Şedinţa publică din data de 17 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 27.07.2021 şi înregistrată sub nr. x/2021, reclamantul Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj RA, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (AIAS) şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, a solicitat anularea parţială a Ordinului MT nr. 7/10.01.2014 în ceea ce priveşte art. 4 alin. (1) din Ordin şi pct. 5 din Anexa la Ordin referitor la scadenţa obligaţiilor de plată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 261/2021 pronunţată la data de 25 octombrie 2021, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prescripţiei invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, ca neîntemeiată.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, ca neîntemeiată.
A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj RA, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj R.A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, iar în rejudecare a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată şi anularea în parte a Ordinului Ministerului Transporturilor nr. 7 din 10.01.2014 respectiv anularea art. 4 alin. (1) din Ordin şi anularea punctului 5 din Anexa la Ordin referitor la scadenţa obligaţiilor de plată.
În motivarea recursului, se arată că după prezentarea procedurii de distribuire a sumei de 0,275 euro/pasager îmbarcat pe aeroporturile din România din tariful pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor, punctul 5 din Anexa la OMT nr. 7/2014 încalcă art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 26/2009.
Cu privire la art. 6 din O.G. nr. 26/2009 se susţine de către recurent că legea impune în prealabil colectarea tarifului şi ulterior colectării se impune virarea acestui tarif către intimata-pârâtă Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (AIAS). Însă, prin OMT nr. 7/2014 se modifică scadenţa prevăzută de art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 26/2009 prin care se stabileşte că tariful se achită în termen de 30 zile de la emiterea deciziei de plată. Totodată, emiterea deciziei de plată nu este condiţionată de încasarea tarifului, recurentul-reclamant fiind pus în situaţia de a achita tariful anterior colectării de la compania aeriană.
Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul invocă faptul că prima instanţă nu a motivat apărările acestuia cu privire la decalarea plăţii de momentul încasării şi stabilirea unui termen de plată în raport de data emiterii deciziei de plată.
În ceea ce priveşte motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. criticile formulate vizează interpretarea şi aplicarea eronată a normelor juridice incidente cauzei. În acest sens arată că, în mod nelegal, instanţa de fond a reţinut că nu s-a modificat scadenţa pentru că art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 26/2009 nu reglementează o scadenţă.
Ceea ce se susţine în esenţă este faptul că Ordinul a modificat scadenţa stabilită prin lege, scadenţă care nu trebuie raportată exclusiv la o dată fixă (cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond) ci trebuie raportată la un anumit moment (după colectare).
Într-un alt aspect se critică faptul că, prin art. 4 alin. (1) şi pct. 5 din Anexa la OMT nr. 7/2014 s-a încălcat principiul libertăţii contractuale, prin faptul că organul administrativ stabileşte termene şi sancţiuni în cadrul unui contract încheiat între profesionişti, din care organul administrativ nu face parte.
Apreciază totodată ca fiind excesive penalităţile percepute prin pct. 5 din Anexa la OMT nr. 7/2014 în procent de 0,1% pe zi de întârziere, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti.
O ultimă critică vizează nelegala raportare de către instanţa de fond la dispoziţiile fiscale, acestea nefiind aplicabile în prezenta speţă, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011. Apreciază că raportul juridic este unul de drept privat (de drept civil) şi prin urmare se aplică regulile dobânzii civile şi în nici un caz regulile dobânzii fiscale.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (AIAS) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În esenţă, s-a susţinut, în raport de fiecare motiv de casare invocat de către recurent, că acestea sunt nefondate, soluţia instanţei de fond fiind una legală şi temeinică, cu aplicarea întocmai a normelor de drept material incidente în cauză. Totodată, hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază.
Apreciază că instanţa de fond a analizat legalitatea dispoziţiilor din Ordinul MT nr. 7/2014 în sensul verificării condiţiilor şi conformităţii acestuia cu actele normative cu forţă juridică superioară în baza cărora au fost emise.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reţine Înalta Curte că dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prevâd: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…)6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii oei numai motive străine de natura cauzei; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.".
Totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie.
Prioritar, reţine Înalta Curte că în materia contenciosului administrativ legalitatea actelor administrative se examinează prin raportare la actele normative cu forţă juridică superioară, ţinând seama de principiul legalităţii şi de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative consacrate de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Actul administrativ a cărui legalitate este criticată prin prezenta acţiune este Ordinul MT nr. 7/2014, şi face parte din categoria actelor administrative cu caracter normativ, supuse exigenţei respectării principiului ierarhiei actelor normative care presupune obligativitatea conformităţii actelor administrative cu caracter normativ cu actele normative cu forţă juridică superioară în executarea cărora se emit/adoptă.
Acest principiu este consacrat de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care, la alin. (3) al art. 4 intitulat "Ierarhia actelor normative" prevede că "Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă."
Art. 77 din Legea nr. 24/2000, statuează că actele date în executarea unui act normativ se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului.
Din analiza sistematică a prevederilor legale menţionate şi ţinând cont de principiul general al ierarhiei actelor normative, Înalta Curte reţine că ordinele cu caracter normativ, pot avea ca obiect de reglementare exclusiv modul de aplicare, de punere în executare, în concret, a legii, fără posibilitatea de a excede sfera de reglementare stabilită de legiuitor, în sensul adăugării la lege sau a modificării acesteia prin normele de aplicare.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. constituie motiv de casare/nelegalitate încălcarea prin hotărâre a normelor de drept material sau aplicarea greşită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În prezenta cauză, în legătură cu critica ce face obiectul analizei, recurentul expune în faţa instanţei de reformare faptul că prin Ordinul MT nr. 7/2014 se modifică scadenţa prevăzută de art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 26/2009 şi se stabileşte că tariful se achită în termen de 30 de zile de la emiterea deciziei de plată. Or, decizia de plată nu se corelează cu încasarea tarifului, administratorul aeroportului fiind pus în situaţia de a achita tariful anterior colectării de la compania aeriană, fără însă a arăta în mod clar, concret şi convingător care este greşeala judecătorului de primă instanţă în interpretarea ori aplicarea textelor legale incidente şi pe care acesta din urmă şi-a întemeiat soluţia.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 din O.G. nr. 26/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile
"(1) Finanţarea cheltuielilor curente, inclusiv a cheltuielilor aferente investigaţiilor privind siguranţa aviaţiei civile, precum şi a cheltuielilor de capital ale AIAS se asigură integral din venituri proprii, surse atrase, donaţii şi sponsorizări.
(2) În cazul catastrofelor aeriene, Guvernul alocă AIAS sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin bugetul Ministerului Transporturilor, pentru investigaţii privind siguranţa, inclusiv pentru recuperarea epavelor în cazul evenimentelor de aviaţie civilă.
(3) Veniturile proprii AIAS se constituie din transferul sumei de 0,275 euro/pasager îmbarcat pe aeroporturile din România din tariful pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor, din surse atrase, inclusiv în baza unor tarife aferente serviciilor prestate persoanelor fizice şi juridice, române sau străine, precum şi din donaţii şi sponsorizări. (4) Tariful pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor prevăzut la alin. (3) se colectează de către administratorii aeroporturilor şi se virează către AIAS în conformitate cu prevederile alin. (3).
(5) Sursele proprii de finanţare nu au impact asupra bugetului de stat şi nu implică mărirea tarifului deja existent.
(6) În vederea dezvoltării şi modernizării rapide impuse de standardele internaţionale AIAS poate utiliza fondurile deţinute, conform legii".
Norma legală reglementează modalitatea de constituire a veniturilor proprii, respectiv s-a prevăzut în mod expres faptul că sursele proprii ale AIAS se constituie din transferul sumei de 0,275 euro/pasager îmbarcat pe aeroporturile din România din tariful pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor, această sumă reprezentând tariful colectat de administratorii aeroporturilor şi virat AIAS.
Prin urmare se constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceste dispoziţii legale nu reglementează vreo scadenţă a tarifului pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor.
Va reţine Înalta Curte faptul că potrivit art. 3 din Ordinul nr. 7/2014 "Tariful prevăzut la art. 1 se colectează de către administratorul fiecărui aeroport civil prin includere în tariful de servicii pentru pasageri perceput de la utilizatorii aeroportului şi se distribuie de administratorul aeroportului după cum urmează: 0,275 euro/pasager îmbarcat, către Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, conform procedurii prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin".
Conform art. 4 din Ordinul nr. 7/2014 privind aprobarea tarifului pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor şi a procedurii de colectare şi distribuire a acestuia şi pentru abrogarea Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 894/2010 privind aprobarea tarifului pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor:
"(1) Administratorul fiecărui aeroport se asigură că în contractele de operare încheiate cu utilizatorii aeroportului sunt prevăzute termene de plată pentru tariful de servicii pentru pasageri, care să permită achitarea de către administratorul aeroportului, la termenul prevăzut la pct. 5 din anexă, a obligaţiei de plată faţă de Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile.
(2) Autoritatea Aeronautică Civilă Română transmite lunar Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, în baza unui protocol încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, date statistice privind traficul de pasageri pe aeroporturile din România, colectate în baza Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1089/2012 privind culegerea, analiza, centralizarea şi difuzarea datelor statistice din domeniul transportului aerian".
Prin Anexa la Ordinul nr. 7/2014 a fost reglementată procedura de distribuire a sumei de 0,275 euro/pasager îmbarcat pe aeroporturile din România din tariful pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor, respectiv:
"1. Administratorul fiecărui aeroport civil are obligaţia de a comunica Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile traficul lunar de pasageri îmbarcaţi pe aeroport, până la data de 10 a fiecărei luni pentru pasagerii îmbarcaţi în luna precedentă.
2. În baza datelor comunicate de administratorul aeroportului, Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile calculează sumele datorate lunar şi emite o decizie de plată a sumelor datorate, în temeiul art. 6 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 55/2010, pe care o comunică fiecărui administrator de aeroport în parte, în termen de 5 zile de la data comunicării traficului lunar de către administratorul aeroportului, prin poştă, fax sau e-mail.
3. Sumele datorate lunar se transformă din euro în RON, la cursul Băncii Naţionale a României din ziua în care a fost emisă decizia de plată.
4. Decizia de plată conţine obligatoriu următoarele elemente: suma datorată în RON, calculată potrivit pct. 2 şi 3, scadenţa, consecinţele neplăţii la termen, sediul Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, sediul şi denumirea debitorului, contul bancar în care urmează să se facă plata.
5. Obligaţiile de plată prevăzute în decizia de plată emisă de Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile trebuie achitate şi transferate obligatoriu de către administratorul fiecărui aeroport în parte, în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei de plată. Neplata la termenul specificat atrage aplicarea unor penalizări de 0,1% din suma prevăzută în decizie, pentru fiecare zi de întârziere la plată.
6. Eventualele diferenţe rezultate din raportări diferite ale numărului de pasageri îmbarcaţi pe aeroporturile din România se vor regulariza în luna următoare".
Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că decizia de plată este emisă în temeiul art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 26/2009, în baza datelor comunicate de administratorul aeroportului respectiv a comunicării traficului lunar de pasageri îmbarcaţi pe aeroport până la data de 10 a fiecărei luni pentru pasagerii îmbarcaţi în luna precedentă.
Este important de precizat faptul că această decizie de plată cuprinde elemente obligatorii respectiv: suma datorată, scadenţa şi consecinţele neplăţii la termen a sumei datorate şi produce efecte între administratorul de aeroport şi AIAS.
Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că între administratorul de aeroport şi utilizatorii aeroportului se încheie contractul de operare, contract ce trebuie să cuprindă şi termenul de plată pentru tariful de servicii pentru pasageri, termen de plată care să permită achitarea de către administratorul aeroportului a obligaţiei de plată faţă de AIAS.
Se observă că suma de 0,275 euro/pasager îmbarcat pe aeroporturile din România din tariful pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor este inclus în preţul biletului de avion, prin urmare achitată de fiecare pasager la momentul achiziţionării biletului de avion. Ulterior, fiecare utilizator al aeroportului trebuie să vireze suma aferentă către aeroport, iar acesta către AIAS.
În acest context, contractul încheiat între administratorul de aeroport şi utilizatorii aeroportului va produce efecte doar între aceste părţi, administratorul de aeroport având obligaţia ca în contractele încheiate să fie stabilit şi termenul de plată a tarifului de servicii pentru pasageri.
În condiţiile în care cota-parte de 0,275 euro/pasager este deja colectată de la fiecare pasager ce achiziţionează un bilet de avion, utilizatorii aeroportului au obligaţia achitării acesteia către administratorul aeroportului.
Împrejurarea că acest tarif nu este colectat de către administratorul aeroportului de la utilizatorii aeroportului nu poate determina o alta scadenţă a obligaţiei de plată către AIAS a administratorului aeroportului faţă de cea stabilită prin pct. 5 din Anexa la Ordinul nr. 7/2014 atâta vreme cât obligaţia de colectare a tarifului pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor aparţine administratorului aeroportului. Prin urmare, acesta trebuie să ia toate măsurile pentru atingerea acestui rezultat, iar una dintre ele a fost identificată de pârâtul MT ca fiind cea prevăzută de art. 4 alin. (1) corelativ cu pct. 5 din Anexa la Ordinul MT 7/2014
Raportat la aceste considerente, critica referitoare la faptul că decizia de plată nu se corelează cu încasarea venitului este nefondată şi nu poate fi primită.
Nici critica referitoare la faptul că prin art. 4 alin. (1) şi pct. 5 din Anexa la OMT nr. 7/2014 s-a încălcat principiul libertăţii contractuale, în sensul că organul administrativ stabileşte termene şi sancţiuni în cadrul unui contract încheiat între profesionişti, contract din care organul administrativ nu face parte, nu poate fi primită.
Ca orice contract şi contractul încheiat între administratorul aeroportului şi utilizatorii aeroportului presupune autonomia de voinţă a părţilor şi îi este aplicabil principiul libertăţii contractuale. Împrejurarea că prin dispoziţiile pct. 5 din Anexa la Ordinul nr. 7/2014 s-a reglementat un termen de 30 de zile de plată a tarifului de 0,275 euro/pasager de către administratorul aeroportului nu afectează principiul libertăţii contractuale, dimpotrivă această normă vine să protejeze recurentul reclamant în relaţia contractuală a acestuia cu utilizatorii aeroportului, acordându-i posibilitatea să prevadă termene de plată pentru tariful de servicii pentru pasageri.
Cât priveşte critica referitoare la cuantumul de 0,1% pe zi de întârziere al penalităţilor percepute prin pct. 5 din Anexa la OMT nr. 7/2014, Înalta Curte va reţine caracterul nefondat al acesteia.
Potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004 autoritatea publică este definită ca fiind "orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică".
Conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 26/2009 "AIAS este autoritatea unică în domeniul investigaţiilor şi analizelor privind siguranţa aviaţiei civile la nivel naţional cu atribuţii în organizarea, conducerea, coordonarea, controlul şi efectuarea investigaţiilor privind siguranţa aviaţiei civile, în conformitate cu Codul aerian al României, regulamentele europene, precum şi cu alte acte normative aplicabile domeniului de activitate al AIAS, în scopul determinării faptelor, cauzelor şi împrejurărilor care au dus la producerea evenimentelor de aviaţie civilă şi emiterea de recomandări pentru siguranţa aviaţiei civile, în scopul prevenirii producerii evenimentelor de aviaţie civilă ..."
În raport de aceste dispoziţii legale, rezultă ca în prezenta cauză ne aflăm în faţa unui raport de putere publică în cadrul căruia autoritatea publică pentru a se asigura în ceea ce priveşte executarea obligaţiilor stabilite prin lege va percepe penalităţile de întârziere stabilite prin lege.
S-a susţinut ca fiind excesiv cuantumul penalităţilor de întârziere prin raportare la dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, critică ce nu poate fi primită.
Potrivit art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011 "(1)În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, dobânda nu poate depăşi dobânda legală cu mai mult de 50% pe an"
Totodată, art. 1 din O.G. nr. 13/2011 stabileşte că "(1)Părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti".
Prin urmare, O.G. nr. 13/2011 este aplicabil raporturilor juridice contractuale, şi nu raportului juridic de drept administrativ.
Din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. s-a criticat hotărârea pe considerentul că prima instanţă nu a motivat apărările recurentului cu privire la decalarea plăţii de momentul încasării şi stabilirea unui termen de plată în raport de data emiterii deciziei de plată.
Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu are incidenţă în cauză, motivarea judecătorului de fond răspunzând adecvat la toate aspectele invocate de reclamant în cererea introductivă de instanţă, respectiv a arătat faptul că administratorul de aeroport are obligaţia să colecteze tariful pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor ce este perceput de la utilizatorii aeroportului prin includerea acestuia în tariful de servicii pentru pasageri, iar acesta trebuie să ia toate măsurile pentru atingerea acestui rezultat.
Pe de altă parte, motivul de recurs invocat nu are în vedere analizarea expresă de către judecător a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept expuse de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune, iar nemulţumirea părţii faţă de soluţia judecătorului cu privire la pretenţiile deduse judecăţii, nu atrage automat concluzia viciului nemotivării.
Înalta Curte reaminteşte că exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Potrivit acestui text de lege, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de fond de a motiva sentinţa pe care a pronunţat-o priveşte, în esenţă, arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a pronunţat soluţia criticată în recurs, criterii legale pe care sentinţa recurată le îndeplineşte. În repetate rânduri, instanţa supremă a subliniat faptul că motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent, astfel cum s-a şi întâmplat în prezenta cauză. Totodată, este necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Aşadar, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Prin urmare, Înalta Curte constată că toate susţinerile şi criticile recurentei reclamante sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj R.A. împotriva sentinţei civile nr. 261/2021 din 25 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal,
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2023.