Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27 martie 2002, reclamanta SC V.I. SRL Zalău a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și A.N.D.- Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, solicitând anularea deciziei nr. 154 din 25 februarie 2002, emisă de primul pârât, prin care a fost menținut procesul-verbal nr. 823/143 din 5 februarie 2002, întocmit de cel de al doilea pârât și în consecință, exonerarea obligării sale la plata sumei de 1.159.583.451 lei pentru Fondul special al drumurilor, stabilită prin actul de constatare.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin actul de constatare menționat, inspectorii A.N.D. au efectuat controlul respectării prevederilor Legii nr. 118/1996, republicată, cu modificările ulterioare, în perioada 1 ianuarie 1997 - 31 octombrie 2001, stabilind că datorează Fondului special al drumurilor, suma de 615.991.433 lei, la care se adaugă 543.592.018 lei, majorări de întârziere calculate până la 5 februarie 2002.
Organele de control au reținut că în intervalul 11 mai 2000 - 21 mai 2001, reclamanta a achiziționat de la producători, fără cota datorată Fondului special al drumurilor publice, cantitatea de 413.696 kg carburanți auto, respectiv motorină.
Reclamanții susțin că întreaga cantitate de motorină a fost vândută de ea, tot fără a încasa taxe, pentru Fondul special al drumurilor, luând declarații că acești carburanți vor fi utilizați numai pentru vehicule sau utilaje care se încadrează în normele legale, adică cele care nu folosesc drumurile publice.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 388 din 2 octombrie 2002, a admis acțiunea, a anulat actele administrative atacate și a exonerat-o pe reclamantă de plata sumelor la care fusese obligată, reținând că reclamanta nu a produs nici un prejudiciu pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, prin revânzarea motorinei, întrucât consumatorii finali au utilizat motorina fără taxa de drum pentru alte activități, decât folosirea drumurilor publice. Expertul a concluzionat că 76,63% din cantitatea de motorină verificată, a fost utilizată pentru transportul intern al utilajelor (buldozere, încărcătoare, macarale, locomotive), nefiind folosită pentru transportul pe drumurile publice.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, susținând, în esență, că potrivit dispozițiilor legale în vigoare, obligația calculării și vărsării sumelor rezultate din aplicarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 118/1996, revine producătorilor și importatorilor, nu și intermediarilor, așa cum este cazul intimatei-reclamante.
Instanța a apreciat în mod greșit faptul că prin această metodă, intimata-reclamantă nu ar fi prejudiciat Fondul special al drumurilor publice.
Raportul de expertiză este nefondat, recurenta opunându-se la majoritatea obiectivelor și în special, la obiectivul 4 și 6.
Recursul este fondat.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 118/1996, „obligația calculării și virării sumelor rezultă din aplicarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 118/1996 și revine producătorilor și importatorilor”.
Intimata-reclamantă recunoaște faptul că nu are calitatea de producător sau importator, ci se ocupă cu comercializarea carburanților auto prin stațiile P. proprii.
Prevederile art. 2 alin. (4) lit. b) din Normele metodologice nr. 4556/1999 precizează că „obligația de a calcula și de a vărsa sumele datorate Fondului special al drumurilor publice revine producătorilor din țară, persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de organizare.
Dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. b) stabilesc că „producătorii vor organiza și evidenția în mod distinct cantitățile și valorile combustibililor vânduți cumpărătorilor pentru folosirea în consum, în scopul desfășurării altor activități decât cea menționată la lit. o)”.
În aceste cazuri cumpărătorii vor prezenta comanda și declarația pe proprie răspundere, din care va reieși scopul achiziției.
Întrucât perioada verificată este cuprinsă între 1 ianuarie 1997 - 31 octombrie 2001, sunt aplicabile în speță, atât prevederile Legii nr. 118/1996, cât și cele ale Legii nr. 264/2001, pentru modificarea și completarea Legii nr. 118/1996 (M. Of. nr. 271/25.05.2001).
Aceleași prevederi enunțate, se regăsesc și în dispozițiile Legii nr. 264/2001 și ale Normei metodologice nr. 3705/2001.
Din analiza acestor acte normative rezultă că obligații la Fondul special al drumurilor publice au numai producătorii interni și importatorii. Numai producătorii interni și importatorii țin evidența vânzărilor de carburant cu cota și fără cota datorată Fondului special al drumurilor publice. Numai producătorii interni și importatorii au obligația, prin lege, să ia declarații pe proprie răspundere de la cumpărător, să întocmească și să transmită situația centralizată la titularul fondului, respectiv la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.
Din analiza acestor prevederi legale rezultă că intimata-reclamantă putea achiziționa combustibil de la producător, numai cu cota pentru drumuri, dacă dorea să o revândă, întrucât cumpărătorii nu puteau cumpăra combustibil fără cotă decât numai de la producător sau importator, pentru că numai aceștia erau îndreptățiți de lege să primească declarații pe proprie răspundere și să țină evidența în mod distinct pentru cele două categorii (cu cotă sau fără cotă) către Fondul special al drumurilor.
Achiziționarea de combustibil fără cotă conform declarației pe proprie răspundere dată de către reclamanta-intimată, pentru consum propriu, duce la concluzia că acest combustibil era destinat numai pentru intimată și în alte scopuri decât alimentarea autovehiculelor care circulă pe drumurile publice. Folosirea acestui combustibil în scopul revânzării este contrară prevederilor legale, încalcă scopul din declarația pe proprie răspundere și prevederile legale care stabilesc cine este îndreptățit să ia declarația pe proprie răspundere (numai producătorul și importatorul).
Instanța de fond a admis acțiunea, nesocotind faptul că reclamanta a încălcat legea.
Având în vedere argumentele mai sus expuse și văzând și prevederile art. 304 pct. 9 și art. 312 pct. 3 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârât, se va modifica sentința atacată, în sensul respingerii, ca nefondată, a acțiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva sentinței civile nr. 388 din 2 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.
Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de SC V.I. SRL Zalău, ca neîntemeiată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.