Şedinţa publică din data de 17 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub nr. x/2021, reclamanta A. (în faliment), în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 258/26.11.2020 privind soluţionarea contestaţiei formulată de A. - în faliment, înregistrată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. x/26.05.2015 şi reînregistrată sub nr. x/04.08.2020, prin care solicită ca, prin decizia ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei nr. 258/26.11.2020 şi obligarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să soluţioneze pe fond contestaţia împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/02.04.2015 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/02.04.2015 de către organele de inspecţie fiscal din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Hunedoara pentru suma totală de 9.105.816 RON.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 182/2021 pronunţată la data de 19 octombrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea ca nefondată.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A. (în faliment) prin lichidator judiciar B.., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi reţinând cauza spre rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Susţine recurenta că, în raport de dispoziţiile art. 281 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, instanţa de fond nu s-a pronunţat, nu a constatat dacă soluţia adoptată de către organul fiscal este nelegală şi/sau netemeinică, şi nu s-a pronunţat asupra raportului juridic fiscal.
Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţine recurenta-pârâtă că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât prima instanţă nu a reţinut starea de faliment în care se afla contestatoarea.
Arată în acest sens, că în mod eronat, instanţa de fond reţine culpa lichidatorului judiciar în neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 252 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 31/1990 însă nu reţine faptul că, la data de 13.10.2020 C.. nu mai reprezenta societatea contestatoare şi ca atare nu mai avea calitatea de a răspunde solicitării emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestatiilor, nu mai avea calitatea de a se pronunţa cu privire la menţinerea sau nu a contestatiei formulate de societatea contestatoare A.
Având în vedere faptul că societatea contestatoare se afla în procedura de faliment prevăzută de Legea nr. 85/2014, în mod eronat instanţa de fond a reţinut doar dispoziţiile Legii nr. 31/1990, privind societăţile. Prevederile Legii nr. 85/2014 reprezintă legea specială aplicabilă, iar Legea nr. 31/1990 constituie dreptul comun în materia societăţilor.
O altă critică vizează faptul că, în mod eronat prima instanţă reţine faptul că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestatiilor, nu a cunoscut numirea noului lichidator judiciar, în condiţiile în care solicitarea de numire a unui nou lichidator judiciar a fost formulată chiar de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin AJFP Hunedoara, iar decizia nr. 272/2018 din data de 13.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost publicată în BPI nr. 19133/11.10.2018 şi comunicată Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. s-a invocat nulitatea acestui motiv de recurs întrucât recurenta-reclamantă nu a arătat normele de procedură încălcate.
Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. solicită respingerea recursului ca nefondat, soluţia instanţei de fond nu prezintă vicii, fiind una legală şi temeinică, cu aplicarea întocmai a normelor de drept material incidente în cauză.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Se reţine că prin Decizia nr. 258/26.11.2020 emisă de pârâta ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, s-a respins contestaţia formulată de reclamanta A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/2015 pentru neîndeplinirea condiţiilor procedurale la reluarea soluţionării contestaţiei.
Curtea de Apel Alba Iulia a respins contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 258/26.11.2020 ca fiind nefondată.
Constată Înalta Curte că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.
Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, sub aspectul motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, pentru a se reţine incidenţa acestui motiv de nelegalitate, trebuia ca instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, să fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Verificând sentinţa recurată prin prisma acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte, contrar susţinerii recurentei reclamante, constată ca nu au fost identificate elemente care să conducă la concluzia că instanţa de fond a încălcat reguli de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
În cadrul acestui motiv de casare, recurenta reclamantă a formulat critici referitoare la încălcarea prevederilor art. 281 alin. (7) Codul de procedură fiscală în sensul că instanţa de fond nu s-a pronunţat, nu a constatat dacă soluţia adoptată de către organul fiscal este nelegală şi/sau netemeinică, nu s-a pronunţat şi asupra fondului raportului juridic fiscal.
Cu privire la presupusa încălcare a prevederilor 281 alin. (7) Codul de procedură fiscală, Înalta Curte reţine că potrivit art. 281 alin. (1), alin. (2) şi alin. (7) Codul de procedură fiscală "(1)Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
(…)
(7) În situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a respins contestaţia de către organul fiscal fără ca acesta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal, dacă instanţa constată că soluţia adoptată de către organul fiscal este nelegală şi/sau netemeinică, se va pronunţa şi asupra fondului raportului juridic fiscal".
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că instanţa de fond se va pronunţa şi asupra fondului raportului juridic fiscal în situaţia în care se constată de către instanţa de judecată că decizia prin care s-a respins contestaţia de către organul fiscal fără ca acesta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal este nelegală şi/sau netemeinică.
Or, în cauză Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că soluţia adoptată de organul fiscal prin Decizia atacată nr. 258/26.11.2020 este legală, astfel că instanţa de fond nu se putea pronunţa asupra raportului juridic fiscal.
În acest context, Înalta Curte constată că nu este incident, din acest punct de vedere, motivul de casare reglementat de legiuitor sub pct. 5 al art. 488 alin 1 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere faptul că prima instanţă a făcut o interpretare şi o aplicare corectă dispoziţiilor legale incidente cauzei
Ceea ce se critică prin cererea de recurs vizează faptul că instanţa de fond nu a reţinut că fostul lichidator judiciar C. nu mai reprezenta societatea contestatoare şi ca atare nu mai avea calitatea de a răspunde solicitării emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestatiilor, nu mai avea calitatea de a se pronunţa cu privire la menţinerea sau nu a contestatiei formulate de societatea contestatoare A., şi totodată că instanţa de fond a reţinut aplicabilitatea în cauză doar a dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 fără să reţină că recurenta se afla şi se află în procedura de faliment prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/2014.
Criticile formulate nu pot fi primite.
Necontestat, legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă nr. 85/2014 este lege specială, însă în cauză relevante sunt normele juridice referitoare la opozabilitatea faţă de terţi a menţiunilor privind calitatea de reprezentant a societăţii debitoare A., norme juridice ce se aplică cu prioritate.
Potrivit prevederilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 "După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care îi va conduce şi activitatea de afaceri, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor/membrilor".
Norma juridică antereferită trebuie interpretată coroborat cu dispoziţiile art. 252 alin. (1) şi art. 252 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 legea societăţilor precum şi cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului (forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate nr. 258/26.11.2020).
Astfel, potrivit art. 252 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 31/1990
"(1) Pentru lichidarea şi repartizarea patrimoniului social, chiar dacă în actul constitutiv se prevăd norme în acest scop, sunt obligatorii următoarele reguli:
a) până la preluarea funcţiei de către lichidatori, administratorii şi directorii, respectiv membrii directoratului, continuă să-şi exercite atribuţiile, cu excepţia celor prevăzute la art. 233;
b) actul de numire a lichidatorilor, menţionând puterile conferite acestora sau sentinţa care îi ţine locul, precum şi orice act ulterior care ar aduce schimbări cu privire la persoana lor sau la puterile conferite trebuie depuse, prin grija lichidatorilor, la oficiul registrului comerţului, pentru a fi înscrise de îndată şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
(2) Numai după îndeplinirea formalităţilor de la alin. (1) lichidatorii vor depune semnătura lor în registrul comerţului şi vor exercita această funcţie".
Iar potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului:
"(1) Înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicaţie, acolo unde legea dispune astfel.
Coroborând aceste dispoziţii legale rezultă că desemnarea noului lichidator judiciar devine opozabilă terţilor doar după înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunilor privind desemnarea sa.
În acest context, corect a reţinut instanţa de fond că deşi noul lichidator B. avea cunoştinţă de desemnarea sa în calitate de lichidator judiciar al recurentei reclamante încă din data de 15.10.2018 conform adresei emisă de Tribunalul Hunedoara, nu a făcut demersurile stabilite de lege în sarcina acestuia de a depune actul de numire, în speţă Decizia nr. 272/2018 a Curţii de Apel Alba Iulia la Registrul Comerţului, pentru a fi înscrisă de îndată şi publicată în Monitorul Oficial.
Prin urmare, culpa în neefectuarea demersurilor necesare opozabilităţii faţă de terţi a desemnării noului lichidator judiciar aparţine lichidatorului judiciar B., care nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile stabilite prin lege.
Nici critica referitoare la faptul că organul fiscal avea cunoştinţă despre desemnarea practicianului în insolvenţă B. în calitate de lichidator judiciar nu poate fi primită, în condiţiile în care la data soluţionării contestaţiei fiscale, respectiv la data de 26.11.2020, potrivit informaţiilor furnizate de ORC, C. figura ca lichidator judiciar al societăţii recurente, nefiind operate noile modificări, aşa cum a în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Prin urmare, instanţa constată că toate susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A.-în faliment, prin lichidator judiciar B.. împotriva sentinţei nr. 182/2021 din 19 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2023.