Şedinţa publică din data de 11 mai 2023
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
A. Primul ciclu procesual
1. Obiectul cauzei
Prin cererea de chemare judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în data de 04 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Statul Român - Domeniul Privat, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, B. şi C. S.R.L., ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună:
I. obligarea pârâtei DGRFP Craiova la transmiterea unui răspuns către A. S.R.L., ca urmare a solicitărilor societăţii cu privire la distribuirea sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanţă ipotecară de rang I deţinută de A. S.R.L.;
II. obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor şi operaţiunilor administrative necesare în vederea distribuirii sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanţă ipotecară de rang I, deţinută de A. S.R.L.;
III. obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor şi operaţiunilor administrative necesare în vederea valorificării imobilelor descrise la punctul 7 (i)-(iii) din cerere, în vederea stingerii datoriei în cuantum de 894.909,96 euro, dobândită de Statul Român prin moştenire vacantă, potrivit certificatului de vacanţă succesorală nr. 51/11.07.2012 eliberat de Notar Public D.;
IV. obligarea pârâtei DGRFP Craiova la daune-interese moratorii pentru neîndeplinirea obligaţiei de a face, potrivit art. 1536 din C. civ., şi în subsidiar, potrivit dispoziţiilor art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, de la data la care era obligată să transmită un răspuns şi până la data emiterii răspunsului;
V. obligarea pârâtei B., în calitate de şef serviciu AJFP Dolj, la plata daunelor-interese, în solidar cu pârâta DGRFP Craiova, în cuantumul prevăzut la capătul III de cerere, în condiţiile art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;
VI. stabilirea unui termen de executare a obligaţiei de a face, astfel cum a fost solicitată potrivit capetelor I şi II de cerere, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea contenciosului, precum şi a unei amenzi, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului, în cazul în care pârâtele vor întârzia în executarea obligaţiilor;
VII. obligarea pârâtei DGRFP Craiova, în solidar cu pârâta B., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, inclusiv a onorariilor avocaţiale.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1, 2, 3, 8, 10, 11, 16, 18, 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, art. 148, art. 249 şi urm., art. 906 din C. proc. civ., art. 1, 2, 3 şi 6 din O.G. nr. 13/2011, art. 1, 2 şi urm. din O.G. nr. 14/2007, art. 1, 2, 22 şi urm. H.G. nr. 731/2007, art. 1 şi 2 din Ordinul MFP 828/2016 din 23 februarie 2016, art. 174 alin. (5) şi art. 77 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.
Prin sentinţa nr. 3315 din 26 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a fost declinată competenţa în favoarea Tribunalului Dolj.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal în data de 01 noiembrie 2017, sub nr. x/2017.
Prin încheierea din 01 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, a fost înaintată cauza la secţia I civilă a Tribunalului Dolj.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă în data de 06 noiembrie 2017, sub nr. x/2017*, iar potrivit procesului-verbal aflat la fila x, ca urmare a versionării dosarului, s-a modificat materia juridică din "contencios administrativ şi fiscal" în "civil" şi obiectul dosarului din "obligare emitere act administrativ" în "obligaţia de a face".
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj
Prin sentinţa nr. 434/2018 din 06 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, s-a hotărât astfel:
A fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin DGRFP Craiova.
A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere II, respectiv obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor şi operaţiunilor administrative necesare în vederea distribuirii sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanţă ipotecară de rang I, deţinută de reclamanta A. S.R.L., şi III, respectiv obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor şi operaţiunilor administrative necesare în vederea valorificării imobilelor descrise la punctul 7 (i) - (iii) în vederea stingerii datoriei în cuantum de 894.909,96 euro, dobândită de Statul Român prin moştenire vacantă, potrivit certificatului de vacanţă succesorală nr. 51/11.07.2012 eliberat de Notar Public D..
Au fost respinse, ca rămase fără obiect, capetele de cerere I, respectiv obligarea pârâtei DGRFP Craiova la transmiterea unui răspuns către A. S.R.L., ca urmare a solicitărilor reclamantei cu privire la distribuirea sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanţă ipotecară de rang I, deţinută de A. S.R.L., şi IV, respectiv obligarea pârâtei DGRFP Craiova la daune-interese moratorii pentru neîndeplinirea obligaţiei de a face, potrivit art. 1536 din C. civ., şi în subsidiar, potrivit dispoziţiilor art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, de la data la care era obligată, să transmită un răspuns şi până la data emiterii răspunsului.
A fost respinsă excepţia lipsei de interes a capătului III.
Au fost admise capetele de cerere II şi III.
A fost obligat pe pârâtul Statul Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare în vederea distribuirii sumei de 1.046.803,81 RON, în vederea stingerii creanţei ipotecare deţinute de reclamantă, precum şi să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare în vederea valorificării imobilelor 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., faţă de pârâţii B. şi C. S.R.L..
A fost respinsă cererea de executare provizorie formulată de reclamanta A. S.R.L..
2. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Craiova
Prin decizia nr. 421/2019 din 14 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta AJFP Dolj, în nume propriu, în numele şi pentru DGFP Craiova, în numele şi pentru MFP-Domeniul Privat, în numele şi pentru MFP, în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinţei civile nr. 434/06.07.2018, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. şi C. S.R.L. şi intimata-reclamantă A. S.R.L..
A fost anulată sentinţa şi trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
B. Al doilea ciclu procesual
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, în data de 14 mai 2019, sub nr. x/2017**.
3. Sentinţa pronunţată în rejudecare de Tribunalul Dolj
Prin sentinţa nr. 357/2021 din 23 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, s-a hotărât astfel:
A fost respinsă excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte capătul de cerere privind îndeplinirea actelor şi operaţiunilor necesare în vederea valorificării imobilelor 2 şi 3 din acţiune, invocată la fila x din vol. II din dosarul Tribunalului Dolj.
A fost admisă acţiunea reclamantei A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii AJFP Dolj, în nume propriu, în numele şi pentru DGFP Craiova, în numele şi pentru MFP - Domeniul Privat, în numele şi pentru MFP, în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinţei civile nr. 434/06.07.2018, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. şi C. S.R.L..
A fost obligat pârâtul Statul Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON, în limitele realizării creanţei în cuantum de 1.002.998,33 RON, deţinute de reclamantă, precum şi să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare în vederea valorificării imobilelor nr. 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată.
4. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Craiova
Prin decizia nr. 342/2021 din 16 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a hotărât astfel:
A fost admis apelul declarat de AJFP Dolj, în nume propriu, în numele şi pentru DGFP Craiova, în numele şi pentru MFP - Domeniul Privat, în numele şi pentru MFP, în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinţei civile nr. 357/2021 din 23 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii A. S.R.L., B. şi C. S.R.L..
A fost schimbată sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost admisă excepţia lipsei de interes.
A fost respinsă, ca lipsită de interes, cererea având ca obiect obligarea Statului Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare în vederea valorificării imobilelor nr. 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect obligarea aceluiaşi pârât să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON.
4. Recursul declarat în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 342/2021 din 16.122021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L..
Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, casarea în tot a hotărârii recurate, iar în subsidiar, casarea în parte a deciziei recurate, cu privire la soluţia dată asupra capătului II al acţiunii, şi trimiterea cauzei instanţei de apel, spre rejudecare, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
4.1. În ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra capătului III din cererea de chemare în judecată, sub un prim aspect criticat, recurenta a arătat că instanţa de apel a soluţionat în mod greşit excepţia lipsei de interes, întrucât a extins şi a nesocotit limitele rejudecării, stabilite definitiv prin decizia de casare cu puterea lucrului judecat, fiind încălcate dispoziţiile art. 480 alin. (3) teza finală şi art. 430 şi urm. C. proc. civ.
De asemenea, au fost încălcate limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii, respectiv art. 478 alin. (1)-(3) C. proc. civ., aceste critici fiind subsumate de către recurentă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ. (critica 1).
Sub cel de-al doilea aspect criticat, recurenta a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind nesocotite dispoziţiile art. 22 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din H.G. nr. 731/2007 şi art. 1138-art. 1139 C. civ., referitoare la moştenirea vacantă, instanţa stabilind, în mod greşit, că reclamanta nu mai are calitatea de creditor al Statului Român, aceste critici formulate fiind subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (critica 2).
4.2. În ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra capătului II din cererea de chemare în judecată, sub un prim aspect criticat, recurenta a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nemotivată, din care lipseşte aprecierea instanţei de apel asupra situaţiei de fapt, fiind încălcate normele de procedură a căror nerespectare este prevăzută sub sancţiunea nulităţii (art. 425 C. proc. civ.), respectiv hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, apreciind greşit instanţa de apel că efectele deciziei nr. 102/2019, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2018, afectează pretenţia reclamantei formulată prin capătul II de cerere, deşi această decizie vizează exclusiv titlurile care stau la baza capătului III al acţiunii, fiind incidente, în acest sens, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.
Sub cel de-al doilea aspect criticat, recurenta a invocat aplicarea greşită de către instanţa de apel a normelor de drept material, respectiv a art. 22 alin. (2) lit. a), a) alin. (3) şi a art. 40 alin. (3) din H.G. nr. 731/2007, precum şi a art. 1138-1139 C. civ., aceste critici fiind circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta a mai arătat, după prezentarea parcursului procesual al litigiului, că esenţial pentru judecarea recursului este considerentul corect reţinut de curtea de apel, prin care s-a constatat faptul că pârâta nu a formulat recurs împotriva deciziei de casare, reţinându-se că împotriva dezlegărilor date prin decizia civilă nr. 421/2019, partea interesată - AJFP Dolj - DGRFP Craiova nu a declarat recurs, astfel că acele considerente au intrat în autoritatea lucrului judecat, în sensul art. 430 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum a susţinut şi reclamanta prin întâmpinarea formulată în apel, nefiind legal posibilă o readucere în dezbatere a unor chestiuni definitiv tranşate în etapa precedentă.
Însă, decizia recurată este nelegală, deoarece instanţa de apel a extins, nefondat, limitele rejudecării prin soluţionarea excepţiei lipsei de interes invocate de intimata-pârâtă, fiind încălcate dispoziţiile art. 480 alin. (3) teza finală şi art. 430 şi urm. C. proc. civ.
Astfel, instanţa de apel a greşit când a soluţionat apelul luând în considerare decizia nr. 102/2019, extinzând obiectul şi limitele rejudecării stabilite definitiv şi cu putere de lucru judecat, prin decizia de casare, cu toate că nu avea această posibilitate juridică, de a-şi baza soluţia de admitere a apelului pe decizia nr. 102/2019, deoarece decizia de casare a fost pronunţată înaintea acestei decizii, iar pârâta nu a declarat recurs împotriva deciziei de casare, în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. sau revizuire, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., căi prin care putea să schimbe ordinea juridică stabilită definitiv prin decizia nr. 102/2019, valorificând, în acest mod, efectele acesteia din urmă.
Astfel, prin nerecurarea deciziei de casare, intimata-pârâtă nu mai poate valorifica, în această cauză, efectele deciziei nr. 102/2019.
Or, decizia de casare, potrivit art. 480 alin. (3) teza finală şi art. 479 C. proc. civ., a indicat expres şi explicit faptul că a rămas nesoluţionată excepţia lipsei de interes şi că, în rejudecare, aceasta trebuie soluţionată prin raportare la motivele invocate de pârâtă (care nu invocase anterior decizia nr. 102/2019).
A mai susţinut recurenta că decizia recurată cuprinde motive străine de cauză, fiind încălcate dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., instanţa de apel reţinând greşit că efectele deciziei nr. 102/2019 afectează pretenţia reclamantei formulată prin capătul II de cerere, deşi această decizie vizează exclusiv alte contracte care stau la baza capătului III al acţiunii.
Decizia nr. 102/2019 nu privea capătul II al acţiunii, care viza contractul de credit nr. x/30.11.2006, aspect ignorat de instanţa de apel, în condiţiile în care, prin decizia nr. 102/2019, a fost anulată executarea silită nr. x/2017, ca urmare a constatării prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită a contractelor de credit nr. x.
În acest context, instanţa de apel a reţinut greşit că, prin efectul deciziei nr. 102/2019, al II-lea capăt al acţiunii este neîntemeiat, deşi petitul II a fost fundamentat pe contractul de credit nr. x/30.11.2006, iar petitul III pe contractele de credit nr. x, care au fost vizate de decizia nr. 102/2019, cauza celor două capete ale acţiunii fiind diferită, neexistând similitudine.
Pe de altă parte, excepţia lipsei de interes nu a fost invocată de pârâtă în formularea capătului II al acţiunii, dar, cu toate acestea, instanţa de apel a soluţionat acest capăt de cerere prin raportare la lipsa de interes a reclamantei, determinată de pierderea calităţii de creditor, ca efect al deciziei nr. 102/2019, motivare aferentă capătului III.
Astfel, prin motivele străine de natura pricinii, care au condus la respingerea, ca neîntemeiat, a capătului II al acţiunii, instanţa de apel a privat-o pe reclamantă de dreptul la creanţă (bun în accepţiunea CEDO) şi i-a creat o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii recurate.
Aşadar, cauza a fost soluţionată sub aspectul capătului II al acţiunii, fără ca instanţa de apel să intre în judecata fondului pentru a analiza dacă reclamanta are sau nu calitatea de creditor, fiind nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Din analiza motivelor acţiunii şi a probatoriului administrat în cauză rezultă că decizia nr. 102/2019 nu influenţează pretenţiile aferente capătului II al acţiunii, întrucât titlul aferent acestuia este contractul de credit nr. x/30.11.2006, iar titlurile vizate de decizia nr. 102/2019 sunt reprezentate de contractele de credit nr. x, sens în care constatarea prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, potrivit deciziei nr. 102/2019, nu afectează pretenţiile aferente capătului II al acţiunii.
Instanţa de apel nu mai putea să pună în discuţie problema de drept a prescripţiei, fiind contrar deciziei de casare şi limitelor de rejudecare stabilite, dar şi puterii lucrului judecat a încheierilor premergătoare.
De asemenea, chiar şi în ipoteza în care instanţa de apel ar fi considerat că poate depăşi limitele deciziei de casare, pentru a proceda corect ar fi trebuit să judece excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, însă, cum pârâta nu mai putea invoca excepţia, ca efect al încheierilor premergătoare, iar excepţia are caracter relativ, ea nu putea fi invocată de instanţă din oficiu (art. 2513, art. 2512 C. civ.), intervenirea prescripţiei nemaiputând fi adusă în dezbateri.
Concluzionând acest motiv de casare, recurenta a arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nemotivată în privinţa temeiniciei capătului II al acţiunii, apreciind că situaţia juridică a acestuia este similară capătului III al acţiunii, în contextul în care cauzele şi temeiurile celor două cereri sunt fundamental diferite, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material, respectiv art. 22 alin. (2) lit. a), alin. (3), art. 40 alin. (3) din H.G. nr. 731/2007, precum şi art. 1138-1139, art. 2513, şi art. 2343-2361 C. civ., întrucât nu a făcut nicio interpretare a dispoziţiilor de drept material incidente în speţă.
Încălcarea dispoziţiilor de drept material cauzează reclamantei o vătămare care nu poate fi remediată decât prin anularea deciziei recurate, întrucât reclamanta are calitatea de creditor, raportat la contractul de credit nr. x/30.11.2006 şi la dispoziţiile art. 22 alin. (2) lit. a) şi alin. (3), art. 40 alin. (3) din H.G. nr. 731/2007 şi art. 1138-1139 C. civ., iar dreptul său material la acţiune, de a valorifica dreptul conferit de contractul de credit nr. x/30.11.2006, nu s-a prescris, astfel ca instanţa de apel nu putea reţine lipsa calităţii de creditor derivat din prescripţia dreptului şi nici nu avea posibilitatea să analizeze prescripţia, raportat la regimul juridic al acesteia, reglementat de art. 2512 - 2513 C. civ., aspect reţinut cu autoritate de lucru judecat prin decizia de casare şi încheierile premergătoare.
Reclamanta are calitatea de creditor al moştenirii vacante, fiind creditorul intimatei-pârâte, această calitate fiindu-i recunoscută de pârâtă, în mod explicit, şi de dispoziţiile H.G. nr. 731/2007, de O.G. nr. 14/2004 şi de cele ale art. 1138 - 1139 C. civ.
În acest sens, în analiza de fond, pe care trebuia să o efectueze instanţa de apel asupra capătului II al acţiunii, trebuiau valorificate înscrisurile aflate la dosarul cauzei, care dovedeau ca pârâta a recunoscut calitatea de creditor a reclamantei şi ulterior stabilirii corecte a situaţiei de fapt, să facă o corectă interpretare şi aplicare a dreptului material incident.
Aceste concluzii rezultau din ansamblul probatoriilor administrate în cauză (înscrisuri, raport de expertiză, contractul de credit nr. x/30.11.2006, adresele emise de pârâtă reclamantei, cu privire la stingerea pasivului succesoral, prin valorificarea bunurilor dobândite de pârâtă prin moştenire vacantă).
În opinia recurentei, instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze pe fond calitatea de creditor, analiză care nu s-a realizat, lipsind stabilirea situaţiei de fapt, dar mai ales interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor de drept material.
De asemenea, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 2513 C. civ., limitele deciziei de casare şi efectele lucrului judecat ale acesteia şi ale încheierilor premergătoare, prescripţia dreptului material la acţiune nemaiputând fi analizată în cauză, întrucât aceste hotărâri au statuat, cu putere de lucru judecat, că prescripţia dreptului material la acţiune nu mai poate fi invocată în speţă.
A mai arătat recurenta că, pentru a proceda legal, instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze pe fond executorialitatea titlului de creanţă şi calitatea de creditor a reclamantei, analiză care nu se mai putea realiza în speţă, fiind contrară dezlegărilor date prin decizia de casare şi încheierile premergătoare.
5. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă AJFP Dolj, în nume propriu, în numele şi pentru DGFP Craiova, în numele şi pentru MFP-Domeniul Privat, în numele şi pentru MFP, în calitate de reprezentant al Statului Român, a depus întâmpinare în data de 27 mai 2022, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În susţinerea excepţiei nulităţii recursului a arătat că, prin aspectele evidenţiate în cuprinsul memoriului de recurs, reclamanta s-a limitat la a aduce critici modului în care instanţa de apel a administrat probele în dosar, critici care nu pot constitui motive de nelegalitate care pot fi deduse judecăţii în recurs.
A precizat şi că recurenta-reclamantă nu dezvoltă, în concret, niciun motiv de casare din cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la a insera doar nemulţumirile faţă de soluţia dispusă de instanţa de apel, fără a indica argumentele juridice pentru care apreciază că hotărârea se impune a fi casată, prin prisma motivelor de recurs invocate.
Privitor la criticile formulate de către recurenta-reclamantă, a arătat că acestea sunt neîntemeiate, motiv pentru care a solicitat respingerea recursului.
În ceea ce priveşte critica recurentei întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel a depăşit limitele deciziei de casare stabilite de prima instanţă de apel, a precizat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că instanţa de apel a indicat, în concret, care dintre criticile formulate de AJFP Dolj, în calitate de apelantă, sunt considerate ca fiind întemeiate şi care vor fi avute în vedere în soluţionarea cauzei, precizând, în acelaşi timp, şi faptul că restul criticilor din memoriul de apel nu vor fi avute în vedere.
A mai arătat şi că, în cuprinsul deciziei recurate, se regăsesc ample aprecieri cu privire la soluţiile pronunţate de instanţele anterioare, care au fost atent cercetate. Astfel, instanţa de apel a reţinut faptul că, în rejudecare, tribunalul avea de analizat cauza în limitele stabilite prin decizia de casare, pronunţată de instanţa de control judiciar, aşadar în privinţa lipsei de interes a reclamantei raportat la capătul III de cerere, precum şi asupra tuturor aspectelor ce vizau temeinicia capătului II de cerere.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că, în cauză, urmare a pronunţării deciziei nr. 102/2019, a fost creată o nouă ordine juridică, întrucât prin această hotărâre judecătorească a fost constatată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită în privinţa convenţiilor de credit şi a actului adiţional nr. x/16.09.2009.
Pe cale de consecinţă, recurenta-reclamantă nu mai justifica de la data pronunţării deciziei nr. 102/2019, aşadar nici la data rejudecării în al doilea ciclu procesual, calitatea de creditoare a Statului Român, şi nici un temei legal pentru pretenţiile deduse judecăţii, nemaiputând solicita concursul instanţei de judecată în scopul urmărit.
Drept urmare, consideră că soluţia pronunţată de instanţa de apel este temeinică şi legală, fiind în mod corect şi amplu motivată, corespunzând întrutotul situaţiei de fapt şi drept existente în cauză.
Susţine că, pentru aceleaşi considerente, se impunea respingerea şi a capătului III de cerere, din moment ce recurenta-reclamantă nu justifica nici la momentul pronunţării hotărârii primei instanţe, în rejudecare, şi nici ulterior, în cursul judecării apelului, interesul formulării acestui petit, atât timp cât nu mai deţinea un titlu executoriu eficient, care să-i permită valorificarea directă a bunurilor indicate în acţiune, în condiţiile art. 22, art. 33-39 din H.G. nr. 731/2007.
Privitor la criticile recurentei-reclamante prin care se urmăreşte readucerea în discuţie a aspectelor vizând incidenţa deciziei nr. 102/2019, care au fost deja dezbătute în faţa instanţei de apel şi asupra cărora s-a pronunţat aceasta, consideră că acestea nu reprezintă decât o reluare, ca atare, a apărărilor formulate în etapele procesuale anterioare, hotărârea pronunţată conţinând referiri la toate susţinerile pârţilor, răspunzând în fapt şi în drept tuturor acestora.
Referitor la critica privitoare la extinderea şi nesocotirea limitelor rejudecării, arată că, instanţa de apel a analizat cauza sub toate aspectele, atât în drept, cât şi în fapt, având în vedere atât argumentele inserate de părţi şi ţinând cont, în acelaşi timp, de cele statuate în decizia de casare, pronunţată anterior. Astfel, dând eficienţă prevederilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a statuat că împotriva dezlegărilor date prin decizia civilă nr. 421/2019, intrate sub autoritate de lucru judecat, nu este legală o readucere în dezbatere, chestiunile în cauză fiind definitiv tranşate în etapa procesuală precedentă.
De fapt, tocmai ca urmare a analizării deciziei de casare, observând limitele stabilite prin aceasta, curtea de apel a reţinut faptul că, în urma rejudecării cauzei în primă instanţă, a fost nesocotită noua ordine juridică, rezultată ca efect al pronunţării deciziei nr. 102/2019, şi păstrând dezlegările date prin decizia civilă nr. 421/2019, a stabilit că "[...] găseşte întemeiat motivul de apel referitor la ignorarea de către prima instanţa a efectelor constatării prescripţiei dreptului reclamantei de a cere executarea silita a convenţiilor de credit, respectiv a garanţiilor reale imobiliare accesorii, critică ce va fi examinată prioritar, date fiind consecinţele juridice pe care le produce în cadrul raportului juridic litigios dedus judecăţii."
S-a mai susţinut că decizia nr. 102/2019 a statuat împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită cu privire la toate convenţiile de credit intervenite între E. şi F., cesionate ulterior către reclamantă, respectiv: convenţiile de credit, actul adiţional nr. x/16.09.2009 şi a contractelor de garanţie reală imobiliară accesorii acestora. Drept urmare, pierderea caracterului executorialităţii titlului şi deci, a calităţii de creditoare a Statului Român, a afectat reclamanta integral, deci pentru "întregul" pretenţiilor formulate de aceasta.
A mai susţinut şi că pretinsa vătămare a recurentei-reclamante, constă doar în incidenţa, în cauză, a dezlegărilor date prin decizia nr. 102/2019, prin care s-a constatat împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, având în vedere legătura dintre cele două cauze.
A arătat că, între părţi, au mai fost purtate şi următoarele litigii:
1. dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Craiova, având ca obiect contestaţia la executare formulată de autoritatea fiscală împotriva executării silite din dosarul nr. x/2017, privitoare la cele două imobile indicate la petitul III al acţiunii din prezenta cauză, litigiu soluţionat definitiv prin decizia nr. 102/2019 a Tribunalului Dolj;
2. dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Craiova, având ca obiect contestaţia la executare formulată de autoritatea fiscală împotriva executării silite din dosarul nr. x/2019, privitoare la cele două imobile indicate la petitul III al acţiunii din prezenta cauză, executare silită declanşată în baza convenţiei de credit nr. x/30.11.2006, încheiată între F. şi E., care a fost preluată prin contract de cesiune de creanţă de către recurenta-reclamantă.
Arată că, în ceea ce priveşte acest contract de credit, prin decizia nr. 102/2019, s-a constatat împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.
De asemenea, a mai învederat că, în dosarul nr. x/2017, având ca obiect contestaţia la executare formulată de C. S.R.L. împotriva executării silite cu privire la bunul dobândit de această societate de la Statul Român, prin AJFP Craiova, prin contractul nr. x/2016, s-a dispus prin sentinţa nr. 1325/2017 a Judecătoriei Balş (definitivă, ca urmare a respingerii apelului, prin decizia nr. 159/2018 a Tribunalului Olt) admiterea contestaţiei la executare, cu consecinţa anulării actelor de executare, ca urmare a constatării intervenirii prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită.
Aşadar, inclusiv această executare silită, declanşată de recurenta-reclamantă, a fost anulată, ca fiind prescrisă, aceasta fiind declanşată în baza aceluiaşi titlu executoriu cu cel care face obiectul executării silite contestate în prezenta cauză, respectiv convenţia de credit nr. x/30.11.2006.
În ceea ce priveşte criticile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privitoare la nemotivarea hotărârii, respectiv la existenţa unor motive străine de natura cauzei, a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, motivarea deciziei recurate fiind amplă, ca urmare a cercetării complete şi corecte a cauzei.
Cercetarea cauzei a vizat toate aspectele, atât de drept, cât şi de fapt, având în vedere toate argumentele părţilor şi ţinând cont de cele statuate în hotărârile pronunţate anterior.
A mai menţionat şi că susţinerile recurentei-reclamante, în sensul că dezlegările date de Tribunalul Dolj prin decizia nr. 102/2019 nu au legătură cu petitul II şi III ale acţiunii, cu consecinţa existenţei unor motive străine de natura pricinii, sunt nefondate.
Având în vedere că Tribunalul Dolj a stabilit că, în cazul tuturor titlurilor executorii, se impune constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, fapt care a impus pierderea executorialităţii acestora, dezlegările date de această instanţă sunt incidente şi pertinente în prezenta cauză, din moment ce atât legitimitatea procesuală, cât şi temeiul pentru formularea acţiunii au rezultat din aceste titluri.
Cât priveşte susţinerea recurentei-reclamante în sensul că instanţa de apel nu a procedat la o cercetare a fondului cauzei, neverificând calitatea de creditor a acesteia, a precizat că, urmare a cercetării amănunţite a situaţiei de fapt şi de drept şi având în vedere hotărârile judecătoreşti pronunţate în primul ciclu procesual, precum şi cele pronunţate în litigiile care au avut ca temei pretenţiile acesteia, izvorâte din contractul de cesiune de creanţă încheiat cu F., instanţa de apel a stabilit că, inclusiv la data rejudecării, urmare a deciziei nr. 102/2019, condiţia premisă necesară exercitării acţiunii, în scopul urmărit de aceasta nu mai este demonstrată, având în vedere că pierderea executorialităţii titlului, prin efectul deciziei menţionate anterior, duce, implicit, la pierderea de către aceasta a calităţii de creditoare a Statului Român.
Precizează şi că recurenta-reclamantă a susţinut, cu rea-credinţă, de mai multe ori în cuprinsul memoriului de recurs faptul că decizia nr. 102/2019 nu se referă şi la contractul de credit nr. x/30.11.2006, în condiţiile în care pierderea executorialităţii titlurilor executorii, ca urmare a constatării împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, se referă la toate convenţiile de credit, dovadă ce rezultă din chiar cuprinsul considerentelor hotărârii judecătoreşti menţionate.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că susţinerile recurentei-reclamante sunt, de asemenea, neîntemeiate.
Astfel, a indicat că argumentele aduse de către recurenta-reclamantă în susţinerea acestui motiv de recurs vizează, de fapt, netemeinicia deciziei atacate, iar nu nelegalitatea acesteia, nefiind formulate critici care să aibă drept finalitate remedierea unei nelegalităţi pe tărâmul dreptului substanţial, însăşi recurenta-reclamantă făcând vorbire despre netemeinicia hotărârii recurate.
Cum analiza şi aprecierea faptelor, administrarea şi interpretarea probatoriilor sunt chestiuni care ţin de temeinicia hotărârii atacate, nefiind supuse controlului de legalitate exercitat de către instanţa de recurs, solicită respingerea acestora, ca nefondate.
Referitor la criticile privitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat, susţine că aceasta este lipsită de temeinicie, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Arată că, recurenta-reclamantă, referindu-se, de fapt, la puterea de lucru judecat şi la efectele acesteia, iar nu la autoritatea de lucru judecat, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., susţine că instanţa de apel a nesocotit soluţia dată prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de autoritatea fiscală şi referitor la care instanţa de apel din primul ciclu procesual a decis că nu mai poate fi analizată, întrucât a intrat sub incidenţa puterii de lucru judecat.
Consideră ca fiind eronate criticile recurentei-reclamante, arătând că instanţa de apel a statuat, în mod expres, faptul că "împotriva dezlegărilor date prin decizia civilă nr. 421/2019, partea interesată nu a declarat recurs, astfel că au intrat în autoritatea lucrului judecat."
În concluzie, a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a recursului formulat şi menţinerea, ca legală şi temeinică a deciziei recurate.
În data de 14 iunie 2022, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, precum şi a apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă, şi admiterea recursului.
În data de 08 mai 2023, recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului, iar în data de 10 mai 2023 a depus concluzii scrise intimata-pârâtă AJFP Dolj, în nume propriu şi pentru DGFP Craiova, în numele şi pentru MFP – Domeniul privat, în numele şi pentru MFP, în calitate de reprezentant al Statului Român, prin care a solicitat respingerea căii de atac.
6. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 24 noiembrie 2022, completul de filtru: a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă AJFP Dolj, în nume propriu şi pentru DGFP Craiova, în numele şi pentru MFP – Domeniul privat, în numele şi pentru MFP, în calitate de reprezentant al Statului Român; a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 342/2021 din 16 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, fiind stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 27 aprilie 2023, ora 9:00, completul C10- noul C. proc. civ., cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Recursul reclamantei a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.
Prin criticile concrete de nelegalitate, în esenţă, recurenta-reclamantă a invocat: încălcarea limitelor rejudecării tranşate cu caracter obligatoriu şi efect de lucru judecat prin decizia instanţei de apel din primul ciclu procesual, nemotivarea şi motivarea străină de natura cauzei, precum şi reţinerea greşită a lipsei calităţii sale de creditor al succesiunii vacante preluate de stat şi a stingerii prin prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită a creanţei cesionate de la instituţia bancară, izvorâtă din contractul de credit bancar nr. x/2006.
Structurate pe două paliere de analiză, corespunzătoare celor două capete de cerere judecate de instanţele de fond şi vizate de memoriul de recurs, criticile recurentei pot fi astfel sintetizate:
- cu referire la capătul III de cerere (valorificarea imobilelor litigioase pentru stingerea datoriei din pasivul succesoral preluat de stat cu titlu de moştenire vacantă de la debitorul cedat) - încălcarea limitelor rejudecării stabilite prin decizia de anulare pronunţată în primul ciclu procesual, prin greşita valorificare în proces a efectelor deciziei civile (ulterioare) nr. 102/2019 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017 având ca obiect contestaţie la executare;
- cu referire la capătul II de cerere (distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON reprezentând creanţă ipotecară deţinută de reclamantă) - reţinerea greşită a similarităţii între cele două capete de cerere, în condiţiile în care contractul de credit bancar nr. x/2006 pe care se fundamentează acest petit nu este vizat de decizia civilă nr. 102/2019, spre deosebire de celelalte trei contracte de credit bancar pe care se fundamentează capătul III de cerere şi în legătură cu care s-a constatat prin hotărâre definitivă pierderea atributului executorialităţii.
Prealabil examinării propriu-zise a criticilor de nelegalitate, Înalta Curte are a observa că demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin elementele cererii de chemare în judecată şi supus judecăţii instanţelor de fond, are ca obiect acţiunea întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 14/2007 şi H.G. nr. 731/2007, prin care reclamanta A. S.R.L., în calitate de creditor al statului (în baza contractului de cesiune de creanţă autentic nr. 346/2014 încheiat cu cedenta F.), pentru datoriile din pasivul succesoral al debitorului cedat E., ce grevează imobilele intrate în proprietate privată a statului prin moştenire vacantă potrivit certificatului de vacanţă succesorală nr. 51/2012, a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin DGRFP Craiova, la îndeplinirea actelor şi operaţiunilor administrative necesare în vederea valorificării imobilelor în litigiu pentru stingerea debitului de 894.909,96 euro, precum şi în vederea distribuirii sumei de 1.046.803,81 RON pentru stingerea creanţei ipotecare deţinute de reclamantă.
Este de remarcat, ca element factual cu rol determinant în dezlegarea chestiunilor de legalitate şi necontestat în proces, faptul că sunt diferite titlurile executorii (contractele de credit bancar, cu garanţiile reale imobiliare aferente) care configurează cauza juridică a capetelor de cerere II şi III, în sensul că cererea privind distribuirea preţului de adjudecare la licitaţie publică (petit II) este fundamentată pe contractul de credit bancar nr. x/2006, în vreme ce solicitarea vizând valorificarea celorlalte imobile litigioase intrate în proprietatea privată a statului prin moştenire vacantă (petit III) este fundamentată pe alte trei contracte de credit bancar.
Or, din această perspectivă, este necesară clarificarea, pe de o parte, a sferei titlurilor cesionate care şi-au pierdut atributul executorialităţii prin efectul deciziei civile nr. 102/2019 pronunţate în contestaţia la executare silită, iar, pe de altă parte, a aplicabilităţii în rejudecare a efectelor acestei hotărâri definitive prin care s-a constatat prescripţia dreptului de a obţine executarea silită în dosarul de executare nr. 265/D/2017 al BEJ G..
Aceasta în condiţiile în care prin decizia recurată, instanţa de apel a apreciat că nu mai este demonstrată calitatea reclamantei de creditor actual al statului (condiţie premisă obligatorie), câtă vreme cele patru titluri executorii cesionate şi-au pierdut prin prescripţie puterea executorie, astfel cum s-a stabilit prin decizia civilă nr. 102/2019, context în care este lipsit de temei legal demersul judiciar declanşat pe tărâmul normelor speciale care reglementează modul şi condiţiile de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, prin moştenire vacantă. Pe de altă parte, însă, principala critică de nelegalitate din memoriul de recurs este axată tocmai pe ideea că unul din cele patru titluri (contractul nr. x/2006) nu ar fi vizat de decizia civilă nr. 102/2019 şi, în consecinţă, este deplin justificată solicitarea de obligare a pârâtului la distribuirea sumei de bani, obţinută din valorificarea prin licitaţie publică a imobilului grevat de datoria rezultată din respectivul contract de credit.
Aşadar, luând în examinare primul motiv de casare, prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., prin care se susţine inaplicabilitatea efectelor deciziei civile nr. 102/2019 în raport cu limitele rejudecării stabilite prin decizia de anulare nr. 421/2019 pronunţată în primul ciclu procesual, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor recurentei.
Astfel, cu caracter obligatoriu şi efect de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 421/14.02.2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă pronunţată în primul ciclu procesual, s-a anulat senţinţa primei instanţe, cu trimitere spre rejudecare, pentru necercetarea fondului cauzei sub următoarele aspecte: "modul de soluţionare a excepţiei lipsei de interes în ceea ce priveşte capătul III al cererii de chemare în judecată, precum şi soluţia pe fond în ceea ce priveşte capătul II şi III al cererii".
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 357/23.06.2021 pronunţată de Tribunalul Dolj, instanţa de trimitere a respins excepţia lipsei de interes şi a admis acţiunea reclamantei, fiind obligat pârâtul Statul Român prin DGRFP Craiova să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON în limitele realizării creanţei în cuantum de 1.002.998,33 RON deţinute de reclamantă, precum şi să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare în vederea valorificării imobilelor nr. 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată.
Reformând sentinţa instanţei de fond prin decizia obiect al recursului de faţă, instanţa de apel a admis excepţia procesuală şi a respins ca lipsită de interes cererea având ca obiect obligarea pârâtului să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare valorificării imobilelor nr. 2 si 3 şi, respectiv, ca neîntemeiată cererea având ca obiect obligarea pârâtului să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON.
Argumentaţia instanţei de apel a pornit de la noua ordine juridică stabilită prin efectele deciziei civile nr. 102/28.02.2019 pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 (înscris administrat în rejudecarea cauzei), prin care s-a constatat că cererea de executare silită formulată de reclamantă la data de 03.08.2017, în baza "convenţiilor de credit, actului adiţional nr. x/16.09.2009 şi contractelor de garanţie reală imobiliară", este afectată de împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.
Drept consecinţă, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu mai justifică interes în exercitarea petitului III al acţiunii, constând în obligarea pârâtului la efectuarea demersurilor necesare valorificării imobilelor în litigiu, deoarece admiterea acestuia nu i-ar aduce niciun câştig practic, de vreme ce nu mai deţine un titlu executoriu eficient care să-i permită valorificarea directă a bunurilor în condiţiile art. 22 şi art. 36-39 din H.G. nr. 731/2007, ce reprezintă temeiul juridic al acţiunii promovate. Aceasta întrucât, reclamanta nu acţionează pentru a obţine un nou titlu executoriu care să-i reactiveze calitatea de creditor ci, dimpotrivă, demersul său presupune ca premisă obligatorie deţinerea deja a acestei calităţi, ceea ce nu mai este valabil.
Cu referire la petitul II al acţiunii, instanţa de apel a reţinut similaritatea situaţiei juridice, în sensul că reclamanta nu mai poate demonstra calitatea sa de creditor actual al statului în baza unui titlu executoriu eficace, întrucât potrivit art. 707 alin. (2) din C. proc. civ. împlinirea termenului de prescripţie stinge dreptul de a obţine executarea silită, astfel că aceasta nu mai poate solicita concursul instanţei pentru a obţine obligarea pârâtului la distribuirea sumei obţinute din valorificarea imobilului ipotecat, deoarece titlul său şi-a pierdut puterea executorie.
Revenind la criticile recurentei, Înalta Curte reţine că nu a fost nesocotită norma de ordine publică reglementată de art. 480 alin. (3) teza finală din C. proc. civ. care statuează asupra caracterului obligatoriu pentru judecătorul fondului al dezlegării date problemei de drept de către instanţa de apel, precum şi al necesităţii administrării unor probe.
Contrar susţinerilor recurentei, care afirmă că au fost extinse nepermis limitele rejudecării, întrucât excepţia lipsei de interes nu putea fi soluţionată prin raportare la decizia nr. 102/2019, ulterioară, Înalta Curte are a observa că indicaţiile din decizia de anulare au impus instanţei de trimitere obligaţia de a examina această excepţie procesuală prin raportare la executarea silită aflată în derulare, demarată la cererea reclamantei creditoare în baza contractelor de credit cesionate, procedură în cadrul căreia se putea obţine folosul practic urmărit şi în procesul pendinte.
Drept urmare, conformându-se întocmai limitelor rejudecării, instanţa de apel a verificat cu prioritate, date fiind consecinţele juridice pe care le produce în cadrul raportului juridic litigios, motivul de apel referitor la ignorarea de către prima instanţă a efectelor constatării prescripţiei dreptului reclamantei de a obţine executarea silită, chestiune litigioasă tranşată jurisdicţional definitiv prin decizia civilă nr. 102/2019 (în privinţa celor trei titluri executorii ce fundamentează petitul III).
Chiar dacă decizia definitivă dată în contestaţia la executare silită a fost pronunţată (imediat) ulterior deciziei de anulare prin care s-au trasat limitele rejudecării, este de domeniul evidenţei împrejurarea că, în ordinea juridică de la epoca rejudecării în primă instanţă a litigiului pendinte, era integrată o hotărâre judecătorească având ataşate, ca principale efecte procesuale, atributele autorităţii de lucru judecat şi obligativităţii în raport cu părţile colitigante, care au participat şi în procesul anterior.
O atare hotărâre judecătorească nu doar că nu putea fi ignorată nici de către părţi, şi nici de către instanţa de rejudecare, ci, dimpotrivă, în considerarea efectelor legale recunoscute de dispoziţiile art. 430, art. 431 alin. (2) şi art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., se bucura de imutabilitate jurisdicţională şi se impunea părţilor litigante (şi succesorilor lor în drepturi) cu valoare obligatorie.
Astfel fiind, chestiunea litigioasă definitiv stabilită în dosarul de contestaţie la executare, referitoare la prescripţie, nu mai putea fi contrazisă, iar respectiva judecată trebuia să fie avută în vedere ca premisă cu valoare de adevăr juridic şi, în consecinţă, inatacabilă, astfel că nu mai putea fi repus în discuţie aspectul controversat dintre părţi privitor la pierderea atributului executorialităţii contractelor de credit şi, prin aceasta, a calităţii de creditor actual al statului (raţiune valabilă, evident, numai în privinţa celor trei titluri executorii ce fundamentează petitul III, vizate de decizia nr. 102/2019).
În consecinţă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a extins nelegal şi nu a nesocotit limitele rejudecării, cum susţine fără temei recurenta, ci, dimpotrivă, a respectat pe deplin indicaţia din decizia de anulare care obliga la examinarea condiţiei interesului prin raportare la executarea silită aflată în derulare, context în care, în mod firesc, a recunoscut şi a valorificat noul element integrat în mod legal în ordinea juridică - decizia civilă nr. 102/2019 -, prin aceea că a dat în mod corect eficienţă, în raportul juridic dintre părţi, consecinţelor produse de o hotărâre judecătorească definitivă, având ataşate atributele lucrului judecat şi obligativităţii, care a tranşat aspectul stingerii prin prescripţie a dreptului reclamantei de a obţine executarea silită a creanţei rezultate din cele trei contracte de credit anterior enunţate.
Este, aşadar, corect raţionamentul instanţei de apel care a argumentat în sensul că, urmare a deciziei civile nr. 102/2019, condiţia premisă necesară exercitării acţiunii, în scopul urmărit de reclamantă, nu mai este demonstrată, având în vedere faptul că pierderea executorialităţii titlului duce implicit la pierderea calităţii de creditor al statului, astfel că reclamanta nu mai justifică interes pentru obligarea pârâtului la efectuarea demersurilor necesare în vederea valorificării imobilelor în litigiu.
Concluziv, primul motiv de recurs, referitor la soluţia instanţei de apel circumscrise capătului III de cerere, este nefondat.
În continuare, luând în examinare (grupat) criticile de nelegalitate aduse soluţiei instanţei de apel circumscrise capătului II de cerere şi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul fondat al acestora, în limitele şi potrivit considerentelor expuse în cele ce urmează:
Dezlegarea aspectului aici controversat necesită delimitarea sferei titlurilor cesionate care şi-au pierdut atributul executorialităţii, prin efectul deciziei civile nr. 102/2019 pronunţate în contestaţia la executare silită.
Instanţa de apel a procedat corect, după cum s-a argumentat deja, valorificând în rejudecarea cauzei efectele acestei hotărâri definitive prin care s-a constatat prescripţia dreptului de a obţine executarea silită în dosarul de executare nr. 265/D/2017 al BEJ G., însă a greşit atunci când a reţinut, fără a avea suport în dezlegarea jurisdicţională anterioară, argumentul că prescripţia executării silite priveşte şi creanţa izvorâtă din contractul de credit nr. x/2006 (cauza juridică a solicitării de distribuire a preţului adjudecării).
Aceasta întrucât, instanţa de apel a valorificat chestiunea de drept referitoare la prescripţia punerii în executare a titlurilor reclamantei creditoare, dincolo de limitele aspectelor litigioase dezlegate jurisdicţional în contestaţia la executare şi în afara corpului de considerente cu valoare decisivă ori decizorie care au fundamentat hotărârea ce a pus capăt, definitiv, dosarului nr. x/2017
De altfel, nici măcar cu semnificaţie juridică de considerente supraabundente, nenecesare, nu a fost tranşată pierderea puterii executorii a contractului nr. x/2006, câtă vreme rezultă limpede din conţinutul considerentelor deciziei nr. 102/2019 faptul că trimiterea, singulară, la respectivul contract, într-o enunţare a titlurilor repetată de mai multe ori pe parcursul construcţiei argumentative propriu-zise, nu reprezintă altceva decât o simplă eroare materială de preluare, mecanică, a şirului de titluri supuse cenzurii instanţei, menţiune care nu este însă aptă să producă consecinţele juridice alegate prin memoriul de recurs.
Aşadar, raporturile dintre părţi în chestiunea prescripţiei punerii în executare a titlului în discuţie nu au fost nicidecum definitivate jurisdicţional prin decizia nr. 102/2019, întrucât acest contract de credit nu a făcut obiectul executării silite supuse controlului judecătoresc de legalitate prin mecanismul contestaţiei la executare, astfel încât părţile litigante nu au avut, anterior, ocazia de a-şi susţine pretenţiile şi apărările, de a propune şi administra probe, de a dezbate pricina în contradictoriu ori de a exercita căile legale de atac.
În sensul acestei concluzii, se cuvine observat faptul că, prin încheierea nr. 8583/2017 a Judecătoriei Craiova pronunţate în dosarul nr. x/2017, a fost încuviinţată executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de convenţiile de credit şi a contractelor aferente de garanţie reală imobiliară - altele decât contractul de credit nr. x/2006 - în dosarul de executare nr. x/2017 al BEJ G. privind pe creditoarea A. S.R.L. şi debitorii Statul Român, Municipiul Craiova, DGRFP Craiova şi AJFP Dolj.
Ulterior, obiectul contestaţiei la executare formulate în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Craiova l-au constituit actele de executare efectuate de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. x/2017, inclusiv încheierea de încuviinţare a executării silite.
Controlul judecătoresc asupra executării silite efectuat de judecătorie, precum şi criticile şi apărările formulate de părţi în calea de atac a apelului s-au rezumat, neîndoielnic, la actele de executare întocmite în baza celor trei titluri executorii antereferite, altele decât contractul de credit nr. x/2006.
În egală măsură, întreg raţionamentul juridic al instanţei devolutive, astfel cum este acesta ilustrat prin considerentele de fapt şi de drept pe care se sprijină decizia nr. 102/2019 a Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, prin care a fost admisă contestaţia la executare şi anulate actele de executare din dosarul nr. x/2017, valorifică numai cele trei titluri şi consecinţele pierderii puterii lor executorii, nefiind nicidecum supusă dezbaterii şi dezlegată jurisdicţional o atare stingere prin prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită a creanţei rezultate din contractul de credit nr. x/2006.
Relevant este însuşi considerentul concluziv în care se menţionează, pentru prima şi unica oară, contractul nr. x/2006, într-o manieră de redactare a cărei firească înţelegere exclude orice posibilă interpretare în sens contrar:
"Astfel fiind, tribunalul constată că cererea de executare silită formulată la data de 03.08.2017 de către intimata A. S.R.L. în baza celor 3 convenţii de credit, actului adiţional nr. x/16.09.2009 şi contractelor de garanţie reală imobiliară, este afectată de împlinirea termenului prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, adică cererea de executare este formulată cu mult timp după împlinirea termenului de prescripţie, termen care se împlinise la data de 11.07.2015, ceea ce înseamnă că actele de executare care s-au întocmit de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. x/2017 al BEJ G. sunt unele nelegale, impunându-se anularea acestora".
De altfel, ca urmare a necesităţii clarificării acestui aspect, adusă în discuţia părţilor în cadrul dezbaterilor orale asupra fondului motivului de recurs, intimata însăşi a depus note scrise în dosarul de recurs, prin care a augmentat în realitate această concluzie, în sensul în care a precizat că executarea silită declanşată în baza titlului executoriu reprezentat de contractul nr. x/2006 formează obiectul altui dosar de executare (dosarul nr. x/2019 al BEJ H.), în care s-a formulat, de asemenea, contestaţie la executare în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Craiova, a cărei judecată a fost suspendată până la soluţionarea definitivă a litigiului pendinte.
Aşadar, se impune cu forţa evidenţei concluzia că titlul executoriu care configurează cauza juridică a solicitării de distribuire a preţului adjudecării (petitul II) nu şi-a pierdut atributul executorialităţii, prin efectul deciziei civile nr. 102/2019 pronunţate în contestaţia la executare, nefiind dezlegată jurisdicţional definitiv controversa părţilor referitoare la prescripţia executării silite a creanţei izvorâte din contractul de credit nr. x/2006.
Apreciind contrariul şi reţinând greşit similitudinea situaţiei juridice dintre cele două capete de cerere, sub aspectul prescripţiei şi a consecinţelor juridice derivând din acest mod de stingere a dreptului de a obţine executarea silită a respectivului titlu, instanţa de apel s-a plasat într-o evidentă aplicare greşită a dispoziţiilor art. 707 alin. (2) din C. proc. civ. şi încălcare a normelor speciale reglementate de O.G. nr. 14/2007 şi H.G. nr. 731/2007, pronunţând o hotărâre parţial nelegală, sancţionată cu casarea în parte.
Raportat tuturor considerentelor expuse, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei şi va casa în parte decizia atacată, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca neîntemeiată a cererii având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Urmează ca instanţa de trimitere să se pronunţe, în limitele casării, asupra raportului juridic litigios, ţinând seama şi de celelalte critici şi mijloace procesuale de apărare invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 342/2021 din 16 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Casează, în parte, decizia recurată, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca neîntemeiată a cererii având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.
Menţine în rest decizia recurată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2023.