.465 RON şi 231.117 euro; achiziţionarea de bunuri imobile pe numele acesteia în sumă totală de 305.000 euro şi 470.000 RON, sume plătite de asemenea în numerar; acordarea unui împrumut, tot în numerar, către G. în cuantum de 920.000 de euro prin intermediul acesteia; achiziţionarea, prin intermediul acesteia, de bijuterii, inclusiv diamante în valoare de 9.784.295 RON; împrumutarea, în data de 13.09.2010, de la martorul H. a sumei de 240.000 de RON, prin intermediul inculpatei în contul căreia a fost transferată suma împrumutată, care în data de 15.09.2010 a fost utilizată pentru achiziţionarea, de asemenea pe numele acesteia, a unui autoturism de lux marca x, în valoare de 59.494 euro şi restituirea ulterioară, în perioada 2010-2012, pe parcursul unui an şi jumătate, în mai multe tranşe, în numerar, a sumei împrumutate; toate aceste sume de bani având provenienţă infracţională;
- C., sub măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, pentru săvârşirea, în concurs real, a două infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că: în perioada septembrie 2016 - mai 2017, a pretins, în mod repetat, de la martorul D. un comision de 10% din valoarea contractului pe care societatea acestuia îl avea cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, având ca obiect servicii pază, în schimbul influenţei pe care urma să o exercite asupra funcţionarilor responsabili din cadrul acestei Direcţii, atât în mod direct, cât şi prin intermediul primarului Sectorului 1 Bucureşti, A., pentru a asigura buna desfăşurare a contractului, atât sub forma plăţii la timp a facturilor, cât şi sub forma actualizării tarifelor, primind în baza acestei solicitări suma totală de 105.000 RON în numerar, precum şi suma de 8.640 RON sub forma plăţii unor facturi fiscale fictive emise de societatea E.; în perioada aprilie - iunie 2018, a pretins de la martorul D. un comision de 10% din valoarea contractului pe care SC I. SA, societate controlată de către martor, l-a încheiat în data de 27 aprilie 2018 cu J. din Bucureşti, având ca obiect servicii de pază, în schimbul influenţei pe care urma să o exercite asupra funcţionarilor responsabili din cadrul acestui complex, influenţă pe care urma să o exercite atât direct, cât şi prin intermediul primarului Sectorului 1 de la acel moment, A., pentru a asigura câştigarea şi buna desfăşurare a contractului, iar, în data de 12 iunie 2018, în baza solicitării, a primit în numerar, suma totală de 5.000 RON cu titlu de plată a unor facturi fiscale fictive emise de SC SC E. SRL.
Prin ordonanţa din 27.11.2020, a fost luată măsura controlului judiciar pe cauţiune cu un cuantum al cauţiunii de 75.000 de euro faţă de inculpatul C. şi instituite obligaţii pe durata acesteia. Prin ordonanţa din 03.12.2020, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu un cuantum al cauţiunii de 1.000.000 de euro faţă de inculpatul A. şi instituite obligaţii pe durata acesteia. La aceeaşi dată, prin ordonanţă a fost luată măsura controlului judiciar pe cauţiune cu un cuantum al cauţiunii de 200.000 de euro faţă de inculpata B. şi instituite obligaţii pe durata acesteia. Măsurile preventive au fost prelungite succesiv în cursul urmăririi penale.
Ulterior, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune dispuse faţă de inculpaţi, a readaptat obligaţiile impuse inculpaţilor, faţă de stadiul procesual al cauzei şi a menţinut, succesiv, măsura, pe toată perioada camerei preliminare care s-a finalizat la data de 19 octombrie 2022, prin rămânerea definitivă a încheierii nr. 258 din 21 iunie 2022, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii privind pe inculpaţii A., C. şi B.
Prin încheierea pronunţată la data de 24 octombrie 2022 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune dispuse faţă de inculpaţii A., B. şi C., astfel cum a fost modificată prin încheierea din 21 iulie 2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2022.4, rămasă definitivă prin necontestare.
Prin încheierea din data de 26 octombrie 2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune luată faţă de inculpaţii A., B. şi C., astfel cum a fost modificată prin încheierea din 21 iulie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2022.4, rămasă definitivă prin necontestare.
Examinând măsurile preventive dispuse în cauză, prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a criticilor formulate, instanţa a reţinut că, pentru a se dispune luarea şi menţinerea controlului judiciar pe cauţiune trebuie întrunite condiţiile prevăzute la art. 223 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., aplicabil în cauză prin trimiterea pe care o face art. 216 din C. proc. pen., adică măsura să fie suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) din C. proc. pen., iar inculpatul să depună o cauţiune a cărei valoare este stabilită de către organul judiciar.
S-a arătat că, în contextul normativ determinat, în cadrul procedurii pendinte, analiza poartă asupra persistenţei unor temeiuri din care să rezulte că subzistă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, asupra proporţionalităţii măsurii cu gravitatea acuzaţiilor aduse, dar şi asupra caracterului necesar al respectivei măsuri pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea ei.
Raportat la dispoziţiile legale incidente şi la temeiurile care au stat la baza măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune sub imperiul căreia se află inculpaţii şi, în acelaşi timp, efectuând o analiză cu privire la subzistenţa acestora, Înalta Curte a constatat, pe de o parte, că nu au intervenit aspecte care să fundamenteze concluzia că au încetat temeiurile care au determinat, iniţial, luarea şi, ulterior, prelungirea şi menţinerea măsurii preventive faţă de inculpaţi, iar pe de altă parte, nu au fost invocate şi nici identificate împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea acesteia.
Astfel, s-a reţinut că cerinţele prevăzute de art. 216 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen. raportat la art. 202 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen. sunt îndeplinite şi, în raport de situaţia de fapt precizată în rechizitoriu, se justifică presupunerea rezonabilă cu privire la săvârşirea de către inculpaţii A., B. şi C. a unor fapte prevăzute de legea penală, circumscrise de procuror infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălarea banilor (în forma autoratului şi, respectiv, a complicităţii), pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Probatoriului administrat în cursul urmăririi penale justifică, în continuare, existenţa unor suspiciuni rezonabile cu privire la posibila săvârşire a unor infracţiuni de trafic de influenţă (în forma autoratului şi a complicităţii) de către inculpaţii C. şi A., precum şi a modului de dobândire al sumelor de bani vehiculate prin conturile inculpatei B., fosta soţie a inculpatului A. şi ale altor persoane apropiate acesteia, având în vedere comportamentul financiar al tuturor persoanelor implicate, multitudinea tranzacţiilor imobiliare, valoarea împrumuturilor acordate, dar şi folosirea mai multor carduri care au fost alimentate cu depunere de numerar, fapte prevăzute de legea penală, astfel cum se prevede în art. 202 alin. (1) teza I din C. proc. pen.
Din perspectiva suficienţei probatoriului, sub aspectul presupunerii rezonabile că inculpaţii au săvârşit pretinsele infracţiuni pentru care au fost trimişi în judecată, Înalta Curte a avut în vedere probatoriul administrat în cursul urmăririi penale: înscrisuri, respectiv contracte prestări servicii, tranzacţii financiare, verificări efectuate în baza de date Revisal, declaraţii de avere, procesele-verbale de redare a discuţiilor ambientale, înscrisuri reprezentate de note de redare a unor convorbiri telefonice purtate de inculpaţi, procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, documentele ridicate la percheziţie, raport de expertiză tehnică, alertele tip sms; declaraţii martori: K., G., L., M., N., O., H., P., Q., R., S., T., F., U., V., W., X., Y. şi D.; investigaţia financiară efectuată în cauză şi din care rezultă conduita financiară a inculpatului A.; probe referitoare la veniturile şi proprietăţile deţinute de inculpata B.; constatări tehnico-ştiinţifice dispuse pentru stabilirea naturii şi cuantumul veniturilor persoanelor implicate, precum şi probe rezultate din punerea în executare a măsurilor de supraveghere dispuse în cauză.
Totodată, instanţa de fond a constatat că de la ultima verificare a măsurilor preventive nu au apărut elemente care să infirme suspiciunea rezonabilă că inculpaţii ar fi comis faptele de care sunt acuzaţi. S-a apreciat că atitudinea procesuală corectă manifestată de inculpaţi pe parcursul măsurii controlului judiciar pe cauţiune prin respectarea obligaţiilor şi restricţiilor impuse în cadrul controlului judiciar pe cauţiune, prezentarea lor la termenele de judecată, a fost avută în vedere, atât la momentul instituirii măsurii preventive, cât şi pe parcursul verificărilor periodice şi nu poate constitui un argument determinant pentru a nu se mai menţine controlul judiciar pe cauţiune.
Înalta Curte a constatat că măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune este proporţională cu gravitatea faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, respectiv infracţiunile de trafic de influenţă şi spălarea banilor presupus a fi săvârşite de inculpaţi prezintă o gravitate deosebită, reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de normele de incriminare (cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi între 3 şi 10 ani închisoare în cazul infracţiunii de spălarea banilor), dar şi raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, modalitatea de săvârşire a infracţiunilor, inclusiv la valoarea sumelor de bani, menţionate în actul de sesizare, bănuite că au fost pretinse şi primite şi, respectiv, că li s-a ascuns provenienţa, fără ca prin aceasta să se încalce prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii, ca principiu fundamental ce guvernează procesul penal, în ansamblul său, fiind astfel respectată cerinţa prevăzută de art. 202 alin. (3) teza I din C. proc. pen.
Instanţa de fond a subliniat că, potrivit dispoziţiilor art. 217 alin. (4) din C. proc. pen., măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune are ca scop buna desfăşurare a procesului penal în principal şi în subsidiar, prin obligaţiile impuse a fi respectate pe durata ei, asigură prezenţa inculpaţilor la proces şi împiedică sustragerea acestora de la judecată ori influenţarea aflării adevărului.
Durata totală a măsurii, de la momentul luării până în prezent, 27 noiembrie 2020, în cazul inculpatului C., şi, respectiv, 03 decembrie 2020 în privinţa inculpaţilor A. şi B., nu constituie o perioadă excesivă, raportat la scopul urmărit, la stadiul procesual, gravitatea infracţiunilor cercetate, numărul inculpaţilor şi al faptelor. Astfel, Înalta Curte a apreciat că nu a fost depăşit termenul rezonabil prevăzut de art. 2151 alin. (8) din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cererile de revocare a măsurii controlului judiciar pe cauţiune formulate de inculpaţi, prima instanţă a arătat că pentru a se dispune în acest sens, se impune existenţa unei modificări cu privire la temeiul care a condus la luarea acestora sau apariţia unor împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii, fapt ce nu a survenit în speţă, un asemenea element nu rezultă din actele dosarului, inclusiv raportat la momentul verificării anterioare a legalităţii şi temeiniciei măsurii controlului judiciar pe cauţiune. Simplul fapt că inculpaţii ar beneficia de prezumţia de nevinovăţie sau că dosarul este în cursul cercetării judecătoreşti, nu reprezintă o modificare a temeiurilor care au condus la luarea măsurii preventive, iar măsura controlului judiciar pe cauţiune nu a depăşit o durată rezonabilă, având în vedere complexitatea dosarului şi motivele care au determinat luarea acestei măsuri preventive.
Cu privire la solicitările apărării privind revocarea măsurii preventive examinate, s-a reţinut că obligaţiile aferente controlului judiciar, stabilite în sarcina inculpaţilor, sunt suficient de generale şi de permisive, încât să nu se poată vorbi despre o absenţă a raportului de proporţionalitate între ansamblul de obligaţii şi natura infracţiunilor pentru care inculpaţii a fost trimişi în judecată, iar perioada scursă de la data luării măsurii controlului judiciar pe cauţiune şi până în prezent nu a depăşit un termen rezonabil care să justifice revocarea acesteia şi nici nu a atins limita maximă prevăzută de lege pentru menţinerea măsurilor preventive a unei persoane în timpul judecăţii în prima instanţă.
Cu privire la situaţia particulară a inculpatului C., care se află, în executarea unei pedepse definitive stabilite într-un alt dosar şi care a arătat că doreşte să uzeze de procedura recunoaşterii învinuirii, instanţa de fond a reţinut că această împrejurare nu este incompatibilă cu menţinerea controlului judiciar pe cauţiune în prezentul dosar, pe de o parte că, în ipoteza în care măsura preventivă ar fi revocată şi cauţiunea restituită, nu ar mai exista niciun fel de garanţii că inculpatul C. se va abţine de la a lua legătura cu ceilalţi inculpaţi ori cu martorii, iar pe de altă parte instanţa nu s-a pronunţat încă asupra solicitării acestuia de judecare a cauzei în baza procedurii prevăzută de dispoziţiile art. 375 din C. proc. pen.
Relativ la cererile formulate de inculpaţii A., în sensul ca martorii cu care i se interzice a lua legătura să se limiteze la cei indicaţi la fila x din rechizitoriu, cu excepţia martorei N. şi Z. de a i permite să ia legătura cu martorii AA., BB., CC., R., DD. şi EE., Înalta Curte a constatat că nu se impune modificarea conţinutului măsurii controlului judiciar pe cauţiune faţă de momentul la care se află cercetarea judecătorească.
Referitor la cererea inculpatului A., în sensul de a se elimina interdicţia de a părăsi ţara, prin prisma faptului că este deputat în Parlamentul României şi îl împiedică să-şi desfăşoare activitatea de parlamentar, întrucât face parte din Comisia de Politică Externă, instanţa de fond a constatat că nu se impune modificarea conţinutului măsurii controlului judiciar pe cauţiune, având în vedere că această obligaţie este de esenţa măsurii preventive a controlului judiciar şi asigură respectarea tuturor celorlalte obligaţii.
Pentru aceleaşi argumente, instanţa de fond a constatat că nu se justifică nici cererea de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune cu măsura controlului judiciar formulată de inculpatul A., nefiind îndeplinite condiţiile art. 242 alin. (1) din C. proc. pen.
Faţă de solicitarea inculpatei B., în sensul de a se lua act de faptul că înţelege să îşi retragă acordul privind consemnarea la dispoziţia organului de urmărire penală a celor trei imobile, proprietate personală, constituite ca şi garanţie pentru consemnarea cauţiunii stabilite inculpatului A., instanţa de fond a subliniat că în dreptul penal românesc, cauţiunea este percepută ca o garanţie, pe care inculpatul o depune la dispoziţia organului judiciar cu scopul de a garanta participarea inculpatului la procesul penal şi respectarea de către acesta a obligaţiilor asumate.
S-a constatat că între inculpaţi a intervenit o convenţie civilă la data de 27.11.2020 (înscrisul aflat la fila x al dosarului de urmărire penală) prin care să se consemneze cauţiunea stabilită în sarcina inculpatului A. prin constituirea unor garanţii reale mobiliare asupra a trei imobile, proprietatea inculpatei B., respectiv imobilul situat în Bucureşti, Şoseaua x, imobilul situat în Bucureşti, şi imobilul situat în Bucureşti, Calea x.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că retragerea consimţământului inculpatei B. cu privire la consemnarea la dispoziţia organului de urmărire penală a celor trei imobile, proprietate personală, constituite ca şi garanţie pentru consemnarea cauţiunii stabilite inculpatului A. nu este o cerere specifică măsurilor preventive şi nu produce niciun efect în ceea ce priveşte măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune sub puterea căreia se află inculpatul A.. Fiind notată în cartea funciară o ipotecă legală asupra acestor imobile, o eventuală cerere de ridicare numai statul o poate face şi nu cel care a consemnat cauţiunea.
Împotriva încheierii pronunţată de prima instanţă la data de 14 decembrie 2022 în Dosarul nr. x/2022, a formulat contestaţie, în termen legal, inculpata B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2022, primul termen de judecată fiind fixat în mod aleatoriu la data de 30 ianuarie 2023.
Susţinerile contestatoarei inculpate B., prin apărător ales, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al inculpatei au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii contestate, prin prisma motivelor invocate de contestatoarea inculpată B., dar şi din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători reţine următoarele:
Potrivit art. 362 alin. (2) C. proc. pen., "În cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanţa este datoare să verifice, în cursul judecăţii, în şedinţă publică, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 208".
Conform art. 208 alin. (5) din C. proc. pen., în tot cursul judecăţii, instanţa verifică prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri.
Conform art. 202 alin. (1) din C. proc. pen., măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. Potrivit art. 202 alin. (3) din C. proc. pen., măsura preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Aceste cerinţe trebuie să subziste pe tot parcursul duratei pentru care măsura preventivă rămâne în fiinţă.
Menţinerea controlului judiciar trebuie examinată şi în raport cu dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţie. Din această perspectivă, orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa, iar exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Instanţa dispune revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, dacă, în urma examinări cauzei, constată că măsura preventivă nu mai poate fi considerată necesară într-o societate democratică şi proporţională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.
Analizând criticile formulate de contestatoarea B., din perspectiva dispoziţiilor art. 202 alin. (3) teza I din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune este, cel puţin la acest moment, proporţională cu gravitatea faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, fără ca prin aceasta să se încalce prezumţia de nevinovăţie, ca principiu fundamental ce guvernează procesul penal, având în vedere gradul de pericol social al infracţiunii de care este acuzată inculpata şi modalitatea în care se presupune că a acţionat.
În speţă, în ceea ce priveşte natura şi gravitatea acuzaţiilor aduse inculpatei B., se constată că s-a reţinut în sarcina acesteia complicitate la infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, constând în aceea că, în perioada ianuarie 2008 - martie 2019, l-a ajutat pe inculpatul A. ca, prin ascunderea adevăratului proprietar şi a adevăratei provenienţe a sumelor de bani, să procedeze la depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul inculpatei, cei doi convieţuind şi având un copil minor, şi prin intermediul menajerei F., în conturi bancare deschise pe numele acestora - în total 3.255.465 RON şi 231.117 euro; achiziţionarea de bunuri imobile pe numele acesteia în sumă totală de 305.000 euro şi 470.000 RON, sume plătite de asemenea în numerar; acordarea unui împrumut, tot în numerar, către G. în cuantum de 920.000 de euro prin intermediul acesteia; achiziţionarea, prin intermediul acesteia, de bijuterii, inclusiv diamante în valoare de 9.784.295 RON; împrumutarea, în data de 13.09.2010, de la martorul H. a sumei de 240.000 de RON, prin intermediul inculpatei în contul căreia a fost transferată suma împrumutată, care în data de 15.09.2010 a fost utilizată pentru achiziţionarea, de asemenea pe numele acesteia, a unui autoturism de lux marca x, în valoare de 59.494 euro şi restituirea ulterioară, în perioada 2010-2012, pe parcursul unui an şi jumătate, în mai multe tranşe, în numerar, a sumei împrumutate, toate aceste sume de bani având provenienţă infracţională.
Se constată, în raport de gravitatea faptelor, complexitatea cauzei, probatoriul administrat, că măsura preventivă se dovedeşte a fi o măsură proporţională faţă de scopul urmărit, cel al bunei derulări a procesului penal. Menţinerea măsurii poate deveni nejustificată în condiţiile în care se constată dispariţia justului echilibru între restrângerea dreptului la liberă circulaţie al inculpatei şi scopul urmărit, prin atingerea adusă acestui drept, ceea ce nu este cazul în speţă. Pericolul pentru ordinea publică şi tulburarea acesteia, precum şi gravitatea presupuselor infracţiuni reţinute în sarcina inculpatei, natura acestora impun menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune, nefiind oportună la acest moment procesual revocarea acestei măsuri.
Instanţa de control judiciar apreciază că circumstanţele personale şi conduita inculpatei nu constituie un temei al reconsiderării măsurii preventive, acestea fiind evaluate în contextul naturii şi gravităţii acuzaţiilor aduse inculpatei, precum şi al scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că nu este o chestiune discutabilă în sine faptul că statul poate aplica diferite măsuri preventive ce limitează libertatea unui acuzat pentru a asigura realizarea eficientă a unei cercetări penale, în măsura în care o astfel de măsură - şi în special durata sa - este proporţională cu scopurile urmărite (Rosengren împotriva României, hotărârea din 24 aprilie 2008).
Referitor la durata măsurii preventive, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi apreciază că aceasta are un caracter rezonabil, având în vedere data la care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune prin ordonanţa din 03.12.2020 faţă de inculpata B., precum şi gravitatea acuzaţiilor aduse inculpatei, stadiul procesual, numărul inculpaţilor şi al faptelor ce fac obiectul acuzaţiei.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatei B., de modificare a conţinutului controlului judiciar, relativ la interdicţia de lua legătura cu martorii AA., BB., CC., R. şi EE., inculpata a arătat că nu intenţionează să ia legătura cu aceşti inculpaţi, dar solicită modificarea condiţiilor controlului judiciar pe cauţiune din considerente ce privesc scopul măsurii preventive.
Or, se constată că nu se impune modificarea conţinutului măsurii controlului judiciar pe cauţiune, faţă de stadiul în care se află cercetarea judecătorească, apreciindu-se că obligaţiile instituite garantează adecvat derularea în bune condiţii a procesului de faţă, precum şi prezervarea probatoriului, în vederea stabilirii adevărului în cauză. În ceea ce priveşte relevanţa probelor, inclusiv a declaraţiilor martorilor indicaţi, invocată de inculpată, se reţine că probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organului judiciar.
Referitor la criticile din cuprinsul contestaţiei formulate de inculpata B., privind respingerea de către instanţa de fond a solicitării inculpatei de ridicare a garanţiilor reale imobiliare dispuse asupra bunurilor acesteia, în vederea consemnării cauţiunii inculpatului A., se constată că acestea sunt nefondate.
Conform art. 217 din C. proc. pen., consemnarea cauţiunii se face pe numele inculpatului, prin depunerea unei sume de bani determinate la dispoziţia organului judiciar ori prin constituirea unei garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita unei sume de bani determinate, în favoarea aceluiaşi organ judiciar.
Valoarea cauţiunii se determină în raport cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului, situaţia materială şi obligaţiile legale ale acestuia, cauţiunea garantând participarea inculpatului la procesul penal şi respectarea de către acesta a obligaţiilor impuse.
Se constată că între inculpaţi a intervenit convenţia civilă încheiată între inculpaţi, la data de 27.11.2020, cu privire la consemnarea cauţiunea stabilită în sarcina inculpatului A. prin constituirea unor garanţii reale mobiliare asupra unui număr de 3 imobile, aflate în proprietatea inculpatei B., respectiv imobilul situat în Bucureşti, Şoseaua x, imobilul situat în Bucureşti, 8 şi imobilul situat în Bucureşti, Calea x.
În aceste condiţii, inculpata B. a pus la dispoziţie cele trei imobile pentru garantarea cauţiunii stabilite în sarcina inculpatului A., garanţia fiind depusă de inculpat în nume propriu şi la dispoziţia organului judiciar. Din perspectiva cadrului legislativ, legea procesual penală nu prevedere că acordul terţului cu privire la indisponibilizarea temporară a bunurilor aflate în proprietatea sa este revocabil. Astfel, în mod corect, prima instanţă a constatat că retragerea consimţământului inculpatei B. cu privire la consemnarea la dispoziţia organului de urmărire penală a celor trei imobile constituite ca şi garanţie pentru consemnarea cauţiunii stabilite inculpatului A. nu este o cerere specifică măsurilor preventive şi nu produce niciun efect în ceea ce priveşte măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune sub puterea căreia se află inculpatul A.
Prin urmare, date fiind natura juridică a cauţiunii şi împrejurarea că măsura instituită asupra bunurilor imobile nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor, se constată că este nefondată susţinerea inculpatei în sensul că a înţeles că măsura controlului judiciar pe cauţiune s-a dispus doar pentru o perioadă de 60 de zile, iar trecerea unui interval de peste 2 ani de la luarea acestei măsuri conduce la afectarea, fără temei legal, a dreptului său de proprietate asupra bunurilor imobile.
Având în vedere gravitatea faptelor prezumate a fi comise de inculpată, complexitatea cauzei şi probatoriul ce urmează a fi administrat, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că nu se justifică revocarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune, iar instanţa de fond a apreciat în mod corect că sunt întrunite atât cerinţa de proporţionalitate a măsurii cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia, cât şi condiţia necesităţii măsurii pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. (1) din C. proc. pen., motiv pentru care menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune este pe deplin justificată.
În consecinţă, din perspectiva dispoziţiilor legale incidente, precum şi a jurisprudenţei CEDO, se constată că există temeiuri care să justifice menţinerea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, în condiţiile în care măsura preventivă este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse inculpatei B. şi este necesară în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, măsura fiind în continuare rezonabilă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în baza dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata B. împotriva încheierii din data de 14 decembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata B. împotriva încheierii din data de 14 decembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2023.
GGC - ED