Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea pronunţată în revizuire
Prin Decizia nr. 458 din 2 martie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins cererea de revizuire formulată de A., împotriva Sentinţei civile nr. 518 din 1 februarie 2019 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti ("Sentinţa nr. 518/2019 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti") şi a Deciziei civile nr. 1656 A din 5 august 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă ("Decizia nr. 1656/2020 a Tribunalului Bucureşti"), ambele pronunţate în Dosarul nr. x/2018.
2. Recursul
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., fără a-şi încadra criticile în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-revizuent expune - într-un limbaj licenţios şi calomnios - cu referire generală şi neargumentat din punct de vedere juridic prin raportare la dispoziţiile art. 431 şi art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critici cu privire la concluzia şi raţionamentul din hotărârea atacată, susţinând că este îndeplinită cerinţa triplei identităţi în privinţa litigiilor în care au fost pronunţate hotărârile evocate în cererea de revizuire.
II. Procedura de filtrare a recursului
În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, pentru următoarele argumente: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" (iii) prezentul proces a început la 23 decembrie 2015, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu 21 decembrie 2018.
În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, iar prin încheierea completului de filtru din 16 ianuarie 2023, a fost admis în principiu recursul şi a fost fixat termen de judecată pe fond la 13 februarie 2023.
III. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând recursul, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
În speţă, prin cererea formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuentul a solicitat anularea Sentinţei nr. 518/2019 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti şi a Deciziei nr. 1656/2020 a Tribunalului Bucureşti, ambele pronunţate în Dosarul nr. x/2018, susţinând că încalcă autoritatea lucrului judecat a Deciziei civile nr. 2055 din 14 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. x/2015 ("Decizia nr. 2055/2015 a Curţii de Apel Piteşti"), prin care a fost admisă excepţia tardivităţii motivelor de recurs, formulate de reclamantul A. la 28.09.2015, şi a fost respins, ca nefondat, recursul iniţial, declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă nr. 39 din 18 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă ("Încheierea nr. 39/2015 a Tribunalului Vâlcea").
Litigiul finalizat prin Decizia nr. 2055/2015 a Curţii de Apel Piteşti a avut ca obiect cererea de chemare în judecată prin care reclamantul A. solicită constatarea nulităţii absolute a actului administrativ de sancţionare disciplinară, respectiv Ordinul nr. 976 din 22.05.2013, şi obligarea pârâtului Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice la plata diferenţelor salariale. Cererea a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 2755 din 29 aprilie 2014 a Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, prin care a fost admisă, în parte, acţiunea şi s-a dispus anularea ordinului şi obligarea la plata diferenţelor de salariu. Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a formulat cerere de lămurire şi completare, care a fost respinsă prin încheierea nr. 39/2015 a Tribunalului Vâlcea, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.
Dosarul nr. x/2018, în care au fost pronunţate, în fond, Sentinţa nr. 518/2019 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti şi, în apel, Decizia nr. 1656/2020 a Tribunalului Bucureşti, a avut ca obiect contestaţia la executare şi plângerea împotriva refuzului executorului judecătoresc de a efectua acte de executare silită şi a vizat actele procedurale emise de executorul judecătoresc în executarea silită a Sentinţei civile nr. 2755 din 29 aprilie 2014 a Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
De esenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunţate în cauze diferite, în privinţa cărora să existe tripla identitate de părţi, cauză, obiect, pentru a se putea verifica respectarea autorităţii de lucru judecat.
În jurisprudenţa Curţii Constituţionale, s-a reţinut că efectul admiterii revizuirii îl constituie "anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind faptul că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, iar în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii", astfel că, "în ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 (...), instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile potrivnice în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor".
În aceste condiţii, întemeiat s-a reţinut şi s-a argumentat în considerentele hotărârii atacate că, în privinţa litigiilor în care au fost pronunţate hotărârile invocate în susţinerea motivului de revizuire prevăzut de art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu se verifică tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Din expunerea prezentată, rezultă că litigiile menţionate anterior au obiect diferit şi au fost fundamentate pe cauze juridice distincte, singurul element de identitate fiind reprezentat de unele dintre părţile cauzei - revizuentul A. şi intimatul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - element care, însă, nu poate fundamenta în sensul propus de recurentul-revizuent încălcarea autorităţii de lucru judecat pentru motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul analizei în prezenta cauză.
IV. Considerentele Înaltei Curţi cu privire la încălcarea obligaţiilor privind desfăşurarea procesului
Conform art. 23 alin. (2) din C. proc. civ.:
"Art. 23. - (1) Cei prezenţi la şedinţa de judecată sunt datori să manifeste respectul cuvenit faţă de instanţă şi să nu tulbure buna desfăşurare a şedinţei de judecată.
(2) Preşedintele veghează ca ordinea şi solemnitatea şedinţei să fie respectate, putând lua în acest scop orice măsură prevăzută de lege."
Respectul cuvenit instanţei de judecată constituie un principiu fundamental al procesului civil şi impune solemnitatea activităţii de judecată şi buna-cuviinţă în conduita procesuală, deziderate a căror nerespectare este circumscrisă, în lipsa unei sancţionări exprese în C. proc. civ., exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale, în sensul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din acelaşi Cod, care prevede următoarele:
"Art. 187. - (1) Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:
1. cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON:
a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice."
Amenda judiciară are atât funcţie preventivă, urmărind producerea unui efect inhibitor în privinţa comportamentelor subiectelor de drept în scopul de a le avertiza şi determina să respecte regulile de desfăşurare a procesului civil, cât şi funcţie sancţionatorie, prin impunerea unei sancţiuni pecuniare în măsura în care funcţia preventivă nu şi-a atins scopul, iar subiectul de drept nu şi-a adaptat comportamentul cerinţelor procesuale.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa constantă că, prin memoriul de recurs, recurentul-revizuent a depăşit limitele solemnităţii şi bunei-cuviinţe şi a învestit instanţa cu un act procedural în cuprinsul căruia foloseşte în mod repetat un limbaj licenţios şi formulează injurii şi acuzaţii deosebit de grave la adresa magistraţilor şi sistemului judiciar, ceea ce reflectă rea-credinţă în exercitarea drepturilor şi aduce o semnificativă atingere activităţii de judecată, care cuprinde nu numai comportamentul din sala de şedinţă, ci şi actele pe baza cărora se înfăptuieşte actul de justiţie.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., instanţa va aplica recurentului A. sancţiunea amenzii judiciare în cuantum de 1.000 de RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 458 din 2 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., aplică recurentului A. sancţiunea amenzii judiciare în cuantum de 1.000 de RON.
Definitivă sub aspectul soluţiei date recursului.
Cu drept de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată.
Pronunţată astăzi, 13 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.
GGC - ED