Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 3/2023

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2023

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea dată în revizuire

Prin Decizia nr. 1771 din 21 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1297 din 25 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Invocând incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuentul a susţinut că hotărârea atacată - Decizia nr. 1297 din 25 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în Dosarul nr. x/2017 - este contradictorie cu încheierea nr. 8/04.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în Dosar nr. x/2019, încheierea nr. 17/01.07.2020, pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosar nr. x/2019, precum şi cu Decizia nr. 393/17.02.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în Dosar nr. x/2019, prin care s-a reţinut caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată. Dintr-un alt punct de vedere, revizuentul a invocat contrarietatea dintre decizia atacată şi Decizia nr. 1272/07.07.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în Dosar nr. x/2015.

În motivarea hotărârii, instanţa de revizuire a reţinut, în esenţă, că nu se poate reţine contrarietatea de hotărâri, câtă vreme nu sunt întrunite cumulativ cerinţele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., lipsa identităţii de părţi făcând de prisos analizarea celorlalte condiţii impuse de norma legală.

În mod evident, între decizia a cărei revizuire se cere şi cele invocate ca având autoritate de lucru judecat în raport cu aceasta (deciziile nr. 393/2021, nr. 1272/2020 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) nu există nici identitate de obiect, cererile ce au făcut obiectul acestor cauze vizând despăgubiri pentru acoperirea de prejudicii morale cauzate în perioade diferite de timp.

2. Recursul declarat împotriva hotărârii date în revizuire

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, revizuentul A. a declarat recurs, prin care reia susţinerile din cererea de revizuire, fără a fi formulată nicio critică referitoare la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire. Recurentul-revizuent exprimă diverse nemulţumiri sub forma unor simple afirmaţii critice, fără o structură logico-juridică, cărora se încearcă a li se da o aparenţă juridică exclusiv prin trimiteri la diverse texte legale şi constituţionale.

II. Procedura de filtrare

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" (iii) prezentul proces a început la 17 mai 2017, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu 21 decembrie 2018.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2022, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia către părţi.

Raportul a fost comunicat părţilor la 28 noiembrie 2022, iar recurentul a depus punct de vedere asupra raportului, înregistrat la dosar la 7 decembrie 2022.

Recurentul a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei, în temeiul art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. x/2022 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

III. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând admisibilitatea recursului în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., completul de filtru constată că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Art. 486. - Cererea de recurs

(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: [...]

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; [...]

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Susţinerile invocate de recurent în cererea de recurs nu răspund cerinţei prevăzute de dispoziţiile citate, deoarece nu vizează soluţia dată prin hotărârea atacată, respectiv soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, ci cuprind critici subsumate cererii de revizuire, ceea ce echivalează, în sensul art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., cu lipsa motivelor de nelegalitate.

În consecinţă, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., completul de filtru va anula recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1771 din 21 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în Dosarul nr. x/2021.

Fără cale de atac.

Pronunţată astăzi, 16 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.

GGC - ED