Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 23 din 28 ianuarie 2004, reclamantul C.I. a chemat în judecată Direcția Generală a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Ordinului nr. S/152 din 10 mai 1996, emis de pârâtă, prin care s-a dispus trecerea reclamantului în rezervă; reintegrarea în funcția avută - subofițer operator principal II; obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești, la plata de daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că: pârâta, prin ordinul emis, a motivat trecerea în rezervă pe faptul comiterii unor abateri grave de la prevederile regulamentelor militare; Consiliul de judecată din cadrul Direcției Generale a Penitenciarelor, fără să țină cont de toate probele prezentate și de meritele profesionale, a hotărât trecerea sa în rezervă; Ordinul nr. S/152 din 10 mai 1996, prin care șeful Direcției Generale a Penitenciarelor a dispus trecerea în rezervă, este nelegal, în condițiile în care flagrantul de luare de mită organizat de conducerea unității a fost făcut fără respectarea prevederilor legale, respectiv fără aprobarea Parchetului Militar care trebuia să emită o autorizație de efectuare a flagrantului.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 577 din 24 martie 2004, a respins acțiunea reclamantului C.I., ca tardiv formulată.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că împotriva hotărârii Consiliului de judecată din cadrul Direcției Generale a Penitenciarelor, reclamatul putea face contestație, în termen de trei zile de la pronunțarea hotărârii, conform prevederilor art. 20 din Regulamentul Consiliului de judecată; reclamantul nu a formulat contestația prevăzută de Regulamentul Consiliului de judecată, iar acțiunea adresată instanței de contencios administrativ a fost formulată cu mult peste termenul de un an prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990.
La data de 10 mai 2004, reclamantul a formulat recurs împotriva sentinței instanței de fond, recursul nefiind motivat.
Din verificarea actelor procedurale ale dosarului, se constată că sentința atacată a fost comunicată reclamatului, la data de 26 aprilie 2004, iar motivarea recursului s-a făcut la data de 6 decembrie 2004.
Potrivit art. 306 pct. 1 C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă, acest termen imperativ fiind prevăzut de art. 301 din același cod.
Cum recursul declarat de reclamant nu a fost motivat în termen de 15 zile de la comunicarea sentinței atacate, această instanță urmează să constate că recursul este nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul, recursul declarat de C.I. împotriva sentinței civile nr. 577 din 24 martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2004.