Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 28.02.2019 sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.A., în insolvenţă, prin administrator judiciar B., a solicitat obligarea pârâtei S.C. C. S.A., la plata sumei de 387.597,86 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aplicată sumei de 645.683,27 RON, acordată cu titlu de lipsă de folosinţă a unor imobile aparţinând reclamantei, pentru perioada 01.11.2010 – 29.01.2019, la plata sumei de 106.630 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat) ocazionate de judecarea dosarului nr. x/2010 (nr. 7445/1285/2010* în rejudecare), precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aplicate asupra sumei de 106.630 RON. S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata de cheltuieli de judecată în cauza dedusă judecăţii, respectiv suma de 1.000 RON/lună onorariu avocat, de la data formulării cererii până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
În drept, au fost invocate prevederile art. 3 din O.G. nr. 9/2000 şi art. 3 alin. (2)1 din O.U.G. nr. 13/2011, art. 30, art. 32, art. 194, art. 249-365 şi art. 453 C. proc. civ.
Pârâta S.C. C. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Specializat Cluj, solicitând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia civilă, excepţia prescripţiei privind pretenţiile aferente perioadei 01.11.2010-27.02.2016, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca lipsite de temei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1405/04.09.2019 a Tribunalului Specializat Cluj a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale şi teritoriale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia civilă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, la data de 17.10.2019.
La termenul din 03.12.2019, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei material procesuale (funcţionale) a secţiei a II-a civilă, excepţia care a fost admisă prin încheierea nr. 40/17.12.2019, iar competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea secţiei I Civilă din cadrul Tribunalului Galaţi, unde dosarul a fost înregistrat în data de 07.01.2020, sub nr. x/2019*.
2. Primul ciclu procesual
Prin sentinţa nr. 395/07.07.2020, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta S.C. C. S.A., în privinţa pretenţiilor aferente perioadei 01.11.2010-27.02.2016 şi a respins aceste pretenţii, ca prescrise; a admis, în parte, acţiunea; a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare aferentă perioadei 28.02.2016-29.01.2019, calculată asupra sumei reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă a imobilului (teren şi construcţii) în suprafaţă de 916 mp (2 euro/mp/lunar), proprietatea reclamantei, datorată pentru perioada 01.11.2010 – 28.02.2017; a respins restul pretenţiilor, ca nefondate; a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 27A/22.02.2021, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta A. S.A. –societate în insolventă prin administrator judiciar B. si de pârâta S.C. C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 395 din data de 07.07.2020 a Tribunalului Galaţi pronunţată în dosar nr. x/2019.
Prin decizia nr. 538/17.03.2022, Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de reclamanta A. S.A. –societate în insolventă prin administrator judiciar B. si de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 27A/22.02.2021, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea aceleiaşi curţi de apel.
3. Al doilea ciclu procesual
Prin decizia nr. 255/A/13.12.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelurile ambelor părţi declarate împotriva sentinţei nr. 395/07.07.2020; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că: a obligat pe pârâta S.C. C. S.A., către reclamanta A. S.A., la plata dobânzii penalizatoare aferente sumei de 645.683,27 RON, calculată de la data de 16.01.2019 până la data de 29.01.2019, la plata sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat recurs dosarul nr. x/2010, la plata dobânzii penalizatoare aferentă sumei de 4.000 RON, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective; a înlăturat din hotărârea apelată dispoziţiile contrare deciziei şi le-a menţinut pe celelalte; a respins, ca nefondate, cererile accesorii formulate de S.C. A. S.A. privind plata cheltuielilor de judecată de la fond şi apel.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 255/A/13.12.2022 a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar B., criticând hotărârea din apel sub următoarele aspecte:
- Cu privire la suma de 106.630 RON reprezentând onorariu avocaţial pentru întreaga perioadă de desfăşurare a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010, recurenta susţine că prin decizia nr. 538/17.03.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că prin decizia civilă nr. 59/11.04.2018 pronunţată în dosar nr. x/2010, curtea de apel a compensat parţial onorariile avocaţiale, iar recurenta nu a recurat hotărârea. Prin urmare, aspectul pe care ar fi trebuit să-1 analizeze instanţa de apel ar fi fost nivelul la care s-au compensat acele onorarii, iar diferenţa necompensată trebuia să fie analizată, urmând a se stabili dacă se poate sau nu acorda, având în vedere cele dezlegate în dosar nr. x/2010.
Recurenta susţine că în dosarul nr. x/2010 nu a solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, ci doar pe cele constând în onorariu de expert, sens în care a formulat o cerere de îndreptare eroare materială la instanţa care a pronunţat decizia nr. 59/11.04.2018, astfel că urmează a fi tranşate aspectele privind compensarea cheltuielilor de judecată funcţie de soluţia ce s va pronunţa.
Din înscrisurile aflate la dosar reiese că pentru dosarul nr. x/2010 onorariul avocaţial a fost stabilit în sumă lunară aferentă întregii perioade în care litigiul se va desfăşura în instanţă. Dacă s-ar analiza doar perioada recursului, se poate constata că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Cluj în data de 11.04.2018 a fost atacată de recurentă, iar Înalta Curte s-a pronunţat asupra recursului în data de 16.01.2019, respectiv după nouă luni. În aceste condiţii, onorariul pentru faza de judecată a recursului în dosar nr. x/2010 ar fi fost de cel puţin 9.000 RON şi dovezile de achitare a acestuia se află la dosarul cauzei.
Prin urmare, instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. şi a acordat doar cheltuieli parţiale în faza de judecată a recursului în dosarul nr. x/2010.
- Referitor la soluţionarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţial în prezentul dosar, recurenta arată că a depus la dosar contractul de asistenţă juridică, care reprezintă titlu executoriu şi din care rezultă că pe perioada desfăşurării litigiului onorariul avocatului este în cuantum de 1.000 RON/lună, astfel încât a făcut dovada cheltuielilor solicitate.
- Cu privire la acordarea dobânzii legale penalizatoare pentru suma de 645.683,27 RON aferentă perioadei 16.01.2019 - 29.01.2019, recurenta arată că instanţa de apel a interpretat şi aplicat eronat normele de drept material. Arată recurenta că despăgubirile stabilite prin decizia nr. 2/2019 pronunţată de Înalta Curte în dosar nr. x/2010 sunt prestaţii periodice, iar suma acordată nu este scadentă la data pronunţării hotărârii, ci la acea dată s-a constatat valoarea totală a prejudiciului constând în lipsa de folosinţă pentru o anumită perioadă.
Stabilirea de către instanţa de apel a scadenţei sumei de 645.683,27 RON, echivalentul a 135.568 euro este contrară dispoziţiilor art. 1073, art. 1084, art. 1088 C. civ., sens în care recurenta susţine că dobânda solicitată are natura unor daune interese şi curge de la data introducerii cererii de chemare în judecată sau de drept.
Deşi instanţa de apel a considerat că dobânda legală curge de la data la care s-a pronunţat decizia nr. 2/2019, nu a indicat temeiul juridic în baza căruia a dispus în acest sens, or conform dispoziţiilor din decizia de casare, instanţa de apel trebuia să stabilească data de la care curge dobânda legală.
Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel nu s-a conformat dispoziţiilor din decizia de casare, sens în care se impune casarea hotărârii referitoare la acordarea dobânzii legale şi momentul de la care se acordă şi, aplicând prevederile art. 1088 C. civ., stabilirea că această dobândă curge pentru fiecare lună în parte din luna următoare celei pentru care s-a acordat lipsa de folosinţă de 1.832 euro/lună de către Înalta Curte prin decizia nr. 2/2019.
În aceste condiţii, hotărârea instanţei de apel în ceea ce priveşte dobânzile legale penalizatoare şi momentul de la care acestea pot fi calculate, cheltuielile de judecată în dosar nr. x/2010 şi cheltuielile de judecată din prezentul dosar, este nelegală şi se impune casarea acesteia, rejudecarea apelului şi, pe cale de consecinţă, schimbarea în parte a hotărârii instanţei de apel, admiterea în integralitate a apelului recurentei, schimbarea hotărârii instanţei de fond doar în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în dosar nr. x/2010 şi obligarea intimatei la plata sumei de 106.630 RON şi la plata de dobândă legală penalizatoare asupra acestei sume, precum şi a cheltuielilor de judecată cauzate cu prezentul litigiu constând în onorariu avocaţial lunar în valoare de 1.000 RON, respectiv în sumă totală de 34.000 RON până la data de 31.12.2021.
5. Apărările formulate în cauză
La data de 13.04.2023 intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la argumentele recurentei privind compensarea cheltuielilor în dosarul nr. x/2010, intimata arată că cererea de îndreptare a erorilor materiale formulată de reclamantă a fost respinsă de către Curtea de Apel Cluj, iar recurenta nu a formulat recurs împotriva deciziei nr. 59A/11.04.2018.
Criticile privind cheltuielile de judecată din prezentul dosar reprezintă motive de netemeinicie şi nu de nelegalitate, iar recurenta nu a făcut dovada plăţii onorariului de avocat în prezentul dosar.
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 1088 din C. civ. întrucât decizia nr. 2/16.01.2019 a devenit definitivă la data pronunţării, moment ce reprezintă data scadentă a obligaţiei de plată pentru debitoare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul formulat, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat, în considerarea următoarelor aspecte:
- Sunt nefondate criticile recurentei îndreptate împotriva soluţiei din decizia de apel ce a rezolvat pretenţia de acordare a cheltuielilor de judecată cu onorariul de avocat, efectuate în dosar nr. x/2010 şi solicitate în cuantum de 106.630 RON.
Desigur că, reamintind că decizia civilă nr. 59/11.04.2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă a compensat parţial onorariile de avocat şi a obligat pârâta C. S.A. să plătească reclamantei 10.916,5 RON cheltuieli de judecată parţiale la fond şi apel, decizia de recurs (nr. 538/17.03.2022) pronunţată în prezenta cauză nu a tranşat integral pretenţiile deduse actualei judecăţi cu acest titlu, însă a reamintit (după cum corect a valorificat instanţa de rejudecare acest aspect) că aceste pretenţii au făcut deja obiectul unei judecăţi definitive, în privinţa lor acţionând dispoziţiile art. 431 C. proc. civ. (autoritatea de lucru judecat).
Atât verificarea nivelului până la care a operat compensarea, cât şi a sumelor ce au fost avute în vedere la această operaţiune (dacă au fost luate în considerare onorarii de expert şi/sau onorarii de avocat, reclamanta pretinzând că nu le-ar fi solicitat pe acestea din urmă în cursul soluţionării dosarului nr. x/2010) de către instanţa ce a pronunţat decizia civilă nr. 59/11.04.2018, constituie elemente care puteau fi supuse cenzurii/lămuririi în calea de atac împotriva respectivei hotărâri, dar care însă nu (mai) pot face obiect al prezentei judecăţi deoarece sunt intrate ca atare în autoritate de lucru judecat, după cum corect a reţinut instanţa de apel.
De menţionat este şi faptul că încheierea de soluţionare a cererii recurentei de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul deciziei civile nr. 59/11.04.2018 a Curţii de apel Cluj privitoare la tipul cheltuielilor de judecată solicitate de parte în acea procedură şi incluse în operaţiunea de compensare – încheiere indicată prin recurs ca furnizând clarificările necesare soluţionării juste a pretenţiilor recurentei – nu aduce nimic nou şi nu schimbă cu nimic realitatea juridică a hotărârii de compensare, întrucât a fost respinsă în mod irevocabil, conform deciziei civile nr. 972/25.05.2023 a ÎCCJ.
Prin urmare, nefondat se critică faptul că instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze nivelul la care s-au compensat onorariile prin decizia nr. 59/11.04.2018, iar pentru diferenţa necompensată trebuia să verifice dacă aceasta se mai poate sau nu acorda, în funcţie de cele dispuse prin hotărârile din dosarul nr. x/2010.
Atâta timp cât cheltuielile de judecată cu onorariul de avocat din dosarul nr. x/2010, pentru etapa de fond şi apel a litigiului, au făcut deja obiectul unei judecăţi definitive, s-a statuat corect de instanţa de apel că, indiferent de cuantumul sumelor solicitate cu acest titlu în prezent, aceste pretenţii nu mai pot fi reiterate, opunându-se autoritatea de lucru judecată a deciziei civile nr. 59/11.04.2018, singurele sume a căror acordare ar mai putea fi luată în discuţie fiind doar cheltuielile de judecată cu onorariile avocaţiale pentru etapa recursului.
Criticând şi acordare acestor cheltuieli, în limita sumei de 4.000 RON, recurenta a susţinut că soluţia este incorectă, fiind dată cu greşita interpretare a prevederilor art. 453 C. proc. civ., deoarece rezultă că i s-au acordat cheltuieli parţiale, în condiţiile în care potrivit contractului de asistenţă juridică pentru dosarul nr. x/2010 onorariul ar fi fost stabilit în sumă lunară, iar durata soluţionării recursului a fost de 9 luni. Onorariul ar fi trebuit să fie cel puţin 9.000 RON, pentru achitarea căruia susţine că a depus şi dovezi la dosar.
Astfel cum rezultă însă din considerentele deciziei recurate, suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată cu onorarii avocaţiale pentru etapa recursului judecat în dosarul nr. x/2010 nu reflectă o soluţie dată cu aplicarea art. 453 (2) C. proc. civ. (cazul legal când instanţa acordă cheltuieli de judecată parţiale), limitarea sumei acordate la valoarea de 4.000 RON fiind justificată de instanţa de apel raportat la probele pe care partea le-a administrat întrucât a reţinut că, deşi aceasta a depus la dosar mai multe facturi emise de avocat, a prezentat dovezi de plată a onorariului de câte 1.000 RON/lunar doar pentru patru dintre acestea.
Or, astfel explicată soluţia contestată de recurentă, este de înţeles că nu ar putea fi privită ca întemeiată critica sa ce susţine caracterul nelegal ori incorect al acesteia şi pe care o combate afirmând că a depus la dosar contractul de asistenţă juridică şi dovezi ale achitării onorariilor, astfel de critici şi argumente neputându-şi găsi un fundament de analiză în recurs nici pe temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. indicat de recurentă, dar nici pe temeiul vreunui alt motiv dintre celelalte enunţate la alin. (1) al art. 488 întrucât toate sunt circumscrise unor vicii de legalitate a hotărârilor pronunţate în apel, iar nu unora de temeinicie, care ar putea fi surmontate prin suplimentarea de probe.
- Şi acordarea cheltuielilor de judecată din actuala procedură a fost refuzată de instanţa de apel tot din motive legate de insuficienţa probaţiunii, aceasta explicând că este nerelevantă depunerea la dosar a contractului de asistenţă juridică nr. x/4.01.2010 cât timp nu s-a făcut dovada achitării vreuneia din sumele aferente acestui contract prin raportare la dosarul de faţă (extrasele de cont administrate vizând o perioadă anterioară începerii litigiului, iniţiat la 28.02.2019).
Fundamentat pe aceleaşi dispoziţii ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a combătut şi această soluţie din decizia atacată tot invocând probele, afirmând că, de vreme ce a depus copia contractului de asistenţă care e titlu executor, consideră că a dovedit achitarea cheltuielilor de judecată din prezentul dosar, dovadă care poate fi făcută prin orice mijloc de plată (chitanţe, facturi, extrase de cont).
Or, nu numai că recurenta nu a depus probele la care se referă prin memoriul de recurs, dar critica sa nu are aptitudinea de a declanşa un control în legalitate asupra soluţiei din apel pe acest aspect, invocarea probelor nedemonstrând că hotărârea atacată a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, rămase neprecizate în legătură cu partea din soluţie contestată pentru pretinsul său caracter nelegal.
- În sfârşit, de asemenea nefondat se critică şi soluţia instanţei de apel de acordare a dobânzilor penalizatoare aferente sumei de 645.683,27 RON doar pentru intervalul temporal cuprins între 16.01.2019 (data scadenţei obligaţiei principale) şi 29.01.2019 (data achitării debitului principal de către pârâtă), recurenta afirmând că aceasta contravine dispoziţiilor art. 1073, 1084 şi 1088 din C. civ. de la 1864.
Această critică nu poate fi primită, observându-se că atunci când susţine că dobânzile – pe care recurenta a solicitat a-i fi recunoscute în raport de obligaţia pârâtei de plată a sumei de 645.683,27 RON, cu titlu moratoriu – curg zi cu zi, întocmai ca principalul (care se referă la lipsa de folosinţă a unor bunuri imobile şi includ prestaţii lunare periodice de 2 euro/mp/lună) recurenta confundă, de fapt, daunele-interese pentru neexecutarea unei obligaţii cu daunele-interese pentru întârzierea în executare.
De altfel, normele de drept material pretins a fi fost încălcate cu ocazia rejudecării cauzei şi indicate de recurentă în cuprinsul memoriului de recurs, respectiv art. 1073, art. 1084 şi art. 1088 din C. civ. de la 1864, sunt cele care conturează domeniul daunelor-interese cuvenite creditorului unei obligaţii neexecutate, adică al unui tip de despăgubiri ce nu a fost solicitat prin cererea reclamantei, care a pretins obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale penalizatoare în legătură ori calculate la creanţa de 645.683,27 RON.
Potrivit art. 1082 C. civ. "Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligaţiei, sau pentru întârzierea executării (...)"
Or, sub acest aspect, pretenţiile deduse judecăţii în cererea reclamantei au fost clare, aceasta pretinzând obligarea pârâtei la plata sumei de 387.597,86 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată asupra sumei de 645.683,27 RON pentru perioada 1.11.2010 – 29.01.2019.
La rândul său, decizia de recurs pronunţată în prezenta cauză, în cel dintâi ciclu procesual parcurs de litigiu, care a sancţionat confuzia şi echivalenţa juridică realizată cu prilejul primei judecaţi în apel a pricinii între cele două tipuri de despăgubiri (cele solicitate în dosarul nr. x/2010*, sub forma lipsei de folosinţă a imobilelor şi cele solicitate în cauza de faţă, sub forma dobânzilor penalizatoare), a subliniat că "Cele două tipuri de acţiuni au obiecte diferite, fiecare având alte temeiuri de fapt şi de drept şi, în consecinţă, cu un regim juridic diferit, ceea ce înseamnă că în cauza de faţă, temeiul de drept este conţinut în dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 (...)".
Aceeaşi decizie de casare nr. 538/17.03.2022 a ÎCCJ a reţinut cu titlu obligatoriu pentru etapa rejudecării cauzei, conform art. 501 alin. (1) C. proc. civ., că dobânda legală penalizatoare are natura juridică a daunelor-interese moratorii şi sunt datorate, în principiu, din ziua scadeţei obligaţiei de plată, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1535 C. civ. care prevăd că "în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până la momentul plăţii, în cuantumul prevăzut de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege (...), trasând ca fiind esenţial ca la rejudecare să se stabilească momentul scadenţei obligaţiei puse în sarcina pârâtei, prin raportare la decizia nr. 2/2019 şi momentul achitării sumei ce face obiectul obligaţiei principale, respectiv, contravaloarea lipsei de folosiţă a imobilelor pentru perioada 2010-2017.
Or, dând curs acestor dezlegări, instanţa de rejudecare a stabilit corect că momentul scadenţei obligaţiei pusă în sarcina pârâtei S.C. C. S.A., de plată a sumei de 645.683,27 RON (echivalentul a 135.568 euro) contravaloare lipsă de folosinţă este cel al pronunţării deciziei civile irevocabile nr. 2/16.01.2019 a ÎCCJ care constituie tilul executoriu al reclamantei asupra acestei creanţe, ce a fost stinsă prin plata făcută de pârâtă la 29.01.2019.
Nu se poate reţine, aşa cum afirmă recurenta, că obligaţia de plată a sumei lunare de 1832 euro (adică 2 euro/mp/lună) datorată de pârâtă pentru lipsa de folosinţă a imobilelor devine scadentă din luna următoare datei pentru care a fost acordată (aşadar, lună de lună), căci aceasta ar presupune ca reclamanta să deţină un titlu executoriu asupra sumelor în cauză cu un astfel de conţinut. Scadenţa unei creanţe este strâns legată de existenţa unui titlu executoriu asupra acesteia care, în caz de neexecutare benevolă, dă dreptul creditorului la realizarea sa pe cale silită, prin recurgerea la forţa de constrângere a statului. Aşadar, pentru a invoca scadenţa creanţei de 1832 euro din luna următoare datei pentru care a fost acordată, reclamanta trebuia să dovedească şi titlul executoriu cu acest conţinut. Însă titlul său executoriu asupra creanţei totale de 645.683,27 RON este doar decizia civilă nr. 2/2019 şi doar în legătură cu existenţa acestuia poate fi definită ca executorie creanţa menţionată, astfel că despre o întârziere în plata acestei creanţe se poate vorbi doar ulterior constituirii titlului reprezentat de hotărârea judecătorească.
Cum creanţa izvorâtă din acest titlu a fost stinsă prin plata făcută benevol de pârâtă la 29.01.2019, rezultă că în mod corect a fost determinat intervalul de timp pentru care această parte datorează dobânzi legale penalizatoare ca fiind cel cuprins între 16.01.2019 – 29.01.2019, întârzierea la plata sumei înscrise în titlu fiind circumscrisă doar acestui interval.
În considerarea tuturor acestor motive, apreciind ca fiind legal dezlegat raportul juridic dedus judecăţii, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat, iar în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va obliga pe recurentă să plătească intimatei C. S.A. cheltuieli de judecată în recurs constând în onorariu de avocat în sumă de 5.876,22 RON a cărui suportare de către aceasta a fost probată cu înscrisurile depuse la dosar la filele x.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., societate în faliment, reprezentată prin administrator judiciar B. împotriva deciziei nr. 255/A din 13 decembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă pronunţată în dosarul nr. x/2019.
Obligă pe recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.876,22 RON, în favoarea intimatei-pârâte C. S.A.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 25 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.