Deliberând asupra contestaţiei formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 40/PI din data de 12 februarie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (6) şi alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Austria, Parchetul Korneuburg, la data de 12.10.2022, în Dosarul nr. x, pe numele persoanei solicitate A., şi a dispus predarea acesteia către organele judiciare din Austria.
În baza art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a constatat că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către organele judiciare din Austria şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.
În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 (treizeci) zile, începând cu data de 12.02.2023, până la data de 13.03.2023, inclusiv.
În baza art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus respectarea condiţiei ca în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate de către autorităţile din Austria, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că, prin cererea formulată de autorităţile judiciare din Austria, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, şi înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 12.02.2023, sub nr. x/2023, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Austria, Parchetul Korneuburg, la data de 12.10.2022, în Dosarul nr. x, pe numele persoanei solicitate A. şi arestarea acesteia pe o durată de 30 de zile.
În motivarea cererii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a arătat că sunt îndeplinite condiţiile legale impuse de art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată, şi nu au fost identificate motive de refuz ale executării mandatului european de arestare.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, curtea de apel a reţinut că, potrivit mandatului european de arestare, persoana urmărită internaţional este solicitată de autorităţile judiciare din Austria, în Dosarul nr. x al Parchetului Korneuburg, în vederea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de trafic de migranţi, constând în aceea că, în data de 24.05.2022, a facilitat intrarea sau tranzitarea ilegală pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, sau al unui stat vecin cu Austria, a cel puţin zece cetăţeni de naţionalitate arabă care nu deţineau dreptul de intrare şi şedere în Austria, prestaţie efectuată în schimbul unor foloase necuvenite, activitate infracţională pe care a desfăşurat-o împreună cu B., fost condamnat pentru aceleaşi infracţiuni, însărcinându-l pe acesta să ascundă imigranţi în tirul pe care îl conducea şi, totodată, comunicându-i coordonatele locului de debarcare/coborâre, aflat pe raza comunei Schwechat din Austria, activitate pentru care i-a promis suma de 5000 de euro, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 114 alin. (1) şi alin. (3) cifra 2 din Legea austriacă privind poliţia pentru străini (FPG).
În şedinţa publică din 12.02.2023, persoanei solicitate i s-a adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare, iar din declaraţia dată în faţa instanţei, s-a reţinut că persoana solicitată a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare din Austria, deoarece se consideră nevinovată, şi că nu renunţă la beneficiul regulii specialităţii.
Curtea de apel, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, a constatat că nu există niciun motiv de refuz al executării acestuia, că faptele pentru care este solicitată persoana urmărită sunt pedepsite şi de legea penală română, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, în legislaţia penală română infracţiunea descrisă în mandatul european de arestare fiind reglementată de art. 263 alin. (2) lit. a) din C. pen., iar termenul de prescripţie nu este împlinit.
În ceea ce priveşte motivul opţional de refuz al predării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, invocat de către apărare, curtea de apel a notat conţinutul acestei norme legale, a făcut trimitere la principiile ubicuităţii şi teritorialităţii legii penale şi a reţinut, în esenţă, că din descrierea situaţiei de fapt din cuprinsul mandatului european de arestare, consemnat în integralitate şi în prezenta hotărâre, nu rezultă că activitatea infracţională s-a desfăşurat doar pe teritoriul României şi că persoana solicitată ar fi fost în România la data desfăşurării activităţii infracţionale.
S-a mai reţinut că din descrierea stării de fapt rezultă că numitul B. s-a aflat pe teritoriul României atunci când persoanele au fost îmbarcate în autotren, iar transportul ilegal de migranţi a fost efectuat cu succes, acei cetăţeni fiind coborâţi pe teritoriul Austriei, astfel că parte din activitatea infracţională s-a desfăşurat pe teritoriul statului solicitant, care a şi început urmărirea penală în acest caz. S-a observat că din fişa de cazier judiciar a persoanei solicitate aflate la dosar, nu rezultă că autorităţile judiciare din România s-au sesizat cu privire la această faptă descrisă în mandatul european de arestare, motiv pentru care, dat fiind şi stadiul urmăririi penale, faptul că activitatea infracţională implică şi pe cea a altei persoane coroborate cu natura urgentă a procedurii privind mandatul european de arestare, curtea de apel a considerat că, în acest caz, raportat la situaţia de fapt, nu se poate da eficienţă motivului opţional de refuz la predare. Împrejurarea că persoana solicitată a arătat declarativ în faţa curţii că nu s-a aflat niciodată pe teritoriul Austriei, nu dovedeşte că aceasta s-ar fi aflat pe teritoriul României atunci când l-a însărcinat pe B. să ascundă în România un cetăţean turc şi 8 cetăţeni sirieni şi o altă persoană de naţionalitate necunoscută, în condiţiile în care autorităţile austriece nu precizează în mandatul european de arestare în ce loc s-a aflat persoana solicitată în perioada activităţii infracţionale.
Curtea a mai constatat că apărările persoanei solicitate, referitoare la împrejurarea că este nevinovată de săvârşirea faptei imputate, nu pot fi verificate de autorităţile judiciare române, instanţa fiind îndrituită a analiza solicitarea autorităţilor judiciare austriece doar din punct de vedere formal, potrivit Legii nr. 302/2004.
În fine, a reţinut că, potrivit art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, în cazul predării persoanei solicitate în vedere executării mandatului european de arestare, singura măsură preventivă care poate fi dispună este măsura arestului preventiv.
Împotriva Sentinţei penale nr. 40/PI din data de 12 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a formulat contestaţie persoana solicitată A.
Atât la termenul de dezbateri din data de 23 februarie 2023, cât şi prin motivele de contestaţie scrise, persoana solicitată A., prin apărător ales, a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în rejudecare, refuzarea executării mandatului european de arestare în temeiul art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004.
În argumentare, în esenţă, apărarea a susţinut că, deşi informaţiile oferite de statul solicitant sunt sumare, fapta imputată persoanei solicitate A. constă în încărcarea unor migranţi pe teritoriul statului român într-un mijloc de transport depistat pe teritoriul austriac, iar sintagma "şi să îi transporte (...)" se referă la şoferul de autotren, nicidecum la contestator.
Astfel, în opinia apărării, considerentele prezentate de prima instanţă, în sensul inexistenţei motivului de refuz opţional la executarea mandatului european de arestare cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt rezultatul interpretării eronate a stării de fapt reţinută în mandat.
Făcând trimitere la art. 8 din C. pen. român, art. 1 din C. pen. român şi art. 263 din acelaşi cod, apărarea a mai arătat că, deşi, aparent, din descrierea oferită de autorităţile străine, presupusa faptă a contestatorului apare ca o complicitate, potrivit legii naţionale reprezintă autorat la infracţiunea de trafic de migranţi şi capătă o existenţă independentă de acţiunile numitului B.
Concizând, apărarea a mai arătat următoarele: în cauză nu se ridică problema vreunui caz obligatoriu de conexitate, de vreme ce nu se efectuează cercetări faţă de infracţiuni de tip asociere infracţională; măsura arestării a fost dispusă în lipsă, iar statul solicitant nu garantează că persoanei solicitate i se va asigura o procedură de confirmare a măsurii, după eventuala predare, sau accesul la o cale de atac; mandatul european de arestare a fost pus în executare după patru luni de la data emiterii; trăieşte în România, este cetăţean român, are o familie şi un domiciliu stabil în statul român şi nu este de acord cu predarea.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:
Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată:
"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că:
"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.
Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.
În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că în cauza de faţă, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat temeinic îndeplinirea tuturor condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare cu număr de referinţă al dosarului x, emis la data de 12.10.2022, de Parchetul Korneuburg din Austria, faţă de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale în legătură cu săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, prev. de art. 114 alin. (1) şi alin. (3) cifra 2 din Legea austriacă privind poliţia pentru străini (FPG).
Deopotrivă, Înalta Curte reţine că infracţiunea ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, iar în cauză nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare, prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Se mai constată că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa, iar în considerarea dispoziţiilor prevăzute de art. 100 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte notează că din actele şi lucrările existente la dosarul cauzei rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autorităţile judiciare române într-o altă cauză penală.
Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reţine că prima instanţă, în mod temeinic şi legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Austria şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.
În acest context, evaluând criticile concrete formulate de către contestator, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.
Persoana solicitată A. a susţinut, în esenţă, următoarele: este incident motivul opţional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004; măsura arestării a fost dispusă în lipsă, iar statul solicitant nu garantează că persoanei solicitate i se va asigura o procedură de confirmare a măsurii, după eventuala predare, sau accesul la o cale de atac; mandatul european de arestare a fost pus în executare după patru luni de la data emiterii; trăieşte în România, este cetăţean român, are o familie şi un domiciliu stabil în statul român şi nu este de acord cu predarea.
Criticile contestatorului A. sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României.".
Înalta Curte reţine că situaţiile prevăzute de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) şi nu motive obligatorii, astfel că instanţa română poate dispune executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului persoanei solicitate, dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta.
Aşadar, contrar susţinerilor apărării, chiar dacă s-ar constata că unele acte de executare ale presupusei infracţiuni ar fi fost comise pe teritoriul statului român, trebuie menţionat că, într-o astfel de situaţie, legea lasă la aprecierea instanţei oportunitatea refuzului executării mandatului european de arestare.
Se observă că împotriva contestatorului s-a emis mandatul european de arestare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, prev. de art. 114 alin. (1) şi alin. (3) cifra 2 din Legea austriacă privind poliţia pentru străini (FPG), situaţia de fapt constând, textual, în aceea că persoana solicitată A. este suspectată că a facilitat, la data de 24.05.2022, intrarea sau tranzitarea ilegală pe sau prin teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat vecin cu Austria, a cel puţin zece cetăţeni străini, săvârşind fapta cu intenţia premeditată de a se îmbogăţi pe sine sau un terţ în mod necuvenit, prin plata făcută prin această prestaţie. S-a mai arătat că, în mod concret, persoana solicitată l-a însărcinat pe numitul B., care suferise deja o condamnare, să ascundă în România un cetăţean turc, opt cetăţeni sirieni şi o altă persoană de naţionalitate necunoscută - persoane care nu deţineau dreptul de intrare şi de şedere în ţară - pe suprafaţa de încărcare a autotrenului condus de acesta şi să-i transporte din România, prin Ungaria, în Austria, precum şi faptul că i-a comunicat numitului B. coordonatele locului de debarcare/coborâre aflat pe raza comunei Schwechat şi i-a promis acestuia în total 5000 de euro (500 euro/persoană) pentru un transport ilegal de migranţi efectuat cu succes.
Se reţine că un eventual refuz poate fi justificat doar de oportunitatea demarării unei proceduri penale paralele în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare sau fapte conexe şi care implică aceeaşi persoană. Or, similar primei instanţe, Înalta Curte constată că autorităţile judiciare din România nu au declanşat vreo procedură în privinţa presupuselor fapte săvârşite de contestator. Drept urmare, faţă de caracterul de transnaţionalitate al presupuselor fapte, locul în care se prezumă că au fost săvârşite actele de executare, precum şi stadiul avansat al cercetărilor efectuate de către autorităţile judiciare austriece, cel puţin la acest moment, nu se poate identifica vreo justificare pentru transferul procedurilor în România, motiv pentru care se constată că nu este fondată cererea persoanei solicitate în sensul reţinerii incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 cu consecinţa refuzului predării acesteia către autorităţile judiciare din Austria.
Totodată, instanţa de contestaţie notează că aspectele referitoare la situaţia familială a persoanei solicitate A. excedează motivelor care ar putea să justifice refuzul executării unui mandat european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, ţinând seama şi de principiul statuat de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind necesitatea executării mandatului european de arestare, astfel încât acestea nu pot face obiectul cenzurii instanţei de control judiciar în cauza de faţă.
Se mai reţine, în acord cu prima instanţă, că lipsa consimţământului la predare nu se circumscrie unor motive obligatorii sau facultative de refuz al executării unui mandat european de arestare, de vreme ce dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevăd în mod imperativ că "Dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.".
Or, raportând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt şi de drept din cauză, Înalta Curte reţine că prima instanţă, în mod legal şi temeinic, a procedat, la termenul de judecată din data de 12 februarie 2023, la consemnarea poziţiei persoanei solicitate A. în cuprinsul unei declaraţii, care este ataşată la dosarul cauzei.
Lipsa consimţământului la predare nu constituie motiv facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, deoarece contestatorul A. este solicitat pentru efectuarea urmăririi penale în dosarul penal nr. x al Parchetului Korneuburg, nicidecum pentru executarea unei pedepse în statul membru emitent, ipoteză în care autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare conform art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată.
Deopotrivă, Înalta Curte reţine că data la care a fost pus în executare mandatul european de arestare şi împrejurarea că măsura arestării a fost dispusă în lipsă de către autoritatea judiciară străină sunt lipsite de relevanţă, aspectele invocate de persoana solicitată neputând fi circumscrise niciunei situaţii care ar putea constitui motiv obligatoriu sau facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, prev. de art. 99 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită, conform dispoziţiilor art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, este temeinică şi legală, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 40/PI din data de 12 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Deopotrivă, reţinând culpa procesuală a persoanei solicitate A. în formularea prezentei contestaţii, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 275 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 40/PI din data de 12 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă pe contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 275 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2023.
GGC - ED