Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 876/2023

Decizia nr. 876

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2023

Asupra cererii de completare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Decizia pronunţată în recurs

Prin decizia nr. 5963 din data de 9 decembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia inadmisibilităţii recursului incident invocată din oficiu, şi a respins ca inadmisibil recursul incident declarat de recurenta pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 243 din 21 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă Parohia Romano Catolică Vladimirescu împotriva sentinţei civile nr. 243 din 21 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Cererea de completare a dispozitivului deciziei pronunţate în recurs

Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2022 în dosarul nr. x/2021, intimata pârâtă Comuna Vladimirescu a solicitat completarea deciziei pronunţate în recurs, în sensul obligării recurentei Parohia Romano Catolică Vladimirescu la plata cheltuielilor de judecată efectuate în această cale de atac, în cuantum de 2500 RON, constând în onorariu avocat conform dovezilor depuse la dosarul cauzei.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de completare a deciziei pronunţate în recurs

Examinând cererea formulată de intimata reclamantă, în raport cu actele dosarului şi dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că este întemeiată, motiv pentru care o va admite, pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 444 alin. (1) din C. proc. civ.: "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casare cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare".

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite cerinţele textului de lege sus-menţionat, cheltuielile de judecată efectuate de intimată în calea de atac a recursului, în cuantum de 2500 RON reprezentând onorariu avocat, fiind solicitate şi dovedite aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, respectiv factura fiscală şi ordinul de plată a onorariului de avocat, însă instanţa a omis a se pronunţa asupra acestei cereri.

Cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de partea din vina căreia s-a promovat acţiunea. Principiul enunţat este consacrat, în mod expres, în art. 453 C. proc. civ. care dispune: "(1) Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", normă juridică în temeiul căreia Înalta Curte va obliga partea care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 RON reprezentând onorariu de avocat.

4. Soluţia pronunţată asupra cererii de completare a deciziei

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 444 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea privind completarea dispozitivului deciziei pronunţate în recurs, în sensul obligării recurentei reclamante Parohia Romano Catolică Vladimirescu la plata către intimata pârâtă Comuna Vladimirescu a cheltuielilor de judecată în sumă de 2500 RON constând în onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de completare a dispozitivului formulată de intimata – pârâtă Comuna Vladimirescu.

Dispune completarea Deciziei nr. 5963 din 09 decembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021

Obligă recurentul-reclamant Parohia Romano-Catolică Vladimirescu şi recurentul-pârât Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România la plata către intimata-pârâtă Comuna Vladimirescu a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2023.