Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 07.12.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (pentru opozabilitatea hotărârii şi pentru citarea obligatorie potrivit art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000), a solicitat:
1. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei în sensul aprobării modificării statului de funcţii şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei Curtea de Apel Ploieşti la emiterea deciziei de încadrare a reclamantei în funcţia de grefier arhivar cu studii superioare începând cu data de 17 decembrie 2018 (data susţinerii şi promovării examenului de grefier arhivar cu studii superioare);
2. obligarea pârâtelor Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Bucureşti la plata sumelor de bani reprezentând diferenţa dintre venitul la care era îndreptăţită, ca urmare a promovării examenului în funcţia de grefier arhivar cu studii superioare, şi venitul efectiv plătit (sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată, până la data plăţii efective), după cum urmează: pârâta Curtea de Apel Ploieşti pentru perioada 17 decembrie 2018 - 31 august 2020; pârâta Curtea de Apel Bucureşti pentru perioada 1 septembrie 2020 până la momentul realizării efective a dreptului solicitat la pct. 1.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000; Legea-cadru nr. 153/2017; Legea 567/2004; Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007; art. 16, 20 şi 31 din Constituţia României; Decizia C. civ. nr. 794/2016; art. 135 alin. (1) din Legea 304/2004; art. 253 alin. (1)-(2), art. 266, art. 270, art. 272 şi art. 275 din Codul muncii; art. 1 din Protocolul 12 privind Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; art. 1535 din Noul C. civ. art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii; O.G. nr. 13/2011; Decizia nr. 21/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
La data de 11.01.2022, pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la cererile cu care a fost învestită instanţa, respectiv emiterea unor acte administrative de către pârâţi, cu menţiunea că pretenţiile formulate în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei - modificarea statelor de funcţii - presupun emiterea unui ordin în acest sens de către ministrul justiţiei, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
La primul termen de judecată din 17 martie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a a declarat închise dezbaterile şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 1846 din 17 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, pârâta Curtea de Apel Ploieşti, pârâta Curtea de Apel Bucureşti şi pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., acesta din urmă fiind obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ.
A mai reţinut că, în speţă, excepţia necompetenţei materiale a tribunalului a fost invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, prin întâmpinare, cu respectarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. şi că, în materia competenţei materiale cu privire la litigiile prin care se contestă actul administrativ de încadrare/salarizare, art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ stabileşte o regulă specială, textul de lege instituind două criterii de stabilire a competenţei şi anume criteriul rangului autorităţii emitente şi criteriul valoric.
Coroborând textul din legea specială, cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, prima instanţă de conflict a statuat că aptitudinea soluţionării acestor categorii de litigii revine Curţii de Apel Bucureşti, în cauză având incidenţă dispoziţiile art. 8 şi 10 din Legea nr. 554/2004, raportat la rangul Ministerului Justiţiei - de autoritate publică centrală şi având în vedere calitatea reclamantei de grefier arhivar la instanţa aflată în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti (Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti).
În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., după ce a evocat dispoziţiile acestui alineat, precum şi dispoziţiile alin. (2)1 şi cele ale alin. (3) ale aceluiaşi articol, prima instanţă de conflict a reţinut că, în cauză, având în vedere calitatea reclamantei de grefier la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, deci la o instanţă inferioară celei care ar fi competentă potrivit dispoziţiilor dreptului comun (Curtea de Apel Bucureşti), această prevedere nu se aplică, în condiţiile în care cauza reclamantei nu este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare.
Totodată, a mai arătat că, în cauză, nu au aplicabilitate nici dispoziţiile alin. (2) şi (2)1, întrucât acţiunea nu este introdusă împotriva Curţii de Apel Bucureşti, care este instanţa competentă sa judece prezenta speţă.
Pentru aceste considerente, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 8 aprilie 2022, sub acelaşi număr de dosar.
La primul termen de judecată stabilit în cauză (27 mai 2022), Curtea, verificându-şi competenţa în conformitate cu dispoziţiile art. 131 din C. proc. civ., a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, faţă de dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 din C. proc. civ., având în vedere şi calitatea de pârâtă în cauză a Curţii de Apel Bucureşti şi a reţinut excepţia spre soluţionare. Totodată, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 9 iunie 2022.
Prin sentinţa civilă nr. 1075 din 9 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Ploieşti, Ministerul Justiţiei, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Pentru a hotărî astfel, cea de a doua instanţă de conflict a evocat dispoziţiile art. 127 alin. (1), (2) şi 21 din C. proc. civ. şi, faţă de dispoziţiile sus-menţionate, precum şi calitatea de pârât a Curţii de Apel Bucureşti, învestită cu soluţionarea prezentei cauze, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 29 august 2022, sub acelaşi număr de dosar.
La primul termen de judecată fixat în cauză (20 septembrie 2022), Curtea de Apel Piteşti a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a acestei instanţe şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.
Prin sentinţa nr. 111/F-CONT din 20 septembrie 2022, Curtea de Apel Piteşti a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Ploieşti şi Ministerul Justiţiei, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că reclamanta, grefier în cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, urmăreşte valorificarea rezultatului examenului de grefier arhivar cu studii superioare organizat de Curtea de Apel Ploieşti, examen pe care l-a promovat, sens în care solicită obligarea Ministerului Justiţiei la modificarea statului de funcţii, obligarea Curţii de Apel Ploieşti la emiterea deciziei de încadrare şi obligarea instanţelor Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Bucureşti la plata diferenţelor salariale.
A mai arătat că dispoziţiile art. 95 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, stabilesc natura de dreptul muncii a raporturilor de serviciu privind personalul auxiliar, statuând că sunt de competenţa secţiilor sau completelor specializate pentru soluţionarea conflictelor de muncă, astfel că nu se poate face aplicarea criteriilor de competenţă în materia contenciosului administrativ prevăzute de Legea 554/2004, chiar în condiţiile în care se pune în discuţie emiterea unui act cu caracter administrativ.
Totodată, evocând dispoziţiile art. 266 şi art. 269 alin. (2) din Codul muncii, precum şi art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, Curtea de Apel Piteşti a constatat că demersul judiciar iniţiat de reclamantă se încadrează în materia conflictelor de muncă, competenţa materială revenind, în primă instanţă, Tribunalului Bucureşti.
De asemenea, reţinând că unul dintre pârâţi este Curtea de Apel Bucureşti, Curtea a arătat că se impun observate dispoziţiile art. 127 alin. (1), (2) şi (21) C. proc. civ. pe care le-a evocat.
Pe cale de consecinţă, Curtea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, învecinată cu Curtea de Apel Bucureşti.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 27 septembrie 2022, sub acelaşi număr de dosar.
La primul termen de judecată fixat în cauză (12 ianuarie 2023), Tribunalul, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.
Prin sentinţa civilă nr. 131/2023 din 12 ianuarie 2023, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Bucureşti. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a soluţiona conflictul ivit.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Argeş a reţinut că reclamanta, grefier în cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, urmăreşte valorificarea rezultatului examenului de grefier arhivar cu studii superioare organizat de Curtea de Apel Ploieşti, examen pe care l-a promovat, sens în care solicită obligarea Ministerului Justiţiei la modificarea statului de funcţii, obligarea Curţii de Apel Ploieşti la emiterea deciziei de încadrare şi obligarea instanţelor Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Bucureşti la plata diferenţelor salariale.
A mai arătat că dispoziţiile art. 95 din Legea nr. 567/2004 stabilesc natura de dreptul muncii a raporturilor de serviciu privind personalul auxiliar, statuând că sunt de competenţa secţiilor sau completelor specializate pentru soluţionarea conflictelor de muncă, astfel că nu se poate face aplicarea criteriilor de competenţă în materia contenciosului administrativ prevăzute de Legea 554/2004, chiar în condiţiile în care se pune în discuţie emiterea unui act cu caracter administrativ.
Totodată, evocând dispoziţiile art. 266 şi art. 269 alin. (2) din Codul muncii, art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., anumite considerente din Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 290/26.04.2018, precum şi anumite considerente din Decizia nr. 7/16.05.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cea din urmă instanţă de conflict a reţinut că Tribunalul Argeş nu poate fi competent din punct de vedere teritorial să judece prezenta acţiune având în vedere aspectele obligatorii asupra cărora s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 7/16.05.2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 461/22.06.2016 "sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înţeleasă ca referindu-se la desfăşurarea activităţii în cadrul unei instanţe de la alin. (1), precum şi faptul că reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalului Bucureşti, instanţa iniţial învestită, fiind grefier în cadrul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.
Astfel, luând în considerare raţiunea edictării normelor juridice referitoare la competenţa facultativă, precum şi deciziile de mai sus, în temeiul art. 131, art. 133 pct. 1 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Tribunalul Argeş a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti. Constatând, totodată, conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a soluţiona conflictul ivit.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă la data de 22 martie 2023, sub acelaşi număr de dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza a doua C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţe sunt succesive şi cel puţin una dintre instanţele aflate în conflict este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
În acest sens, reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, grefier în cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, urmăreşte valorificarea rezultatului examenului de grefier arhivar cu studii superioare organizat de Curtea de Apel Ploieşti, examen pe care l-a promovat, sens în care solicită obligarea Ministerului Justiţiei la modificarea statului de funcţii, obligarea Curţii de Apel Ploieşti la emiterea deciziei de încadrare în funcţia de grefier arhivar cu studii superioare începând cu data de 17 decembrie 2018 (data susţinerii şi promovării examenului de grefier arhivar cu studii superioare) şi obligarea instanţelor Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Bucureşti la plata diferenţelor salariale.
Raportat la capătul de cerere principal, Înalta Curte reţine că reclamanta a solicitat, potrivit petitului principal, obligarea Ministerului Justiţiei la modificarea statelor de funcţii, ceea ce presupune emiterea unui ordin în acest sens de către ministrul justiţiei.
Totodată, Înalta Curte reţine că, prin natura sa, cererea având ca obiect obligarea Ministerului Justiţiei la modificarea statelor de funcţii, prin ordin al ministrului Justiţiei, conform dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, deoarece, aşa cum reiese din motivarea cererii de chemare în judecată (a se vedea pct. 3 de la pagina 5 a cererii), conflictul a fost generat de (presupusul) refuz(ul) al unei autorităţi publice, respectiv al unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale (Ministerul Justiţiei), apreciat de reclamantă, ca nejustificat în sensul definit prin art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, de a da curs favorabil cererii reclamantei.
Totodată, a arătat că justificarea refuzului de a emite decizie de încadrare în funcţia de grefier arhivar cu studii superioare a avut la bază adresa nr. x/20.12.2018 emisă de Ministerul Justiţiei.
Constatând, aşadar, că, prin natura sa, primul capăt de cerere, astfel cum a fost formulat, atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, Înalta Curte reţine că, pentru stabilirea competenţei materiale, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice şi, respectiv, criteriul valoric, în cazul de faţă, fiind aplicabil criteriul rangului autorităţii emitente a actului administrativ.
Aşadar, fiind vorba despre un act administrativ al unei autorităţi publice centrale, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cererii prin care se solicită emiterea acestui act revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.
Din punct de vedere al instanţei competente teritorial, Înalta Curte reţine că legea contenciosului administrativ prevede la art. 10 alin. (3) faptul că reclamantul persoană fizică se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul său, ceea ce, în speţă, atrage competenţa Curţii de Apel Bucureşti, în considerarea domiciliului reclamantei (aflat în oraşul Alexandria, judeţul Teleorman).
Totodată, având în vedere că reclamanta a chemat în judecată şi anumite instanţe judecătoreşti, printre care şi Curtea de Apel Bucureşti (pentru perioada în care a activat/activează în cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, ca urmare a transferului de la Judecătoria Câmpina), în speţă, devin incidente dispoziţiile referitoare la competenţa facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (21) din C. proc. civ., care vizează şi ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, aceste dispoziţii având caracter special, derogatoriu faţă de normele de competenţă teritorială prevăzute de Legea contenciosului administrativ.
Aşadar, în cazul cererii introduse împotriva unei instanţe de judecată care ar fi de competenţa respectivei instanţe (în speţă, Curtea de Apel Bucureşti), reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
Cum reclamanta nu a înţeles să uzeze de posibilitatea conferită de art. 127 alin. (2) C. proc. civ., sesizând o instanţă din Bucureşti, devin incidente prevederile art. 116 din C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Aşa fiind, Curtea de Apel Bucureşti nu era îndreptăţită să se desisteze în favoarea unei instanţe de acelaşi grad învecinate (Curtea de Apel Piteşti), în speţă, competenţa din punct de vedere teritorial fiind deja fixată prin opţiunea reclamantei.
În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2023.