Şedinţa publică din data de 16 februarie 2022
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), anularea Hotărârii Consiliului Superior al CECCAR nr. 466/06.06.2018, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul CECCAR a invocat excepţia lipsei de interes a acţiunii, iar prin note de şedinţă, reclamantele au invocat, în raport de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a Hotărârii Conferinţei naţionale din 14 aprilie 2018 de votare a Consiliului superior.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 53 din 28 mai 2019, Curtea de Apel Suceava:
- a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, ca nefondată;
- a respins excepţia de nelegalitate, invocată de reclamante, ca inadmisibilă;
- a respins cererea de modificare şi completare a acţiunii, ca inadmisibilă;
- a respins, ca nefondată, excepţia lipsei de interes invocată de pârât;
- a admis acţiunea reclamantelor A. şi B.;
- a anulat Hotărârea nr. 466/06.06.2018 emisă de pârâtul CECCAR şi publicată în Monitorul Oficial al României nr. 517/2018.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 53 din 28 mai 2019 pronunţată de instanţa de fond, pârâtul Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) a formulat recurs principal, iar reclamantele A. şi B. au formulat recurs incident.
3.1. Recurentul-pârât Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) şi-a întemeiat recursul principal pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului său, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
O primă critică adusă sentinţei atacate vizează greşita respingere a excepţiei lipsei de interes a reclamantelor în formularea acţiunii. În opinia recurentului, respingerea excepţiei este consecinţa interpretării şi aplicării greşite a legii. Aceasta, deoarece simpla calitate de participant la AGE declarată nestatutară, menţionată de prima instanţă în considerente, nu este în măsură să dovedească interesul concret dat de o "vătămare" indicată/precisă, reglementată de art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv de folosul efectiv, practic şi imediat, necesar pentru admiterea cererii de anulare în sensul art. 32, art. 33 din C. proc. civ.
Îndeplinirea unei cerinţe sine qua non, cum este interesul, se indică şi se apreciază în concret.
Nici art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, evocat de prima instanţă, nu este în măsură să probeze interesul, ci eventual calitatea procesuală a unui participant care pretinzând o anume vătămare prin declararea ca nestatutară a hotărârii AGE (ce face obiectul cauzei) şi invocând un folos imediat, efectiv, concret (în a cărui lipsă partea reclamantă ar suferi) prin anularea actului contestat, a formulat acţiunea.
Interesul este distinct de calitatea procesuală şi nu întotdeauna se suprapun/confundă.
O a doua critică adusă sentinţei atacate vizează soluţia dată pe fondul cauzei, respectiv soluţia de anulare a Hotărârii CS nr. 18/466/06.06.2018 ca fiind insuficient motivată, apreciind instanţa de fond că motivarea nu poate fi confirmată şi întregită pe deplin de alte acte aflate în legătură cu actul contestat.
Această soluţie este nelegală. Contrar celor reţinute de prima instanţă, hotărârea contestată conţine un minimum de motivare care să permită controlul celor îndreptăţiţi şi organelor abilitate.
Observând temeiul legal şi natura Hotărârii nr. 18/466/2018 criticate, respectiv contextul juridic în care intervine precum şi specificul Corpului profesional în reglementările căruia nu sunt impuse cerinţe privind structura şi conţinutul hotărârilor pe care le adoptă în activitatea sa, se constată că hotărârea îndeplineşte criteriile de legalitate care permit controlul asupra sa.
Astfel, în debutul hotărârii criticate sunt indicate temeiurile care dau dreptul organului de conducere central Consiliul Superior de a lua decizia, între care art. 17 parag. al doilea din ROF, art. 27 alin. (1) şi art. 32 din Ordonanţă, care trimit la atribuţia acestuia de a coordona activitatea din teritoriu. De asemenea, este arătat motivul adoptării hotărârii, cu consecinţa revocării deciziei filialei nr. 18/87 din 7 mai 2018, respectiv nestatutaritatea. Totodată, potrivit art. 17 din ROF CECCAR, "Deliberările Consiliului superior au caracter strict secret; hotărârile sunt date publicităţii în revista edictată de Corp şi/sau pe site-ul Corpului. Hotărârile de interes general se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".
În opinia recurentului-pârât, o asemenea hotărâre permite exercitarea controlului judiciar al instanţei de judecată în sensul de a verifica dacă există motive prealabile adoptării de măsuri, conform prevederilor ar. 34 alin. (1) din O.G. nr. 65/1994, pct. 109 din ROF CECCAR şi pct. 113 din acelaşi ROF.
Măsurile pe care le ia Consiliul Superior (ori celelalte organe de conducere ale Corpului profesional) pentru a asigura optima desfăşurare a activităţii Corpului, conform atribuţiilor sale, nu sunt unele intempestive ci se întemeiază de fiecare dată pe o procedură prealabilă constând în analize/propuneri ale direcţiilor de specialitate ale Corpului, concretizate în Notele şi Rapoartele supuse aprobării Consiliului.
Hotărârea CS nr. 18/466/2018 împreună cu documentele care o fundamentează, supuse analizei Consiliului Superior, permit analiza realităţii nestatutarităţii AGE filialei CECCAR Suceava, respectiv a legalităţii actului administrativ contestat.
La dosarul cauzei există documentele care întregesc motivarea, dovedesc faptul că există motivarea care să permită controlul judecătoresc, confirmând legalitatea Hotărârii nr. 18/466/2018 din toate punctele de vedere, respectiv: Procesul-verbal nr. x/07.05.2018 ale AGE întocmit de filiala Suceava, care demonstrează nestatutaritatea şi faptul că Hotărârea nr. 18/87/07.05.2018 a AGE s-a adoptat în adunarea (din 07.05.2018) pentru care nu au fost îndeplinite condiţiile de validitate prevăzute de art. 34 din O.G. nr. 64/1994; Hotărârea nr. 18/86/12.04.2018 a Consiliului filialei CECCAR Suceava, de aprobare a convocării AGE pentru data de 07.05.2018, care s-a adoptat în condiţii de nestatutaritate, în consecinţă AGE din 07.05.2018 fiind la rându-i viciată; Nota nr. x/04.05.2018 şi Nota nr. x/24.05.2018 întocmite de Direcţia juridică, resurse umane şi achiziţii a Corpului profesional, care dovedesc că, în data de 28 martie 2018, s-a ţinut Adunarea generală anuală a filialei Suceava, precum şi ordinea de zi a adunării; Ordinea de zi a AGE din 07.05.2018 (publicată luni, 16 aprilie 2018, în www.x.ro) care, în esenţă, privea analiza activităţii consiliului filialei şi validarea hotărârilor emise de acesta; e-mailurile membrilor Consiliului Superior al CECCAR din data de 06.06.2018, prin care îşi exprima acordul, cu referire în mod special la Nota nr. x/24.05.2018 care conţinea analiza completă a situaţiei de nestatutaritate cunoscută de toţi membrii şi propunerea concretă în legătură cu nelegalitatea AGE din 07.05.2018.
Soluţia primei instanţe omite faptul că toate hotărârile Corpului, fie la nivel teritorial (cazul filialei CECCAR Suceava), fie la nivel central (cazul Consiliului Superior), indiferent de obiect, se motivează prin indicarea în conţinutul actelor a algoritmului urmat (indicarea temeiului de drept raportat la împrejurarea esenţială de fapt), având la bază rapoartele/notele direcţiilor de specialitate întocmite anterior şi dezbaterile membrilor care adoptă hotărârea (cum este situaţia hotărârii contestate în cauza de faţă).
De asemenea, în doctrină s-a statuat că un act administrativ individual nu este constrâns din punct de vedere legal să îmbrace o anumită formă, în afara celei scrise, ca principiu al actelor administrative (A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, ed. a 4-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, pg. 52). În plus, nici O.G. nr. 65/1994 nu cuprinde dispoziţii cu caracter special referitoare la forma actelor administrative individuale emise de CECCAR.
Nici jurisprudenţa naţională, nici cea europeană nu stabilesc condiţii de formă pentru prezentarea motivării actului administrativ. Jurisprudenţa a arătat că amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz.
Aşadar, interpretarea pe care reclamantele doresc să o impună, în sensul în care o hotărâre se consideră motivată doar pentru că în textul acesteia nu sunt inserate şi textele actelor suport care motivează şi fundamentează hotărârea, aceasta fiind în opinia acestora singura formă de prezentare a unui act administrativ individual, nu este susţinută nici de doctrină, şi nici de jurisprudenţă, practic neexistând prevedere legală explicită care să stabilească o anume formă de prezentare a actului administrativ individual.
3.2. Recurentele-reclamante A. şi B. şi-au întemeiat recursul incident pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei atacate, în ceea ce priveşte soluţiile pronunţate asupra necompetenţei legale a Consiliului superior de a constata nestatutaritatea şi a excepţiei de nelegalitate a Hotărârii Conferinţei naţionale din 14 aprilie 2018 de votare a Consiliului superior, cu consecinţa rejudecării şi anulării Hotărârii Consiliului superior nr. 18/466 şi în raport de aceste motive.
În motivarea căii de atac exercitate reclamantele au susţinut următoarele:
În soluţionarea fondului cauzei, prima instanţă a dispus în mod nelegal respingerea criticilor reclamantelor în ceea ce priveşte inexistenţa competenţei Consiliului superior de constatare a unei aşa-zise nestatutarităţi a unei Adunări de filială, soluţia instanţei sub acest aspect fiind dată cu încălcarea legii şi prin adăugarea la lege.
Instanţa de recurs este chemată să constate că din niciunul din temeiurile de drept invocate de către pârât în preambulul hotărârii nr. 18/466 nu se poate identifica dreptul ori competenţa Consiliului superior de a constata aşa-numita nestatutaritate a unei Adunări generale a unei filiale.
De altfel, nici măcar emitentul actului contestat - Consiliul superior nu a fost în măsură să identifice un text legal care să îi confere expres această competenţă, dispoziţiile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 65/1994 de care se prevalează acesta, fiind elocvente în acest sens, respectiv, acestea conferă Consiliului superior atribuţia de coordonare a activităţii judeţene.
Actul administrativ trebuie să îndeplinească, la emiterea sa, o serie de condiţii pentru a i se recunoaşte existenţa legală, una dintre condiţiile esenţiale de valabilitate a actelor administrative fiind aceea a competenţei autorităţii emitente.
Exercitarea competenţei nu se poate realiza decât în condiţiile şi limitele prevăzute de lege. De asemenea, spre deosebire de dreptul privat, unde este aplicabilă regula qui potest maius, potest et minus, în dreptul public această regulă nu îşi găseşte aplicabilitatea.
Astfel, instituţiile şi autorităţile publice nu pot exercita decât competenţele expres stabilite prin lege. Or, coordonarea nu echivalează în sfera dreptului public cu atribuţia de anulare, desfiinţare sau constatare a unei nestatutarităţi.
În lipsa unui text expres prevăzut de lege care să ofere pârâtului acest drept ori o competenţă de a constata sau dispune nestatutaritatea unei hotărâri emisă de filială, intimatul nu poate pretinde că hotărârea nr. 18/466 este emisă cu respectarea legii.
Cercetând preambulul hotărârii anulate, se constată că cele două temeiuri de drept indicate sunt art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 65/1994 ("Organele de conducere ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi sunt: Conferinţa naţională, Consiliul superior al Corpului şi Biroul permanent al Consiliului superior.") şi art. 32 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 65/1994 ("Consiliul superior are următoarele atribuţii: alege dintre membrii săi 5 vicepreşedinţi ai Consiliului superior"). Niciunul din acestea nu stabileşte ori recunoaşte competenţa pretinsă de pârât.
Câtă vreme legea de organizare nu prevede o astfel de competenţă, niciun articol din actul administrativ care pune în aplicare legea, respectiv Regulamentul de organizare şi funcţionare, nu poate stabili competenţe suplimentare prin adăugarea la lege.
În ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate invocată, prima instanţă a reţinut nelegal că reclamantele nu au demonstrat că actul contestat este emis în aplicarea actului faţă de care s-a ridicat excepţia de nelegalitate, respectiv că reclamantele nu au indicat ce elemente ţin de necesitatea soluţionării excepţiei pentru soluţionarea fondului cauzei.
Or, chiar reclamantele au susţinut că actul administrativ în cauză este emis de un organ care funcţionează cu nerespectarea legii ca urmare a faptului că a fost ales şi este constituit cu încălcarea legii şi că alegerea şi constituirea acestui organ a fost dispusă printr-o hotărâre faţă de care reclamantele au invocat excepţia de nelegalitate.
Legătura dintre cele două, aşadar, este una intrinsecă, dovedită prin simpla existenţă a Consiliului superior în competenţa stabilită prin hotărârea faţă de care se ridică excepţia de nelegalitate.
Tocmai hotărârea faţă de care se ridică excepţia de nelegalitate este cea care stă la baza funcţionării şi constituirii Consiliului superior, acelaşi Consiliu superior a cărei hotărâre reclamantele au solicitat a fi anulată.
Cu alte cuvinte, chiar în baza hotărârii faţă de care se ridică excepţia de nelegalitate este emisă de către Consiliul superior hotărârea a cărei anulare a fost solicitată.
În aceste condiţii, este limpede că sunt îndeplinite condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
În continuare se reia prezentarea argumentelor invocate în faţa instanţei de fond care susţin excepţia de nelegalitate invocată.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Prin întâmpinare, recurentele-reclamante A. şi B. au solicitat respingerea recursului principal, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de pârât.
4.2. Prin întâmpinare, recurentul-pârât Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) a solicitat respingerea recursului incident, ca nefondat, apreciind în esenţă că din perspectiva criticilor formulate de reclamante, hotărârea instanţei de fond este legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
II.1. Analizând mai întâi recursul principal declarat de recurentul-pârât Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (C.E.C.C.A.R.), Înalta Curte îl constată nefondat pentru următoarele argumente:
Criticile formulate împotriva sentinţei de fond, din perspectiva modului de soluţionare a excepţiei lipsei de interes a reclamantelor, vor fi respinse, ca neîntemeiate.
În mod corect prima instanţă a respins excepţia lipsei de interes a reclamantelor în formularea acţiunii, constatând în esenţă că, din analiza coroborată a art. 32 din C. proc. civ. şi art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, interesul de a acţiona al reclamantelor se justifică prin invocarea unei vătămări.
Înalta Curte constată, similar instanţei de fond, că reclamantele justifică un interes în anularea Hotărârii nr. 18/466/06.06.2018 emisă de C.E.C.C.A.R. prin Consiliul superior, având în vedere că hotărârea considerată nestatutară de către C.E.C.C.A.R. este emisă şi vizată de reclamantele din cauză, în calitate de preşedinte şi vicepreşedinte a Consiliului filialei C.E.C.C.A.R. Suceava, calitate în care acestea au participat în cadrul Adunării generale extraodinare a filialei Suceava care a adoptat respectiva hotărâre.
Prin calea de atac exercitată, pârâtul a criticat hotărârea instanţei de fond şi din perspectiva soluţiei ei de anulare a hotărârii nr. 18/466 din 06.06.2018 a Consiliului superior al CECCAR considerând că actul administrativ supus analizei de legalitate este motivat corespunzător, aspect care rezultă din documentaţia care a stat la baza acestuia, neexistând vreun text de lege care să stabilească limitele unei motivări adecvate a actului administrativ.
Criticile pârâtului sub acest aspect sunt nefondate, de asemenea.
În raport de soluţia primei instanţe şi Înalta Curte apreciază că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a motiva în fapt şi în drept actul administrativ contestat.
Necesitatea motivării în fapt şi în drept, într-o măsură suficientă şi de natură a permite mai apoi exercitarea neîngrădită a controlului judiciar al instanţei de judecată, a fost statuată cu valoare de principiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte are în vedere că motivarea actului administrativ constituie o veritabilă condiţie de legalitate a acestuia, o garanţie împotriva conduitei arbitrare şi a excesului de putere al autorităţilor publice, menită să ofere destinatarilor lui ori terţilor interesaţi o informare corectă asupra treburilor publice şi asupra problemelor de ordin personal, iar instanţei să permită efectuarea unui control de legalitate adecvat.
Motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să permită instanţei efectuarea revizuirii actului. În acelaşi sens, în Cauza C - 509/1993 s-a reţinut că o detaliere a motivelor este necesară şi atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere, întrucât motivarea conferă actului transparenţa, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat.
Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competenţa emitentului, ci trebuie să conţină elemente de fapt şi de drept concrete pentru a putea realiza scopul ambivalent anterior expus.
Motivarea actului administrativ este o obligaţie generală a autorităţii emitente, însă se impune cu atât mai mult cu cât prin acest act se modifică sau se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective.
Considerentele deciziei administrative, mai ales aspectele de fapt, se pot regăsi şi în actele care atestă operaţiuni administrative anterioare deciziei, care în ansamblul precedurii derulate premerg, pregătesc şi fundamentează actul decizional.
Actul administrativ atacat, aşa cum reţine în mod just judecătorul fondului, enumeră în mod formal o serie de texte de lege, fără a face nici măcar referiri vagi la motivele în fapt şi în drept care au condus la luarea deciziei. Care sunt elementele de nestaturitate identificate în privinţa AGE a filialei CECCAR Suceava din data de 7 mai 2018, pe baza cărora s-a hotărât revocarea în tot a Hotărârii nr. 18/87 din 7 mai 2018 emisă de AGE a filialei CECCAR Suceava nu rezultă din cuprinsul actului administrativ analizat, nefiind astfel în măsură, prin pretinsele sale considerente, aşa cum s-a arătat în precedent, ca destinatarii lui să poată realiza care sunt elementele factuale care au determinat decizia administrativă cauzatoare de prejudicii pentru ei, şi pe care să le poată combate, în exerciţiul dreptului lor la apărare, şi nici instanţa de a face un control de legalitate corespunzător.
Nu sunt identificate în cuprinsul acestui act administrativ alte acte sau operaţiuni administrative care îl preced şi fundamentează, care să fie de natură per relationem să suplinească lipsa considerentelor.
Împrejurarea că la dosarul cauzei, în faza judecăţii în fond, au fost depuse de pârât mai multe înscrisuri (rapoarte şi note ale direcţiilor de specialitate întocmite anterior şi procesul-verbal privind dezbaterile membrilor care au adoptat hotărârea), nu este de natură a complini lipsurile sesizate, de vreme ce actul în sine nu se întemeiază pe conţinutul şi constatările lor.
Prin urmare, recursul pârâtului este nefondat şi va fi respins în consecinţă.
II.2. Analizând recursul incident declarat de recurentele-reclamante A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe, Înalta Curte îl constată fondat pentru următoarele argumente:
Reclamantele au criticat hotărârea instanţei de fond atât din perspectiva soluţiei de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate invocate cât şi pentru nereţinerea ca motiv de anulare a hotărârii nr. 18/466 din 6 iunie 2018 a Consiliului superior al CECCAR a necompetenţei acestui organism de a constata nestatutaritatea AGE a filialei Suceava.
Criticile referitoare la necompetenţa Consiliului superior al CECCAR de a constata nestatutaritatea AGE a filialei Suceava se circumscriu unui recurs împotriva considerentelor hotărârii atacate conform art. 461 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că instanţa de fond a anulat actul administrativ dedus analizei sale de legalitate, însă pentru un alt motiv de nelegalitate invocat de reclamante, astfel că o cale de atac exercitată împotriva dispozitivului era lipsit de interes. Astfel, analiza instanţei de control judiciar se va circumscrie unei asemenea căi de atac, urmând a se verifica dacă prin considerentele hotărârii atacate s-au dat dezlegări unor probleme de drept care sunt greşite în aspectele criticate, în sensul art. 461 alin. (2) C. proc. civ.
Procedând la analiza acestei căi de atac şi a criticilor invocate, se constată că instanţa de fond a respins motivul de nelegalitate referitor la necompetenţa Consiliului superior al CECCAR de a constata nestatutaritatea Adunării generale extraordinare a filialei Suceava, considerând în esenţă că are asemenea competenţe, întrucât atribuţia esenţială a Consiliului Superior este aceea de a coordona şi, implicit, de a lua măsurile necesare asupra structurilor din teritoriu ale corpului, pentru optima desfăşurare a activităţii acestuia, atribuţii exercitate întocmai prin emiterea hotărârii atacate.
Instanţa de control judiciar nu poate împărtăşi un asemenea raţionament.
Aşa cum susţine şi pârâtul prin întâmpinare Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România este o persoană juridică de drept privat asimilată autorităţilor publice întrucât a primit gestiunea unui serviciu public naţional devenind, astfel, de utilitate publică, statut recunoscut la nivel legal prin O.G. nr. 65/1994.
Pârâtul prin organele sale reprezentative, în calitate de unică autoritate competentă care organizează şi monitorizează activitatea experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, precum şi a societăţilor de contabilitate şi expertiză contabilă, respectiv a societăţilor de contabilitate conform art. 18 din O.G. nr. 65/1994 nu poate acţiona decât în temeiul şi în vederea executării legii şi nu poate exercita decât acele atribuţii care îi sunt în mod expres date în sarcina lor prin lege.
Aceasta întrucât competenţa cu care a fost învestită de stat este reprezentată de totalitatea atribuţiilor stabilite prin lege în mod expres şi limitativ în sarcina autorităţilor publice, pentru realizarea cărora acestea au drept de decizie şi dispun de resursele şi mijloacele necesare, nefiind de acceptat din perspectiva dreptului public în care acţionează şi a normelor imperative care le guvernează activitatea, ca o atribuţie să poate fi dedusă prin logica intepretării ansamblului normelor aplicabile.
În mod evident, O.G. nr. 65/1994 şi nici Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România nu prevede în mod expres în sarcina Consiliului Superior atribuţia de a putea constata nestatutaritatea unei Adunări generale extraordinare a unei filiale.
Indiferent de faptul că legiuitorul, prin dispoziţiile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 65/1994, a conferit Consiliului superior atribuţia de coordonare a activităţii filialelor, iar legiuitorul infralegal a prevăzut că, în activitatea sa, Consiliul superior ia măsuri organizatorice, administrative, nu se poate concluziona că acestea îi dau dreptul ori competenţa Consiliului superior de a constata o aşa-numită nestatutaritate a unei Adunări generale a unei filiale, în calitate de organ superior filialei, chiar şi atunci când nu a fost învestit de legiuitor un alt organ cu această atribuţie. Neclaritatea legii sau o reglementare defectuosă nu permit interpretului legii de a deduce prin aplicarea regulilor logicii formale, existenţa unei atribuţii anume în sfera de competenţe a unui organ determinat, fără ca legiuitorul să le identifice expres.
Prin urmare, aprecierile instanţei de fond în această privinţă sunt nelegale, motiv pentru care se va dispune înlocuirea considerentelor cu acest obiect cu prezentele argumente, urmând a fi reţinută şi această critică ca motiv de anulare a hotărârii nr. 18/466 din 06.06.2018 a Consiliului superior al CECCAR.
De asemenea, în contextul mai larg al soluţiilor preconizate tuturor cererilor de recurs, este lipsit de interes a se mai verifica şi criticile recurentelor referitoare la soluţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate, aceasta, cum de altfel se susţine şi prin cererea de recurs, constituind apărări în vederea valorificării cererii de anulare a hotărârii nr. 18/466 din 06.06.2018 a Consiliului superior al CECCAR sub toate aspectele invocate, care aşa cum se întrevede au fost satisfăcute.
Pentru toate considerentele de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal formulat de pârâtul Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) împotriva sentinţei civile nr. 53 din data de 28 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
De asemenea, va admite recursul formulat de reclamantele A. şi B. împotriva considerentelor aceleiaşi sentinţe, pe care o va casa în parte, în sensul înlocuirii considerentelor referitoare la competenţa Consiliului CECCAR de a revoca hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Filialei CECCAR Suceava.
În condiţiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât CECCAR la plata către recurentele-reclamante A. şi B. a sumei de 3.589 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul principal declarat de pârâtul Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (C.E.C.C.A.R.) împotriva sentinţei civile nr. 53 din data de 28 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul incident declarat de reclamantele A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care o casează în parte, în sensul înlocuirii considerentelor referitoare la competenţa Consiliului CECCAR de a revoca hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Filialei CECCAR Suceava.
Obligă recurentul-pârât CECCAR la plata către recurentele-reclamante A. şi B. a sumei de 3.589 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2022.