Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1041 din 17.02.2021 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetentei materiale si teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâţii Autoritatea Naţională Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor-ANSVSA şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Prin sentinţa civilă nr. 161 din 29 septembrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.
Investit prin declinare, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 203/2022 din 30 martie 2022, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Buzău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei având ca obiect acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor- ANSVSA şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
A constatat ivit conflictul negativ de competentă între Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a suspendat din oficiu orice judecată a cauzei conform art. 134 C. proc. civ. şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competentă conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Judecătoriei Buzău, pentru următoarele considerente:
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA la achitarea sumei de 70000 RON (respectiv 10.000 RON/luna de la data intrării în vigoare a Legii 236/2019 si până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 până la data de 24.07.2020), precum si dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora si până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei, calculate pentru fiecare perioadă (de la data scadenţei acestora până la data plăţii efectiv).
Prin cererea dedusă judecăţii, observă Înalta Curte că reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata unei sume de bani aferentă unor contracte de concesiune încheiate până la data de 24 iulie 2020.
Acţiunea în contencios administrativ subiectiv, poate avea ca obiect principal:
- anularea unui act administrativ în sensul larg al acestei noţiuni (act unilateral sau contract administrativ),
- obligarea autorităţii publice pârâte la emiterea unui asemenea act ori a altui înscris în vederea recunoaşterii unui drept sau interes legitim al reclamantului,
- obligarea autorităţii publice pârâte la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim al reclamantului,
- obligarea unei autorităţi publice la punerea în executare a unui act administrativ de autoritate emis la cererea reclamantului sau ca urmare a plângerii prealabile a acestuia.
Obiectul este unul din elementele acţiunii civile şi reprezintă pretenţia concretă a reclamantului, protecţia dreptului subiectiv sau a unui interes ce se poate realiza numai pe calea justiţiei.
Din modul de redactare al Legii nr. 554/2004, respectiv art. 1, art. 8 şi art. 18, contenciosul administrativ este un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia se analizează nu numai conformitatea actului administrativ cu legea sau cu alte acte normative ce au stat la baza emiterii lui, ci şi existenţa unei vătămări produse reclamantului într-un drept sau interes legitim.
În cazul unui litigiu de contencios administrativ ceea ce se verifică de către instanţă este dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv dacă actul contestat este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi dacă s-a produs o vătămare a unui drept sau interes legitim.
În cauză, ceea ce se urmăreşte de către reclamantă este obligarea pârâţilor la plata unei sume de bani, obligaţie asumată de către pârâte prin contractul de concesiune menţionat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
În plus, prin dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care: "Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun" legiuitorul a stabilit competenţa instanţei civile de drept comun pentru acele litigii ce decurg din executarea contractelor administrative.
În raport de aceste aspecte observă Înalta Curte că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretenţiile rezultate dintr-un contract, fie chiar de concesiune, pretenţii ce decurg din executarea contractului, drept urmare prezenta acţiune îşi are temeiul pe răspundere civilă contractuală, situaţie în care prezenta cauză are natură civilă de competenţa instanţelor de drept comun.
Pe de altă parte, împrejurarea că pârâţii au calitatea de instituţii publice, sau împrejurarea că pretenţiile solicitate derivă dintr-un contract de concesiune nu determină natura prezentului litigiu ca fiind unul de contencios administrativ. Ceea ce determină natura litigiul ca fiind de contencios administrativ este ca acesta să fie născut din emiterea sau încheierea unui act administrativ, din tăcerea administrativă ori din refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Sub aspectul instanţei competente, Înalta Curte reţine că, deşi art. 135 C. proc. civ. nu prevede soluţia învestirii prin regulatorul de competenţă a unei instanţe terţe, în cazul în care niciuna dintre instanţele între care s-a ivit conflictul nu este competentă, această soluţie se impune cel puţin în situaţia în care este vorba despre o competenţă de ordine publică.
O astfel de limitare, ar presupune, ca în acelaşi tip de cauze, născute între acelaşi tip de subiecte de drept, să fie judecate de instanţe diferite, după proceduri diferite, cu compunere diferită şi căi de atac diferite.
Ţinând seama de împrejurarea că în situaţia analizată este vorba de competenţă de ordine publică, precum şi faptul că finalitatea procedurii regulatorului de competenţă este aceea de a stabili instanţa căreia legea îi conferă competenţa de soluţionare a unei pricini, Înalta Curte urmează a constata că, în speţă, Judecătoria Buzău este instanţa căreia îi revine competenţa de a soluţiona cauza.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâţii Autoritatea Naţională Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor-ANSVSA în favoarea Judecătoriei Buzău.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2022.