Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2023
Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 martie 2022 pe rolul Judecătoriei Timişoara, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 13.680 RON, reprezentant debit restant, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22-07-2017 şi obligarea la plata penalităţilor de întârziere în valoare de 2.513 RON, din data de 26 iulie 2021 (data semnării actului adiţional) şi până la data de 14 februarie 2022, urmând a se calcula în continuare până la plata efectivă a debitului.
II. Hotărârea Judecătoriei Timişoara:
Prin sentinţa civilă nr. 232 din 6 ianuarie 2023 pronunţată de Judecătoria Timişoara, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ., având în vedere calitatea părţilor (profesionist, respectiv consumator).
În cauză, prin actul adiţional la contractul de vânzare cumpărare nr. x din data de 22.07.2021, s-a inserat o clauză atributivă de competenţă, în sensul că orice litigiu provenit din executarea contractului să fie soluţionat de Judecătoria Timişoara. Actul adiţional a fost încheiat după naşterea dreptului la despăgubire, deoarece scadenţa ultima ratei era la data de 28.08.2020, conform punctul II.3 din contractul de vânzare nr. x din data de 22.07.2017. Cu toate acestea, pârâţii au contestat semnătura lor de pe actul adiţional, în condiţiile art. 301 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât instanţa a apreciat că nu este competentă să soluţioneze cauza, competenţa revenind instanţelor de la domiciliul consumatorilor, respectiv Judecătoriei Buftea.
III. Hotărârea Judecătoriei Buftea:
Învestită prin declinare, Judecătoria Buftea a pronunţat sentinţa civilă nr. 4256 din 9 mai 2023, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Timişoara competenţa de soluţionare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În motivare, instanţa a arătat, în esenţă, că invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de către Judecătoria Timişoara s-a făcut cu încălcarea art. 131 alin. (1) C. proc. civ.
Prin neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale exclusive la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii, Judecătoria Timişoara şi-a consolidat competenţa, astfel încât acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, "instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate."
Procedând la o astfel de verificare, se constată următoarele:
Conflictul negativ de competenţă supus analizei s-a ivit în cauza având ca obiect acţiune în răspundere contractuală, vizând un contract de prestări servicii către pârâţi (consumatori), în desfăşurarea activităţii profesionale curente a prestatorului (profesionist).
În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare, aplicabile în speţă sunt dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., în conformitate cu care "cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţă domiciliului consumatorului".
Textul legal anterior redat prevede un regim derogatoriu de la dreptul comun în cazul stabilirii competenţei instanţei în materie contractuală, competenţa în acest caz fiind una exclusivă.
C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.
Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.: "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că: "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."
Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa unei alte instanţe. Invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine publică după acest moment nu mai este posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.
În speţă, se constată că primul termen de judecată acordat de Judecătoria Timişoara în cauză a fost 12 octombrie 2022, termen la care, astfel cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii de şedinţă, procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cu toate acestea, instanţa nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, ci a dispus măsuri procedurale – a amânat judecata în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru aferente cererii reconvenţionale.
Referitor la regimul juridic al invocării excepţiei de necompetenţă, se observă că legiuitorul a stabilit o limită temporală pentru invocarea excepţiei de necompetenţă, şi anume, până la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, adică termenul la care părţile, legal citate, pot pune concluzii – limită care în cauză a fost depăşită, astfel cum rezultă din succesiunea actelor şi lucrărilor dosarului şi a termenelor acordate în cauză.
Dacă necompetenţa nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate ori, în condiţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepţional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenţei - aceasta se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.
Astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii, "chiar şi în situaţia în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reţinut competenţa (cum este cazul în prezentul dosar), de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă reprezintă stabilirea competenţei în favoarea instanţei sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat. Aceeaşi soluţie se impune şi în cazul repartizării la secţii sau completuri specializate, asimilate sub aspectul regimului competenţei materiale procesuale."
Din interpretarea prevederilor art. 130 - 131 C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2023.