Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2023
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.04.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi intervenientul forţat I., obligarea pârâtului la plata unor daune morale în cuantum de 600.000 RON şi a unor daune materiale în cuantum de 1.167,81 RON, pentru A., soţia victimei decedate, a unor daune morale de 500.000 RON, pentru B., fiul victimei decedate, 500.000 RON pentru C., fiul victimei decedate, 500.000 RON pentru D., fiul victimei decedate, 500.000 RON pentru E., fiul victimei decedate, 500.000 RON pentru F., nepoata victimei decedate, 500.000 RON pentru G., fiica victimei decedate, 500.000 RON pentru H., fiica victimei decedate.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349, art. 1357-1371, art. 1387, art. 1391 C. civ., art. 49, art. 50, art. 54 alin. (1) şi art. 61 din Legea 136/1995 precum şi dispoziţiile Ordinului nr. 14/2011.
Prin întâmpinare, pârâtul Biroul Asigurătorilor de Vehicule din România ca Organism de plată a Despăgubirilor-Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar în subsidiar a solicitat admiterea, în parte, a acţiunii, respectiv în măsura în care au fost dovedite daunele materiale, iar daunele morale, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi jurisprudenţa din România.
Reclamanţii au formulat cerere precizatoare prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, iar la termenul din 08.09.2017, Tribunalul Bucureşti a luat act de precizarea formulată, în sensul că pârât este Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor-Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii.
2. Primul ciclu procesual
Prin sentinţa nr. 1134/08.09.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi a respins acţiunea reclamanţilor ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin decizia nr. 301A/12.03.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor împotriva sentinţei.
Prin decizia nr. 1712/09.10.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanţii C., G., D., H., A., E., B. şi F. împotriva deciziei nr. 301A/12.03.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
3. Al doilea ciclu procesual
Prin decizia nr. 906/30.07.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis apelul reclamanţilor A., B., C., D., E., F., G. şi J. împotriva sentinţei nr. 1134/08.09.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă; a anulat sentinţa apelată şi, evocând fondul, a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor următoarele sume: pentru reclamanta A., suma de 80.000 RON cu titlu de daune morale şi suma de 1.167,81 RON cu titlu de daune materiale, pentru reclamantul B., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale; pentru reclamantul C., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale, pentru reclamantul D., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale, pentru reclamantul E., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale, pentru reclamanta G., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale, pentru reclamanta H., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale, pentru reclamanta F., suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale.
Prin decizia civilă nr. 861/14.04.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanţii D., H., A., E., C., G., B. şi F. împotriva deciziei civile nr. 906/30.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în sensul că instanţa de apel, cu ocazia rejudecării, va analiza şi va stabili, în concret, prin raportare la probatoriul administrat, cuantumul daunelor morale cuvenite reclamanţilor, ţinând seama de criteriile de stabilire a despăgubirilor şi de practica judiciară naţională în materie.
4. Al treilea ciclu procesual
Prin decizia nr. 1402 A/10.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis apelul formulat de reclamanţii G., F., B., C., A., D., E. şi H., împotriva sentinţei nr. 1134/08.09.2017, în contradictoriu cu intimatul-intervenient forţat I. şi cu intimatul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România-Direcţia Fondului pentru Protecţia Victimelor Străzii; a anulat sentinţa civilă apelată şi, evocând fondul, a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtul să plătească fiecăruia dintre reclamanţi suma de 20.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale.
5. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 1402/A/10.10.2022 a declarat recurs pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România în calitate de Organism de Plată, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul a expus o scurtă circumstanţiere a situaţiei de fapt şi a ciclurilor procesuale anterioare ale prezentei cauze, iar subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea prevederilor art. 49 din Norma de aplicare a Legii nr. 136/1995. Totodată, a arătat că în cauză este incident motivul de casare reglementat de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. întrucât hotărârea recurată ar cuprinde motive contradictorii.
Recurentul pretinde că instanţa de apel a acordat despăgubiri fără a avea în vedere circumstanţele în care s-a produs accidentul, practica din România şi rolul daunelor morale.
Orice despăgubire pentru daunele morale trebuie să aibă un caracter rezonabil, just şi echitabil şi să nu reprezinte în realitate o îmbogăţire fără justă cauză a patrimoniului victimelor. În acest sens, atunci când verifică îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea despăgubirilor, instanţa de judecată urmează să aibă în vedere toate circumstanţele concrete ale speţei, precum şi contextul social-economic.
Recurentul învederează că valoarea despăgubirilor acordate de instanţă le deturnează pe acestea de la scopul pentru care au fost reglementate, respectiv acela de a compensa într-o manieră justă şi echitabilă suferinţa cauzată de vătămarea victimei şi le-a transformat într-o veritabilă sancţiune pentru recurent. Acordarea daunelor morale trebuie făcută într-un cuantum adecvat, fără a suplini daunele materiale, pe criterii obiective, criterii ce sunt relevate de actele normative aplicabile.
Instanţa avea obligaţia, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, să procedeze la examinarea jurisprudenţei pentru ca, pe de o parte reclamanţii să fie just despăgubiţi şi, pe de altă parte, această despăgubire să nu constituie o îmbogăţire fără just temei.
Întrucât corpul uman este inviolabil, iar dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică sunt drepturi fundamentale ale personalităţii umane, atingerea adusă acestora nu poate fi comensurată în bani pentru a face aplicabil strict în litera sa principiul reparării integrale a prejudiciului nepatrimonial, conform dispoziţiilor art. 1385 alin. (1) C. civ.
Pentru a se păstra caracterul compensatoriu, valoarea despăgubirilor morale trebuie să fie una rezonabilă, echilibrată, proporţională cu importanţa, gravitatea şi urmările faptei ilicite, a valorilor afectate, dar trebuie să ţină cont şi de contextul economico-social în care se acordă, precum şi de jurisprudenţa medie în cazuri similare.
Acordarea unor sume la un nivel exagerat, care să nu ţină seama de elementele prezentate anterior, ar deturna despăgubirile morale de la scopul lor compesatoriu şi le-ar transforma în sursă de îmbogăţire fără justă cauză.
Totodată, acordarea despăgubirilor morale la un nivel exagerat valoric, disproporţionat, le-ar transforma în veritabile sancţiuni de ordin financiar aplicate autorului faptei ilicite şi cu atât mai mult altei persoane a cărei obligaţie de despăgubire izvorăşte dintr-un contract (cazul asigurătorilor RCA care acordă despăgubiri ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule de asiguraţii lor), acest tip de sancţiune nefiind în concordanţă cu principiile dreptului românesc. În acest sens, recurentul invocă jurisprudenţa ÎCCJ (inclusiv Decizia nr. 5567/29.06.2011).
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii întrucât instanţa, pe de o parte, reţine faptul că suferinţa nu poate fi stabilită matematic şi nu pot fi acordate despăgubiri fixe reclamanţilor, iar, pe de altă parte, cuantifică unitar suferinţa, pentru toţi reclamanţii.
6. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 07.06.2023 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 08.11.2023.
7. Apărările formulate în cauză
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Criticile de nelegalitate deduse judecăţii prin prezentul recurs sunt, pe de o parte, încălcarea, respectiv aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 49 din Norma de aplicare a Legii nr. 136/1995, conform cărora în caz de vătămare sau deces, daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), iar pe de altă parte, motivarea contradictorie în sensul că, deşi instanţa de apel reţine că suferinţa nu poate fi stabilită matematic şi nu pot fi acordate despăgubiri fixe reclamanţilor, totuşi cuantifică suferinţa în mod unitar pentru toţi reclamanţii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).
Astfel, în ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cadrul căruia recurentul susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 49 din Norma de aplicare a Legii nr. 136/1995, întrucât nu a avut în vedere, la stabilirea daunelor morale acordate rudelor victimei decedate, legislaţia şi jurisprudenţa naţională, Înalta Curte constată că această critică este nefondată.
Din perspectiva acestui text legal despre care se arată că ar fi fost greşit interpretat, se pretinde, de către recurent, că sumele acordate intimaţilor-reclamanţi au un cuantum nejustificat, ce rezultă din neaplicarea, de către instanţa de apel, a criteriilor jurisprudenţiale consacrate la nivel naţional.
Înalta Curte reţine că în stabilirea cuantumului prejudiciului moral, întrucât nu există criterii legale de determinare, instanţa de judecată se raportează la aspectele particulare al cauzei privind consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, aceste criterii fiind subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.
În activitatea de evaluare a prejudiciului moral, criteriul jurisprudenţial este unul cu rol orientativ, acesta nefiind nici unic şi nici unul absolut (aşa cum tinde să îl valorizeze recurentul-pârât prin critica sa), peste care se suprapune în mod necesar criteriul cuantificării daunelor prin valorificarea tuturor circumstanţelor proprii, particulare fiecărei cauze în parte.
Astfel, despăgubirile reprezentând daune morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora trebuie să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.
În stabilirea acestui tip de daune instanţele de judecată nu operează cu criterii prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere în concret a circumstanţelor particulare ale cauzei, funcţie de care se concluzionează asupra întinderii reparaţiei prejudiciului suferit.
Acest cuantum diferă de la o speţă la alta şi, de regulă, se are în vedere suferinţa pricinuită părţilor vătămate, fie urmare a traumelor fizice îndurate (perioadă de spitalizare, rămânerea cu o infirmitate permanentă, etc.), dar şi suferinţa psihică produsă ca urmare a decesului unei persoane apropiate (cum este situaţia din cauza pendinte).
De asemenea, instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere ca sumele de bani pe care le acordă cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii, respectiv, astfel de sume să nu constituie nici sancţiuni excesive pentru autorii faptelor prejudiciabile şi, implicit, pentru societăţile de asigurare, nici venituri nejustificate victimelor daunelor.
Aceasta întrucât o atare despăgubire nu poate repara iremediabilul, ci poate doar să ofere o indemnizaţie satisfăcătoare victimei, în vederea atenuării suferinţelor suportate care, chiar dacă nu pot fi cuantificate, pot fi totuşi compensate prin acordarea unei sume de bani.
Prin urmare, în speţă nu este incident cazul de casare invocat, instanţa de apel nu a încălcat nicio normă legală în procesul de evaluare a cuantumului daunelor morale, câtă vreme la nivel legislativ nu există o reglementare care să stabilească, în concret, un cuantum al despăgubirilor ce pot fi acordate în caz de deces, textul normativ indicat de către recurent făcând o trimitere generică la legislaţie ca bază legală a despăgubirii şi la o practică judiciară în materie care însă nu poate fi standardizată, aşa cum s-a arătat, faţă de caracterul specific al fiecărei speţe.
Totodată, în acord cu cele statuate prin decizia din apel, Înalta Curte reţine că art. 124 alin. (1) din Constituţia România şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 stabilesc faptul că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar art. 1 C. civ. reglementează ca izvoare de drept civil legea, uzanţele şi principiile generale de drept, astfel încât doctrina şi jurisprudenţa au caracter pur informativ şi de documentare, neputând fundamenta o hotărâre judecătorească.
De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de apel că "...jurisprudenţa altor instanţe nu poate fi decât una orientativă, având în vedere că situaţiile de fapt nu pot fi, prin ipoteză, similare, iar ideea de satisfacţie echitabilă care se acordă reclamanţilor îndreptăţiţi la daune morale ar fi contrazisă de acordarea unei sume fixe tuturor persoanelor aflate în situaţii similare, preţul durerii şi al suferinţei unei persoane care a pierdut o rudă sau a fost vătămat într-un accident neputând fi stabilit matematic şi aplicat uniform în toate speţele de acelaşi gen, etic şi moral fiind a se ţine seama de circumstanţele fiecărei cauze în parte".
Specificitatea şi complexitatea diverselor situaţii juridice generatoare de daune morale pentru deces exclud raportarea la ghiduri şi materiale care cuantifică şi plafonează, într-o manieră generică, asemenea despăgubiri, dar şi raportarea la soluţiile date de către alte instanţe, situaţiile de fapt fiind, în fiecare caz, particulare.
De altfel, chiar recurentul afirmă în memoriul de recurs că "...jurisprudenţa naţională este relativ neunitară şi nici nu constituie izvor de drept, rolul instanţei învestită să soluţioneze astfel de cereri este unul decisiv în aprecierea şi motivarea nivelului despăgubirilor morale ce urmează a le acorda, în funcţie de valorile lezate ale fiinţei umane, de urmările faptului prejudiciabil, de circumstanţele şi împrejurările în care s-a produs".
În ce priveşte pretinsa motivare contradictorie, Înalta Curte constată că nici această critică de nelegalitate nu poate fi primită.
Contrar susţinerilor recurentului, între considerentele generale ale instanţei de apel cu privire la faptul că nu există criterii ştiinţifice exacte pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, că această operaţiune include o doză de aproximare raportată la anumite criterii (consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, legătura de rudenie existentă între reclamanţi şi cel decedat, relaţia concretă existentă în cadrul familiei, intensitatea suferinţei, modalitatea în care fiecare dintre cei apropiaţi au perceput efectele vătămătoare şi influenţarea vieţii acestora în urma producerii tragicului eveniment), că sumele de bani acordate nu înlătură suferinţa provocată, ci reprezintă o satisfacţie rezonabilă, şi modalitatea în care au fost stabilite daunele morale, nu există nicio contradicţie care să poată fi sancţionată cu nelegalitatea reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Aceasta întrucât, aplicând considerentele generale anterior menţionate la particularitatea cauzei, instanţa de apel a arătat şi motivat pentru fiecare intimat-reclamant, funcţie de gradul de rudenie şi de legătura afectivă pe care o avea cu victima, de ce se impune acordarea despăgubirilor morale şi care este raţionamentul juridic al instanţei în acest sens.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, despăgubirile nu au fost apreciate într-o modalitate mecanică, ci au fost analizate şi justificate la cazul particular dedus judecăţii, iar câtă vreme instanţa a expus raţiunile pentru care a apreciat astfel, faptul că sumele acordate sunt identice nu are nicio relevanţă din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Instanţa de apel nu contrazice considerentul propriu în sensul că suferinţa nu poate fi stabilită matematic, cum pretinde recurentul, întrucât în asemenea litigii prejudiciul moral nu este apreciat din punct de vedere matematic, ci în echitate şi rezonabilitate, scopul fiind nu acela al recompensării solicitanţilor, ci al unei satisfacţii compensatorii, care să nu reprezinte nici o reparaţie simbolică, dar nici o îmbogăţire fără justă cauză.
În acest context, sensul dat de către recurent motivului de nelegalitate întemeiat pe disppziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi primit.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei nr. 1402/A din 10 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei nr. 1402/A din 10 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2023.